Dileme mioritice

De ceva vreme publicațiile autohtone de business cântă prohodul economiei. Trecând peste faptul că multe dintre ele, văzându-se cu fondurile tăiate, se simt nevoite să prezinte doar „the dark side of the force”, trebuie să conștientizăm că lucrurile nu sunt deloc roz. Este clar că economia are de înfruntat una dintre cele mai negre perioade și nimeni nu poate garanta că, din groapa în care am căzut, vom mai ieși cu vreun gât nefracturat.

O să mă opresc astăzi asupra unui indicator care în orice economie a lumii stârnește teamă. Este vorba de evoluția comerțului cu amănuntul, practic principalul indicator al consumului populației. În ultimele două luni raportate(mai și iunie) acest indicator a scăzut îngrijorător. Minusul din iunie de 4.2%(YoY) este de-a dreptul îngrijorător și aceasta în condițiile în care în mai cunoscuserăm o cădere chiar mai spectaculoasă, de 4.4%!

Privind la structura acestui indicator observăm că cele mai afectate sunt vânzările de carburanți(-9.7%), urmate de vânzările de produsele alimentare, băuturi și tutun(-3.8%) și de cele nealimentare(-0.7%). În serie ajustată valorile acestea sunt mai mici, însă cred că e bine să ne raportăm și noi la datele de bază.

Dintre toate datele prezentate, cu adevărat îngrijorătoare este scăderea vânzărilor de carburanți. Dacă mai punem în balanță și faptul că în urmă cu un an prețul acestora era cu 1-2 procente sub cel actual constatăm că, în ceea ce privește acest produs, avem o contracție cât se poate de vizibilă. 

Surprinzătoare pentru mulți este scăderea vânzărilor de produse alimentare. Și aceasta deoarece, așa cum bine se știe, „bugetul alimentar” este ultimul pe care-l taie românul. Interpretarea oficială a acestui indicator ar fi aceea că românii preferă să cumpere alimente mai proaste. Personal sunt tentat să cred contrariul și voi explica în continuare de ce.

Întreg comerțul românesc este monopolizat de marii jucători europeni, iar jocul de la raft tinde să devină monoton. Practic omul este bombardat cu aceleași produse care maximizează profiturile marilor lanțuri, produse slabe calitativ, dar impecabil prezentate. Scăderea din acest segment cred că sugerează reorientarea românului către sursele alimentare alternative. Așa se face că mica gospodărie țărănească pare a redeveni un jucător important pe piață.

Nu e greu de observat că din ce în ce mai mulți oameni se aprovizionează cu produse de bază de la cunoscuți din zona rurală. Mai mult, revine în prim plan consumul sezonier de legume și fructe autohtone. Asta în timp ce marile lanțuri de magazine se chinuie să impună vânzarea de fructe din cealaltă emisferă! Este cât se poate de clar că la nivelul individului a intervenit un plictis și, în același timp, o mutație, iar căutarea unei alternative la anostul super/hipermarket poate readuce gospodăria rurală acolo unde-i e locul. 

Desigur, cele enunțate de mine în paragraful anterior reprezintă doar ipoteze bazate pe tendințele vizibile.  Cu siguranță că sporirea continuă a ratei de neangajare, plafonarea salariilor și perspectiva proastă de pe piața muncii sunt principalele elemente care contribuie la scăderea consumului. Însă, trebuie să ne amintim că în România modificarea „furnizorului” are tradiție în istoria recentă. Anii 80 au fost cei care au impus modelul de comerț despre care vorbesc. Nu știu de ce tind să cred că actuala criză a revigorat oarecum modesta gospodărie țărănească autohtonă, redirecționând o parte din bani către ea. 

Acest lucru ar trebui să le semnalizeze oficialilor noștri că avem un domeniu care ne-ar putea furniza o zonă de creștere cât se poate de sustenabilă. Structura demografică ar putea da aripi acestui model care demonstrează că are capacitatea de a se auto-susține. Însă, pentru aceasta, ar trebui cumva „sabotat” modelul care presupune concentrarea pământului în mâna marilor fermieri. Sau, dacă nu este posibil, cel puțin ar trebui căutat un echilibru între mica și marea proprietate. Aici însă este vorba despre interese majore pe care mai marii noștri nu numai că nu le combat ci le slujesc.