Ceea ce vine (V)

6. Capitalism vs Socialism - semne de întrebare

Fără îndoială, acesta a fost meciul secolului XX. O ştiu până şi copiii. Aşa cum spuneam mai devreme, socialismul a fost singura forţă care părea venită „din viitor”, la fel ca şi capitalismul. Acesta este motivul pentru care a şi reuşit să i se opună. 

Pentru mine însă persistă o serie de întrebări. În general obişnuiesc să întorc problema pe toate faţetele deoarece numai aşa pot avea o imagine a întregului. În toată povestea de până acum o întrebare nu mă lasă să trec mai departe: oare a fost cu adevărat o confruntare între cele două lumi aparent ireconciliabile? Poate părea o sfidare a logicii, dar de ce să nu acceptăm provocarea?

Primul lucru care frapează este reprezentat de însăşi originea societăţii socialiste. O amplă conspiraţie germano-americană a condus la eliminarea lui Nicolae al II-lea. În tot acest tablou e ceva care nu rimează. Primul Război Mondial pare a fi fost o afacere de familie. Regina Victoria era bunica atât a lui Nicolae al II-lea cât şi a lui Wilhelm al II-lea. Dintr-un anumit punct de vedere, motivele intime ale războiului pot fi decriptate prin analiza personalităţii megalomane şi frustrate a lui Wilhelm al II-lea. O naştere pelviană cu probleme i-a schilodit braţul stâng, motiv pentru care, încă de la naştere a fost tratat cu răceală. E edificatoare în acest sens întrebarea retorică a bunicului patern - Wilhelm I - adresată tatălui - Frederic al III-lea - în momentul în care a venit să vadă nou născutul: „Şi-acum tu te-aştepţi să te felicit pentru naşterea unui ciung?”.

Dacă dintr-un anume punct de vedere Primul Război Mondial poate fi văzut ca o „afacere de familie”, nu acelaşi lucru se întâmplă atunci când aducem în ecuaţie implicarea SUA. Ce căuta SUA acolo? N-o să insist prea mult asupra implicării SUA în război. Pentru a nu ne îndepărta de subiect o să ne limităm la originile comunismului. Am amintit în episodul trecut despre implicarea Germaniei în livrarea „coletului Lenin”, însă mai este un mic amănunt. În frustrarea sa Wilhelm al II-lea nu dorea eliminarea lui Nicolae al Rusiei. Singurul lucru pe care-l aştepta de la Rusia era ruperea relaţiilor cu Anglia. Confruntat cu intrarea Rusiei în război, acceptă planul livrării lui Lenin. Interesant e că acest plan i-a fost propus de către ... serviciul secret prusac. Serviciul secret a insistat cu această propunere până când a fost acceptată, cu toate că atât Wilhelm cât şi şefii armatei s-au opus(vezi memoriile lui Erich von Ludendorff).

Abia acum devine foarte ciudată „sincronizarea americană”. Practic, în aceeaşi perioadă „agentul Troţki”este trimis în „prima linie” a supervizării dezvoltării bolşevismului. De ce oare şi-ar fi dorit americanii, capitalişti prin ADN, dezvoltarea unui duşman al capitalismului? E o întrebare. În „New York Journal - American”, în 1949, nepotul lui Jacob Schiff afirmă că bunicul său a finanţat bolşevismul cu peste 20 milioane de dolari. Pentru acele vremuri suma era colosală.

Putem admite, aşa cum am afirmat în episodul anterior,  că era vorba de un pariu al bancherilor, interesaţi să „profite” de pe urma ţărilor administrate centralizat. Cu toate acestea, la deturnarea efectuată de Stalin, bancherii n-au părut deranjaţi, cu toate că au pierdut imens. Mai mult, în urma celui de-al doilea Război Mondial, Stalin a fost lăsat să se înfrupte şi din jumătate de Europă. Explicaţiile oficiale referitoare la împărţirea Europei sunt de-a dreptul puerile. După un război în care s-a jucat pe viaţă şi pe moarte, nu poţi afirma că simple probleme de sănătate sau hachiţele de moment au fost factori determinanţi care au condus la cedarea unei jumătăţi de continent. Nu e logic! Să fi fost vorba desăpre altceva?

„Comunismul este cel mai lung drum dintre capitalism şi capitalism” spune o butadă celebră. Afirmaţia stârneşte râsul, dar, privită cu atenţie, poate spune un mare adevăr. În capitolul dedicat democraţiei occidentale se observa limpede că societăţile tradiţionale efectiv nu se mai puteau opune Occidentului. Pierderea startului reprezenta un element care le făcea să nu mai poată merge înainte. Blocate într-o paradigmă agrară, acele societăţi se vedeau în imposibilitatea de a mai face vreun pas înainte. Mimetismul, aşa cum am văzut, dădea greş pe toată linia, conducând la deviaţii şi adâncind lipsa de ataşament a populaţiei.

Comunismul a venit ca un concept revoluţionar menit a reface noţiunea de stat. Din această cauză a avut parte de ataşament popular. Când îi spui lui nea Ghiţă că el poate conduce un judeţ mai bine decât o făcea Prefectul, nea Ghiţă se simte flatat şi chiar crede. Când însă chiar îi dai un judeţ şi-l încurajezi să facă aşa cum crede el de cuviinţă(desigur, cu îndrumările tovărăşeşti de rigoare) obţii admiraţia şi sprijinul majorităţii. Majoritate - noţiunea magică a cărei existenţă a permis dezvoltarea socialismului.Ţineţi minte acest concept deoarece vom mai vorbi despre el ceva mai târziu.

Putem oare bănui că societatea socialistă face parte dintr-o foaie de parcurs menită a urni societăţile tradiţionale să facă pasul spre democraţia Occidentală? Este oare dezvoltarea acestui monstru al secolului XX rezultatul unui experiment? Sunt atâtea lucruri care nu rimează în teza conflictului socialis-capitalism. Mă gândesc la modul în care Salvador Allende a fost abandonat, la criza rachetelor cubaneze şi, dacă vreţi, la „furtul” bombei atomice. Putem continua cu negocierile din Malta sau cu implicarea făţişă a KGB la demolarea conducerilor comuniste din Est şi topirea ţărilor foste comuniste în mixul uniformizant al Occidentului. Sunt atâtea coincidenţe ciudate încât hazardul efectiv nu are cum să ne dea răspunsul dorit.

Acestea sunt doar câteva elemente care, cred eu, ne obligă să gândim în alt fel interacţiunile lumii moderne. Până la episodul viitor vă las să meditaţi şi vă invit să vă scrieţi opiniile ceva mai curajos decât aţi făcut-o până acum. :-)