duminică, 8 mai 2022

Fenomenul şarlatanilor spirituali


Nu pot să uit imaginea greţoasă din joia Paştilor, când i s-a organizat unui dubios venit din India un mega-eveniment la care oile s-au adunat fascinate. Nu mă voi putea împăca niciodată cu acel pervers mecanism - de altfel bine documentat - care-l face pe om să-şi schimbe total comportamentul atunci când devine parte a mulţimii. De fiecare dată mă protejez de diluarea personalităţii mele în fenomene de masă. Asta deoarece ştiu mecanismul prin care omul se transformă în oaie. Iar transformarea poate transforma pe oricine nu-i suficient de atent, asta indiferent de gradul de inteligenţă, de cunoştinţe s.a.m.d. E un mecanism infernal de care nu scapi dacă nu te afli permanent în alertă.

Revenind la dubiosul din India - Sadhguru pe numele său - le-aş spune idioţilor care s-au înghesuit acolo că dubiosul ăla cu ochelari de soare a avut un mesaj pentru ei, mesaj pe care prostovanii l-au înghiţit pe nemestecate: „O să vă omor pentru că trebuie să muriţi deoarece aşa e bine!”. Ia să vedem, proştilor, acum, decuplaţi fiind de masă, mai puteţi digera atât de „relaxaţi şi împliniţi” mesajul lui taica guru? În principal asta e agenda pe care o serveşte şarlatanul din India. 

De ce-i spun şarlatan? Pentru că este. Superficialii care se cred iniţiaţi(sau candidaţi către „secretele spiritualităţii pure”) n-au nici cel mai mic habar că în cultura indiană falsul guru sau şarlatanul spiritual profesionist îşi are rolul său în societate, fiind recunoscut ca un rău care „echilibrează” binele pe care-l fac adevăraţii brahmani. Pe şarlatani îi vezi la toate colţurile de stradă, pe lângă locurile preferate de turişti. Sunt îmbrăcaţi excentric(sau complet dezbrăcaţi), pictaţi, astfel încât să-i atragă şi să-i tapeze de bani pe prostovanii occidentali aflaţi în căutare de „eliberare spirituală”.

Sadhguru e un fenomen de şarlatanism de joasă speţă întrucât, pentru a putea fi impus, se consumă cantităţi impresionante de bani de la teşchereaua afiliaţilor WEF. Dacă vreţi un caz de şarlatanie cu ştaif, atunci ar trebui să studiaţi fenomenul Osho. O să vă descriu în câteva cuvinte despre ce-a fost vorba.

Iniţial Osho îşi desfăşura schema de estorcare la ashramul său din India. Occidentalii veneau acolo, decartau banii şi „se transformau”. În realitate Osho pusese la cale o terapie psihică prin care prostovanilor „li se dădea un sens”, transformându-i din oameni raţionali în sclavi fără creier. Eroarea comisă de Osho a fost aceea de a fura din banii de impozite care trebuiau plătite statului indian. V-am spus doar că acolo şarlatanii îşi au locul lor în societate, dar pentru asta trebuie să decarteze banul atunci când acesta depăşeşte o anumită cantitate. Astfel, Osho era cât pe ce să fie arestat pentru evaziune fiscală. Doar că, în ultimul moment, sclavii săi au reuşit să-i obţină o viză de SUA. De asemenea, având în vedere banii de care dispunea, autorităţile americane au fost de acord să-i simplifice procedurile de imigrare. Aşa a ajuns Osho pe teritoriul american. Şi, ca să înţelegem mai bine socoteala, avem motive serioase să credem că aducerea sa în SUA a servit unui experiment care viza degenerarea spirituală a naţiunii. Erau anii în care se formau „religiile new age”, în care creştinismul - în ciuda majorităţii absolute reprezentate de credincioşii săi - era dinamitat prin mijloace cultural-spirituale. Muzica, spectacolele, media, absolut toate „tunurile sociale” prezentau în termeni elogioşi „noua spiritualitate”. Aşa a sosit Osho, în aplauzele cirezii gata să meargă la abator. 

Prima mişcare a fost achiziţionarea unui teren imens, o fermă părăsită din Oregon, care-a fost rebotezată Rajneeshpuram. Aici au început să se adune adepţii săi care, pe măsură ce se integrau în comunitate, deveneau sclavii lui Osho. Banii pe care-i aveau îi donau comunităţii - adică guru-ului - iar în interior utilizau nişte carduri emise de comunitate. Un mijloc pervers de jecmănire a proştilor dornici de împlinire. Culmea, pentru privilegiul de a se comporta precum îndrăciţii - parte a ritualului de liniştire -  şi pentru a se împerechea animalic, credincioşii donau tot ce aveau, după care deveneau sclavii benevoli ai comunităţii. Munceau din greu, consumau la minim şi astfel, Osho strângea cantităţi imense de bani. Era vizibil din avion. „Iluminatul guru” dispunea de o flotă de aproape 100 de Rolls Royce-uri, de avioane, elicoptere s.a.m.d. În plus era ahtiat după bijuterii, îşi punea ostentativ diamantele pe el de ziceai că e frate cu „iluminaţii” de pe la noi, purtători la gât de lanţuri din aur groase care par că-s furate de la câine, mai potrivite, după dimensiune, pentru priponirea vacii. 

Momentul în care Osho a intrat în coliziune cu autorităţile americane a fost cel în care puterea îi crescuse într-un asemenea hal încât ajunsese la capacitatea de a manipula politica. A reuşit să absoarbă localitatea de lângă ferma sa şi să-i schimbe numele în Rajneeshpuram. Şi-a impus oamenii la primărie şi în consiliul local şi şi-a format propria poliţie. Apoi a încercat să-şi extindă puterea prin participarea pionilor săi din comunitate la alegerile statale. Având de-a face cu ostilitatea populaţiei, a pus la cale un atac biologic amplu, contaminând restaurantele din Wasco cu salmonella. De asemenea, întrucât procuratura începuse să se amestece în afacerile sale, a pus la cale asasinarea procurorului Charles Turner. Înghesuit de procurori, Osho a încercat să fugă din SUA, dar a fost prins şi arestat. Marea problemă pe care au avut-o autorităţile americane era legată de popularitatea exagerată de care se bucura Osho, astfel încât, pentru  a pune rapid capăt nebuniei, l-au condamnat strict pentru imigrare ilegală, făcându-i din nou vânt în India, acolo unde au şters-o şi cei mai radicali adepţi ai săi. Ticăloşiile comise au ieşit destul de târziu la iveală. A fost un moment cheie, în care americanii s-au temut că vor pierde controlul în faţa unui cancer social atât de galopant. Mă rog, în prezent americanii au pierdut întreg controlul, iar deriva în care merge SUA poate fi explicată fără mari eforturi prin agresiunea marxismului cultural impus prin complicitatea comunităţii de informaţii, în special a CIA - care oricum nu avea dreptul să-şi desfăşoare activitatea pe teritoriul SUA.

V-am dat istoria prescurtată a lui Osho, pentru a înţelege mecanismul din spatele unui şarlatan de tip indian. Fără doar şi poate, din punct de vedere al inteligenţei, Osho era strălucitor. Sunt extrem de hazlii justificările pe care le găseşte achiziţiilor sale absolut aberante, demne de un copil scăpat cu bani în magazinul cu jucării. Însă, în acelaşi timp, acestea sunt capcane destul de bine meşteşugite pentru adepţii săi. Dovadă că acum, la mulţi ani după ce şarlatanul a murit - prin eutanasie, să ne înţelegem - cărţile sale încă fac tiraje de invidiat, iar prostovanii fără busolă spirituală pică la fel de rapid în capcanele fal(u)sului guru. 

Faţă de Osho, Sadhguru e o copie proastă. Însă şi contemporanii noştri sunt copii proaste ale oamenilor din anii 70-80, astfel încât şarlatanul angajat de Schwab pentru propovăduirea extincţiei în masă prinde la prostime. Şi, dacă nu mă credeţi pe minecând spun că e şarlatan, ce părere aveţi despre caracterizarea pe care i-o face Ministrul de Finanţe al statului Tamil Nadu(persoana din stânga fotografiei ataşate articolului): „este un ahtiat după publicitate care caută să găsească întoteauna un unghi cât mai profitabil pentru a-şi rotunji veniturile. Ce-i el de fapt? Un aşa-zis om al lui Dumnezeu care vă vinde bilete cu 5000, 50 000 sau 500 000 rupii. Aşa se identifică un om spiritual? E doar un şarlatan, un operator comercial care se foloseşte de numele lui Dumnezeu pentru a vă lua banii!

40 de comentarii:

  1. Rușine autorităților române care au luat din banii noștri să ii dea unui criminal de suflete. Aceste persoane care au autorizat delapidarea bugetului național și și-au însușit banii sa fie condamnate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De unde aveți informația că autoritățile române au plătit bani individului?

      Ștergere
  2. Pentru cine e interesat 2000 MULES - DOCUMENTARY https://www.bitchute.com/video/oUxVva4yWsuu/

    RăspundețiȘtergere
  3. Avem si noi personaje autohtone de diferite grade si forme ce stiu sa vanda iluzii si sa adune mici averi !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar asa cum zici...Multi sunt chiar masoni. Foarte mulți sunt promovati de posturile TV. Alti foarte multi sunt promovați pe internet de o gașcă de oi obediente. Vezi " fenomenul" Bivolaru si aura de sfant care a fost croșetată in jurul capului sau de șopîrlă. Internetul este mană "cerească" pentru dornicii de senzatii tari.

      Ștergere
    2. Kinu, stii foarte bine ca nu-i prost ala care cere ci ALA CARE DA!( prost facut GRAMADA!)

      Ștergere
    3. Esti in eroare. Bivolaru a scris foarte mult impotriva francmasonilor de aici si dinamitarea lui de baietii asa zisi iluminati si SRI. Cartile lui Bivolaru si ceea ce reprezinta el nu-i pentru orice prost. Dar sfintenia lui e clara daca te apleci putin asupra celor de mai sus. Iisus, Socrate, Bivolaru. E cam acelasi tipar.

      Ștergere
  4. Hristos Mantuitorul Nostru, Sfanta Treime si Maica Domnului! Sfintii Parinti! Doar aceasta este Calea intru trairea acestui popor!

    Restul ametitilor cu pierdut vremea in drum pot sa pacaleasca pe cine vor ei, pe aici e foarte greu, aici s-a murit pentru Hristos, pentru Credinta Adevarata! Constantin Brancoveanu, Daniil Sandu Tudor, Aiudul etc dovezi de necontestat ale acestui popor in fata istoriei, in fata lui Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere
  5. Din păcate,domnule Dan Diaconu,cu Osho nu prea aveți dreptate.În domeniul acesta al spiritualității,trebuie să ai un anumit grad de realizare spirituală ptr.a discerne adevărul de fals.Osho avea limitările lui că îndrumător spiritual,dar nu era șarlatan ca Sadhguru .Articolele dumneavoastră sunt întotdeauna citite și așteptate de mine dar în domeniul spiritualității autentice încă nu aveți suficientă realizare necesară ptr.a emite opinii definitive.O zi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Spiritualitatea lui osho e la genunchiul broaștei, pe lângă Hristos. Cum poate o creatură să fie la măsura Creatorului. Și-o fii impodobit el discursurile cu indemnuri morale și sofisme, dar tot un muritor este. Indienii au aflat de Dumnezeu de la Sfântul Apostol Toma. Ce au făcut apoi, au rămas majoritatea in idolatriile lor.

      Ștergere
  6. 9 mai -----Unii prooroci (ghilimelele sa le puna cine doreste ), spun ca maine Putin va declara oficial razboi !Eu zic ca nu o va face ! Dar vorbim maine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Binenteles ca n-o va face, pentru ca nu asta-i SARCINA. Scopul LOR este de a mentine in occident viata scumpa pentru totdeauna.

      Din nefericire, preturile ieftine si accesibile s-au terminat. Totul va fi scump si putin cantitativ de acum inainte!

      Ștergere
  7. Ortodoxia este singura cale spre mântuire;restul sunt invenții ale unor oameni influențați de cel mai șiret dintre îngeri, pe numele său lucifer;cei ce cochetează cu tot felul de secte și organizații, nu fac decât să deschidă niște porți care cu greu mai pot fi închise;voi reveni cu un titlu a unei cărți excepționale cu privire la cum este afectat sufletul celor ce fac parte din astfel de secte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când mă uit prin jur, văd o mulţime de mântuiţi. Şi prin parlament, şi prin ministere, primării... Mai ales preoţii sunt mântuiţi. Toţi cu maşini scumpe, căsoaie, palate... Nu le mai lipseşte nimic. În afară de pacea interioară, pe care trebuie să o găseşti singur. Cine nu caută nu găseşte.

      Ștergere
    2. Măi Simion, toți se mântuiesc afar' de tine, pt că se vede că nu ai pace interioara, ce treabă ai tu cu preoții? Te mănâncă în fund, vezi că tot de preoți dai când vei intra in biserica cu picioarele înainte

      Ștergere
  8. Nu știu cum se face,dar,de fiecare dată, în această perioadă,9 mai,ne ia valul cu treburi cotidiene și așa zis importante, că uităm cu desăvârșire, că la 1877-1878, ne-am cistigat independenta cu singele celor cazuti la Plevna, Rahova, Smîrdan, aceiași țărani slab echipați,cu arme second-hand (ca acum!!!), conduși de un guvern alogen,culmea de un neamț (ca și acum!!)....Dar și tot aceiași țărani,tot prost echipați,care au cazut de la Stalingrad, pina in Cehoslovacia.Sper că țăranii de acum,tot prost echipați cu arme second-hand, conduși tot de un neamț cu guvernul sau alogen să nu moară aiurea pe alte meleaguri!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care tarani?
      Daca dai de tarani la tara( care efectiv lucreaza pamintul si traiesc din munca pe cimp) sa ni-i arati si noua.

      Ștergere
  9. Iar Mihai Morar proaspatul intors de la pr Pimen Vlad si pr Teologos pe care i-a avut "invitati" in podcastul lui la ei acasa in Sf.Munte a facut pe amfitrionul si i-a vorbit in deschidere (puteti verifica, evenimentul e la liber pe youtube pe contul lui Tristguru)

    RăspundețiȘtergere
  10. Sugerez urmărirea mai atentă a fluxului de știri ale canalelor oficiale și neoficiale de mâine 09.05.2022 . Se ventilează o grămadă de posibile evenimente pentru această zi...evident în cercurile conspiraționiste .

    RăspundețiȘtergere
  11. Răspunsuri
    1. Intradevar, un articol de nota 10, obiectiv si informativ!

      Ștergere
  12. ...disolutia sociala si nevoia de apartenenta la o comunitate sint cele doua cauze ale aderarii la asemenea ineptii... acum, cu social media la distanta de un click sau un tap, cu atit mai mult ''pirjolul'' se extinde si intinde mult mai rapid... dupa '89, cind am ''dat'' de ''libertate'', am bintuit ca un nebun prin librariile Brasovului cumparind tot ce-mi fusese interzis sau dramuit... printre multe altele m-a lovit si ''damblaua'' religiilor alternative... ''nebunia'' m-a tinut cam cinci ani, timp in care am cumparat si citit peste doua sute de carti... si am facut asta nu din impulsul de a ''migra'' sau de a deveni adept ci doar pentru a cunoaste... sa vad in ce cred ''ceilalti'', nu numai crestinii si iudaicii... asa am luat cunostinta despre hinduism yoginism, brahmanism, budism, islamism, confucianism si alte -isme... citind de-a valma, fara o indrumare, a fost destul de greu... insa, dupa ''perioada kharmica'' ce mi-a ''mincat'' o gramada de timp, am strins tot si, intr-o zi, le-am dus pe toate la anticariat... din banii aia am cumparat o icoana ortodoxa, una cu argint si sfintul meu protector... ''romanul meu'' de azi VREA sa apartina la ceva, sa simta ca ''face parte'' din ceva, daca se poate inefabil, pentru a-si acoperi gaurile din suflet si din constiinta... el este pustiit, VREA sa ''simta'' si el fiorul credintei, vrea sa fie un adept la ceva ce poate ca i-ar corecta propriile erori, judecati, actiuni... nemaicrezind in Stat, in Biserica, in Justitie se simte gol, la propriu, si interior si exterior si ii este FRICA... frica de miine, de destinul lui, de aproapele lui, de Dumnezeu Care nu L-a ajutat pina acum dupa cum si-a dorit... si atunci ''migreaza'', adera la Altceva... intr-o societate unita, cu coeziune normala, cu comunitati bine definite si inchegate, nu prea este loc de prozelitism si de sectantism... acolo oamenii ISI APARTIN unii altora si stiu instinctiv ca, ''la o adica'' vor fi ajutati, sprijiniti, indrumati, sfatuiti... acum? la noi? uitati-va in jurul vostru... citi mai traiesc sentimentul apartenentei? citi mai dau sens cuvintului EMPATIE? din cauza asta, eu sint AICI, pe acest blog... nu mi-e rusine sa recunosc faptul ca SI EU vreau sa apartin... romanul meu spune ''cine se aseamana, se aduna''... si, chiar cu clinciurile ocazionale, imi place SA FIU AICI... iar clinciurile nu sint decit ''sarea si piperul'' care dau ''gust'' si fara de care ar fi cam incolor, inodor, insipid... ziua mea incepe si se incheie, inainte de shutdown, cu ''trendurile''... si, desi este cam patetic si edulcorat (da' nu am treaba cu diabetu'), multumesc tuturor care SINT AICI... le pot spune ca ii citesc pe toti cu mare atentie, indiferent de ceea ce spun... de multe ori salvez postarile lor, asa cum fac cu toate postarile lui DD de multi ani...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumos vorbit! :)
      O avea, sau nu, legătură cu ziua de 9 Mai, de care amintește mai sus colegul @marius, nici nu contează, atâta timp cât firul rosu al mesajului dvs este un fel de spovedanie sincera, pt mine ați fost the best azi.

      Mărturisesc și eu că sentimentul apartenenței, din păcate, nu îl trăiesc nici pe internet, nici la serviciu, nici la adunări mai mult sau mai puțin revoluționare, ci doar acasă, între rudele mele apropiate, și atunci când particip la Sfânta Liturghie în schituri și mânăstiri mici, retrase, când are efect asupra mea orice gest, cuvânt sau cântec sacru, ritualic, indiferent dacă îi cunosc sau nu pe cei aflați lângă mine.

      Ștergere
  13. Ca sa te unești cu Spiritul e musai sa devii religios, dar oamenii iubesc, doresc viața diabolică. Chiar si cei care frecventeaza diferitele religii tot o viață diabolică își doresc, dar nu stiu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, pentru ca pe masura ce crestem ne indepartam de Lumina din care venim si adeseori cadem ori in intunericul habotniciei taietoare de aripi, ori in placerile consumerismului. Când eram mic stiam ca lumea mea nu este aici. Intelegeam multe doar privind formele norilor sau ascultand glasul naturii. Societatea s-a straduit din plin sa ma faca sa uit asta. Nu am uitat, dar am venit ca sa experimentam viata aici si, negustand din pacate si placeri, nu intelegem. Abia dupa ce degusti otrava stii de ce sa te feresti. Abia dupa ce te arzi intelegi focul. Abia dupa intunericul din noaptea mintii intelegi zborul si lumina si diferenta intre Creatia Lui Dumnezeu si creatia mentala a oamenilor denumita religie, sau democratie, comunism, capitalism. Oamenii sunt cei mai perversi tăietori de aripi. Si cei mai perversi lăudători ai sfintilor si profetilor. Dar numai dupa moartea acestora. Cât sunt in viata rareori sunt respectati si de foarte multe ori se aleg cu capul taiat sau alta forma de tortură.
      Eminescu a gustat din plin si otrava si extazul. Si stia foarte bine meteahna omeneasca
      " nu laudandu-te pe tine, poleindu-se pe ei".
      Stiu un torționar din vremea comunismului. Era si el un rahat șef prin sistem si taia si spanzura. Din placere. Rahatii nu se simt mari decat atunci cand ii nimicesc pe altii mai mari decat ei dar lipsiti de puterea pe care le-o da sistemul.
      Dupa revolutie si-a schimbat masca. S-a facut liberal si un zâmbet larg nascut din nevoia de voturi i-a aparut pe chip. Am auzit ca ar fi ctitorit si o biserica. Si uite asa, aceiași ciocoiași de pe vremea lui Ceausescu ne păstoresc spre prapastie si dupa revolutie. De ce o ducem rău? Pentru ca suntem superficiali spiritual si uităm foarte repede ca lupii nu-si schimba năravul. Si confundam religia cu Dumnezeu.

      Ștergere
  14. “Nur die dümmsten Kälber wählen ihre Schlächter selber.”
    “Numai cei mai proști dintre viței își aleg ei înșiși măcelarii.” - Bertold Brecht

    RăspundețiȘtergere
  15. Ma bucur ca ati abordat subiectul,chiar ma miram de sfintele Pasti ca nu ati observat fenomenul,desi tembeliziunile s-au bulucit sa-l prezinte(interviu facut de Esca...etc)
    Marturisesc ca am citit vreo 4-5 carti deale lui Osho,imi pun cenusa-n cap(deh anii tineretii).Si cand te gandesti ca ai linga tine un izvor curat si limpede care e Ortodoxia (cu isihasmul pentru cine are tarie si ravna)si Sf.Parinti,iar tu incerci sa bei apa dintr-o baltoaca.
    Cine nu crede,sa citeasca Filocalia sau Patericul egiptean si se va convinge.
    Inca o data felicitari si cum zicea mai sus 'Roman Incorect Politic'...incep ziua cu dumneavoastra.

    RăspundețiȘtergere
  16. Bună ziua. Legat de hepatita misterioasa, probabil se va spune că sunt și nevaccinați care o au.

    RăspundețiȘtergere
  17. O carte pe care merita sa o cititi: "Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie". Este in legatura cu subiectul prezentat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, excepțională carte autobiografică, pe tema căutărilor spirituale ale unui tânăr grec, creștin ortodox - Dionysios Farasiotis - care ajunge în India, unde ia contact cu mai mulți guru și descrie viața dintr-un ashram. Practică Mind Control și yoga, se îndrăcește iar Părintele Paisie Aghioritul îl exorcizează. Și eu recomand această carte tuturor celor care cochetează cu ideea de a practica yoga, diverse religii orientale sau alte esoterisme new-age.

      Ștergere
  18. https://www.youtube.com/watch?v=pZMl1Efwzsk
    https://www.youtube.com/watch?v=Etmd-0O27X8

    https://www.youtube.com/watch?v=0KUA1d8-6eg


    2000 Mules
    https://1337x.to/torrent/5245303/2000-Mules-2022-1080P-WEB-DL-2CH-H264-PGPirate/

    RăspundețiȘtergere
  19. Irineu a avut masca la slujba de Inviere.Asta e Biserica ,la nivel inalt?!Cata credinta are?Cu moartea, pe moarte calcand...Hm...Cata cunoastere...eronata?E dr.Se pare ca Pasteur a mintit.Ce model e pentru oameni?Ei vor cauta in alta parte Adevarul...Atunci, cine e responsabil?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ADEVARUL e suferinta SUPREMA ! Ce ar face puiul de gaina daca si-ar cunoaste soarta ? NOI ce facem ?

      Ștergere
    2. Da draga Anonim asta este ...cei care se cred din sanul bisericii apostolice se duc in mod repetat sa pupe si sa se inchine la ceea ce ei cred ca e sfant ! Sa dea Dumnezeu sa aibe dreptate ....si sa fiu eu in inselare ! Dar eu stiu ca rugaciunea e de baza si nu pupatul unor relicve ! Iar pentru cei inradacinati religios va spun doar atat.....ramaneti acolo fiindca REALITATEA e deprimanta !

      Ștergere
  20. '' Repet, absolut nimic din ceea ce vedem acum nu a fost descris în raportul menţionat. ''
    Va rog sa revedeti aceasta fraza fiindca pare in contradictie cu ideea articolului.

    RăspundețiȘtergere
  21. va recomand sa va aplecati putin si asupra fenomenului Landmark Forum care se extinde exponential si in Romania. Se combina NLP cu ceva psihologie, Mindfulness, Zen-Budhism, pentru a elibera oamenii de frici si limitari care ii impiedica sa isi implineasca propriile dorinte. Cine a participat poate sa spuna cat de eliberator este... creeaza o armata de super-ego-uri care cred ca pot face tot ce vor, dar fiind formati dupa regulile societatii actuale, devin reteta perfecta pentru a fi preluati de sistem si folositi ca predicatorii viitorului. Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  22. Citiți cartea: "Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie"!

    RăspundețiȘtergere
  23. Nu vad nimic de Rămână Maharishi, Krishnamurtl, Atmananda, Steiner, Hawkins, Tolle, Klein, Brunton s a

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)