Spre un nou Război Mondial?

Sunt lucruri peste care trecem fără a ne da seama de importanța covârșitoare pe care o au. Istoria ne demonstrează că, de cele mai multe ori, la baza erorilor majore stau greșeli de evaluare a unor realități. De câte ori nu s-a trecut cu prea mare ușurință peste evenimente aparent minore? Cine și-ar fi putut imagina că Gavrilo Princip, un student care a asasinat un arhiduce, putea genera o conflagrație mondială?

De multe ori chestiunile minore ascund frustrări majore. Cu toate că e o lecție cunoscută, de fiecare dată e ignorată. Ca un făcut, în momentele cheie, analiza lucidă e ignorată și instinctele primare pun stăpânire pe inconștientul colectiv. Este ceea ce se întâmplă acum la mii de kilometri de noi între Japonia și China.

Cei care au trecut cu ușurință peste conflictul diplomatic dintre cele două țări nu-și dau seama că, în realitate e vorba de un gigantic butoi cu pulbere așezat deasupra unui foc mocnit. Naționalizarea de către Japonia a unor insule din Marea Chinei de Est au generat pe parcursul anului trecut reacții isterice în China. Că e vorba de o problemă gravă e limpede pentru toată lumea. Anecdotic putem spune că cele două țări nu pot cădea la înțelegere nici măcar asupra denumirii insulelor: China le numește Diaoyu, iar Japonia Senkaku. Din punct de vedere al realității actuale, insulele aparțin Japoniei, însă China consideră că i-au fost furate mișelește de către Japonia la finalul primului conflict Chino-Japonez, în 1895.

Început în 1894 și finalizat în 1895, Primul Război Chino-Japonez a fost purtat între cele două țări pentru controlul Coreei. Beneficiind de o armată mult mai eficientă, Japonia și-a adjudecat categoric victoria, umilind efectiv China. Mai mult, pentru prima dată în istorie, centrul de greutate al zonei s-a mutat în Japonia. Pierderea Taiwanului alături de alte teritorii de o importanță minoră(printre care și insulele Diaoyu) și forțarea declarării independenței Coreii au crescut frustrarea chinezilor la cote incredibile. Acest război pierdut este începutul sfârșitului pentru dinastia Qing. Intrarea în scenă a revoluționarului Sun lat-sen, „tatăl Chinei moderne”, va culmina cu Revoluția Xinhai din 1911, prilej cu care începe să activeze un alt personaj de o importanță colosală pentru traseul Chinei, Mao Zedong. Lucrurile însă nu s-au oprit aici deoarece între 1937 și 1945 izbucnește cel de-al doilea război dintre cele două țări. Chiar dacă istoricii înscriu acest conflict în paradigma celui de-al doilea Război Mondial, în realitate este vorba de continuarea unei politici imperialiste a Japoniei, începută încă din perioada Primului Război Chino-Japonez. Chiar dacă Războiul se sfârșește în 1945 cu capitularea Japoniei, frustrările Chinei rămân, iar planul lui Mao de a transforma China în cea mai mare națiune a lumii e perceput de populație ca o pregătire a revanșei istorice asupra Japoniei.

Revenind în prezent, vă voi reaminti că, în ceea ce privește China, avem de-a face cu o națiune care n-a suferit niciodată de senilitate. China nu-și pierde amintirile, iar frustrările trecutului se cer răzbunate oricând. Privind prin această prismă, trebuie să înțelegem că răzbunarea umilințelor suferite se poate face oricând, iar trecerea timpului nu atenuează în niciun fel intensitatea. Acest element îl făcea pe unul dintre marii analiști ai politicii internaționale să spună în 1999, când SUA au bombardat ambasada Chinei de la Belgrad, că acel an ascunde simbolic cifra 666 pentru SUA și că americanii „vor fi incapabili să înțeleagă de ce li se întâmplă ceea ce li se va întâmpla la un moment dat în istorie”. 

Dacă vă mai aminiți, la izbucnirea conflictului, Leon Panetta se afla într-o vizită oficială în China. În acele zile a părut destul de relaxat, trecând cu ușurință peste incidentele și declarațiile belicoase dintre oficialitățile ambelor țări. Este un exemplu de superficialitate americană dusă la extrem. Practic, Panetta n-a înțeles valoarea simbolică a conflictului, neputând face o legătură între prezența sa și începutul ostilităților. Dar, cum bine știm, superficialitatea și prostia sunt constante ale politicii externe americane, astfel încât nu are cum să ne surprindă o asemenea lipsă de înțelegere.

Rămas la nivelul de atunci, conflictul diplomatic chino-japonez poate că ar fi putut fi trecut cu vederea. Intrarea navelor de război chineze în apele teritoriale japoneze sau alte declarații belicoase, ar fi putut fi considerate simple incidente menite a deschide supapa necesară eliberării frustrărilor. Lucrurile însă se complică. De ceva vreme, japonezii se plâng de violarea spațiului aerian propriu de către ruși. Chiar dacă rușii nu recunosc nimic, trebuie să înțelegem că ne aflăm într-un moment critic.

Fiind într-o continuă problemă economică timp de mai bine de un deceniu, Japonia se vede încolțită de cei pe care, la începutul secolului trecut, dorea să-i îngenuncheze. Incursiunile rusești în spațiul aerian japonez trebuie înțelese ca un OK pe care rușii îl dau chinezilor, ca pe o încurajare pe care aceștia și-o exprimă. Cu alte cuvinte, Rusia transmite clar chinezilor faptul că, în ceea ce privește arhipeleagul aflat în discuție, sunt de partea lor. La fel de limpede putem spune că Japonia se află în acest moment în situația de a fi o monedă de schimb. 

Dacă ar fi fost vorba numai de China, probabil întreaga carte s-ar fi jucat pe teritoriul diplomației, însă intrarea în joc a Rusiei sugerează că lucrurile se complică. Teoretic SUA nu ar trebui să riște intrarea într-un conflict de asemenea anvergură, dar rolul său de jandarm mondial ar rămâne fără fundamente dacă ar lăsa Japonia „tâlhărită”. Chiar dacă lobby-ul american ar juca pentru declanșarea unui conflict major ca și cheie de ieșire din actuala criză economică, lucrurile sunt mult mai complexe. Însă, la fel de complexe sunt și notele de plată neachitate de către americani. Una dintre ele(despre care vom mai vorbi) fiind cea a deranjului din Siria în urma căruia se-aude că Rusia trebuia să primească la schimb Grecia și Cipru. Dar despre aceste elemente vom mai avea timp să discutăm. Momentan este important să ne uităm cu atenție către tabla de șah chino-japoneză deoarece de-acolo poate începe ceva foarte urât!