Ceea ce nu ştiţi despre cazul Kaili

Frumoasa Eva Kaili, europarlamentar grec şi vicepreşedinte al Parlamentului European, a fost arestată într-un caz aparent tipic de corupţie. Cu toate că este o bombă, fiind vorba de un oficial de rang înalt, presa e mai degrabă rezervată. Într-adevăr, sunt ceva articole, unele dintre ele conţinând exagerările specifice(„saci de bani găsiţi în locuinţa lui Kaili”, „tatăl europarlamentarei prins cu un geamantan cu bani” s.a.m.d.), dar cazul este mai degrabă marginal pentru presa de sistem. De ce? Vom încerca să înţelegem în continuare. 

În primul rând să vorbim despre contextul politic. Fostă vedetă TV, Eva Kaili a intrat în Parlamentul European ca membră a socialiştilor greci(Pasok-Kinal). Totuşi, comportamentul ei a fost destul de dubios în momentul descoperirii campaniei masive de ascultare a telefoanelor din Grecia. După ce a bubuit scandalul ascultării telefonului liderului Pasok Nikos Androulakis, întreaga clasă politică greacă s-a aliniat în spatele beligeranţilor: pe de-o parte Mitsotakis cu membrii Noii Democraţii, iar de cealaltă parte restul politicienilor. În tot acest scandal a fost interesant de urmărit baletul făcut de Eva Kaili care a adoptat o atitudine mai degrabă „echidistantă”. E o atitudine tipică celor care-s cozi de topor. Abia după arestare s-a trezit şi Nikos Androulakis, ieşind cu o declaraţie din care rezultă că Eva Kaili era de fapt una dintre cozile de topor ale lui Mitsotakis. Că declaraţia nu e doar una contextuală pare întărită de o constatare din zona anchetei, anume că printre denunţători s-ar afla şi europarlamentari socialişti greci care au mirosit business-ul de lobby desfăşurat de Eva Kaili.

Însă argumentul cel mai greu pentru declanşarea operaţiunii împotriva Evei Kaili nu a fost cel politic. Ceea ce făcea ea este un element comun în Parlamentul European. Urmăriţi discursurile din PE pentru a înţelege că, în general, fiecare cuvinţel rostit acolo are în spate un interes. De altfel, corupţia din zona instituţiilor europene a fost şi este extrem de vizibilă. Transferul lui Barroso la Goldman Sachs, după ce fsese adus la vârful Comisiei Europene de un grup de business di Portugalia a şocat opinia publică. La fel de mult cum, cu ocazia campaniei de vaccinare Ursula a forţat cumpărarea unei cantităţi imense de vaccinuri care acum sunt distruse. Desigur, Ursula nu a fost sancţionată deoarece ea cântă la masa care trebuie. Şi-atunci cu ce-a greşit Eva Kaili?

După cum bine se ştie, grecoaica primea atenţii din partea Qatarului pentru intervenţii în direcţia dorită de statul din Golf. Qatarul are a treia rezervă de gaze a lumii(după Rusia şi Iran), iar problemele sale au început din momentul în care au refuzat să furnizeze gaze Uniunii Europene. De fapt, cei din Qatar nu au refuzat exportul de gaz, ci termenii doriţi de UE. Europenii şi-ar fi dorit o schimbare rapidă de furnizor, în care Qatarul să preia o mare parte din aprovizionarea Uniunii. Există însă două elemente majore pe care le veţi înţelege imediat. Qatarul nu avea decât capacităţi marginale de producţie disponibile. De aceea se afla în imposibilitatea de a livra mai mult gaz decât cee ce are contractat. Pentru a da gaze Uniunii Europene, trebuia să-şi deschidă facilităţi noi de producţie. Asta n-ar fi o problemă, doar că ei n-au vrut să repete greşeala făcută de ruşi, anume să investească fără garanţii. După ceea ce s-a întâmplat cu conductele ruseşti, nimeni nu mai are curaj să mai intre într-o combinaţie comercială cu UE investind fără garanţii. Cum toată lumea a văzut cum s-au trezit ruşii cu conductele explodate după ce investiseră în construcţia lor, Qatarul a procedat cât se poate de corect: a solicitat statelor care doresc gaz de la ei încheierea de contracte comerciale pe termen lung. Europenii însă nu vor să se lege la cap pe termen lung deoarece ideologia le spune că vor deveni independenţi energetic în câţiva ani, probabil producând gaz din propriile flatulenţe şi curent electric din mâncătul de rahat. 

Iată întreaga tensiune. Qatarul nu a cedat şantajelor şi a bătut cu pumnul în masă că nu fac export decât către ţările care le cumpără gazul pe termen lung. Îngenuncheată, Germania a fost nevoită să semneze un contract pe 15 ani pentru a-şi acoperi aproximativ 5% din necesarul anual. Celelalte ţări încă gâfâie şi nu ştiu ce să facă întrucât situaţia din Ucraina nu se vrea stabilizată de către americani. De Iran nici nu se pune problema, iar Qatarul vrea doar contracte pe termen lung. Iată de ce, de la nivelul UE, s-au început presiunile politice. Tot ceea ce „scandalizează” presa sistemului în Qatar este de fapt o falangă a presiunii politice făcute de către Uniune. Qatarul, pentru a contrabalansa situaţia, a investit în serviciile de lobby ale diverşilor europarlamentari. Acţiunea e simplu de înţeles: atâta timp cât în Parlamentul European sunt voci care se opun presiunilor politice, se poate trage concluzia că Uniunea nu acţionează unitar. Mă rog sunt elemente tipice de joc politico-diplomatic. 

Pe acest fundal vine întreg valul de arestări din Belgia şi Italia. UE reacţionează pentru a da impresia că politica faţă de Qatar este una unitară. Şi, de aceea, scoate scheleţii din dulapurile cele mai evidente. Însă realitatea, din punctul meu de vedere, e una singură: Qatarul are gazul, iar UE nu are nimic. Au arestat o fătucă pe care-au prins-o că lucra descoperită. Cu siguranţă asta nu le va rezolva spinoasa problemă a deficitului de gaze. Poate chiar o va croniciza. Qatarul are nevoie de linişte cu ocazia Campionatului Mondial, care campionat mai are o săptămână şi se termină. Ceea ce va veni după, e surpriza lui Moş Crăciun pregătită nulităţilor europene.