Suspinul dragonului

DOW a avut o zi istorică: cea mai mare creștere înregistrată vreodată. La căderea de care a avut parte, toată lumea - între care și subsemnatul - s-ar fi așteptat ca mișcarea de care avem parte să fie celebrul „salt al pisicii”: se spune că atunci o pisică alunecă de pe un zgârie noi, imediat după impactul cu asfaltul se mai ridică vreo câțiva centimetri. Ceea ce am văzut ieri a fost o pisică metamorfozată într-o bilă de silicon, dintr-acelea cărora, după ce le daiu drumul din mână, aproape că revin la înălțimea de la care au fost aruncate.


Dacă mă întrebați care-s motivele, vă voi răspunde că ele țin de ceea ce putem deja numi „fake economy”. Teoretic investitorii se așteaptă ca Băncile Centrale să-și deschidă larg baierele pungii pentru a impulsiona economia. Însă ele fac asta de cel puțin zece ani. Și o fac la modul concertat, astfel încât o și mai mare elicopterizare de bani n-ar avea absolut niciun efect. Doar dacă, printr-o scamatorie extremă, ar „scăpa” banii către populație. Însă și așa, banii nemunciți ar antrena comportamente absolut anormale din punct de vedere economic, fapt care ar elimina presupusa binefacere imediată.

Ceea ce trebuie însă observat este contextul general. Japonia a înregistrat în ultimul trimestru al anului trecut o cădere(YoY) de peste 4%! E o uriașă scăpare de sub control a economiei. Probabil multiplele oportunități care „se închid” își spun cuvântul.

Luna care a trecut a adus nebunia COVID-19 pe multiple alte piețe precum Coreea de Sud și Italia, devenită între timp „poarta Europei” pentru noul terorist al planetei. Carantinele impose de autorități închid business-urile și forțează căderi economice în lanț. Ieșirea armatei pe străzi a devenit o prezență normală în țările afectate de virus. Ca și isteria indusă de media.

Însă cheia de boltă a întregii ecuații este cerul senin al Chinei. Pentru prima dată în istoria recentă, dacă stai la unul dintre etajele superioare ale vreunui hotel din Beijing, ai toate șansele să admiri panorama orașului. Smogul parcă ar fi devenit istorie și nu dintr-o determinare a autorităților de a trece la ipotetica energie verde. Virusul a condus la oprirea Chinei. Carantinarea unor zone atât de largi reprezintă o premieră istorică. Probabil nu aveți imaginea reală a tabloului. Dacă însă vă voi spune că la ora actuală în China peste 60% dintre salariați NU LUCREAZĂ, probabil veți realiza cât de mare este problema. Autoritățile au dispus măsuri severe pentru a preveni o răspândire a virusului, considerând că e mai util să piardă niște bani iluzorii decât să se confrunte cu un dezastru generat de o răspândire și de o posibilă mutație a virusului în ceva mai grav. Aceasta însă a distrus consumul intern care contribuie cu peste 40% la PIB-ul țării.

Micile afaceri, cele care sunt responsabile cu angajarea unei covârșitoare forțe de muncă, sunt realmente paralizate. O parte sunt afectate de carantină, o altă parte de teama patronilor, iar, cea mai substanțială parte, de teama muncitorilor care refuză să mai iasă din casă. Problemele menționate afectează radical atât lanțurile locale de aprovizionare, cât și pe cele mondiale. În ceea ce privește situația internă, autoritățile politice au reușit să compenseze extrem de bine situația prin intermediul armatei și al serviciilor centralizate care funcționează ceas. Însă, lanțurile mondiale de aprovizionare având China ca punct de plecare sau ca punct intermediar sunt radical lovite. Iar aici nu are cine să intervină întrucât ele depind de funcționarea industiei locale.

Ceea ce vreau să înțelegeți este că toate aceste elemente puse cap la cap nu au cum să nu se finalizeze cu o încetinire economică. Și, cum un mic val în epicentru produce valuri uriașe la periferie, e posibil ca acest deranj chinezesc să se constituie într-un veritabil tsunami. Primele victime pe care le vom vedea vor fi economiile Indiei, Turciei și Braziliei. Abia în al doilea val - după ce vor fi rezistat primului atac - vor apărea fisuri majore în economia europeană și în cea americană. Ambele sunt extrem de fragile și dependente de China. Despre periferii nu vorbesc azi deoarece efectele vor fi împărțite. Probabil ne vom ocupa de ele la momentul oportun.

Și-atunci, probabil, mă veți întreba de ce crește DOW? Eu nu mai cred în poveștile care vorbesc despre „psihologia investitorului”. Vremurile acelea sunt de mult depășite, astfel încât răspunsul vi l-ar putea da băieții din servicii responsabili cu algoritmii. Știu, nu mă credeți, dar pe-acolo se-nvârte totul.