Despre migratie fara partinire(II)

O să extindem astăzi cadrul pentru a înţelege care sunt cauzele - să le spunem - istorice ale actualei migraţii. Chiar dacă pare a fi un eveniment care ţine de actualitatea imediată, criza refugiaţilor are cauze mult mai vechi.

Nu trebuie să negăm realitatea. Întotdeauna au existat oameni care s-au dezrădăcinat în căutarea unei vieţi mai bune. E un lucru care ţine, între altele, de evoluţie şi dezvoltare. Însă aici nu e vorba de cazuri punctuale. E mai degrabă vorba de o psihoză colectivă. Să te înghesui împreună cu alte sute sau mii de oameni pe ambarcaţiuni improvizate strict pentru a merge pe celălalt mal al Mării, fără siguranţa unei perspective, e totuşi un fenomen care nu ţine de normalitate.

Dar să trecem însă la subiectul de azi. Şi, pentru a nu lungi inutil, o să încep prin a spune că principalele cauze ale actualei crize sunt în conceptul de Europa Unită. Sau, mai bine spus, în ideologiile ascuse din spatele actualului concept de Uniune Europeană. Ştiu că sună ocult, poate chiar conspiraţionist, dar aceasta e realitatea. 

În timp ce unii dintre noi preferam să vedem Uniunea Europeană ca pe un apogeu al civilizaţiei Continentului, ca pe o rezultantă a mileniilor zbuciumate de convieţuire comună, „oamenii de la butoane” văd Europa Unită ca pe o entitate fabricată, concepută în laborator şi a cărei identitate culturală este doar declarativ europeană. Îmi ţiuie în urechi zicerea unui agent europenist(unii vor spune că e de altă factură) de la noi care spune apăsat că „inamicii Uniunii Europene sunt Memoria și Cultura”(Mihai Răzvan Ungureanu). Cu alte cuvinte, conceptul de Uniune Europeană nu se simte bine în cadrul istoric european, preferându-se chiar o ştergere a memoriei pentru ceea ce europeniştii de azi consideră a fi binele comun. Mulţi veţi rămâne surprinşi atunci când veţi constata că această concepţie nu e nouă, ci persistă încă din timpul celor pe care i-am putea numi părinţii Uniumii Europene.

Dacă pe „părinţii fondatori” ai Statelor Unite îi ştie toată lumea, cei ai Uniunii Europene sunt păstraţi mai discret în memoria istorică. Şi aceasta din cauză că, de multe ori, ideologia de la care au pornit n-a fost una tocmai digerabilă. În şcoală se preferă identificarea originilor Uniunii Europene în 1951, data la care ministrul de externe francez Robert Schuman a prezentat CECO(Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului). Ideea însă este mai veche cu aproape o jumătate de secol. În 1914, Friedrich Naum lansa conceptul geopolitic al Mitteleuropei. Conceptul este preluat şi dezvoltat de către contele Richard Nikolaus von Coudenhove-Kalergi care propune o Europă Unită condusă de un parlament comun şi al cărei imn să fie Odă Bucuriei. Pilonul imaginat de Coudenhove-Kalergi era unul franco-german, iar fundamentul cel economic. Cum vă sună?

Fără să fie cunoscut la nivelul maselor, Coudenhove-Kalergi - a cărui lucrare Pan-Europa a fost tradusă în toate limbile Continentului - este în realitate ideologul principal al Europei de azi. Ideile sale au fost puse în practică în cele mai mici detalii. Nu vă gândiţi că mişcarea de aderare le ideile lui Coudenhove-Kalergi a fost una intelectuală deoarece ea a fost destul de bine sponsorizată de o masă compactă de bancheri şi politicieni ai vremii. Mai mult, o mare parte din logistica proiectului, a fost asigurată de către persoane influente din SUA. 

Coudenhove-Kalergi considera că cel mai mare duşman al proiectului său geopolitic este identitatea naţională a popoarelor europene(cu alte cuvinte, memoria). În cartea sa, Praktischer Idealismus, schiţează modalitatea prin care se poate trece peste acest impediment: mixarea popoarelor şi a raselor. Cu alte cuvinte, pentru a fi conformi noii construcţii geopolitice, europenii trebuie să renască din punct de vedere al rasei. Astfel, Coudenhove-Kalergi consideră că rasa viitorului este eurasianul-negroid, o rasă -spune el - similară celei a vechilor egipteni. Veţi fi remarcat, desigur, obsesia acestei „rase” de gânditori mistico-oculţi pentru Egiptul antic de la care se revendică ei. Grav e că această obsesie este îmbrăţişată pe nemestecate de hoardele aflate la putere şi pusă programatic în practică.

Cum poate fi pus însă în aplicare un asemenea proiect gigantic de mixare a raselor în vederea creării noului om? Coudenhove-Kalergi şi urmaşii săi au găsit soluţia: prin demolarea religiei, emanciparea sexuală şi prin promovarea ideologiei multiculturale(„e bine să ai câte puţin din fiecare”, nu-i aşa?). În acest fel, vechile „naţionalisme” devin idei prăfuite, iar întregul schelet al societăţii se cere renovat pentru a fi conform „noilor realităţi”.

În urmă cu câteva zile am publicat un interviu dat de Gaddafi postului France 24. La data aceea preşedintele Libian arăta cum ţara sa este un pol de stabilitate care asigură o bună parte din securitatea Mediteranei. Fără noi - spunea Gaddafi - milioane de negri vor avea drum liber către Franţa. Bietul de el nu-şi imagina pe-atunci că, în realitate, se opunea ideologiei oficiale a UE. 

Trăgând linie, putem vedea ce s-a întâmplat de-atunci. Întreg Orientul apropiat a fost destabilizat şi readus la logica tribală. În acest fel siguranţa şi securitatea indivizilor a devenit o himeră, obligându-i să-şi caute un loc mai bun pe pământ. De asemenea, distrugerea statelor din jurul Mediteranei a format „culoare libere” care permit trecerea rapidă a „valurilor migratoare” din profunzimile Africii sau Asiei. Pentru toţi aceşti amărâţi Europa este Tărâmul Făgăduinţei. Iar „mama Europă” îi aşteaptă pentru a-şi duce la bun sfârşit planul de „edificare a omului nou”(observaţi ce bine rimează citatele din Ceauşescu realităţii europene?).

Idealismul tembel pus acum în practică nu poate avea un sfârşit bun. Ideile lui Coudenhove-Kalergi referitoare la noua rasă sunt misticisme ieftine şi superficiale. „Rasa antic-egipteană” - spun cei care promovează aceste idei - este cea care a dovedit un conformism total faţă de elita politico-religioasă(faraon-preoţi) şi, în acelaşi timp, eficienţă. Doar marile realizări arhitecturale spun totul. Vă imaginaţi ce tembeli au ajuns la putere? Cât de imbecil poţi fi pentru a crede că, prin amestecul forţat al raselor, vei obţine muncitorul perfect, un fel de „sclav 2.0” care să-ţi satisfacă ţie - elita - toate poftele? Oricât de sinistru, hilar sau oligofren ar suna asta e realitatea şi la asta se lucrează în prezent.

Politicienii europeni de azi consideră că „infuzia” de imigranţi va forţa - ajutată şi de dezinhibiţia sexuală - încrucişarea raselor în vederea edificării noii rase perfecte de muncitori. Noua Europă, în acest fel, nu este rezultanta culturală a experienţei milenare, ci o inginerie socială de dată recentă, fără memorie, fără identitate şi fără idealuri.

Există numeroase voci care se opun acestei barbarii idealiste. Credinţa că poţi amesteca oamenii precum vitele în vederea fabricării unei rase eficiente şi conformiste este cel puţin superficială pentru oricine care are puţin mai mult creier decât euglena. Experienţa arată că şi atunci când sunt mixate forţat, grupurile etnice tind să se separe, să se regrupeze şi să revină la starea iniţială. Puteţi vedea fenomenul cu ochiul liber în multiculturala Americă de Nord. De Galle, după ce a semnat independenţa Algeriei, spunea: „Cei care propovaduiesc integrarea au un creier de colibri, chiar daca sunt foarte savanti. Incercati sa integrati uleiul si otetul, agitati sticla si dupa o vreme se vor separa din nou. Arabii sunt arabi, francezii-francezi.”  Şi e clar că aşa se întâmplă!

Un alt semnal de alarmă - de data aceasta de o altă factură - vine de la Houellebecq care, în romanul Supunere, aduce perspectiva unei Franţe islamice(islamizate). O viziune şocantă pentru francezi şi nu numai. Vânzările imense ale romanului în Franţa şi Germania spun totul despre temerile europenilor. Chiar dacă personal consider că viziunea lui Houellebecq este una exagerată, nu trebuie ignorată.

Desigur, într-o Europă curăţată de religie - care, de altfel, este cea „responsabilă” pentru naşterea Occidentului - pătrunderea unei mase musulmane într-adevăr poate produce o mutaţie, însă nu în sensul dorit de birocraţii europeni. Vocea Islamului - mai tânără şi imposibil de corupt acum - poate asigura, pentru o mare parte a populaţiei dezrădăcinate religios, necesarul de sacru. În acest fel, adeziunea la Islam poate deveni una nu obligatorie, ci voluntară. Nu luaţi în râs cele anterior afirmate! Nu sunt nici exaltat nici vreun radical. Iar adeziunea despre care vă vorbesc, poate deveni singurul lucru sincer într-o societate a cărei caracteristici principale sunt falsele valori şi lipsa direcţiei.

În final nu ne rămâne decât să constatăm că Europa se transformă. O face programatic, însă fals şi superficial. Personal sunt ferm convins că mixul pe care-l doresc imbecilii de la butoane nu se va produce. Mai mult, apăsarea pedalei de acceleraţie pentru „impulsionarea” imigraţiei va avea ca prim efect radicalizarea populaţiei şi creşterea partidelor anti-sistem. Însă nu trebuie să vă puneţi baza în această nouă realitate. De la Syriza s-a văzut că, până la urmă, şi partidele anti-sistem sunt de fapt parte integrantă a sistemului.