Câţiva
şmecheri de la Caţavencii inventează un scriitor argentinian de origine
română - Antonio Rodriguez de la Muerte, al cărui nume(dar, „în
realitate” tot pseudonim) este Gheorghe Adrian - un editor argentinian
burghez cu simpatii comuniste - Pedro Coreli - şi un profesor
universitar asociat la Universitad de Buenos Aires - Radu Demetriade -
emigrant în anii 90 în Argentina şi care descoperă originea română a
„marelui scriitor”. Ca să fie povestea interesantă, lui Gheorghe
Adrian(sau Antonio Rodriguez de la Muerte) îi inventează o biografie
antifascistă, dar şi o problemă „majoră de dosar” - era fiul unui mare
industriaş - care nu i-ar fi permis rămânerea în România comunistă. Cam
aşa cum place tefeliştilor: comunist cu trecut anticomunist şi, evident,
antifascist până-n măduva oaselor.
Cu toată această poveste însăilată, băieţii se-apucă să contacteze de pe mailul lui Demetriade diverse reviste culturale autohtone. Unele nici n-au răbdare şi publică, fără să mai ceară permisiunea, inepţiile falsului critic. Apogeul însă este atins în momentul în care Demetriade este contactat de S.V.(Simona Vasilache?) de la România Literară pentru a-i cere un articol de-o pagină. Aşa apare în revistă un text halucinant în care sunt inserate fragmente din texte publicate în ... România Literară. Şi, pentru ca lucrurile să fie şi mai absurde, se fac referiri la marii scriitori Alex Sosa şi Deny Blanco(da, da, raperii ăia care şi-o bagă de cinci ori în trei cuvinte) cică vestiţi scriitori de talia lui Roberto Bolaño sau Eduardo Mendoza. Articolul din România Literară îl găsiţi la http://bit.ly/2uOFNF4 , iar toată povestea cu tărăşenia pusă la cale de ticăloşii de la Caţavencii la adresa http://bit.ly/2uF96JR .
Povestea în sine e hazlie, dar se suprapune peste alte episoade de-a dreptul sufocante. Zi de zi, găşti înfiorătoare de analfabeţi şi propagandişti de doi bani atacă de unde te-aştepţi mai puţin(sau nu te-aştepţi). Televiziunile sunt tixite de nulităţi, ziarele - ălea câte mai există - sunt cucerite de alte nulităţi. De radiouri nu mai amintesc pentru că acolo chiar e jale. În ceea ce priveşte media culturală, tocmai v-am dat un exemplu despre ce-a ajuns. Dacă veţi avea însă răbdarea şi stomacul să daţi un ochi prin revistele culturale de provincie, o să înţelegeţi bine ce dimensiuni înfiorătoare poate căpăta oroarea!
Mediul universitar este invadat de o specie de-a dreptul obsedantă. Profesoraşi ridicaţi la rang de mari universitari, indivizi agramaţi, lipsiţi chiar şi de o minimă cultură generală specifică acum 20-30 de ani unui absolvent de profesională, dar înfoiaţi în închipuitele lor straie „intelectuale”. Imaginaţi-vă că aceste zerouri absolute „bagă-n piaţă” generaţii întregi de absolvenţi cretini sau de dascăli numai buni să imbecilizeze temeinic alte generaţii.
Pe unde te poţi refugia într-un astfel de context? Nu prea mai ai unde să fugi de pustiul care se-ntinde ca o pecingine. De sub presiunea nou-valorilor, a nou-limbii sau a nou-ideilor(puteţi înlocui „nou” cu „non”) pur şi simplu nu poţi scăpa. Cine eşti tu? Faci parte din marea masă a imbecililor sau încerci să rezişti? În primul caz te poţi bucura de anonimitatea ta conformă. Dacă însă te afli în a doua categorie, aşteaptă-te să fii scuipat de orice prostovan, să fii călcat în picioare de un analfabet pe care nu l-ai cunoscut, dar care are în spate o întreagă „societate”. E vina ta că nu te-ai imbecilizat, e vina ta că nu-ţi accepţi prostia şi că faci gesturi disperate să nu fii prins(sau atins) de boala monstruoasă care ne transformă.
Nu ştiu dac-aţi observat, dar suferim o transformare fizică. Oamenii devin urâţi! Nu-i o formă de stil, e chiar o realitate. Uitaţi-vă pe stradă şi cruciţi-vă cât de urâţi au devenit oamenii. Din ce în ce mai rar mai vezi câte unul normal! Dacă vreţi un mediu cu adevărat şocant, faceţi o haltă pe la „fabricile” din Pipera şi-o să vedeţi acolo exact prototipurile despre care vă vorbesc. De ce se-ntâmplă asta? Pentru că prostia urâţeşte, schimonoseşte, deformează. Niciodată un prost nu va fi frumos sau normal. Întotdeauna va exista un mic amănunt care-ţi va atrage atenţia că ceva e-n neregulă.
Poate că nu sunteţi de acord cu mine în ceea ce priveşte schimbarea fizică. Sunt convins însă că, fără niciun dubiu, simţiţi că ceva nu-i în regulă, că auziţi în urechi un sunet ciudat, că vedeţi uneori, scurt, poate puţin halucinant, imagini care par că nu cadrează, flash-uri urâte, îngrijorătoare. Ce se-ntâmplă?
E lumea care vine, în fapt cea care deja a venit. Lumea adevărului relativ, lumea supraoamenilor, lumea promisă de secolele de „progresism”. Asta e lumea falsei făgăduinţe, cea către care au aspirat generaţii întregi de genii sau oameni simpli. Gata, s-a înfăptuit! Daţi vestea cea mare peste tot: lumea cea nouă a venit! Aici fiecare în sine este un supraom, fiecare e un dumnezeu al său care creează lumi gravitând în juru-i, care are puteri absolute şi poate face ce vrea. Ce mai contează faptul că dacă-ţi dai jos ochelarii de la ochi vezi o şleahtă de nebuni goi, schimonosiţi şi lipsiţi de orice putere? Ce mai contează că unul dintre „supraoamenii” de mucava e atât de sensibil încât moare dacă-i scuipat de-o muscă? Sunt mulţi şi cu numărul lor îi sufocă pe cei care au îndrăzneala să-şi dea ochelarii jos şi să se ruşineze de propria goliciune.
Până la urmă viaţa e libertatea fiecăruia. Chiar şi-n deşert ai dreptul de a alege. Te-ndrepţi către Fata Morgana sau către oază? De-aici începe sau aici se termină totul.
Cu toată această poveste însăilată, băieţii se-apucă să contacteze de pe mailul lui Demetriade diverse reviste culturale autohtone. Unele nici n-au răbdare şi publică, fără să mai ceară permisiunea, inepţiile falsului critic. Apogeul însă este atins în momentul în care Demetriade este contactat de S.V.(Simona Vasilache?) de la România Literară pentru a-i cere un articol de-o pagină. Aşa apare în revistă un text halucinant în care sunt inserate fragmente din texte publicate în ... România Literară. Şi, pentru ca lucrurile să fie şi mai absurde, se fac referiri la marii scriitori Alex Sosa şi Deny Blanco(da, da, raperii ăia care şi-o bagă de cinci ori în trei cuvinte) cică vestiţi scriitori de talia lui Roberto Bolaño sau Eduardo Mendoza. Articolul din România Literară îl găsiţi la http://bit.ly/2uOFNF4 , iar toată povestea cu tărăşenia pusă la cale de ticăloşii de la Caţavencii la adresa http://bit.ly/2uF96JR .
Povestea în sine e hazlie, dar se suprapune peste alte episoade de-a dreptul sufocante. Zi de zi, găşti înfiorătoare de analfabeţi şi propagandişti de doi bani atacă de unde te-aştepţi mai puţin(sau nu te-aştepţi). Televiziunile sunt tixite de nulităţi, ziarele - ălea câte mai există - sunt cucerite de alte nulităţi. De radiouri nu mai amintesc pentru că acolo chiar e jale. În ceea ce priveşte media culturală, tocmai v-am dat un exemplu despre ce-a ajuns. Dacă veţi avea însă răbdarea şi stomacul să daţi un ochi prin revistele culturale de provincie, o să înţelegeţi bine ce dimensiuni înfiorătoare poate căpăta oroarea!
Mediul universitar este invadat de o specie de-a dreptul obsedantă. Profesoraşi ridicaţi la rang de mari universitari, indivizi agramaţi, lipsiţi chiar şi de o minimă cultură generală specifică acum 20-30 de ani unui absolvent de profesională, dar înfoiaţi în închipuitele lor straie „intelectuale”. Imaginaţi-vă că aceste zerouri absolute „bagă-n piaţă” generaţii întregi de absolvenţi cretini sau de dascăli numai buni să imbecilizeze temeinic alte generaţii.
Pe unde te poţi refugia într-un astfel de context? Nu prea mai ai unde să fugi de pustiul care se-ntinde ca o pecingine. De sub presiunea nou-valorilor, a nou-limbii sau a nou-ideilor(puteţi înlocui „nou” cu „non”) pur şi simplu nu poţi scăpa. Cine eşti tu? Faci parte din marea masă a imbecililor sau încerci să rezişti? În primul caz te poţi bucura de anonimitatea ta conformă. Dacă însă te afli în a doua categorie, aşteaptă-te să fii scuipat de orice prostovan, să fii călcat în picioare de un analfabet pe care nu l-ai cunoscut, dar care are în spate o întreagă „societate”. E vina ta că nu te-ai imbecilizat, e vina ta că nu-ţi accepţi prostia şi că faci gesturi disperate să nu fii prins(sau atins) de boala monstruoasă care ne transformă.
Nu ştiu dac-aţi observat, dar suferim o transformare fizică. Oamenii devin urâţi! Nu-i o formă de stil, e chiar o realitate. Uitaţi-vă pe stradă şi cruciţi-vă cât de urâţi au devenit oamenii. Din ce în ce mai rar mai vezi câte unul normal! Dacă vreţi un mediu cu adevărat şocant, faceţi o haltă pe la „fabricile” din Pipera şi-o să vedeţi acolo exact prototipurile despre care vă vorbesc. De ce se-ntâmplă asta? Pentru că prostia urâţeşte, schimonoseşte, deformează. Niciodată un prost nu va fi frumos sau normal. Întotdeauna va exista un mic amănunt care-ţi va atrage atenţia că ceva e-n neregulă.
Poate că nu sunteţi de acord cu mine în ceea ce priveşte schimbarea fizică. Sunt convins însă că, fără niciun dubiu, simţiţi că ceva nu-i în regulă, că auziţi în urechi un sunet ciudat, că vedeţi uneori, scurt, poate puţin halucinant, imagini care par că nu cadrează, flash-uri urâte, îngrijorătoare. Ce se-ntâmplă?
E lumea care vine, în fapt cea care deja a venit. Lumea adevărului relativ, lumea supraoamenilor, lumea promisă de secolele de „progresism”. Asta e lumea falsei făgăduinţe, cea către care au aspirat generaţii întregi de genii sau oameni simpli. Gata, s-a înfăptuit! Daţi vestea cea mare peste tot: lumea cea nouă a venit! Aici fiecare în sine este un supraom, fiecare e un dumnezeu al său care creează lumi gravitând în juru-i, care are puteri absolute şi poate face ce vrea. Ce mai contează faptul că dacă-ţi dai jos ochelarii de la ochi vezi o şleahtă de nebuni goi, schimonosiţi şi lipsiţi de orice putere? Ce mai contează că unul dintre „supraoamenii” de mucava e atât de sensibil încât moare dacă-i scuipat de-o muscă? Sunt mulţi şi cu numărul lor îi sufocă pe cei care au îndrăzneala să-şi dea ochelarii jos şi să se ruşineze de propria goliciune.
Până la urmă viaţa e libertatea fiecăruia. Chiar şi-n deşert ai dreptul de a alege. Te-ndrepţi către Fata Morgana sau către oază? De-aici începe sau aici se termină totul.
Sa nu uitam ca majortitatea romanilor sunt mandri ca "fac haz de necaz". Doar ca facand haz de necaz de vreo 27 de ani incoace au ajuns in situatia descrisa in articol.
RăspundețiȘtergereBuna observatie! Am facut din hahaiala un fetis... E si asta o idee indusa de multi ani in capul romanilor in mod perfid. De fapt, ea are ca scop amortirea noastra completa pentru ca sa reactionam cu hahaiala si cand ni se va pune pistolul la tampla... Suntem ca broasca pusa la fiert...
ȘtergerePersonal simt ca mi-a cam pierit cheful de ras in ultimii ani. Si chiar incepe sa ma irite inflatia de bascalie de pe media... Nimeni nu mai ia in serios pe nimeni... E groaznic!!!
Tare ma tem ca România nu a fost niciodată altfel. Dar este grav sau poate normal, ca toată lumea a luat-o razna.
RăspundețiȘtergereAșa este înainte de venirea lui Moshiach.
http://ziarero.antena3.ro/article/view/id/207024
RăspundețiȘtergereSi aici a rasuflat , poate, pentru ca nu au vrut sa ajute vreun militian sa poata fi ofiter superior...un master acolo macar ...
In tara invatamantul superior este fabrica de diplome pentru toti fripturistii sau sinecuristii diverselor partide/grupuri de interese.