Rusia celor trei misiuni istorice

Cu fluxurile de știri încărcate de informații din conflictul ruso-ucrainean suntem impulsionați să discutăm despre problemă, să dezbatem și venim cu idei. Nu ne întrebăm niciodată dacă suntem pregătiți să facem față discuției, dacă avem dreptate sau, mai bine spus, dacă pe baza informațiilor pe care le deținem putem avea dreptate.

Știm oare cu adevărat ce este/cine este Rusia? Avem idee despre istoria rușilor, despre aspirațiile lor? Știm că am stat aproape jumătate de secol sub dominația lor însă putem trage de-aici concluzia că știm ceva? Cred că se impune o scurtă prezentare a Rusiei deoarece în România - ca de altfel mai peste tot în lume - această țară nu este cunoscută. Pentru noi cunoașterea Rusiei nu este un moft ci o obligație. Aceasta din cauză că suntem aici, în coasta Imperiului, a „dușmanului nostru natural” - cum bine spunea Pamfil Șeicaru.

Rusia este mai mult decât o țară: este un fenomen! Cu toate că din punct de vedere geografic ar putea fi considerată europeană(după locul unde-și are „capul”), rădăcinile și seva acestei țări se află în Asia. Pentru Europa, Rusia a fost întotdeauna moștenitoarea instinctelor lui Ginghis Han, amenințarea perpetuă a barbariei asiatice asupra Europei. Creștinismul a șlefuit spiritul rus, îndemnându-l spre căutarea unor noi valori, dar nu a reușit niciodată să-i schimbe esența, instinctul primordial. A rezultat un mix, un fel de amestec între animal și ființă umană

Rușii ca popor cred în destinul lor mesianic. O întreagă literatură susține un destin măreț al spiritului rus care pare a se fi născut pentru a îndeplini trei misiuni istorice. Prima dintre acestea este reprezentată de reunirea tuturor slavilor într-un stat unic. Panslavismul, ca mișcare, a apărut oficial în secolul al XIX-lea, pe vremea când popoarele slave(cu excepția Rusiei) se zbăteau sub dominația Imperiilor Austro-Ungar și Otoman. Rădăcinile mișcării pot fi văzute însă cu mult înaintea datării istorice, motiv pentru care nu cred că greșim dacă afirmăm că panslavismul este un instinct nativ al Rusiei. România este situată extrem de prost din acest punct de vedere. Este unul din motivele pentru care Rusia este un dușman al României. Situată fix în mijlocul „Mării Slave” a Europei, România pare așezată parcă special pentru a se opune dorințelor istorice ale Rusiei. Un lucru care însă nu-i împiedică pe ruși ca, în ultimă instanță, să tranșeze problema în stilul specific. Deja am luat contact cu metoda în anii de început ai comunismului, atunci când se demonstra „ștințific”(sic!) cum româna se trage din rusă.

Cea de-a doua misiune istorică a poporului rus este una mistică. Rusia se consideră păstrătoarea tradițiilor seculare, deținătoarea aproape exclusivă a adevărului religiei nealterate. Acestă a doua misiune istorică face din Turcia principalul dușman al Rusiei. O întreagă ideologie trasează ca principal obiectiv al Rusiei eliberarea Constantinopolului și eliminarea turcilor - o răzbunare istorică pentru vina de a fi pângărit locurile sfinte ale Imperiului Bizantin. În conformitate cu această viziune, Moscova se consideră „A Treia Romă”, al cărei obiectiv sfânt este eliberarea capitalei anterioare a imperiului creștin. Cu toate că pare exagerat, rușii se consideră moștenitorii spirituali ai Bizanțului și, prin intermediul acestei moșteniri se consideră obligați să repare stricăciunile spirituale produse de Imperiul Otoman. Un obiectiv atât sfânt cât și strategic. Moscova nu doar urmărește realizarea acestui obiectiv, dar, mai mult, de-a lungul timpului, și-a creat baza „materială” pentru justificarea sa. Un exemplu este dat de trecerea prin istorie unei icoane sfinte a Bizanțului. Puțini știu legenda din spatele icoanei Blachernitissa(Θεοτόκος των Βλαχερνών). Icoana, considerată protectoarea Constantinopolului, s-a crezut pierdută în incendiul din 1434 al Bisericii Maica Domnului din Vlaherne - biserică în care se afla și de la care și-a luat și numele. În mod ciudat, icoana reapare în secolul XVII, atunci când călugării atoniți i-o fac cadou țarului Alexei I. Cadoul este interpretat de ruși ca o recunoaștere a moștenirii sfinte. Dacă locul acestei icoane este Constantinopolul - A doua Romă - iar ea a ajuns la Moscova nu înseamnă aceasta că centrul Rusiei este deja „A Treia Romă”? Este doar un exemplu dintr-o lungă listă care poate fi adusă ca argument de ruși.

Cea de-a treia misiune istorică este cea legată de Occident. Rusia consideră civilizația occidentală aflată într-o perpetuă descompunere. E un motiv suficient pentru eliminarea unei civilizații aflate în declin și înlocuirea ei cu un suflu proaspăt. Cu toate că este atras de Occident, rusul se consideră superior și, privindu-l, are sentimentul turistului căzut în admirația unor ruine aflate în descompunere. Pentru a înțelege cum își justifică această misiune, e destul de ilustrativ un citat din Odoievski(Nopți Rusești):

„Să îndrăznim să rostim cuvântul care va putea să pară straniu, dar care va fi în câtva timp foarte simplu: Occidentul Piere? Tot așa cum într-o zi creștinismul a adus forțe noi lumii decadente a lumii antice și i-a reînnoit existența, la fel astăzi salvarea Europei nu este cu putință decât dacă un popor nou, cu forțe proaspete apare pe scena istoriei. (...) noi suntem la răspântia a două lumi, a trecutului și a viitorului; noi suntem proaspeți și neuzați, noi n-am fost amestecați cu stricăciunile bătrânei Europe; înaintea noastră se desfășoară o dramă stranie și misterioasă, al cărei deznodământ poate este ascuns în profunzimile spiritului rusesc”*

Ca și în cazul „misiunii spirituale” rușii își asigură o fundație solidă, considerându-se salvatorii valorilor europene, a celor pure, desigur. Un exemplu este reprezentat de dispariția în timpul celui de-al doilea Război Mondial a așa numitei comori a lui Priam. Vestita comoară scoasă la lumină de descoperitorul Troiei - Heinrich Schliemann - a avut o traiectorie ciudată: furată de sub nasul autorităților turce care, în final, s-au ales cu o despăgubire simbolică, a fost donată în final de  către descoperitor statului german(un alt stat cu instinct de proprietar al Continentului). În perioada tulbure din finalul Războiului comoara a dispărut pentru a reapărea în anii '80 la ... Moscova. La un moment-dat se părea că rușii vor înapoia Germaniei tezaurul, însă tranzacția a fost blocată de autoritățile din Rusia. Și probabil așa va rămâne.

Cu toate că e considerat apocrif, testamentul lui Petru cel Mare e mai actual ca oricând.  Realitatea ne arată că Rusia și-a urmat același plan indiferent de regim sau intemperii. „Planul rusesc” pare înscris în ADN-ul acestei națiuni, e un element de care trebuie ținut cont. Cum probabil intuiți, actorii scenei internaționale ignoră istoria, fiind dominați de o superficialitate crasă. Într-un episod viitor vom încerca să analizăm pe îndelete care sunt greșelile și cum putem noi să ne salvăm.

__
* Citat preluat din excelentul eseu al lui Pamfil Șeicaru - Rusia „dușmanul natural” al României, Revista Historia, nr. 147