Furtul alegerilor - mod de operare

Se spune că nu ești democrație consolidată dacă nu ai o modalitate fiabilă(a se citi credibilă) de a fura alegerile. E chestia pe care n-o înțelegeam eu când, prin anii 90, tot felul de țuțeri occidentali veneau pe-aici și ne spuneau că mai avem mult până la „implementarea democrației”. Era exasperant întrucât eu unul simțeam că e democrație absolută, că spiritul oamenilor se vedea la vot, în timp ce toți ceilalți ne spuneau că suntem încă la început.

De fapt, cei care spuneau asta avea dreptate întrucât democrația occidentală nu înseamnă absolut nimic din ceea ce clamează, ci doar mimarea idealurilor la care se referă. Libertate nu e sub nicio formă, egalitate așișderea(dacă doriți egalitate revedeți comunismul întrucât atunci diferențele dintre oameni erau chiar minore), iar fraternitatea e chiar o vorbă-n vânt reprezentând mai degrabă „colegialitatea”diverșilor țuțeri care activează prin zonele așa-zis oculte.

În fapt, dacă veți studia mai bine problema veți constata că democrația occidentală nu înseamnă decât un singur lucru: statul subteran, cu toate componentele pe care le cunoașteți. Servicii mânjite, armată bugetofagă, justiție nedreaptă și sistem represiv extrem de violent. Acestora li se adaugă politicienii care nu sunt decât niște maimuțe vorbitoare și așa-zisele servicii publice menite a șuti mai ușor banii proștilor. Pentru ca tot acest complex să funcționeze e nevoie de o componentă esențială: falsificarea alegerilor. 

Până acum toată lumea spunea că alegerile americane sunt un model de eficiență și corectitudine. Numeroase comisii care supravegheau corectitudinea, atenția pentru detalii și faptul că n-au fost contestate niciodată reprezintă așa-zise garanții. Asta până la ultimele prezidențiale când s-a văzut goliciunea sistemului în toată splendoarea sa. Culmea, contestarea alegerilor a reprezentat o premieră care ne-a oferit ocazia de a vedea că întreg sistemul e corupt până-n măduva oaselor. Culmea, inclusiv modul în care contestațiile au fost închise de către așa-zisa justiție a reprezentat o dovadă clară. Însă elementele care au fost dezvăluite de curând au un potențial de-a dreptul exploziv pentru observatorul simplu.

Până acum se știa că Biden a furat la votul offline, că absolut tot procesul de vot prin corespondență a fost viciat. Existau numeroase detalii scandaloase pe care le-au dezvăluit adepții lui Trump, dar care au fost eliminate din topor de către „justiție”. Mai mult, pentru intimidare, avocaților care au susținut asta li s-a retras dreptul de practică în anumite state. Rudolf Giuliani e doar un exemplu.

Ceea ce mulți refuzau să vadă era însă „elefantul din cameră”, anume sistemele electronice de vot. La momentul scandalului au ieșit la iveală mai multe detalii despre interacțiunile „Dominion Voting Systems”, compania care face aparatele de vot, care scrie întreg softul și de care, practic, depinde întregul proces electoral. La momentul respectiv însă existau puține informații întrucât sistemul este unul închis și era nevoie de specialiști IT care să investigheze frauda. Compania a fost subiectul unei comisii de investigație a Senatului SUA, dar cam totul s-a închis acolo. Mai mult, așa-zisa justiție americană a reușit performanța să decreteze că nu există nicio legătură între DVS și familia Clinton, cu toate că „Proiectul DELIAN” este unul de notorietate. Având un așa puternic spate, compania a trecut la contraatac și s-a apucat să acționeze în instanță entitățile media care arătau ceea ce toată lumea vede cu ochiul liber. Deh, așa se întâmplă când acționarul tău din umbră se numește CIA.  Ei bine, cu toată teroarea declanșată, iată că încep să iasă la iveală informații interesante.

În mod normal aparatele de vot ale companiei trebuie să fie cât se poate de „închise”, să ruleze doar în rețeaua de vot care este o rețea nepublică, securizată, astfel încât să se elimine absolut orice tentativă de intruziune. Producătorii se jurau că așa e însă s-au descoperit niște chestii interesante. 

Dacă softul părea a fi ceea ce compania clamează, găurile lăsate voit în sistem sunt reprezentate de la un nivel mai jos de abstractizare, anume la nivelul BIOS-ului. Pentru cei care nu știu, BIOS(Basic Input/Output System) este primul program rulat de calculator atunci când e pornit, chiar înaintea rulării sistemului de operare. La versiunile mai recente, BIOS-ul a fost înlocuit de UEFI(Unified Extensible Firmware Interface), un program similar. 

OK, după acest „crash course”, să vedem unde sunt problemele. În cazul mașinilor de vot, teoretic BIOS-ul ar trebui să fie extrem de restrictiv și să nu permită decât o singură opțiune de boot, anume cea în care încarcă sistemul de operare de pe dispozitivul de stocare existent în echipament(hard disk, ssd, ROM etc). Cu toate că CEO-ul DVS a spus comisiei de anchetă că aparatele produse de compania sa nu au capacitatea de a accesa alte rețele și că nu pot fi accesate din afară, o cercetare a BIOS-ului aparatelor sale a dezvăluit monstrul din magazinul de bibelouri. De reținut este că până acum BIOS-ul nu a fost făcut public deoarece compania susține că predă aparatele cu parola de BIOS închisă, întrucât aceasta este convenția cu beneficiarul. Niște investigații de-ale unora care „au găsit” parola dezvăluie însă niște chestiuni incredibile. Nu doar că existau opțiuni de boot multiplu(spre exemplu echipamentele aveau implicit activate interfețele USB și puteau boota de pe un dispozitiv USB introdus în echipament), dar, mai mult, aveau posibilitatea de a fi activat WIFI-ul sau, mai grav, de a boot-a din rețea. Adică, în loc să încarce sistemul de operare nativ, încărca un sistem de operare din rețea. Mai mult, echipamentele aveau posibilitatea de „desktop cloud”, adică încărcarea desktop-ului direct dintr-un serviciu web. 

Pentru un nespecialist toate acestea par detalii tehnice. Însă ele sunt elemente teribile, care dezvăluie cât de simplu pot fi falsificate alegerile. Nu ciontează cine votează, ci cine numără voturile. Asta a fost statutată de Stalin, omul care a înțeles perfect „democrația”. La fel e și la americani. Sau, mai bine spus, când a propus „modelul său”, Stalin s-a inspirat de la cei care îl practicau de-o groază de vreme.

Cu toate că încă se mai încearcă revigorarea auditurilor și contestarea alegerilor, vremea e deja pierdută. Jim cel Prost joacă exact cum îi cer stăpânii, în timp ce Trump e lăsat să se consume în lupte infinit de sterpe. Și democrația, nu-i așa, trece la nivelul următor: cel în care proștii cred tot și fac tot ce li se cere. Sau aici eram deja?