Grecia - intre disperare si realism

Am abordat de nenumărate ori subiectul Grecia. Din momentul în care a bubuit informaţia referitoare la datoria sa externă, ţara n-a mai avut somn. Dintr-un subiect al relatărilor referitoare la frumuseţea mării sau la vestigiile istorice, Grecia s-a transformat brusc într-un superstar al problemelor economice fără ieşire.

Propaganda dementă a mass-media a încetăţenit imaginea grecului leneş care trăieşte pe spatele partenerilor europeni. O imagine falsă, manipulatoare şi deosebit de perversă în esenţa sa. O imagine menită a masca adevărata corupţie care încă se ascunde în spatele fumurilor de presă şi al grămezii de mizerie arătate cu degetul.

Ceea ce vine (VI)

Cu toate că ar mai fi multe de spus, trebuie să închei cumva acest ciclu. Ştiu că sunt elemente pe care abia le-am creionat şi altele pe care le-am sărit. Acesta este motivul pentru care unii privesc întreaga demonstraţie cu suspiciune. Însă nu trebuie să uităm că avem de-a face cu un blog, un loc eminamente al schiţelor, al gândurilor ceva mai puţin procesate.

Din analiza de până acum am dorit să se înţeleagă că cele două concepte social-politice ale secolului XX (comunism & democraţie occidentală), cu toate că au mers pe căi diametral opuse, par a fi urmat atingerea unei ţinte comune. Exemplele sunt numeroase: socialismul - dezvoltat în jurul conceptului de majoritate vs occidentul - dezvoltat în jurul conceptului de minoritate, socialismul - comunitate vs capitalism - individualitate, socialismul - dreptate socială vs capitalism - libertate s.a.m.d.

Ceea ce vine (V)

6. Capitalism vs Socialism - semne de întrebare

Fără îndoială, acesta a fost meciul secolului XX. O ştiu până şi copiii. Aşa cum spuneam mai devreme, socialismul a fost singura forţă care părea venită „din viitor”, la fel ca şi capitalismul. Acesta este motivul pentru care a şi reuşit să i se opună. 

Pentru mine însă persistă o serie de întrebări. În general obişnuiesc să întorc problema pe toate faţetele deoarece numai aşa pot avea o imagine a întregului. În toată povestea de până acum o întrebare nu mă lasă să trec mai departe: oare a fost cu adevărat o confruntare între cele două lumi aparent ireconciliabile? Poate părea o sfidare a logicii, dar de ce să nu acceptăm provocarea?

Ceea ce vine(IV)

Dacă în episodul trecut am făcut câteva popasuri istorico-ideologice pentru a înţelege doctrina care stă la baza democraţiei occidentale, nu cred că putem trece mai departe în analiza secolului XX fără a contrapune democraţiei occidentale rivalii.

Ştim din demonstraţia anterioară că societăţile tradiţionale nu puteau furniza un duşman pentru Occident. Pur şi simplu, gradul de sofisticare şi capacitatea de auto-corecţie a Occidentului era infailibilă. Asemenea hidrei, dacă reuşeai să-i tai un cap, alte două(sau mai multe) ieşeau din rana sângerândă. Ne aflam oare în faţa sistemului ultim? N-avem cum să o ştim fără a-i analiza principalul duşman.

Ceea ce vine(III)

Mă simt dator să vă atenţionez asupra faptului că această serie de articole nu este anterior scrisă şi apoi programată. Marţi, când am început să scriu despre subiectul de faţă avem în cap doar un plan sumar pe care încă îl urmez. Fiecare episod este finalizat doar cu puţin timp înainte de publicare. Cum timpul îmi este este destul de limitat, e posibil să se mai strecoare inadvertenţe sau greşeli.

Sper că episoadele anterioare v-au stârnit un alt tip de gânduri. Mi-am dorit, în primul rând, să vă provoc, să vă introduc într-un labirint la a cărui rezolvare să asistaţi în direct. Şi, aşa cum vă ameninţam ieri e timpul să trecem partea cu adevărat complicată, anume la analiza sistemelor democratice.

Ceea ce vine(II)

2. Doua poveşti cu tâlc

Vă voi mai lăsa pentru moment să cugetaţi la ceea ce am discutat în episodul trecut. Pentru a face lucrurile mai interesante vom începe cu ceva divagaţii pe care apoi le vom aplica în terenul social.

Aşa cum bine ştim, marile adevăruri sunt rostite în cuvinte simple. De-aceea m-am hotărât să vă reamintesc o zicală şi două poveşti pe care cu siguranţă le ştiţi. Chiar şi-aşa, o scurtă trecere în revistă sper să nu plictisească prea mult.

Ceea ce vine (I)

1. Speculaţii preliminare

În mai multe articole am atras atenţia asupra capcanei în care se auto-propulesează societatea occidentală. Problematica este mult mai complexă şi depăşeşte cadrul dogmatic impus de banala luptă politică pentru putere. În joc sunt miliarde de oameni, însă acest lucru pare insignifiant pentru cei care se află în spate.

Înainte de a porni discuţia ar trebui să ne gândim serios dacă omul a cunoscut până acum cu adevărat democraţia. Şi pentru aceasta ar trebui, înainte de toate, să ne gândim fiecare ce înseamnă cu adevărat democraţia, mai ales prin prisma faptului că orice sistem social apărut - în ultimele două secole cel puţin - clamează a fi democratic. Orice dictatură, orice tiranie, orice experiment social exotic, înainte de toate, se clamează democratic. 

Lovitura de stat si de la capat

Atunci când ai de-a face cu prea multe coincidenţe e bine să deschizi ochii deoarece coincidenţa nu prea face parte din natură. Cei mai radicali ar spune că, în realitate, coincidenţa nu există, orice asemănare(sau rimă) fiind semn al unei intervenţii arbitrare.

Scena noastră politică este de-a dreptul explodată. Evenimentele recente au depăşit „linia roşie” aruncându-ne într-o realitate periculoasă. Suntem într-un punct extrem de critic de la care, mi-e teamă că, întoarcerea la realitate e imposibilă. Deja am alunecat de pe o pantă periculoasă pe care singuri am acceptat-o. Acum, în cădere liberă fiind, nu prea mai putem face mare lucru. Doar să privim şi să apreciem spectaculozitatea bubuiturii.

Noua paradigma bancara europeana

Săptămâna trecută România a primit un nou infrigement de la Comisia Europeană pentru netranspunerea unei directive europene referitoare la sistemul bancar. De obicei, orice semnal negativ de la stăpânire este taxat automat de vuvuzelele opoziţiei(indiferent care ar fi ea). De data aceasta, nimic. Un semnal suficient de clar pentru a înţelege că e vorba de ceva grav.

De fiecare dată când de pune de-un blat transpartinic toţi politicienii noştri, în frunte cu primul mocofan al ţării, bagă capu-ntre urechi şi se uită niznai de parcă ar mirosi că e rost de-un strop de relaxare. Aşa s-a întâmplat şi săptămâna trecută şi, cu siguranţă, aşa se va întâmpla de fiecare dată când va fi de aruncat un nou jug pe spatele cetăţeanului.