Dezlantuirea marilor complexe

Spectacolul global ne oferă numeroase episoade, servite după o logică neștiută de nimeni. Inundarea ecranelor și a terminalelor cu informații, cu știri de ultimă oră, cu cifre și analize nu ne face însă mai cunoscători ci mai manipulabili. Logica știrilor, a ghidării atenției opiniei publice este deja o îndeletnicire clasică a propagandei. Lucrurile însă nu sunt atât de rele precum par. Și aceasta datorită faptului că, pentru cei care știu să citească știrile, realitatea apare exact așa cum este ea, iar distorsiunile dispar ca prin minune.

Un exemplu ar fi cel legat de zonele de conflict. Dacă ai întreba oamenii de pe stradă despre principala zonă potențială de conflict major ți-ar indica într-o proporție covârșitoare Orientul Mijlociu, punctând „corect politic” principalele vinovate, anume Siria și Iran. De ce nu s-a auzit la nivelul străzii despre pactul semnat de Siria cu privire la armele chimice sau despre schimbările politice din Iran? Răspunsul e limpede pentru cei care știu să fie atenți.  Dincolo de „focus-ul” manipulat de media, informațiile nedeformate despre realitate există, sunt vizibile și accesibile, așteptând să fie percepute și înțelese.

O să vorbim astăzi despre un subiect mai vechi, pe care l-am mai tratat în trecut, anume conflictul mocnit chino-japonez. Chiar dacă informațiile nu sunt spectaculoase, evenimentele care se petrec acolo nu sunt în măsură să ne liniștească. Problema este aceeași dispută teritorială legată de insulele denumite Senkaku de japonezi și Diaoyu de chinezi. Niște pietre nelocuite, ieșite din apă, reușesc să tulbure mințile celor două națiuni. Fiecare are argumentele sale însă, mai presus de orice, e multă determinare de ambele părți. Așa se face că, de la începutul disputei, au loc din ce în ce mai multe exerciții de intimidare. Ba nave chinezești intră voit în apele teritoriale japoneze, ba ceilalți răspund cu un survol „amical”. Acțiuni care nu prea „se practică” la nivel mondial decât în situații extreme sunt intrate acolo în rutina cotidiană. Iar această realitate nu e în măsură să ne liniștească.

Este destul de greu să încercăm aici o „judecată dreaptă” a problemei insulelor în cauză. Istoria teritoriilor respective e destul de complicată. Mai mult, ele nu reprezintă o mare miză. Din punct de vedere teoretic, toată tevatura ar fi trebuit încheiată cu o înțelegere diplomatică „pe sub masă”. Însă în ceea ce privește China și Japonia așa ceva e imposibil.

În realitate, între cele două țări avem de-a face cu complexe istorice. Întotdeauna Japonia a vrut să domine China și, de fiecare dată, China a reușit să contracareze dușmanul. Este de-a dreptul cutremurător modul în care două țări având un strat cultural comun(dar temperamente și instincte total diferite) pot ajunge în poziții aproape ireconciliabile. O istorie zbuciumată a transformat cele două țări în dușmani naturali, iar complexele acumulate de-a lungul istoriei se constituie în granițe și ziduri de netrecut. În timp ce multora dintre noi aproape ni s-a stins din memorie Al Doilea Război Mondial, pentru chinezi și japonezi amintirile sunt în continuare vii și apăsătoare. Pe primii îi chinuie furia de a le fi fost invadat pe nedrept teritoriul, în timp ce japonezii au încă vie în memorie umilința încercată la capitulare. 

Toate aceste lucruri nu le-am adus în atenție în mod gratuit. Ele justifică retorica radical-naționalistă adoptată de autoritățile celor două țări. Chiar dacă această retorică nu este împărtășită de factorii decizionali, ea este determinată de presiunea venită de jos în sus. Și de-abia de-aici începe nebunia deoarece atât chinezii care vorbesc despre răzbunare cât și japonezii care vorbesc despre mândrie au dreptate pe fond. Complexele întotdeauna au dreptate, însă conduc la acțiuni aberante. 

Într-o zonă în care acțiunile pe care le-aș numi de intimidare butaforică au intrat în cotidian, nimic nu mai poate fi considerat normal. Chiar dacă inițiații zâmbesc din colțul gurii deoarece știu că e vorba de o telenovelă orchestrată de la nivel înalt în numele unui beneficiu de imagine, sunt motive serioase de îngrijorare. Oare ce se poate întâmpla dacă o navă de război chinezească este scufundată din cauza intrării nejustificate în apele teritoriale japoneze? Desigur, militarii din zonă au interdicția clară de a deschide focul, însă ce se poate întâmpla în cazul unei deschideri accidentale a focului? Îi vor reproșa japonezii unui brav comandant de-al lor că a scufundat o navă de-a chinezilor? Chiar dacă a încălcat un consemn, sancționarea sa va fi problematică. Trecând în partea cealaltă, oare cum vor percepe chinezii pierderea unui vas? Se vor face că n-au văzut? Oare nu e o umilință de netrecut, o aroganță de neiertat de-a imperialiștilor?

Chiar dacă media tace sau dă doar știri fade din zonă, un conflict China-Japonia e extrem de probabil. E un conflict al complexelor, iar complexele-și orbesc victimele. Un asemenea conflict este însă imposibil fără amestecul SUA, iar dacă SUA intră în joc lucrurile vor arăta urât de tot deoarece Rusia nu-și poate permite să stea de-o parte. Și de-aici ne putem lesne imagina ce poate urma. Dumnezeu cu mila!

Iată cum un soldat zelos, chinuit de misiunea istorică pe care o are, simțindu-se apărătorul mândriei poporului său, poate determina o conflagrație de proporții. Vi se pare improbabil? Gândiți-vă dacă în istorie au mai existat situații similare. Garantez că nu trebuie să derulați prea mult!