Vin vremuri grele....

E seară, iar alegerile se apropie de sfârşit(slavă Domnului!). E un moment în care trebuie să privim către ceea ce va urma întrucât, din păcate, nu se prevăd vremuri bune pentru nimeni. Aveţi mai jos unul dintre cele mai recente interviuri ale lui Roubini.

De ce are Ghetea nevoie de bani?

Rămân surprins de foamea de bani a lui Gheţea. Acesta a declarat TMC că CEC Bank mai are nevoie de 900 milioane de lei, după ce statul a aprobat o majorare de capital în valoare cu aceeaşi sumă. Asta înseamnă un total de 1.8 miliarde, adică aproximativ 480 milioane de EURO. Chiar dacă Gheţea susţine că aceşti bani i se cuvin întrucât sunt prevăzuţi într-un plan de afaceri pe care l-a făcut când a fost numit(în mai 2007!!!), simt că mă cam cuprinde un fior rece. Suma e destul de mare şi, în calitate de contribuabili, cred că ar trebui să avem un acces ceva mai larg atât la situaţiile financiare CEC cât şi la planurile de afaceri. Nu de alta, dar până acum eu nu am văzut decât comunicate de presă sau ştiri ale agenţiilor de presă, iar în respectivele comunicate se preciza clar faptul că CEC are profit. Mai mult, la 10 luni, raportul depozite/credite este supraunitar(1.49), ceea ce în condiţiile actuale reprezintă un avantaj clar.

Sincer, nu cred că este un moment oportun pentru a pompa bani în CEC, indiferent de planul de afaceri de acum 2 ani! Situaţia s-a schimbat şi orice ban cheltuit trebuie să aibă o destinaţie precisă. Cu o criză deja declanşată cred că sunt multe alte domenii prioritare. Asta evident dacă nu cumva domnul Gheţea ne pregăteşte vreo surpriză!

Adio credit?

Se tot vorbeşte în ultima vreme de relaxarea normelor de creditare ale BNR. Pentru aceasta a ieşit la rampă chiar şeful ARB care, pe un ton ameninţător, a promis că va solicita Băncii Naţionale modificarea normelor de creditare. Explicaţia pe care a dat-o este că, prin adoptarea unor noi norme, piaţa creditului se va debloca. Ca un făcut, BNR s-a sesizat imediat şi a promis că în luna ianuarie va analiza datele statistice şi, dacă va fi cazul, va opera modificări ale regulamentului de creditare. Aceasta este varianta publicată în mass-media.

Realitatea este, din păcate, alta. Nu normele BNR sunt cauza blocării creditului. Aşa cum am mai discutat la publicarea acestora, regulamentul de creditare poarte fi foarte uşor ocolit dacă se doreşte. Principala cauză este lipsa lichidităţii, iar aceasta nu va fi rezolvată prea uşor. Momentan, prin manevre de imagine(gen ieşirea ARB) se doreşte ascunderea acestei realităţi. În principiu, când BNR spune că va analiza datele statistice în cursul lunii ianuarie, ar trebui înţeles că BNR va introduce în birocraţia proprie analiza unei false cauze pentru a ajunge la concluzia pe care o ştim cu toţii. Probabil va opera modificări cosmetice la regulament, modificări pe care le va publica prin martie, iar băncile vor fi nevoite să-şi refacă normele, asta însemnând încă 1-2 luni. Adică vor mai trece aproximativ şase luni şi nu se va întâmpla nimic. Astfel BNR va câştiga timp şi va reevalua situaţia în funcţie de evoluţia crizei.

Altfel spus, dintre posibilitatea unui "hard landing" pentru una sau mai multe bănci şi un "soft landing" controlat pentru întregul sistem bancar, Isărescu a ales a doua variantă. Prin politica practicată, în perioada imediat următoare, băncile nu vor face altceva decât depozite şi curăţenie în portofoliul de credite. În principiu asta îi asigură lui Isărescu o stabilitate a sistemului bancar, dar cu repercursiuni asupra economiei. Numai că economia reală nu e în ograda sa, iar acesta poate fi un subiect de discuţie referitor la viitoarele tentaţii politice ale guvernatorului.

Agenturili

Dacă până acum speranțele(deşarte) ale unora se îndreptau către Moody's, iată că ieri acestea au fost spulberate. Conform unei analize dată publicității, agenția de rating vede recesiune anul viitor, ceea ce în ochii unora, desigur, reflectă o "insuficientă cunoaştere a realităţilor economiei româneşti"(conform lui Tăriceanu). Întrucât am vorbit şi ieri despre cât de inutile sunt aceste replici puerile, prefer să nu mai pierd timpul. Aceleaşi lucruri s-au spus şi la cele două declasări operate de S&P şi Fitch. Era de aşteptat ca artizanii conspiraţiei să dea şi acum o replică similară.

Ceea ce cred că trebuie reţinut este faptul că asistaăm la primul pas către scăderea ratingului, chiar dacă reprezentantul Moody's a precizat că aceasta nu se va întâmpla. Poate că vă mai amintiţi cum, în urmă cu aproximativ două săptămâni, estimam că şi Moodys va face o mişcare similară celorlalte agenţii de rating. Deocamdată a estimat riscul unei recesiuni, ceea ce, din punctul meu de vedere, este chiar mai rău decât o declasare. Urmează ca peste câtva timp să asistăm la o nouă analiză negativă care va pregăti terenul scăderii rating-ului.

Leul cel voinic si conspiraţia

Prin mai multe ieşiri la rampă, bravii noştri oficiali au lansat ideea unei conspiraţii mondiale îndreptată împotriva bietei noastre ţărişoare. Nu voi discuta aici penibilul unei asemenea ipoteze şi nici implicaţia pe care o poate avea ridicarea unei aberaţii la nivel de declaraţii oficiale. Să sperăm că sângele înfierbântat de campania electorală îşi va reveni la normal după alegeri şi că după aceasta vom avea parte de declaraţii ceva mai responsabile.

O altă vorbă de duh mioritică(derivată direct din "teoria conspiraţiei" descrisă mai sus) este că "analiştii străini vorbesc fără să ştie realităţile noastre, fără a avea date concrete şi, în concluzie, ajung la rezultate eronate". Din păcate sunt mulţi cei care cred că la agenţiile de rating lucrează "coana Miţa de la aprozar" sau că la unele bănci străine posturile de analişti sunt ocupate de gorile nevrozate, iar această percepţie nu văd pe cine ajută.

Cea mai recentă "emoţie" trăită de piaţa noastră a fost prilejuită de o analiza a Barclays Capital conform căreia, o depreciere a monedei naţionale la un nivel de 5RON/EUR ar asigura o corecţie rapidă a dezechilibrului extern(cei care citesc regulat acest blog ştiu că, în urmă cu câteva săptămâni, şi noi am estimat o valoare similară a cursului). Evident, analiştii băncilor locale afirmă în cor că aşa ceva nu e posibil. Cea mai cinică ripostă a fost formulată de Ionuţ Dumitru: "din punct de vedere tehnic este imposibila o astfel de depreciere, lichiditatea in lei din piata monetara nepermitand o depreciere atat de mare."

Formal, putem spune că Ionuţ are dreptate. Numai că, ceea ce se întâmplă acum pe piaţă este anormal şi toată lumea se întreabă cât timp vor mai rezista băncile, ca să nu mai vorbim de economia reală(care începe să fie lovită frontal). Pentru a nu întinde inutil discuţia, voi aminti doar două exemple din istoria recentă a României:

• "Din punct de vedere tehnic", în ultimul an al guvernului Văcăroiu, modificarea cursului de schimb al dolarului era imposibilă(şi chiar a fost imposibilă!). Nu după mult timp, cursul a explodat(dacă mai ţineţi minte, a crescut în prima fază de aproximativ 3 ori, pentru se stabiliza la o valoare apropiată de dublul "cotaţiei Văcăroiu");
• O altă lecţie, de dată mai recentă, le-a fost servită multpreamediatizaţilor brokeri care se strâng prin diverse ringuri. Dacă mai ţineţi minte, pe la sfârşitul anului trecut şi începutul anului curent, mulţi dintre "vedeţii bursei" contraziceau vocalic analiştii străini(şi trendul care, uşor, uşor, începea să devină clar descendent) aruncând ca argument suprem "statutul nostru de economie emergentă". Cred că valorile actuale ale titlurilor listate pe bursa noastră demonstrează cu prisosinţă cine a avut dreptate.

Personal cred că estimarea Barclays este OK şi că leul nu stă acum pe o bază solidă. Numai că, cel mai probabil, mişcările adevărate le vom simţi după alegeri. Poate chiar a doua zi :-)).

Cat de sus?

Întâmplător, am găsit un material foarte interesant cu Peter Schiff(preluat de pe Fox). Vă recomand să-l ascultaţi cu atenţie şi să trageţi singuri concluziile în ceea ce privește noile "așezări" ale prețurilor.

Auto. STOP!

Industria auto este pentru noi cel mai puternic pilon industrial, unul dintre puţinele domenii care exportă şi care aduce plus valoare economică ţării. Este un domeniu în care lucrează direct aproximativ 300 000 de oameni şi care, în ultima perioadă, a cunoscut o dinamică demnă de invidiat.

Evident, când lucrurile merg bine, trebuie să apară o autoritate care să strice ceva. Aşa s-a întâmplat şi cu domeniului în cauză unde, prin introducerea unei legi penibile, s-a reuşit destabilizarea din rădăcini. Cu ce ne-am ales din taxa de poluare? Simplu, cu un parc auto compus din rable care poluează în draci şi cu o întreagă ramură industrială la pământ. Nu ştiu dacă preşedintele îşi mai aminteşte cum tuna la adresa guvernului pe vremea când Comisia Europeană ne explica cât de neeuropeană e taxa de primă înmatriculare. Sau dacă premierul îşi mai aminteşte cu câtă mândrie ne explica despre cât de logică şi de bună e taxa de poluare. Cert este că atitudinea noastră umilă şi mediocră(dublată de nişte lupte interne fără sens) a reuşit să îngenuncheze întreaga industrie producătoare de maşini. Iar ceea ce va urma, chiar şi cu eliminarea taxării maşinilor noi, tot dezastru se va numi.

Sunt curios acum, oare îşi asumă cineva responsabilitatea? Bineînţeles că nu, doar suntem în campania electorală în care, nu-i aşa, "ăilalţi e dă vină"!

Ultima suflare a căpşunarului

De ani buni, unul din principalii piloni ai economiei româneşti este căpşunarul. Anul trecut, o revistă de business l-a numit chiar "personalitatea anului" şi, singura întrebare pe care mi-am pus-o atunci a fost: de ce nu a deceniului? Nu trebuie să uităm niciodată cum aceasta masă de români care fac absolut orice activitate peste hotare au contribuit la menţinerea economiei româneşti pe linia de plutire. Fluxurile de valută intrate, de la an la an mai mari, ne-au ferit de deprecieri excesive ale monedei naţionale şi au contribuit la apetitul nostru sporit pentru consum.

Numai că orice poveste frumoasă are un sfârşit. Recesiunea din ţările europene riscă să lase fără locuri de muncă majoritatea emigranţilor români, ceea ce ar implica întoarcerea acestora acasă. Numărul estimat de repatrieri pentru anul viitor este de 700 000. O cifră imensă care poate pune presiune pe orice buget din lume, cu atât mai mult pe cel al României.

Interesant este faptul că, în acest moment, intrările de valută sunt net superioare anului trecut. Ei bine, cu tot optimismul unora, această creştere a intrărilor nu e un motiv de bucurie deoarece acestea reprezintă "intrările ultime". Mai precis, sunt banii economisiţi cu care căpşunarii se întorc definitiv în ţară.

Este de aşteptat ca până prin perioada Crăciunului aceste intrări să crească sporind optimismul autorităţilor. Numai că scăderea intrărilor va fi bruscă şi probabil va fi simţită la intensitate maximă prin martie 2009. Acela va fi momentul în care deficitul de cont curent uriaş va crea o presiune teribilă asupra cursului, forţând prag după prag. Pe de altă parte, masa imensă de şomeri (probabil peste 1.5 milioane) va crea o tensiune socială deosebit de puternică. Singura supapă ar putea fi accelerarea investiţiilor în infrastructură, dar pentru asta ar fi trebuit să avem până acum clare liniile de finanţare.

No, we can't!

Aşa cum ne-am aşteptat, la recenta întrunire a G20 singurul lucru clar stabilit a fost data următoarei reuniuni. Asta în afară de zâmbetele tâmpe, sforăiturile fine şi spectacolul ieftin al unor lideri care nici nu prea ştiau bine de ce se află acolo. Noroc cu consilierii care, înainte de plecare, au încropit "un mesaj de speranţă, care nu poate veni decât din convergenţa eforturilor tuturor pentru a susţine activitatea economică".

Şi cum lucrurile stau prost, m-am gândit că este timpul să ne uităm mai atent pe informaţii pentru a încerca o intuire a noilor tendinţe. În primul rând, situaţia din SUA se extinde extrem rapid în economia reală. Dacă până acum vorbeam doar de bănci, începând de câteva săptămâni vorbim de industria constructoare de maşini, de retail s.a. În ceea ce priveşte industria auto, executivul american este pus în faţa unei dileme: s-o ajute cu aproximativ 50 mld. sau să o lase să cadă, caz în care numai costurile generate de falimentul GM s-ar situa pe la 200 mld.$? Este clar că ajutorul este unica soluţie, numai că nimeni nu prea ştie de unde se vor lua aceşti bani.

Bani, bani, bani! Acesta va fi sloganul următoarelor luni şi, cel mai probabil, solicitările se vor muta din birourile luxoase la nivelul străzii, punând o presiune suplimentară pe autorităţi. Iar când spun autorităţi, nu mă refer doar la SUA, ci la la toată lumea, în special la Europa unde, de asemenea, s-au cheltuit inutil bani pentru salvarea unor bănci.

Aşa cum era de aşteptat, inundarea cu bani a pieţelor începe să aibă efectul contrar, anume pierderea încrederii în monedă. Şi cum ieşirea de pe bani implică intrarea pe metale preţioase sau mărfuri, este de aşteptat să vedem în scurt timp o modificare de trend a acestora. Pe piaţa metalelor preţioase începe să se manifeste o presiune din ce în ce mai mare la cumpărare şi nu este exclus să asistăm la dublarea valorii aurului în următoarele câteva luni. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu petrolul. Cei care au răsuflat uşuraţi la ieftinirea din ultima vreme, ar trebui să fie circumspecţi întrucât, la cât de nervos se mişcă pieţele, există toate şansele ca în scurt timp (1-2 luni) să avem barilul de petrol la peste 150$.

Lecţia pe care o trăim acum e una simplă: mişcarea naturală a lucrurilor este cea către echilibru. Acelaşi lucru se întâmplă pe toate pieţele, iar încercarea de reglementare excesivă nu va avea alt efect decât o nouă criză. Asta în ciuda unor repetenţi care au transformat un fenomen de o gravitate extremă într-o într-o şuetă mondenă.

Gloom, Boom & Doom

Marc Faber este un investitor mai puţin cunoscut la noi. A devenit faimos când şi-a avertizat clienţii să iasă de pe acţiuni cu doar o săptămână înainte de căderea din octombrie 1987. De asemenea, cartea sa "Tomorrow's Gold: Asia's Age of Discovery"(publicată în 2002) în care descria diverse oportunităţi de investiţii a devenit un veritabil bestseller pe Amazon.com.

Vă prezentăm mai jos unul dintre cele mai recente interviuri ale lui Faber(acordat Bloomberg TV) . Aveţi atât o analiză a crizei actuale cât şi câteva sfaturi extrem de interesante.

Partea I:


Partea a II-a:

Intoarcerea in '98

Declaraţia lui Gheţea conform căreia "creditarea pentru persoane fizice este in stand-by din cauza ca nu mai exista apetit din partea clienţilor" nu este decât o petardă sau, mai bine spus, o ascundere a prafului sub preş.

În timp ce toată lumea constată că piaţa creditului este blocată, vine unu şi spune că, de fapt, nu e lipsă de credit pe piaţă ci lipsă de interes. Asta, într-un moment în care, dacă intri într-o bancă şi ceri credit ţi se răspunde cu o propunere de depozit. Oare de ce se întâmplă asta? Deocamdată nu ne explică nimeni, dar cu siguranţă că vom înţelege mai multe peste câteva săptămâni. Cert este că, uşor, uşor, ne întoarcem la perioada în care băncile atrăgeau bani de la populaţie pentru a-i plasa la stat. Acum, ce-i drept, nu-i plasează la stat; îi plasează pe interbancar sau îi ţin pentru acoperirea nevoilor proprii. Asta deocamdată întrucât, la ce foame de bani va avea statul în perioada imediat următoare, nu este exclus să vedem cum dobânda se va duce iar până la cer.

Realitatea crudă este că nu numai creditele pentru persoane fizice sunt blocate. Este blocată aproape întreaga creditare, ceea ce va avea un efect de accelerare a crizei în prima parte a anului viitor. Şi este clar că dacă situaţia va continua, se va intra într-un cerc vicios: băncile nu vor mai credita de frică să nu pice afacerile în timp ce firmele vor muri din lipsă de finanţare.

Jim Rogers - Lost Decade

Un interviu acordat Bloomberg Tv in care se vorbeşte deschis despre criza actuală şi greşelile făcute de autorităţile americane. Sper să existe şi printre oficialităţile noastre cineva destul de destupat la creier care să aplice măsurile necesare pentru ieşirea din dezastrul în care vom intra. Ascultaţi cu atenţie pentru că merită!

Partea I:


Partea a II-a:

Lantul slăbiciunilor

Făcând un search pe sursele de ştiri, mi-a reţinut atenţia o declaraţie a lui Ion Lixandru, preşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor din România, conform căreia, companiile de transport riscă să intre într-o perioadă de criză la finalul anului, în situaţia în care consumul nu îşi va reveni. O ştire seacă, ce lesne poate trece nevăzută. Numai că situaţia nu e atât de simplă pe cât pare.

O criză a transportatorilor se va transforma rapid într-o criză a finanţatorilor acestora, adică a firmelor de leasing. Imaginaţi-vă o firmă de leasing care se trezeşte brusc cu X camioane în ogradă. În primul rând societatea va avea probleme cu vânzarea acestora. E logic faptul că pe o contracţie a pieţei transporturilor de mărfuri nici Aghiuţă nu cumpăra TIR-uri. În acest mod problema se transmite la nivelul următor, adică la finanţatorul firmei de leasing. Ei bine, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, finanţarea este asigurată prin bancă, iar când am pronunţat acest cuvânt magic, cercul se închide(...şi nu mai continuăm discuţia că poate se trezeşte Gheţea să ne "dea în penal").

Raţionamentul de mai sus nu este complet. Nu am vorbit nimic despre societăţile de asigurări care-şi vor vedea veniturile brusc micşorate, despre producătorii şi distribuitorii de combustibili care deja simt scăderea sau despre multe alte domenii care vor avea de suferit direct sau indirect. El ilustrează însă perfect modalitatea în care virusul crizei se răspândeşte. Şi, din păcate, când îl vom percepe cu adevărat va fi foarte târziu!

De la Fitch zicere

Reducerea rating-ului operată de către Fitch este nu numai o confirmare a deciziei S&P ci, în primul rând, o palmă dată celor care au sugerat crearea unei conspiraţii mondiale îndreptată împotriva României. Au fost numeroase voci care au acuzat S&P de partizanat, iar unii mai deştepţi i-au trimis acasă "să-şi facă lecţiile". N-am mai văzut de mult atâta inconştienţă din partea autorităţilor române, mai ales că, dacă era vorba de contestarea unei decizii, alta era calea. Numai că, într-o bravadă extremă dublată de inconştienţă şi infantilitate, bravii noştri oficiali au preferat jocul ieftin de campanie electorală.

Cu toate că în presă s-a speculat faptul că Moody's nu va scădea rating-ul pentru România, cred că este o chestiune de săptămâni până la apariţia acestui anunţ. Oricum, efectele politicii populiste se simt deja: finanţări mai scumpe, deteriorări mai rapide ale economiei şi investiţii din ce în ce mai rarefiate.

Ceva mai gravă apare scăderea rating-ului(la BBB pt. datoriile pe termen lung în valută) pentru cinci bănci din sistem: BCR, BRD, Bancpost, Banca Românească şi Unicredit-Ţiriac, în timp ce pentru Banca Transilvania, acesta rămâne constant(BB-), dar cu perspective negative. Aceasta probabil se va repercuta direct asupra preţului plătit de către clienţii acestor bănci.

Nu uitaţi că perspectiva este îngrijorătoare, iar o depreciere puternică a monedei nu este exclusă în perioada imediat următoare. De asemenea, este foarte posibil să asistăm la fenomene radicale pe fondul unei crize masive de finanţare. Acum probabil vom avea motive suficiente să mărim salariile tuturor până la cer!

Despre cat de negru e aurul

În urmă cu aproape un an vorbeam într-un articol despre coincidenţele ciudatele dintre criza actuală şi cea din anii '70. Putem spune chiar că, până în acest moment, comportamentul în ceea ce priveşte preţurile aurului şi al petrolului urmează acelaşi pattern. Pentru cei care au apucat acele vremuri, tehnologii precum energia solară, eoliană, automobil electric sau biogaz nu sunt lucruri necunoscute. La fel de cunoscut este şi faptul că brusc, toate aceste tehnologii au intrat în anonimat, iar peste ani de cercetări s-a aşezat praful.

De fapt, criza din anii 70 a fost foarte aproape de a degenera într-un război al petrolului. Război pe care statele occidentale, disperate de dependenţa faţă de OPEC, doreau să-l înceapă pentru "a-şi lua petrolul înapoi". Chiar dacă acum pare o glumă, la momentul respectiv economiile erau mult mai dependente de petrol, iar politicienii mult mai radicali.

Atunci, ca şi acum, criza a condus la căderea consumului, cădere care s-a simţit şi pe piaţa petrolului. Aceasta se spune că a făcut ca preţurile să scadă natural şi, treptat, să se ajungă din nou la vechile preţuri. Numai că realitatea e puţin diferită şi, dacă s-ar ţine cont de întâmplările petrecute de-atunci până în prezent, autorităţile ar trebui să încerce alt drum.

Realitatea este că petrolul reprezintă garanţia de supravieţuire a multor regimuri din orient. O influenţă mai mică a petrolului şi apariţia unor surse alternative de energie reprezintă riscuri potenţiale pentru regimurile totalitare din zona golfului. Până în prezent aceste riscuri au fost combătute prin tăierea "răului" de la rădăcină, adică prin transformarea tehnologiilor alternative în tehnologii scumpe. Un preţ mic al petrolului aruncă în derizoriu orice încercare de a obţine energia pe altă cale.

Exact acest lucru se petrece acum. În spatele unor declaraţii belicoase ale liderilor OPEC, a ameninţărilor cu scăderea producţiei sau cu blocada, avem de fapt o operaţiune cunoscută sub numele de "desfundare a robinetelor". Aceasta presupune inundarea pieţei cu petrol şi, în mod evident, scăderea preţurilor. În faţa unui petrol ieftin, orice alte surse devin scumpe, iar decizia utilizării alternativelor este, din păcate, exclusiv politică.

Accelerarea crizei

După un scurt moment de respiro şi de euforie, pieţele îşi reiau căderile, dar cu o intensitate mult mai mare, parcă dorind să recupereze "timpul pierdut". Indicii pieţei americane au căzut cu peste 4%(DOW -4.85, NASDAQ -4.34, S&P 500 -5.03). În acelaşi fel, pieţele asiatice au căzut generalizat pentru a doua zi consecutiv pe fondul înrăutăţirii condiţiilor economice.

Toate acestea se petrec pe fondul temerilor de contagiune a economiei reale. Iar aceste temeri sunt justificate atâta timp cât constructorii de maşini americani caută cu disperare să se împrumute cu 50 mld. $ de la statul american. Asta după ce în septembrie Congresul aprobase un plan de ajutorare în valoare de 25 mld. $(pentru construirea de vehicule eficiente din punct de vedere energetic).

În Europa lucrurile de-abia acum încep să se mişte spre rău. Scăderea dobânzii cheie cu 0.5% a avut ca prim efect(logic) scăderea cotaţiei EUR în raport cu dolarul american, ceea ce se speră că va da o gură de oxigen producătorilor europeni. Acelaşi lucru l-au sperat şi americanii atunci când au început scăderea dobânzii cheie.

După ce în urmă cu o lună oficialii europeni ajunseseră la concluzia că zona se află în recesiune, acum se transmit informaţii pozitive pe toate canalele posibile. Iar când oficialii transmit informaţii pozitive în această manieră, e clar că stăm pe o bombă cu ceas.

La noi, citesc în presa ultimelor zile diverse analize referitoare la ieftinătatea acţiunilor autohtone. Sunt unii care ne spun că avem cele mai ieftine acţiuni de pe planetă, iar asta, probabil, ar trebui să se mobilizeze. Nu voi da decât un singur exemplu: pe la începutul anului, o bancă de investiţii a considerat că activele cu suport ipotecar au ajuns la un preţ extrem de mic, ceea ce le ridica în faţă o oportunitate tentantă. Cum FED-ul şi executivul american dăduseră drumul "hidrantului cu dolari" şi speranţa de revigorare a pieţelor americane era crescută, banca a decis să profite de oportunitate. Pentru cei care încă nu şi-au dat seama, banca se numea Lehman Brothers, iar acum este istorie.

Primele critici

Într-o discuţie televizată(la CNBC), Peter Schiff şi-a exprimat rezerve serioase la adresa politicii economice promovate de Obama. Reputatul analist consideră că la originea crizei stă faptul că nu am avut de-a face cu o piaţă cu adevărat liberă. Exemplul pe care-l dă este cât se poate de clar: în cazul în care FED-ul nu ar fi ţinut artificial dobânzile la valori atât de mici nu ar mai fi existat nicio criză subprime(întrucât nu ar fi existat un "housing bubble").

Continuând pe acelaşi ton a adăugat: "Ca american consider că avem de-a face cu un dezastru(în cazul în care Obama va fi ales preşedinte n.r.)". Cu toate că nu se declară suporter al lui McCain, consideră că impactul politicilor promovate de acesta ar fi fost mult mai puţin dăunătoare decât politicile economice promovate de Obama. Şi aceasta pentru că Obama este adeptul unui stat puternic implicat în economie, al unui capitalism strict controlat.

Aveţi mai jos inregistrarea integrală a discuţiei de la CNBC(sincer, cred că ar trebui să faceţi abstracţie de unele intervenţii stupide ale interlocutorilor):

America si bursa

Poate că cel mai utilizat şablon pe cere-l auzim zilele acestea este că, pe fondul alegerii lui Obama, bursele cresc deoarece americanii au încredere în politica noului preşedinte. Este evident că acest clişeu nu are absolut nicio bază. Dacă analizăm numai programul economic al lui Obama, în care creşterea taxelor este un element fundamental, ne putem da lesne seama că nu există motive pentru care investitorii ar fi bucuroşi.

Adevărul este că, în preajma alegerilor, electoratul este optimist, ceea ce favorizează sporirea consumului, creşterea indicilor bursieri s.a. Americanii percep alegerea noului presedinte ca pe o nouă eră, iar când eşti pus în faţa schimbării eşti tentat să crezi că absolut toate lucrurile rele vor dispărea peste noapte. Acesta este şi un efect al campaniei electorale în care "bombele cu slogane", promisiunile şi viaţa în roz sunt prezente pe toate canalele media. Numai că, după trecerea acestei zile magice, americanul se trezeşte în aceeaşi "boring life" şi cu aceleaşi probleme.

Nu trebuie să uităm că suntem într-o criză profundă, al cărei cost, până în acest moment, a fost de 3 trilioane $. O criză care va continua să coste şi care încă nu şi-a devorat toate victimele. În perioada imediat următoare vor începe falimentele din alte domenii de activitate decât cel financiar. Aceasta va readuce panica şi perspectivele sumbre. Iar nota de plată pentru dezastru oricum va trebui plătită. Atât de americani cât şi de restul lumii.

Perspective imobiliare

În urmă cu aproximativ 8 luni estimam într-un articol o cădere a pieţei imobiliare de aproximativ 40% pentru anul în curs. Reacţiile au fost contrare acestei opinii: cea mai mare parte a cititorilor şi-au exprimat o îndoială clară. Privind retrospectiv, în perioada aceea nimeni nu se putea gândi la posibilitatea unei corecţii masive. Se petrecea un efect similar cu cel din piaţa de acţiuni: SIF-urile(ca să dau un exemplu edificator) se înscriseseră pe un trend descendent, dar nimeni nu le vedea mai jos cu mai mult de 20%.

Întorcându-ne la imobiliare, mi-a reţinut atenţia un studiu făcut de Re/Max, conform căruia preţurile apartamentelor vechi au scăzut cu 35% în timp ce, pentru apartamentele noi, scăderea este de 25%. Şi de-abia intrăm în noiembrie, adică în perioada în care cererea pe piaţa imobiliară scade drastic. Suplimentar avem de-a face cu pericolul unei contagiuni pe fondul căderii spectaculoase a pieţei imobiliare maghiare, iar scăderea rating-ului de ţară şi perspectivele sumbre pe care le are economia românească vor pune o presiune extremă pe toate segmentele pieţei imobiliare locale. Se pune totuşi întrebarea firească: oare cât vor mai scădea? Ei bine, cred că mult, iar în continuare voi prezenta câteva cifre pe care le consider mai mult decât probabile.

Blocurile vechi, construite înainte de 1977, îşi vor pierde cel mai rapid valoarea deoarece au un grad mare de degradare şi au fost construite într-o perioadă în care normele de construcţie erau mult mai lejere. O altă problemă a acestor construcţii este că, în marea lor majoritate, la următorul cutremur vor trece în categoria imobilelor cu bulină. Pentru aceste imobile cred că, până la jumătatea anului viitor, se va înregistra o scădere a preţului de peste 50% faţă de preţurile actuale. Restul imobilelor vechi vor cunoaşte o depreciere cuprinsă între 20% şi 50%, în funcţie de anul de construcţie şi locaţie.

Un fenomen interesant se va întâmpla pe piaţa apartamentelor noi. Dacă până acum scăderea a fost artificial frânată, în perioada următoare, pe fondul înrăutăţirii condiţiilor de finanţare şi a presiunilor făcute de speculatori, vom vedea accelerarea căderii preţurilor. Nu este exclus să avem scăderi de peste 30% faţă de preţurile actuale, în funcţie de stadiul de execuţie şi de locaţie. Cele mai mari scăderi de preţuri se vor consemna în segmentul superior.

Numărul mare de imobile disponibile pentru vânzare va continua să pună presiune şi pe piaţa chiriilor conducând la scăderi importante. Având în vedere faptul că pe piaţă oferta este superioară cererii, vom vedea o reducere cuprinsă între 10% şi 30% în următoarele 6 luni(cele mai mari corecţii se vor înregistra la apartamentele cu peste 3 camere şi la case/vile).

Nu vor fi ocolite de scăderi masive nici spaţiile comerciale. Până acum, creşterea chiriilor şi a valorii acestor spaţii s-a datorat exclusiv expansiunii agresive a băncilor. Este clar că de-acum înainte nu numai că nu vom mai asista la expansiunea băncilor ci, în mod sigur, la o contracţie pe fondul reducerii cheltuielilor de funcţionare şi al eficientizării activităţii. Cum şi consumul va începe să scadă, este limpede că şi pe acest segment se vor înregistra deprecieri masive.