Gânduri despre un personaj din ce in ce mai ipotetic

Cât de românește sună întâmplarea din săptămâna care tocmai se încheie? Șeful contestat al unei burse, după ce reușise prin manevre oculte să întoarcă votul acționarilor, fuge ca un borfaș lăsându-i cu buza umflată pe clienții săi. Clienți care, în conformitate cu legea, n-ar fi trebuit să existe deoarece, ca șef al unei burse, Cristi Sima pur și simplu n-ar fi trebuit să mai desfășoare activități de brokeraj. Dar, așa cum ne arată experiența, respectarea legii(aici e vorba de spiritul ei) e oarecum facultativă atunci când te învârți cu grație în jurul satrapului zilei. 

Dar să începem cu începutul. Cine e Sima? Marea masă a semidocților bursieri îl consideră un personaj legendar, clienții săi credeau că e un insider extravagant care învârte piețele precum un vrăjitor, în timp ce colegii săi brokerii erau ceva mai aproape de adevăr considerându-l un speculator periculos cu papagal mult mai performant decât al lor.

Acestea sunt percepțiile publicului, imaginile rezultate în urma expunerii mediatice a personajului. Chiar dacă în realitate e un individ banal, este condamnat să trăiască reversul destinului fabulos care i-a fost trasat cu o deosebită atenție pentru detalii, parcă sub supravegherea unor ochi de un albastru tulburător. Sima e individul care-ți înșiră într-un limbaj alambicat lucruri de o simplitate debordantă. Îți vorbește despre levier de parcă ar vorbi despre vreo tehnologie spațială. Înșiră într-un delir care se auto accelerează cotații bursiere, impresii proprii tratate ca axiome, citate din oameni celebri, bancuri și banalități. Își complică voit limbajul, conștient fiind că în ochii omului simplu „vorbitul în limbi” e o virtute. Este și a fost întotdeauna conștient că în momentul în care ai reușit să cucerești mințile simple ți-ai asigurat accesul la pițiponcii zilei. Aceștia sunt marfa cea mai bună, găinile cele mai potrivite de jumulit. Nu au habar pe ce lume trăiesc, semnează cu ușurință un contract și, în plus, atrag și alte găini. Poate sună cinic ceea ce spun, dar despre asta cred că e vorba. 

Când spune că e nevinovat, Sima probabil că are dreptate. Găinile lui abia acum conștientizează că plasarea banilor într-un cont discreționar, dublată probabil de câteva alte cauze ale contractului, nu le permite din punct de vedere legal nicio despăgubire. Dacă Sima n-a luat banii din cont și doar i-a pierdut în tranzacții neinspirate e perfect nevinovat. Așa cum am spus în nenumărate rânduri, dezastrul devine inevitabil atunci când trăiești cu iluzia că riscul poate fi externalizat. Nu pot însă să nu observ cum omul nostru devine cinic în momentul în care spune că așteaptă să vadă ce plângeri se fac împotriva sa pentru a ști ce bani are de dat. Este o așteptare și, în același timp, miroase a amenințare. „Copiii moșului, oare fiscul o fi știind ceva despre sumele pe care mi le cereți? Și dacă nu vă e frică de fisc, poate aflați cu ocazia asta și de ăia de la spălare bani.”, pare a spune printre rânduri. Desigur, pentru găini, aluziile broakerului mioritic sună a condamnare. Însă, pentru vulturii cu pasta-n cioc nu e decât o provocare, o lecție pe care trebuie să o predea familiei, probabil obligatoria lecție  despre cum vânătorul se transformă în vânat atunci când se crede mai deștept decât i-a fost permis să fie.

Ar mai fi de observat și o deraiere de la realitate a personajului. Eșecul prin care a trecut dublat de fondul psihic probabil precar par a-l împinge spre episoade(deocamdată) de paranoia. Afecțiunea e una gravă deoarece are puterea de a distorsiona brutal realitatea, modelând în mintea subiectului elemente halucinante care, cu timpul, se transformă în delir. De cele mai multe ori revenirea cu picioarele pe pământ este imposibilă. Cazurile în care reîntoarcerea s-a produs au fost cele în care subiectul a conștientizat singur problema reușind să-și redeseneze cu propriile forțe circuitele minții.

În final, ferindu-mă să mă amuz de rōnin și celelalte prostii, aș mai transmite un mesaj, anume că omul nostru se înșeală atunci când crede că poate să se ascundă de vulturi. Vulturul plutește deasupra noastră, are ochiul ager și mișcările implacabile. Când potențiala victimă scapă, aceasta nu se datorează vreunei capacități ieșite din comun pe care o are ci neatenției păsării de pradă. Și, scăpată fiind, victima trebuie să fie conștientă că doar a mai câștigat puțin timp până când vulturul va restabili dreptatea ciocului său neiertător. E o lege naturală care funcționează peste tot de când lumea și e o iluzie să crezi că vei scăpa de ea refugiindu-te chiar și în Turkmenistan.