Incepe razboiul global?

După cum aţi observat, ruşii n-au stat degeaba. După deplasarea de echipament militar şi trupe de suport în Latakia au început ofensiva împotriva ISIS. În urma unor bombardamente efectuate cu precizie chirurgicală s-a reuşit - spre disperarea SUA -  destabilizarea ISIS.

Modul în care a fost gestionată până în prezent situaţia trădează o extrem de bună pregătire. Este cât se poate de limpede faptul că ruşii, dincolo de armele deplasate în teren, se bazează pe o extrem de bine documentată situaţie. Platforma de intelligence pe care au pus-o la punct între Siria, Iran şi Irak se dovedeşte a fiu una extrem de utilă. 

Bombardamentele însă nu reprezintă decât prima parte a acţiunii. ISIS este o organizaţie puţin centralizată. Chiar dacă există centre de comandă, liderii locali sunt cei care au iniţiativa şi responsabilitatea gestionării situaţiei din teren. Modelul de lucru al ISIS este unul puternic descentralizat: liderul local este cel care are libertatea de a lua orice decizii crede de cuviinţă în zona sa de influenţă. Doar atunci când primeşte instrucţiuni clare de la superiorul ierarhic este obligat să se subordoneze „planului centralizat”.

Acest mod de organizare face ca eficienţa bombardamentelor punctuale efectuate de ruşi să fie limitată. Astfel devine obligatorie dublarea acţiunilor aeriene de către ofensiva terestră. Să vedem însă cum stau lucrurile pe teren.

Pe harta de mai sus am marcat cu roşu direcţia acţiunilor coordonate de ruşi şi cu verde cele ale armatei siriene(împreună cu Hezbollah). Deocamdată, exact cum am intuit în materialul anterior, aviaţia rusă a executat următoarele lovituri aeriene: Idlib-Aleppo-Raqqa(segmentele 1 şi 2 din grafic) şi Homs(segmentul 3). Cel mai probabil, loviturile punctuale ale ruşilor vor fi secondate de o ofensivă de la sud la nord a armatei siriene, în direcţia Homs-Aleppo(segmentele verzi 1 şi 2). Aceste segmente nu prea au legătură cu ISIS, ci cu „teroriştii buni” din Al-Nusra(aripa siriană a Al-Qaeda), ceea ce va atrage, din nou, proteste tembele ale SUA şi aliaţilor.

După consolidarea situaţiei pe axa sud-nord, cel mai probabil, acţiunile terestre şi aeriene vor avea ţinte diferite. În timp ce ruşii vor continua atacurile punctuale în Raqqa şi - cu siguranţă - în nord-vestul Siriei(Al Hasakah şi, posibil, ceva mai în sud, Deir ez-Zur), armata siriană va forţa Palmyra(segmentele 3 şi 4). Urmează, în funcţie de desfăşurarea evenimentelor, ori un atac direct asupra Raqqa(segmentul 5) - extrem de dificil de desfăşurat, ori - mai probabil - un atac via Deir ez-Zur.

În cazul în care lucrurile merg aşa cum au fost programate, recucerirea teritoriului sirian de către armata lui al-Assad reprezintă target-ul următoarelor luni. Nu trebuie uitat că, în demersul terestru, armata siriană urmează a fi sprijinită şi de către armata iraniană care este pregătită să trimită trupe în zonă. Desigur, avem de-a face cu foarte multe variabile, dintre care esenţial este sprijinul populaţiei. Dacă armata lui al-Assad se va bucura de sprijin, atunci lucrurile sunt clare. În caz contrar s-ar putea să avem complicaţii de tipul celor deja cunoscute(gherilă urbană, atentate s.a.m.d.).

Siria este însă doar primul pas al strategiei ruseşti în zonă. Aici deja nu mai este vorba doar despre baza militară de la Tartus, ci de un plan pe termen mediu şi lung care ar avea ca efect redefinirea completă a forţelor din Orientul Mijlociu. Ca să înţelegem mai bine, ne vom raporta la o altă hartă, de data aceasta mult mai largă.

Ţinta imediată a lui Putin este coridorul Iran-Irak-Siria. Iranul şi Siria sunt deja aliaţi ai ruşilor. Irakul are o situaţie mai complicată fiind practic sub ocupaţie americană. Cu aproximativ 12 baze americane active, Irakul este departe de a-şi putea face singur politica. Cu toate acestea, guvernul Irakian şi populaţia şiită îi percep pe ruşi ca pe eliberatori, în timp ce americanii sunt văzuţi ca agresori. Mai mult, frontul comun pe care Siria, Iranul şi Irakul îl fac - sub coordonarea rusă - împotriva ISIS este un semnal de schimbare dat de politicienii irakieni. Dacă Rusia va reuşi să-şi consolideze acest culoar va avea două căi esenţiale de „evadare” din „strânsoarea Anacondei”: culoarul Caspica-Iran-Marea Arabiei şi culoarul Caspica-Iran-Irak-Siria-Mediterana.

Mai este însă ceva. În Yemen se duce în prezent un război civil mai puţin popularizat. Revolta şiiţilor houthi este deja un conflict care a depăşit graniţele ţării. Rebelii şiiţi yemeniţi ocupă zona de nord-vest a ţării şi au suportul ocult al Iranului. Deplasarea spre sud a insurgenţei şiite a atras atenţia Arabiei Saudite şi aliaţilor săi care şi-au trimis armatele în zonă. La ora actuală Yemenul e împărţit în trei: zona de Nord-Vest aparţine rebelilor, restul împărţindu-se între loialiştii lui Hadi suportaţi oficiali de Arabia Saudită şi petromonarhiile aliate şi alianţa al-Qaeda/Ansar-al-Sharia, un fel de cozi de topor militaro-religioase manipulate direct de Arabia Saudită.

Situaţia complicată din Yemen poate duce la împărţirea ţării. Dacă actuala secţiune cucerită de şiiţi va deveni stat independent, este de la sine înţeles că va fi aliat al Iranului şi Rusiei. În acest fel, Rusia va putea obţine un control strategic asupra Golfului Aden şi a intrării în Marea Roşie. Ceea ce este însă interesant e că, în acest mod, Rusia va prinde într-o menghină geostrategică Arabia Saudită, cu a cărei monarhie are un meci de tranşat. Punctele marcate cu portocaliu pe hartă sunt posibile zone locale de „revoltă” pe teritoriul Saudit, zone care s-ar putea constitui în mini-yemen-uri.

Chiar dacă ofensiva rusă din teren este deosebit de agresivă, ea pare a avea la bază o înţelegere tacită cu SUA. Strângerea în menghină a Arabiei Saudite este, la urma urmei, o mişcare menită a mai pondera dorinţele din ce în ce mai mari ale monarhiei saudite care se visează stăpână peste întreaga lume arabă. Într-un fel, ofensiva rusă este şi pe placul Israelului care, chiar dacă are ceva de împărţit cu regimul lui al-Assad, într-un scenariu „saudito-american” se poate trezi înconjurat de radicali musulmani care - oricât de controlaţi ar fi de către serviciile secrete - pot s-o vireze accidental dar iremediabil spre „războiul sfânt” cu Israelul.

Nu în ultimul rând, de noua realitate geo-strategică ar putea beneficia SUA. Cu un duşman atât de rapace în zonă, aliaţii SUA s-ar cuminţi brusc şi, pentru a-şi păstra tronurile - ar executa cu ceva mai mult sârg poruncile primite de la stăpânire.

Concluzia este că, în cazul în care avem de-a face cu un nou blat ruso-american, lucrurile se vor menţine în continuare doar pe teritoriu propagandistic. „Aliaţii” SUA, speriaţi de noua paradigmă rusească se vor cuminţi brusc şi se vor alinia liniştiţi în spatele „Fratelui cel Mare”. În caz contrar, cel mai probabil, la un moment dat vom vedea Israelul intrând abrupt în confruntare, iar de-acolo lucrurile sunt extrem de greu de prezis.