Sfarsitul petrecerii

Cu ceva timp în urmă afirmam că 2012 va fi ultimul an al falsului optimism. Ultimul an în care ne vom amăgi cu mierea și laptele care, nu-i așa, până la urmă trebuie să reînceapă cumva să curgă. Iată că „semnele timpului” încep să apară obligându-ne să revenim cu picioarele pe pământ.

Desigur, întregul banchet de până acum a fost susținut cu generozitate de SUA care, aflându-se în an electoral, nu-și poate permite stresarea electorului cu chestii de nimic, gen starea dezastruoasă a economiei. Ultima realizare a mașinii de propagandă americană e statistica referitoare la șomaj care pare extrem de deranjant de falsificată. 

Șomajul însă e un indicator sensibil pe care-l înțelege oricine. De-aceea e cel mai susceptibil de a fi manipulat, mai ales în perioadele electorale. Restul indicatorilor, mai puțin înțeleși de prostime, își continuă evoluțiile dezamăgitoare. Se distinge scăderea abruptă(-5.2%) din august a numărului de comenzi nealimentare. Cauza acestei evoluții se află în eșecul rezolvării problemelor sau, dacă vreți, în eșecul modelului economic actual. Cum răspund SUA acestor provocări? Exact ca și până acum, tipărind bani. 

Dincoace de Ocean ne confruntăm cu situații similare, generate însă de indecizia politică și de amatorism. Dezechilibrele accentuate ale economiilor europene au generat una dintre cele mai grave crize din istorie a datoriilor statelor. Bomboana de pe colivă este dată de indicatorii care sugerează o încetinire vizibilă a economiei Germaniei. Această dezvoltare era și ea logică, dat fiind faptul că mașina germană a exporturilor începe să se confrunte cu realitatea economică a lumii. În Europa, sub presiunea crizei și a unei politici tembele, piețele sunt sub presiune nelăsând prea multe opțiuni exportatorilor germani. Asia e și ea în încetinire vizibilă, în timp ce emergenții din America de Sud au o politică protecționistă, nepermițând penetrarea cu ușurință a piețelor proprii. Toate acestea, coroborate cu tensiunile politice interne, tind să ducă Germania în corzi. Ca și în SUA s-a găsit și-aici o metodă de a pune în funcțiune tiparnița. Super Mario se laudă că, prin acțiunea de cumpărare de datorie suverană(în fapt o tipărire mascată de bani) nu face altceva decât să profite de așteptările inflaționiste ale populației. E o teorie dezvoltată probabil prin laboratoarele Goldman conform căreia, dacă anunți că dai drumul la tiparniță și chiar faci primii pași, participanții la jocul economic vor arunca nebunește cu banii în economie pentru a se proteja de viitoarea hiperinflație. Puțin probabil ca acest lucru să funcționeze. Putem însă specula că se va întâmpla ca de fiecare dată în istorie: la un moment dat autoritățile vor fi luate prin surprindere cum nebunia va începe brusc și aparent fără justificare fix când lucrurile păreau că se rezolvă.

Indiferent de cum e denumit sau de aparența care i se dă, jocul dublu făcut de FED și BCE nu poate merge la infinit. Sfârșitul campaniei electorale din SUA nu va mai lăsa decât maxim șase luni de răgaz înaintea „contactului cu realitatea”. Modelul economic actual are nevoie de o redefinire. Teoretic, statele dezvoltate ar trebui să meargă spre o economie sustenabilă în locul uneia de creștere, în timp ce săracii ar trebui să aplice modelul economic actual. Așa ceva însă este de neacceptat întrucât „marii investitori” ar trebui să-și revizuiască sănătos așteptările de profit. În consecință, într-un scenariu extrem, este posibil ca cineva să încerce să pună presiune pe menținerea actualului sistem printr-o operațiune de resetare generalizată. Cum bine se știe, resetarea înseamnă reînceperea de la zero. Din nefericire, istoria ne spune că se poate ajunge în jurul valorii nule doar în două feluri: un dezastru(de care numai natura poate fi făcută responsabilă) sau un război.