PSD - scurt bilanț

Grindeanu a început ca premier cu promisiuni bombastice în ceea ce privește restructurarea de la zero a României. Era ceea ce românii votaseră, astfel încât toată lumea avea așteptări majore. N-a trebuit decât să se dea acea OUG 13 și securiștii, în frunte cu matrioșka lor în geacă roșie, au pus-o de-o rebeliune. Era imediat după alegerile care credeam că au aruncat definitiv la groapa de gunoi a istoriei acel penibil „guvern zero”, guvern al colonialismului și dictaturii arbitrariului de prin cabinetele de la Bruxelles, Berlin, Paris sau Washington.

Spionul

Fără doar și poate viitorul e mult mai distopic decât ni l-am fi imaginat noi. Nebunia se instalează ușor și sigur, lăsându-ne - parcă într-un exces de sadism - să vedem cum ne scapă libertatea printre degete. Azi am mai descoperit un element banal, dar care ne va transforma și mai mult societatea într-o colonie penitenciară.

Veorica, evreii și valul vremurilor

Să începem cu începutul. După numeroase aventuri diplomatice demne de Stan și Bran, într-o bună după amiază de duminică, ne lovește anunțul făcut de Veorica peste Ocean. De fapt nu era anunțul Veoricii, ea era doar portavocea lui Dragnea, eroul mult prea dărâmat de o discopatie dobândită de la vitejescul stat pe scaun în timpul aprigelor lupte politice dâmbovițene. Spune domnul Dragnea că dă cetățenie evreilor la liber, că dă pensii speciale urmașilor holocaustului, că despăgubește tot ce mișcă evreiește s.a.m.d.

Eu și tu

Eu îți spun că Soros controlează mult prea mult din politica autohtonă, în timp ce tu-mi spui că bat câmpii. Cu toate acestea, fundația lui din România finanțează toate organizațiile vocale, care urlă slogane la comandă, cele mai multe dintre ele fără pic de logică, demne de IQ-ul unei maimuțe retardate.

Am mai pierdut un tren!

Imbecilitatea politicienilor români ar trebui pedepsită cu pedeapsa capitală. Tot ceea ce s-a întâmplat de la Revoluție încoace reprezintă o incredibilă serie de trădări, neghiobii de nefăcut și imbecilități imposibil de explicat logic. Practic, dezastrul în care ne aflăm e doar o simplă rezultantă a acestor politici imposibil de înțeles de un om cu capul pe umeri.

Democrația ticăloșilor

Iată că s-a încheiat și cea mai mare circotecă a istoriei SUA, anume ancheta specială a procurorului Mueller privind influențarea alegerilor de către Rusia. Orice om cu scaun la cap s-ar prăpădi de râs când ar citi ipotezele de la care s-a pornit și acuzațiile care s-au adus. O totală deviere de la realitate, care însă a costat enorm.

De-a lungul investigației, tiripliciul Mueller a intervievat peste cinci sute de martori, a obținut aproape patru mii de mandate și citații și a făcut vreo treisprezece solicitări către guverne străine în vederea strângerii probelor. Care probe au condus la chestii halucinante: că unul din echipa lui Trump, de frica anchetei, a ascuns că s-a întâlnit cu un oficial rus, că altul ar fi mințit sau că Trump a fost în tinerețe cam curvar. Per total, numai chestii „groaznice”, de parcă ar fi fost lucrate de Ciorduța.

Până aici, ticălosule!

O să încep abrupt prin a afirma că nu sunt adept al unirii cu Basarabia. Mai precis, nu acum. Ca să înțelegeți și mai bine cât de tranșant sunt în opinia mea, vă voi spune că dacă mâine s-ar face un referendum pentru unirea cu Basarabia, eu aș vota împotrivă. Nu-s cinic și nici vreun tembel înfierbântat. Îmi place să mă consider un om cu picioarele pe pământ, care preferă o judecată corectă în locul unei acțiuni instinctuale.

Am mai multe motive pentru a mă opune unei uniri cu Basarabia, cele mai importante ținând de modificarea structurii etnice de-acolo - operată de către Stalin - dar și a concepțiilor românilor de-acolo care, după o intensă propagandă întinsă pe patruzeci de ani, n-au cum să vadă unirea cu țara ca pe o opțiune viabilă. În aceste condiții, unirea Basarabiei cu România ar avea toate șansele să se constituie într-un dezastru pentru țară, aducând după sine grave probleme care ne-ar putea fi fatale.

Acestea fiind spuse, o să trec direct la dandanaua oligofrenului național. Mie, așa antiunionist de moment cum sunt, nu mi-a trecut niciodată prin cap că am avea de-a face cu două popoare. Sau cu două națiuni, cu două limbi, cu două orice. E un tembelism fără margini. Orice om care are toți boii acasă știe că atât în stânga cât și în dreapta Prutului e vorba de același popor care vorbește aceeași limbă și care trăiește pe același pământ al aceleiași țări. Când cele trei provincii istorice se aflau sub stăpâniri diferite - și asta, din nefericire, s-a tot întâmplat în istoria noastră - aveam de-a face cu un singur popor, atât de unitar încât nicio tentativă de asimilare nu a reușit.

Spune Vlahuță atât de frumos: „Am fost trăit, pe vremuri, în graniți mai largi. S-au fost învârtit, pe vremuri, paloșele sclipitoare ale Voievozilor noștri și peste Carpați și peste Prut. Dar s-au vărsat încoace înecuri de potop, neamuri pe neamuri s-au împins- noroade, ce nu le mai încăpea lumea, au curs mereu peste noi și-a trebuit- ca sa putem trăi- să ne mai strângem tara, și de la miazănoapte și de la răsărit.” Asta însă n-a însemnat nicipodată că cei rămași în afara granițelor vremelnice n-ar fi tot „ai noștri”.

Așadar, ca politician al României, nu poți avea la nivel oficial decât o singură opinie, anume cea normală: există un singur popor român având o singură țară. Chiar dacă poate părea paradoxal, asta nu implică nicio revendicare teritorială. Pot accepta că istoria ne-a jucat un renghi, pot semna tratate de pace în care să nu revendic teritorii însă niciodată nu-mi poate fi permis să pronunț „două popoare” pentru că așa ceva nu există, fiind o invenție a propagandei sovietice. La fel ca și acea aberantă „demonstrație” conform căreia româna se trage din rusă. 

Să auzi însă de la președintele țării exprimarea „cele două popoare” atunci când e interpelat despre unirea Basarabiei cu România e mai mult decât o simplă prostie și, din punctul meu de vedere, se înscrie în categoria infracțiunilor de înaltă trădare. Însă, celor care acum sunt înfierbântați, le voi spune că nu le înțeleg înfierbântarea. Nu suntem la prima infracțiune de înaltă trădare comisă de către Plăvan. Mai țineți minte vizita prietenească din Ucraina în care n-a deschis subiectul drepturilor minorității române de-acolo și, mai mult, n-a vrut să se întâlnească cu reprezentanții românilor? Aia ce-a fost, oare nu tot înaltă trădare?

Cred că ar trebui să tăiem o dată pentru totdeauna coada câinelui și să ne recăpătăm cel puțin demnitatea. Oficial România e obligată să-și protejeze poporul indiferent unde se află. Din poporul român fac parte cetățenii români ai Republicii Moldova, mult prea asupriții români din Ucraina, cei din Banatul Sârbesc, dar și multitudinea de români care se află prin Italia, Spania, Germania, Canada, SUA s.a.m.d. Poporul român este unul și indivizibil. Afirmarea apăsată a unicității sale, indiferent de contextul istoric, ține de demnitatea noastră și cred că a venit timpul să redevenim demni.

De-aceea, în ciuda faptului că acum sunt împotriva unirii Basarabiei cu România, consider că molusca incompetentă din capul statului trebuie aruncată cât mai repede la groapa de gunoi a istoriei. Orice poate fi subiect de negociere. Însă poporul, familia și propria identitate niciodată! De-aceea cred că trebuie făcut cât mai repede ceva, în sensul eliminării cât mai rapide a inutilului. Acest trădător e o pată, o flegmă pe obrazul țării, iar situația jenantă în care ne aflăm trebuie rezolvată cât mai rapid.

Și, pentru a fi și mai clar înțeles, afirm, de asemenea, că toți cei care ignoră această stare de fapt se fac la fel de vinovați de înaltă trădare întrucât devin complici cu inutilul oligofren. E timpul să facem o listă a trădării și să încercăm să-i eliminăm cât mai rapid pe acești imbecili de pe scena politică pentru a nu ne mai influența negativ viețile.

În spatele unor accidente

Nu pot să nu mă uit spre dezastrul numit Boeing 737 Max fără să constat ceea ce toată lumea vorbește, anume că a fost alungit aberant și că n-ar fi trebuit să apară. E simplu să vorbim acum, la spartul târgului, despre toate aceste probleme. Dezastrele deja s-au produs, astfel încât acum nu putem decât să constatăm și să inventariem.

În mod normal, Boeing ar trebui să reia totul de la zero și să proiecteze o aeronavă comercială adaptată vremurilor de azi. Poate vă întrebați de ce n-a făcut-o până acum. Răspunsul e de-a dreptul banal: din rațiuni economice. De ce să investești bani în cercetare în condițiile în care ai deja un design perfect funcțional care, în timp, și-a dovedit fiabilitatea și siguranța. Este tipul de judecată considerată „sănătoasă” în zilele noastre. 

În acest mod „sănătos” de a gândi ar trebui să căutăm toate problemele Occidentului în general și ale SUA în special. Fuga nebună strict după profit, pe fondul superficializării tuturor factorilor de decizie, sunt pietrele de moară legate de gâtlejul sleit al unei economii care abia se mai mișcă. Va avea oare Boeing puterea să reia totul de la zero?

Poate ar trebui să ne uităm în ograda principalilor lor concurenți, Airbus. Nici acolo lucrurile nu sunt tocmai verzi. Airbus A380 e mai degrabă un eșec, o construcție megalitică a prezentului pentru care interesul a fost manifestat doar în segmentele marginale ale pieței. Chiar dacă avionul reprezintă un succes al tehnicii, fiind proiectat de la zero cu scopul precis de a satisface cererile din ce în ce mai mari de transport, mie personal mi se pare un eșec comercial. Un eșec de care e responsabil, în special, „peticitul” 737 Max.

Există însă un jucător pe care nu-l vede nimeni întrucât toți ochii sunt ațintiți la lupta dintre Airbus și Boeing. Se numește Comac C919 și primul său zbor comercial este programat în 2021. Este proiectat de la zero, a fost supus unor teste intense și este rezultatul unui program strategic demarat în 2008 de autoritățile chineze. Pe moment, Comac C919 are comenzile asigurate de liniile aeriene chineze.

De ce-l aduc în atenție e limpede pentru oricine. Și pe teritoriul transporturilor aeriene se întâmplă ceea ce ce vedem la tot pasul: în economie, în politică, în industria militară. În timp ce „jucătorii dominanți” sunt sleiți de luptele din ce în ce mai aprige, la umbra acestor giganți se ridică viitorii lideri: mai mici, mai agili, mai optimizați. De-aceea vă rog să nu pierdeți prea mult timp cu scandalurile de la Boeing sau Airbus. Stelele viitorului trebuie căutate în Asia.

Sistemul creditului social

Foarte mulți dintre cei cu care intru în contact s-au arătat interesați despre sistemul creditului social din China și m-au rugat să le explic modalitatea de funcționare. Ce-i drept, de mult vreau să abordez subiectul, dar, prins cu diverse alte evenimente, l-am tot amânat.

Cenzură și manipulare

Probabil știți că am fost blocat pe Facebook. Este a treia oară când o iau și-o iau absolut aiurea. N-ar trebui să mă deranjeze prea mult, dar, în realitate, mă deranjează. De ce? Pentru un lucru care ar trebui să ne dea de gândit tuturor: platforma asta a ajuns să conteze nejustificat de mult pentru noi.

Nu știu dacă arhitecții sociali s-ar fi gândit că omul poate ajunge să fie modelat atât de ușor. Nici nu mai contează asta. Certitudinea e că, prin propagandă și deturnări dibace, am ajuns cu toții o masă ineptă, care suferă acolo unde nu trebuie și care, în mod aproape imbecil, ignoră lucrurile esențiale.

Blocat 3 zile

Am fost blocat timp de 3 zile pe FB din cauza profilului Calota Mihai. În cazul în care îl aveți pe individ în listă sau dacă vă dă târcoale blocați-l!

P.S. Îi rog pe cei care au FB (incă) să anunțe blocarea contului meu. Mulțumesc!

Torționarii de ieri și de azi

În 17 decembrie 1954, călăul obsedantei închisori de la Pitești, torționarul Eugen Țurcanu, a fost lichidat de plutonul de execuție. Monstrul de la Pitești a fost omorât de chiar cei care-i dăduseră mână liberă și care ajunseseră să fie îngroziți de atrocitățile comise în numele ideologiei pe care-o serveau. Imaginați-vă totuși că, un sistem profund inuman, implementat cu forța în România, s-a îngrozit într-atât de rău încât a decis condamnarea la moarte a celui care a efectuat cele mai crâncene spălări pe creier din istoria României și, probabil, a lumii.

Șî eu

Iată că țivilii oculți mai jucară o festă sub forma „cică protestului” pentru autostradă. Totuși, cam cât de idiot trebuie să fii pentru ca, din dorința de a avea o autostradă, să protestezi oprindu-te din mers? Mă rog, cam totul face parte din același scenariu absurd în care patronul își obligă salariații să participe la grevă. Dar dacă s-a deschis discuția, de ce oare n-am continua-o în profunzime, pentru a înțelege cu adevărat care-i socoteala.

Millennials și ceea ce vine

Millennials reprezintă generația-experiment, piatra definitivă de hotar între trecutul oarecum normal și viitorul deviant. Întreaga generație a avut rolul de testare a teoriilor subjugării. Scopul acestora a fost acela de a construi „omul nou”, perfect înrobit, reactiv atunci când trebuie și uniformizat social. Este cumva comunismul construit din interior, modelat strict psihologic.

Cealaltă lume

Cu Mișu(nume fictiv) mi-am împărțit mare parte a copilăriei și adolescenței. Am fost la aceeași școală, la același liceu, am alergat împreună după puștoaice, prima beție ne-a prins împreună s.a.m.d. În mod inexplicabil, după liceu, drumurile noastre s-au despărțit. Pur și simplu nu ne-am mai văzut. El alesese o carieră militară, eu una mai apropiată de idealul pe care-l visam.

Neotributul

Dacă nu știați care-i miza cu „agresiunile” rusești care se înmulțesc precum pricii pe câine, cred că e timpul să înțelegeți. După o propagandă acerbă în care rușii au fost identificați și arătați cu deștu până și-n pesta porcină, vine „eliberatorul” și ne spune că, iată, el e cel care ne protejează. Până acum cică a făcut-o benevol.

Mafia de la ANSVSA

În urmă cu vreo două luni s-a descoperit somon cu Listeria. S-a făcut ceva tam-tam, dar s-a pus batista pe țambal. N-a trecut mult și un alt sortiment de somon a fost detectat cu aceeași bacterie. Oare cum naiba, după prima alertă alimentară nimănui nu i-a trecut prin cap să blocheze întreg somonul existent în galantare pentru analize?

Înțeleg că amenda pentru magazinul surprins se ridică, în cel mai rău caz, la câteva mii de euro. Imaginați-vă ce impact poate avea o asemenea amendă derizorie pentru un supermarket care vinde de câteva milioane de EUR/zi. Cu siguranță nu doar că nu simt, dar nici nu cred că bagă în seamă. În mod normal, pentru o asemenea problemă, magazinul în cauză ar trebui închis câteva zile, făcută o dezinfecție temeinică, refăcute analizele personalului care intră în contact cu acea marfă s.a.m.d. La noi nici măcar nu se închide raionul unde s-a constatat problema!

Dincolo de dosarele celebre

Cică Portocală și Lucică au dat-o-n gât pe intangibilă. E un deranj maxim deoarece, pentru a scăpa mai ieftin, aceeași strategie va fi folosită de toți torționarii DNA. Cel de-al doilea dosar care i-a fost deschis lui Koveși este unul dintre multele care-și așteaptă rândul.

În fapt, riscul pe care-l întrevăd în ceea ce privește Secția pentru Investigarea Magistraților este blocarea acesteia în dosare având-o în centru pe zeița anticorupție. Într-adevăr, abuzurile comise de aceasta sunt atât de multe încât e posibil să vedem sute de dosare instrumentate pe numele ei. Însă nu trebuie uitat că Koveși e doar vârful aisbergului.

De unde ne mai putem lua aurul?

De fiecare dată când cineva încearcă să ia o decizie în direcţia unei mai mari suveranităţi financiare a României e contracarat cu violenţă de vocile BNR. Există chiar şi o platformă online - Opinii BNR - de unde se instrumentează atacuri împotriva opiniilor care, din ce în ce mai vocal, cer o mai mare suveranitate monetară a ţării.

O să abordez azi subiectul la modă: aurul. Cei care-mi citesc blogul de mai mult timp îmi ştiu opinia legată de aur, anume că acesta nu e o valoare în sine, ci are o valoare simbolică datorată unui complex cultural al omului. Însă, în acelaşi timp, trebuie să recunoaştem că, indiferent de credinţele noastre, aurul se tranzacţionează pe bani, reprezentând un vehicul de conservare a averii. Aurul pe care Banca Naţională îl are în rezervă reprezintă aproximativ a zecea parte din rezervele lichide, adică o cantitate aproape neglijabilă. Se pune astfel întrebarea logică legată de oportunitatea păstrării a jumătate din rezervă la Londra. De ce?

Nu mai Plânge Turtu/ Cu lacrimi de formă/ Digi nu e moartă/ Digi se transformă

La cum se văd lucrurile, în divizia media a Digi e jale. Se concediază la greu, se scad salariile, se face curăţenie. Totul în linişte, de parcă s-ar ascunde ceva. Din când în când, câte unu' dintre cei ejaculaţi(vorba lu' Vanghelie) mai izbucneşte în câte-o postare pe Facebook, dar aşa, cu mănuşi. Probabil contractul e atât de restrictiv încât, dacă a călcat strâmb, îşi ia o belire de n-o poate duce.

Ultimul care şi-a publicat necrologul e Turturică. Într-o jălanie patetică, distribuită, între alţii şi de Caramitru ăl mic, marele jurnalist ne bagă-n ceaţă cu marile sale realizări, cu profilul pe care-l are de coadă de bardă luptătoare şi alte asemenea aberaţii. Şi, pentru ca toate să aibă un nume, găseşte cauza supremă: „ruşii e dă vină!”.

S-o bagi p-asta cu ruşii în condiţiile în care pe administratorul covergii la care prestezi îl cheamă Serghei Bulac, mi se pare cam ca şi cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului. Dar să lăsăm puţin amănuntele spumoase pentru a înţelege cam care sunt cauzele.

M-am uitat diagonal pe cifrele preliminare ale Digi. Evident că s-a făcut un mare tămbălău pe tema „creşterii fabuloase a veniturilor” deoarece compania a depăşit 1 mld. EUR. Cifra e de-a dreptul hazlie. În 2017 Digi avea venituri de peste 900 mld EUR, adică „tot pe-acolo”. Mai precis, creşterea veniturilor a fost de 13%, în timp ce cheltuielile au crescut cu 15%. Asta în condiţiile unui an de boom economic. Îngrijorătoare e însă creşterea costurilor de finanţare cu peste 65%. Şi dacă tot am ajuns aici poate că ar fi cazul să observăm că totalul datoriilor a crescut cu peste 17%! Asta înseamnă că gradul de îndatorare al companiei ajunge pe undeva pe la 75%, adică se cam apropie de limita de la care creditorii încep să-ţi cam bată la uşă. Dacă vom studia evoluţia indicatorilor specifici(ARPU&RGU) vom observa cifre preponderent stagnante, influenţate pozitiv de achiziţia Invitel.

În mare, aşadar, treburile nu stau deloc roz în curtea companiei mamă a UM-urilor propagandistice. „Divizia Propagandă” e una mult prea halitoare de bani, în condiţiile unor audienţe modeste. Singurul lucru reuşit de propagandiştii de la Digi a fost acela de a-şi crea o masă infimă, dar radicalizată de spălaţi pe creier. Asemeni TVR-ului, Digi a recuperat toate deşeurile media cu pretenţii gen Vijulie, CTP sau mult prea plângăciosul nostru Turturică.

La cum arată cifrele şi la perspectivele economice incerte e clar că Digi e obligată să-şi facă o curăţenie temeinică în ogradă. Valul de restructurări din divizia-păduche, cu siguranţă va continua. Nu cred că Digi va mai avea puterea să dea bani pentru Divizia A, astfel încât posturile sale de sport vor redeveni unele statice, de retransmisie a confruntărilor sportive ieftine. Posibil să mai şi reducă din ele. În ceea ce priveşte Digi24, nu-mi dau seama dacă mai are sens să-l ţină în condiţiile unor audienţe anemice. Şi-aici probabil singura schemă de supravieţuire este cea a unui „low cost” cu ştiri retransmise la infinit.

Treburile însă sunt abia la început. Părerea mea e că Digi e un uriaş cu picioare de lut care, la primul cutremur, se va dezintegra sub povara datoriilor. De-aceea se precipită evenimentele în vârful vizibil al aisbergului.

Marea restauraţie

De fiecare dată când lucrurile se îndreaptă iremediabil spre dezastru apare câte un personaj - uneori din afară, alteori dintre cei implicaţi - care pare a avea puterea să evite dezastrul. El este „cel care întârzie evenimentele”. Personajul despre care vă vorbesc este cel care, în tot tăvălugul iraţional în care se scufundă uneori oamenii, pare a fi singurul care mai are un dram de logică, care vorbeşte coerent şi care pare capabil să evite deznodământul tragic. Culmea, uneori se află „la butoane”, alteori suspect de aproape de zona în care se iau deciziile. Celor care privesc dezastrele mult după ce s-au întâmplat li se pare, la fel ca şi contemporanilor săi, de neexplicat de ce „acela care întârzie” nu a putut evita tragedia.

Vremea ilegaliştilor

După ce Plăvanul a dat o lovitură de stat în urma incidentului de la Colectiv(neanchetat, desigur, deoarece ar fi ieşit la lumină iţele negre ale afacerii) a continuat permanent în direcţia slăbirii statului român. A instalat un prim ministru marionetă a Bruxelles-ului şi a intereselor antinaţionale(Cioloş). După pierderea alegerilor de către partidele sale a trecut în mod ilegal în activismul politic(episodul „geaca roşie”) ştiind că acest lucru îi este interzis de Constituţie. A girat un raport mincinos al CSAT în care s-a afirmat că nu există magistraţi colaboratori ai serviciilor secrete(aţi uitat deja acest episod?). După mult prea obsedantele ieşiri la lumină ale protocoalelor nimeni nu se mai îndreaptă împotriva celor care au comis acel imens fals în acte. A „citit” nejustificat de mult pentru a înţelege că e obligat să semneze eliberarea din funcţie a unui procuror şef de direcţie. A doua oară, în cazul lui Lazăr, a încălcat cu bună ştiinţă Constituţia, refuzând semnarea eliberării din funcţie a nulităţii. A încălcat voit Constituţia atunci când a refuzat cu de la sine putere numirea unor miniştri. A încălcat Constituţia şi a avut o nouă tentativă de lovitură de stat atunci când a emis ilegal decretul de numire a şefului Statului Major(în prezent suspendat).