Economia de unică folosință

O mașină electrică ieftină din China, după un an de la cumpărare, își mai păstrează doar 67% din valoare, în timp ce una clasică își păstrează aproximativ 74% din valoare. Asta e o statistică publicată de Caixin. Partea interesantă este că ei dau vina pe un anume tip de „progres”, generat de faptul că modelele noi vin cu baterii mai puternice și performanțe mai ridicate. Realitatea însă e puțin diferită dacă ne apucăm să studiem problema în detaliu.

Dacă mergem la autovehiculele mai vechi de 5 ani,observăm un fenomen ciudat. În timp ce autovehiculele clasice se vând la aproximativ 50% din valoare, cele electrice sunt precum laptopurile, valorând maxim 20%. De ce se întâmplă asta? Autoritățile chineze, supărate de fenomen, au obligat anumiți producători să răscumpere modelele vechi de la proprietari. Asta pentru că, peste noapte, s-au trezit cu un val de mașini electrice abandonate și pe care nu le mai revendică nimeni. Iar asta e cu adevărat o problemă atunci când ai în țară o treime din populația globului.

O mașină clasică bună, veche de 15-20 de ani, tot se mai vinde cu o zecime din costul său inițial, pe când una electrică nici măcar nu mai există după atâta timp. E simplu de înțeles: o mașină clasică, după o reparație generală care - cu piese la mâna a doua - ar putea costa până în 5000 EUR - continuă să funcționeze ca-n zilele ei bune. Nu mai vorbesc de faptul că, după ce trec vreo 30 de ani, prețurile mașinilor clasice încep din nou s-o ia în sus întrucât sunt considerate istorice. Pentru o mașină electrică însă, schimbarea bateriilor care-s integrate în șasiu costă cât o mașină nouă. Așa că, decât să te mai chinui cu ea, mai bine o arunci. Și mai e ceva: construcția ei este una fragilă, care parcă ține cont de durata de viață strict limitată. Frumoasă evoluție, nu-i așa?

Întreaga nebunie a lumii care acum își atinge apogeul prin forțarea dementă a adoptării electricelor sau prin prețuri enorme la energie, are ca justificare necesitatea „salvării planetei”. Dacă însă ne uităm pe acțiunile care se fac observăm contrariul. În termeni reali o mașină electrică poluează mult mai mult decât una normală. Și nu doar atât! Întrucât statul subvenționează astfel de fantezii, producătorii măresc artificial prețurile. Astfel, o mașină electrică ajunge să coste un ochi din cap în condițiile în care nu are autonomie, nu are performanțe și, colac peste pupăză, își pierde valoarea extrem de repede. Este, dincolo de conspirațiile pe care le putem țese pe marginea subiectului, o dovadă clară a prostiei în care ne scufundăm.

Spunem că vrem să fim sustenabili? Cum??? Planeta e sufocată de măști absolut inutile, dar complet nebiodegradabile. De asta nu spune nimeni nimic deoarece face parte din „strategia sanitară”. De la imbecilitatea noastră au ajuns până și peștii să poarte mască și să se sufoce în ea. Cu toate că automobilul și masca par a acționa în contexte diferite, în realitate ambele ne arată nebunia economiilor noastre. Aveți idee de ce a interzis Ministerul Sănătății masca textilă? „Protejează” la fel de bine ca aia chirurgicală. Și-atunci de ce a interzis-o? V-o spun eu: pentru că aia chirurgicală este de unică folosință. Vi se pare ciudat? 

De ani de zile avem creierul spălat în direcția consumului orientat spre „unica folosință”. Cumpărați lapte în sticle de plastic, asta în ciuda faptului că sticla de plastic, în sine, e toxică. Dar aveți „mulțumirea” că după ce beți doar aruncați sticla. Cine se mai chinuie să le spele? În anii 80 toate lactatele se distribuiau în sticle de sticlă, refolosibile. Era un circuit economic absolut sustenabil. Ați mai văzut vreun iaurt în borcănel de sticlă? Chiar și dacă vreun producător se aruncă în jocul acesta, respectivul borcănel ajunge tot la gunoi. E aberant! A-ți schimba electrocasnicele e o modă. Mă uitam că maică-mea râșnește cafeaua cu o râșniță de acum 50 de ani care merge în continuare beton. Ce-au în plus râșnițele din ziua de azi? Sunt mai fragile și se strică în 2-3 ani. În plus, contactele sunt făcute aiurea, iar la modelele ieftine cafeaua evadează din spațiul de râșnire. Aberant.

E greu să înțelegi defecțiunea lumii dacă nu cobori la bază. Îmi fac cafeaua într-un ibricel turcesc din cupru care are peste 100 de ani. De la o zi la alta face cafeaua mai bună. Mi-am mai cumpărat ibricele - am o slăbiciune, recunosc! - de prin toată lumea arabă, însă am rămas surprins să constat că toate sunt făcute pentru a fi de unică folosință. Dacă te-apuci să-ți faci cafea în ele te trezești că le sare coada sau că, în scurt timp, devin de neutilizat. De ce? E simplu: din rațiuni economice nu mai sunt făcute din cupru, ci din metal ieftin și doar acoperite cu cupru. Iată cum „progresul” ajută să faci treburi oribile, să dai doar impresia calității. Ibricelul meu de acum 100 de ani e practic de neînlocuit. 

Ce ne spune povestea asta? Un lucru banal, anume că prostia și comoditatea ne îngroapă de vii. Mi-e teamă că întreaga noastră orientare către sustenabilitate se va termina extrem de prost. Ascultam podcast-ul lui Joe Rogan în care o fătucă povestea cât se poate de natural cum poartă încălțări din piele de focă, lăudându-le pentru comportamentul lor la temperaturi scăzute. Întrebată fiind dacă asta nu e o barbarie, ea a răspuns cu seninătate: „Nicidecum! O pereche de astfel de cizme rezistă și zece ani, își fac treaba admirabil și nici nu e nevoie să poluezi atâta pentru a le produce”. O logică impecabilă. Aveți idee că procesul de recuperare a fibrelor sintetice din haine e mai poluant decât producerea lor, care oricum este extrem de poluantă? Se ajunsese prin Franța ca niște ecologiști dezaxați să atace femeile îmbrăcate cu haine de blană cu bidinelele îmbibate în vopsea chimică . Niște tembeli marxiști spălați pe creier care se îmbracă în treninguri, a căror producție poluează de o sută de ori mai mult. Dar  „sunt sustenabili” deoarece plasticul ăla e „recuperat” din alte boarfe vechi, recuperare care costă și poluează infinit mai mult.

Ne autodistrugem din prostie. O prostie de care profită o mână de șmecheri. Cine credeți că-i cel mai avantajat din actuala „revoluție verde”? N-o să vă vină să credeți: producătorul și procesatorul de petrol. Știu, cei cu creierii franjuri își imaginează că tranziția la energia verde îl va îngenunchea pe Putin. El e unul dintre cei care zâmbește sfidător văzându-vă cât sunteți de proști, decartând din ce în ce mai mult pe gazele pe care el, cu mărinimie vi le pune la dispoziție practic la ce preț vrea. El tot aia vinde, dar din ce în ce mai scump. Și, dacă printr-o minune, se va electrifica întreg transportul lumii, Putin va veni la voi într-o altă formă, infinit mai scumpă: prin intermediul prietenului vostru, plasticul. Acest material are o singura caracteristică pe care ați fost educați s-o ignorați: crește de cel puțin 100 de ori profitul celui care procesează petrolul. Adică ăla care produce benzină sau motorină câștigă de 100 de ori mai puțin decât ăla care face plastic. Înțelegeți șmecheria? Iar plasticul e fundamentul economiei de unică folosință care-a ajuns să placă atât de mult în zilele noastre.

Zilele trecute mi-am luat un mouse. După ce l-am despachetat, ambalajul său mi-a ocupat o jumătate din sacul de gunoi. Cutia din carton, o altă cutie interioară, apoi o „cușcă de plastic” și în final tot felul de săcoteie, protecții de plastic, sârmulițe s.a.m.d. Iar asta nu e totul. Urmau, pe rând, instrucțiunile(una bucată carte), tot felul de certificări, dar și vreo câteva hârtii în care mi se amintea că ambalajul e reciclat. O nebunie.

Dacă ne vom uita cu atenție vom înțelege de unde începe nebunia așa-zisei economii pe care chiar și noi, cei revoltați, o promovăm. V-ați gândit vreodată să vă izolați de „economia de unică folosință”? Gândiți-vă bine la asta și încercați s-o faceți. Veți constata cu surprindere că ați găsit calea către o viață c mult mai plină decât păcăleala cu care v-a obișnuit propaganda.