joi, 16 noiembrie 2017

Lumea ca o boala

În scurt timp a fi bolnav va deveni noua normalitate. De fapt, dacă luăm în considerare consumul de medicamente şi suplimente alimentare, putem lesne trage concluzia că populaţia Pământului este una care nativ este bolnavă. Sună ciudat? Poate pentru unii, dar pentru cei care încă se păstrează cu picioarele pe pământ a devenit deja un loc comun. Să recapitulăm totuşi câteva momente „istorice” care au condus la actuala stare de fapt.

Dacă ţi-ai fi făcut analizele pe la începutul anilor 90, o valoare a colesterolului total de până la 250 mg/dl ar fi fost considerată absolut OK. De altfel, în practica medicală a vremii, intervalul 260-280 era considerat unul care se încadra în normal, dar necesita o atenţie sporită. La un moment-dat însă s-a întâmplat ceva: brusc, valoarea normală a acestui indicator a fost coborâta de la 250 la 200mg/dl. În acest fel s-a ajuns ca, peste noapte, câteva sute de milioane de oameni să fie trecuţi în rândul celor bolnavi.

Probabil orice om normal s-ar întreba pe bună dreptate ce s-a întâmplat de s-a ajuns la o asemenea modificare. Se schimbase rasa umană, ne apăruse sau dispăruse vreun organ? Chiar dacă pare hilar, e vorba de o scădere radicală a valorilor normale ale acestui indicator, de aproape 30%! Numai vreun cataclism nuclear ar fi produs o asemenea mutaţie în rasă. Ca să înţelegeţi mai bine cât de radicală e această scădere, imaginaţi-vă că, de la înălţimea medie a românului care în prezent este de 174 cm, s-ar ajunge peste noapte la 121 cm. E clar că-i radical, nu-i aşa?

De fapt alta era cauza în „problema colesterolului”. Nişte „băieţi deştepţi” ai industriei farma tocmai descoperiselă aşa-numitele statine, medicamente care aveau ca efect scăderea rapidă a colesterolului. Patentul în industria farma îţi permite ca timp de zece ani să ai monopolul asupra producţiei respectivului medicament, după care intră în rândul genericelor. A avea monopolul fără bolnavi e un rahat, deoarece n-ai cum să vinzi. Astfel, a inventa o boală şi a vinde apoi un medicament scump care „vindecă” această boală este o afacere de multe miliarde de dolari. Aşa s-a întâmplat şi cu colesterolul.

Povestea merge mai departe. Cât timp băieţii deştepţi au avut monopolul, congresele gemeau de subiecte legate de colesterol şi de binefacerile „medicamentului minune”. După ce s-a dus însă monopolul, iar medicamenul lui Peşte a devenit ieftin ca braga, aceleaşi congrese medicale au început să fie burduşite cu dovezi ale efectelor adverse ale medicamentului. Ce se întâmplase? Firma şmecherilor tocmai patentase alt medicament care cică nu mai avea acele efecte adverse, dar, desigur, era scump în draci. Şi un nou val de business începea să se ridice pe cadavrul celui vechi.

Pentru mulţi nu spun nicio noutate. Povestea „falsului colesterol”, cu toate că a fost abil ascunsă de rapacea industrie farma, a ajuns destul de cunoscută între oamenii suficient de informaţi. O alta însă e aproape necunoscută, mai ales din cauză că lucrurile se petrec peste Ocean. E vorba de medicamentele pentru alinarea suferintei.

Când mergi în America de Nord eşti de-a dreptul şocat de „pain”. Peste tot auzi numai de alinarea durerii. Ajungi chiar să te întrebi cât de mult s-a degradat rasa umană de ajungi să te plângi non stop de durere/suferinţă în condiţiile în care mănânci îngheţată cu căldarea, iar o porţie de hamburger ar echivala la noi cu o masă pentru două persoane. Ce poate fi atât de tragic? Mă gândesc că pe la începutul secolului XX alimentaţia ţăranului român avea la bază o amărâtă de mămăligă şi ce mai prindea pe lângă ea, adică o ceapă, un usturoi, un cartof s.a.m.d. Atunci stai, pe bună dreptate şi te întrebi, de unde naiba au ăştia atâta suferinţă?

Iniţial am încercat o explicaţie logică şi m-am gândit că suferinţa nord-americanilor e dată de nivelul absolut halucinant al obezităţii de-acolo. Probabil, mă gândeam eu, când eşti practic o balenă care se mişcă unsuros pe uscat, apar diferite afecţiuni şi de la acestea vin tot felul de dureri. Aiurea! Misterul mi-a fost explicat de un bun prieten care, deşi trăieşte acolo, e cu picioarele pe pământ: absolut toate medicamentele pentru calmarea durerii au la bază opioide, astfel încât, după o perioadă de consum devii dependent de ele. Simplu, nu-i aşa? Pablo Escobar se răsuceşte în mormânt de oftică! Păi ăştia vând droguri la lumina zilei, protejaţi de lege şi cu ajutorul unei întregi reţele de medici fără nicio problemă. Fac profituri excepţionale, sunt consideraţi cetăţeni respectabili ai societăţii, în timp ce bietul Pablito a murit penetrat de un glonţ în ureche. Păi asta-i dreptate? Lăsând gluma la o parte, statisticile arată că 80% dintre nord-americani sunt dependenţi de opioide. Când am citit prima dată am crezut că nu-i adevărat. Dar este! Dacă în spatele afacerii ar fi nişte chinezi ai putea spune că e o crâncenă răzbunare istorică. Dar nu, americanii şi-o fac cu propria mânuţă!

Ultimul element pe care o să-l aduc în discuţie este unul de dată ultra recentă. Îmi fac datoria să vă anunţ că tocmai s-a constatat că e o probabilitate extrem de mare să fiţi încadraţi în rândul bolnavilor de inimă. Ştiu, p-asta n-o mai ştiaţi deoarece e de dată recentă şi vine tot din centrul imperiului, adică din SUA. După cercetări „serioase”, desigur, valoarea triggerului pentru încadrarea pacientului în categoria celor care suferă de hipertensiune a fost scăzută de la 140/90(aşa-numitul în termeni populari „paişpe cu nouă”) la 130/80. Aceasta coboară maximele intervalului tensiunii arteriale aproape de nivelul considerat ideal de 120/80!

Ce s-a întâmplat e simplu de intuit. Răspunsul este multiplu, adică: Diovan, Norvasc, Hyzaar, Altace, etc. Pentru cei care nu ştiu, acestea sunt medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale, produse piperate ale marilor concerne farma, care tocmai şi-au găsit un nou segment de piaţă. Şi astfel şmecherii trăiesc mult şi bine.

Închei nu înainte de a vă aminti că un studiu de lungă durată(desfăşurat pe o perioadă de 40 de ani!) a ajuns la concluzia că cei care consumă vitamine şi suplimente alimentare au un risc mai mare de îmbolnăvire de boli cronice sau de cancer decât cei care duc o viaţă normală. Culmea e că studii similare s-au făcut chiar şi în SUA(un exemplu aici: http://www.coloradocancerblogs.org/dietary-supplements-shown-to-increase-cancer-risk/), dar sunt rapid trecute sub tăcere de imensul zgomot pe care-l fac vuvuzelele interesate ale direcţiei consumismului în zona farma. De-aceea dacă veţi căuta într-un motor de căutare după „vitamine şi sănătate” veţi fi bombardaţi de informaţii referitoare la binefacerea consumului de vitamine.

Sper să înţelegeţi ceva mai mult lumea în care trăiţi! Noul ideal e cât se poate de transparent: munceşte mai mult, consumă mai mult şi mori mai repede. Fiecare dintre aceste etape întru profitul unor dubioşi care, culmea, reprezintă pentru mulţi idealul de onestitate. Aveţi grijă de voi!

15 comentarii:

  1. Medicina, ca si orice altceva in US (si usor-usor peste tot in lume), este un business. Lansarea unui medicament impune munca si costuri imense, de aceea in primii ani este protejat de patent (care poate sa dureze chiar pana la 20 de ani). Orice medicament are efecte secundare, intrebarea este daca beneficiu depaseste costul. Pe de o parte medicii prescriu cu usurinta medicamente, dar in acelasi timp pacientii vin la medic si cer ce au vazut ei la TV. Viata moderna aduce cu sine si beneficii, si neajunsuri. Sint unii care aleg sa traiasca ca in trecut (amish). Sigur ca industria pharma face presiuni imense sa isi vanda produsele (fara etica, scrupule si chiar la limita legalitatii), dar pana la urma eu prefer sa stiu ca exista medicament pentru orice boala, just in case.
    Un exemplu amuzant: ADD (Attention Deficit Disorder). Au definit boala asta ca sa explice de ce unii copii altfel decit altii, si au scos medicamente. La noi, doua perechi de palme determiaa copilul sa fie atent la scoala.

    RăspundețiȘtergere
  2. S au înmulțit postacii. Paraziților căutați va alt site sau combateți articolul cu argumente viabile!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lasă-i să trăncănească aiurea că-i zdrobesc ca pe gândaci! :)

      Ștergere
  3. Foarte bun articolul! Va felicit! Nu numai ca boala va fi noua normalitate dar cine va fi sanatos va fi suspect. Cum adica nu ai nimic, nu se poate. De aia se tot screm sa ofere analize cica sanchi gratuite de screening. O sa fim obligati sa facem tot felul de teste. Cica pentru binele nostru.
    La un moment dat or sa ajunga sa ne oblige sa luam medicamente. Or sa spuna ca daca nu le iei nu mai beneficiezi de asigurari de sanatate. Gasesc ei o vrajeala de prostit lumea.
    Daca vreti sa vedeti cum o sa arate viitorul omenirii faceti va rog o vizita la o ferma de vaci/gaini/porci etc. din Olanda. Nu va fi mare diferenta. (Exceptie oamenii bogati care au drepturi reale si nu virtuale cum avem noi.)

    RăspundețiȘtergere
  4. Si care este cel mai mare furnizor de opiu, nu cumva Afganistan? Trupele aliate stationeaza acolo doar pentru democratizarea tarii si eliminarea talibanilor, evident!

    RăspundețiȘtergere
  5. Industria farma nu vrea pe nimeni dus. O avantajează legumele longevive.
    Și va fi plin de legume.

    The world is changed; I can feel it in the water, I can feel it in the earth, I can smell it in the air!

    Crește consumul, sunt mii, peste 90% din pilulă iese cum a intrat, activă. Și obezitate și cancer și diabet și malformații. Iar salvarea nu poate fi decât... colectivă. :)))))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu sunt curios cum va arata sistemul de pensii cu atatea legume longevive. Si ai dreptate, ei nu prea mai consuma decat medicamente. Trebuia o cale sa-i aduca pe calea cea dreapta :)

      Ștergere
  6. Majoritatea covarsitoare a oamenilor intre 45 si 55 de ani damblagesc la propriu. Unii au forme de capiala spasmodica,belesc ochii ,fac ischibitii,scot limba la oameni,bolborosesc prorocii,avertizeaza lumea de sfarsitul ei ,sunt zguduiti de fiorul mesianic sa faca dreptate sociala ,musca ,dau in judecata,bat lumea... Altii dau in psihoza copulatului impotriva firii de parca ar fi la ultima spasma scuturati de dracu,cu minore,cu gaini,cu caloriferul,cu intestinul gros,cu mortul,cu lesinatul,cu vaca sau gura de cana. Dau in caldurile nimfomanei devoratoare de tarlale de stiuleti,etc,etc... Altii au forme de troglodeala euforica,au vedenii ,inteleg insidii ,simt capcane ,decripteaza conjuratii total secrete,au naluciri cu elita globala,cu mancatul sanatos si defecatul vartos... Acestea sunt semnele batranetii oameni buni si implicit disperarea inspaimantatoare a apropierii omului de propria sa moarte !!! Acum sa "admiram" macar in treacat articolul de mai sus : "80% dintre nord-americani sunt dependenţi de opioide"..., "Când mergi în America de Nord eşti de-a dreptul şocat de „pain”. Peste tot auzi numai de alinarea durerii"....? Ce varsta aveti domnule autor,daca nu va intreb prea multdesigur...???!!! )))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi ca să dau o „formă” comentariului ar trebui să spun că am între 45 şi 55 de ani, am damblagit la propriu s.a.m.d. :)

      Ștergere
    2. Unde e "cozubas" acum? a schimbat prefixul? :)

      Ștergere
  7. "Dacă ţi-ai fi făcut analizele pe la începutul anilor 90..." iar daca ti le-ai fi facut la inceputul anilor 1800 nici nu aveai colesterol.
    Medicina a evoluat, de aia o valoare "normala" (a se citi "considerat normala") a devenit ceea ce era mereu, anormala. Doar ca nu se stia de asta inainte.
    Nu contest ca industria farmaceutica si ca batman, dar exemplul este prost ales (nu cu colestrolul ci cu stabilirea plajei de normalitate).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Societatea (umană) poate reglementa adecvat industria farma.
      Piața favorizează tratamentele de durată și... bolile incurabile. :)
      Batman! (Ghinion!)

      Ștergere
  8. Elementul cu adevarat salvator la om ,este neimplicarea afectiv- destructiva,prin care orgoliul sa-ti subjuge ratiunea,iar aroganta sa-ti invenineze viata si sufletul crezand fara incetare ca nu primesti destul importanta de la semeni,desi nici unul nu ti-e dator cu nimiic. Am un respect infinit pentru oamenii care zambesc si la glumele mai mult sau mai putin rautacioase adresate lor. Acesti oameni nu fac rau premeditat ,constient nimanui niciodata,acesti oameni sunt divin de buni !!! Domnule Dan@Trenduri,aveti un raspund elegant,fara rautate,uman... Felicitari !

    RăspundețiȘtergere
  9. A fost un documentar german premiat despre escrocheriile pharma, plus carti. Nu stiu daca lasi linkuri asa ca-ti pun titluri:
    [Doku] Das Geschäft mit neuen Krankheiten - youtube

    Doku | ZDFinfo Doku
    - Macht und Machenschaften
    Wirtschaftskartelle sind in Deutschland keine Seltenheit, und die Liste der überführten europäischen Wirtschaftskartelle ist lang.

    ZDF-DOKU ÜBER PHARMA-WHISTLEBLOWER

    „Die Aufdeckung des Arzneimittelskandals war eine Art Hölle“
    STUTTGART - 24.10.2017, 07:00 UHR

    Din cauza infectiilor spitalicesti mor in Germania 44000 de oameni anual!
    Romanii vor medicina ca-n vest pt ca e mai buna aia din inchipuirile lor.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)