Taxiul se oprește puțin în fața mea. Din el se chinuie să coboare o femeie de vreo 35 de ani, care se ajută de două cârje pentru a merge. După ce reușește să coboare, o ia șontâc-șontâc spre un pasaj. Se vede de la o poștă că se grăbește. În fuga ei nu vede o bătrână și e cât pe-aci să se prăvălească amândouă. Își cere scuze și-o ia din nou la fugă cu ochii injectați.
Din sens opus vine un ambulant cu insigne. Una dintre ele mi se pare cunoscută. În centrul ei scrie mare „#1 od 5 miliona”. N-am habar despre ce e vorba. Însă, după nici trei minute, când fac dreapta spre „Hotel Moskva”, mă trezesc în plin miting. Lume multă, să tot fie vreo o mie-două de oameni. De la tribuna improvizată un individ care părea reîncarnarea lui Troțki, avea un discurs impecabil. Fiecare cuvânt articulat perfect, gestică de manual și dozarea științifică a emoțiilor astfel încât mulțimea să fie manipulată ca la litera și spiritul manualului micului anarhist. Încep să se-audă huiduieli, lângă mine o muiere lovită de obezitate bate haotic într-o tobă, în timp ce, în dreptul celeilalte urechi un tânăr costeliv urlă din toți bojocii.
E o mulțime pestriță, gata încălzită pentru a executa orice „misiune”. O iau ușor pe Terazije pentru a mă extrage din gloată. Hotelul Moskva privește impasibil, de la înălțimea verdelui său aurit. Mă așez la o masă pe terasă. Lângă masa mea stă o duduie plictisită care trage un suc de portocale. Mă bag în vorbă cu ea, întrebând-o ce-i cu scăndălăul. Zâmbește și-mi explică în doi timpi și trei mișcări toată tărășenia: încă din decembrie Belgradul e prins de proteste. Se strâng săptămânal în centrul capitalei și, uneori, în marile orașe pentru a protesta împotriva lui Vučić. Hmm, ceva începe să-mi rimeze aiurea.
Dar ce-a făcut Vučić?, mă trezesc întrebând-o. Îmi spune că e acuzat de corupție, nepotism și-mi mai înșiră vreo câteva chestii. O întrerup întrebând-o dacă nu cumva e acuzat și de schimbarea vremii. Începe să râdă în timp ce eu, vorba bătrânului Humphery Bogart, îmi spun în gând că „Louis, I think this is the beginning of a beautiful friendship”. Dinspre celălalt colț al hotelului se-aud frânturi de slogan, în timp ce eu sunt deja la a treia cafea - de data aceasta la masa ei - depănând amintiri și memorii. Mi-e limpede până la ultimul ciob ce se întâmplă acolo. Îi descriu pas cu pas și ea mă-ntreabă de unde știu atâtea, doar mai devreme o întrebasem ce-i cu manifestația aceea. Răspunsul meu o lasă fără replică: „Din Algeria, Egipt, Libia, Siria. Peste tot a fost la fel. Și, mai nou, o variantă soft începe și-n Balcani.”. Se strâmbă a uimire de parcă, prin ultimele cuvinte, i-aș fi ridicat o perdea de pe ochi. E același scenariu, sunt aceiași păpușari, cu aceleași instrumente. Doar poporul e schimbat, însă e vorba tot de-un popor amărât, picat în dizgrația istoriei și lovit până la atomizare.
„Serbia e-n flăcări” - ar spune jurnaliștii frenetici, în al căror buzunar mai scapă din când în când o ciozvârtă rămasă de la masa păpușarilor. Nu știam mai nimic și probabil n-aș fi aflat dacă un tranzit puțin prelungit nu m-ar fi oprit la sfârșitul săptămânii trecute la Belgrad. Mi-am întins antenele și-am aflat că aceleași mișcări ilogice sunt și-n Bosnia Herțegovina, prin comunitățile de sârbi. Dar și în Albania. Din nou Balcanii de Vest dau în fierbere, de data aceasta fără niciun sens.
Păcatul lui Vučić îl știu bine: nu vrea să recunoască Kosovo. A spus-o articulat, arătând atât spre americani cât și spre aliații ruși. Indiferent de presiuni, Vučić a spus că nu va recunoaște independența enclavei. Cu toate acestea, știți de ce este acuzat de opoziție? Fix că vrea să recunoască independența Kosovo. Că negociază în secret cu marile puteri și că acestea închid ochii la ticăloșiile financiare pe care le face. Că sârbii o duc din ce în ce mai greu și că totul devine insuportabil. Asta în timp ce salariile medicilor și-ale profesorilor au crescut, iar pensiile urmează să crească și ele. E un climat economic favorabil, în care legăturile cu China s-au întărit și investițiile din economie se văd. Mai ales prin creșterea puternică a exporturilor. Vă sună cunoscut?
Ne ridicăm de la masă și mă ofer s-o conduc. Coborâm și, la nici 500 de metri, ne taie calea o procesiune religioasă. Mira îmi spune că e o procesiune-protest referitoare la ceea ce s-a întâmplat cu bisericile ortodoxe din Serbia. Apropiindu-ne văd imaginile și, din nou am un déjà vu. Picturile sunt distruse, iar sfinții de pe pereți maltratați prin „scoaterea ochilor”. Nu știu de unde vine această obsesie a musulmanilor de-a se răzbuna pe imaginile sfinților, dar ea e identică peste tot. Am văzut-o și-n Cappadocia, și-n Liban - pe vremea în care musulmanii se răzbunau pe creștini dezgropându-i din cimitire pentru a-i mitralia - în Ciprul de Nord și, iată, acum și-n Kosovo. Procesiunea se desfășoară în tăcere, în pâlpâitul molcom al lumânărilor. Oamenii aceia par a nu cere nimic altor oameni. Lacrimile lor sincere nu caută decât tovărășia lui Dumnezeu, iar diferența dintre strigătele isterice de la Hotel Moskva și ceea ce se petrece aici e mai mult decât relevantă.
Faptul că-n tot zgomotul fals mai există oameni liniștiți, care-și exprimă durerea în cel mai înălțător mod posibil, ține de Serbia, de acea rezervă inepuizabilă de patriotism și creștinism pe care această țară amărâtă a avut-o de-a lungul istoriei. Au luptat împotriva turcilor, au fost striviți de-atâtea ori. S-au grupat și regrupat, au fost zdrobiți și-au renăscut. Au luptat împotriva austriecilor și-au luptat singuri împotriva nemților în cel de-al Doilea Război Mondial. Partizanii lui Tito au construit chiar și vapoare de atac din lemn cu care au organizat adevărate ambuscade navale. Cu țara eliberată de ei, au protestat vehement împotriva dezastrelor pe care le făceau hoardele de mujici ale lui Stalin. Și, în ciuda „frăției ideologice”, Iugoslavia n-a făcut jocul Moscovei, având o poziție independentă. Permanent în istorie Serbia a căutat să fie verticală. Și, chiar dac-a fost zdrobită și-a revenit de fiecare dată.
Iată-ne acum, după ce dezastrul războiului Iugoslav a atomizat o construcție geopolitică impecabilă. După ce au distrus Iugoslavia, americanii nu s-au mulțumit și-au mai distrus și Serbia, încurajând „plaga Kosovo” care acum pute înfiorător. Cu toate acestea, nu se lasă. Fac presiuni pentru a se recunoaște independența „provinciei nimănui”, acest centru al terorismului balcanic. Și-o fac nu pentru o redesenare, ci pentru atomizare, pentru haos. Fosta Iugoslavie pare pregătită pentru un nou joc în urma căruia vor apărea și mai multe entități. Actualele republici s-ar dori sparte într-un număr și mai mare, astfel încât fărâmițarea să producă orașe-stat sau provincii-stat absolut nerelevante și aflate într-o perpetuă harță. De-aceea toată tărășenia se petrece atât în zonele creștine, cât în cele musulmane.
Prin mediul diplomatic și, mai nou, chiar și-n presă, se vorbește transparent despre o „Primăvară Balcanică”. Care-i scopul e mai greu de identificat acum. Poate că nu-i niciunul cert, doar un experiment nefast așa cum a fost în lumea arabă. Ceea ce remarc însă e că modul de organizare e uniform peste tot. La fel ca la noi și la sârbi hashtagiștii sunt violenți, sunt susținuți din forțe politice aflate pe tot eșichierul politic. Dacă ești comunist, în mod sigur există o facțiune hashtagistă care te reprezintă, la fel cum se întâmplă și-n cazul în care ești conservator, liberal, neoliberal sau fascist. La fel e și la noi cu gălăgioasa sectă #rezist: teoretic ei sunt de toate orientările, practic scopul e unul transparent, anume anarhia totală menită a sparge țara.
Din păcate „primăvara balcanică” e o realitate, iar ceea ce vedem e doar „acordarea instrumentelor”. Când se va da click-ul vom vedea dezastrul. De ce se dorește o asemenea dizlocare geopolitică? De ce Ucraina, România, Republica Moldova, Bulgaria, Grecia, Turcia, plus multitudinea de țări din Balcanii de Vest trăiesc aceste micro-cutremure? V-ați întrebat asta? Totul e doar pregătirea pentru un cutremur de proporții care dorește a atomiza întreaga regiune, care va transforma țări întregi în zone necunoscute și nerelevante, zone gri a căror cheie o vor cunoaște doar câțiva dintre sforarii aflați în spatele scenei. Toate acestea pentru a se permite ridicarea pe marginea și-n colțul de est al României a unei construcții false, un fel de „centru de backup” despre care probabil vom mai vorbi în viitorul apropiat.
Pentru noi, în clipa de față, deplasarea unor portavioane americane sau deplasările de trupe ale rușilor, nu sunt subiecte pe care ar trebui să le urmărim, ci ticăloșia care ni se pregătește cu picăturica. Fiecare picătură de otravă, fiecare dide sau bot scos la lumină ar trebui să ne dea serios de gândit. Ei nu sunt singuri, ci au un spate extrem de coerent, organizat ca la carte. Ei sunt doar tentaculele, doar roboții deplasându-se acolo unde li se cere, nicidecum partea relevantă a ticăloșiei. De-aceea, atunci când priviți, uitați-vă în spatele tentaculelor caracatiței, mergeți spre creierul ticălos și veți înțelege ce vi se pregătește. Suntem poate în cea mai nefastă perioadă a istoriei noastre. Asta trebuie să știți bine!
Trist! Poate ne poti oferi si mai multe detalii! Bun articolul! Doamne, ajuta!
RăspundețiȘtergereCred ca "detaliul" cel mai DETERMINAT este ca vom fi lasati fara energie...de acolo incepe spectacolul CU ADEVARAT.
ȘtergereAstazi citeam cum Iran care s-a prins ca astia vor sa-i lase fara combustibil pt centrale si implicit fara ENERGIE, au sistat vinzarile de uraniu catre cei care le-au impus sanchi, sanctiuni... cine urmareste, intelege
Suntem poate în cea mai nefastă perioadă a istoriei noastre. Asta trebuie să știți bine!
RăspundețiȘtergerePina la ceea ce vor ei nu mai dureaza mult! Vor regreta in primul rind cei care i-au sustinut, deoarece astia au o singura metoda de-a scapa de cei antrenati pt un job de care nu vor mai avea nevoie.
Foarte bine punctat. Asa adauga ca nu este vorba de "sustinatori" ci de cei "norocosi" care au fost alesi din zeci sau sute, si da, ai dreptate, vor fi azvirliti la lupi, asa cum au facut-o cu multi altii dupa ce acesti si-au "lucrat" banutul primit si si-au epuizat UTILITATEA.
ȘtergereAzvarliti la lupi, mii si mii de securisti si altii ca ei, ce-si sug pensiile de zeci si sute de ori mai mari decat veniturile altora care muncesc cinstit? Glumesti...
ȘtergereIn Romania a platit doar Ceausescu, dar a platit nesupunerea fata de jefuitorii mondiali.
Din punct de vedere cognitiv opinia publica romaneasca este aproape pregatita sa accepte revenirea "pe cai mari"(vorba unui arian)a Principatelor Romane : Clujul si implicit Transilvania este "altceva"(spune lumea),Moldova face fratii peste fratii dar si schimburi de papornite cu Republica Moldova ,iar Bucurestiul si restul deja sunt "tigania" sau satra europeana... Nu mai trebuie decat o usoara "briza democratica" si se prabuseste sandramaua...
RăspundețiȘtergereCozubas, dupa citeva decenii de stat in occident, parerea mea din ce am vazut si studiat este ca in momentul cind se prabuseste sandramaua, PREFER 100%, dar cu toata convingerea!!! sa fiu INTRE ROMANI, nu intre occidentali, si asta nu neaparat ca ma omor eu dupa romani sau tigani.
ȘtergereMerita sa va ginditi bine la aspectul asta, mai ales pentru binele familiei, in caz ca o aveti...din nou, parerea mea si a multor altora din diaspora cu care am vorbit
Pai si de ce preferi asta? Ca sa intelegem ceva.
ȘtergereBre, in timp ce romanul se pregateste sa stringa cureaua si sa-si suflece minecile pentru a nu muri de foame, americanasul de balta dupa cum vezi la milioanele de prepari( de ex. youtube ) conform traditiei se pregateste sa stringa cureaua in jurul gitului celor CARE AU. Ca urmare conform apucaturilor mostenite de la batrinii lor, pentru ei supravietuirea inseamna a incarca arma si a lua ceea ce nu este al tau.
ȘtergereMai uite-te si la exemple istorice CONCRETE:
In Ro: Nenumaratele perioade de foamete..oare ne-am luat gitul unii altora?
In RUsia: Blocada Lemingradului de 900 DE ZILE!!!... oamenii au conlucrat, au dramuit, si ff multi au supravietuit fara sa se casapeasca unii pe altii cum spera Ghitler.
etc...
New Orleans: A trebuit numai sa vina un uragan peste ei, sa-i inunde un pic si deja se omorau pe capete si jefuiau ceea ce NU ERA AL LOR, daramite daca vine un colaps de proportii SISTEMICE?...asculta-i pe preperi, ca ei sis cunosc musterii, CU CINE AU DE A FACE!!!...ei se conost foarte bine ce le poate pielea!
Vasile Stoica (1889-1959):
RăspundețiȘtergerehttps://bibliotecapemobil.ro/content/scoala/pdf/Vasile%20Stoica%20-%20Suferintele%20din%20Ardeal.pdf
How to start a revolution.
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=EmSunolKs9s
Flores s-a stabilit la Belgrad de cîțiva ani pentru a se afla în epicentrul viitoarelor... evoluții. Care par să se precipite.
DAN a mentionat in mod genial:
ȘtergerePeste tot( inclusiv atacul asupra lui Putin acum in Rusia, a capatat proportii gigantice) se foloseste si se observa cu ochiul liber folosirea aceleasi tehnologii de confruntare, instigare, deci intradevar CE VINE... este groasa!
De ce v-ati astepta la ceva bun de la niste oameni ce ajung sa confiste puterea asupra celorlalti oameni?
ȘtergereDe ce va asteptati ca o stare resimtita ca "bine general" sa se perpetueze? Binele trebuie lucrat, intretinut prin efort si inteligenta stapanita de o minte luminata, de o constiinta dominata de precepte mai presus decat instinctele animalice.
Or, astazi asa ceva nu are sanse sa se formeze. Oamenii sunt mutilati cognitiv, sufleteste, sunt inrobiti mental si fizic. Nimeni nu recunoaste ca orice bine de care ne bucuram in lume e o reminiscenta a cunoasterii obligatiei de a face binele, data de Dumnezeu oamenilor. O reminiscenta ce se disipa accentuat prin rea-vointa perversa a oamenilor.
Binele nu apare singur. Singura apare doar foamea, boala, moartea. Restul formelor prin care binele se manifesta presupune lucrarea oamenilor. Conlucrarea lor, nu (doar) lucrarea egoista, pentru binele comun: educare fireasca, pace, ingrijirea sanatatii, aparare etc.
Orice om care mai poate gandi trebuie sa se intrebe de unde provine orice bine, intr-o lume in care ti se taie gatul pe strada cu un urlet de a*** akb**, in care copii (fiinte incapabile de discernamant) sunt pervertiti fortat, incalcandu-se abuziv constiintele parintilor.
De ce "bine" mai e capabila aceasta lume?
@ A : 14:16
ȘtergereFrumoasa elaborarea ta insa pina cind ai dat cu oistea-n gard la sfirsit, de parca nu stii cine taie gituri prin lume si cine perverteste copiii. Hai sa fim seriosi! Se cunoaste deja cu precizie ca exact cei care sunt INFIERATI cel mai rau de catre mass media, ei sunt cei de la care trebuie sa asteptam tot felul de lucruri bune. Mai rasfoieste bre Biblia, ca are tot felul de povestioare paradoxale! N-ai sa regreti!
Am propus doar un exercitiu de percepere a diferentei intre notiunea "bine" si lumea dezumanizata prin lepadarea fatisa de Dumnezeu.
ȘtergereFrivolii vor totusi sa se bucure de bine, de lanturi mai usoare. Dar cand stapanii sunt satanizati, nu doar ca nu se gandesc la usurarea poverii sclavilor, ci se bucura gasind chinuri mai grele pentru ei.
Bucuria de a face rau altuia, de a-i provoca suferinta (pentru cine nu stie ce e acela "rau"), este semnul stapanirii persoanei de catre "cel rau" prin excelenta.
Altruismul, dorinta de a prelua greutatea de pe umerii altuia pe umerii tai, e semnul stapanirii constiintei tale de catre Dumnezeu.
Lumea fara Dumnezeu nu poate tinde spre binele oamenilor, fiindca satana "dintru inceput a fost ucigas de oameni".
Pentru Anonim 17 mai 2019, 02:19 : Nu ma supar de tonul superior cu care ma tratezi, dar nu se potriveste cu pozitia ta declarata de cunoscator al Bibliei. Nu trebuie s-o cunosti din scoarta in scoarta, ci s-o aplici in esenta ei: iubirea milostiva.
Banc cu şoareci:
RăspundețiȘtergereUn tip mergea pe strada si tot muta dintr-o mana in alta o plasa. La un moment dat se intalneste cu un prieten si ala il intreaba: ce tot muti plasa asta dintr-o parte in alta??? Am niste soareci in ea. Daca ii las in pace soarecii se organizeaza si incep sa roada plasa si vor scapa...
Totul face parte dintr un plan bine pus la punct si se efectueaza prin dezinformare combinata cu inginerie sociala inceputa acum 10,15 ani.
RăspundețiȘtergereDezinformarea...negarea faptelor, inversarea lor, amestecul dintre adevăr şi minciună, camuflajul, interpretarea, generalizarea, ilustrarea. Se ajunge la logomachie sau lupta cu cuvintele prin care se încearcă înjosirea duşmanului.
Pe măsură ce tehnologia a evoluat putem vorbi de mijloace de dezinformare mai subtile, cărora la o prima vedere le-am fi acordat un gram de veridicitate. Astfel, apar numeroase imagini trucate cu efecte speciale sau filmări false, dar şi imaginile subliminale care nu pot fi percepute cu ochiul liber dar rămân în subconştient influenţând deciziile individului. S-au remarcat şi mesajele clandestine auditive .
De exemplu“Operaţiunea Bosnia”. Aceasta a fost pusă la cale de agenţia RuderFiin şi urmarea a fost ca sârbii să fie văzuţi drept nazişti. S-a recurs la numeroase tertipuri împotriva sârbilor precum distrugeri, purificare etnică, lagăre, violuri, camere de gazare. Operaţiunea a dat naştere mai târziu la fasificarea istoriei, în manuale apărând numeroase informaţii eronate cu privire la sârbi.
Însă tehnologia a evoluat şi mai mult, ajungându-se la ceea ce se numeşte războiul informaţiilor, adică utilizarea ofensivă şi defensivă a informaţiilor şi a sistemelor de informare pentru a exploata, corupe şi distruge informaţia. Prin intermediul acestor sisteme oamenii sunt manipulaţi să deţină informaţii deformate. Acest concept, este utilizat în scop militar dar şi cibernetic, internetul fiind astăzi la fel ca limba lui Esop, cel mai bun lucru din lume şi totodată cel mai rău, bazându-se mai puţin pe calitatea informaţiei.
Câştigând din ce în ce mai mult de pe urma celor care o practică, dezinformarea a devenit o modalitate de a trăi. Inclusiv presa, cea care ar trebui să ofere o informaţie exactă, completă, o transmite din în ce în ce mai mediocru.