Autonomia sfantului blat

În urmă cu ceva vreme, dorind să joace rolul de elev model în fața stăpânilor săi de la Bruxelles, băsescu șoca propunând o „regionalizare flash”, care nu necesita niciun fel de aprobare din partea populației. Bravada personajului s-a tradus, normal, într-o exacerbare a urii acumulate în rândul electoratului, fenomen observat cu vârf și îndesat la referendumul de suspendare(unde abia a reușit să adune 10%)  și la alegerile parlamentare.

Personal am simțit că e ceva în neregulă încă de la referendum. Am scris chiar un articol despre comportamentul iresponsabil al liderilor coaliției anti-băsescu. Și spun aceasta deoarece au părut chiar ușurați că nu s-a realizat falsul cvorum, invalidându-se astfel rezultatele referendumului. Nu a mai contat că nici că au ieșit la vot mai mulți oameni decât oricând în istoria postrevoluționară, nu au contat realitățile de pe teren în ceea ce privește populația. Practic nu a contat nimic. S-a tăiat cu toporul voința populară, într-o scenetă de proastă calitate în care mediocritățile de la Bruxelles jucau rolul profesorului rău, iar inițiatorii referendumului pe cel al golanilor care sunt pedepsiți cu rigle peste dește. 

În realitate, ceea ce se petrece acum este un joc stupid de-a polițistul bun și polițistul rău. Avem un băsescu în rolul de polițist rău, menținut în funcție doar pentru capacitatea sa de a capitaliza ura populară. E greu să nu urăști un asemenea individ, astfel încât opoziția sa pentru o anumită problemă împinge involuntar opinia populară în extrema opusă. Pe postul polițistului bun e guvernul care, iată, are rolul ingrat de a te convinge că trebuie să urmezi un anumit drum. Și dacă respectivul drum este „cu totul altul” decât ceea ce propune „nebunul”, cu atât mai bine. În fapt nu e altceva decât o pseudo-dualitate, binișor instrumentată de cei pe care, conștient sau nu, îi cunoaștem toți.

Ultimul bastion al acestui blat e regionalizarea, o falsă temă impusă de Bruxelles pentru a înfrânge instinctul național al populației. Și, dacă polițaiul rău băsescu a încercat s-o facă din topor, iată că au venit polițaii buni care vor s-o facă pe baza sprijinului popular. Desigur, un asemenea sprijin se obține contrapunând opoziția personajului deviant. Chipurile, prin modificarea Constituției se vor reduce atribuțiile lui băsescu și hidra puterii lui va fi definitiv îngenuncheată. La schimb nu trebuie decât acceptat un pachet care, în plus, aduce beneficii majore, cum ar fi atragerea de mai multe fonduri de la UE.

Demonstrația care ni se aruncă suferă de o serioasă fractură logică. Ce sens are să-l mai învingi pe băsescu dacă mandatul oricum i se termină? Pe de altă parte, cum susții că se atrag mai multe fonduri doar printr-o rebirocratizare? Mascarea adevăratelor intenții s-a desfășurat printr-o mișcare abil instrumentată. Prin fixarea unor capitale regionale în orașe fără personalitate se dă startul unor lupte isterice pentru stabilirea capitalei regiunii. În acest fel se reduce la zero contestarea regiunii ca atare în spatele unei lupte pentru „funcția” de capitală regională. 

Gândind însă logic nu putem să nu observăm că regionalizarea este cea mai falsă formă de împărțire teritorială a țării, fără niciun fundament istoric. Vorbind despre regiuni nu ne vin în minte decât două perioade crâncene ale istoriei naționale: fascismul și comunismul. Cei care nu cunosc ar trebui să afle că prima formă de integrare europeană prin reorganizare regională a fost propusă de României de către Germania prin anii 30. Desigur și-atunci, ca și acum, s-au găsit destule cozi de topor autohtone care să îmbrățișeze opiniile iluminaților vestici referitoare la așa-zisa combatere a tensiunilor interne ale României. Care tensiuni s-au remarcat și se remarcă doar prin lipsă, dar formează o temă numai bună pentru aburirea prostovanilor. Din fericire, regionalizarea fascistă n-a reușit, însă venirea la putere a comuniștilor(destul de asemănători clasei politice de-acum) a îmbrățișat fără nicio jenă modelul propus de binefăcătorul ocupant rus. Un model fals, care și-a arătat cu vârf și îndesat limitele, conducând în final la revenirea la județe.

Sub forma unui sfânt blat la nivel înalt se încearcă impunerea unui experiment păgubos menit a mai slăbi puțin din unitatea națională în favoarea unui cretinism ilogic de conștiință europeană. Dacă în unele cazuri din vest regionalizarea își găsește suport în diferențele semnificative ale populației(la nivel de limbă și obiceiuri), cu cât de deplasezi mai spre est, popoarele au o anume uniformitate, diferențele de la o zonă la alta ținând mai mult de accent sau obiceiuri culinare, nicidecum de aspecte fundamentale ale vieții de zi cu zi. 

Chiar dacă sunt conștient că acest experiment va fi sortit eșecului, nu cred că trebuie trecut prin el deoarece poate produce pagube serioase. Faptul că la nivel înalt avem de-a face cu o pseudo-dualitate(un blat mai pe românește) e însă aspectul care trebuie să ne pună serios pe gânduri. Finalitatea unui asemenea stil de politică este dictatura mascată, cea pe care o vedem din ce în ce mai clar în „democrațiile consacrate”. Poate că ar fi momentul să democratizăm viața politică autohtonă prin relaxarea condițiilor de constituire a partidelor politice, poate ar trebui luate măsuri pentru a scăpa din această capcană. Însă cel mai important lucru este conștientizarea falsei dualități și a sforarilor din spate. Dacă oamenii vor fi conștienți de acest aspect se vor putea evita multe dezastre. Altfel, probabil, ne vom juca în continuare rolul de victime perpetue care-și trăiesc viața de fiecare dată sub istorie.