Pac la Jihadu

CyberBerkut, un grup rusofon de hackeri, pretinde că a spart laptop-ul lui John McCain în timp ce acesta se afla în Ucraina. Drept dovadă au postat pe net, clipul ataşat articolului de faţă.

Comentariul hackerilor a fost unul destul de sec:

„We CyberBerkut received at the disposal of the file whose value can not be overstated!     

Dear Senator McCain! We recommend you next time in foreign travel, and especially on the territory of Ukraine, not to take confidential documents. In one of the devices of your colleagues, we found a lot of interesting things. Something we decided to put: this video should become the property of the international community!”

Noua democratie

Din ciclul „nicio faptă bună nu trebuie să rămână nepedepsită”, astăzi vă voi prezenta una dintre cele mai perverse metode de întoarcere a realităţii. Teritoriul bătăliei este „minunata justiţie”, locul unde, mai nou, se dau bătălii spectaculoase. Aşa cum vedem şi în România, justiţia este teritoriul în care adevărul are parte de cele mai şugubeţe interpretări. 

Situaţia în care ne aflăm este mult mai gravă. Asistăm la transformarea unei instituţii a dreptăţii într-un mijloc al represiunii, într-o formă kafkiană menită a instaura domnia absolută a ilogicului şi a birocraţiei bizare. Unii ar spune că ceea ce se întâmplă pare a fi un „semn al vremurilor”. Eu îi spun mai simplu: saltul de la democraţie la tiranie.

Aurul si ... chinezii

Săptămâna trecută a consemnat modificări interesante pe piaţa aurului. Aparent totul se leagă de mult-trâmbiţata creştere a dobânzii dolarului care ar sugera depăşirea definitivă a crizei economice.

În tot acest context de „veşti bune”, pare că a făcut pac la războiu şi Banca Centrală a Chinei care a anunţat o rezervă de aur mult sub aşteptările analiştilor. Şi uite-aşa, căruţa cu aur pare a fi luat-o definitiv la vale într-un mod accelerat. În spatele acestor desfăşurări conforme există totuşi o groază de semne de întrebare. 

In disperare

În vremurile în care Grecia îşi trăia gloria, războaiele erau pe viaţă şi moarte. Strămoşii lor înţeleseseră că a muri era înscris cu litere mari şi îngroşate în codul lui „a trăi”. A muri nu era doar continuarea vieţii, ci şi parte a sa, motiv suficient pentru care trebuia să fii demn nu numai în viaţă ci şi în moarte. E un lucru de mult uitat.

A fost nevoie de mai multe mii de ani pentru a şterge din codul nostru genetic marile valori ale antichităţii. A fost nevoie de atâta amar de istorie pentru a involua de la eroi la râme. Din nefericire acesta este stadiul la care am ajuns.

Anaconda 2.0

Retorica Războiului Rece ne este încă destul de vie. Lupta dintre comunism şi capitalism a fost tratată pe acest blog destul de recent. Nucleele celor doi beligeranţi au fost URSS şi SUA. Cel din urmă a învins definitiv în 1989, iar după un an, URSS a dispărut de facto lăsând locul Rusiei.

Ce a fost de fapt tot acest Război Rece? Chiar şi copii ştiu că, în esenţă, Războiul Rece a fost o încleştare politică, dar care a fost câştigată economic. SUA şi aliaţii efectiv au sufocat URSS şi sateliţii săi. Economia centralizată a pierdut definitiv războiul.

Yo el Supremo

OXI

Iată că s-a întâmplat minunea: 60% pentru OXI. Un rezultat limpede ca lacrima. O lecţie de demnitate mai mare decât aceasta nu putea exista! În spatele unui simplu şi banal nu avem o groază de semnificaţii. Lumea începe încet, încet, să redevină complexă. Ceea ce e bine!

Grecii au arătat prin votul de ieri că încă mai au demnitate. Lucru pe care l-au demonstrat cu prisosinţă de-a lungul istoriei. Acum, într-un moment de cotitură, au ales tranşant şi au hotărât să meargă pe calea eroică. În acest moment, Grecia s-a întors în istorie, a ales cu bună ştiinţă lupta de la Termopile. Chiar cu riscul de a pierde enorm, Grecia se află pentru a doua oară în istorie în poziţia de apărător al Europei. Diferenţa e că azi Xerxes e un virus, un vierme infiltrat parşiv peste tot şi care atacă din toate direcţiile. Xerxes se află în Europa - în fapt el este şi Europa - iar Greciei îi revine misiunea istorică a ultimului bastion - cel de la care începe contraatacul civilizaţiei sau unde se moare eroic.

De ziua ta

E ziua ta, drăcuţo, ziua de când, ridicându-ţi poalele-n cap, ai alungat din curtea ta gaşca aia perfidă de beţivani din Albion. Ţi-ai luat destinu-n mâini luptând cu vivacitatea fetei de la ţară pentru a demonstra că eşti o doamnă.

Dumnezeule, cât timp a trecut! Mai ţii minte cum nu te dădeai în lături de la nimic pentru a-ţi face o stare?  Cum tăbăceai centurile înnodând mădulare transpirate, cum navigai prin mocirle şi mirosuri grele? Merita, spuneai tu. Aşa aveai destui bani ca să ieşi duminica pe stradă îmbrăcată ca o mare doamnă. Şi şocai, draga mea. Toţi întorceau ochii după tine. Şi ce-ţi mai plăcea! Ceea ce-ţi scăpa era că ochii ăia nu se întorceau din admiraţie, iar damele care pufneau în râs n-o făceau pentru că te invidiau. Ştiu, erai mândră că-ţi puteai cumpăra haine scumpe. Însă, draga mea, din nefericire n-ai aflat niciodată că bunul gust nu se poate cumpăra.

Timpul disperării

Pregătiţi-vă să fiţi şocaţi. Recunosc, ceea ce urmează nu e deloc digerabil, mai ales din partea celor care s-au obişnuit să-şi domicilieze capul undeva deasupra norilor. Ştiu că afirmaţiile pe care urmează să le fac vor stârni numeroase comentarii şi îmi vor aduce epitete nu tocmai înălţătoare. Mi-am asumat însă acest risc din momentul în care am început blogul de faţă.

Sunt mulţi cei care se simt frustraţi de faptul că nu mai înţeleg ce se întâmplă. E normal să fie aşa. Spaţiul public este din ce în ce mai aglomerat de evenimente contradictorii, se iau decizii pripite şi, de fiecare dată când eşti tentat să crezi că un eveniment secundar a luat sfârşit, fix atunci izbucneşte isteric, provocând perturbaţii grave. Mai mult, observatorul este cuprins de perplexitate atunci când constată că s-a intrat într-un spaţiu ilogic, în care aceleaşi cauze produc efecte diferite.