Încotro?

Spre sfârşitul anilor 80, lumea socialistă era în suferinţă. Germania de Est, cu toată susţinerea din partea statelor-surori, pierdea definitiv războiul cu surata vestică. Trebuia doar să mergi noaptea prin Berlin pentru a înţelege care era realitatea: în est întuneric, în vest lumină, o lumină orbitoare. 

Restul statelor-surori sufereau cam de aceleaşi boli. România înfometată, Polonia disperată după un deceniu de „război civil”, Cehia permanent aproape de revoltă s.a.m.d. Toate economiile socialiste erau aproape blocate. Producţie pe stoc, tehnologie învechită, produse „băgate pe gât”, crize la tot pasul. Însă, adevărata problemă era în altă parte: la Moscova.

Ceasul ceasurilor

Sunt un admirator al ceasurilor. De mic m-a atras ţăcănitul acela identic şi infint care, la rândul său, lansa deplasări lente ale ácelor subţiri, lucrate manual şi cu ornamente discrete. Prin fiecare casă prin care mergeam, prima dată mă uitam după ceasornic sau pendulă sau ceas de buzunar sau orice alt instrument de măsurare a timpului. La fel de mult îmi plac clepsidrele, cronometrele, cadranul solar sau ... astrolabul. Fiecare are în spate o istorie, fiecare spune ceva mai mult decât timpul pe care-l măsoară.

Însă, din păcate, ca orice tradiţie, şi orologiul a intrat în epoca postmodernă, reuşind să-şi dărâme propriul soclu. Dacă înainte ceasul pe care-l purtai spunea ceva despre valorile la care aderai, acum, din păcate, spune mai mult despre banii pe care-i ai, despre cât eşti de fanfaron şi cât de uşor eşti de păcălit. Mi-am dat seama de asta într-o zi când, absolut întâmplător, am dat peste un celebru primar mai vorbăreţ şi agramat care-avea atârnată la mână o ditai potcoavă de vreo 15000 EUR. Atunci mi-am dat seama că ceasurile pe care le aveam au devenit de nepurtat. De-atunci le-am lăsat acolo, în cutia rotativă, bune doar să-mi odihnească ochii proprii şi să mă transporte în gândurile pe care fiecare le au întipărite pe carcasa.

Alegerile americane: o mascaradă!

Iată cum funcţionează îndobitocirea, cum se fură alegerile! Două clipuri incendiare refuzate de media din SUA, această armată încolonată disciplinat pentru susţinerea vrăjitoarei isterice. Felicitări Project Veritas Action!

Cata incredere putem avea in rusi?

În condiţiile în care limbajul diplomatic devine din ce în ce mai belicos, tot mai mulţi oameni conştientizează faptul că implicarea ţării într-un război care nu e al nostru ar fi un dezastru iremediabil. Într-adevăr, nimeni nu are chef de un război inutil. E un eveniment dorit de afaceriştii din spatele industriei americane şi cam atât. Însă acesta nu este un moriv suficient pentru a evita dezastrul. Instinctiv o ştim destul de bine.

Aflându-ne într-un context ciudat apare, automat, tentaţia punerii noastre la adăpost. În condiţiile în care marele duşman Rusia se află fix în coastele noastre, tot mai mulţi se gândesc că poate ar fi utilă o pace cu Rusia sau, de ce nu, chiar obţinerea din partea Rusiei a unei protecţii, a unei garanţii că nu vom fi atacaţi. Putem însă avea încredere în Rusia?

Noua realitate economică

Am atras de mai multe ori atenţia asupra acestui fapt. Şi lucrurile se mişcă. Se mişcă exact în direcţia în care am spus. Uşor, dar sigur. Şi, odată mişcată, situaţia devine ireversibilă. Credeţi-mă, suntem în plină revoluţie!

De fapt, suntem în faţa celei mai mari revoluţii din istoria umanităţii! O revoluţie în care omul contează din ce în ce mai puţin. O revoluţie clamată ca fiind făcută pentru om, dar care se întoarce definitiv împotriva omului. 

Opţiunea nucleară

Lucrurile sunt de-a dreptul serioase. Suntem în cel de-al doisprezecelea ceas şi toată lumea pare că doarme. Mulţi simt o transpiraţie rece pe şira spinării considerând că fiecare secundă care trece reprezintă un punct câştigat. Alţii, poate cei mai mulţi, cred că nu e nimic. Doar au fost atâtea accidente şi nu s-a întâmplat nimic, nu-i aşa?

Aş avea însă o întrebare. Câţi dintre cei care stăteau în Pripyat s-ar fi gândit că, la un moment-dat, într-o noapte nefastă, centrala de la Cernobîl va exploda? Vă spun eu: nu s-a gândit aproape nimeni niciodată. La fel suntem şi-acum. În anticamera unei explozii de proporţii menite a redefini spaţiile geopolitice ale lumii.

Roger Scruton on Moral Relativism