joi, 25 aprilie 2024

Cum am reușit ca, în loc să fiu putred de bogat, să ajung în pragul falimentului, ratării și depresiei?


Eram sigur că articolul de ieri va stârni controverse. Însă n-am chef să comentez dilemele unora sau injuriile altora deoarece cred că am scris tot ceea ce e de înțeles în legătură cu subiectul în cauză. Și, ca idee, acest tip de articole are trei categorii de oameni. În primul rând cei care știu cu ce se mănâncă și, eventual, îmi pot face observații punctuale acolo unde greșesc(de obicei aceștia nu se obosesc să ducă articolul până la capăt deoarece noțiunile le sunt cunoscute; cu atât mai puțin e probabil să se obosească să mai scrie un comentariu). Apoi sunt cei care vor să învețe și cărora le este adresat articolul. Aceștia, de cele mai multe ori îmi mulțumesc și atât. Cea mai mare masă însă este cea a cârcotașilor care, fără a avea habar despre ce e vorba și fără a avea nici cea mai mică intenție de a învăța sau de a înțelege, se-apucă să vină cu „critici” și comentarii aberante. Desigur, această ultimă categorie nu mă lovește deoarece cine vrea să învețe, învață. Restul îngroașă băncile bârfitorilor frustrați și, la final, n-au habar ce-a fost cu viața lor. 

Mie însă tocmai ce mi s-a deschis apetitul și azi m-am hotărât să vorbesc despre un alt concept. La fel de simplu, dar absolut neaplicat la noi. Povestea e simplă. Este despre cum am dat eu cu piciorul unei oportunități teribile. 

Se întâmpla prin anii 90. Tehnica de calcul intrase binișor, doar că oamenii nu prea știau cum s-o folosească în interesul lor. Atunci mi-a venit o idee genială. Ce-ar fi dacă, în loc să se facă munci repetitive în interiorul firmelor aș optimiza totul. Cum? Cu ajutorul tehnicii de calcul, aflate atunci într-un stadiu suficient de dezvoltat pentru ceea ce mă gândeam eu să fac. Ideea, pe vremea aceea, era de-a dreptul genială. Nu spun că eram singurul care-o aveam, dar eram printre primii, iar piața potențială era imensă. 

Ce-am făcut? Am contactat un programator. Prima țintă era reprezentată de automatizarea contabilității primare. În principal a facturării. Apoi, din contabilitatea primară m-am gândit că e util să dezvolt și partea de contabilitate a firmei, iar de la partea de contabilitate corespondența și circuitul documentelor, partea de HR, de vânzări s.a.m.d. Chestiunea era de-a dreptul revoluționară pentru acele vremuri. Doar că soluția respectivă aproape m-a băgat în faliment. Programatorul pe care-l contactasem inițial m-a lăsat baltă deoarece era disperat de viteza cu care schimbam specificațiile. Ceilalți programatori pe care i-am angajat abia apucau să se obișnuiască cu codul, să facă 1-2 module și apoi mă lăsau baltă. 

Știți ce era frustrant? De fiecare dată când îi prezentam cuiva soluția, se entuziasma. Am avut atâția oameni care mă considerau un geniu, că mi se urcase la cap. Exista însă o mică problemă. „Genialitatea” mea îmi consuma atâta timp încât aproape mă băgase în faliment. Mi-am revenit abia atunci când mi-am dat seama că am băgat bani timp de doi ani fără absolut nicio finalitate. Și cu o frustrare de zile mari. Cum m-am trezit? 

Îi prezentam „soluția genială” unui amic. La fel ca ceilalți, inițial a fost impresionat, doar că mi-a dat în cap cu o chestiune banală: „Arată bine - mi-a spus el - conceptul e cât se poate de interesant, dar la câte firme ai vândut chestia asta până acum?”. „La niciuna, i-am răspuns. Produsul încă nu e gata!”. După ce i-am spus că lucram de doi ani la rezolvarea acelei probleme, că ajunsesem la limitări legate de memoria calculatoarelor(pe-atunci trebuia să te descurci cu resurse extrem de limitate), m-a lovit fără milă în moalele capului. Mi-a spus el: „Știi, în timp ce tu vrei să revoluționezi lumea, un văr de-al meu s-a umplut de bani vânzând un program care tipărește NIR-uri”. Inițial m-a pufnit râsul, dar apoi a venit o altă întrebare care m-a bulversat: „Dacă ar fi să te apuci să vinzi acum programul, în stadiul în care se află, cam cu cât l-ai vinde?”. Mi-a cam fost rușine deoarece am realizat că NU PUTEAM SĂ VÂND PROGRAMUL! De ce? Pentru că nu avea absolut niciun modul funcțional. Programul era genial deoarece reușea să integreze diverse module, doar că modulele nu erau complete. Pentru a demonstra cât de avansat e programul, lăsasem baltă coerența doar de dragul de a putea demonstra cum o informație se propagă în celelalte module. Era fascinant pentru orice antreprenor al acelor vremuri, care știa ce haos are prin hârțoage. Eu îi arătam metoda elegantă, doar că era interesantă și atât. Practic tot ceea ce aveam acolo NU VALORA NIMIC!

Meritul prietenului meu a fost acela că mi-a deschis ochii, făcându-mă să realizez că nu eram nici genial și nici bogat, așa cum credeam eu că sunt. Ajunsesem aproape în faliment, plin de frustrări, dar încrezător că o să dau marea lovitură. Pe care, desigur, n-aș fi dat-o niciodată. Dar, cel mai probabil, m-aș fi transformat într-un individ exasperant, care le-ar fi povestit tuturor celorlalți cât de genial este el, cât de înaintea timpurilor a fost s.a.m.d. După o noapte nedormită mi-am dat cu adevărat seama în ce rahat sunt. Să stai doi ani să bagi aiurea bani într-o himeră din care să nu-ți iasă nimic! Ce altceva poate fi mai prostesc? Dimineață, cu toate că eram rupt, m-am hotărât să rezolv problema. 

Am contactat toate firmele de IT pe care le cunoșteam, toți programatorii cu care lucrasem și, în general, toate cunoștințele care asistaseră la demonstrațiile mele de virtuozitate. Subiectul? „Caut să vând proiectul cu totul deoarece nu mă mai pot ține de el! Concept, surse, absolut tot”. M-am învârtit până am găsit pe cineva interesat. Am împachetat tot cu grijă. Nu am vândut doar programele și documentațiile, ci și calculatorul pe care dezvoltasem soluția, astfel încât să nu existe nicio discuție. Ba, mai mult, la vreo 3 luni de la vânzare am găsit niște diskete cu librării mai vechi pe care le-am predat fără discuții. 

De încasat am încasat, în termeni reali, o sumă destul de bunicică, dar care nu reprezenta nici măcar un sfert din cât investisem până atunci în „programul minune”. Am pus însă în balanță tot și am mers mai departe, mulțumindu-i amicului meu care, de fapt, mă salvase de la ratare, depresie și tot tacâmul. 

De ce v-am povestit toată treaba asta? Ca să vă arăt mai multe elemente. În primul rând, pentru a vă demonstra că nu-i chiar așa o chestie dacă ești „vizionar” sau „genial”. În termeni de business, nu e un avantaj, ba din contră. Dacă ești prea în avangardă, riști să te epuizezi înainte de a beneficia de „revoluția” ta. De fapt nu riști, ci sigur așa se va întâmpla. Puteți înțelege chestiunea dacă veți studia biografiile lui Edison și Tesla. Edison, un speculant care toată viața a fost putred de bogat și Tesla, un geniu în adevăratul sens al cuvântului, care-a trăit permanent pe marginea prăpastiei. Ce-i deosebea pe cei doi? Edison înțelesese că nicio invenție nu are valoare decât dacă o vinzi, în timp ce Tesla a căutat toată viața invenția supremă. Nu contează că în căutarea lui a reușit câteva revoluții majore. În realitate n-a beneficiat de niciuna din aceste revoluții. Și, în timp ce Edison a rămas în istorie ca inventatorul suprem, Tesla a fost mult timp o figură secundară. Ca să nu mai vorbim că General Electric, compania fondată de Edison, a rezistat până pe 2 aprilie anul curent(fiind în prezent împărțită în trei entități), în timp ce „Tesla Electric Light and Manufacturing”, compania lui Nicola Tesla, a rezistat doar doi ani. 

Înțelegeți diferența? Antreprenoriatul nu are de-a face cu genialitatea, cu vizionarismul sau cu inteligența. E fals, sunt baliverne vândute pentru a le crește ego-ul unor indivizi cât se poate de banali și care au impresia că dacă au ajuns să acumuleze cantități mari de capital sunt și inteligenți. Bill Gates, de exemplu, se crede genial în condițiile în care a citit la viața lui vreo cinci cărți. Și ălea nici măcar vreunele de soi, ci niște compilații din alte cărți. În fapt, individul e de o prostie fenomenală și, cu cât încearcă să iasă mai mult în evidență, cu atât mai mult își expune prostia. Rețineți doar că antreprenoriatul nu are de-a face cu deșteptăciunea, ci cu disciplina. Mă rog, poate voi dezvolta ulterior subiectul.

Iată-ne ajunși în momentul în care tot ceea ce am vorbit până acum se leagă cu ceea ce discutam ieri. Degeaba te apuci să faci produsul genial dacă înainte de a-l face nu îl vinzi! Dacă nu ai piață care să-ți susțină dezvoltarea produsului sau serviciului tău, atunci acesta nu există și nu are sens să insiști. Aici cu siguranță se vor găsi mulți care să-mi spună că bat câmpul și că „dacă ai încredere în produsul tău, până la urmă se va găsi cineva care să-l cumpere”. Nu-mi pierd timpul. Poate că așa e, doar că probabilitatea să se îndeplinească chestia asta e mai mică decât probabilitatea să câștigi la loto. Așa că, poate că e mai bine să investești în bilete la loto decât într-un produs fără piață!

Știu că pare absolut aberant să pretinzi că poți vinde ceva înainte de a-l avea. Dar fix așa trebuie să faci dacă vrei ca produsul sau serviciul tău să aibă o șansă. Există o metodologie pe care trebuie s-o urmezi dacă nu vrei să dai greș. În primul rând trebuie să știi dacă există cerere pentru ceea ce vrei să faci tu. Asta poți afla adresându-te celor potențial interesați. Poți întreba un prieten sau o cunoștință. Dar, atenție, după ce ai descris ceea ce vrei să faci trebuie să taci și să reții observațiile și obiecțiile lor, nu să încerci să-i convingi că e ca tine. Apoi, după ce ai șlefuit conceptul, extinzi cercul. Te apuci să întrebi oameni oarecare, care ar putea fi interesați. Mai ai obiecții similare sau au apărut altele? Desigur, faza aceasta nu trebuie să dureze la infinit. După câteva iterații ai o idee generală pe care trebuie să o pui în practică. Cum faci asta? În niciun caz cum am făcut eu cu „programul minune”! „Să facem totu'!” spunea doar nea Nicu, iar vremea lui s-a cam dus de ceva timp. În acest moment tu trebuie să ai un produs, nu un produs complet! Reține chestia asta deoarece e covârșitor de importantă, cu toate că e de o simplitate debordantă. În termeni tehnici se numește „Produs Minim Viabil”(”Minimum Viable Product” îbn engleză  sau MVP), un produs având doar câteva caracteristici cheie, care-i permit așadar să fie lansat pe piață. Reține: nu trebuie să ai TOTUL, ci să ai CEVA. De la acel ceva pornești. Iar atunci când piața îți dă dreptate, adică atunci când ai cumpărători pentru produsul respectiv, te apuci să îmbunătățești. Așa trebuie lucrat. 

Dacă aș fi procedat în acest fel, cel mai probabil aș fi avut un produs de succes care mi-ar fi adus satisfacții. Probabil nu aș fi reușit atunci să fac ceea ce în termenii de azi înseamnă un monolit format dintr-un ERP combinat cu un CRM și cu alte câteva componente, dar, treptat, aș fi ajuns într-un mod organic și fără riscuri la ceva similar. Cu siguranță nu aș fi ajuns în pragul falimentului și al depresiei, așa cum mi s-a întâmplat atunci!

Ce trebuie reținut? În primul rând că o afacere e o chestie care trebuie să se bazeze pe vânzări. Parafrazându-l pe Lenin aș spune „Vindeți, vindeți, vindeți!”. Nu ai vânzări, nu ai o afacere. Ca să vinzi un produs trebuie să fie nevoie de el, adică piața să conștientizeze acea nevoie. Nu există produs revoluționar! E o prostie! 

Google, când a „revoluționat” piața căutărilor, nu a apărut pe o piață goală. Din contră, lumea căuta în disperare și exista frustrarea dată de erorile majore de căutare. Algoritmul Google a făcut diferența. Încă o chestie: când au apărut, cei de la Google aveau o poziție net inferioară. Altavista - concurenții lor de atunci - erau un monstru deoarece reușiseră să indexeze aproape tot internetul. Yahoo, la fel, doar că mergeau pe un alt concept, acela de a categoriza site-urile și de a acorda „greutăți” site-urilor în funcție de popularitate. Google nu a căutat să-i prindă din urmă la capacitatea de stocare sau de indexare, ci a lansat engine-ul de căutare cu un index mult mai mic decât cel al concurenței. Motorul Google inițial, cu facilități extrem de reduse, a fost MVP care le-a permis să evalueze dacă publicul e mulțumit sau nu. De aceea au avut o abordare minimalistă, spre deosebire de cei din concurență care aveau site-uri luxuriante, cu nenumărate opțiuni. Răspunsul primit a fost atât de bun încât finanțările au început să curgă și Google a putut să-și pună în aplicare celelalte idei. Așa se construiește: treptat, de jos în sus. 

Nici măcar nu trebuie să faci o fundație, ci să încropești un bordei. Dacă prinzi din piață, poți apoi să faci fundația, etajul s.a.m.d. Ăsta-i mersul lucrurilor: disciplinat, nu „genial” sau „vizionar”. Atât pentru azi. 

19 comentarii:

  1. Steve Jobs explains the difference between a great idea and a great product: https://www.youtube.com/watch?v=sm1msysj5lw

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc. Concept validat, dar în altă direcție: iubirea, dăruirea. Am renunțat la a sparge "piața", fiind atent la ceea ce mi se dăruieşte. Am primit, am recunoscut asta şi am învățat să fiu recunoscător!

    RăspundețiȘtergere
  3. Corectă analiză! O idee este doar o propunere în care ai investit puțina ta energie mentală. Ca să fie realizată și monetizată este nevoie de susținerea energetică a multor aderenți la idee. Altfel, doar cu susținere financiară, ideea ”nu zboară”, chiar dacă pare rachetă, ci doar consumă. Ca și în cazul OLX - până nu și-a atins targetul de membri și nu și-a demonstrat utilitatea, a fost gratuită.

    RăspundețiȘtergere
  4. Uneori, la un anumit tip de indivizi, atunci când dezvoltă un produs pe care l-a "fătat" mintea, satisfacţia produsă este extremă. Nu sunt mulţi care să fi simţit asta. Este un motor al creaţiei, aproape un drog.
    Am trecut şi eu prin astea, dar m-am oprit când am dat de problema furtului de idei. Să presupunem că duci creaţia la un final funcţional, sub secret absolut (consider că brevetarea e o prostie), că începi să produci, după care ieşi pe piaţă cu marfa. Din acest moment faci public faptul că SE POATE. Şi, dacă nu ai resurse să dezvolţi rapid maşinăria, în foarte scurt timp vei fi mâncat. Uite-aşa, am îngropat un astfel de proiect. ÎNCĂ inexistent pe harta producătorilor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitări! Ați inventat DevOps-ul.

    RăspundețiȘtergere
  6. La inceputurile anilor 2000 inca se mai faceau niste gunoaie de programe de gestiune si de contabilitate primara pline de bug-uri si de erori de tot felul de jmecherasi si de progamatori de duzina care foloseau niste glume proaste de tehnologii, FoxPro si Access pentru baze de date si Visual Basic pentru partea de "programare". Ba unii mai aveau tupeul sa lege licentele de serialul hard diskului pe care erau instalate, iar hardurile picau intr-o veselie si erai nevoit sa cumperi un hard nou si sa astepti cateva zile dupa "meserias" sa vina sa-ti mute licenta pe noul hard, si evident backaupul la baza de date, daca te ducea capul sa faci asa ceva si daca plateai suplimentar. In tot timpul asta aveai afacerea pe butuci ca nu puteai sa vinzi si sa incasezi nimic ca "meseriasul" pulii fleoscaite nu se deranja prea tare si ce credea un fel de mana cereasca.
    Totul pana au aparut Saga si Ciel si i-au muit pe toti "meseriasii" astia de duzina de i-au lasat fara dinti in gura!


    _____
    Orice afacere de succes pleaca de la piata si de la ceea ce poti vinde pe piata respectiva. Daca nu ai nimic de vandut si nu e nimeni dispus sa plateasca pentru ceea ce vinzi tu, nu existi pe piata respectiva.
    "Culmea" este faptul ca nici macar nu trebuie sa produci tu ceea ce vinzi! Poti vinde produsele si serviciile altora, poti vinde servicii sau mentenanta la produsele si serviciile altora, poti vinde consultanta si audit la produsele si serviciile altora sau iti poti crea propriile servicii legate de produsele si serrviciile altora.
    Un antreprenor cu adevarat inteligent incepe o afacere vanzand ceea ce produc altii cu costuri minime si isi incaseaza comisionul fara sa ingroape o caruta de bani. Este prostie maxima sa investesti in capacitati de productie si in utilaje doar ca sa testezi piata sau un produs/serviciu. Sa nu mai vorbim de faptul ca poate te mai mananca undeva si vrei sa atingi nivelul absolut de prostie si faci acest lucru in Romania, in conditiile in care Bulgaria si Ungaria sunt la o aruncatura de bat si au taxe, impozite, birocratie, coruptie si abuzuri la jumatate din cat are Romania. Asa se intampla cand unii considera chestiuni ca "Managementul Riscului" un moft. Iti pierzi banii si te mananca falimentul!

    RăspundețiȘtergere
  7. Disciplina pe termen lung -necesita multă energie și motivatie, iar acestea sunt atributele emisferei drepte, ale echilibrului dintre rațiune și emoție; adică exact ceea ce societății vestice ii lipsește, ceea ce a aruncat o in colapsul actual ; de aceea, nu gândirea excesivă este soluția, ci ……inteligenta emoțională, empatia, moralitate, intr un cuvânt : ÎNTOARCEREA LA D ZEU ! Priviți asiaticii veniți la noi sa muncească și va veți convinge de câta energie, anduranței dispun; de ce !? Pentru ca echilibrul dintre gandire și simțire ne este net superior noua vesticilor ; Așa se explica și falimentul dv de la început

    RăspundețiȘtergere
  8. Ca un contraargument la parerea pe care o prezentati in acest articol .

    https://florentintuca.ro/disolutia-sociala-e-doar-primul-pas-din-agenda-globalista-bogdan-radu-herzog-pe-drept-cuvant-44/

    Interesanta chestia cu piata de opium din China; cum a fost ea manipulata si din ce cauza. Vindeti, vindeti, vindeti!

    RăspundețiȘtergere
  9. Mai e unu speculant mare in devenire Sam Altman care se crede mare geniu si inventator de ChatGpt, cand de fapt e la poarta unui VC unde ii trec prin mana adevaratele genii sau Tesle. Uitati-va singuri pe lista de carti recomndate de Sam Altman si va convingeti singuri....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonimule de la 17:13,

      m am uitat la profilul lui public de pe Google, si m am ingrozit!
      M am alienat mintal, subit/instant!

      Ștergere
  10. "În primul rând, pulberea a fost observată în Grecia și România, dar nu în Bulgaria, Turcia, Macedonia de Nord sau Serbia. Cum e posibil ca o asemenea pulbere să vină din deșert, țintit doar pe anumite țări?"

    Romanii si-au dorit cu ardoare sa aiba cit mai mult vest, iar astazi primesc binefacerile a ceea ce si-au dorit. Au vrut si o tara ca afara si s-a implinit si aceasta dorinta. Au visat sa fie impreuna cu civilizatii si avansatii si se intimpla deasemenea. Cu mare viteza le sint construite facilitatile de care au nevoie! Este ca-n povesti. Romanii doar isi doresc si se intimpla sa devina realiate.

    Articolul vine f tirziu, acum, cind jocul s-a terminat.
    https://www.zerohedge.com/geopolitical/they-think-there-are-too-many-us-planet-alex-newman-warns-tyrannical-un-plans-our

    Astia nu glumesc si-n toata istoria n-au ratat obiectivele avute. Mereu vin cu multe, din toate directiile, iar una iese cu siguranta.


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Românii doresc și devine realitate. Excelent Bravo !

      Ștergere
  11. Un vecin a facut un dispozitiv care face energie electrica din nimic. Nimeni nu este interesat de invenția lui.

    RăspundețiȘtergere
  12. Un articol extraordinar! 👏

    RăspundețiȘtergere
  13. Aveți dreptate domnule Diaconu! Este minunat să ai viziunea unui produs perfect, desăvârșit, cel puțin din punctul tău de vedere, dar atâta timp cât nimeni nu e interesat de el, deci nu ai piață, atunci este inutil. Sau rămâne un obiect pe care să-l admiri, asta dacă are valențe artistice...

    RăspundețiȘtergere
  14. https://www.armstrongeconomics.com/armstrongeconomics101/economics/global-taxation-proposal-to-fight-climate-change-and-poverty/

    RăspundețiȘtergere
  15. https://saccsiv.wordpress.com/2024/04/22/opinie-bancile-vor-pretinde-ca-banii-tai-nu-mai-sunt-ai-tai-ca-sa-blocheze-retragerile-bancare/

    RăspundețiȘtergere
  16. Am o vagă bănuială: nu cumva prietenul care v-a fost sfătuitor v-a fost și cumpărător? De curiozitate, ce s-a mai întâmplat cu "programul-minune" după vânzare? A ajuns el să fie implementat de cumpărător? Bănuiesc că dacă vă lăudați că ați vândut la timp e deoarece nu sunteți gelos pe dezvoltările ulterioare.

    RăspundețiȘtergere
  17. Nimeni nu vorbește despre acest LLM major din China.

    În urmă cu 2 zile, SenseTime a lansat SenseNova 5.0, care conform raportului (tradus din chineză):

    - Bate GPT-4T la aproape toate benchmark-urile
    - Are o fereastră de context de 200k
    - Este antrenat pe mai mult de 10TB token-uri
    - Are progrese majore în cunoștințe, matematică, raționament și capacități de codificare

    O nebunie cât de multe se întâmplă în lumea AI din China, care trece complet sub radar

    https://m.zhidx.com/p/421866.html

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)