Back to the future

Spania este lăudată pentru structura subvenţiilor care au dus la o îmbunătăţire substanţială a nivelului de trai. Pare o poveste frumoasă într-o Europă din ce în ce mai urâtă. Doar că imaginea este incompletă întrucât, dacă e să fim corecţi, vom observa cum peste tot în UE există o preocupare pentru menţinerea nivelului de trai. 

În Grecia, de exemplu, Guvernul acoperă 10% din cheltuielile cu alimentele. Pare o măsură logică deoarece inflaţia oficială bate pe la acea valoare, astfel încât, teoretic, cetăţeanul este protejat. De asemenea, o structură de plafonări şi subvenţionări face ca preţul energiei să fie unul acceptabil, în ciuda penuriei. 

Chiar şi la noi se remarcă o ciudată grijă faţă de protecţia cetăţeanului, chiar dacă partidele din arcul guvernamental joacă jocul prostesc al poliţistului bun şi-al celui rău. Chiar dacă structura subvenţiilor este una prostească, e clar că se cheltuiesc sume frumoase de la Buget pentru a subvenţiona atât preţurile cât şi profiturile ticăloşilor din zona energiei. 

În momentul în care vezi atâta mărinimie din partea unor state care până de curând erau mai degrabă ostile cetăţeanului trebuie să-ţi pui întrebări. Te obligă contextul! De unde atâta mărinimie şi, mai ales, de ce? Dacă dai un ochi în zona financiară observi cât se poate de clar un dezastru imposibil. Însă asta nu pare o problemă pentru FMI sau Banca Mondială, cerberii de altă dată. Nu e ciudat? Desigur că e! Atunci unde-i problema? 

E bine ca analizele să le faci cu ochii limpezi, privind în toate direcţiile. Oricum ai da-o, sistemul subvenţiilor este unul aberant. Nu aşa funcţionează lumea. Absolut nimic pe această lume - în afara fantomatumaticului şi desprinsului de realitate sistem financiar contemporan - nu poate avea la ieşire mai mult decât a avut la intrare. E simplu de înţeles de ce. 

Toată falsa bunăstare se vede în datoriile statelor care cresc aberant. Acestora li se adaugă sumele fabuloase împinse în războiul din Ucraina care, pe zi ce trece, se transformă într-un Vietnam al Vestului, în care plata pentru moartea fiecărui mujic ucrainean este plătită cu greutatea sa în aur. 

De fapt, dacă privim cu atenţie - mai ales cei care-am trăit asemenea vremuri - vom înţelege că există o denumire pentru ceea ce vedem acum, anume socialism. N-ar trebui să ne mire, chiar dacă în 1989 am crezut că vom scăpa de pelagra marxismului. Ne-am înşelat! Lumea, începînd cu Revoluţiile Burgheze, cochetează cu socialismul şi comunismul. E logic să se întâmple aşa în condiţiile în care, la bază, statul e construit pentru a se ajunge acolo. Toată teoria umanistă, tot umanitarismul pe care-l vedem împins în faţă, până la urmă acolo conduce. Ce se întâmplă acum e un dezastru de proporţii pe care-l vom constata abia după ce noul sistem gândit se va prăbuşi.

După ce comunismul de stat a dat faliment este timpul să se instaureze un nou comunism, anume unul privat. De data aceasta în mod uniform, la nivelul întregii lumi, astfel încât nimeni să nu mai aibă nicio portiţă de scăpare. Nu individul e vizat aici, ci posibilitatea ca indivizii noilor societăţi colectiviste să aibă vreo bază de raportare. De aceea totul trebuie făcut global! Nu în timpul pandemiei ni se spunea retoric faptul că „nu e greşit ceea ce se implementează, doar toate ţările fac la fel!”. De-aceea socialism-comunismul e modelul scos din joben. Cu o mică polishare deoarece aşa-i stă bine oricărui fenomen de marketing.

Bagatela găsită e extrem de interesantă: cum statul s-a dovedit un prost administrator, urmează ca treptat statele să se auto-desfiinţeze. Staţi liniştiţi, nu vă veţi putea opune deoarece desfiinţarea se va face natural. Statele au devenit nişte entităţi falimentare, iar cineva trebuie să plătească datoriile, chiar dacă acestea sunt făcute în nişte bani de-a dreptul iluzorii. Trebuie să dai înapoi banii pe care i-ai luat. Indiferent de cât de iluzorii ar părea, tu ca stat ai o obligaţie pe care ţi-ai asumat-o faţă de „stăpânul imprimantei”. Obligaţie care trebuie plătită! Cine-o va plăti? Statele sunt falite. N-au nici bani şi nici cetăţeni determinaţi s-o facă. Există doar o zonă care ar avea banii să plătească, anume corporaţiile. Dar ele, pentru a plăti, trebuie să primească ceva la schimb. Şi uite-aşa se va face tranzacţia: statele vor ceda corporaţiilor ceea ce deţin. Treptat, fiecare individ va deveni proprietatea uneia sau mai multor corporaţii. Desigur, legislaţia ne va spune că nu, dar cum îţi poţi afirma independenţa în condiţiile în care de călcat calci pe un bun al corporaţiei, de băut bei de la corporaţie şi, în ultimă instanţă, de respirat respiri de la corporaţie. Eşti liber, dar trebuie să-ţi găseşti un locuşor care nu aparţine nimănui, iar aşa ceva e imposibil de găsit.

De fapt aici avem esenţa marii resetări: trecerea la corporato-craţie, adică la viitorul comunism capitalist. Aţi văzut o contradiţie mai mare în termeni? Evident că nu, dar tocmai asta o face viabilă. E un fel de „şaorma cu de toate”. Clientul care spune „ce de toate” nu se întreabă dacă usturoiul merge cu portocala. El vrea de toate şi acţionează ca atare. Aşa e şi cu sistemele sociale. Noua struţocămilă ieşită din laborator arată „cu de toate”: un comunism instrumentalizat de capitalism. Care-i logica? Nu-i niciuna, e doar în capul unora iluzia că dacă dai totul pe mâna corporaţiei, aceasta este capabilă să se auto-ajusteze, astfel încât în final să se obţină o variantă cât mai optimă. Va fi aşa? Evident că nu. Va fi un fiasco, dar am o veste proastă pentru toţi: viaţa trece. 

Deja ne-au fost mâncaţi trei ani: 2020, 2021, 2022. Sunt ani care trec şi nu se mai întorc. La scara istoriei ceea ce se petrece acum e o nimica toată, însă de la nivelul nostru de furnici, experimentul acesta e colosal, sufocant şi de-a dreptul deprimant pentru că vedem cum zilele ne sunt înghiţite de un ideal naiv şi tembel. 

Suntem pe 21 decembrie 2022, zi cu semnificaţii teribile pentru noi, cei care-am simţit emoţia acelor zile, în ciuda faptului că impulsul iniţial a fost unul manipulat. Au trecut 33 de ani, iar ceea ce constatăm cu amărăciune e că am fugit din comunism pentru a intra mai adânc într-un comunism şi mai mare. V-aţi trezit?