Câinii războiului

24 martie 1999. NATO începe bombardarea Serbiei. Se vorbeşte despre atrocităţi inimaginabile. Agenţiile de presă transmit reportaje incredibile despre gropi comune, centre de tortură,s.a.m.d. Toate acestea pentru a justifica atacul NATO. În mijlocul scandalului se afla „diavolul” Slobodan Milošević şi membri ai cercului său de putere. Toţi erau acuzaţi de crime împotriva umanităţii.

În 21 martie 2003 începea Războiul din Irak. Dacă atacarea Serbiei reprezintă semnul incipient al unei noi politici, atacarea Irakului va reprezenta evenimentul care va schimba radical lumea. Privind retrospectiv, putem lesne ajunge la concluzia că cele două evenimente sunt rădăcina actualei ordini mondiale. Ele ne-au condus în logica actuală, iar iniţiatorii lor au ştiut bine ce fac.

Între haosul Orientului zglobiu şi ordinea Occidentului bolnav

S-a răcit cerneala ziarelor şi s-au şters urmele de sânge de pe caldarâm. Turcia e din nou liniştită. Atât de liniştită cât poate fi. La urma urmei, după un cutremur, după o catastrofă de orice tip, la un moment-dat se aşează liniştea. Acea linişte apăsătoare care, prin suspectul său devine deranjantă, aproape asurzitor de deranjantă. În Turcia această linişte are şi un nume: stare de necesitate.

Ce se-ntâmplă vedem cu ochiul liber: o reglare de conturi la lumina zilei şi teama tuturor în faţa a ceea ce, în scurt timp, va deveni dosarul turc. Acestea sunt lucrurile vizibile. Unii le critică, alţii le laudă. În spatele uşilor închise însă se desenează variante, se fac nenumărate calcule şi scenarii. Realitatea însă diferă de versiunea cosmetizată pentru public.

Între haosul Orientului zglobiu şi ordinea Occidentului bolnav

S-a răcit cerneala ziarelor şi s-au şters urmele de sânge de pe caldarâm. Turcia e din nou liniştită. Atât de liniştită cât poate fi. La urma urmei, după un cutremur, după o catastrofă de orice tip, la un moment-dat se aşează liniştea. Acea linişte apăsătoare care, prin suspectul său devine deranjantă, aproape asurzitor de deranjantă. În Turcia această linişte are şi un nume: stare de necesitate.

Ce se-ntâmplă vedem cu ochiul liber: o reglare de conturi la lumina zilei şi teama tuturor în faţa a ceea ce, în scurt timp, va deveni dosarul turc. Acestea sunt lucrurile vizibile. Unii le critică, alţii le laudă. În spatele uşilor închise însă se desenează variante, se fac nenumărate calcule şi scenarii. Realitatea însă diferă de versiunea cosmetizată pentru public.

Din nou, de ziua ta!

Recunosc! Anul acesta n-am mai avut inspiraţie. Aşa că rămânem tot cu urările de anul trecut. De ce? Atât s-a putut anul acesta. Deh, criza e-n toi, bugetele s-au tăiat, mai uşor cu partea creativă. Asta e, drăguţă! Anul ăsta îţi urez tot „De ziua ta”! 

Cu toate acestea, nu e totul pierdut. Chiar dacă nu-s noutăţi, putem face apel la memorie şi să vedem ce-au spus alţii. Şi de spus, au spus-o mult mai bine decât o putem spune noi acum. Astfel încât, am scotocit puţin prin cotloanele memoriei şi iată ce-am găsit!