Colosul care se rastoarna

9/11, Afganistan, Irak, Siria. Spectacole grandioase regizate de serviciile secrete şi executate, cu mare artă, de armata americană. O reţetă de succes care se întinde pe două decenii de teroare, fake news şi propagandă violentă. O reţea ocultă, coruptă până-n măduva oaselor care a deturnat omenirea într-unul dintre cele mai negre scenarii ale sale.

Toată nebunia începută cu proclamarea terorii şi a luptei împotriva sa ca prioritate mondială a fost un joc având un unic câştigător: complexul militaro-industrial american. Absolut tot ceea ce s-a întâmplat de la atentatele teroriste şi până acum au fost strict elemente ale unui plan de afaceri care a împins bani sănătoşi în buzunarele unor şmecheri. Dar totuşi, despre câţi bani să fie vorba?


Estimările sunt multiple, executivul SUA dând de înţeles prin comunicate vagi că ar fi vorbe de ceva care s-ar învârti în jurul a 1.5 tln. $. Teoretic n-ar fi mare lucru, însă, în spatele cifrei e o mare manipulare menită a ţine ascunse sub preş costurile reale ale excentricelor spectacole militare americane. În conformitate cu un studiu al Brown University, costurile campaniilor militare americane post 9/11 s-au ridicat la incredibila sumă de 5.6 tln. $. Dacă am pune în balanţă şi dobânzile aferente acestor sume s-ar ajunge la un total de aproape 8 tln. $.

Ca să înţelegem mai bine cum stau lucrurile, ar trebui să raportăm costul la datoria totală a SUA care în prezent se situează la 20 tln. $. Ne rezultă limpede că aproximativ 30% din această datorie este reprezentată de costurile diverselor războaie ale SUA. Este un cost imens. Bani care ies din buzunarele statului pentru a intra generos în cele ale şmecherilor din spatele complexului militaro-industrial. Ceea ce însă nu poate fi trecut cu vederea este faptul că datoria publică americană a depăşit 100% din PIB, un semnal de alarmă puternic, imposibil de ignorat. De la depăşirea a 100% din PIB(în mod real de pe la 70%!), orice ţară intră într-o spirală nefastă a dobânzilor care, de la an la an cresc accelerat, îngreunând jugul finanţelor publice.

Modelele istorice, între care se distinge cel mai pregnant cel al Germaniei Hitleriste, ne arată limpede că monstrul hrănit din bani publici, pe măsură ce creşte, îşi sporeşte geometric nevoile punând presiune pe factorul politic. Începerea războiului împotriva tuturor declanşat de către Hitler şi-a avut adevăratele origini în propriul complex militaro-industrial format la acea vreme din I. G. Farben, Krupp, Volkswagen, Porsche, etc. Dacă Hitler ar fi câştigat Războiul Mondial, probabil ar fi continuat cu plănuirea unei invazii pe Marte pentru a putea face faţă cererii propriului complex militaro-industrial.

Similar se petrec lucrurile şi cu SUA. Șoarecii hrăniţi generos de la buget s-au înmulţit, s-au îngrăşat şi-şi sporesc necesităţile în ritm geometric. Pretenţiile în creştere fac obligatorie inventarea unor duşmani, de multe ori chiar imaginari. Presupunând că lumea s-ar preda benevol SUA, tot ar trebui inventaţi duşmani şi necesităţi de înarmare.

Trump a încercat cu „duhul blândeţii” să mai ia din imensul jug care-i atârnă pe grumaz şi să mai externalizeze din costuri cât se poate. Mai o rachetă prin Arabia Saudită, mai câte-o escadrilă prin Qatar, mai un Patriot prin Polonia sau România. Numai că lucrurile nu sunt deloc roz. Obişnuit cu generoasele alocări bugetare, complexul militraro-industrial american a devenit obez, se mişcă greu şi face treburi de mântuială. S-a văzut limpede cu F35 sau la eşuatele lansări la apă ale noilor portavioane. Culmea e că cel mai limpede se vede asta în zona Golfului unde, după ce statele de-acolo au cumpărat „de bun simţ” de la stăpânul american, au început să înfrupte pe săturate de la fraţii ruşi care oferă alternative mai performante şi consistent mai ieftine.

În mod normal, lucrurile se vor acutiza. SUA nu-şi va reduce cheltuielile militare, iar cererile de cheltuieli suplimentare solicitate partenerilor vor rămâne fără răspuns. Astfel încât, costurile menţinerii răsfăţatului copil vor cădea tot în sarcina „tătucului” american care, pe măsură ce se va simţi mai strâmtorat va trebui să-şi găsească surse suplimentare sau să capoteze. Istoria ne arată însă că, înainte de fiecare prăbuşire a unui monstru cu picioare de lut, trebuie să asistăm la un grandios spectacol militar. Există însă o singură problemă: acest ultim spectacol, pentru prima şi ultima dată în istorie, ne poate fi fatal.