vineri, 3 iunie 2022

Venitul universal de bază


N-ar fi mai bine să nu mai muncim şi să ni se dea banii strict necesari traiului? La criza trecută a făcut furori Zeitgeist, un film în care li se spunea oamenilor că acum maşinăriile pot face singure munca, astfel încât nu mai sunt necesari oamenii în procesul de producţie. De ce să te duci la serviciu în condiţiile în care munca fizică nu mai e necesară? Şi dacă tot nu te duci la serviciu, de ce nu ţi-ar asigura statul un venit garantat astfel încât să nu mai ai treabă cu nimic? N-ar fi bine?

Dacă adresez public această întrebare, peste 90% ar răspunde entuziasmaţi că da, asta-i soluţia. Şi, fiecare în felul său, se va gândi la propriile experienţe: un şef tembel care-l ţine peste program, un patron pervers care-n ziua de salariu cere ceva „supliment” de la angajate s.a.m.d. Iată o soluţie novatoare scoasă din joben care ar aduce fericire în societatea noastră. Nu-i aşa?

Ei bine, nu, nu-i aşa! Perioada în care mi-am propus să nu fac nimic a fost cea mai nasoală din viaţa mea. E o diferenţă aici: când mi-am propus să nu fac nimic, mi-am propus-o pe banii mei. Ar fi fost oare mai incitant dacă asta ar fi posibil pe banii altora? Evident că nu. Şi-o să vă explic imediat de ce.

În momentul în care primeşti ceva pur şi simplu se creează o obligaţie a ta faţă de cel care-ţi dă. Acum, în ziua de salariu, cel care te plăteşte nu-ţi poate spune că îi eşti dator pentru banii pe care ţi-i dă. Mă rog, unii tâmpiţi au pretenţia că salariaţii trebuie să le mulţumească pentru că le dau un salariu. Vorbesc însă de chestiunea normală: ai muncit o lună, ştii că ţi se cuvine salariul şi punct. Nu mai există discuţii. 

Există însă prin companii tot felul de oameni pe care ceilalţi îi văd ca pe nişte inutili, dar care-şi iau banii de pomană. Ce-i cu acei oameni? Ei sunt hârtia de turnesol pe care trebuie s-o urmăriţi. De cele mai multe ori sunt incapabili, n-au habar de nimic şi decât să-i pui să facă ceva mai bine faci tu. Recunoaşteţi modelul? Ei bine, aceşti oameni excelează prin ceva, anume prin slugărnicia lor. Niciodată n-ar îndrăzni să-şi vorbească şeful de rău. Mai mult, dacă aud de vreo „conspiraţie”, toarnă imediat. Aceste persoane ne fac greaţă cu servilismul lor şi, la fiecare ocazie, sunt luaţi în tărbacă de către colegi.

Privind însă din punctul de vedere al yesmenilor, situaţia capătă contur. Ei ştiu că sunt inutili şi că sunt urâţi de ceilalţi din colectiv, în ciuda încercărilor pe care le fac pentru a se integra. Iar de comportat se comportă aşa întrucât şeful care-i ţine în spate e binefăcătorul lor şi se simt obligaţi faţă de el. Mai mult, înţeleg că dacă acel şef zboară, le zboară şi lor job-ul, iată motivul acelei teribile slugărnicii.

Să extindem acum la nivelul întregii societăţi. Dacă aţi primi lună de lună de la stat nişte bani pe gratis, oare nu v-aţi transforma din punct de vedere psihic în ceva similar tipologiei pe care am descris-o mai sus? Oare nu v-aţi simţi datori statului care vă ţine în spate? Ba da, aţi căpăta imediat acea dependenţă ucigătoare. Într-o lume în care aproape nimeni nu are de lucru, ce te faci dacă statul îţi taie stipendia? N-ai decât să mori deoarece, cel mai probabil, acel venit garantat e gândit astfel încât să nu mori de foame. Şi dacă toţi cei din jurul tău trăiesc strict din aia, e clar că nici dacă te apuci de cerşit n-ai prea mulţi sorţi de izbândă. Înţelegeţi socoteala?

Astfel devii supus, nu treci sub nicio formă peste „recomandările” autorităţilor. Ţi se cere să nu ieşi din casă, nu ieşi! Ţi se spune să te vaccinezi, te vaccinezi. Ţi se cere să te chip-ezi, pui două chip-uri, ca să fii sigur că funcţionează unul dintre ele.

O să merg însă şi mai departe şi vă voi spune că dacă aş vrea să creez un program deştept de exterminare a populaţiei, fix asta aş face. Un om fără activitate nu trăieşte mai mult de 10 de ani. Sedentarismul şi consumul de alcool(care consum vine de la sine) transformă indivizii în monştri de grăsime, plini de boli cronice. Stai pe un fotoliu, consumi doar rahaturi şi bei. Cam asta e ciclul care are ca efect lichidarea în câţiva ani a întregului „surplus social”. 

De aceea cred că ar trebui să vă sperie perspectiva unei asemenea societăţi. Nu doar că s-ar ajunge rapid la o tiranie absoltă, dar, mai rău, asta ar fi cea mai scurtă cale către exterminarea oamenilor. 

35 de comentarii:

  1. 10 ani? Nici macar atat, dar din punctul de vedere al unui om normal, muncitor, corect, echilibrat, cu aspiratii, din perspectiva unei minori cu aspiratii de majori - tați etnice de la noi se poate si 50-60 de ani pe ajutor social, alocatii, diverse indemnizatii de handicap etc 😋😋. Nu subestimati forta spirituala a celor ce traiesc de zeci de ani, unii chiar decent, din diverse combinatii de genul

    RăspundețiȘtergere
  2. "Un om fără activitate nu trăieşte mai mult de 10 de ani."

    Asta nu înseamnă neapărat că trebuie să fii sclavul cuiva, cum se întâmplă în prezent. Până să-ți dea banii, statul ți-a distrus mediul natural în care tu ai fi putut să trăiești. Resursele naturale se află sub controlul unui procent foarte mic de oameni, "proprietatea" e garantată de stat și dacă vrei să ai ce mânca, trebuie în cele mai multe cazuri să te angajezi (vinzi) ca sclav. Nu-i ești dator statului cu nimic, indiferent ce se întâmplă. Sunt chiar și acum multe locuri de muncă pe care ți le poți pierde pur și simplu dacă-ți exprimi o opinie, inclusiv la stat, a se vedea Cristi Danileț. Totuși sunt destui oameni care au activitate cât cuprinde și nu le ajunge timpul, fără să le zică nimeni ce să facă:

    https://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Stallman

    https://en.wikipedia.org/wiki/Linus_Torvalds

    "There are like two golden rules in life. One is 'Do unto others as you would want them to do unto you.' For some reason, people associate this with Christianity. I'm not a Christian. I'm agnostic. The other rule is 'Be proud of what you do.'" (Linus Torvalds)

    https://businessnews.ro/george-chirila-barbatul-care-traieste-cu-doua-femei-a-luat-o-decizie-radicala-are-legatura-cu-cele-doua-neveste/

    "Are o gospodărie cu 500 de oi, câteva zeci de vaci și cai, se ocupă și cu apicultura, iar peste toate mai cultivă și viță de vie. [...]
    Numeroasa familie Chirilă locuiește într-o casă mare cu nu mai puțin de 14 camere."

    RăspundețiȘtergere
  3. " Un om fără activitate nu trăieşte mai mult de 10 de ani " fals ! Am cunoscuti ajunsi la 60+ si nu au muncit 5 ani adunati ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Varianta expusă e simplistă și e cea care ar fi implementată de de-ai de WEF. Ar veni la pachet cu donarea obligatorie de organe, orar impus pe toate activitățile, etc.

    În schimb; un venit minim garantat care ar înlocui disperarea sfârșitului de săptămână/lună, pentru probabil două treimi din populația lumii, cu planuri pentru: case, excursii, mașini, televizoare 8K, vise absurde, chasing Nirvana, etc. va fi benefic. Extrasele astea de pe urma toate vor fi posibile doar cu un loc de muncă, un antreprenoriat, o manifestare artistică, etc. Toate metodele de venit care există la moment, cu diferența că acum veniturile te fac să exiști/subzisti și atât.

    Slugile alea care țin cu buzele de șefu' nu-și permit luxul să încerce...orice, pentru că mor de foame. Că toți, sunt sau nu caractere infecte natural e greu de spus atâta timp cât nu văd o altă posibilitate.
    Legăturile dintre abuzul de alcool, substanțe, fizic, etc. și lipsa unei direcții/depresie din cauze financiare a fost documentată destul. Aș zice că numărul de cazuri noi ar fi mai mic decât numărul celor recuperate.
    Parte din criminalitatea de găinari ar dispărea, poate nu în mare măsură la generațiile actuale dar la următoarele.

    Părerea mea este că un venit minim garantat aplicat coerent ar schimba în bine.
    Mai mult decât atât; orânduirea socială fie feudalism, comunism ori fanariotismul de tip nou vestic sau chinezesc, am văzut cum funcționează și care-i sunt limitările.

    RăspundețiȘtergere
  5. Există mulți care primesc bani degeaba și nu pățesc nimic din ceea ce ați spus. Pe lângă cei pensionați la 45 de ani, mai sunt și persoanele cu deficiențe, care au un venit minim garantat.

    Dimpotrivă, UBI este viitorul care va absorbi pe cei care preferă să nu facă nimic. Noi oamenii suntem atât de diferiți, încât fără o pregătire de specialitate suntem incapabili să-i înțelegem pe cei care sunt mult diferiți de noi. Dumneavoastră nu-i înțelegeți pe cei care se simt bine să nu muncească, ei nu îi pot înțelege pe cei care se bucură să meargă la serviciu să răspundă 8 ore pe zi la telefon unor întrebări tâmpite, sau să rupă bilete în tramvai.

    A munci trebuie să fie o opțiune, nu o obligație. Momentul până când productivitatea va fi suficient de mare pentru așa ceva se apropie, iar unii spun că momentul a fost atins deja. Weekendul de două zile e ceva obișnuit, iar săptămâna de lucru de patru zile se apropie.

    În legătură cu obligația simțită față de sistemul care te plătește, e discutabil. Cei care se vaccinau cel mai tare nu erau pensionarii, ci tocmai cei îndoctrinați să se alinieze sub „flamura disciplinei în muncă”.

    În sfârșit, de multe ori funcționarii care nu pot fi dați afară sunt tocmai cei care împiedică administrația să fie eficientă. Eu aș fi de acord să le plătesc salariul, decât să stau capra la ghișeu sau să plimb dosare cu șină.

    Iertare dacă în vizită fiind pe blogul Dumneavoastră exprim o altă părere; bănuiesc că nu de adulatori duceți lipsă. Vă asigur de întreaga mea stimă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "A munci trebuie să fie o opțiune, nu o obligație. Momentul până când productivitatea va fi suficient de mare pentru așa ceva se apropie, iar unii spun că momentul a fost atins deja. Weekendul de două zile e ceva obișnuit, iar săptămâna de lucru de patru zile se apropie."


      Asta este cea mai cretina si mai lipsita de sens "opinie" pe care am auzit-o!
      Nimic altceva decat ideologia marxist/comunista care la randul ei a fost preluata din religii/e. Sintagma "fiecare dupa puteri, fiecaruia dupa nevoi" si "iubeste-ti aproapele" au aparut initial in Vechiul Testament, care era o varianta modernizata si mai "toleranta" a Talmudului. Am vazut ce ne-au adus aceste ideologii. Kibutzuri transformate in gulaguri si lagare de concentrare, bolsevism, comunism, internationalism tranformat in globalism, politica corecta, multiculturalism, divesitate si incluziune, progresism, liberalism, neoliberalism si neocon(servatorism), ecologism, etc.
      Aceste ideologii au falimentat si colapsat de mai multe ori pe toate planurile pe toata planeta. Tocmai de aia in ultimele decenii se promoveaza intens ateismul, automatizarea si mai nou "marele reset" care nu va fi doar financiar. Nu are nimeni nevoie de sute de milioane de mancatori si cacatori inutili care fie ca nu vor sa munceasca fie sunt foarte slab productivi. Au distrus iremediabil economiile si societatile europene si vestice care nu mai pot face fata tavalugului asiatic si cu toate acestea, vor sa munceasca doar 4 zile pe saptamana sau sa nu munceasca deloc, dar sa primeasca bani pentru simplul motiv ca exista. Acum sunt "intemnitati" si exterminati legal cu ideologii LGBTQ+, cu vaccinuri, cu mancare proasta, chimizata si mai nou "eco", cu climate change & green deal, cu certificatul verde, cu depravarea omniprezenta, cu implementarea Agendei 21/2030 a ONU, etc.
      La cimitir cu voi bai baieti!
      Si mai repede asa, pana nu se ajunge sa fiti impinsi de la spata, ca atunci va fi mai dureros!

      Si inca ceva,
      Cel mai valoros lucru din viata fiecaruia este TIMPUL! Fiecare dintre noi avem in fiecare zi cate 24 de ore. Unii dintre noi ne petrecem timpul intr-un mod productiv si benefic reusind in viata, altii isi irosesc timpul si se aleg cu putin sau cu nimic. De ce ar accepta sa devina SCLAVI ECONOMICI si ar imparti rezultatele productivitatii lor cei ce reusesc cu cei ce nu reusesc. Ca asa spun niste ideologi religioase si comuniste retardate? Empatia fata de familia ta este una normala, dar empatia fata de oameni pe care nu ii cunosti sau cu care nu ai nimic in comun este nimic altceva decat O BOALA MINTALA.
      Nu degeaba intelepciunea populara a dezvolat sintagme ca "frate frate, dar branza e pe bani" sau "cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia".



      PS. Mai toate ideologiile economice retardate din ziua de asrazi sunt promovate de dementul Thomas Piketty.
      https://ro.wikipedia.org/wiki/Thomas_Piketty

      Dupa ce dementii Marx si Engels au lansat "Manifestul Partidului Comunist" si au inecat omenirea in sange falimentand economic natiunile care le-au preluat ideologiile, acum a venit randul altui dement Thomas Piketty care si-a lansat propriul manifest: "Manifesto for the democratization of Europe". Aceeasi Marie, cu alta palarie, numai ca acum nu-i mai spune comunism, ii spune "democratie"! Evident ca a facut acest lucru dupa ce la fel ca si Marx a scris o carte despre capital: "Capital in the Twenty-First Century (2013)"
      https://tdem.eu/wp-content/uploads/2018/12/DossierComplet_EN.pdf
      https://en.wikipedia.org/wiki/Capital_in_the_Twenty-First_Century

      https://www.weforum.org/agenda/2018/12/want-a-fairer-society-this-economist-says-he-has-the-answer/
      https://www.weforum.org/agenda/2020/02/global-wealth-inequality-piketty/



      PPS.
      https://www.managementstudyguide.com/finland-failed-universal-basic-income-experiment.htm
      https://www.swissinfo.ch/eng/directdemocracy/vote-june-6_basic-income-plan-awaits-voters-verdict/42200378

      Ștergere
    2. In cazul in care nu v-ati prins cine sunt aia care vor sa munceasca mai putin sau nu vor sa munceasca deloc, dar pretind sa fie platiti in asa fel incat pe langa traiul zilnic sa poata sa-si mai permita si diverse lucruri sau vacante.
      Este timpul sa-l cunoasteti pe Doreen Ford mare "anti-work activist" si incredibila lui pregatire profesionala.
      https://abolishwork.com/author/doreen/
      https://www.youtube.com/watch?v=3yUMIFYBMnc
      https://www.youtube.com/watch?v=aC6n58uMGZ0
      https://www.youtube.com/watch?v=MXwIWpLKlzo


      Intre timp in Romania...
      https://www.youtube.com/watch?v=ChD26RBnS2k
      https://www.youtube.com/watch?v=KzHKCJBfDu4
      https://www.youtube.com/watch?v=tc2_jg6dAA4
      https://www.youtube.com/watch?v=VoFG3DnoR_E&t=1109s
      https://www.youtube.com/watch?v=aKnXMsVHPzU
      ...

      Ștergere
    3. Vă felicit! Ați dovedit că aveți o abordare superioară; inteligent, cult și cu mult bun simț, așa cum reiese din îndemnul dumneavoastră: „La cimitir cu voi bai baieti!” :D

      Ștergere
    4. @Anonim
      Nu pot sa (te) înțeleg. Ești un om cu dublu standard. Pe o parte critici toate religiile și neo-ideologiile de până acum și în același timp promovezi efectiv nazismul: omul inferior (care nu este productiv sau slab productiv) "Nu are nimeni nevoie de sute de milioane de mancatori si cacatori inutili care fie ca nu vor sa munceasca fie sunt foarte slab productivi." și omul superior (productiv): "Unii dintre noi ne petrecem timpul intr-un mod productiv si benefic reusind in viata..." spunând că cei "inferiori" ar trebuii să se ducă: "La cimitir cu voi bai baieti!"
      Apoi te desconspiri singur spunând că: "Empatia fata de familia ta este una normala, dar empatia fata de oameni pe care nu ii cunosti sau cu care nu ai nimic in comun este nimic altceva decat O BOALA MINTALA."
      Numai un narcisist ar spune asemenea lucruri. Unul care ii pasă numai de el si poate și de familie.
      Să îți pese, într-o oarecare măsură de cei din jurul tău și să ai prieteni nu înseamnă că ești bolnav mintal. Înseamnă că ești OM. Nu e normal să îți pese numai de tine și de familie. Dacă iți pasa numai de tine și de familie atunci de ce nu trăiește cu familia ta sau singur pe un deal sau un munte și încearcă să trăiești singur. Pentru oameni ca tine cred că ar fi cel mai corect.
      Eu sper totuși să te îndrepți și să privești oamenii si lucrurile în general mai cu empatie. Nu strică deloc să ai un pic de empatie față de cel de lângă tine.

      Ștergere
  6. Nu e nici un mare pericol. Romanul oricum bea si maninca grasimi.Globalistii cu resetarea habar nu au de ciorba de stevie sau de mancare de urzici.Si cum tot romanul are o casa la tara...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Si cum tot romanul are o casa la tara..."
      Nu toti, iar orasenii trebuie sa se pregateasca sufleteste si fizic pentru folosirea parcurilor, a fiecarei parcele de pamint cit de mica pentru sadirea cepei si cartofului. In timpul foametei cumplite din anii 90 din Cuba cind au fost abandonati de URESESEU-ul destramat, lumea planta legume chiar si in crapaturile din asfalt ca sa nu moara de foame!

      Ștergere
  7. Perfect de acord ca societatea pe care ne-o pregatesc unii are rol si de reducere a populației. Zeitgeist este un film care doar avertizeaza de niste lucruri oamenii. Încearca sa-i faca constienti ca bogatii vor sa pastreze sistemul monetar numai ca oamenii sunt prea multi pt. actualul nivel de consum. Deci parametrul variabil in ecuatie este fix numarul oamenilor. Avertizeaza ca daca se dorea o societate sustenabila, ecologica problema se punea cu totul altfel dpdv ak productiei si consumului.

    RăspundețiȘtergere
  8. Analizele sociale sunt mai avansate decat stie un om informat, depinde cum definesti banii si depinde cum definesti munca, cel care plateste intodeauna are parerea ca plateste mult, iar cel care vinde are parerea ca primeste putin. Se constata de multi ani ca valoarea muncii scade, iar daca valoarea muncii ar fi determinata cu adevarat de piata, veniturile si locurile de munca ar fi extrem de mici si de putine. Avem de-a face cu o falsitate indusa, special pentru a determina un anume viitor. Capitolul cel mai greu din marxism ,, fetisismul preturilor,, are legatra cu definitiile aplicate.
    Sa te fereasca Dumnezeu sa ajungi sa nu mai aproximezi realitatea si s-o cunosti, ca vei fi ingrozit spre disperat.

    RăspundețiȘtergere
  9. Subiect de studiu :
    Cum vor fi platiti oamenii atunci cind robotizarea productiei si a unei mari parti din celelalte activitati din societate va tinde spre 80 - 99 % si mai ales, cine va plati contributiile la fondurile de pensii si de sanatate ?
    Nu cred ca cineva poate pretinde stoparea progresului tehnic pentru a nu disparea ''salariatii'' si actuala organizare a modului de productie, a societatii in general.
    Nici macar principiul enuntat de Marx pentru comunism, respectiv ''De la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa nevoi'' nu va putea fi folosit decit partial .
    Si atunci, cum va fi ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. Pai cine sa contribuie la fondul de pensii, ROBOTII( ce produc), nu?
      2. Progres tehnic si material nu mai exista, este demult oprit. Acum, la fel ca si in scoli, observam doar fenomene legate de inertia trecutului tehnologic. Faptul ca la fiecare doi ani se mai adauga o camera foto la telefoane smart, sau o noua curvba la Tesla...este de nivelul gradinitei, un mare ZERO, nu progres.
      "Si atunci, cum va fi ?"
      Planul LOR al WEF, pe care de fapt l-au si expus de n ori, ultima oara chiar acum citeva zile, elimina omul ca fiind centrul atentiei sau ca avind "capacitati", insusiri, calitati si il trec existential intr-o viitoare existenta precara, parazitara, tumorala chiar( placutele din statul Georgia), practic un pericol omniprezent pentru planeta care trebuie MONITORIZAT si CREDITAT CARBONIC!. Doar asa mai poate exista in mediul in care se manifesta.

      Ștergere
  10. Sadhguru Exposed
    https://www.youtube.com/watch?v=FJRJGHlXkkE

    RăspundețiȘtergere
  11. Oamenii exterminabili sunt inferiori multor specii de animale care au instinct de conservare a speciei respectiv de supravietuire. Specia umana a dovedit in nenumarate randuri ca e mai rea decat o turma de cornute atacate de lupi sau ursi. De ce "salvarea" speciei ar trebui sa vina mereu din exterior-mila Domnului, vreun ajutor extraterestru in care cred unii, in eroi salvatori care sa ia taurul de coarne si eventual sa fie sacrificat ritualic, ca mesaj pentru viitor, daca va mai indrazni careva sa incerce? Marii eroi au fost tradati, ucisi sau ambele.
    Pentru ca avem limbaj articulat si vocabular, ne spunem oameni si credem ca avem drepturi, libertati, adica inventiile unei elite care le-a implementat strict cat a fost necesar. Elitele sunt superioare pentru ca detin controlul total al planetei. Din perspectiva lor, oamenii nu sunt oameni asa cum intelegem unii dintre noi.
    Omul se crede superior peste animale ca asa i s-a spus. Ucide fara mila, regret, remuscari gaini si pui de gaina. Ce e de mirare ca altii ucid oameni si copiii lor? Poate au si ei aceesi "dezlegare" blestemata si data naibii cum avem noi cu dezlegarea la peste. Tot o religie care suna bine. Avem scrupule vanand animale sau omorandu-le pentru carne, blana? De ce-ar avea altii scrupule privind oamenii? Mai ales ca elitele nu se pretind crestine.
    So? Cat de impertinenta e pretentia de a trai, a fi lasat in viata, in virtutea caror argumente? Elitele chiar s-au purtat democratic in buna masura: au oferit oamenilor asa-zise pacate, i-au testat, au vazut ca la place. De la vanatoarea de placere la chinuit animale si comportament desfranat, uz de droguri si tot restul. Ce s-a dat se ia. Mare branza.
    I-a durut undeva pe romani ce imprumuturi s-au facut in 3 decenii? Prostia si ignoranta nu scuza, la fel si necunoasterea legilor in vigoare nu absolva de pedeapsa. Acum e plata, tarile sunt datoare vandute, cum se spune. Cu tot cu cetateni.
    Prin urmare, ultimele generatii de non-oameni inca viseaza la vreo salvare, inca cred ca au drepturi desi constitutiile se schimba oricand si se pot anula. Odata cu asta, dispar si drepturile, adica principalul drog al ruptilor in c**. Doar sarantocii au obsesia drepturilor, doar calicii nu intorc capul pe trecerea de pietoni pentru ca e verde si au dreptul. Unii mai si mor spulberati, cu drepturile intacte.
    Lumea se zbate degeaba agravandu-si agonia si prelungind inutil viata. Viata e o boala cronica a carui tratament e moartea. Inca exista iluzii si sperante tembele...o salvare din vreo directie. Cred ca unii confunda grav salvarea sufletului si mersul in Rai cu salvarea corpului fizic aici, pe pamant. Grava extrapolare.
    Orice s-ar face, e o pedeapsa corecta.

    RăspundețiȘtergere
  12. Iar bănuiala mea e că venitul minim garantat vine și cu "reversul medaliei" adică nu e un venit în plus ci e gîndit ca UNICUL VENIT! Te apucă cheful de activități economice... poluante? Hmmmm... Ia să penalizăm grătarul cu mici, mai tăiem din venitul ăla care pare prea mare din moment ce banii îi folosești să cumperi proprietăți consumabile și neconsumabile de care NU AI NEVOIE deoarece la cantina săracului ai deja micii gata preparați!

    E un instrument de control și modelare a comportamentului DE CONSUM! De eliminare a muncii din propria gospodărie cam cum e în Coreea de Nord!

    Din moment ce gospodăria aia nici măcar nu mai e a ta cam cum e prin SUA chiar acum unde n-ai voie să faci reparații la propria casă trebuie să chemi firme specializate să o facă altfel îți pierzi din bonitatea asigurării casei în caz de incendii gen.

    Scopul e întărirea dependenței gospodăriei de serviciile asigurate de stat nu creșterea autonomiei economice!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "micii gata preparați!"
      Poate vrei sa zici mici din viermi si greieri sau carne sintetizata si creata pe printere 3D

      Ștergere
  13. Cunoastem indivizi care primesc social de 30 de ani și sunt încă OK , vor mai primi 30 că doar suferă de toate boalili și îi ia cu fresoane dacă muncesc .

    RăspundețiȘtergere
  14. In istorie au mai fost perioade in care oamenilor li se dadea paine gratuit din bunavointa imparatului .Ba mai primeau si circ

    RăspundețiȘtergere
  15. Dane ai uitat sa mentionezi ca elvetienilor li s-a propus acum citiva ani un venit asigurat in jur de 2800 Euro, pe care dupa o scurta dezbatere populara tipica de-a lor au ajuns imediat la concluzia ca LI SE INTINDE o capcana si odata cu venitul garantat, un numar urias de joburi urmau sa fie lichidate permanent.

    Asta-i de fapt motivul adevarat al implementarii viitoare al venitului garantat, lipsa unui plan de viitor pentru generatiile care vin complentat de disparitia masiva a locurilor de munca care "produc emisii carbonice". Suna a gluma insa nu este!
    Lumea va IN CASE...cei care le au, tinerii in pozitie de precariat, solicitati sporadic pentru efectuare diverselor munci de tip CARBON NEUTRE( dat cu sapa, descarcat vagoane de alimente in mare parte vegetale si din fermele de insecte ale lui Gheitz. Nu mai este nici un secret. Ceea ce ne-a avesrtizat Greta si grupul ei in 2019 si multi altii devosieni, se materializeaza tot mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  16. "dacă aş vrea să creez un program deştept de exterminare a populaţiei, fix asta aş face."

    Si ai avea succes pentru acel segment al populatiei bagaboante, indisciplinate, care in timpul lor liber nu fac altceva decit ce ai descris.

    Alte citeva MILIARDE bune Dane, daca le moca dai 2000 euro pe luna, VOR ZICE SARU-MINA CONASULE si nu ca vor dubla ci vor tripla populatia pamintului prin disciplina lor personala, de casta, traditionala care-i la ei sfinta.,,vezi Asia, Africa

    RăspundețiȘtergere
  17. "O să merg însă şi mai departe şi vă voi spune că dacă aş vrea să creez un program deştept de exterminare a populaţiei, fix asta aş face. Un om fără activitate nu trăieşte mai mult de 10 de ani. Sedentarismul şi consumul de alcool(care consum vine de la sine) transformă indivizii în monştri de grăsime, plini de boli cronice."
    Valabil asta in alte tari? Pare-se ca nu rasa alba e lovita incisiv ci barbatii albi apti de reproducere. O fi ceva legat de hormoni vizati si altele. N-am auzit femeie sa moara de infarct!!!! Iar AVC foarte rar si la varste la care moartea oricum trebuia sa vina odata si odata. Si inainte de pandemie am auzit cazuri de barbati intre 45-60 ani cu infarct, mort, pa pa, nici o sansa de resuscitare, kaput. Insa femeile in varsta din Romania sunt atat de indracite si nesimtite incat si moartea ii e frica sa le ia. Regula simpla: femeia ii mananca barbatului minim 30 de ani de viata, ii roade ficatii mai ceva ca alcoolul si tutunul la un loc x1000. Sau x1k cum ar zice unii. Mosul abia prinde 70 cu chiu cu vai, moare de vreun cancer ceva, si ramane "vaduva" care se ia apoi de restul barbatilor si fix barbatilor. Femeile au o uriasa problema grava cu barbatii...se vede asta la chioscuri, ghisee, in institutii de stat sau private. Daca ar muri odata cu barbatii, cine ar mai face reclamatii la modul patologic, cine ar mai chema politia cu orice pretext, cine ar face reclamatii la diverse insitutii, comitzii speculand cel mai mic pretext. Stiti voi...femei din alea de bati un cuisor in perete si-ti trage cu pumul in usa ca i se crapa peretii! Aceeasi femeie, cand afla ca un barosan isi renoveaza apartamentul de vibreaza tot blocul de la ciocanele percutoare ce distrug betoanele, tace, n-aude, nu vede.
    Nu era nevoie de pandemie sa se amplifice lucrurile astea, pandemia doar a accelerat.
    Varstnicii sunt ultima generatie care sting lumina pe planeta, vor muri odata cu copiii, nepotii, stranepotii, eventual le vor supravietui macar cateva ore. Nu degeaba sunt pline centrele de ingrijire...obtin un venit garantat si asigurat pe o buna perioada de vro...20 de ani. Asa ca nu cred ca sedentarismul se aplica. Freaca grija odata avea decenta si batranele se uitau pe vizor...cat bun simt!! Au invatat sa deschida brusc usa apartamentului, sa tipe unde mergi ce faci ce ai in sacosa si alte chestii ultranesimtite care in tari civilizate ar intra la hartuire, afectare a imaginii publice samd. La noi e "normal". De aia si traim in kkt...pe prea multi ii freaca grija mai ceva de soarta vecinului decat de cum sa faca bani! Ce rost are sa te lupti pentru bani daca vecinii...traiesc??
    A...care n-a intampinat d-astea, sa se abtina, experienta altuia nu suprascrie si anuleaza experienta mea, a multora. In plus, batranele au si pensie garatata pe veci, pot sa treaca de suta de ani fara probleme, de aia si atata relaxare; doar barbatul muncitor la vreo multinationala, cu ore peste progam samd pocneste, el trebuie sa rezolve totul, in timp ce nevasta si eventual soacra il contorizeaza si cronometreaza cu mintea proaspata si odihnita, pe canapea eventual. Fara mici, fara bere, fara vanturi, desigur.
    Nu va place? Ignorati.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Surprinzator, femeile fac si ele infarct sau AVC. Oare de ce mai rar decat barbatii?Poate pentru ca dupa ce se intoarce de la servici (cu mintea odihnita) femeia trebuie sa spele, sa calce, sa gateasca si sa faca o multime de chestii astfel incat casa sa nu devina grajd. Mai sunt si temele copilului care are si el nevoie de atentie, un parinte mai in varsta ori animalul de companie care trebuie si el ingrijit. Un alt aspect ar fi ca nu am vazut niciodata o femeie cu sticla de bere cand pleaca sau se intoarce de la munca, ori tragand o dusca din sticluta de vodca prin autobuz. Nici femei care pentru un claxon sau o prostie in trafic iti taie fata si coboara cu ranga la tine. Referitor la centrele de ingrijire, aia care ajung acolo au si ei copii si nepoti care le vor casa si ce au mai agonisit sau vor sa scape de ei pentru ca poate nu stii la stat nu prea sunt locuri iar la alea private costurile pleaca de pe la vreo 500 de euro pe luna plus medicamente, si alte chestii care luate gramada depasesc in majoritatea cazurilor valoarea pensiei. Nu mai vorbesc de faptul ca de multe ori varstnicii sunt maltratati si neglijati.
      De acord, oamenii in varsta au tendinta sa devina mai dificili, de multe ori sunt si bolnavi dar cand iti iubesti parintele treci cu vederea toate astea cand iti amintesti cum se purta cu tine atunci cand era in putere iar tu erai ala care facea nazuri sau era bolnav. Iar daca e un strain sa speri ca la varsta lui nu vei face si tu la fel sau mai rau.
      In ceea ce priveste comportamentul deplasat al celor din jur solutia e sa fii politicos, sa iti vezi de viata ta si sa ii ignori pentru ca daca te superi pt orice poti sa faci infarct sau AVC.

      Ștergere
  18. The monkeypox virus was being manipulated and reconfigured at the Wuhan Institute last year
    https://www.youtube.com/watch?v=-Fkbd_IfpvU

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://www.activenews.ro/stiri/Pericol-major-de-variola-maimutelor-la-Iasi.-Homosexualii-organizeaza-un-mars-fara-aprobarea-DSP-in-plina-epidemie-chiar-de-Ziua-Familiei-Crestine.-IPS-Teofan-atrage-atentia-Primariei-ca-Responsabilitatea-nu-apartine-doar-celor-cuprinsi-de-aceasta--174640
      Site de opozitie controlata care aparent critica mai marii din domeniul medical. Au scris articole pentru care trebuiau dati ani grei de puscarie pentru zadarnicirea combaterii bolilor. Dar cum sa dispara site-urile opozitiei controlate condusa de securisti?
      Ce se observa in articol? O legitimare a pandemiei ce va izbucni brusc, si un lockdown care s-a testat in 2020 in Suceava. Poponarii fac sex si se transmite monkey-ul? S-ar transmite prin orice sex, nu? Parada gay e un pretext de introducere a unor masuri restrictive la fel ca si lista de exceptii pentru cei care puteau calatori in martie 2020 peste granite. Un blocaj total al granitelor ducea la imposibilitatea pandemiei, oriunde pe glob.
      Observati tehnica diabolica a ferestrei overton pe care conspirationistii o invoca uneori, dar o folosesc intens? Lumea e pusa "in tema", apoi urmeaza restul pasilor.
      Tot activeniuz sunt cei care au insinuat ca vaks nu e eficient, ba chiar n-are efect. Iar acum spun ca virusachele maimutei a aparut subit, datorita paradei. Bat seaua sa priceapa iapa.
      Am mai spus odata, "trust no one", dar lumea e prea tampita sa poata gandi. Cine e atat de CRETIN incat sa creada ca intr-o lume a controlului total, implementat progresiv de peste jumatate de secol, sunt posibile oaze de libertate, site-uri necenzurate si neblocate?
      Ca si in stalinism, securitatea nu preia controlul opozitiei ci chiar o creaza, in variate forme, pentru a sugera un pluralism care sa mimeze societatea civica. Mustele cad in plasa, posteaza, voteaza online (frectie la piciorul de lemn), merg la referendumuri inutile, de imbecili ce sunt. Chiar poate crede un retard ca masuri aplicate global, de la tarile lumii a 3-a pana la cele mai dezvoltate, pot fi oprite printr-un referendum intr-o tara bananiera? De fapt da...vorbim de poporul care crede in minuni. Speranta moare ultima, pacat ca nu si indivizii care o propaga in mod criminal, pentru a-i trage si pe altii in groapa dupa ei. Stiti cum e? Daca pe o barca trebuie scoasa apa cu galetusa si 10 crestini se roaga, fara ca macar unul sa puna mana la treaba, se ineaca toti. Insa activniuz, plin de securisti, inclusiv falsi analisti militari, deveniti experti peste noapte in razboaie globale, invoca chestii ortodoxe pentru a da bine. Nu-i problema; masonii se simt in biserici ca acasa, mai putin fraierii cu mustrari de constiinta ca au pacatuit. Singurul "pacat" e ca nu dispar gunoaiele mai repede.

      Ștergere
  19. Venitul garantat minim funcționează fix 20 de ani. O generație. 1.se distribuie bani gratis la toți. 2. Se inchid zeci de mii de joburi si afaceri. 3. Se redistribuie munca rămasă cu renumeratie si mai bună la puținii calificați 4. Dupa 20 de ani nu se mai dau bani minim garantați. 5. In 2 ani mor jumătate din populație ca a uitat ce sa facă ca sa supraviețuiască.

    RăspundețiȘtergere
  20. Scuze frate DD dar nu sânt de acord cu tine. Într-o lume mecanizată la maxim., locuri de muncă nu prea mai sânt. Și dacă sânt în domeniul terțiar, sânt de proastă calitate și prost plătite. Am făcut eu experiențe știu despre ce vorbim. Problema nu este venitul de bază, problema este că munca nu mai plătește destul. Să poți trăi decent din muncă aici este buba. Degeaba muncesc dacă sânt plătit ca un sclav pe plantație. Îți spun ceva eu am lucrat la OCDE, ca subcontractor. Oameni cu mii de euro pe lună care se pișau pe mine doar pentru că aveam salariul minim pe economie. Maximizarea profiturilor în detrimentul omului, ne va duce la groapă ! Și care este problema cu cei care se înfruptă din plăcerile vieții ? Nu va avea nevoie de a plăti pensii statul deci este ok. Aici este o problemă insolubilă, munca trebuie plătită mai mult. Altă soluție nu văd la orizont. Doamne ajută numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere

    2. Anonim5 iunie 2022, 16:05
      Cred ca traiesti din reclame ca aia la scoalainformala, dar daca tot te rastesti ca un nesimtit ordinar ("Altii au putut, tu nu!") ca sa te citez, ti-as trimite ANAF-ul pe cap si alte organe sa vedem daca platesti impozite pentru postari, monser.

      Ștergere
    3. Acum am văzut că mi-a băgat reclamă pe gât! L-am rezolvat. :) :) :)

      Ștergere
  21. Datorita vremurilor, suntem nevoiti sa ne obisnuim sa facem troc intre noi. Digitalizarea se apropie cu pasi repezi, iar sistemul financiar actual va cadea. Va lua nastere un nou sistem digital bazat pe moneda digitala si calculatorul cuantic. Cei care nu vor accepta QR-ul si semnul fiarei vor ramane implicit in afara sistemului. Acesta este motivul pentru care trebuie sa ne organizam pe regiuni inclusiv in afara internetului, deoarece in final vom ramane si fara acesta. Pana atunci haideti sa incercam sa ne desfasuram aici. https://t.me/+6KRyKTsN5cU5MTc8

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trocul in sine suna interesant ca idee, cand invatam antropologie sociala si culturala. In practica orice criza amplifica excesiv orice forma de individualism dus la extrem, de egoism si indiferenta fata de ceilalti.
      Americanii trecuti prin incendii, uragane au, buna parte din ei, alta mentalitate. Unii sugereaza sa stochezi mancare ieftina sau ce nu mananci, pentru troc. Nu-ti place mazarea sau porumbul, sau nu le tolerezi? Iei pentru altii, schimb la schimb.
      Transformarea produselor in monezi de schimb e dificila, sunt necesare unitati, subunitati. Nu trebuie ca vecinii sa banuie ca ai provizii de tot felul, de la alimente la unelte de gradinarit; devii o tinta. Al doilea aspect, raman legile in vigoare, si legile vor disparea ultimele. Mai mult, vor deveni din ce in ce mai agresive. Trendul se vede...de ceva vreme se vaneaza munca subdeclarata. Sa nu ne iluzionam ca vreo lege martiala si o situatie de urgenta absolva de ceva. Sunt sanse mai mari la noi decat la altii sa se confiste orice. Masuri se iau progresiv. Un "moment" intermediar a fost armata lui arapfat. Alt moment, subordonarea tarilor lasand elementul decizional omeseului. Alt moment, pandermia programata in toamna conform graficului G.R.A.N.T. Pana la urma, svabu pare sa aiba dreptate: fericiti si fara nimic.
      Deloc de igonarat ca nu suntem in filmele action-triller unde eroul trimite semnalul si vin eventual la sacrificiu zeci de racani sa-l salveze. Supravietuitorii de orice fel sunt si vor fi vanati. In prezent pentru proprietati, in viitor pentru nesimtirea de a trai. In prezent avem cazuri suspecte de sinucideri la persoane/cupluri pana in 50 de ani, iar motivele invocate in presa sunt hilare, demne de cheap crime movies. Afectati de pandermie, oricine poate da in depresie, se poate sinucide, sau face infarct samd.

      Ștergere
    2. Doamne Angela ce frumos scrii :) Esti o scumpa!

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Din păcate aceasta este singura metodă pe care am găsit-o pentru prevenirea spamului și descurajarea comentacilor de profesie.