La mulți ani!

Nu mai e mult. Peste puțin timp facem încă un pas simbolic. A trecut un an ciudat. Urmează un altul în care ne punem speranța că va fi mai bine. Asta în ciuda faptului că tot ceea ce vedem ne spune altceva. Însă atunci când există speranță există și viață.

 

Suntem mici, insignifianți, făpturi fără apărare aruncate într-un ocean brownian. În ciuda credințelor, idealurilor și speranțelor pe care le avem, de fiecare dată se găsește câte un val mai mare care ne deturnează. E în firea lucrurilor să se întâmple așa. Toate au o noimă pe lumea aceasta. Chiar și existența tiranilor e menită conștientizării faptului că întotdeauna există ceva deasupra ta. Iar asta e bine.

 

Poate că nu vin vremuri ușoare. Poate că provocările viitoare vor fi infinit mai mari, mai nedrepte și mai obsesive decât cele care au trecut. Poate că lumea se îndreaptă inevitabil spre dezastru. Poate! Nu e ceva aflat sub controlul nostru, de-aceea spun „poate”. Așa cum noi ne aflăm sub teroarea forțelor dezlănțuite de ei, la fel și ei se află sub amenințarea unor forțe pe care nu le pot controla. În ciuda siguranței pe care-o afișează, în ciuda superiorității pe care și-o arogă, putem fi siguri că „butoanele nu sunt la ei”. Doar se iluzionează crezându-se stăpâni. Mai devreme sau mai târziu un val mai mare și mai nemilos îi va șterge de pe fața pământului. E în firea lucrurilor să se întâmple așa. 

 

Poate negura se va așeza peste noi toți. Poate vom fi nevoiți să orbecăim, să ne pipăim înainte de a ne recunoaște. Poate lucrurile o vor lua rău în jos. Sunt multe semne care ne spun că așa se va întâmpla. Însă nu trebuie uitat că adevărul este numai unul singur. Nu există mai multe adevăruri. Singurul lucru pe care-l facem este acela de a-l clama atunci când ne aflăm în proximitatea minciunii. E singura noastră armă. Dacă vom fi lași și n-o vom folosi, vom sfârși-o ca robi ai minciunii, vom îngroșa rândurile - și-așa imense - ale slugilor sale. Pentru cel care are arma adevărului în mână nu e decât o singură cale: aceea a luptei, indiferent cât de nedreaptă ar fi ea.

 

Știu, martirii acestui neam care-au mers pe calea adevărului zac în uitare. Istoria îi disprețuiește și-i umilește. Dreptatea pare a fi pierit pentru totdeauna. Cum să mergi pe calea adevărului când cei carea-au făcut-o înaintea ta au sfârșit-o așa? E descurajant!

 

Suntem mici. Mult prea mici ca să înțelegem ce se întâmplă în acest ocean brownian în care ne mișcăm. Dacă am putea să ne ridicăm puțin mai mult deasupra sa, poate că am înțelege că toate au o noimă, toate au un înțeles și, nu în ultimul rând, că tot ceea ce nouă ni se pare haotic are de fapt o logică a sa, supunându-se unor legi la care nu avem acces. Tot ceea ce ne depășește puterea de înțelegere pare haotic. Din păcate nu facem nimic pentru a înțelege, ci călcăm pe căile ignoranței trăgând concluzii pripite. De-aceea doar foarte puțini ajung să vadă cu adevărat lumea așa cum e ea.

 

Nu mai e mult până facem pasul simbolic în anul care vine. Ne este teamă și, în același timp, undeva în sufletul pâlpâie flacăra speranței. Repet: atâta timp cât există speranță, există viață. Putem fi siguri că așa e. Și-ar mai fi ceva: negura nopții nu e perpetuă. La un moment dat, vraja sa inevitabil se rupe, făcând loc luminii, iar făpturile nopții sunt obligate să se ascundă. Nu vă fi frică de demonii nopții! Îndreptați lumina adevărului către ei și veți vedea cum vor fugi disperați în ascunzătorile lor.

 

Atât deocamdată. E timpul să pun punct. Ne vedem în 2021. Vă urez să aveți parte de un an așa cum vi-l doriți! La mulți ani tuturor!

 

Cont spart

În dimineața asta mi-a fost spart contul de blogger și a fost postat un anunț fals. Contul de facebook pare a  nu fi fost compromis.

Se pare că măsurile de securitate pe care le-am luat până acum au fost insuficiente. Revin după ce verific ce anumea fost compromis.

Mulțumesc!

Către edificarea societății multilateral vaccinate

Inițial corporațiile din domeniul farmaceutic aveau ca scop tratarea bolnavilor. Găseau tratamente pentru anumite boli, tratamente pe care le vindeau prin intermediul canalelor medicale tradiționale. Era un business bun, dar limitat sau, în limbajul corporatist actual, nescalabil.

Următoarea evadare a respectivelor companii a constat în atacul asupra medicilor de familie. Pentru prescrierea unor medicamente cu rezultate îndoielnice, companiile au început să „premieze” medicii. Astfel a apărut moda prescrierii, pe lângă tratamentul propriu-zis, a câte unui „nevinovat” antialergic, a unui complex de vitamine care „face bine” s.a.m.d. Și astfel s-a deschis domeniul.

Pasul următor a venit aproape de la sine. Printr-o publicitate dementă, companiile farmaceutice au început să-și vândă produsele direct populației îndobitocite. Așa s-a ajuns la o invazie a farmaciilor în zona de proximitate, farmacii care permanent sunt pline de „bolnavi”. Dacă în perioada Revoluției exista maxim câte o farmacie pentru fiecare cartier, în prezent numărul s-a înzecit. Farmaciile înainte erau goale, iar o bună parte din preparate care se vindeau erau făcute acolo de către farmacist, după rețeta medicului. Acum farmaciile sunt pline, iar farmaciștii - câți mai sunt - au devenit oameni de vânzări. Niciun medic nu mai trimite pacienți cu rețete care să fie preparate în farmacie, ci doldora cu produse frumos colorate, dar dubioase din punct de vedere al eficienței medicale. Asta în cazul în care cei care intră în farmacie mai sunt trimiși de medici după medicamente. În majoritatea covârșitoare, cei care intră în farmacie se auto-tratează după reclamele de la televizor sau cer sfatul farmacistului care le vinde produsele pentru care are target. Știți chestia aia care se întâmplă când mergi să-ți plătești benzina: casiera te întreabă dacă vrei să-ți dea și-o ciocolată, napolitană sau ce naiba i se dă să vândă. La fel e și-n farmacii: dacă prostul cere ceva de durere i se dă Nurofen, cu toate că un preparat generic cu ibuprofen costă de zece ori mai puțin. Dacă e mânat de diaree i se vinde Imodium, cu toate că un clorhidrat de loperamidă generic e de câteva ori mai ieftin. Exemplele pot continua pentru fiecare clasă de medicamente în parte.

Vânzarea medicamentelor către oamenii sănătoși a transformat companiile farmaceutice din companii profesionale închise în companii de bunuri de larg consum. Însă, cu toate că au tembelizat o lume, asta nu le-a fost suficient. În momentul de față se bate toba către migrarea la noul model. Un model pervers către care umanitatea a fost canalizată cu grație.

Așadar am „evoluat” de la a cumpăra medicamente pentru a ne trata afecțiunile la a cumpăra medicamente ca oameni sănătoși. Știu, e o demență, dar asta e realitatea. Probabil că vă gândiți ce-ar mai putea urma de la un asemenea dezastru? Ei bine, urmează ceva de-a dreptul înfiorător: modelul în care plătești pentru a trăi. Ai bani, trăiești, n-au bani, mori. Pare fantezie? Nu e! Vă voi explica în continuare toată tărășenia. De ani buni, OMS tot cântă prohodul unei pandemii. Au încercat cu SARS, cu MERS s.a.m.d. COVID-ul a intrat pe piață la fix. Ce-i cu boala asta? E o viroză ca toate celelalte, dar care e nouă. La intervale mai mult sau mai puțin regulate apare câte un virus mutant. V-am mai spus asta. În secolul trecut am avut trei episoade: Gripa Spaniolă, Gripa Asiatică și Gripa Hong Kong. Toate au fost trecute cu aceeași „schemă”: imunizare în masă. E drept că-n cazul Gripei Asiatice, în SUA a fost dezvoltat și-un vaccin de care lumea a uitat, vaccin care, se spune că „a ajutat” mult la „încheierea epidemiei”. În ciuda celor ce se spun, Gripa Asiatică s-a manifestat tot pe o perioadă de doi ani(1957-1958), similar cu celelalte două pandemii ale secolului: Gripa Spaniolă(1918-1920) sau Gripa Hong Kong(1968-1969). La ce-a ajutat vaccinul?

De ce mor oamenii la tulpinile noi e cât se poate de logic: pentru că oamenii mai și mor. Bătrânii Italiei care-au fost „decimați” de COVID erau mai toți pe moarte. Cu cât le-a scurtat viața COVID-ul? Cu o săptămână, cu o lună? Ceva în genul acesta. Credeți că sunt cinic sau greșesc? Statistica nu dă greș niciodată: la nivel anualizat mortalitatea e aproape neschimbată în toată lumea. Ba, ca efect al diverselor stări de urgență introduse de către autorități, mortalitatea e ușor mai scăzută întrucât nu prea au mai fost accidente de circulație. Dar să nu deviem! Am mai tratat subiectul în trecut, astfel încât nu mai insist. Să vedem însă de ce actuala pandemie este una care va schimba modelul de business al companiilor farmaceutice.

Poate ați remarcat cum, în ziua de Crăciun, o delegație compusă din autorități de rang înalt a întâmpinat la graniță „sfântul vaccin”. O chestiune de un grotesc absolut, specifică țărilor din lumea a treia. Veți fi probabil surprinși dacă veți afla că ceea ce s-a petrecut în România, mai mult sau mai puțin identic, s-a petrecut la nivelul întregii UE. Fix același scenariu l-am văzut și în Italia, Portugalia sau Spania: întâmpinarea vaccinului la graniță și plimbarea sa prin țară cu transmisiuni în direct la toate stațiile TV. Și, mai ales, cu repetarea faptului că „vaccinul e sigur”! Mai mult, mediile neomarxiste au invadat cu imagini imbecile în care vaccinul apărea în ieslea sfântă. Oricât de mult ați critica respectiva acțiune, trebuie să conștientizați că avem de-a face cu un simbolism al lumii care vine.

Am înghițit în perioada care a trecut o tonă de propagandă. Au fost oameni care s-au sinucis când au aflat că au COVID. Ce ne spune asta? Simplu, s-a lucrat la nivel psihic. Oamenilor li s-a indus o frică, știut fiind că atunci când ai un setup psihic precar poți fi manipulat inclusiv medical. Dacă ți se repetă la infinit că „virusul e mortal”, în momentul în care-l iei riști să-ți agravezi starea doar ca efect al setup-ului psihic. Sunt chestiuni cunoscute. Iată-ne acum față în față cu „remediul magic” pentru „virusul mortal”: „vaccinul sigur”. O groază de oameni mi-au spus că-și vor face vaccinul, „doar să scăpăm odată de nebunia asta”. Sunt sigur că numărul celor care vor să-și facă vaccinul este mult mai mare decât ceea ce arată statisticile. Lumea e îndobitocită. Iată cum companiile farmaceutice și-au asigurat un canal solid pentru cea mai mare parte a populației lumii. Cu puțin ajutor de la state, inclusiv prin măsuri tiranice de tipul celor pe care le-am văzut, își vor asigura peste 90% din populație. Iar ăsta e abia începutul.

Oamenii au fost convinși că „virusul e ucigaș”. Mulți stau în casă din convingere. Dau lupte imaginare și singurul contact cu lumea exterioară e prin intermediul internetului. Iată carnea de tun sau, cum se exprimă mai nou prin mediile farma, înrolații inițiali în noul model de business care s-ar descrie în două propoziții: „Vrei să trăiești? Plătești!”.

În timp ce marea masă a îndobitociților răsuflă ușurată, cretinel de la OMS anunță că o nouă pandemie, de o proporție mult mai mare, se apropie. Masei inițiale de adepți i s-au creat deja instinctele. Ăștia așteaptă cu înfrigurare vaccinarea sperând într-o eliberare imediată. Nu va fi! Teroarea va continua și se va amplifica. Dacă veți asculta „argumentele” care se aduc în favoarea vaccinării vă cruciți: pe de o parte se spune că nu-i nicio problemă dacă te vaccinezi în timp ce ești bolnav, că trebuie să te vaccinezi chiar dacă ai făcut boala. Pe partea cealaltă ți se spune că „imunitatea vaccinului poate fi la fel de mare ca imunitatea naturală”. Păi cum mă „poate fi”??? Atunci de ce mă obligi să mă vaccinez precum oaia dacă deja am imunitate naturală? Cum vine aia cu vaccinarea bolnavilor? Întoarce pe dos tot ce spunea medicina până acum! S-a revoluționat domeniul și noi n-am aflat?

De ce se întâmplă toate aceste idioțenii? Simplu: noul model de business. Până acum omul cumpăra medicamente precum cumpăra dulciuri. Însă uneori își mai uita „îndatoririle față de stăpân”. Mai ales când se simțea bine. Acum timpul s-a schimbat. Noul model intră în forță. Vrei să trăiești? Trebuie să urmezi „planul” cu seriozitate: îți faci vaccinurile regulat și „totul va fi bine”. Iată cum noțiunea de prevenție capătă un damf deosebit de profitabil pentru „băieții deștepți” din spatele butoanelor. Care, ca de fiecare dată, cad în picioare.

Destul pentru azi. Mâine, dacă am timp, o să vă descriu cum e treaba cu neomarxismul și neocomunismul care ne penetrează „zi de zi, ceas de ceas”, vorba cântătorului.

Pasul care urmează

„Varsity”, o revistă independentă a Universității Cambridge, arată cam cât de mult a decăzut mediul universitar. Un articol recent își pune problema dacă a venit timpul să-l „ștergem” pe Beethoven. Mă rog, sensul în care se pune problema este cel similar dărâmării statuilor de peste Ocean: Beethoven ar trebui anulat, interzis, șters cu totul. Motivele sunt multiple, spun ei. Printre acestea enumerăm:

- Simfonia a cincea este „un memento al excluziunii și elitismului specifice muzicii clasice”(conform revistei Vox)

- Simfonia a noua ar reprezenta „furia ucigașă a unui violator incapabil să ajungă la eliberare”(conform muzicoloagei feministe Suzan McCary);

- Beethoven ar fi vinovat pentru renașterea naționalismului german, ceea ce, într-o lume corectă politic precum cea a noastră este de neacceptat;

- Statutul său central în muzică, faptul că este cel mai interpretat compozitor, este, de asemenea un păcat al compozitorului deoarece nu există o egalitate, o uniformizare a compozitorilor interpretați.

Davos nu-i la Davos!

Un semnal interesant: anul acesta Forumul de la Davos nu se va desfășura în luna ianuarie. Va fi o chestie online denumită „The Davos Agenda”, un fel de platformă virtuală menită a forma un „fir scurt” de comunicare între vectorii participanți la forum.

Azi, 25 Decembrie 2020

Crăciunul ne spune că minunea există, că se poate găsi căldură chiar și într-o iesle, că pentru a fi rege nu trebuie să stăpânești bogățiile pământului, că poți avea totul fără să ai nimic. Ce putere putea avea pruncul acela neajutorat, protejat doar de dragostea mamei sale?

Vârstele comunismului autohton(3)

Se consideră în mod greșit că în anul 1989 aveam un sistem comunist aflat în colaps și un sistem capitalist aflat în plin avânt. Realitatea e falsă. În fapt, ambele sisteme erau sleite de cursa înarmărilor și de „concurența” dintre ele. Occidentul făcuse concesii majore pentru îmbunătățirea nivelului de trai, trăgând puternic din profiturile sforarilor. Cu toate că evenimentele din 1989 par a fi venit ca urmare a unui dezechilibru economic major, eșecul proiectului comunist a constat în lipsa atașamentului oamenilor la sistem, în ciuda propagandei înfiorătoare. De altfel, însăși economia dezastruoasă era o oglindă a acestei lipse de atașament. A te face că muncești era, pe vremea aceea, sportul de bază.

Vârstele comunismului autohton(2)

Următoarea etapă a comunismului autohton începe imediat după moartea lui Gheorghiu-Dej, odată cu alegerea lui Ceaușescu în funcția de secretar general al PCR și se termină în 1989, când acesta a fost asasinat. Ceaușescu era agramat, dar avea instincte sănătoase. A eliberat toți deținuții politici. E adevărat, acțiunea începuse din vremea lui Gheorghiu-Dej, dar Ceaușescu a dus-o la bun sfârșit. A relaxat societatea și a căutat să instaureze un comunism cu față umană. A avut un comportament impecabil în China, unde pregătirea temeinică a vizitei și atitudinea sa de independență față de Moscova i-au adus aprecierea și prietenia lui Mao. A fost o deblocare istorică a relațiilor, momentul respectiv transformându-l pe Ceaușescu într-un canal de comunicare între Beijing și Moscova. Practic acela este momentul unei excepționale cariere de mediator internațional a lui Ceaușescu. Este absolut fantastic modul în care un țăran peltic și agramat reușește să se strecoare la vârfurile diplomației mondiale și asta strict ca efect al excepționalului său instinct de sorginte țărănească. Mă rog, putem considera și că nivelul celor cu care negocia nu era unul foarte înalt. Se știe doar că la vârfurile politicii se strecoară toate scursurile societății, astfel încât putem spune că există un limbaj universal al mardeiașilor de pretutindeni. Oricum, chiar și așa, e de apreciat faptul că Ceaușescu a reușit să urce atât de puternic pe scara ierarhică a politicii momentului.

Vârstele comunismului autohton(1)

Mulți dintre cei care n-au trăit vremurile respective și care n-au fost curioși să înțeleagă istoria recentă, au impresia că perioada comunistă de la noi a fost una uniformă, în care totul s-a desfășurat identic. Nicidecum. Comunismul de aici, ca pretutindeni de altfel, a fost marcat de numeroase lupte intestine, repoziționări și regrupări. Asta în ciuda culorii gri închis care s-ar vedea din afară.

O explicație necesară

A fost suficient ca în articolul de ieri să pomenesc despre conjuncția a două corpuri cerești pentru ca mulți să mă privească ciudat, ca pe un fel de specie derivată din „mama Omida”. Alții, au trecut în extrema cealaltă, asaltându-mă în privat cu tot felul de „demonstrații”, care mai de care mai șugubețe. De fapt nici unii și nici ceilalți nu se află unde trebuie.

Modul în care observ și analizez ceea ce se petrece este cel care mi se pare corect, anume al universului văzut ca lume(utilizând acest termen mă refer la sensul său antic, cel de κόσμος). Atâta timp cât vezi totul ca pe o unitate și, în același timp ca pe o totalitate, poți înțelege că există o măsură a lumii. Ea nu e greu de înțeles, însă modul în care am fost dresați să gândim ne împiedică să vedem lumea așa cum e ea, punându-ne în imposibilitatea de a ne înțelege pe noi și tot ce ne înconjoară. Din păcate am învățat să privim lumea prin scheme contraintuitive, să preluăm pe nemestecate modele doar pentru că așa ne spune „știința”. Iată cum, dorința noastră de a fi mai informați, de a pătrunde mai adânc în scoarța lucrurilor, ne dă o anume impotență intelectuală, ne transformă în niște sălbatici ai lumii în care trăim.

E un păcat că am pronunțat cuvântul „conjuncție” referindu-mă la două planete? Evident că nu. Termenul este folosit în astronomie. Doar că, unii care clamează o altă „știință”, îl folosesc și ei intens, golindu-l de sens din dorința de a a afla viitorul prin mai vechi sau mai noi forme de divinație. Însă, dincolo de toate acestea, conjuncția a două corpuri cerești nu-i nimic mai mult decât o întâlnire a lor pe cer, o „încălecare” în care se confundă unul cu celălalt.

Universul în care trăim, așa cum am mai spus, este lume, κόσμος. Are o precizie de ceasornic(de fapt ceasornicul încearcă să-i imite precizia), are ritmurile sale pe care nu le mai percepem de mult timp. Cu doar un secol în urmă, chiar și un cioban analfabet își ridica ochii pe cer și știa, cât de cât, să descifreze misterul „punctelor de lumină”. Azi, blindați cu știința noastră, nici măcar nu mai știm că există o Stea Polară, darmite s-o mai și identificăm pe cer.

O să încerc, în câteva rânduri, să vă fac să vedeți lumea prin ochii cu care sunteți natural dotați, nu prin ochelarii strâmbi care v-au fost atașați de către falsa educație științifică. Voi porni de la o întrebare simplă: cum este timpul pentru voi? Știu că poate părea o întrebare stupidă, dar insist ca, înainte de a trece mai departe, să vă gândiți la cum vedeți voi timpul. Știu exact cum și de-aceea o să vă descriu în continuare cu precizie imaginea pe care o aveți în minte: timpul ca o dreaptă care curge de la minus infinit spre plus infinit, al cărei punct zero e prezentul, trecutul fiind în zona din stânga(cea negativă), iar viitorul în cea din dreapta(zona pozitivă). Este modul în care oricine vede trecerea timpului. Este ea reală? Am fi stupizi să spunem că nu. Cu toate acestea, vă voi spune că nu, nu este reală, ci simplificată. Mai mult, ea e contraintuitivă.

Sună ciudat afirmația din paragraful anterior, nu-i așa? Ei bine, nu-i deloc ciudată. Am fi putut vorbi despre forme liniare dacă am fi trăit într-un orizont liniar. Probabil, într-un spațiu plan, precum cel imaginat de Edwin Abbott(Flatland: A Romance of Many Dimensions), liniaritatea și-ar avea sensul său. Însă, în lumea noastră, absolut nimic nu este liniar. Pământul e rotund, corpurile cerești așișderea, traiectoriile pe care se deplasează sunt, de asemenea, circulare. Linia dreaptă e doar o particularizare, o formă rară, de cele mai multe ori o aproximare a unei curbe a cărei rază este extrem de mare. Faceți un scurt inventar al lumii în care trăim și veți constata limpede că totul e rotund, circular.

Însăși știința, după îndelungi dezbateri și docte demonstrații, ne-a dezvăluit ceea ce știam de mult: că totul e rotund, curb. Meta-modelul Big Bang presupune o expansiune sferică a universului. Newton, prin legea atracției universale a demonstrat ceea ce, pe vremea aceea, vedea toată lumea, anume forma curbă a lumii. Traiectoriile rotunde ale corpurilor cerești, extrem de greu de identificat de la sol de către cei neinițiați, erau înscrise în niște ecuații simple și eficiente. Teoria relativității generale a lui Einstein ne vorbește despre curbura spațiu-timp, distrugând cumva însăși planeitatea care dădea micuța eroare din Legea atracției a lui Newton.

E limpede așadar pentru oricine că forma liniară e una aproape inexistentă în lumea noastră. Mai mult, timpul văzut ca o formă liniară, curgând dinspre un minus infinit către un plus infinit, e o simplificare extremă și absolut de neacceptat. Și timpul are o curbură a sa, înscriindu-se în traiectoria generală a lumii în care trăim.

Ei bine, ajunși aici trebuie să înțelegem cum, fiecare element al lumii se înscrie pe o traiectorie circulară, are rotunjimea sa, traiectoria sa rotundă pe care gravitează. În mod cât se poate de evident nici timpul n-are cum să fie liniar, ci circular. Surprinși să aflați asta? Să privim cu atenție: trăim într-un ciclu infinit zi/noapte, același de când lumea, cu un soare care ni se ridică pe cer pentru ca apoi să coboare. Zi de zi, același cerc. Trăim într-o succesiune de anotimpuri: primăvara, vara, toamna iarna. Pentru ca apoi totul să se repete. Simțiți cercul care se învârte? E ritmul lumii. Ne uităm noaptea pe cer și vedem luna cum ne dezvăluie permanent aceleași faze: lună nouă, primul pătrar, lună plină, ultimul pătrar. Iată un alt ritm care-i tot al lumii. Conjuncția despre care vă vorbeam ieri e și ea parte a unui alt ritm, mai lung. Și, în general, fiecare element, fiecare „cer” pe care-l vedem în fiecare seară e parte a unui ritm sau, mai bine spus, o îngemănare a multor ritmuri particulare. Care desigur, se repetă într-un meta-ritm.

Ce sunt toate acestea? Ei bine, ele reprezintă ritmul creației, perfecțiunea în mijlocul căreia trăim și care ne influențează, fie că vrem sau nu. Ritmurile ale căror traiectorii circulare vi le-am arătat reprezintă marele secret al universului nostru: ciclul. Fiecare mișcare circulară are o ascensiune continuă până la punctul de maxim, urmată de o cădere la punctul de minim, de unde ciclul se reia. Noi, cu ciclurile noastre, trăim în intersecția ciclurilor universale care ne influențează. Nu mă credeți? Studiați doar influența ciclurilor lunare asupra voastră și veți vedea că am dreptate. Vă vine să țipați când e lună plină? Aveți o stare de nervozitate, o excitabilitate mai mare? Dați un ochi pe cer și luna vă va spune de ce. Absolut toate ciclurile universului ne influențează. Kondratiev a adus noțiunea de ciclu în economie. E simplu acum să înțelegem de ce lucrurile sunt ciclice: și economia, ca orice activitate umană, nu are cum să fie diferită de lumea în care trăim. Economia, politica, artele, obiceiurile și moravurile, absolut tot ceea ce facem e ciclic.

De aceea, înțelegerea ciclurilor ne poate spune unde anume ne situăm. Ceea ce începe de la 21 decembrie anul acesta e un nou ciclu. Mă întrebau unii ce legătură are cu 2024. Și-acela e un alt ciclu ale cărui puncte remarcabile sunt: 1917(semnalul finalizării Primului Război Mondial), 1953(moartea lui Stalin), 1989(căderea comunismului) și 2024(separarea apelor). Apropierea celor două cicluri precum și care este primul din punctul de vedere al distanței dintre ele, dau și ele semnale referitoare la amplitudinea evenimentelor. De exemplu, la începutul secolului trecut conjuncția Jupiter-Saturn e ulterioară ciclului despre care vă vorbesc, distanța dintre ele fiind de 3 ani. În cazul celui de-al doilea război mondial, diferența e de șapte ani, cu aceeași ordine. În 1989, conjuncția Jupiter-Saturn e prima, la o distanță de nouă ani. Acum, din nou, suntem la o distanță foarte mică între cele două cicluri, de doar patru ani, cu aceeași ordine ca și-n 1989, totul sugerând o schimbare benefică omului, după o lungă suferință. Ceea ce vă pot spune este că „lungimea suferinței” depinde și de amplitudinea durerii. Așa se face că o suferință de câțiva ani poate fi egală cu una de câteva decade, dar de mai mică amplitudine. De-aceea, de fiecare dată, v-am avertizat în ceea ce privește vremurile care stau să vină.

De mai multe ori v-am spus că intervalul pe care-l trăim se află la confluența mai multor cicluri. Asta ne poate duce cu gândul la o resetare generalizată a societății și a omului. Desigur, nu e vorba despre cea pe care-o proiectează niște nemernici, ci una de substanță care se va produce în ciuda planurilor lor diabolice.

Asta-i harta pe care v-o arăt, cu observația că nu v-am dat decât câteva repere. Despre restul ciclurilor vă voi vorbi la momentul oportun. Până atunci nu-mi rămâne decât să vă îndemn să priviți lumea așa cum e, să vă dați jos ochelarii de cal pe care vi i-au pus pe ochi și să vă bucurați de viață. Pentru că, până la urmă, totul e viață.

Vremurile acelea

Câteva chestii pe care nu le știați, dar care se petrec sub ochii voștri. Nu-s informații secrete, nu le ascunde nimeni și, cu toate acestea marele public nu are acces la ele. De ce? Simplu: farurile mass mediei nu se concentrează asupra lor. Să le luăm pe rând și, treptat, vom înțelege conspirația.

Vom începe cu ceea ce ni se pregătește nouă. S-a bătut palma asupra strategiei de vaccinare care a fi coordonată de către ... armată Știați asta, doar ați fost informați pentru a fi conștienți că nu e de joacă. Ceea ce nu știți e că, peste tot în lume, vaccinarea este coordonată de către armată. Stranie coincidență, nu-i așa? Indiferent de regim, de stadiu de dezvoltare sau de situare, există un program de vaccinare supervizat de către armată. Frumos!

Strania simetrie

Nu vreau să vă îngrijorez. Vă spun însă că, privind de pe margine, putem afirma că o bună parte a cetățenilor țării s-au întors în comunism. Poate n-o să vă vină să credeți sau poate, prim prima vârstei, nici măcar nu știți ce-i aia. De aceea o să vă enumăr câteva elemente pentru a vă face o imagine, rugându-i în același timp pe cei care au trăit atunci să-mi spună dacă am dreptate.

Lumea văzută de pe margine

V-am povestit mai multe frânturi din amintirile pe care le am, dar niciodată n-am pus punctul pe i. Pe măsură ce trece timpul mă gândesc că trebuie să le spun așa pe îndelete, chiar dacă-s multe. Nu de alta, dar vin generațiile noi - acele târle imense de analfabeți semi-conștienți - și nu vor mai fi urechi care să înțeleagă.

Moartea unei națiuni

400 mln.$ au zburat din conturile Facebook într-un ONG având ca preocupare „corectitudinea alegerilor”. În realitatea banii au zburat în acțiuni coordonate de falsificare și cumpărare a voturilor prin corespondență. Un fenomen similar întâlnim și la Twitter și Google. La fel, înainte de alegeri, au donat sume colosale unor ONG-uri orientate având activitate în zona electorală.

Generalii armatei moarte

În cazul în care n-ați aflat, avem un câștigător absolut al alegerilor, unul care are un procent covârșitor, dominând la modul absolut scena politică. Știu că acum, în miezul evenimentelor care v-au făcut să uitați inclusiv de COVID - tema predilectă a ultimelor luni - știrea pe care v-o dau vi se pare neverosimilă. Doar aveți imaginea proaspăt comunicatelor rezultate finale din care rezultă că, în contextul actual, nu se prea pot face majorități. Ce-ați spune însă dacă v-aș aminti că însuși Plăvanul l-a pomenit pe acel câștigător absolut care domină scena politică. De fapt n-o domină, ci o copleșește întrucât are un procent de peste ... 70%!

Probabil v-ați prins că acel procent este cel al absenților la vot. În ultima perioadă tot văd oameni - mulți chiar dintre cei pe care-i am în listă - care clamează victoria „majorității tăcute”. Spun ei că, iată, clasa politică e terminată din cauza acestei absențe masive. Am învins! - le transmit ei celor care-i citesc. Într-adevăr, o victorie zdrobitoare, însă o victorie asupra lor înșiși.

O să vă arăt ce anume capcană ascunde toată flexarea aceasta în jurul celor care „au învins sistemul” stând acasă. În primul și-n primul rând vă voi aminti că numărul total al celor care votează este fals. El a fost umflat din diverse rațiuni: ba pentru a îngreuna cvorumul în cazul unor referendumuri, ba pentru a avea o masă de manevră ascunsă, ba pentru alte ticăloșii. Pe listele electorale sunt extrem de mulți morți; unora dintre ei li se face pomana de șapte ani, iar alții au fost uitați chiar și de către familiile lor. Primarii n-au tragere de inimă să-i scoată de-acolo întrucât, în cazul unor localități mici, corecția ar fi dezastruoasă pentru ei. Apoi, tot pe listele electorale sunt și „cetățenii lui băsescu”, adică basarabenii care și-au luat cetățenie română, mulți dintre ei strict pentru a face rost de pașaportul pentru Occident. Spre exemplu, în Marsilia mă ia de la aeroport un băiat basarabean care-i cetățean român. Singura lui „atingere” cu România este la reînnoirea documentelor. Atât. Evident, acum caută să-și facă documentele pentru Franța, iar din acel moment „cetățenia” sa română va înceta. Și Grigore din Marsilia se află pe listele de votanți, cu toate că în viața lui n-a votat. Nici n-ar ști ce să voteze!

Este, cred, limpede pentru toată lumea că o halcă dintre așa zișii „majoritari” e compusă din cetățeni inexistenți sau semi-existenți pentru România. Avem apoi o masă de indivizi care nu votează pentru că le e imposibil și nici nu le stă gândul la asta: bătrâni imobilizați, bolnavi în stadii terminale pentru care votul chiar nu contează, oameni cu diverse handicapuri mentale s.a.m.d. Și ei sunt trecuți pe listele electorale. În afara acestor cazuri există o masă compactă de indivizi care refuză votul din diverse rațiuni. Unii nu vor să audă de politică, alții din rațiuni religioase, s.a.m.d. Mai sunt, de asemenea, emigranții noștri care, din dorința de „integrare”, pur și simplu uită de țara-mamă și n-au treabă cu votul. De asemenea, o masă importantă este reprezentată de copiii emigranților care, în ciuda faptului că sunt înregistrați ca cetățeni români, nu mai au decât o legătură conjuncturală cu țara întrucât „țara lor” e cea de adopție. Abia copiii copiilor acestora se vor interesa - mai mult din curiozitate de România.

Există de asemenea, dar undeva pe ultima poziție, o grămadă de cetățeni care protestează nemergând la vot. Unii o fac pur și simplu pentru că nu se simt atașați de nicio idee politică. Aceștia sunt cei onești care, de cele mai multe ori își asumă poziția tăcut, neașteptând ceva de pe urma ei. Există însă o minoritate gălăgioasă care nu se duce la vot pentru a-și justifica apartenența la așa-zisa „majoritate tăcută”. De fiecare dată după terminarea unui scrutin își pun coroana de învingători și perorează prostii printre prietenii lor. Tot dintre aceștia sunt și cei care profită mediatic în urma lipsei de participare.

Să luăm doar un exemplu: progresiștii marxiști au clamat victoria după eșecul Referendumului pentru familie, spunând că românii au refuzat familia tradițională. Dacă sunteți de acord cu asta, atunci puteți să vă clamați în continuare victoria!

Orice om cu un dram de logică realizează o chestiune simplă: orice confruntare politică e o luptă, iar lupta presupune prezența armatelor pe câmpul de luptă. Nicio armată n-a câștigat ceva prin neparticipare. Lipsa participării este tot invenția marxiștilor care întotdeauna au făcut speculația conform căreia „oamenii nu participă deoarece s-au săturat de burghezi și vor o nouă societate echitabilă”. Care societate echitabilă era fix comunismul. Curat murdar, coane!

Am spus-o de nenumărate ori înainte de alegeri: absenteismul e o prostie. Trebuie să ieși să alegi, chiar dacă votezi împotriva a ceva. Luați ca exemplu alegerile actuale: Plăvanul a fost blocat în visele sale umede. N-a luat majoritatea la care visa pentru a se întroniza dictator. Știați că dorea să schimbe Constituția pentru a-și aranja încă două mandate? Știați că una dintre proiectatele modificări ale Constituției era reprezentată la renunțarea la statutul de stat național?

În condițiile în care deștepții care propovăduiau boicotul ar fi reușit, acum am fi avut o majoritate absolută PNL+USR. Aceasta deoarece conducerea vândută a PSD n-a căutat să-și aducă electoratul la vot întrucât făcuseră blatul pe 20%. De ce 20%? Pentru ca restul de 80% să fie o mega-coaliție capabilă inclusiv să treacă prin Parlament modificarea Constituției, iar PSD să mimeze opoziția. Apoi ar mai fi fost referendumul unde, din nou, „deștepții boicotului” le-ar fi spus oamenilor să stea acasă, iar STS-ul s-ar fi ocupat de cvorum. Doar trebuie și morții ăia de pe liste să fie buni la ceva când trebuie! Iată un scenariu care-a fost eliminat prin implicarea celor care au înțeles că trebuie să iasă la vot.

Acum treburile sunt terminate și, din fericire, am reușit să evităm scenariul dezastruos. Însă nu trebuie să uităm că glonțul ne-a trecut pe la ureche. Doar câțiva milimetri au lipsit! Însă norocul nu se repetă. Înțelegeți că e nevoie de implicare masivă. La urma urmei fiecare luptă pentru mai binele său. Cu capul plecat, în condițiile în care avem o țară a noastră, chiar nu mai merge! E nevoie de implicare, e nevoie ca fiecare să-și spună punctul de vedere.

Nu vă place când politicienii își bat joc de voi? De ce nu le scrieți o hârtie, de ce nu le dați un mail, de ce nu faceți o petiție sau chiar o plângere penală atunci când se dovedește că sunt bandiți? Știu, îmi veți spune că n-are niciun sens. Așa e, dacă mergi ca prostul - așa cum am fost eu la Cotroceni după referendumul de suspendare al lui băsescu - ești de râs. Însă, în momentul în care în același loc ar fi ajuns un milion de oameni, nu cred că băsescu ar mai fi stat vreo secundă la Cotroceni. Nici măcar în țară n-ar mai fi stat!

V-am spus, nu cred în revoluție, ci în schimbarea pașnică a societății, schimbarea începută de jos în sus. Pentru asta e nevoie de implicarea fiecăruia. Nu vă place ceva, scrieți, faceți o reclamație, reacționați. Și spuneți-le tuturor celor care sunt la fel de nemulțumiți să reacționeze. O petiție care sosește la o autoritate a statului nu înseamnă nimic. Dar 1 000, 10 000, 100 000 de petiții cu același subiect pun o presiune insuportabilă asupra celor în cauză. Vreți să schimbați ceva?

IMPLICAȚI-VĂ! Nu mai așteptați feți frumșoi pe cai albi. Nu există. Nu vă mai puneți speranța în alții. Fiți voi vectorii schimbării. Implicați-vă și veți vedea cum treburile se vor dezmorți! Credeți-mă, e simplu! Renunțați să mai fiți generali ai armatei moarte și deveniți voi înșivă soldați vii. E mult mai onorabil întrucât, cel puțin, demonstrați că trăiți.

Să nu ne îngropăm singuri!

Mi se întâmpla cu mult timp în urmă, atunci când m-am gândit că aș putea avea ca primi clienți ai unei firme pe care abia o înființam membri din comunitatea românească din Spania. Calculul era simplu: vorbim aceeași limbă, putem negocia românește și, în plus, prețurile noastre erau mai mici. De asemenea, mizam pe faptul că românii ne-ar putea recomanda vecinilor lor. Calculul suna frumos pe hârtie, doar că, am avut o problemă cu unul dintre primii clienți care, probabil, văzând că suntem tot români, a avut pretenția să-i facem lucrarea pe gratis, abordând metoda atât de cunoscută pe-aici: ba că materialele n-ar fi de calitate, ba că omul care i-a lucrat a făcut treaba de mântuială, ba că nu avem ștampilă pe timbru s.a.m.d. Disperat de pretențiile individului, l-am pus pe angajat să-i facă lucrarea și să nu-i mai ceară niciun ban. Am pierdut eu, dar am închis situația cu nebunul.

Am crezut că s-a terminat. Aiurea. Câteva zile mai târziu un vecin din același imobil a apelat la noi. A fost o întâmplare pentru că nu ne cunoștea nimeni. Totul a decurs ca la carte, omul a fost mulțumit și, plătindu-i lucrarea angajatului meu, i-a spus că nu înțelege de ce vecinul lui vorbea atât de urât despre noi. Așadar, după ce că obținuse lucrarea pe gratis, pomanagiul mai și arunca rahat în noi. Atunci am înțeles că strategia mea fusese greșită. Nu doar că, știind că firma e românească, românii nu apelau la ea, dar, mai mult, din invidie, încercau să ne îngroape. Așa că am schimbat abordarea: nu mai luăm clienți români. Dacă ne solicita cineva cu nume românesc motivam că nu avem timp. Și a fost bine, în sensul în care nu am mai avut parte de mizerii.

V-am amintit întâmplarea asta pentru că ea mi-a venit în minte acum, în urma alegerilor. E cât se poate de limpede că avem o surpriză enormă prin intrarea în forță a AUR în Parlament. Formațiunea n-a intrat chinuit, cu un 5.01%, ci în forță, fără să aibă vreun tremur în ceea ce privește pragul electoral. Toată lumea e surprinsă. Doar că instituțiile de presă mai conservatoare îi atacă în disperare. Nu-i bai, ăștia din media oficială deja au pus tunurile pe ei, deh, comandă de la stăpânire. Însă „și tu, Brutus”? Mă uit la prietenii de le Active News care, încă dinaintea finalizării alegerilor, atacă în disperare AUR. Ba că nu știu ce mason a fost văzut pe-acolo, ba că Bobby Păunescu s-a aflat „la poză” în noaptea alegerllor, ba că ar fi ceva securiști amestecați. Sunt aceste informații adevărate? Fără doar și poate că da. Însă, vă întreb, ce relevanță au?

V-am spus că nu-mi place Călin Georgescu și, spre deosebire de mulți dintre cei care-l critică, eu chiar am ce spune. Însă, nu pot să nu recunosc că, dincolo de discursurile sforăitoare, mai introduce și necesitatea ca aici, în România, trebuie să conducă românii. E rău? De asemenea, am citit numeroase materiale de-ale lui Claudiu Târziu. Nu-l cunosc decât prin prisma cuvintelor pe care le așterne pe hârtie. Și totul sună extrem de bine. De ce l-aș ataca pe acest om care, sincer să fiu, mi se pare onest? Despre George Simion n-am mari informații. V-am spus doar că am avut cu el doar un mic dialog: m-a întrebat dacă poate prelua în publicațiile pe care le are materiale de pe blogul meu. I-am dat acordul fffără probleme. Omul mi s-a părut onest și pus să facă ceva. De asemenea, tot din formațiunea aceasta face parte și Ovidiu Hurduzeu, pentru care am toată stima. Uneori nu ne potrivim în opinii, dar nu mă pot pune la îndoială atașamentul său față de valorile conservatoare. Și mulți dintre cei care-l atacă, înainte de-a o face, ar fi bine să citească „Sclavii fericiți”. Nu de alta, dar le va deschide ochii la modul brutal, ajutându-i să înțeleagă și să se îngrozească de lumea în care trăim și, mai ales, de traiectoria periculoasă pe care ne-am înscris.

Sunt securiști în AUR? Fără doar și poate. Cei care mă citesc de ceva vreme știu bine opiniile mele despre Securitate. Mai mult decât că am avut victime în familie de pe urma acestei instituții mizerabile ale cărei tentacule se întind până în zilele noastre nu mai spun. Cu toate acestea, nu pot fi orbit în asemenea hal încât să mă arunc asupra lor din motivul că au ceva securiști printre ei. Păi hai să comparăm situația cu restul partidelor care-au ajuns să fie compuse doar din securiști globaliști. Cum vi se pare?

Știu că toți visați la câte-o Albă ca Zăpada imaculată, dar, purilor, v-ați uitat în oglindă? Trăiți în mizeria asta de lume și aveți pretenția ca totul să fie impecabil? Îmbrăcați-vă în alb și ieșiți la plimbare prin câmpul mocirlos, iar după zece minute să-mi spuneți cum v-ați menținut impecabili!

În situația actuală, în rahatul în care ne aflăm, în loc să ne bucurăm că vocea noastră atât de hulită în politichia autohtonă tocmai ce-a dizlocat o parte importantă a javrelor din Parlament, stăm să-i atacăm pe cei care-au reușit să izbândească. Oameni buni, cei de la AUR au reușit ceva! Chiar nu mai putem să ne bucurăm atunci când obținem o victorie? În situația disperată în care ne aflăm, simplul fapt că valorile naționale și cele conservatoare izbândesc și-și fac loc într-o lume sufocată de globalism e o mare victorie. E pentru prima dată în ultimii doisprezece ani când avem naționaliști în Parlament, iar voi v-ați pus să le dați în cap. Realizați asta?

Dacă ceva nu vi se pare corect, alegeți să vă implicați. Partidul are nevoie de resursă umană. Probabil acum este nevoie, mai mult decât oricând, de consolidarea rețelei teritoriale. De ce nu vă implicați? Preferați să stați pe margine și să-i înjurați? Nu-i OK. Aveți ochii încețoșați de invidie, iar asta ne duce pe toți la pierzanie.

Știți care este alternativa la AUR? V-o spun eu: țuțerii de tipul Baconsky sau Papahagi care, recent, prin vocea celui din urmă, plângeau vocal că, iată, au intrat în Parlament rudimentarii ăștia tradiționaliști. Nu era mai bine - sugerează Papahagi către stăpânii săi - ca ortodocșii cu valori europene să fie în locul celor de la AUR? Înțelegeți tărășenia? Adică de ce n-au fost împinși în față și din timp ei, cei care ar face blatul imediat cu ideologia UE? Iată, zic ei, acum ne trezim cu „ăștia” care au ca valori credința strămoșească, familia tradițională și alte chestii „fumate”. V-ar fi plăcut mai mult impecabilii de tipul băsiștilor Papahagi, Baconsky, Neamțu s.a.m.d.?

 

Gândiți-vă bine la cele ce v-am spus până acum. Lăsați invidia de-o parte și dacă vedeți că se construiește ceva, mai bine puneți mâna pe mistrie și adăugați un rând de cărămidă. Veți ști mai târziu că acel rând a fost al vostru. De dărâmat e simplu, dar după ce dărâmi nu mai rămâne nimic. Vă veți lăuda oare cu vidul care nu se vede niciodată?

Așadar, dragii mei, aveți puțin rațiune și, mai bine, puneți umărul la treabă și ajutați-i! Hai să începem să construim, nu să dărâmăm!

Alegerile la cald

O să încep prin ale mulțumi celor care au mers la vot și au votat așa cum le-a dictat conștiința. Sunt ferm convins că, prin implicarea celor care au decis că nu e cazul să facă revoluții din fotoliu cu telecomanda într-o mână și berea în cealaltă, România a evitat un scenariu crâncen în care idiotul de la Cotroceni ne-ar fi aruncat fără nicio remușcare. Pe moment pericolul pare a fi fost respins, iar pentru asta vă mulțumesc din tot sufletul.

Treziți-vă!

În ultima perioadă sunt atacat chiar și de către „ai mei”, oameni cu care, de-a lungul timpului, am împărtășit aceleași viziuni. Și, cred eu, în continuare le vom împărtăși. Și-atunci cum e posibil să fii atacat tocmai din tabăra pe care o consideri a ta?

Bogăția, prostia și ticăloșia care ne falimentează

Întrucât tot mi-au șters postarea cu 1 Decembrie pe motiv că nu-i bine să înjuri stâpânii străini, o să vă vorbesc azi puțin despre tribut. Tribut plătit, desigur, americanilor.

Ca și cum nu ne-ar fi ajuns fantomatica Autostradă Transilvania, din care Bechtel ne-a fript de câteva miliarde de euro fără să facă nimic, urmează un nou tun, de data aceasta tras de Exxon. Ce, ați rămas cu gura căscată? Stați puțin să înțelegeți toată tărășenia!

1 Decembrie

Azi e 1 Decembrie. Ziua Unirii. Ar fi trebuit să fie cea mai importantă sărbătoare a noastră. Nu e. A fost redusă la o chestiune de nimic, în care armata va prezenta onorul ăluia ai cărui strămoși au luptat împotriva unirii noastre.

Revoluția

De ce nu facem o revoluție? De ce nu ne strângem toți, de ce nu ieșim în stradă și de ce nu ne spunem apăsat punctul de vedere? De ce? Și, mai ales, de ce se găsesc ticăloși ca mine care bat câmpii spunându-vă ca, din contră, trebuie să vă feriți de revoluții? Ei bine, iată-ne ajunși la capitolul uneia dintre cele mai perverse arme de distrugere în masă: revoluția. E timpul s-o înțelegeți, astfel încât mă voi opri azi asupra sa.

Naționalismul

Sunt contactat în ultima perioadă de tot felul de oameni care-mi spun să particip la diverse construcții politice. În primul rând nu-mi dau seama de ce-mi fac asemenea propuneri oamenii care nu mă citesc, dat fiind faptul că am anunțat de atâtea ori că nu mă interesează să intru în politică. Dacă aș fi vrut s-o fac, credeți-mă că puteam s-o fac la nivel mare, nu pornind după caii verzi pe pereți ai oricărui aventurier. Nu în ultimul rând, ar trebui să fiu deosebit de idiot să-mi arunc credibilitatea și, mai ales, credința mea în joc pentru o chestie „experimentală” a unor oameni mici.

Politica sau noi cu cine votăm?

Pentru a nu vă mai îngropa în iluzii o să vă prezint pe scurt întreaga poză a politicii noastre. Nu-s informații noi pentru nimeni, însă nu fac decât să sintetizez și să vă ofer o imagine care, cel puțin, vă va ajuta să luați decizia cea mai potrivită. 

 

Scena politică autohtonă e formată din trei partide mari, un partid „indispensabil” și mai multe partide mici.

Prigonirea Bisericii

Să intri cu potera în Biserică pentru a-i răspândi pe niște oameni care se roagă este o intruziune de neacceptat, un abuz menit a ne pregăti pentru vremurile care stau să vină. Poate ar trebui să înțelegem că ceea ce se petrece în Biserică nu ține de stat, ci de credința omului. E o chestiune pe care statul laicizat nu are cum s-o înțeleagă, dar e obligat s-o respecte. De aceea este cât se poate de necesară o măsură de protecție legală a instituțiilor de cult prin care să se interzică accesul instituțiilor de forță acolo. Este aberant să intri cu pulanul și să întrerupi o slujbă.

Planul noului reset

„Degrevarea bugetului prin suspendarea datoriei publice. Nu vom spune că nu mai plătim. Să spunem deocamdată că nu mai putem acum. Ce va fi vom vedea. Asta nu e nici faliment, nici rușine. Nu putem. Creditorii noștri să ne acorde un moratoriu. Sau să ne facă un împrumut din care să acoperim pe câțiva ani acest serviciu. Au făcut-o atâtea alte state înaintea noastră. Și mai sărace decât noi, dar și mai bogate. Și mai mici decât noi, dar și mult mai mari.”

Un ceai și câteva amintiri

Tocmai ce-am realizat că, în jurnalul meu privind guturaiul, am omis să vă spun despre arma mea secretă care mă ajută în lupta cu toate afecțiunile de acest tip. Este vorba despre ceaiul de ghimbir. Însă nu orice ceai, ci unul făcut după rețeta lui Karan din Jaipur.

Iluzia vaccinului

N-am studii medicale, dar am o poveste despre un prieten. Și, în plus, mai am o logică pe care-o consider destul de solidă. Să începem așadar cu întâmplarea prietenului meu.

Când ești vinovat că exiști

O să vă spun acum o chestiune care mi-a lăsat un gust amar. Atât de amar încât nu pot să-l uit.

Se întâmpla cam imediat după starea de urgență. Eram într-un magazin și, la un moment-dat un bătrân a început să tușească. Se observa clar că e o tuse cronică, nu una specifică răcelii. Atunci am auzit-o pe o individă urlând la bărbată-su: „Hai repede de-aici că nesimțitu' ăla tușește, lua-l-ar dracu'”. Am rămas surprins să constat cum, toți oamenii care-au auzit-o, în loc să-i spună că e o vacă nesimțită, au căutat care mai de care să degajeze zona. S-a lăsat o liniște apăsătoare, iar bătrânul a băgat ochii în pământ. Îi era rușine, iar ochii îi sticleau trist sub presiunea lacrimilor.

Am rămas împietrit, neștiind cum să reacționez. Și-atunci am realizat că, iată, pe fondul unei isterii induse, ne-am transformat din nou în brute. De ce ne ferim? De ce ne comportăm ca niște idioți? Au luat decizia obligativității purtării botniței, v-ați executat imediat. Știți ce înseamnă asta? Conformism. Iar dacă-mi spuneți c-o faceți pentru a vă proteja, înseamnă și cretinism pe deasupra. Să crezi că e posibil să iei virusul în aer liber e semn de mare inteligență.

Însă, probabil, cea mai mare imbecilitate e culpabilizarea bolnavului. Nu e destul că omul atins de boală e amărât! Mai vin și-o groază de imbecili să-l acuze: „Din cauză că nu te-ai protejat bine!”, „Nu credeai în boală! Acum te-ai îmbolnăvit! Na, ți-e bine? ” sau, mult mai plasticul „Ciumatule!”. Ce suflet poți să ai să te-apuci să înjuri omul bolnav? Ce brută trebuie să fii!

Desigur, comportamentul a fost indus de imbecilii aflați la butoane. Mai țineți minte când luau cu japca asimptomaticii pentru a-i băga la pușcăria spitalicească? Mai țineți minte când plănuia Plăvanul să aresteze în spitalele de carton nu doar asimptomaticii, ci și familiile acestora. Vă dați seama ce tembelism? De-atunci a început culpabilizarea nebună a bolnavilor.

Toată socoteala a fost de la bun început cusută cu ață albă. Există destul know-how în ceea ce privește lupta cu pandemiile de acest tip. V-am mai povestit despre pandemiile recente: cea asiatică(1957-1958) și cea numită Hong Kong(1968-1969). Care-i problema cu aceste pandemii? Întrucât e o tulpină nouă, practic orice om o poate lua. În funcție de contagiozitatea bolii, ea se răspândește mai repede sau mai încet. Problema e că, în cazul unei noi tulpini, cei cu probleme(în special bătrânii) sunt vulnerabili. Dacă în cazul gripelor sau răcelilor normale sistemul lor imunitar e rodat de-a lungul vieții, o tulpină schimbată îi prinde cu garda jos. Sistemul lor imunitar nu știe să lupte cu intrusul și e și slăbit din cauza sănătății precare. Iar, pe fondul unui atac suplimentar, organismul cedează. De-aceea într-o pandemie sunt atâția morți. Oamenii suferinzi, care în mod normal n-ar avea problemă cu virușii de care s-au tot ciocnit începând din copilărie, infectându-se cu noua tulpină se transformă în victime. Asta însă nu înseamnă că acei oameni - poate cu mici excepții - nu se aflau în anticamera morții. Pandemia doar le accelerează moartea cu zile, săptămâni sau luni.

Revin, se știau aceste lucruri. În mod normal, atunci când te lovește o pandemie, trebuie să-ți iei populația ca aliat. Trebuie să explici, fără isterie și fără a te insinua prostește, care-i problema. S-a făcut asta în Suedia. Și s-a făcut bine. Oamenii au înțeles și și-au protejat persoanele vulnerabile. Și totul a mers înainte.

Cum s-a făcut la noi s-a văzut bine. Au făcut din țânțar armăsar, au mințit enorm și au transformat totul într-un circ ieftin, o propagandă care prinde doar la spălații pe creier. Care-i reacția la această agresiune? E simplu, negarea. Sunt o groază de oameni care-au mirosit minciunile și neagă existența virusului. Spre deosebire de cei din „secta covid”, aceștia sunt mai inteligenți deoarece au capacitatea de a nu pica în capcana propagandei. Singura lor problemă este că sunt radicalizați într-un asemenea hal încât, oriunde s-ar uita văd conspirații. Face parte din efectele adverse.

Ceea ce mă îngrijorează este că, iată, și această tabără a început să culpabilizeze bolnavul, însă cumva pe dos. Dacă tabăra tefelistă are atitudinea „Bine că te-ai îmbolnăvit, lua-te-ar moartea!”, negaționiștii au o atitudine aparent contrară, însă cu același efect: „Minți, porcule! Boala asta nu există!”. Am simțit-o pe pielea mea când am anunțat că m-am îmbolnăvit. Parcă aș fi conspirat împreună cu Oculta la înrobirea omului. Scriu un text cu ceea ce-am avut zi de zi, din respect pentru cei care s-au tot interesat de starea mea de sănătate și mă lovesc de acuze barbare de „plandemist”. Ba una, mai cu creierii franjuri, și-a permis să mă facă securist de-am simțit că se răsucește în mormânt tot neamul pe care-l am pe lumea cealaltă.

E evident că, având pielea bătătorită de atâția ani de înjurături, pot ignora cu ușurință bădărănismele de acest tip. Am rezistat băsiștilor, uSRIștilor, postacilor, iohaniștilor, tefeliștilor și tuturor jivinelor din lumea celor puțini la minte. Mă gândesc însă ce presiune e pe un om simplu, asemeni bătrânului din magazin. Singura lui vină e că e bolnav, iar pentru această vină unii îi spun „Mori!”, iar ceilalți „Minți, ticălosule!”. Ce poate fi în sufletul acelui om când constată că, brusc, noi cei dintr-o tabără sau alta am uitat să fim oameni?

Nu-mi rămâne decât să vă doresc să aveți o judecată lucidă și să încercați, pe cât posibil, să nu dați în cel căzut. Nu doar că e păcat, dar când vă va veni în minte nedreptatea pe care ați făcut-o, vă va fi rușine de voi.