La mulți ani, 2026!

Echipa Dan Diaconu vă urează „La mulți ani!”. Da, ați avut dreptate, suntem mai mulți și ne-am făcut o poză ca să ne recunoașteți. În fotografie, de la stânga la dreapta avem:

• Spionul rus Dan Diaconu aflat în spatele atacurilor hibride din România;
• Analistul economic Dan Diaconu, figura fără chip a propagandei pro-Rusia;
• Militarul Dan Diaconu, aflat sub directa coordonare a lui Putin;
• Omul de știință pro-rus Dan Diaconu, bănuit că și-a auto-plagiat CV-ul;
• Instalatorul pro-rus Dan Diaconu, în esență cel mai periculos decât toți ceilalți împreună. De ce? A fost filmat în mai multe rânduri și-l puteți vedea dat în vileag dacă veți introduce ca șir de căutare pe Google  „filme cu neveste singure și instalatori”. 

Acum, lăsând gluma la o parte, vă urez din nou să aveți parte de tot ce e mai bun în noul an! 

LA MULȚI ANI!

din partea unicului și inegalabilului Dan Diaconu!

P.S. Laudă-mă gură!

2025 - la final

Yanis Varoufakis identifică trei momente cruciale ale anului care a trecut. Primul este triumful Rusiei în Ucraina. Cel de-al doilea este înfr\ngerea comercială a SUA de către China. Iar cel de-al treilea este semnarea ilegală de către Ursula a acordului comercial înrobitor cu SUA. Fiecare element, în sine, aduce o completare esențială la ceea ce se petrece în prezent, făcându-ne să înțelegem mai bine realitățile momentului. Să începem!

Războiul din Ucraina are un singur vinovat, anume SUA. Simțind că-i fuge pământul de sub picioare, SUA a încercat să dea lovitura finală împotriva Rusiei. Au radicalizat Ucraina până la demență, au livrat arme la care nu poate visa o armată estică, au făcut transferuri uimitoare de know how militar și, mai mult decât atât, au intrat în luptă cot la cot cu ucrainenii. Poate oricine să nege orice, dar realitatea din teren este cât se poate de limpede, se vede cu ochiul liber. Mă acuză unii că nu văd cum „Rusia e agresorul”. Evident că nu-i așa. Rusia a încercat în trei rânduri să evite conflictul(două acorduri la Minsk și unul la Istanbul, toate nerespectate de Ucraina și Occident). Când situația s-a înfundat, n-a mai avut ce să facă. Și, dacă e să judecăm logic, vom constata că a reușit imposibilul. Nu doar că a dus un război curat, cu un număr minim de victime colaterale(luați ca exemple alternative masacrele gratuite din Irak sau atrocitățile din Gaza), dar a reușit să triumfe în fața celor mai mari sancțiuni din istorie, păstrându-se la suprafață și crescând în timp ce Occidentul scade.

Un raport subtil, dar extrem de esențial în situația de față, evidenția că numărul miliardarilor ruși și averile evaluate ale acestora au crescut substanțial față de perioada pre-război. Asta ne arată că politica rusă a reușit să dezvolte un ecosistem interesant într-o perioadă de război. Când ajungi să profiți de pe urma războiului înseamnă că ești putere ascendentă, iar când îți numeri pierderile, înseamnă că ești descendentă. E simplu.

Să trece acum prin subiectul negocierilor de pace. Lumea are falsa impresie că Trump e un binefăcător care s-a gândit să-l salveze pe Putin. De ce ar face un american așa ceva? E o prostie. În realitate, relația e inversă: Putin îi permite lui Trump să iasă din ecuația ucraineană cu fruntea sus, lăsând întreaga pierdere pe umerii prostovanilor europeni. În realitate asta e ceea ce se întâmplă acolo. De ce face Rusia așa ceva? Cu siguranță nu din mărinimie, ci dintr-un calcul geopolitic extrem de pragmatic: atâta timp cât SUA nu mai e o amenințare pentru Rusia, e mult mai bine să rămână o putere regională, pentru echilibrarea geopolitică. Dacă SUA își ia mâna de pe pechinezii europeni, atunci poate rămâne un partener interesant, inclusiv de business! Iată de ce umilirea Europei prin intermediul contractului comercial absolut înrobitor arată, o dată în plus, intenția(atenție, nu hotărârea!) SUA de o rupe cu trecutul unipolar și de a se așeza în banca sa.

Să înțelegem acum înfrângerea comercială a SUA. Dincolo de toate scamatoriile lui Trump, SUA a ieșit extrem de prost din războiul comercial pe care l-au declanșat împotriva Chinei. China nu a făcut nicio concesie și, mai mult, acum își continuă nestingherită politica. 2025 a consfințit că Imperiul Celest este o putere în sine care, din toate punctele de vedere, se ține pe propriile picioare. De remarcat este că politica lor nu e una agresivă, recurgând doar la răspunsuri și protejări ale propriilor interese. 

Teoretic totul e bine și frumos, doar că, așa cum am spus, SUA a demonstrat doar o firavă intenție în a se așeza pe locul care-i aparține și nu o hotărâre în această direcție. Întreg statul subteran american este în „revenge mode”, chiar dacă pare pus cu botul pe labe de politica lui Trump. Însă nu este înfrânt și are capacitatea de a-l influența pe Trump, bazându-se în special pe grandomania sa. Iată de ce vedem diverse puncte fierbinți, pe care le vom discuta în continuare.

În primul râna avem manifestații în Iran, cauzate de devalorizarea monedei naționale față de dolar și euro. În majoritate aceste proteste au fost ale comercianților și negustorilor care-și văd profiturile dinamitate. Problema comercianților este una care poate fi reparată, dar care arată o lipsă de hotărâre a autorităților de acolo. Pe scurt, de unde vin problemele? Iranul importă o grămadă de mărfuri din alte state ale Orientului Mijlociu, utilizând dolarul ca monedă de schimb. Însă, întrucât țara e sub sancțiuni, importurile sunt scumpe. Pentru ca povestea să fie mult mai penibilă, cea mai mare parte a acestor mărfuri sunt, în realitate, chinezești. Dacă Iranul și-ar orienta politica economică spre o izolare de monedele occidentale, absolut toate aceste probleme s-ar rezolva. Aici, sincer, e o vină a politicii statului care stă nehotărât, sperând la o rezolvare a sancțiunilor. Doar că ele nu vor fi rezolvate atâta timp cât Israelul va avea influență asupra SUA. Și cu asta ați înțeles tot!

Desigur, în Iran au fost și impulsionate diverse organizații ilegale să facă manifestații, așa cum încercaseră și în perioada bombardamentelor. Scopul? Slăbirea Rusiei. De acționat acolo acționează statul subteran american prin intermediul Israelului. 

Dar nu e singura provocare. În Venezuela este, probabil, cea mai mare nebunie. SUA, pur și simplu, vor să o ocupe pentru a-i fura petrolul. Nu vă luați după vraja cu drogurile! Conform statisticilor, 90% din drogurile de pe piața americană provin din Pacificul de Est via Mexic. Venezuela nu e un producător, ci o țară utilizată de bandele mafiote pentru tranzit. Doar 7% din drogurile de pe piața americană au tranzitat Venezuela! Așadar, ceea ce susține Trump este, pur și simplu, o minciună. În realitate, SUA e nebună după resursele naturale ale Venezuelei, în special după rezervele sale de petrol, având în vedere criza energetică având ca principală cauză nebunia cu AI-ul. 

MizarVision, o firmă chinezească de satellite intelligence, a publicat imagini de-ale unei concentrări de F-35 în Porto Rico. Motivul e simplu de intuit: o presiune pe Venezuela care s-ar putea lăsa inclusiv cu raiduri ale aviației americane acolo. Însă chestiunea devine sensibilă în contextul relațiilor internaționale. Cel mai mare partener economic al Venezuelei este ... China, iar ecuația e simplă: Venezuela exportă petrol, iar China, la schimb, îi dă motociclete, telefoane, mașini, etc.

Și uite-așa vedem cea de-a doua agresiune, de data aceasta împotriva unui partener al Chinei. Nu e interesant? SUA, cea care e mânjită de rahat în Ucraina își încearcă acum norocul în două zone cheie ale celorlalte două puteri: Iranul și Venezuela. Însă jocurile de acest gen sunt similare celor ale proștilor care-și pasează grenada cu cuiul scos de la unul la celălalt. Sigur va exploda și oricând îți poate exploda în mână. 

Ceea ce se poate întâmpla cu Iranul s-a văzut: în cazul în care iranienii pun iar rachetele pe Israel îl șterg de pe fața pământului. Cu toate F-35-urile lor, cu toate rachetele antiaeriene(pe care nu le mai au), sunt efectiv fără apărare. Încearcă să provoace căderea regimului deoarece e singura lor șansă, dar se pot trezi oricând cu o surpriză. Oricum, rușinea pățită nu o șterge nimeni, iar americanii, cu siguranță nu au niciun chef să fie măturați din Orientul Mijlociu. Cu toate că, în final, asta se va întâmpla.

În ceea ce privește Venezuela, vedem două reacții. Pe de o parte, Rusia și China au livrat armament Venezuelei. Este cert, sunt elemente care au fost publicate la timpul lor. Nu se știe ce anume arme au fost date, dar cred că americanii vor avea surprize. În plus, sentimentul anti-american al oamenilor de rând de acolo este unul cât se poate de evident. Iar dacă vor alege o intervenție la sol, americanii vor avea parte de un mega-Vietnam.  Să nu uităm că țara este mult mai împădurită decât Vietnamul, ceea ce e coșmarul lor. 

Pe de altă parte, China a programat exerciții militare cu muniție reală în jurul Taiwanului, provocând o blocadă a insulei. Ceva similar celei instituite de SUA în Venezuela. Similaritatea e cât se poate de evidentă. Însă repercusiunile pot fi tragice pentru SUA. 

În ceea ce privește Taiwanul, sondajele oficiale date publicității arată că doar 20% dintre taiwanezi sunt de acord cu unirea cu China. Însă putem bănui că e vorba de sondaje contrafăcute, mai ales în condițiile în care alegerile de-acolo sunt mereu contaminate pentru a nu avea parte de surprize similare celui cu Georgescu de la noi. Iată se dau atacuri masive asupra taberei politice care vizează independența față de SUA și o normalizare a relației cu China. De exemplu, anul trecut a fost desființat partidul CUPP, iar argumentația una absolut aberantă, anume că se încalcă ordinea constituțională. 

Și cum sondajele oficiale caută să susțină că doar o minoritate ar susține independența față de Occident, adevărul răzbate din sondajele făcute privind independența față de China, actuală sau viitoare, adică o rupere așa cum ar dori-o Occidentul. În aceste sondaje, surprinzător, doar 25%-30% ar fi de acord. Majoritatea covârșitoare(peste 80%) sunt pentru menținerea status quo-ului actual fără a-și declara independența față de China. Adică rămânerea în funcțiune a sistemului politic actual într-o formă de autonomie politică față de Beijing, dar în cadrul Chinei. Culmea, exact asta este politica PCC, care nu viza „ocuparea” insulei, ci integrarea naturală a Taiwanului în China, prin dezvoltarea relațiilor comerciale și prin împărtășirea aceleiași culturi. În mod evident, Beijingul nu dorește să aibă o atitudine agresivă față de Taiwan, dar nici nu poate sta pasiv când vede cum americanii construiesc acolo o fortăreață anti-chineză de tipul Ucrainei.

În ceea ce privește actualele eerciții militare, semnalul e clar. Beijingul are capacitatea de a ocupa Taianul în maxim o lună. Iar dacă o face, SUA se prăbușește întrucât accesul Occidentului la chip-uri devine zero. Aici nu e vorba ca Bijingul să preia TSMC, ci strict să-i blocheze activitatea. Iar pentru a-i bloca activitatea sunt suficiente două-trei rachete. Și e stop joc.

Înainte de a încheia vă voi mai spune câteva cuvinte despre procesul de pace din Ucraina. Putin a răsturnat iar masa de joc în momentul în care așa-zisa sa reședință a fost atacată cu drone. Nu, acolo nu era reședința lui Putin, ci unul dintre sediile comandamentului rus. Iar răspunsul a fost unul dur. Nu cred că se va ajunge la pace atâta timp cât Ucraina va mai avea acces la mare, astfel încât cred că, în acest moment, pentru a se semna o pace în Ucraina, regimul lui Zelensky va trebui - în cel mai bun caz pentru ei -  să accepte formarea unei republici independente în Mîkolaiiv-Odesa. Altfel rușii nu se vor lăsa până când nu o vor prelua ei. Oricum, rapoartele militare arată o determinare extrem de mare a armatei ruse de a-și continua lupta de eliberare a zonelor cu populație masivă rusească din bazinul inferior al Niprului, adică Zaporoja, Herson, Mîkolaiiv plus Odesa. 

În consecință încheiem anul într-un echilibru geopolitic instabil. SUA, cu toate că oficial, prin Trump, semnalizează că vrea o pace și o așezare a sa la masa dialogului, în esență continuă să se manifeste agresiv. Inclusiv atacurile din Africa - pe care nu le-am tratat din lipsa timpului - indică perpetuarea aceluiași comportament de „unic tătuc”. Motiv pentru care 2026 ăncepe într-o cheiei extrem de tensionată. 

Este ultima analiză din acest an pe care o public pe Trenduri, motiv pentru care vă urez să aveți parte de un an excepțional din toate punctele de vedere. Cu toate că pentru noi semnele nu sunt foarte bune, cred că în aceste ultime ore ale anului care, iată, a trecut, e momentul să readucem speranța și să înțelegem că, până la urmă, cea mai mare putere a omului este aceea de a reuși să facă să lucreze pentru el  inclusiv condițiile care-i sunt contrare. Sunt oameni care trăiesc în imposibilele condiții ale Siberiei, cu temperaturi care ajung la -70 de grade, la fel cum sunt oameni care trăiesc în mijlocul deșerturilor, acolo unde temperaturile ating frecvent peste 50 de grade. Asta arată adaptabilitatea ființei umane. Și pornind de-aici trebuie să înțelegem că, indiferent de condiții, putem întoarce totul în favoarea noastră.

La mulți ani și toate cele bune! 

Argintul: între normalitate, ticăloșie și răzbunare istorică

Cei care s-au uitat pe grafice și au văzut evoluția argintului cred că au rămas șocați în momentul în care graficul efectiv a desenat un perete vertical. Ca unul dintre cei care și-au luat-o fiind long pe argint, cu toate că realitatea spunea altceva, m-am simțit cumva răzbunat. Doar că în domeniul burselor nu există răzbunare, ci ceea ce ai în buzunar la sfârșitul zilei. Iar realitatea mea spune că graficul acela nu-i o răzbunare întrucât aceiași short-iști care mi-au distrus long-ul meu logic sunt tot cei care acum se îndoapă. Pregătiți-vă pentru o poveste fascinantă în care veți descoperi fațete necunoscute ale evenimentelor care se petrec sub ochii noștri. O să încerc să fac articolul de față cât mai digerabil pentru ca cei mai mulți dintre cititori să priceapă

Și, totuși, Nicușor Dan nu are diplomă de licență, iar întregul său parcurs academic pute mai rău decât o vidanjă

Trebuie să spun de la bun început că atac destul de întârziat subiectul deoarece, atunci când a izbucnit scandalul, l-am considerat neserios. Mea culpa! Între timp, un cititor a postat un comentariu în care a dat un link spre un clip(vezi aic) de-al unui domn, Horea Mihai Bădău, pe numele său. Practic, prin intermediul acelui clip am înțeles că situația nu e atât de precară pe cât crezusem eu inițial. Deh, ca un amator, având în cap imaginea unui olimpic nu m-am gândit că pentru unul ca el va fi atât de greu să termine o faultate. Și totuși...

Cum ne-am pierdut busola?

În timp ce cartezianismul lui Descartes făcea furori, de la Napoli venea o reacție dură a cuiva care înțelegea cu totul altfel lumea, într-un stil mai profund. E vorba de Gianbattista Vico(1668–1744). Descartes murise înainte de a se naște Vico(în 1650), dar viermele raționalist începuse să mănânce creierele contemporanilor lui Vico. Iată de ce replica italianului este una dintre cele mai frumoase pagini ale filosofiei. Reacție sa profundă împotriva raționalismului cartezian este considerată piatra de temelie a filozofiei istoriei și a științelor sociale moderne. Capodopera lui Vico, Scienza Nuova(Știința Nouă), propune o viziune revoluționară asupra modului în care omenirea își creează propria realitate.

Oricum ai da-o, la ruși tot nasol e!

Cei care mă urăsc visceral pentru opiniile pe care mi le exprim liber, trec prin momente în care au toate motivele să mă urască și mai tare. Și știți de ce? Pentru că moneda care s-a apreciat cel mai mult față de dolar este ... rubla rusească! 

Justiția și tentativa de capturare a sa. Cursul scurt care poate fi înțeles chiar și de către un prost!

Articolul anterior a generat, așa cum era de așteptat, reacții stupide de genul „adică ce, ești de acord cu modalitatea prin care hoții scapă cu prescripția?”. Astfel de reacții sunt fix genul celor urmărite de manipulatorii ticăloși din spatele recorder, întreaga retorică fiind una copiată din cursurile de specialitate. O să explic întreaga ecuație simplu, astfel încât să priceapă chiar și proștii care-i treaba cu prescripția. Însă, până atunci, o să facem o scurtă paranteză ca să înțelegem ce e cu justiția în viața noastră, mai ales că avem de-a face cu exagerări absolut inutile. Paranteza e necesară creierelor precare ale tefeleilor, incapabile să aibă habar de ceva pe lumea asta. 

Cum se manipulează și cum se acaparează?

Articolul de azi e scurt, chiar foarte scurt, dar extrem de util de înțeles ca mecanism de acțiune. Așadar, apare pe un colț de net un reportaj dubios, făcut de niște unii care au ca mod de acțiune manipularea. Pentru a se stârni prostimea, reportajul este populat cu „interviuri reconstituite”. Ce sunt ele? Materiale aranjate, astfel încât să susțină narațiunea dorită. Adică, mai pe șleau, o manipulare de doi bani.

Dacă 2025 a fost anul în care s-au separat apele, 2026 va adânci războiul tehnologic multipolar

Ceea ce am văzut în 2025 a fost separarea definitivă a apelor în domeniul tehnologic. Rusia și-a dezvoltat o capacitate care e considerată de-a dreptul „antică” în zona producției de chipuri. Stăpânește prin procese domestice producția de chipuri de la A la Z, doar că chipurile respective sunt similare în topografie celor de la începutul anilor 2000. Cu toate că ar putea achiziționa tehnologie străină - prin proxy - nu o face. Și aici vine întrebarea esențială: de ce ar sta o țară în subdezvoltare tehnologică în condițiile în care și-ar putea umple rapid rămânerile în urmă? Răspunsul vine din China.

Într-un mod cât se poate de suspect, SUA a început să elibereze tehnologii către China. Dacă în anii trecuți era considerată o crimă vânzarea chipurilor avansate către China, acum Congresul a eliberat Nvidia de restricții permițând vânzarea de H200. Răspunsul însă a fost surprinzător: China consideră că tehnologia de la Nvidia este una care spionează, motiv pentru care a recomandat companiilor sale să nu achiziționeze, în timp ce în data-center-urile care primesc bani de la stat(sub formă de subvenții sau acțiuni), acestea sunt interzise. Doar că, după toate proiecțiile, recomandările statului s-ar putea dovedi inutile deoarece dezvoltările locale tind să facă absolut inutilă orice recomandare. Motivul e absolut surprinzător: a început ca piața să dicteze oricărui chinez că soluțiile locale sunt mai bune. O să trecem în revistă principalele știri tehnologice care ne vin dinspre China, iar în final vom trage concluziile care se impun.

Probabil cea mai importantă știre care face valuri de transpirație rece pe șira spinării europenilor este cea referitoare la replicarea de către China a tehnologiei de litografie EUV. Litografia este componenta esențială prin intermediul căreia China a fost „ținută în frâu” de sancțiunile americane. Doar că acolo nu s-a stat degeaba. Chinezii au început să recruteze masiv personal specializat, oferind nu doar salarii foarte bune, ci incluzând în pachetele salariale chestiuni care țin de viața de zi cu zi. De exemplu, un astfel de pachet salarial include și soluții locative avantajoase, care, la finalizarea contractului, aduc valoare mult mai mare ca efect al evoluției pieței imobiliare. Canalizându-și eforturile în direcția litografierii, China a reușit imposibilul, prezentând un prototip al mașinii de litografiat suverană, în tehnologie EUV. 

Nu are nimeni pretenția că de mâine astfel de mașini vor fi produse în masă. Celor de la ASML le-au trebuit 18 ani pentru a trece de la concept la producția de serie. Chinezii au dat ca termen de producție anul 2028, iar surse din industrie(din zona occidentală) spun că mai devreme de 2030 le va fi imposibil s-o facă. Dacă însă ne gândim cât a durat să o dezvolte la nivelul de prototip față de cât le-a luat occidentalilor, s-ar putea să avem o perspectivă radicală. E drept, treburile nu stau tocmai roz. China mai are nevoie de o serie de componente pe care nu le stăpânește intern. De exemplu în optică este dependentă de oglinzile avansată de la Zeiss, iar de acoperirea gap-ului sunt responsabile Institutele de Optică din Changchun. Doar că nu e o chestie simplă. Ca să înțelegeți care-i provocarea, imaginați-vă că avem de-a face cu o precizie absolut dezarmantă: dacă oglinda ar fi de mărimea Germaniei, cea mai mare denivelare permisă ar trebui să fie de 1 milimetru!!! De asemenea, avem problema sursei de lumină EUV. Acesta este cel mai mare obstacol. Aici nu e vorba de un bec, ci un proces violent: un laser de mare putere lovește picături de cositor care cad în vid, de 50.000 de ori pe secundă, pentru a crea o plasmă emițătoare de radiație EUV. China nu are încă un laser cu dioxid de carbon suficient de puternic și stabil care să lovească picătura cu precizia necesară. ASML folosește lasere de la firma germană Trumpf, care au sute de mii de componente și sunt imposibil de replicat rapid prin inginerie inversă.

Pentru a depăși problemele menționate - care ar necesita probabil mulți ani - China explorează construirea unor fabrici gigantice în jurul unui accelerator de particule care să servească drept sursă de lumină EUV pentru mai multe aparate simultan(un proiect foarte ambițios, despre care s-a făcut vorbire încă de la primele restricții!).

Aș mai aminti, pentru sceptici, câteva proiecte care demonstrează reziliența teribilă a Chinei. N-am cum să trec peste dezvoltarea de către Huawei a chip-ului Kirin 9030. Analizele arată că chip-ul a fost produs în topologie de 5 nm, în parteneriat cu cei de la SMIC! Iar occidentalii nu au habar cum de au reușit chinezii să ajungă la o asemenea dimensiune, prin utilizarea vechilor litografe! De asemenea, în China avem o explozie de jucători care propun concepte noi de acceleratoare grafice sau chip-uri AI, toate produse doar prin tehnologie domestică. Am rămas surprins să aflu că inclusiv Baidu produce chip-uri AI. Și nu doar că le produce pentru sine, dar are și o cerere impresionantă pentru ele! 

Doar că trebuie să conștientizați că psihologia chinezilor nu este similară celei a occidentalilor care, de obicei, sunt înclinați spre impulsuri de genul „all in”. Cel mai relevant exemplu a fost cel privind apariția DeepSeek. În ceea ce privește construcția de chip-uri, chinezii inovează teribil. În timp ce NVidia folosește cele mai avansate procese de fabricație de la TSMC (4nm sau 5nm) pentru a face tranzistorii cât mai mici și eficienți, China, având acces limitat la aceste tehnologii, a adoptat o strategie numită "System-in-Package"(SiP) sau "Chiplet". În loc să încerce să înghesuie totul pe un singur cip minuscul de 5nm (ceea ce nu pot face fără utilaje EUV), ei iau mai multe cipuri de 14nm sau 15nm(pe care le pot produce masiv și ieftin) și le „leagă” între ele folosind tehnologii de tip 3D Hybrid Bonding. Rezultă astfel un „super-cip” mai mare fizic, dar care are o lățime de bandă a memoriei și o putere de calcul brută care pot rivaliza cu un cip NVidia mai sofisticat.

Celălalt proiect epocal al Chinei este cel al dezvoltării de chipuri analogice necesare tehnologiei AI. Aici nu mai este vorba de nicio „brodare” sau tentativă de copiere, ci este un drum absolut nou pe care l-au ales și pe care-l domină. Cipul se numește ACCEL(All-Analogue Chip Combining Electronics and Light) și a fost dezvoltat de Universitatea Tsinghua, probabil unul dintre cele mai puternice centre de cercetare din China. Chip-ul nu se bazează pe tranzistori clasici ca NVidia, ci pe fotoni(adică lumină) și semnale analogice. Cercetătorii susțin că, deși este fabricat pe un nod de proces „învechit”(cum ar fi cel de 15nm sau chiar mai mare), poate procesa sarcini de inteligență artificială(cum ar fi recunoașterea imaginilor) de până la 3.000 de ori mai rapid decât un NVidia A100, consumând de milioane de ori mai puțină energie! Aplicabilitățile sale sunt extinse, dar, în același timp și limitate ca efect al supra-specializării chip-ului. Acest tip de circuit trebuie proiectat din start pentru o anumită operațiune, nefiind „programabil” în sensul în care sunt folosite circuitele integrate. Doar că este abia ieșit din laborator, contând modul în care performanțele îi vor fi puse în evidență.

De fapt, ceea ce doream să vă arăt este că, așa cum am spus cu mult timp în urmă, anul 2025 a fost cel al separării tehnologice. Așa cum acum sunt refuzate de către chinezi chip-urile Nvidia, la fel, în scurt timp, vor îngheța definitiv comenzile către ASML. De fapt e ceea ce vedem limpede: China a înțeles jocul și se bazează doar pe sine. 

Știați că al doilea sistem de operare utilizat de dispozitivele mobile din China este HarmonyOS al celor de la Huawei(depășind Apple)? Sistemul de operare este unul închis, nepermițând nici măcar existența emulatoarelor de Android. Motivul? Huawei vrea să-și dezvolte totul de la zero și să nu depindă de ecosistemele rivale. Pe moment, firmele occidentale blochează portarea propriilor aplicații deoarece sunt speriate de existența unui ecosistem rival. Dar, așa cum s-a demonstrat de-a lungul timpului, dacă sistemul evoluează, occidentalii se vor grăbi să intre în joc deoarece banii n-au miros.

Ce ne spun evoluțiile pe care le vedem? Că există un drum fără întoarcere, în care fiecare își caută propria cale, diferită de a celorlalți. Tehnologia e suficient de democratizată astfel încât să permită oricui să-și dezvolte propriul drum în care de câștigat va câștiga cel mai creativ. Asta ne arată trendurile care, între timp, au devenit extrem de clare!

Ce urmează? 2026 ne va oferi surprize majore, dar și provocatoare pentru zonele provinciale ale lumii, așa cum e cea în care ne aflăm. De ce spun provocatoare? Pentru că vom fi obligați să înțelegem conceptele fiecăruia și să ne adaptăm. Dacă acum nu am fost capabili să contribuim tehnologic la mainstream-ul lumii, vă imaginați că în jungla care urmează va fi infernal de greu. Dar, ca de fiecare dată, de învins vor învinge cei pregătiți. Adică va fi nevoie de mult mai mult efort și o capacitate de adaptare mult mai mare. Lumea complexă de azi e doar o schiță a lumii infernal de complexe de mâine!

Raportul promis

V-am promis că vă voi da câteva metode de optimizare/anonimizare. Am finalizat materialul, așa că vi-l pun la dispoziție. Înainte însă de a-l deschide, vă rog să țineți cont de următoarele elemente:

• Foarte important, materialul nu trebuie distribuit! Este strict pentru uzul personal al celor care mă citesc și atât. Vă rog să-mi respectați această dorință.
• Pregătiți-vă să preluați materialul cu copy&paste(sau download) într-un editor text real, cu caractere ascii, de terminal. Asta pentru a-l avea ulterior. Word-ul și editoarele similare nu vor funcționa(nu vor afișa diagramele). În Windows folosiți versiunea veche de EDIT din DOS(aveți două variante actuale YEdit sau clona edit). Nu-mi cereți suport pentru instalare. Dacă nu vă descurcați, citiți documentul în browser și notați-vă informațiile esențiale din el.
• Căutați să înțelegeți termenii și verificați suportul legal pentru fiecare acțiune pe care doriți să o întreprindeți! Rețineți că este esențial să vă mențineți în limitele legii!

Și-acum, acestea fiind spuse, iată mai jos link-ul direct către document. Din momentul publicării va sta public aproximativ 12 ore. 

LINK DOCUMENT AICI  

Update: Au trecut cele 12 ore. Link-ul nu mai funcționează. Poate o să mai existe o fereastră săptămâna viitoare. Nu promit, dar poate îl mai pun...

Ghid de bejanie - completări

Dacă ieri v-am prezentat principiile generale care vă pot trece prin criză, indiferent de amploarea ei și fondurile pe care le dețineți, azi este timpul să mă întorc la „Ghidul de bejanie”,  la care revin din timp în timp. Ceea ce voi trata azi e aplicabil doar cititorilor care au active de peste un milion euro. Toți aceștia s-ar putea confrunta într-o bună dimineață cu o situație paradoxală.

Te trezești într-o zi identică celorlalte, doar că, atunci când pornești televizorul și vezi derularea știrilor, înțelegi un adevăr șocant: lumea s-a schimbat definitiv, iar tu ești, în realitate, sărac lipit pământului. Cum e posibil așa ceva? Nu, nu e o lebădă neagră, e un fenomen pe care l-am tot văzut. În 1989 mulți dintre baronii comunismului s-au trezit nepregătiți și au rămas săraci lipiți(casele în care locuiau erau ale statului, iar mai târziu au fost dați afară din ele ca efect al legii retrocedării). La fel, în timpul marilor crize bursiere foarte mulți s-au trezit, peste noapte, fără niciun ban. Este un asemenea scenariu posibil azi? Cu siguranță! Imaginați-vă ce se întâmplă dacă EURO și întreg ecosistemul din jurul său se prăbușesc. Vi se pare o perspectivă îndepărtată? Aiurea! E suficient ca un singur mare participant la proiectul EURO să-și ia jucăriile și să plece acasă cu banii. Întreaga poveste pică. Sunteți pregătiți?

Dacă însă, peste noapte, întreg ecosistemul dolarului face implozie? Vi se pare ceva neverosimil? Aiurea! Orice e posibil. Și, culmea, nu contează dacă evenimentele similare celor descrise se petrec într-o perioadă scurtă sau în una mai lungă. Vă imaginați frustrarea grecilor care nu aveau voie să scoată cash din bancomate, în timp ce turiștii aveau acces la sume nelimitate din aceleași bancomate? E un mod de o operare prin care te poți trezi captiv și, indiferent de câți bani ai acumulat, privești fără putere la cum ți se erodează munca. Ce faci? Există soluții?

În mod evident răspunsul este pozitiv. Iar unii deja și-au pregătit calea. Regula de bază e aceeași de când lumea, anume nu-ți pune toate oule în același coș. Diferența din zilele noastre este dată de faptul că mulți au impresia că banii lor sunt în coșuri diferite, fără a înțelege că trebuie să facă schimbarea de paradigmă de la bază. Degeaba ți-ai „diversificat” investițiile punând bani și în Germania și Italia, dacă n-ai înțeles că, în cazul prăbușirii Euro, toate aceste diversificări sunt futile. La fel, degeaba te-ai gândit că te salvezi investind în SUA în condițiile în care dolarul va pica. E simplu de înțeles, e banal!

Și-atunci? Trebuie să conștientizezi realitatea geopolitică. Anume că deja Londra și New York sunt capitale financiare ale trecutului. Știm că din punct de vedere geopolitic deja există două blocuri absolut opuse: Vestul - reprezentat de SUA și acoliții săi - și Multipolarii, ai căror membri sunt China, Rusia, Sudul Global etc.  Orice manager de avere cu capul pe umeri își va spune că baza diversificării constă în investiții cât mai diferite. Problema e că ai greutăți în a intra direct în zonele celelalte. Ești împiedicat atât de Vestul Colectiv, cât și de ceilalți, care se uită cu suspiciune la tine. Iată de ce investiția devine aparent mai complicată. Doar că se poate trece cu ușurință peste.

Ceea ce trebuie să înțelegi este că există zone de confluență între cele două sisteme geopolitice, puncte în care acestea se întrepătrund și care permit investiții fără probleme. Iată de ce vechile centre financiare ale lumii pică în favoarea noilor vedete care sunt situate, logic, în zonele de confluență. Deci care sunt noile vedete? 

Sunt trei la număr și le cunoști deja: Dubai, Singapore, Hong Kong. Fiecare dintre ele poate fi folosit ca platformă investițională, fiecare oferă siguranță și o destul de mare neutralitate. Însă fiecare are „moduri de utilizare” diferite. 

Dubai este ideal pentru investiții în zone geografice precum Africa și Orientul Apropiat, Asia de Sud(MEASA, adică Middle East-Africa-South Asia). Ca specific investițional local avem zona tehnologică(crypto), dar și oportunități majore în logistică(Portul Jebel Ali, DP World). Practic, Dubai poate fi folosit ca platformă investițională pentru zonele care se pregătesc să facă următorul pas uriaș economic! 

Singapore este considerat „Elveția Asiei”, oferind stabilitate politică și un sistem juridic de tip britanic, fiind punctul de plecare pentru orice investiție în Asia de Sud-Est. E o platformă investițională ideală pentru statele ASEAN (Indonezia, Vietnam, Tailanda, Malaezia), India și Australia. Ca investiții ideale avem:

• Family Offices & Wealth Management: Este destinația preferată pentru gestionarea averilor din Asia(peste 50% din investițiile străine din Singapore rămân în regiunea Asia-Pacific). 
• Deep Tech și AI: Singapore investește masiv în cercetare și dezvoltare, fiind un hub pentru startup-uri tehnologice care vor să se extindă în Indonezia sau Vietnam.
• Advanced Manufacturing: Semiconductoare și biotehnologie, servind piețele dezvoltate din Asia și Australia.
• Bursa locală este locul ideal de listare a companiilor chinezești care fac pasul spre global și vor să fie văzute ca „decuplate” de China. TikTok este listată aici, ca, de altfel, numeroase alte startupuri promițătoare din China!

Hong Kong este indispensabil datorită legăturii unice cu economia Chinei prin programul „Greater Bay Area” (GBA). Este astfel o platformă ideală pentru investiții în China Continentală (în special zona Guangdong-Hong Kong-Macao), Japonia și Coreea de Sud. Investițiile ideale de aici ar fi în:

• Piața de Capital(în special IPO): Hong Kong este locul unde marile companii chineze se listează pentru a atrage capital internațional. 
• Offshore RMB(Renminbi): Este cel mai mare hub global pentru tranzacții în moneda chineză (procesează peste 70% din plățile offshore în RMB). 
• Supply Chain & E-commerce: Facilitarea exporturilor din „fabrica lumii” (GBA) către piețele globale.
• Biotech & Fintech: Integrarea cu centrele tehnologice din Shenzhen permite transformarea rapidă a cercetării în producție de masă.

Nu mai insist cu alte informații. Dacă sunteți printre cei care pot profita cu adevărat de această strategie de diversificare, știți ce aveți de făcut. Ideea e că de făcut trebuie să o faceți rapid întrucât, zic eu, timpul nu mai are răbdare!

P.S. Sper ca mâine să termin raportul pe care vi l-am promis. Rămâneți conectați în principal cu blogul deoarece îl voi pune la dispoziție doar o perioadă limitată(probabil 12 ore). 

Soluții pentru dezastrele care urmează

Primesc numeroase solicitări în privat și aș vrea să repet că NU OFER CONSULTANȚĂ FINANCIARĂ SAU DE ALTĂ NATURĂ nimănui dintre cei care mă cunosc de pe net. Nu vă așteptați să primiți răspuns la astfel de solicitări deoarece, pur și simplu, le ignor! De ce fac asta, am explicat-o. Singura consultanță din partea mea este cea care rezultă din articolele pe care le public și care cred că sunt suficient de explicite. 

Ce ne spune Buffett atunci când nu ne spune mare lucru?

Când unul dintre cei mai mari investitori ai lumii stă pe un munte de cash de aproape un an de zile, probabil că dă de gândit. Suma de 387,1 miliarde $ în cash este un record absolut al fondului Berkshire Hathaway. Ieșirile de pe pozițiile investiționale au început încă din 2023, când a finalizat anul cu 167 miliarde $. În 2024, sumele cash ajunseseră la 334 miliarde $. Iar acum, așa cum v-am spus, sunt 387,1 miliarde $! Bani cash, pe care „Oracolul” îi mai bagă în titluri de stat. 

Când vezi un asemenea fond stând pe un munte de cash, n-ai cum să nu te întrebi de ce? Buffett, în stilu-i caracteristic, vorbește despre cotațiile prea mari ale acțiunilor, despre randamentele obligațiunilor, ocolind cu grație elefantul din cameră. Moment prielnic pentru a face o recapitulare!

La sfârșitul anilor 90, Buffett era criticat deoarece „a pierdut contactul cu realitatea” întrucât acumulase mari cantități de cash și refuza să profite de „creșterile fenomenale ale companiilor tehnologice”. Apoi a urmat Criza Dotcom și s-a făcut liniște. În timpul Marii Crize din 2008, Buffett avea cantități atât de mari de cash încât a putut împrumuta Goldman sau General Electric în niște termeni atât de buni încât efectiv, la prima vedere, păreau ireali. Inclusiv înaintea crizei pandemice, Buffett a avut o cantitate record de cash, de 128 miliarde $!!! Pattern-ul său este așadar cât se poate de evident.

Doar că acum mai e ceva. Și ceva efectiv fabulos! Deși Berkshire are un munte de dolari în conturi, Buffett a ales să împrumute yeni pentru a cumpăra acțiuni japoneze. Japonia a menținut timp de decenii dobânzi extrem de mici (aproape de 0%). De împrumutat, fondul s-a împrumutat la dobânzi rahitice de sub 1%, uneori chiar și sub 0.5%. Banii împrumutați au fost folosiți pentru a cumpăra acțiuni la cele 5 mari case de comerț japoneze(Sogo Shosha), care plătesc dividende de 3-5%. Astfel face profit din diferența dintre dividendul primit și dobânda mică pe care o plătește pentru împrumut, fără a folosi efectiv propriul capital în dolari.

Veți înțelege cât de genială e mișcarea în momentul în care veți realiza de ce nu a cumpărat acțiuni japoneze cu dolarii pe care-i avea în conturi. Chiar așa, de ce să te împrumuți dacă oricum ai bani? Păi pentru un investitor de calibrul lui Buffett, altfel se văd lucrurile. Dacă ar fi cumpărat acțiuni japoneze folosind dolari, profitul său ar fi depins de evoluția cursului USD/JPY. Cum yenul s-a devalorizat masiv în ultimii ani, valoarea investiției sale în dolari ar fi scăzut. Prin împrumutarea de yeni, el a creat un „hedge natural”: activele sale sunt în yeni, dar și datoriile sale(obligațiunile) sunt tot în yeni. Dacă yenul scade, scade valoarea acțiunilor, dar scade și valoarea datoriei pe care trebuie să o dea înapoi, anulând riscul valutar. Genial, nu-i așa? Doar că nu se oprește aici! De fapt, de-aici abia începe.

Luna trecută Berkshire a lansat o nouă emisiune uriașă de obligațiuni în yeni(peste 210 miliarde ¥). Motivul? Buffett vrea să aibă „praf de pușcă” pregătit exclusiv pentru Japonia deoarece consideră că acțiunile japoneze oferă în continuare o valoare mult mai bună decât cele americane, care sunt la maxime istorice și foarte scumpe. Și uite-așa, „Oracolul” nu doar că păstrează acțiunile japoneze, dar în 2025 și-a mărit mizele. Rapoartele recente arată că Berkshire a urcat peste pragul de 10% la unele dintre cele cinci mari case de comerț(precum Mitsubishi și Mitsui), după ce companiile respective au agreat să relaxeze limita anterioară de 9,9%.

La adunarea acționarilor din 2025, Buffett a făcut câteva remarci care au ridicat sprâncene, menționând că Berkshire ar putea deține și alte valute în afară de dolar dacă situația economică din SUA s-ar degrada semnificativ(inflație, datorie publică, etc). Totuși, el a subliniat „liniștitor” de clar că „suntem în continuare fanii dolarului, dar Japonia ne oferă o oportunitate unde matematica pur și simplu funcționează mai bine prin finanțarea locală”.

Ceea ce face Buffett se numește „tehnica oglinzii”. Ai bani, dar nu știi dacă banii tăi urmează să se devalorizeze sau cu cât se vor devaloriza. Ai oportunități bune pe o altă piață, dar nu vrei să-ți riști pozițiile pe care deja le deții. Și-atunci ce faci? Te împrumuți acolo, având cash-ul din SUA ca garanție. Indiferent de evoluția yenului, prin pozițiile solide pe care le are, e oricum protejat.

Însă, în ciuda declarațiilor sale referitoare la dolar, pozițiile luate pe piața japoneză arată cu totul altceva, anume că își pregătește fondul pentru un eveniment excepțional. Chiar dacă nu a renunțat la dolar, poziția largă pe care a luat-o în Japonia arată că se pregătește pentru ceea ce e mai rău. De altfel, în discursul său a strecurat și altceva, anume că „guvernele întotdeauna își distrug banii” subliniind că politica SUA îl sperie. 

Este pentru prima dată în istorie când Berkshire are un astfel de comportament, iar când un gigant de talia fondului lui Buffett face astfel de mișcări, e cazul să înțelegem că nu e deloc de joacă. Și, în acest context am de adăugat o dată: 19 decembrie. Cu siguranță n-ați auzit nimic, pare o dată ca oricare alta, dar nu e! E un punct critic pentru piețele financiare globale, deoarece este ziua în care Banca Japoniei (BoJ) va anunța decizia finală de politică monetară pentru acest an. Piața este aproape convinsă că pe 19 decembrie BoJ va crește dobânda de la 0,5 la 0,75. Deși pare o creștere mică, ar fi cel mai ridicat nivel al dobânzii din Japonia din ultimii 30 de ani. Această mișcare confirmă oficial sfârșitul erei banilor „aproape gratis” în Japonia, ceea ce face ca împrumuturile în yeni (folosite de marii speculatori pentru carry trade) să devină mult mai scumpe.

Dar mai e o mișcare anunțată discret de Banca Japoniei încă din septembrie, într-un limbaj puțin criptic. Banca Japoniei are dețineri în acțiuni(prin intermediul ETF-urilor) de 37.1 trilioane yen(valoare de achiziție), care acum valorează 82.3 trilioane yeni. Unii gândesc cifrele în termen de profit, însă din punctul de vedere al Băncii Centrale operațiunea este una de ... normalizare a politicii sale. Este absolut anormal ca Banca Centrală să cumpere acțiuni de pe piața bursieră, dar absolut întreg procesul a fost justificat de sula-n coastă care le-a fost băgată japonezilor de către „partenerii occidentali” prin „Acordul Plaza”. 

BoJ a devenit, practic, cel mai mare acționar de pe bursa de la Tokyo, deținând aproximativ 7% din întreaga piață japoneză, echivalentul în dolari fiind de  peste 530 miliarde $! Vânzarea acestor active va genera profituri colosale(câștigurile nerealizate fiind de 45,2 trilioane de yeni), deoarece BoJ a cumpărat acțiunile când piața era mult mai jos. Teoretic, profiturile vor fi vărsate la bugetul de stat. Guvernul are nevoie de acești bani pentru a finanța noile pachete de stimulare economică și creșterea cheltuielilor militare, fără a mări taxele sau datoria publică. Doar că mai e ceva.

Pentru a nu influența piața și pentru a nu cădea pradă lupilor financiari vestici(printre care și Buffett), Banca Japoniei va vinde deținerile prin ... tehnica picăturii chinezești. Adică și-a fixat un target de vânzare a doar ... 330 miliarde yeni pe an! În acest ritm, ar dura peste 100 de ani ca banca să vândă tot, iar scopul e transparent, anume evitarea cu orice preț a unui șoc pe bursă. Mesajul transmis investitorilor(inclusiv lui Buffett) este: „ieșim din piață, dar atât de încet încât nici nu veți simți că vindem”. Doar că un câine cu un miros atât de fin precum Buffett nu are cum să nu miroasă o astfel de oportunitate, mai ales în condițiile în care în țara lui e o adevărată nebunie bursieră. Buffett vede valoarea pe termen lung a companiilor japoneze, în timp ce BoJ vinde nu pentru că acțiunile ar fi proaste, ci pentru că nu este treaba unei bănci centrale să fie proprietar de companii.

Și-acum să tragem linie, să unim punctele. De peste trei decenii BoJ alimentează un circuit financiar despre care am vorbit și care a fost alimentat de penalizarea Japoniei ca efect al productivității și creativității sale de invidiat. Renormalizarea politicii DoJ lasă cu buza umflată toată prostimea care învățase schema „yen carry trade”. Dar și dolarul care trebuie să-și găsească o altă suveică. Acum se întâmplă ceva diferit și pe mai multe planuri. Chiar dacă BoJ vinde deținerile într-un ritm lent, care nu generează un efect mecanic pe piețe. Dar oare piețele de azi mai respectă vreo mecanică? E prima întrebare. Urmează constatarea, anume că aceeași Bancă a Japoniei va crește încet dobânzile de intervenție. Asta întărește yenul și „cheamă înapoi” toți banii investiți de Japonia în exterior. Banii plasați în exterior de Japonia vor veni să înlocuiască retragerea BoJ de pe bursa internă. E un joc încet și tăcut, de adevărat maestru zen. 

Și-aici avem două praguri ale întăririi yenului. Primul e cel de la 150. Când cursul scade sub 150, yenul devine mai scump în raport cu dolarul. Pentru un speculator care a împrumutat yeni, datoria sa tocmai a crescut în termeni reali. Brokerii și băncile îi sună pe investitori și le spun: „Yenul s-a întărit, iar colateralul tău în dolari nu mai acoperă datoria în yeni. De aceea trebuie să depui mai mulți bani sau închidem poziția”. Astfel investitorii sunt forțați să vândă o parte din activele lor(de exemplu, acțiuni Nvidia sau dețineri de Bitcoin) pentru a face rost de cash ca să își acopere marja. Acest lucru pune presiune de vânzare pe piețele globale.

Celălalt prag e cel de 145(v-am mai povestit!). Este punctul de panică. Dacă pragul de 150 nu a oprit căderea, la 145 sistemul intră în mod de execuție automată. Nu mai sunt „apeluri telefonice”, ci lichidări automate prin algoritmi. Când prețul atinge praguri critice de „Stop-Loss”, computerele vând tot ce pot pentru a rambursa împrumuturile în yeni înainte ca pierderile să devină catastrofale. Și-așa apare efectul de cascadă: 1. Vânzarea forțată de acțiuni duce la scăderea piețelor. -> 2. Investitorii speriați cumpără yeni pentru a-și închide datoriile cât mai repede. -> 3. Cererea masivă de yeni face ca yenul să se întărească și mai mult (USD/JPY scade și mai tare). -> 4. Întărirea declanșează noi lichidări. Și cercul devine vicios.

Lupii bătrâni precum Buffet cunosc bine pattern-urile pe care vi le-am prezentat și se pregătesc în tăcere să-și devoreze victimele. Care victime așteaptă precum oile la tăiere. Știu că va veni, dar nu știu când va veni și tot speră ca momentul zero să se amâne. Tactica lui Buffett este una limpede,  dublă și trebuie ținut cont de ea. Pe de o parte face un foarte deștept contra-„yen carry trade”, urmând direcția trasată de BoJ. De asemenea, poziția sa este un hedge major, acționând în oglindă pe două piețe care, la un moment dat, se vor despărți. Cu toate că e „mega-hiper”-îndatorată, Japonia este îndatorată la propria Bancă Centrală, asta în timp ce a cumpărat active externe. Traseul BoJ spune o poveste interesantă: noi, ca țară, ne repatriem banii cu care acoperim datoriile care sunt făcute tot la noi. Și, practic, Japonia poate s-o ia din nou de la zero. 

În aceste condiții, Buffett a văzut oportunitatea: dacă politica economică a SUA e atât de dezastruoasă încât va distruge inclusiv banul, el poate face facil pasul spre cealaltă zonă atunci când va curge sânge pe străzi. Desigur, e vorba de ce fel de sânge întrucât dacă sângerează doar bursele fără a sângera dolarul, poate vâna oportunități în propria-i țară, luate la prețuri considerate acum absolut obscen de mici. 

Ceea ce trebuie să înțelegeți însă e că atunci când lupii burselor iau anumite poziții, trebuie să fiți mai mult decât circumspecți. 

P.S. Graficul care însoțește articolul de azi nu are de-a face cu ceea ce am vorbit decât prin semnalul pe care-l dă. Iar despre el vom vorbi într-un articol viitor.

De ce nu sunt suveranist

Știu că mulți se vor uita strâmb, dar eu nu sunt suveranist. Da, am indicat întotdeauna votul către zona cea mai suverană, dar niciodată nu am fost suveranist în sensul în care este folosit termenul. Și asta nu dintr-un capriciu, ci pentru că sunt foarte atent la ceea ce presupune fiecare element care ni se propune. Suveranismul, ca noțiune, s-a impus abia anul acesta(sau, mai bine spus, spre sfârșitul anului trecut). Poate că a venit momentul să înțelegem nu doar de ce nu sunt eu suveranist ci, mai mult, de ce, în realitate, nimeni nu e suveranist.

Pentru aceasta vom face o haltă prin perioada primului mandat al lui Trump, necesară înțelegerii exacte a fenomenului. Pe vremea aceea, cu toate că se declanșase fenomenul MAGA, nu se vorbea pe nicăieri despre vreun suveranism. Apăruse însă un alt concept, anume „patriotismul economic”. Nu știu dacă vă mai amintiți, dar termenul a fost introdus de echipa lui Trump(în principal Bannon). Și-aici vine întrebarea esențială: de ce doar patriotism economic și nu patriotism pur și simplu? Pentru că așa stau lucrurile, nu poți avea un concept total. Trebuie să fie deformat, simplificat, astfel încât să se potrivească intereselor stăpânului. Iar patriotismul economic fix asta viza: crearea unui alt tip de instrument de control. Era tot un soi de globalism, dar în care patriotismul se manifesta doar pe teritoriul economic. Și înțelegem bine de ce!  

Prin această optică trebuie înțeles inclusiv conceptul de suveranism. Cu siguranță nici acest suveranism nu este legat de vreun patriotism, fiind doar  o rebotezare a „patriotismului economic”. E drept, de data aceasta se extind funcțiile, dar avem o situație similară animalului priponit: dacă-i mărești puțin lungimea funiei nu înseamnă că-l eliberezi, ci că-i dai voie să pască pe o suprafață ceva mai mare. 

În sine, suveranismul este un concept incomplet și absolut inaplicabil în cazul nostru. Noi suntem o națiune unitară, nu o colecție de diverse rase puse una lângă cealaltă. Fix din acest motiv ideile suveraniste sunt absolut imbecile, chiar dacă pe alocuri rimează cu ceea ce ne dorim. Însă suveranismul este departe de adevăratul patriotism. Avem din nou de-a face cu o pospăială tipic americană, care preia concepte de pe Bătrânul Continent, le reîmpachetează ambalându-le într-un marketing agresiv și-apoi scoțându-le pe tarabă drept „mari descoperiri”. Și uite de-aceea răspunsul meu e simplu: Nu, mulțumesc!

Aici, în spațiul în care ființăm, e vorba de mult mai mult de-atât. Spre deosebire de mulți, avem o evoluție coerentă, avem familii unitare, care vin din negura timpului. Astfel, dincolo orice, avem o istorie, o voce a strămoșilor, o putere a familiei și a comunității. Aici e vorba de un fior care se simte și acționează uniform. Avem un mod similar de a gândi și a trăi. E o puritate a substanței existenței care, pur și simplu, nu are cum să se încadreze în limitele strâmte ale unei ideologii de sorginte americană. Simplismul mental - tipic americanilor - nu are cum să aibă vreo aplicabilitate aici decât într-un singur mod: prin îndobitocire. Fenomen care s-a petrecut la greu cu globalismul și se petrece acum, într-o oarecare măsură cu suveranismul propus, dar finalitatea e aceeași: tot o ovină rezultă la final, cu diferența că behăie în altă direcție.

Și abia de aici putem începe să înțelegem DE CE NU MERGE NIMIC BINE. În ciuda promisiunilor introduse de fiecare ideologie care-a poposit pe la noi, țara merge prost. De fapt din prost în și mai prost. Care-i motivul? Cu siguranță nu faptul că la putere sunt liberalii, useriștii și pesediștii în loc să fie suveraniștii. Vreau să fiu franc și să vă fac să înțelegeți fenomenul în profunzime. Problema țării este faptul că e aliniată unei politici false. Controversele de pe scena politică sunt controverse între jumătăți de adevăr. Chiar dacă oricând aș vota un suveranist în defavoarea vreunui idiot din actualul arc guvernamental, asta nu înseamnă că mă aliniez în spatele politicii pe care-o face el și asta dintr-un motiv cât se poate de simplu: și el este tot un luptător al „jumătății de adevăr”, iar eu nu pot avea încredere decât în adevărul complet, total, dur și necoafat. Nu aș înlocui niciodată NATO cu altă coterie pentru că ar fi ca și cum, în conducerea propriei gospodării, l-aș înlocui pe vecinul din stânga cu cel din dreapta. Înțelegeți? Asta, între altele, înseamnă jumătatea de măsură! 

Trăim prost și vom trăi și mai prost deoarece ne încredem în ideologii false, în simplificări croite în așa fel încât să promită multe și să nu realizeze nimic. N-ai cum să înaintezi astfel. Occidentul și-a datorat primatul unei șmecherii genetice care i-a fost introdusă pe cale parazitară: instinctul de a-l căpușa pe celălalt. Acum s-a ajuns la cap deoarece mulți dintre cei căpușați s-au trezit și s-au despăducheat. BRICS, în ciuda celor care vorbesc diverse, este, în primul rând, o mișcare de decolonizare. De aceea Occidentul pierde ritmul. Suveranismul propus de Trump este o mișcare haotică, menită a dărâma o lume moartă - Europa/Uniunea Europeană - pentru a o putea rumega mai ușor obositul prădător nord-american. În sine nu oferă nimic. 

Care-i calea? Trezirea și deparazitarea. Asta face deosebirea între vii și viitorii morți. E simplu și, în același timp, dur. România ori se va trezi ori va muri. S-a ajuns deja la marea bifurcație. Cei care au acum frâiele țării în mâini au ales să ne omoare. De ce? În mod sigur de proști ce sunt! Indiferent de aparentele avantaje și ei sunt în aceeași găleată și vor muri tot ca proștii!

USR-ul și Soros pierd strada

Devine cât se poate de clară „Operațiunea recorder”. Documentarul a fost lansat pentru a stârni emoție, care emoție să se concretizeze în manifestații record cu ajutorul cărora să se obțină ceva. Întrebarea e „ce anume să se obțină?”. Într-o țară în care premierul e un userist sub acoperire, iar președintele nu doar că e fondator al mizeriei, dar mai e și teleghidat pe față de cetățeanul cu cetățenie incertă Fritz, într-o astfel de țară ce anume și-ar mai dori gașca incompetenților? 

Misterul aurului libian sau cum fură Occidentul la lumina zilei

V-am povestit zilele trecute despre Gaddafi, Al Assad și Ceaușescu. Azi avem un alt episod interesant în care ne punem o întrebare fundamentală: de ce au fost uciși Ceaușescu și Gaddafi. Vom începe cu Ceaușescu deoarece este cazul cel mai cunoscut nouă. 

Breaking News: Fake după fake după fake și-apoi tot fake

Mă mai întreabă unii și alții ce părere am despre „reportajul recorder”. Și toți rămân uimiți când îmi văd privirea și când le întorc întrebarea: „Tu nu ești sănătos la cap?”. Se uită la mine strâmb, de parcă i-aș fi lovit în moalele capului, părând a-mi spune: „Stai, frate, că nu te-am jignit, te-am întrebat doare!”. De fapt, când îmi pui o astfel de întrebare chiar mă jignești! 

Ucraina este ilustrarea nodului de operare al Occidentului

Prost dacă ai fi, n-ai avea cum să nu înțelegi jocul îngălat pe care-l face Occidentul în Ucraina. După ce le-au făcut realmente vânt în groapă ucrainenilor, Occidentul vine acum - prin intermediul SUA - și spune că a sosit momentul ca Ucraina să-și recunoască situația reală și să accepte fără să se zbată prea tare să se tragă pământul peste groapa în care sunt. Că asta înseamnă, în accepțiunea Occidentului, „să fie bine, adică să nu fie rău”.

Când o scroafă proastă mă făcea „vocea Moscovei”, aducea printre altele un argument absolut cretin: cică eu îl copiam pe unul de care nu auzisem niciodată. Am căutat să văd cine e ăla și am dat peste un propagandist cretin pro-Ucraina, pro-război, având absolut toate caracteristicile imbecilului „pro-ioropian”. Ceva mai târziu aveam să aflu că prostovanul ăla jalnic este și stipendiat de statul nostră, ăla sărac, pe care vrea să-l „salveze” Bolojan! Mă rog, în lumea în care un neterminat precum Remus Cernea e corespondent de război, absolut nimic nu te mai miră.

Am intrat zilele trecute pe pagina viermelui ăluia care era cu „slava-n suflet”. Wow, ce jale, frățioare, ce injurii la adresa lui Trump și ce justificări față de prăbușirea Ucrainei. Păi cum, limbricule, nu spuneați voi că „Ucraina câștigă”, iar când eu spuneam că Rusia se luptă cu întreg NATO în Ucraina voi spuneați că sunt propagandist rus? Dacă Ucraina luptă de una singură, ce sens are să fii supărat pe Trump? Că doar, din spusele voastre, rezultă că Occidentul acordă doar un sprijin moral și un sprijin material tangențial. Vă pică propaganda-n creierele ălea mici?

N-aș fi făcut paranteza anterioară, dar personajele precum viermele amintit - de altfel invitat la sarmale la fiecare chermeză prezidențială a retardatului zurliu - sunt parte a modului de operare a Occidentului. Iar rolul lor e mult mai pervers decât vă imaginați și-l veți înțelege mai spre finalul articolului. Deci ce-a făcut Occidentul în Ucraina?

În primul când a identificat victima. Și asta nu de azi de ieri, ci încă de când Ucraina era parte a URSS(poate că merită să aruncați acum un ochi asupra articolelor dedicate istoriei necunoscute a URSS, scrise de subsemnatul în 2022; vezi aici și aici). Când însă a venit „marea eliberare” și fraierii erau îmbătați de perspectiva „libertății, democrației, prosperității și fericirii” care vor năvăli peste Estul Europei, „oamenii din umbră” deja marcau teritoriul și făceau planurile. Așa se face că încă din anii 90 au apărut diverse delegații de congresmeni sau senatori americani care vizitau Ucraina și care puneau bazele diverselor „comitete de inițiativă”, „asociații de prietenie” s.a.m.d. În 2005, un senator de culoare vizitează Ucraina(în special Donetsk-ul) și face un apel către Senatul american pentru a aloca fonduri necesare distrugerii armelor din ... Donbas. Patru ani mai târziu acel senator devenea președinte al SUA. Primul de culoare și primul care încasează Premiul Nobel pentru Pace, el nefăcând nimic. Ceva mai târziu se va dovedi a fi fost cel mai sângeros președinte american din istorie. Dar să nu anticipăm și să contunuăm de unde am rămas. 

Uite-așa, cu Obama la putere în SUA, evenimentele se succed în Ucraina. În 2014 avem nebunia Maidanului de la Kiev și începutul crimelor împotriva etnicilor ruși, care s-au tot intensificat marcând virarea Ucrainei spre nazismul banderist. Absolut toate semințele războiului au fost plantate programatic în mandatul lui Obama și duse la extrem în cel al lui Biden, omul de legătură al operațiunii fiind ... Victoria Nuland(actuală sfântă a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei!). 

Doar că nu trebuie să trecem foarte ușor peste subiect fără să înțelegem exact întreg contextul, mai precis modul în care au evoluat „cererile occidentalilor”. Dacă în timpul Războiului Rece își motivau interesul pentru Ucraina prin prisma puterii agricole a țării, după anul 2000 și-au exprimat interesul inclusiv pentru resursele minerale ale țării. Culmea, le-au obținut întrucât Ucraina „independentă” a făcut numeroase cedări. Însă, după ce au obținut tot ce și-au propus au considerat că ar mai fi ceva, anume ... distrugerea Rusiei prin intermediul Ucrainei. Culmea, după primele confruntări, ucrainenii au înțeles că nu pot face față forței Rusiei. Așa a apărut perspectiva păcii de la Istanbul, agreată atât de Kiev cât și de Moscova. Cu toate că mă repet, vă voi reaminti că acea pace n-ar fi presupus absolut nicio cedare teritorială din partea Ucrainei. Cu toate acestea, Zelensky a fost convins de Boris Johnson(care-a și încasat 1 milion de lire pentru job-ul acesta!) că Ucraina va ieși mult mai câștigată dacă va continua războiul. Și-acum, privind retrospectiv, te întrebi cum anume ar fi putut ieși mai câștigată, doar atunci n-ar fi cedat absolut niciun teritoriu? Culmea, tembelul Zelenskyi credea că s-ar putea înfrupta din teritoriul și resursele Rusiei după ce aceasta va cădea! Dacă mă contraziceți, vă dau peste nas cu clipurile în care Zelensky spunea în câte republici va fi împărțită Rusia. 

Acum, când vedem ceea ce s-a întâmplat, absolut toate elementele de propagandă ale trecutului sunt picate în ridicol. Propagandiștii de atunci pun batista pe țambal și schimbă retorica: de la „Ucraina învingătoare” la „Ucraina trădată” și, în scurt timp, la „Ucraina vinovată”. Exact la fel cum la noi împuțiții de la România TV, în urmă cu șase luni, ștergeau pe jos cu Georgescu, iar acum citează din el ca din Sfintele Scripturi. Poate vă întrebați la ce bune toate acestea? De ce e nevoie de atâta minciună în condițiile în care retorica lor a ajuns de cele mai multe ori să frizeze ridicolul? De la bunicuțele ucrainene care dădeau jos dronele rusești cu borcane de murături la furtul de chip-uri din mașinile de spălat sau operațiunile fabulos de mincinoase ale „Fantomei Kievului”. Nu mai vorbesc despre filmarea cinematografică de la Bucea, care devenise altar de închinăciune obligatoriu pentru toate javrele occidentale sau de discursurile „Piticului Porno” adresate parlamentelor lumii. La ce bună întreaga propagandă mincinoasă?

Nu știu de câți mincinoși ați avut parte la viața voastră și, mai ales, nu știu dacă ați fost curioși să faceți disecție fenomenului. Eu am avut parte de nenumărați mincinoși, iar unii m-au păcălit grav. Motiv pentru care m-am simțit obligat să studiez fenomenul. Ceea ce vă pot spune este că mincinoșii de succes nu se prefac atunci când mint. Ei, pur și simplu, CRED minciuna lor. Își impun s-o creadă până când ea face parte din ei. La fel e și Occidentul: își lansează programatic petardele media, își cultivă cu grijă mincinoșii strict pentru a crea o psihoză, o îmbolnăvire mentală în grup, în urma căreia să-și creadă propriile minciuni. Pare neverosmil, nu-i așa? Mecanismul însă exact așa funcționează. Și, culmea, la fel se petrec lucrurile inclusiv când vor să-și combată minciunile, adică să impună un nou adevăr mincinos. Rețineți, vă rog, atunci când își combate minciunile trecutului, Occidentul nu o face niciodată pentru a restabili adevărul, ci pentru a statuta o altă minciună! La fel se întâmplă inclusiv acum.

Ce urmează? Treptat, Ucraina va fi înfierată pentru nazismul său, pentru crimele de război, pentru ideologia sa, lipsa de protecție a minorităților s.a.m.d., adică exact pentru chestiunile asupra cărora se tăcuse. De ce se vor întâmpla toate aceste lucruri? Simplu: pentru că Occidentul trebuie să-și asume eșecul, iar când vine nota de plată, precum borfașul mărunt, Occidentul se preface că are nevoie la toaletă și-o șterge. Așa a fost de când lumea și la fel e și acum. Hoții n-au cum să-și schimbe moravurile sau doctrina. 

Iată de ce mă aștept ca, în scurt timp, să vedem Ucraina într-un dezastru infernal. Țara e în Evul Mediu, din punct de vedere energetic iar basmele referitoare la reconstrucția sa sunt simple basme. Pentru reconstrucție e nevoie de bani, iar țara e mega-îndatorată. Activele sale cele mai importante, resursele subterane și câmpurile agricole, toate, sunt în proprietatea celor care le-au dat arme. Cu ce mai poate garanta Ucraina? Cu muierile-n călduri care-au umplut netul de clipuri lascive? Ălea-s pe gratis! Și-atunci? Totul, dar absolut totul e o iluzie care se va spulbera în momentul în care, pentru reconstrucția Ucrainei, se va pune întrebarea esențială: CINE PLĂTEȘTE?

Toți idioții care se înghesuie, căutând un loc mai în față la proiectul reconstrucției nu au habar care-i răspunsul la întrebarea anterioară. Ei sunt orbiți doar de perspectiva cheltuielilor necesare fără să înțeleagă că cineva trebuie să le achite. Și cine la va achita? Falitul regim de la Kiev?

Iată de ce vă recomand să urmăriți cu atenție ceea ce se va întâmpla de-aici încolo deoarece veți vedea ilustrarea clară a ticăloșiei occidentale, la fel de clară și pe față ca întotdeauna. De aceea e ceva mai mult decât Ucraina, fiind efectiv ilustrarea modului în care acționează paraziții occidentali. Iar atunci când veți vedea acea țară sfâșiată în numeroase republici de buzunar - totul pentru a se ascunde urmele - să nu uitați ceea ce v-am spus mereu, anume că îți meriți soarta atunci când asculți cântecul de sirenă al tâlharilor.

Cum a profitat China de know how-ul lui Ceaușescu?

România nu avea nicio datorie în 1989. După ce Ceaușescu fusese păcălit cu niște credite dubioase, a plătit accelerat 11 mld. $ în șapte ani, economisind astfel vreo 3 mld. $ și, cel mai important, evitând să bage țara în spirala îndatorării. La finalul efortului uriaș, în timpul căruia unii au suferit de foame, România avea zero datorii și, în plus, trebuia să primească o sumă de aproximativ 7 mld. $ din diversele împrumuturi acordate țărilor în curs de dezvoltare. Care-i istoria?

Sondajele frauduloase

În dimineața aceasta m-am trezit într-o altă realitate față de cea a sondajelor mistificate. Motiv pentru care cred că e util să rămânem puțin la problema identificată. Este absolut inacceptabil ceea ce se întâmplă. Există o grămadă de sondaje lansate înainte de vot, toate cu rezultate halucinante.

Poate că noi nu trăim în România, ci în Retardia

Retardul e o boală veche de-a noastră. Pur și simplu mereu ne-am dezvoltat mai târziu, motiv pentru care bancul ăla cu „eu am fost și bolnav când am fost mic” probabil că ni se aplică. Aici nu e vorba de speculații mărunte pe care le-aș face eu, ci de o realitate care ne apasă istoric.

Crearea statului unitar român, în sine, a fost un proces incredibil de greoi, care s-a petrecut mult după ce statele vestului se cristalizaseră. Culmea, în timp ce cristalizarea s-a făcut în unele state vestice(Italia, Franța, Spania etc.) fără măcar să existe o unitate lingvistică, în spațiul românesc, unde există o unitate lingvistică aproape desăvârșită, cristalizarea a întârziat vreo 70 de ani și s-a făcut etapizat. N-aș vrea să discut despre „marele patriot” Maniu, care în Parlamentul de la Budapesta a ținut un discurs jignitor despre cum „românii pot fi buni maghiari”. Iar apoi, după alipire, a devenit simbolul patriotismului, el fiind spion englez.

Reforma agrară e un alt subiect care nu s-a discutat suficient. Când noi am început să împroprietărim țăranii, reformele agrare fuseseră de mult finalizate în Vest, acolo unde deja apăruse o ultra-eficientă clasă de fermieri. Întârzierea de la noi a condus la persistența unei clase de țărani aflași sub limita sărăciei și a unor pseudo-aristocrați care exportau banii produși de moșiile lor la Paris. Reforma lui Cuza a fost una incompletă, menținând clasa aristocrată în aceeași înțepeneală și fiind o cauză a Răscoalei de la 1907. Chiar și reforma din 1921 a fost una incompletă, iar asta a generat lipsa unei clase reale de fermieri. Oricât ne-am bate cu pumnul în piept, adevărata tranziție către ceea ce ar trebui să fie o fermă adevărată au făcut comuniștii cu IAS-urile. 

În 1989 România rămăsese singura țară comunistă a Estului, iar dacă ar mai fi rezistat puțin nea Nicu, cred că ar fi reușit să moștenească și URSS-ul. Vă dați seama ce nebunie? În timp ce-n restul țărilor se începuse democratizarea societăților, pe-aici noi eram tot cu „Partidul, Ceaușescu, România”. Dacă n-ar fi fost o acțiune externă, noi am fi rămas și mai proști și și mai săraci!

Tranziția de la comunism de după 1989 a fost, de asemenea, un eșec pe linie, o întârziere absolut ucigătoare. Vă vine sau nu să credeți, noi în continuare suntem în tranziție, în condițiile în care țări ca Polonia duduie. Aproape că-mi vine să râd atunci când un ii ideologi „demonstrează” că în Ungaria nu prea e bine deoarece PIB-ul lor e de doar 200 mld. EUR în timp ce PIB-ul nostru e de 340 mld. EUR. Cât de prost trebuie să fii ca să nu observi un element șocant, anume că PIB-ul per capita e mai mare în Ungaria(19 500 EUR vs 17 500 în România)? Sau chestii mai mărunte gen modul în care pe piața aviatică locală legea e făcută de Wizz Air, sau cum, dacă n-ar fi intervenit BNR, OTP ar fi ajuns cea mai mare bancă din România? Partea devastatoare însă abia acum vine: cum să te compari cu Ungaria, o țară fără nicio resursă, de 2,5 ori mai mică decât România atât ca suprafață cât și ca populație? Înțelegeți? Păi cu ăia ne comparăm noi, în loc să ne uităm la Polonia sau Cehia? Dacă ordonăm PIB-urile pe cap de locuitor ale țărilor estice, din nou e fără surprize: România e doar peste Bulgaria! De unde, totuși, această băltire, această întârziere absolut inacceptabilă?

Sunt câteva exemple care ne arată limpede boala de care suferă România, anume retardul cronic, manifestat permanent în istorie. Știu, se vor găsi numeroși specialiști care să-mi dea exemple despre „motivele pentru care...”. Aiurea, domnilor, nu sunt motive, e vorba doar de un singur motiv, anume retardul care ne domină ca popor. Ardelenii ar fi trebuit să se elibereze singuri de sub Imperiu, dar n-au făcut-o! Nu trebuia să vină un Război Mondial pentru a-și câștiga independența. Desigur, nici Regatul n-a contribuit suficient pentru a impulsiona lupta de acolo. Toți ne-am pus pe o dulce tânjală istorică. Reforma aia agrară, dară ar fi fost făcută bine în 1860, probabil că alta ar fi fost puterea economică a României Mici. Doar că pentru o asemenea reformă trebuia să convingi tocmai clasa aia ridicolă, care-și zicea aristocrată și care habar n-avea că e o relicvă istorică pe cale de a fi eliminată. A fost eliminată abia în 1945, din păcate. 

Și-acum să vedem prezentul. Din nou suntem în contratimp. Peste tot apar mișcările naționaliste, de recâștigare a indepensenței față de Bruxelles. La noi avem de-a face cu niște elemente bizar de timide! Nu vreau să supăr pe nimeni, dar cum naiba poți să te numești „suveranist”, dar să-și afirmi credința pentru UE sau sclavia NATO? E la fel ca Maniu cu „românii pot fi buni maghiari”. Oameni buni, sunteți proști? Uniunea Europeană deja nu mai există. Inclusiv Meloni urmează să dea o lovitură monumentală dacă trece aurul Băncii Centrale(a treia rezervă din lume!) în custodia statului. V-ați gândit că la noi unul care-a forțat legea de repatriere a aurului a ajuns la pârnaie?

Așadar, în timp ce peste tot în Europa chiar și paralizatele partide tradiționale cu centralele la Bruxelles se trezesc din sevraj și merg spre independență, noi mergem tot spre același progresism care s-a dovedit falit peste tot în lume. Progresismul a băgat SUA în rahat(unul definitiv, în ciuda forțărilor actualei administrații), a dus Europa spre irelevanță politico-economică și, în general, a pus Occidentul pe butuci. Acum, când lumea se trezește, peisajul e limpede: Titanicul se scufundă, astfel încât cei care devin conștienți caută să prindă un loc pe barca de salvare. 

Noi? Cu progresismul înainte! Partidele de la putere sunt mâncate de virusul progresist. Idioata aia de la Mediu a reușit să omoare tone de pește prin secările de baraje, asta în condițiile în care dacă mergi la pescuit neautorizat riști să înfunzi pușcăria. Nu mai vorbesc de faptul că a mai lăsat și 130 000 de oameni fără apă. Proasta de la Externe s-a milogit să obțină o întâlnire cu Rubio, iar când s-a întâlnit n-a înțeles ce-i spune ăla. Fără a avea un minim de pregătire diplomatică, a luat-o pe arătură neînțelegând când ăla îi spunea că se vor retrage. Mă rog, putem continua exemplele cu bizari precum Pledoiu, Pîslaru și restul găștii retardate. Fără a-l uita, desigur, pe capu' la toate(sic!), Bolojan. Un asemenea guvern de retarzi pro-ioropieni este, pur și simplu, din alte vremuri. Acum totul merge în direcție diametral opusă, dar noi votăm bovin pro-ioropian. O să ne trezim cu toată Ioropa rămasă aici și chiar și cu NATO. UE și NATO vor avea doar un membru: România! Merităm, suntem de râsul curcilor.

Este fix imaginea pe care vreau să o vadă cei care găsesc mereu motive pentru care la noi s-a întâmplat mai târziu. Care ar fi motivul acum? Vi-l spun eu deoarece e același care a fost mereu, anume oamenii. Există o vină colectivă a românilor, vină pe care o ascund permanent. Nu, dragii mei, nu vremurile tulburi au fost problema noastră istorică, nu faptul că ne aflăm la confluența marilor imperii, ci ceva mult mai domestic, mult mai simplu de văzut: propria noastră lașitate dublată de propria noastră prostie. Hai să fim corecți și să privim realitatea în față: permanent am fost lași! Am așteptat să facă altul ceea ce ar fi trebuit să facem noi. Dacă n-ar fi fost lovitura de stat, Ceaușescu ar fi murit de bătrânețe în patul său. Cam asta e dimensiunea lașității noastre. Stăm în casă precum boii, așteptând „să facă alții” și abia după aceea să mergem în piață să dăm foc demonstrativ „carnetului de partid”.

Am avut posibilitatea să schimbăm ceva la voturile trecute, dar am fost lași. Ne-a fost frică de „ce-o să zică Europa”. „Ce se va întâmpla dacă leul se va devaloriza, dacă ne vor fi tăiate fondurile europene, dacă ne vor fi tăiate job-urile sau dacă ni se vor micșora pensiile și salariile?” Este că acestea au fost întrebările care l-au propulsat pe Nicu Psihicu președinte? Și uite cum, ca o ironie a sorții, experimentați absolut toate fricile, ba și ceva în plus deoarece Bolojan v-a tăiat din puterea de cumpărare cu TVA-ul, iar la începutul anului următor o să v-o dea pe-aia cu impozitul pe proprietate! Și e abia începutul. Vedeți, dragii mei, uite-așa se răzbună prostia și lașitatea.

Acum suntem în plin proces electoral. Din nou aceleași șabloane și aceeași lașitate din partea voastră. Dacă va veni X va fi nasol! Și uite-așa, ori nu mergeți să votați, ori votați așa cum vrea sistemul. Și de suferit oricum veți suferi deoarece ecuația e simplă: când mergi contra istoriei suferința face parte din regulile jocului. Din nou, abia când vă va ajunge cuțitul la os vă veți trezi ca în atâtea rânduri ale istoriei. Veți constata cu disperare că e infinit mai greu și mai tragic deoarece „iar ne-am trezit prea târziu”.

Iată de ce imnul nostru se numește Deșteaptă-te române și iată de ce avem în fruntea țării un retardat. Dacă aș putea aș schimba și numele țării în Retardia. Ar fi mai potrivit. Inclusiv imnul care ni s-ar potrivi ar fi „Dormi liniștit, FNI progresul lucrează pentru tine!”.

SUA caută să pompeze apa de pe propriul Titanic în timp ce europenii continuă să vâneze blana ursului din pădure

Zelenskyi a reușit să treacă proiectul Bugetului Ucrainei pe 2026, dar negura cifrelor acestuia este cât se poate de densă. Dacă ai fi vorbit despre o economie în creștere, poate ai fi putut da crezare fantasmelor legiferate la Kiev, dar cunoscând situația începi să te întrebi dacă oamenii ăia care au aprobat așa ceva sunt sănătoși la cap.

Ceea ce vedem mai jos e o sumarizare a datelor bugetare pe 2025 și 2026. Nu trebuie să fii mare specialist în finanțe ca să înțelegi despre ce e vorba acolo. Creștere cu 24% a veniturilor? De unde în condițiile în care rușii au pus la pământ întreaga economie a Ucrainei? Dacă e să fim corecți, ceea ce observăm este că avem de-a face cu un Buget făcut în Excel. Practic, pentru a arăta comercial s-a adăugat 23% cifrelor de anul trecut! Dacă am detalia pe fiecare capitol, elementele s-ar vedea chiar mai evident de-atât. Dar e suficient de relevant ceea ce am sumarizat mai jos, mai ales în condițiile în care discuția noastră de azi e alta.

Indicator Bugetar	2025 (Estimare USD)	2026 (Estimare USD)	Creștere Absolută (USD)	Creștere Procentuală
Venituri Totale Planificate	USD 51.7 miliarde	USD 64.0 miliarde	USD 12.3 miliarde	+23.8 %
Cheltuieli Totale Planificate	USD 87.4 miliarde	USD 105.9 miliarde	USD 18.5 miliarde	+21.2 %
Alocări pentru Apărare/Securitate	USD 49.6 miliarde	USD 61.4 miliarde	USD 11.8 miliarde	+23.8 %
Deficit Bugetar (Calculat)	USD 35.7 miliarde	USD 41.9 miliarde	USD 6.2 miliarde	+17.4 %

Fără doar și poate, Kievul se bazează pe finanțarea externă. Iar aici avem de-a face cu o catastrofă întrucât „sursa SUA” a picat. Americanii nu mai finanțează efortul de război ucrainean și asta nu de acum. De la venirea lui Trump la butoane, ajutoarele americane s-au tot subțiat. Sunt două motive pentru care se întâmplă fenomenul acesta. În primul rând SUA nu mai poate. Efortul de război din Ucraina, cu toate că nu a fost unul direct, a împins hegemonul în dezastru. Și-au golit stocuri strategice de arme, au eșuat în a le înlocui, iar la capitolul Buget cam bate vântul. SUA are probleme economice atât de adânci încât efectiv nu mai rezistă. Problemelor menționate li se adaugă probabil cea mai radicală disensiuniune internă din istoria țării. 

Însă nu e doar atât. Realitatea care nu se spune este cea legată de negocierile Rusia-SUA. Aveți idee ce anume negociază Trump? Cred că nu. E vorba de ieșirea SUA din ecuația războiului de-acolo. Realitatea e că SUA a fost cea care a declanșat războiul, iar acum, analizându-și dezastrul în care s-a cufundat, caută cu disperare ieșirea. Problema SUA sunt idioții utili din Europa, care, în degenerarea lor, sunt efectiv scăpați de sub control(de fapt au fost instruiți de fosta Administrație să reziste până când se schimbă conducerea de la Casa Albă). Veți înțelege imediat care-i sursa decuplării Europei de SUA și, mai mult, de ce îl face Macron trădător pe Trump.

Pornirea conflictului din Ucraina s-a lovit de Merkel. Chiar dacă era făcută din același aluat cu cei de-acum, Merkel mai avea încă picioarele pe pământ, fiind conștientă că dacă Germania e decuplată de gazele rusești moare. A trebuit să vină idiotul total Olaf Scholz pentru ca Germania să-și dea OK-ul. SUA, le-au promis europenilor că-i vor face parte la prada supremă, anume Rusia. Conform simulărilor făcute, rezulta că războiul din Ucraina va seca Rusia, iar la intern vor fi probleme atât de mari încât se va declanșa o revoluție care va elimina actuala elită politică a țării. Doar că au obținut efectul invers. 

Cea mai mare prostie a conspiratorilor a fost aceea de a crede că dacă ei se pregătesc de război, rușii stau cu mâinile-n sân, așteptând să fie călcați cu bocancii pe grumaz. Occidentalii știau că Rusia e mult mai puternică decât Ucraina, dar planificaseră o adevărată bombă după ce Rusia ar fi ocupat Kievul. Operațiuni de sabotaj, rezistențe eroice în orașele transformate în cazărmi fortificate, partizani s.a.m.d. Era vorba de o gherilă care ar fi costat enorm ocupația rusă. Doar că rușii nu au picat în capcană. Au știut exact unde merg, ce atacă, iar când s-a pus problema unui armistițiu în care Ucraina să-și îndeplinească obligațiile asumate de ea în acordurile anterioare(cele de la Minsk), su semnat. Povestea o știți: jigodia de Boris Johnson, contra unui comision gras, l-a convins pe papagalul de la Kiev că va avea mult mai mult de câștigat dacă va continua războiul. Un imens aparat american s-a pus în mișcare, extrăgând statele neutre(Suedia și Finlanda) din zona lor de confort și integrându-le în NATO. 

Ceea ce a urmat cunoașteți: sancțiuni peste sancțiuni, propagandă deșănțată, dezinformare cât cuprinde s.a.m.d. Însă toate au eșuat lamentabil. Rusia a ieșit nu doar întărită, ci victorioasă din punct de vedere economic, dar mai ales militar! A fost efectiv buturuga mică răsturnând carul mare. Rusia a renunțat la monedele occidentale, preferând relații bilaterale cu partenerii tradiționali. Are propriul sistem de carduri, propriul sistem de mesagerie financiară. Sancțiuinile au ajutat-o să-și câștige independența în domenii întregi care erau cotropite de alte state. Totul e schimbat în Rusia, iar autonomia țării este totală. Spunea propaganda că Rusia s-a făcut sclava Chinei. Altă aberație! În cazul în care nu știați, Rusia are excedent comercial în raport cu China! În 2024, Rusia a exportat mai mult cu 13.8 mld. în echivalent dolar în China, iar în primul semestru al anului curent, în condițiile scăderii schimburilor comerciale totale, excedentul Rusiei este de 12 mld. în echivalent dolari!!! Iar aici vine partea interesantă deoarece Rusia pregătește prima emisiune de obligațiuni în yuani! E mai mult decât o simplă emisiune de obligațiuni: e un semnal geopolitic menit a-l face pe Trump să turbeze.

De fapt TOTUL are legătură cu politica americană. Rusia arată cu nu are încredere în SUA și-și continuă drumul. De partea cealaltă Trump e cuprins de disperare pentru că astrele nu i se așează așa cum ar vrea. Are o grămadă de opoziție internă, dar simte că orice clipă pierdută e devastatoare la adresa politicii SUA. Și asta îl va conduce la ... lichidarea Europei ca semn vizibil de bunăcredință din partea SUA. Deja operațiunile au început, prin susținerea partidelor naționaliste și eurosceptice, în timp ce dinspre SUA se transmit adevărate declarații-obuz. Și abia acum înțelegem cu adevărat ce se întâmplă în Europa.

În degenerarea lor, liderii europeni au schimbat registrul. Ei consideră că nu mai e necesar să se înfrupte din Rusia și că pot câștiga banii pierduți din ... reconstrucția Ucrainei. Știu, e aberant, dar nu le poți cere unor proști să gândească! Ei nu au habar că reconstrucția înseamnă bani care trebuie dați și, mai ales, că Ucraina e plină de datorii care sunt către ... SUA. Orice acțiune având ca scop Ucraina trebuie aprobată de SUA. Culmea, din reconstrucția Ucrainei caută să ia partea leului SUA deoarece ei au cei mai mulți bani băgați acolo. În consecință e un haos.

Ca să fie treaba și mai interesantă, europenii cei faliți au pus ochii pe activele blocate ale Rusiei. Doar că aici s-a sucit treaba extrem de ridicol. Treziți din sevraj, belgienii s-au opus? Motivul e simplu, ei sunt custodele celei mari părți a activelor rusești înghețate, prin intermediul EUROCLEAR. Acei bani sunt protejați de legea internațională, adică de ceea ce numesc occidentalii „ordinea internațională bazată pe reguli”. Confiscarea fără o sentinţă judecătorească clară ar echivala cu “sechestrarea ilegală” a fondurilor rusești.  Fiind de acord cu confiscarea banilor Rusiei, Belgia poate fi dată în judecată de Rusia și pusă să plătească despăgubiri semnificative. Iată așadar momentul trezirii. S-au prins că nu pot fi parte a unei acțiuni în care ei sunt singurii răspunzători. În plus, există o opoziție generalizată a oamenilor care încă mai au creier în cap. Motivul e extrem de intuitiv: confiscarea monopolistică a activelor suverane - ca răspuns politic la război - subminează încrederea investitorilor în sistemul financiar european, în special în instrumentele denominate în euro. Totul în condițiile în care oricum euro nu prea se simte bine din punct de vedere al credibilității. Un astfel de eveniment s-ar solda cu retrageri de capital, devalorizări, evaziuni de la instituţiile financiare centrale(precum Euroclear),  adică un “şoc sistemic” pentru pieţele europene. Șoc de care trepădușii cretini ai Comisiei Europene(sau cei din Consiliu) nu au cum să aibă habar întrucât le depășește capacitatea de înțelegere.

Acesta este tabelul complet! SUA aleargă să mai salveze ce se poate. După retragerea rușinoasă din Afganistan, după negocierile de-a dreptul jenante în relația cu Iranul, o prăbușire necontrolată a Ucrainei ar fi dezastrul absolut pentru ei. Europenii în schimb, trăiesc într-o himeră atât de ireală încât, sincer să fiu, mă declar uluit de capacitatea substanțelor halucinogene consumate în bloc de cretinii ajunși la cârma Europei. Iată de ce așteptările la o cădere bruscă și dezastruoasă a Europei în ansamblul său nu sunt exagerate. Noul URSS(URES - Uniunea Republicilor Europene Socialiste) nu mai are vlagă. Problema noastră e că acum suntem integrați în halucinantul și obsedantul URES, deci va fi infinit mai complicat decât la căderea Estului din 1989! Priviți realitatea în față, nu aberațiile care vi se servesc!