Impozite si simplificare

Faptul că impozitarea cifrei de afaceri supără teribil multinaţionalele nu mai e nicio surpriză. Într-adevăr, primul efect vizibil al acestei strategii va fi acela că tâlharii care până acum se ascundeau în spatele pierderilor sau profiturilor insignifiante vor ieşi la lumină. Cifra de afaceri este un indicator pe care nu poţi să-l falsifici, nu poţi să-l scazi artificial pentru a plăti mai puţin. Astfel, portiţele inventate până acum se vor volatiliza: gata cu falsele achiziţii de soft, gata cu plăţi aberante de mentenanţă, gata cu facturile grase de consultanţă. Toate acestea vor dispărea!

Există însă şi un element pe care mai nimeni nu l-a văzut, o altă cauză pentru care multinaţionalele sunt supărate: simplificarea. O legislaţie simplă şi clară, care nu lasă portiţe ascunse, care nu complică inutil lucrurile, reprezintă cel mai mare duşman al multinaţionalelor. Motivul este cât se poate de simplu: se încurajează concurenţa. Pe un teritoriu în care toţi jucătorii respectă strict aceleaşi reguli, luptă cu aceleaşi arme, multinaţionalele dau greş. Asta pentru că forţa lor vine tocmai din mersul pe căi ocolite, pe lupta inegală, disproporţionată.

Multă vreme m-am mirat cum de la baza celor mai cretine şi birocratice reglementări luate la nivel de UE se află lobby-ul unor multinaţionale. De ce-ar vrea o firmă să facă lucrurile scumpe, întortocheate, astfel încât să fie mai greu să activezi pe o piaţă? Păi fix de-aia: pentru a-ţi elimina adversarii. Să luăm un exemplu: ceaiurile. La ora actuală, piaţa de ceaiuri este extrem de fragmentată. Sunt mici producători individuali, asociaţii familiale, srl-uri, etc. aşa cum sunt şi firme mari ridicate de la zero. Piaţa ceaiurilor nu este reglementată. De ceva vreme, un grup de lobby finanţat de firmele din farma încearcă să impună la nivel de UE ca autorizarea ceaiurilor să se facă de către autorităţile europene ale medicamentului. Cu alte cuvinte, dacă nea Gheorghe vrea să vândă ceai de muşeţel din curte, va trebui să facă dosar de acreditare la Agenţia Europeană pentru Medicamente. O asemenea autorizaţie ar costa lejer câteva sute de mii de euro. Are nea Gheorghe banii ăştia? Nu. Şi chiar dacă i-ar avea, ar fi un tembelism să plătească atâta purcoi de bani. Cât ceai de muşeţel să vinzi pentru a-ţi amortiza o asemenea sumă? O multinaţională din farma însă n-ar avea nicio problemă. Şi-ar autoriza toate ceaiurile posibile şi astfel şi-ar asigura monopolul. Acesta este modul de acţiune al şacalilor: „complică lucrurile teribil pentru a rămâne singur şi a-ţi asigura astfel monopolul”.

Să revenim la teritoriul fiscal. De ce legislaţia complicată convine multinaţionalelor? Simplu, pentru că le ajută să-şi elimine concurenţa. Unei firme mici îi este teribil de greu să facă faţă cu actualizările haotice ale legislaţiei fiscale, cu hachiţele reprezentanţilor ANAF, cu doleanţele autorităţilor locale s.a.m.d. Din contră, multinaţionala, consiliată de multe ori fix de cei care consiliază Guvernul pentru elaborarea legislaţiei fiscale, n-are nicio problemă în a implementa „ca la carte” legislaţia. Mai mult, prin consilierii săi, are acces la portiţele legislative care-i permit să-şi optimizeze plăţile către stat. De multe ori, artificiile puse în aplicare sunt extrem de complicate, de-a dreptul inaccesibile micului investitor care, oricum, dă bătălia pe mai multe planuri: cu concurenţa, cu fiscul, cu autorităţile locale, s.a.m.d. Aşa se face că, la activităţi similare, multinaţionalele plătesc dări la stat de câteva ori mai mici faţă de concurenţii locali. Şi-atunci unde mai e egalitatea?

Fără doar şi poate, legislaţia fiscală complicată este o parte a strategiei care ajută multinaţionalele să acţioneze ca monopoluri pe pieţele pe care activează. Din contră, o legislaţie simplificată, precum cea referitoare la impozitarea cifrei de afaceri, reprezintă cel mai mare duşman al afacerilor multinaţionalelor deoarece restartează concurenţa în piaţă deoarece marjele de profit sunt similare pentru toată lumea. Ne mai putând să facă artificii fiscale pentru optimizarea plăţilor către stat, nu-şi vor mai putea creşte marjele de profit în defavoarea statului şi al concurenţilor. Astfel, din punct de vedere fiscal, vor fi obligaţi să lupte cu arme identice. Părerea mea este că această perspectivă, pentru foarte multe dintre companiile transnaţionale care-şi fac de cap pe-aici, este chiar mai deranjantă decât creşterea impozitelor plătite statului.