Dezastrul începe

Încă de la începutul conflictului din Ucraina am spus că suntem în faţa unui conflict existenţial. Ca orice conflict de acest tip şi cel la care asistăm este unul deosebit de puternic. Iar dacă vrem să ne păstrăm cu picioarele pe pământ, ar trebui să înţelegem că marea confruntare abia de-acum începe. 

O descoperire surprinzător de plăcută

De fiecare dată când descopăr câte o iniţiativă editorială mă grăbesc să o prezint. Cu părere de rău vă spun că ceea ce vă prezint azi am descoperit cu destul de mult timp în urmă. M-am tot ţinut să scriu, dar de fiecare dată s-a găsit altceva de făcut. Şi uite-aşa au trecut binişor câţiva ani. Şi e nedrept deoarece munca pe care-o fac cei pe care vi-i voi prezenta în continuare chiar merită

Imperiul care se scufundă

Un nou scurtcircuit loveşte SUA în moalele capului: Argentina a anunţat că renunţă la dolar în tranzacţiile directe cu China. Practic, de luna viitoare absolut toată activitatea comercială a Argentinei în relaţia cu China se va face în pesos şi yuani, eliminând definitiv dolarul ca variabilă a relaţiei lor comerciale. 

Spre al treilea val

Primul val al crizei bancare a fost cel reprezentat de falimentul Silicon Valley Bank. Al doilea a fost cel reprezentat de Credit Suisse. Aparent treaba s-a calmat în momentul înghiţirii creditorului cu probleme de către UBS. Doar că situaţia e mai mult decât oablă şi e normal să fie aşa. Astfel încât putem spune că ne aflăm în „anticamera valului trei”, adică acolo unde se acumulează problemele.

Lucrurile sunt limpezi, vizibile cu ochiul liber!

Seymour Hersh lansează o nouă bombă, anume că armele destinate Ucrainei se scurg pe pieţele negre din ţările vecine, numindu-ne pe noi şi pe polonezi. De asemenea, spune că americanii cunosc bine fenomenul, dar nu se opun. Chestiunea e absolut explozivă deoarece pătrunderea armamentului în zona neagră a pieţei autohtone poate duce fenomenul infracţional către un alt nivel. 

O crimă şi mai multe direcţii de cercetare

Ca antreprenor ai o problemă: oamenii pe care-i plăteşti trebuie să lucreze. Pare simplu, dar nu e aşa. Dacă scapi procesul din mână te duci în cap deoarece nimeni nu-ţi mai munceşte şi totul se transformă în haos. Ba, colac peste pupăză, stând de pomană, oamenii sunt frustraţi, ultra-excitaţi, belicoşi şi au tot timpul ceva de reproşat. Ca om trecut prin fenomen, credeţi-mă că ştiu bine ce spun.

Falsa dezbatere

Începând cu înscăunarea lui băsescu nu a mai existat sărbătoare creştin-ortodoxă care să nu fie bruiată, obstrucţionată sau chiar contestată pe faţă de diverse personaje. Aşa se face că, a fi ortodox în această ţară eminamente ortodoxă devine, din ce în ce mai des şi din ce în ce mai paradoxal, o încercare teribilă, o luptă inegală în care simţi cum eşti intimidat şi, uneori, chiar lovit forţele tenebrosului stat subteran. Perioadele de post, unele de adâncă reflecție pentru majoritatea credincioşilor, s-au transformt astfel în perioade de isterizare în masă, în care rând pe rând, nulităţi din diverse zone ale „societăţii în civil” ies la iveală cu tot felul de aberaţii menite strict a distruge liniştea crdincioşilor, a-i agresa din toate direcţiile cu non subiecte.

O poveste cu chip-uri

Dacă te apuci să vezi care sunt tendinţele în orice domeniu te loveşti de o constatare ciudată: totul pare a fi frânat de criza de pe piaţa chip-urilor. E o cerere mare care ba e acoperită, ba nu. Asta, la modul teoretic, ne duce cu gândul că într-un asemenea setup de cerere vibrantă, domeniul chip-urilor este unul extrem de profitabil, în care merită să investeşti.

Povestiri ruseşti de Paşti

M-am trezit aşa cum o fac în fiecare dimineaţă, puţin înaintea orei cinci. Eram hotărât să-mi scriu articolul pentru azi, doar că nu ştiam ce subiect să aleg întrucât avem cel puţin trei evenimente majore. Dau să mă ridic din pat şi-mi cad ochii pe noptieră unde s-a cam ridicat binişor grămăjoara cu cărţi de citit. Nu-mi place când se întâmplă asta deoarece înseamnă că trec printr-o perioadă agitată în care nu prea îmi mai rămâne timp de lectură. Adică exact nebunia pe care-o trăiesc eu în ultima perioadă. 

Şi uite-aşa, m-am apucat să răsfoiesc „Povestirile ruseşti de Paşti”, cartea pe care Contramundum mi-a semnalat-o de ceva vreme, pe care o comandasem, dar pentru care nu mi-am găsit răgazul nici măcar să o răsfoiesc. Cu creierul înghesuit de actualitate, m-am apucat s-o răsfoiesc mai mult mecanic, fără un scop în sine. Mi-a reţinut atenţia cuprinsul, unde mi-a sărit în ochi „Mujicul Marei”, minunata povestire din Jurnalul de scriitor al lui Dostoievski. Mi-am reamintit-o pe loc şi parcă am fost cuprins de o străfulgerare: oare merită toată nebunia asta? M-am simţit ca şi cum gândul mi-ar fi venit pe vocea liniştitoare a lui Marei spunându-mi că prea am luat în serios lupul ăsta care, de fapt, nici măcar nu există. 

Am fost curios să citesc ceva nou şi aşa am ajuns în faţa povestirii lui Kuprin, „Ca în familie” unde, în primul rând, am regăsit un Kiev liniştit, în care atmosfera era respirabirilă, iar oamenii buni. Acel Kiev chiar a existat, noi trăind într-un coşmar în care totul se dă peste cap în numele unei nebunii pe cât de iraţională, pe atât de înfricoşătoare. Descrierea acelui Paşti, în care o prostituată îi cheamă la ea pe vecinii ei rataţi mi s-a părut atât de suavă încât pur şi simplu m-a mişcat teribil. Biletul-invitaţie primit e de-a dreptul fabulos: „Stimate nr. 8, dacă nu aveţi altă treabă şi dacă nu ţi-e scârbă, vă rog foarte mult să vii în camera mea să gustaţi din pasca sfinţită. Zoia Kramarenkova pe care o cunoaşteţi”. Nişte biete suflete marginale, absolut atomizate pe cât suntem noi în ziua de azi, se întâlnesc în camera unei prostituate pentru sărbătoarea de Paşti. Absolut fabulos, o imagine terifiantă şi, în final, o iluminare atât de firească şi, în acelaşi timp, cutremurătoare. 

Am sărit apoi la „Figura” lui Nikolai Leskov. E, din păcate, prea puţin cunoscut la noi Leskov. Asta în ciuda faptului că i s-au tradus câteva cărţi importante precum „Pelerinul vrăjit”, „La capătul lumii” sau povestirile grupate în volumul recent apărut „Lady Macbeth din Mţesnk”. Povestirea  despre boierul decăzut „Figura” este însă una atât de profundă încât pur şi simplu te mişcă din temelie. N-aş vrea să vă stric plăcerea povestind-o, mai ales în condiţiile în care stilul meu mult prea neşlefuit n-ar face altceva decât să o golească de sens. M-a lovit însă un pasaj pe care vi-l redau în continuare: „Eu eram pe deplin liniştit, fiindcă ştiam ce preţuiam cel mai mult - libertatea mea, putinţa de a trăi urmând o singură poruncă, nu mai multe; apoi să nu mă cert, să nu caut să fiu pe placul cuiva şi să nu demonstrez nimic nimănui, dacă nu îi este dezvăluit de sus - şi eu ştiam unde şi cum pot găsi această libertate. Nu voiam categoric niciun fel de slujbă, nici din acelea pentru care e nevoie să ai mândrie nobilă, şi nici din acelea unde te poţi descurca şi fără niciun fel de mândrie. Omul nu poate fi el însuşi în nicio funcţie, el trebuie mai întâi să făgăduiască, iar apoi să îndeplinească acea făgăduinţă, însă eu văd că sunt neputincios, că nu pot să făgăduiesc nimic şi nici nu îndrăznesc şi nici nu trebuie, pentru că sâmbăta este pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă... Inima se va înduioşa, iar eu nu voi putea să-mi păstrez făgăduinţa: voi vedea suferinţă şi nu voi rezista... voi trăda sâmbăta! Într-o slujbă trebuie să ai tăria obligaţiei şi să ştii să te iei singur cu zăhărelul, iar eu nu am acest dar. Eu am nevoie de ceva foarte simplu... M-am gândit, m-am tot gândit care este cea mai simplă ocupaţie şi am hotărât că cel mai bine este să ar pământul.”

Cât firesc, câtă naturaleţe! Efectiv m-am cutremurat deoarece am înţeles nebunia pe care ne-o facem singuri. Iată-ne aproape în ajunul unei sărbători care ne spune cu subiect şi predicat despre ce e vorba pe lumea asta, timp în care noi preferăm să ne uităm permanent în altă parte. E totul atât de simplu, iar noi complicăm din dorinţa de a „clarifica simplitatea”, sfârşind într-un labirint din care nu mai înţelegem nimic.

Fără doar şi poate, „Povestirile ruseşti de Paşti” au meritul teribil de a face mai uşoară evadarea noastră din labirintul prin care orbecăim, conectându-ne la o spiritualitate uitată în ziua de azi. Pur şi simplu m-am simţit lovit profund de povestirile pe care le-am citit până acum şi nu pot decât să-mi exprim regretul că nu am reuşit să vă prezint această carte excepţională cu ceva mai mult timp înainte. Mulţi dintre autorii povestirilor sunt efectiv necunoscuţi la noi(Nikiforov-Volgin, Pobedonosţev, Boris Şireaev, Zinaida Ghippus, etc.), în timp ce alţii precum Bunin sau amintitul Leskov doar puţin cunoscuţi. Asta însă face chiar mai mare surpriza descoperirii unor povestiri desăvârşite, ca nişte iluminări neaşteptate în negura prin care orbecăim. 

Puteţi găsi volumul  direct pe site-ul Editurii Contramundum. Am prezentat multe din cărţile scoase acolo şi de aceea vă încurajez să vă abateţi atenţia şi asupra celorlalte titluri excelente pe care le-au tipărit. 

În final nu-mi mai rămâne decât să le mulţumesc celor de la Contramundum - în special domnului Ninel Ganea care este şi editorul acestei cărţi - pentru experienţa minunată pe care mi-au oferit-o. Îmi exprim deschis admiraţia pentru aceşti oameni care, asemeni lui Figura, reuşesc, iată, să-şi exprime libertatea într-un mod cât se poate de nobil. 

Pun punct aici articolului de azi, încurajându-vă să descoperiţi drumul drept!

Breaking news de-acum trei zile

Nu ştiu dacă aţi observat, dar toate televiziunile noastre de ştiri lucrează cu trei zile în urmă în ceea ce priveşte actualitatea. Pur şi simplu, la breaking news intră ştiri deja fumate, iar pe la diversele emisiuni tip talk show se discută tot aceleaşi evenimente pe care un cititor normal deja le cunoaşte. Ce se întâmplă?

Separarea apelor

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când o văd pe Maia Sandu simt că mă ia de jos. „Eşti nebun, îmi atrăgea atenţia unul care se crede deştept, tu nu vezi că e occidentală şi că până la urmă ea va aduce Basarabia la ţara mamă?”. E o aberaţie. Am spus-o şi-o spun apăsat. Înainte de a continua fac o paranteză spunându-le celor care-s din Basarabia că articolul acesta nu are ca scop jignirea lor, ci prezentarea unui fapt istoric. Cei care se simt jigniţi e posibil să aibă dreptate deoarece prezentarea dreaptă a istoriei e în totală contradicţie cu viziunea strâmbă care le-a fost implantată.

Două chestiuni cât se poate de clare

Nu-mi place să rezum istoria , dar o voi face. Nu-mi place să fiu categoric atunci când e vorba de probleme sensibile ale istoriei, dar, din nou, o voi face. Şi-o să înţelegeţi imediat de ce. Dacă n-aş face-o m-aş simţi vinovat, dacă o fac risc imens. refer însă să-mi asum riscul. Să începem!

G7 urmează să-şi prezinte înfrângerea climatică drept o victorie

Aşa-zisa energie regenerabilă e un eşec pe toată linia. Asta se ştie de mult timp, însă „capitalismul biruitor” e obişnuit să forţeze pentru a duce lucrurile acolo unde îşi doreşte. Doar că şi forţarea are limitele sale, iar acum economiile G7 se află în prag de colaps. 

Cu trecerea din ce în ce mai precipitată a ţărilor importante în BRICS, membrii G-7 s-au trezit într-o lume în care relevanţa lor s-a dus binişor spre zero, ca efect al impactului propriilor politici. Declanşarea războiului din Ucraina a fost doar bomboana de pe colivă întrucât politicile aşa-zis climatice începuseră de mult să fie aplicate, cu toate că relevanţa lor era cel puţin discutabilă 

Wade Ellison, profesor emerit de fizică la Universitatea Oxford a scos recent la luminăun raport devastator despre aşa-zisele „alternative eoliană”. Raportul îl puteţi descăraca de pe site-ul The Global Warming Policy Foundation. Multă vreme s-a crezut că eolienele vor fi viitorul energetic al omenirii deoarece „vântul e gratis”. În raport însă se demonstrează cu date certe că „alternativa eoliană” de fapt e o ficţiune. Cu toate că e concis, raportul e devastator în ceea ce priveşte analiza. Nu doar că eolienele produc doar o fracţiune din „capacitatea teoretică”, dar acea producţie vine la pachet cu numeroase belele. Dacă energia este produsă în exces, ea se pierde deoarece nu ai cum să opreşti eoliana ca să producă mai târziu deoarece mai târziu e posibil să nu mai fie vânt. De asemenea nu există alternative viabile de stocare a energiei electrice. Mai mult, pentru a produce suficientă energie de acest tip e nevoie de spaţii ample care poluează fonic. Nu mai vorbim de urâţenia respectivelor construcţii, care distrug orice privelişte. 

Solarele, în mare, au aceleaşi belele. Desigur, nebunia nu a oprit oamenii să instaleze aceste echipamente hidoase peste tot. În România sunt instalate chiar şi pe terenurile agricole, cu toate că în trecut se introdusese o limitare a acestei nenorociri. Evident, nimic nu concurează cu tembelismul ideologic şi uite-aşa s-a ajuns să se strice mii de hectare în numele nefastului zeu al ideologiei verzi.

Dacă veţi analiza obiectiv, veţi constata că ţările G-7, în special cele din Europa, au serioase probleme energetice. Amplificarea presiunii asupra Rusiei prin alimentarea iraţională a conflictului ucrainean a produs un dezechilibru energetic major pe piaţa mondială a energiei. Dezechilibrul respectiv, la nivel european, este un dezastru. Vestul e în colaps, dar ţine coada sus asemeni unei babete care se încăpăţânează să se considere în continuare femeie fatală. Însă, semnalele de alarmă venite dinspre economie şi populaţie nu mai pot fi ignorate. Deja s-a atins limita, iar evitarea unei probleme majore trebuie să se facă cu orice preţ. Aşadar, ce urmează?

După cum spuneam, la următoarea întrunire G-7 eşecul va fi sărbătorit printr-o scamatorie. Mai precis, energia nucleară va căpăta statut de energie verde. Asta din două motive. În primul rând pentru a face energia nucleară mai ieftină(va beneficia de subvenţii, asemeni celei verzi), dar şi pentru a permite SUA să-şi exporte mai facil acele junk-uri tehnologice denumite pompos „reactoarele modulare de mici dimensiuni”(SMR). E comic să vezi cum disperarea pentru suplinirea cu orice preţ a energiei lipsă face ca una dintre cele mai periculoase tehnologii pentru mediu să fie promovată ca „alternativă verde”. Sunt 50 de ani de când Cernobîlul e aflat tot într-o zonă de excludere şi sunt slabe speranţe ca vreo bucăţică din imensul terenul care înconjoară reactorul să reintre în circuitul economic. În continuare zona e „explozivă” întrucât reactorul tot mai „mocneşte”. Cu această experienţă, căreia i se adaugă şi celelalte accidente nefaste, ar trebui să tratăm cu mai multă circumspecţie situaţia. Aţi uitat oare dezastrul nuclear dela Fukushima, când poluarea nucleară a produs efecte care nici măcar acum nu pot fi contorizate?

E cât se poate de cert că tehnologia nucleară e departe de a fi sigură. De asemenea, e clar că nivelul nostru de dezvoltare cere inclusiv existenţa capacităţilor nucleare de producţie a energiei electrice. Trebuie însă ca întreaga situaţie să fie gestionată cu responsabilitate şi să se găsească un echilibru între diversele metode de producţie a energiei electrice. Generalizarea producerii de energie prin intermediul SMR-urile este o nebunie în sine. Această tehnologie şi-ar găsi aplicabilitatea doar acolo unde e nevoie de energie electrică într-o zonă izolată(de exemplu anumite facilităţi industriale în deşert sau undeva la munte, unde e extrem de costisitor să tragi linii electrice). 

Marile facilităţi nucleare de producţie a energie electrice sunt într-adevăr periculoase, dar cel puţin concentrează într-un singur loc problemele, putându-se supraveghea îndeaproape respectarea cu stricteţe a normelor de securitate. Răspândindu-se însă precum puricii, reactoarele modulare au toate şansele să se transforme în adevărate bombe portabile, cu consecinţe dramatice pentru cei care au ghinionul să se afle în zona limitrofă. 

De asemenea, dacă am lua în considerare riscurile extreme ale energiei nucleare am ajunge lesne la concluzia că numai energie verde nu e. Însă naţiunile G-7, aşa cum au fost obişnuite de atâta amar de vreme, nu-şi vor recunoaşte în ruptul capului eşecul, transformându-l într-o aparentă victorie. E cât se poate de clar că introducerea energiei nucleare ca energie verde e o înfrângere dezastruoasă. Doar că ei o vor promova ca pe un succes fără să se gânedească la consecinţele deciziei lor. Din punct de vedere economic, vom asista la o distorsionare şi mai mare a pieţei întrucât subvenţia va face să explodeze numărul capacităţilor nucleare de producţie, cu riscurile de rigoare.

E cât se poate de clar că treburile nu mai merg aşa. Heirupismul a ajuns forţa motrice a societăţilor occidentale, exact aşa cum ajunsese în Estul Europei în comunism. „Lumea e cu un picior în groapă!” - ni se va transmite de la viitorul G-7. „Norocul nostru, al naţiunilor dezvoltate, e că suntem cu un pas înainte”. Parcă aşa suna bancul „comunismului victorios”.

Orientul din nou în conflict

A început conflictul între Israel şi Liban. Este ceea ce şi-a dorit Netaniahu, chiar dacă n-o va recunoaşte niciodată. Nicăieri nu se spune adevărul, anume că Israelul efectiv a invadat Ierusalimul de Est şi că toate acţiunile arabilor au fost de fapt generate de ceea ce şi-au permis să facă forţele de ordine israeliene în plin Ramadan. Pur şi simplu nu poţi merge să pângăreşti un loc sfând doar pentru că ai tu o agendă politică. Iar nemernicia pe care au făcut-o la moscheea Al-Aqsa este chiar impardonabilă. Cum e posibil să-i trânteşti la pământ pe toţi credincioşii veniţi la slujbă şi să-i legi de mâini şi de picioare cu benzi zimţate de plastic precum pe animale? Cine vreodată a comis o asemenea nemernicie? Ceea ce s-a întâmplat la Al-Aqsa însă nu este o premieră şi ştiţi bine asta.

Eliberarea de sub jug

Probabil vă surprinde perindarea prin China a atâtor delegaţii străine, la fel cum v-a surprins împăcarea istorică dintre Arabia Saudită şi Iran. Dacă în urmă cu vreo doi ani se punea problema atacării Iranului de către saudiţi în coaliţie cu Israelul, acum se deschid ambasadele în regim de urgenţă. Ce se întâmplă totuşi?

Ce e cu România???

Coaliţia trădării, în frunte cu boul de la Cotroceni, a reuşit o performanţă notabilă: obţinerea de la Bruxelles de compensaţii pentru agricultori chiar mai mici decât Bulgaria!!! Da, aţi citit bine: România, cea mai afectată ţară în relaţia cu Ucraina, a obţinut cei mai puţini bani. O adevărată bătaie de joc. Fermierii români nu au reuşit să-şi vândă grâul deoarece Ucraina a obţinut monopolul pieţei româneşti, vânzând produse nu îndoielnice din punct de vedere calitativ, ci adevărate bombe! Produsele agricole ucrainene care au acaparat piaţa românescă sub privirea binevoitoare a autorităţilor sunt efectiv atentate la sănătatea publică. Oare câţi dintre amărâţii care mănâncă pe săturate covrigi pe stradă au habar că grâul ăla nu doar că-i modificat genetic, plin ochi de pesticide, dar mai e şi radioactiv. 

Polonia cea fără de creier

Ce-aţi zice dacă pe un câmp de luptă plin ochi cu tancuri aţi vedea o armată de cavalerie încercând să doboare tancurile cu suliţele şi săbiile? Probabil aţi râde, dar, în mare, cam asta s-a întâmplat atunci când Germania a invadat Polonia în Al Doilea Război Mondial. 

Contextul actual şi fundamentele sale

Probabil ştirea cea mai importantă este aceea că s-a mai dedolarizat o halcă din lume. China şi Brazilia îşi dedolarizează complet tranzacţiile comerciale dintre ele, fiind ales modelul bazat pe yuan. De asemenea, Banco BOCOM BBM a anunţat că a aderat la sistemul chinezesc de plăţi internaţionale(CIPS).  Asta este o continuare directă a înţelegerii făcute de Putin cu Xi la Moscova şi despre care v-am mai povestit.

Lumea a fost şocată în dimineaţa aceasta

Tancurile Challanger livrate Ucrainei au reuşit să spargă barajul rusesc. Evgheni Prigojin, şeful Wagner, a declarat că a fost trădat de Putin, astfel încât a întors armele împotriva Rusiei, alăturându-se armatei Ucrainei. De asemenea, le-a arătat ucrainenilor o cale secretă - care are de-a face cu tunelurile din Bucegi - şi astfel, în dimineaţa acestei zilei, tancurile ucrainene au înconjurat preşedinţia Rusiei, de unde Putin a fost scos încătuşat de către Laura Codruţa Koveşi. Aceasta l-a predat Curţii Penale Internaţionale.