Dacă ne uităm pe piața creditului din SUA, avem câteva revelații. De exemplu, începând cu T2 2022, observăm un fenomen interesant. Cu toate că în termeni nominali creșterea medie trimestrială a pieței agregate de credit a fost de 0,86%, în termeni reali creșterea este ultra-rahitică, de doar 0.02%. Asta înseamnă că pe perioada a 14 trimestre(T2 2022-prezent) activitatea de creditare a fost complet înghețată!
Pentru ochiul neformat, cifrele prezentate în paragraful anterior n-au nicio noimă. De aceea le punem în context spunând că, în condiții de creștere economică sănătoasă, piața agregată de credit crește cu 0.7% până pe la 1.55% pe trimestru(în termeni reali). Ca exemplu, în perioada 1994-2007 am avut o creștere medie de 1.5%, iar în perioada 2015-2021 de 0.7%.
Dacă intrăm și mai adânc în structura creditului constatăm alte elemente absolut dubioase. Pe segmentul creditelor ipotecare, practic nu avem modificări de sold. Pe segmentul creditelor de consum avem o contracție 2.7% - 3.2% pe an, ceea ce nu s-a mai văzut de la criza din 2008. Iar pe segmentul creditelor corporative avem o contracție situată între 1.4% și 3.3% pe an. Vorbesc în termeni reali. Iar întrebarea legitimă pe care și-o pune orice om normal la cap este cum poți avea creștere economică în condițiile unui asemenea dezastru pe piața creditului?
Cu un grad de îndatorare de 124% din PIB, scenariile care permit creșterea sunt extrem de puține. Astfel, un scenariu posibil ar fi cel în care creșterea economică ar fi impulsionată prin exporturi. Însă nu este cazul întrucât SUA au un deficit comercial situat între 2.8% și 3.7% din PIB. Mai trebuie să menționez că acel 2.8% este cel estimat pentru anul care a trecut, deci posibil scos din burtă de Administrația Trump. Și dacă e corect, e un dezastru întrucât survine agresivității cu care Trump a impus aberantele tarife!
O altă modalitate de creștere ar fi cea prin creșterea investițiilor publice. S-a văzut așa ceva în SUA? Desigur, nu. Într-adevăr, statul „compensează” înghețarea creditului printr-un apetit din ce în ce mai mare pentru cheltuieli, însă acestea intră într-o gaură neagră, gen aberanta „Big Beautiful Bill”.
Ce-a mai rămas? O singură posibilitate, anume așa-zisa „creștere statistică”. Dar și aceasta este problematică întrucât, pentru a înregistra o asemenea creștere, trebuie să ai anumite condiții specifice gen efecte de bază, inflație moderată și un deflator de PIB facorabil, ceea ce nu e cazul.
Observăm astfel limpede că nu există absolut niciun fundament care să justifice creșterile economice publicate de SUA în ultimii patru ani. Și aici ajungem la „frăția secretă” dintre democrați și republicani. E o frăție a minciunii, a ascunderii realității economice care este infinit mai precară decât lasă să se înțeleagă oficialii americani. Ca orice imperiu în declin, SUA este falită din punct de vedere economic. Picajul fluxului financiar „yen-dolar” este bomba care aruncă SUA în prăpastie. Și partea proastă este că Japonia - aflată sub ocupație - abandonează suveica nu pentru că ar vrea să dea dovadă de independență, ci pentru că nu mai poate! Cu o populație îmbătrânită, fondurile de pensii trebuie să-și aducă banii înapoi în țară pentru a își onora obligațiile față de bătrâni. Cu alte cuvinte, Japonia acționează așa pentru că nu mai are încotro, iar SUA nu găsește altă alternativă viabilă.
Trump, cu gândirea sa rudimentară, a pus pe tapet un scenariu al profitului de ultimă instanță, generat de puterea militară. Nu-i nicio surpriză, exact la fel au făcut toate imperiile la apus, iar asta nu le-a prelungit viața ci, din contră, le-a scurtat-o! Acum avem aventura iraniană a lui Trump. Tot încearcă să concentreze forțe masive pentru a da o primă lovitură fatală. Nu știu care-i miza. Toată lumea pariază că Iranul va pierde, iar în cazul victoriei SUA prima de pariu e oricum mică. Dar ceea ce e sigur este că un eșec în Iran va distruge iremediabil și absolut rapid SUA.
Fără surprize, în interiorul țării, problemele economice mascate cu dibăcie de statistici se văd limpede. Americanul de rând cunoaște o degradate vizibilă a puterii de cumpărare ca efect al creșterii prețului vieții. Într-adevăr, „Big Beautiful Bill” a condus la o îmbunătățire a condițiilor de la bază, dar per total, americanii o duc din ce în ce mai prost. Un alt indicator care arată gradul de eroziune!
Care-i concluzia? Una cât se poate de simplă și absolut intuitivă: SUA trăiește într-o minciună absolută, falsificând statisticile atât de grosolan încât acestea nu se mai corelează. Când ajungi la astfel de artificii, e clar că te afli pe patul de moarte. Și poate chiar ai murit, dar cineva imită bătăile inimii pentru „a salva situatia”!
Observând cu câtă ușurință imbecilii de la putere pun jugul pe grumazul nostru, cred că este momentul să analizăm mai clar întreaga tărășenie a celei mai mari scheme de fraudare din istorie, anume așa-zisa „înzestrare a armatei”. Sub închipuita stare de urgență, generalii șmecheri din structurile MApN își umflă buzunarele din contracte ultra-secretizate prin intermediul cărora banii din Buget zboară în scheme absolut halucinante de fraudare. Nu mă feresc să utilizez cuvinte dure întrucât realitatea este cea pe care o vedem și e neiertătoare!
În clasamentul Global Fire Power 2026, România se află pe poziția 52, în cădere cu un loc față de anul trecut(51) și cu cinci locuri față de 2023(când eram pe 47)! Întâmplător sau nu, în acești ani, Bugetul Ministerului Apărării a crescut la niște cifre absolut amețitoare. Știți ce buget estimat are Ministerul Apărării pentru anul acesta? Undeva între 11.4 și 11.6 miliarde EUR, în condițiile în care urmează să le mai intre în conturi și jaful de peste 16 miliarde EUR din programul SAFE! Cu alte cuvinte, Ministerul Apărării este cel mai bogat minister al României. Dar nu ne mai luăm de la asta.
Pentru corectitudine vom scoate cifrele programului SAFE, rămânând la bugetul de „doar” 11.4 mld. EUR. Hai să facem o comparație cu cei care se află înaintea noastră. Pe 51, locul ocupat de noi anul trecut, se află Venezuela, țară al cărei buget de apărare este estimat între 40 și 60 MILIOANE $. Etiopia se află pe locul 47 și are un buget de apărare de sub 1 miliard dolari, care a scăzut de pe la 1,7 miliarde cât avea în anii trecuți(deci maxim 10% din cât au melitarii noștri). Irakul se află pe 44, având un buget de 6.5 miliarde dolari, Malaezia pe locul 42, cu 4.3 miliarde $, iar Filipine pe 41, cu 6,1 miliarde de dolari.
Poate vă gândiți că sunt eu selectiv în ceea ce privește bugetele de apărare, luând în calcul doar țări sărace. Ce-ar fi însă să ne raportăm la statele europene? O să încep cu Finlanda, aflată pe locul 48 și fiind implicată în operațiuni complexe, precum cele de supraveghere arctică. Bugetul Ministerului Apărării din Finlanda este de situat între 7.5 și 8,2 mld. EUR, deci sub bugetul nostru! Pe locul 46 avem Elveția, al cărei buget de apărare este situat între 6.3 și 7.4 ml. EUR. Danemarca(locul 45) are un buget de apărare situat între 8.2 și 9 mld. EUR. Portugalia se află pe locul 38, iar bugetul său de apărare este jumătate din cel al nostru: 4.8 - 5.5 mld. EUR!!! Mai vreți? Grecia se află pe locul 30, fiind în permanent șah din partea Turciei. Ei bine, Grecia are bugetul apărării situat între 8.5 și 9.5 mld. EUR!
Cele mai mari bugete de apărare le au state precum Germania, Anglia, Franța Polonia, Italia, Olanda, Spania. Fiecare dintre ele însă are o industrie proprie de apărare pe care o ajută prin alocări bugetare, care însă nu sunt exagerate, rar depășind 2.5% din PIB. În restul eșalonului rămas, în afara Norvegiei(care se află cam pe aceeași poziție cu noi ca buget), România este campioană absolută! Nu mai vorbesc de faptul că statele din acest eșalon chiar au industrie de apărare, în timp ce la noi se freacă menta la greu.
Iată-ne ajunși în momentul în care trebuie să ne întrebăm serios DE CE??? Adică momentul în care micile secrete care arată corupția din aparatul nostru de apărare devin mai mult decât evidente. Hai să ne uităm puțin pe structura achizițiilor ca să înțelegem mai bine care-i treaba.
O să încep cu avioanele F-16 care ne-au scos din buget 1.5 miliarde EUR. Teoretic e un preț mic, dar avioanele sunt inutile, fiind efectiv epuizate din punct de vedere moral. Acestea, din punctul meu de vedere, au valoare zero, văzându-se limpede pe teren. Avioanele respective nu sunt capabile să decoleze nici măcar la manifestațiile de 1 Decembrie, motivându-se ba că e prea frig, că bate prea tare vântul, că e o pietricică pe pista s.a.m.d. Ceea ce însă nu este luat în calcul sunt cheltuielile de mentenanță a parcului de 64 de avioane F-16. Ministerul nu spune mai nimic, decât că economisește cu mentenanța făcută la Bacău, dar, cel mai probabil, din acești bani se înfruptă o grămadă de firme străine, care, probabil, știu bine legea împărțirii. Ca idee, mentenanța poate costa câteva milioane EUR pe aparat, ceea ce înseamnă că din Bugetul MApN zboară peste 100 milioane $ doar taxă pe păscut iarba a acestor avioane care sunt extrem de rare pe cer!
Pentru inutilele Patriot, MApN a dat 4 miliarde de $, iar mentenanța lor este estimată la 150 milioane $. Atenție, e vorba doar de mentenanță, nu și despre proiectile care costă, fiecare 4 milioane $. Deci, pentru a instrui personalul cu muniție reală, faci praf 4 milioane $ pe foc, plus alte cheltuieli!
Dotarea cu Himars a scos din buzunarul ministerului alți 1.5 mld. $, iar costurile estimate de mentenanță se ridică la 60 milioane $.
Programul Piranha V are în vedere achiziția a 377 vehicule de transport cu o valoare de 1.5 mld. EUR. Războiul din Ucraina a arătat că acest tip de vehicule de transport sunt efectiv inutile în fața atacului dronelor FPV. Însă mentenanța acestor vehicule mai bifează 60 milioane EUR anual.
Cele 8.5 miliarde EUR aruncate de MApN în aceste programe menționate până acum AU FOST ALOCATE DIRECT, PRIN ÎNCĂLCAREA LEGISLAȚIEI OFFSET! Așadar, banii s-au dus direct la vânzător, fără să facă vreo haltă prin economia românească, așa cum se obișnuiește. Mai mult, acestea generează costuri de mentenanță de aproape jumătate de miliard de EUR anual. Ca să se acopere, răcanii spun că, în mare, mentenanța se face local, dar uită să amintească faptul că pentru mentenanță se importă componente și know how. Upgrade-ul de soft implică un Gigel român care pune softul, dar grosul se plătește în afară pentru licență. Înțelegeți?
România însă plătește eșalonat, cu banii înainte, ca la curve, pentru achiziția de avioane F-35. Contractul este de 6.5 miliarde $, iar avioanele ar urma să sosească prin 2031, când probabil vor fi epuizate moral! Cel puțin e bine că nu ne pun să plătim cheltuielile de mentenanță cât timp nu avem avioanele, că nu m-ar fi mirat o astfel de nebunie.
E o poezie însă în ceea ce privește echipamentele europene achiziționate de România. Te apucă durerea doar când le înșirui:
Cum probabil cei 2 miliarde de EUR cheltuiți de la Buget nu erau suficienți, Bolojan și echipa de infractori de la MApN au pus-o de-un jaf generalizat: ROMÂNIA VA CUMPĂRA PRIN SAFE ECHIPAMENT FRANCO-GERMAN. Desigur, probabil vor rămâne și ceva firfirei prin țară, dar grosul se va duce în industria franco-germană de apărare, iar noi vom rămâne cu creditul de achitat. Asta însă nu e totul. Mentenanța standard în zona militară este pe undeva pe la 5% din prețul de achiziție. Nu m-ar mira ca producătorii europeni să umfle inclusiv costurile acestea. Dar chiar și la standard dacă am rămâne, ne-ar rezulta la întreaga achiziție o mentenanță de vreo 800 milioane EUR anual.
Și uite-așa ne iese din joben o sumă de aproape 1.5 miliarde EUR anual pe care Ministerul Apărării o va cheltui pentru mentenanța echipamentelor achiziționate! Realizați cum se papă banii țării? Asta în timp ce oamenii simpli mor de foame, iar Bolojan crește în demență taxele ca să aibă bani de furtișagurile mafiei.
Ceea ce se petrece la Apărare a depășit nivelul de trădare de țară, înscriindu-se direct în zona de impunere de bir. Da, ați înțeles exact! Ministerul Apărării nu doar că jefuiește pe moment, dar face în așa fel încât să plătim perpetuu pentru achizițiile pe care acești trădători le fac. Bani pe care îi suntem obligați să îi plătim noi, din munca noastră.
Repet ceea ce am spus de atâtea ori: Armata ne-a costat enorm de-a lungul timpului și nu a fost bună decât să tragă în proprii cetățeni. Pe front rezultatele armatei române au fost catastrofale, fiind salvate doar de abnegația oamenilor simpli care au fost sacrificați cu sânge rece de incompetența factorilor de decizie. Cât îi duce mintea pe oficialii de la Apărare vedeți limpede, doar șeful lor absolut, Ciucă, a fost premier, iar toată floarea de generali ratați au ajuns să comenteze scene din jocuri video drept evenimente reale. Ăștia sunt cei care i-au „găsit” pe rușii din spatele lui Georgescu. Ăștia sunt ăia care, cică, ne apără, dar care nu sunt capabili să-și păzească propriile depozite, apelând la firme de securitate! Râd și curcile de cât de jalnici suntem. Vai de noi!
Nu este însă deloc clară natura unui astfel de atac. Va fi unul inițial aerian de paralizare, urmat de cel cu bombardierele strategice, așa cum a fost primul atac israelo-american sau va fi unul de tip „răpește liderii” așa cum a fost cel din Venezuela? Încă nu este clar modul în care se va desfășura conflictul, dar ceea ce cred că le este clar tuturor este că în continuare există determinare.
Situația din zonă este destul de complexă. Pentru prima dată Arabia Saudită se opune conflictului. De asemenea, Turcia este situată - prin tratatele pe care le are cu Iranul - în zona de neagresiune. Aliații oficiali ai SUA în operațiunea împotriva Iranului sunt Iordania, Emiratele Arabe Unite și Qatar. Și Israelul, desigur!
În cazul în care va fi un atac la scară, probabil că se va utiliza o strategie similară celei anterioare, de atacuri în valuri. Dacă la primul atac Israelul a acționat singur, bazându-se pe anihilarea antiaerienei de la sol, de data aceasta vom vedea un atac multi-vectorial dinspre sud(portavionuil Abraham Lincoln), est(EAU, Qatar, atac împotriva Insulei Kharg) și nord(Israel, Iordania, atac probabil direcționat strict către Teheran).
Care sunt obiectivele strategice? Insula Kharg, care e cel mai important terminal petrolier al Iranului(menționată anterior), Terminalul Jask - noua poartă strategică a Iranului în afara Strâmtorii Hormuz, rafinăriile de la Bandar Abbas și Abadan - esențiale pentru consumul intern de combustibil. Distrugerea acestor obiective ar putea avea ca efect amplificarea revoltelor interne din cauza penuriei energetice.
Fără doar și poate, între ținte vor fi și Natanz și Fordow(centrele de îmbogățire a uraniului) și centrul de tehnologie nucleară de la Isfahan. Dar acestea, probabil, vor fi atacate în cel de-al doilea val întrucât primordială pentru SUA va fi anularea capacității de ripostă, prin atacarea bazelor de rachete balistice și de drone, a antiaerienei, bazele marine ale IRGC, centrele de comendă și comunicații. E extrem de mult, iar în cazul în care se declanșează „războiul total” - promis de regimul de la Teheran - nu văd pe nimeni ieșind bine din situația asta.
Ceea ce vreau să spun este că ipoteza atacului total și final asupra Iranului mi se pare extrem de complexă, cu prea multe necunoscute. Iranul nu e insignifiant teritorial și nici măcar nu e o societate pe atât de dezagregată pe cât ar vrea dușmanii săi să o arate. Astfel încât, întreaga nebunie mi se pare irealizabilă. Poate că nu judec eu corect, nu e exclus.
Personal însă nu cred că cineva normal la cap ar lua un astfel de scenariu în considerare. Mai ales în condițiile în care Iranul probabil gândește soluții creative care nu atacă - obligatoriu - Israelul și nici locurile unde se așteaptă SUA să meargă bombele. Oare au acoperit toate situațiile? Eu nu cred! Există un scenariu neluat în seamă de nimeni și care ar face prăpăd. Nici măcar nu-l pronunț, dar credeți-mă că există! Și e teribil de surprinzător. Doar că pentru noi toți ar fi un dezastru!
Din punctul meu de vedere, tentativa de a ataca frontal Iranul mi se pare una teribil de riscantă. Astfel încât mă gândesc la varianta 2: au în vedere SUA un scenariu precum cel din Venezuela? Și aici e greu de raționat. Pe cine să răpești? Pe ayatollah? Ayatollahul e un factor final, nu esențial al puterii iraniene. Vreau să spun că nu el este puterea, La fel cum nici președintele Iranului nu este puterea și nici șeful IRGC. Aici e problema cu Iranul. Nu e ca Venezuela, o națiune stratificată piramidal. Din contră, puterea este cumva difuză, ajungând până în straturile cele mai de jos.
Mă gândesc că singura posibilitate pentru scenariul 2 ar fi cea a găsirii unui larg segment din interior care să trădeze. Dar care ar putea fi aceasta? Teoretic dacă IRGC-ul ar trăda, puterea de la Teheran ar avea o mare problemă. Dar e capabil IRGC-ul să trădeze? Aici e o altă întrebare întrucât, dacă ar trăda, pentru ce-ar face-o? În orice scenariu post-război, IRGC-ul e prima forță care ar trebui anihilată întrucât e prea puternică. S-ar găsi trădători în interior care, pentru a-și salva la modul ipotetic pielea, să riște atât de mult? Nu știu, nu mă pronunț.
Ceea ce fac este însă să urmăresc cu extrem de mult interes ceea ce urmează să se întâmple în Iran. De-aici poate veni ori căderea SUA, ori căderea Chinei și a Rusiei. E o ecuație complexă care se joacă în mii de moduri, dar care ne va dezvălui, cu siguranță, ceea ce urmează să se petreacă în următorii 50 de ani.
P.S. Pentru orice eventualitate, cei din Dubai ar trebui să se gândească să o șteargă rapid de-acolo! Nu prea mai e timp, iar riscurile sunt imense.
Alt caz care mi-a ajuns la ureche: femeie care a născut cu cezariană în Occident - asta după numeroase insistențe solid motivate medical - se tăvălea de durere în terapie intensivă. A fost lăsată așa, trimisă la salon, iar când durerile au devenit de-a dreptul insuportabile, echipa medicală a intervenit: i-au dat un paracetamol!
Partea cu paracetamolul e de-a dreptul hilară. Lumea urlă că pe-aici românii iau paracetamol după capul lor, însă, sincer să fiu, n-am auzit ca în România să se ajungă la urgență din cauza supradozei de paracetamol. Ei bine, asta e o chestiune curentă în Anglia unde paracetamolul se utilizează la greu pentru durere deoarece ... e mai ieftin!
În urma unui accident de trotinetă(deh!), Alexandru Rogobete - cu mult înainte de a fi ministru al Sănătății - a ajuns la UPU la un spital bun din Milano. Cchiar dacă era suspect de politraumă, a stat pe o targă timp de patru ore până când l-a băgat cineva în seamă. Avea fractură la umăr, dar medicii de-acolo i-au spus că e o simplă luxație și l-au trimis acasă. Asta în urma investigațiilor imagistice! În drum spre România, în avion, fractura i s-a deplasat, iar durerile au reînceput. N-aveți idee ce înseamnă asta dacă n-ați trecut printr-o fractură! Ia auziți ce zice: „în final am ajuns la Spitalul Militar Central din Bucureşti, unde am suferit o intervenţie chirurgicală de opt ore. Şi o proteză pe care am purtat-o doi ani de zile pentru refacerea umărului şi a articulaţiilor din acea zonă. Deci nu, nu m-aş trata în străinătate”.
Ceea ce vreau să vă spun este că aici nu e vorba de excepții, ci așa arată treburile necoafat în minunatul Occident. Pe vremea când îmi făceam veacul prin Cipru, am avut un accident în urma căruia am dat ochi cu sistemul medical de urgență de-acolo. Vreau să vă spun că atâta nepăsare nu mi-a fost dat să văd până atunci. Noroc că m-a extras cineva de-acolo și m-a replasat într-o clinică privată întrucât, altfel, nu-mi dau seama cum s-ar fi terminat toată povestea. Oricum, ideea e că nu a fost nimic grav, altfel nu știu cum s-ar fi terminat!
În Suedia, pentru desfundarea unei artere te pun pe o listă de așteptare și ai de stat cel puțin un an. Pentru o arteră înfundată! Asta e similară unei condamnări la moarte. În Anglia aștepți până băuni orice intervenție chirurgicală. Dacă prinzi înainte de 16 luni ești fericit! Supraviețuirea în astfel de condiții ține de noroc, e o loterie. Sistemul e surd, perfect birocratizat, fără ochi și urechi pentru pacient. Iar totul merge pe modelul „dacă ai zile, trăiești”.
Acum ceva ani a pătruns la noi „moda” nașterii acasă. Că cică e mai bine așa, să stai și să te tăvălești singură de durere, iar dacă se complică treaba, eventual să mori. De unde vine moda? În principal din SUA, unde femeile preferă să nască acasă deoarece dacă ajung la spital, în afara copilului ăia le dau și factura, condamnându-le la faliment. Sau din Olanda unde, de asemenea, sistemul te îndrumă să naști acasă! Care-i totuși evoluția societății față de țărăncile care nășteau pe câmp? O fi mai bine așa, nu știu ce să zic!
Până și în Spania - care, la un moment dat, era considerat cel mai bun sistem medical din lume - situația s-a deteriorat groaznic. A devenit o adevărată aventură să ai acces la un medic de specialitate, iar în unele zone programările depășesc doi ani. Să tot aștepți! Ce naiba speranță să mai ai?
Nu vreau să spun că sistemul nostru de sănătate este perfect. Însă ceea ce mă îngrijorează este că intrarea în UE a condus la o degradare a sa. Problemele pe care le aveam la începutul anilor 90 erau cele legate de lipsa echipamentelor și a medicamentelor de ultimă oră. Acum avem echipamente, dar nu mai avem personal. Cunoștințele din mediul medical s-au prăbușit sub efectul integrării tembele a tehnologiei. Cred că doar 1% dintre medicii care ies din facultate mai au habar de simptomatologie(sper să greșesc eu!). Un amic a ajuns la urgență cu apendicită și nu l-a palpat nimeni, iar o investigație imagistică nu i s-a făcut pentru că nu avea cine. Au mers pe ideea că „o fo vreo indigestie” și, după ce i-au făcut o perfuzie inutilă, l-au trimis acasă. E drept că nici el nu avea simptomele la care se aștepta toată lumea, dar o palpare ar fi dat răspunsul! La naiba, când eram copil nu exista consult medical pe motivul „îl doare burtica” în care medicul să nu-și bage „cazmaua” în abdomenul tău cu întrebarea clasică „aici te doare?”. Chiar râdeam cu un prieten întrucât răspunsul era mereu da; n-avea cum să nu te doară la cum te apăsa ăla! Doar că medicul punea întrebarea de formă întrucât, din reacția ta, știa dacă e sau nu apendicită. Mai are cineva habar de modul în care palpezi pacientul în funcție de afecțiune? Întreb.
Să abordăm acum abrupt problema șpăgii din spitale. Nu știu exact, dar dacă ai fi în cazul lui Rogobete la Milano, ce-ai prefera: să te lase ăia să urli pe targă sau să dai o șpăguță și să se rezolve? Întreb așa, ca omul. Ideea e simplă: eu unul, de fiecare dată când am avut probleme medicale „am dat șpagă”. Mă rog, nu era șpagă ci factură întrucât interacțiunile s-au petrecut în mediul privat și au trebuit plătite. Am evitat sistemul de stat întrucât, cu toate că mă costă „asigurarea” de stat o poală de bani, consider că trebuie ținut strict ca „ultimă urgență”. Am avut însă de-a face cu el când apropiați de-ai mei au ajuns pe la urgență. Ceea ce mă întristează este că sistemul de urgență este cel mai occidentalizat din sistemul de sănătate. Când am ajuns la urgență înainte de 1990, doctorița care m-a preluat atunci, pur și simplu nu m-a lăsat să plec când mi se calmase criza. Mi-a explicat calm care-i problema mea și mi-a spus că e mai bine să mă internez, chiar dacă puteam să mă tratez și acasă. „Dacă nu te internezi, la următoarea criză pe care o vei avea peste 8-12 ore, vei ajunge tot aici și până la urmă va trebui să te internezi ca să scapi”. Și fix așa a fost. În salon, după doar 6 ore, au reînceput durerile, iar asistenta mi-a făcut imediat un calmant și-am adormit. După o săptămână mi-au dat drumul din spital, mi-au spus ce să fac să nu mă mai confrunt cu acea problemă și pot să vă spun că de-atunci n-am mai avut nimic.
Cum se petrec acum treburile acum la UPU? Din ciclul „vreau o țară ca afară”, indiferent cu ce problemă te-ai duce, te mufează la o soluție Ringer, după care, „adio, taică”! Medicii de-acolo sunt extenuați și singurul lor scop e să treacă la pacientul următor. De unde naiba să mai ai atenția necesară pentru a-i recomanda unuia ca mine că e mai bine să se interneze pe loc decât să se întoarcă acasă? Te simți mai bine? Foarte bine, ia-ți tălpășița, tovarășe! Ce dacă vii mâine, poate nimerești pe tura altuia.
Culmea, cea mai mare parte a vinei vine din sistem. Nimeni nu mai are curaj să-ți pună un diagnostic până când nu confirmă aparatele sau analizele. Ceea ce mărește timpii. Cu toate că în unele cazuri situația e clară, trebuie așteptate rezultatele. Până nu dă aparatul confirmarea nu se poate lua nicio decizie. Mă rog, sunt chestiuni văzute din exterior Probabil din interior există explicații și chestiuni justificate/justificabile, dar asta nu mă face să nu consider că sistemul a luat-o pe o pantă greșită.
Aș vrea să vă spun o chestiune care vă va surprinde. Sistemul medical românesc este unul care a fost gândit să fie orientat spre prevenție. În general popoarele estice au fost axate mai degrabă pe prevenție de regimurile socialiste care, prin educație, îi făceau pe oameni să conștientizeze. Asta însă e ceea ce ar dărâma modelul UE și al Occidentului. A fost un ministru al sănătății cam golan, Eugen Nicolăescu. El însă a fost SINGURUL care a lansat un program național de analize în urma căruia au ieșit la suprafață o grămadă de boli aflate, uneori, în stadiu incipient. Numeroși diabetici au fost descoperiți în urma acelor analize. Una e să descoperi în stadiu incipient un diabet - poate chiar în faza de pre-diabet cât încă diabetul poate fi evitat - și cu totul altceva este să-l descoperi în stadiul ultim, când mai trebui să-i tai piciorul ca să mai supraviețuiască 6-12 luni! Mulți l-au acuzat pe Nicolăescu de „înțelegere cu laboratoarele de analize”, sugerându-se că ar fi luat șpagă pentru programul său. Sincer să fiu, prefer o astfel de șpagă uneia pentru înarmare care-i și scumpă și inutilă!
Nu înțeleg de ce ăia de la Ministerul Sănătății nu fac ceva pentru a degreva unitățile de urgență și pentru a îmbunătăți fluxul de acolo. Cu o populație îmbătrânită - care oricum e predispusă să ajungă la Urgență - scopul tău trebuie să fie acela de a nu mai alimenta sistemul de urgențe. Iar pentru a tăia povestea asta, singura strategie care funcționează este prevenția. Un set de analize obligatorii pe an costă infinit mai puțin decât umplerea spitalelor cu cazuri avansate de boală. În plus, s-ar degreva radical sarcina care e la UPU. Dar cine să gândească asta?
Mergând pe calea „vreau o țară ca afară”, vom ajunge în situația de-acolo, în care sistemul este birocratizat complet, astfel încât să se asigure că dacă n-ai bani mori acasă înainte de termen. Eventuala salvare pe bani se poate face însă doar în cazul fericit, în care este permisă medicina privată întrucât, de exemplu, în Canada nu există! De altfel, tocmai aici e mica poveste murdară a sistemelor sanitare occidentale. Acolo se merge pe business de la A la Z: la tinerețe bagi în tine hrană ultra-procesată care te face praf, după care bagi pastile începând cu ultima parte a vieții tale active. Iar când ieși la pensie, intră în scenă birocrația temporizării în urma căreia scapi doar dacă ai cu adevărat noroc. De unde vine totuși diferența de longevitate? Părerea mea e că strict din disciplină. Occidentalul e conștient că nu interesează pe nimeni de soarta sa, astfel încât e mult mai conștiincios în privința stării sale de sănătate. La noi e altă optică, absolut aberantă: „dacă oricum sunt copt, cel puțin să mă mai distrez cât mai pot”. Așa vezi diabeticii stând la birt alături de tineri și alte cazuri absolut halucinante pentru un om rațional.
Ceea ce este cert e că ar trebui să conștientizăm că „vreau o țară ca afară”, din punct de vedere sanitar, e de-a dreptul toxic! România, dacă vrea să scape de problemele grave pe care le are în sistem are de făcut doi pași curajoși. În primul rând să-și întărească politica medicală orientând-o către prevenție și, în același timp, politici impecabil de clare de utilizare în prima linie a medicamentelor generice. Știu că unii mă vor acuza de ticăloșie, dar consider că există suficiente medicamente generice care-și fac treaba impecabil în ceea ce privește afecțiunile comune. Desigur, nu mă refer la cazurile oncologice sau la alte condiții, dar ar trebui revăzută întreaga politică de prescriere a medicamentelor. A fost o perioadă în care medicii erau obligați să prescrie substanța activă, acum s-a renunțat. Într-adevăr, e mult mai „lucrativ” să ți se prescrie „Nurofen drajeuri moi” de 400 mg, al căror cost ajunge și la 4 lei pe pastilă în loc de „Ibuprofen” 400 mg(care-i același lucru) și pentru care prețul poate scădea sub 1 leu. Cât Nurofen se prescrie la nivel de sistem? S-o fi întrebat cineva? Și e doar un exemplu.
Închei aici. Ceea ce vreau să vă spun este că declinul sistemului de sănătate nu poate fi oprit decât prin stoparea modelului „vrem o țară ca afară”. Ținând cont de subfinanțarea sistemului - care nu poate fi rezolvată prin tăieri de costuri, întrucât oricum suntem la limita de jos - sigura variantă fezabilă este cea a creșterii importanței prevenției. Cu 1 310 EUR cheltuieli per capita în sănătate, România este cel mai jos în topul european. Cu toate acestea, româncele gravide din Olanda(unde cheltuiala e de 6000 EUR per capita!) preferă să vină în România, inclusiv pentru a evita nașterea acasă.
Sunt cifre seci care arată nivelul jafului din această țară. Când un idiot ca Bolojan își propune să sporească controalele în zona sănătății, ignorând că suntem țara cu cea mai mică finanțare, arată nivelul sfidării față de oamenii din sistem care, în ciuda dezastrului, continuă să reziste. Nu vreau să ridic pe nimeni în slăvi, dar ceea ce vreau să înțelegeți e că în țara asta se fură mult prea mult. Când o jigodia ca Nicu Psihicu îți spune că ÎMPRUMUTUL de 16 miliarde pentru achiziția de arme de la alții este o victorie, iar limbricul de Bolojan instituie controale mai stricte în sistemul de sănătate, asta arată nivelul de sfidare. Ceea ce nu vă spun jigodiile este că SAFE - programul de împrumuturi diktat de Comisia Europeană - va îndatora suplimentar România cu încă 5% din PIB, ducându-ne direct în 65%! Iar presiunea pe finanțele personale ale fiecăruia va crește la niveluri de nesuportat.
Și, cu toate dovezile, încă mai sunt idioți care „vor o țară ca afară”!
În dimineața aceasta blogger mi-a blocat accesul. Inițial din cauza unei probleme de browser, după care am fost inclus într-o modalitate ciudată de „recuperare a contului”. Nu-mi dau seama care-i cauza, dar abia acum am acces la blogger. Și nu unul permanent.
Nu știu de ce am presentimentul că se încearcă blocarea accesului meu la platformă. OK, ideea e următoarea: în cazul în care nu mai pot accesa acest canal, încercați restul canalelor mele de comunicație.
Poate vă gândiți că ar fi o problemă de cerere. Inclusiv eu v-am arătat atât proiectele funcționale - vezi chip-urile AI de la Google - dar și pe cele potențiale, precum diviziile de cercetare ale competitorilor. Culmea nici aici nu-s probleme!
Să recapitulăm, așadar: Nvidia are cele mai performante chip-uri și are cea mai mare cerere pentru produsele sale. Deci totul e frumos în paradis! Însă, culmea, mai e ceva! Ceva cu adevărat exploziv, dar care v-a fost arătat de subsemnatul în mai multe rânduri. Ceva neluat în considerare de mai nimeni.
În 2024, CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, în cadrul unui interviu din podcastul "Bg2 Pod", spunea următoarele:
„Quite frankly, the biggest issue we are now having is not a compute glut, but it's power — it's sort of the ability to get the builds done fast enough close to power. So, if you can't do that, you may actually have a bunch of chips sitting in inventory that I can't plug in. In fact, that is my problem today. It's not a supply issue of chips; it's actually the fact that I don't have warm shells to plug into.”(Sincer să fiu, cea mai mare problemă pe care o avem acum nu este un exces de putere de calcul, ci energia - este vorba de capacitatea de a finaliza construcțiile suficient de repede aproape de sursele de curent. Așadar, dacă nu poți face asta, s-ar putea să ai o mulțime de cipuri care stau în stoc și pe care să nu le poți folosi. De fapt, aceasta este problema mea astăzi. Nu este o problemă de aprovizionare cu cipuri; este faptul că nu am plăci alimentate în care să le pun la lucru).
Așadar, problema cea mai spinoasă este aceeași pe care v-o tot spun de un an încoace. E, într-adevăr, banală și pare a fi de-a dreptul frivolă. La urma urmei, ce mare treabă „să tragi o sârmă” prin care să alimentezi centrul de date? Doar conspiraționiștii ca mine pot vedea probleme aici, nu-i așa?
Ei bine, nu prea e așa. Satya Nadella nu a încetat declarațiile. Ba, mai mult, pe măsură ce anul se epuiza, declarațiile sale deveneau și mai acide. În noiembrie 2025 a declarat pe șleau că „Microsoft stă pe un munte de chip-uri Nvidia nefolosite”. În decembrie 2025 a stârnit emoție anunțul OpenAI din care rezulta că va folosi și alți furnizori de putere de calcul în afara Microsoft. Mulți au văzut-o ca pe o trădare a lui Sam Altman. Doar că Satya Nadella a clarificat situația: „Microsoft este nevoită uneori să refuze cererile de putere de calcul ale lui Sam Altman, deoarece, deși avem cipurile fizice, nu e disponibilă infrastructura electrică pentru a le pune în funcțiune”. Din nou povestea centrelor de date construite, funcționale, dar care nu pornesc deoarece nu există curent!
Nu e ciudat? În era „Elastic Computing”, în care aparent nicio cerere de putere de calcul nu e „prea mare”, aflăm că există cereri ale clienților care sunt refuzate ... din lipsă de energie electrică! Iată cuiul lui Pepelea în plenitudinea sa. Buturuga mică și banală care răstoarnă imensul car tehnologic al AI-ului.
Nadella e disperat să găsească energia electrică necesară pornirii centrelor proprii de date, motiv pentru care în planurile de investiții ale companiei nu se mai discută despre chip-uri, tehnologii IT avansate sau algoritmi de optimizare, ci despre ... cum să facă rost de curent. Iar compania pare hotărâtă să-și facă propria investiție în energie nucleară.
Ciudat, nu-i așa? Pentru astfel de proiecte ideale ar fi fost SMR-urile(Small Modular Reactors). Dar care-i stadiul acestora? Negru pe alb vă spun că în SUA NU EXISTĂ NICIUN SMR funcțional. Singura firmă care deține o certificare cu cântec pentru tehnologia proprie este NuScale. Însă primul lor proiect major - CFPP în Idaho - a fost anulat în 2023 din cauza costurilor ridicate! Le-a rămas o pâine de mâncat de la Nuclearelectrica din România care merge înainte cu cheltuirea nejustificată a unor bani publici pentru fantasma nesigură din Dâmbovița, denumită pompos RoPower! Alte proiecte? Amazon are un proiect cu XEnergy pentru dezvoltarea unui SMR în Washington, așa-numitul „Cascade Project”. Doar că termenul său de finalizare - pe hârtie - este ... 2030! În realitate, singurele SMR-uri funcționale din lume sunt: centrala plutitoare Akademik Lomonosov aparținând rușilor și reactorul HTR-PM(intrat în operare comercială în decembrie 2023) din China.
Înțelegeți singuri că situația este mai gravă decât pare. Realitatea din teren ne spune o altă poveste. Liniile de înaltă tensiune sunt deja îmbătrânite(40-50 de ani) și supra-aglomerate. Construirea altora necesită investiții imense pe care statul american nu le poate susține. De altfel, ritmul construcțiilor acestora a scăzut dramatic: de la 1700 mile pe an la sub 500!!! În plus, piața mondială este într-o teribilă criză a transformatoarelor de putere: livrarea unui transformator, de la un termen de 6-12 luni a ajuns la 3-4 ani din cauza politicilor tembele și a cererii susținute. Rețineți așadar că și în cazul în care „zâna cea bună” ți-ar face cadou centrala nucleară în ogradă, tot nu ai putea să o pornești din cauza crizei componentelor specifice, pentru care trebuie să te așezi la coadă și să aștepți vreo 3-4 ani.
Întrebarea esențială pe care nu vor să și-o pună așa-zișii „investitori în AI” este una teribil de banală: ce vor face marile companii care gestionează centrele de date cu chip-urile Nvidia achiziționate anul acesta și pe care, în cel mai fericit caz, le pot pune în funcțiune peste 2-3 ani? Termenul de epuizare morală al acestor chip-uri este de 12-16 luni, astfel încât e clar chiar și pentru un om fără creier că actualul stoc de chip-uri nu-i nimic altceva decât o cheltuială inutilă și prostească. Putem spune că Nvidia a „produs pe stoc”, exact ca industria lui nea Nicu(chiar dacă stocul e ograda altei companii, la nivel de economie situația e aceeași)!
Ia imaginați-vă că tocmai ați finalizat o hidrocentrală impunătoare, construită cu tehnologie ultra-modernă și care promite un randament de invidiat. Doar că există o „mică” problemă: râul pe care ai făcut hidrocentrala e secat de ani de zile! Și-atunci? Ei bine, în mare asta e problema centrelor de date americane sau europene. Sunt excepționale, dar n-au curent, deci nu pot funcționa!
Ecuația e cât se poate de simplă: fără energie electrică nu ai centre de date, deci nu ai putere de calcul. Fără să ai posibilitatea de a extinde centrele de date, nu mai dai comenzi de chip-uri și, în același timp, nu le mai poți susține companiilor AI nevoile în creștere de putere de calcul, obligându-le să stagneze. Înțelegeți acum de ce cei de la Nvidia erau disperați ca Trump să deschidă piața chineză? Doar că chinezii știu și ei, la fel de bine, care-i situația, motiv pentru care au interzis neoficial(prin recomandări) produsele americanilor deoarece China vrea să aibă suveranitatea completă în AI.
Tabloul e simplu: trebuie doar să-l privești pentru a-l înțelege. Iar capacitatea de a înțelege nu ține de vreo tehnologie complicată, ci de capacitatea de a înțelege elementele de bază ale infrastructurii energetice.
Am tot ascultat media occidentală raportând despre așa-zisele proteste din Iran. Nu, nu vreau să spun că nu au fost sau că nu sunt proteste, dar esențială este înțelegerea naturii acestora. De fiecare dată când văd anumite șabloane, înțeleg exact natura fenomenului.
Primul element asupra căruia am avut îndoieli a fost modul în care au pornit manifestațiile de acolo: perfect coordonat, în mai multe puncte odată și cu reverberații ample în media occidentală. În general astfel de manifestări arată fără doar și poate „Tiparul Maidan”. N-ai cum să ai astfel de reportaje, descrise cu lux de amănunte, într-o zonă închisă și extrem de supravegheată, așa cum e Iranul. Nu se poate. Iar interesul brusc al mediei occidentale trădează imediat complotul.
Al doilea element a fost cel cu „autoritățile care împușcă manifestanții”. Desigur, dublate de reportaje care spun cu lux de amănunte ce se întâmplă prin spitalele și morgile din Iran. Pentru a înțelege cum funcționează treaba, ți-aș zice să mergei la morga unui spital din apropierea ta și să întrebi câți morți găzduiește. În cel mai fericit caz, ăia de-acolo vor considera că au de-a face cu un nebun și, eventual, vei scăpa cu două-trei șuturi în fund. Imaginează-ți acum ce s-ar întâmpla dacă ai merge într-un spital din Iran să te interesezi câți morți sunt la morgă!!!
Chestiunea care mi-a atras cel mai mult atenția a fost șablonul din media, repetat obsesiv, cum că „iranienii vor ca șahul să revină la putere”. Un occidental poate fi păcălit cu placa asta, dar dacă i-o spui unui iranian te scuipă. Nu cred că a existat un tembel mai mare decât Șahul, un imbecil care ajunsese ca, la un moment dat, să pară că face totul pentru a sfida sărăcia țării. Un îmbuibat ajuns pe ultima treaptă de degenerare, rămas în mentalul colectiv ca un criminal care trebuie eliminat cu orice preț. Probabil fake-șahul actual(fiul celui alungat de Revoluția Islamică) a vândut Iranul de vreo trei ori până acum, în speranța că se va cocoța pe tron(în imaginea atașată aveți un articol de propagandă al vremii care-l descrie pe Reza Pahlavi drept „cel mai bogat copil din lume”).
Ca și mișcarea anterioară pe care a făcut-o Israelul atunci când a atacat Iranul, actuala acțiune a fost foarte bine coordonată. Echipe complexe, răspândite ca o pânză de păianjen, au incitat, au organizat și au lovit perfect. Întreaga armată de spioni a comunicat eficient prin intermediul Starlink. O grămadă de terminale au fost livrate fără ca autoritățile să aibă habar ce se întâmplă. Din nou, o lipsă de coordonare a serviciilor de informații.
Sancțiunile americane și eficiența spionajului israelian au condus la închiderea Bazarului din Teheran, practic inima orașului. Totul pe fondul creșterii prețurilor. Și, pentru ca incitarea să fie un crescendo, au început să apară morții. Oameni care participau la manifestații, luați de val sau, pur și simplu, gură cască, au fost împușcați dim senin. În termeni de specialitate, acestei faze i se spune „sosirea lunetiștilor” și are ca principal scop creșterea nemulțumirii, catalogarea autorităților drept criminale s.a.m.d.
Ceea ce știm este că imediat după începerea „Operațiunii Revolta”, Rusia a trimis Iranului echipamente și specialiști pentru controlul evenimentelor de acest tip. Dacă vă mai amintiți, rușii au contracarat cu succes două astfel de evenimente: în Belarus și în Kazahstan. Suplimentar, în Iran a mai apărut Starlink-ul. Aici s-a mers pe o tehnologie hibridă. Știm că rușii au trimis o variantă specializată de Murmansk-BN, cu o rază de bruiere de 3000 km. Astfel s-a reușit afectarea a aproximativ 80% dintre pachetele trimise prin Starlink. De unde vine diferența de 20%? Din faptul că satelișii sunt în mișcare continuă, astfel încât bruierea frecvențelor lor nu este eficientă în totalitate.
Pentru rezolvarea întregii probleme însă există un prototip chinezesc care urmează a fi pus în practică în Iran. Acesta utilizează o rețea aeriană de drone de mare altitudine, baloane stratosferice și aeronave specializate care operează la o altitudine de aproximativ 20 km, fiind plasate la câțiva kilometri distanță una de cealaltă. De-acolo emit interferențe care „acoperă” semnalul satelitului înainte ca acesta să ajungă la terminalele de la sol.
Ceea ce însă nu știm cu exactitate cum s-a întâmplat, a fost identificarea cu precizie a punctelor de comunicație Starlink. Agenții iranieni au mers la punctul exact, operând arestări în masă ale membrilor rețelei de agenți. Nu se știe exact dacă e vorba de vreun echipament de identificare, hacking la nivelul Starlink sau, mai pământeanul hacking terestru.
De ceva vreme urmăresc operațiunile hackerilor de la Handala, grupul oficial al puterii de la Teheran. Aceștia au reușit câteva penetrări spectaculoase, publicând inclusiv liste cu nume și adrese de agenți Mossad, pe care au reușit să le extragă prin operațiuni specifice.
Între timp, disperarea a devenit maximă: SUA, prin Trump, și-a întărit retorica belicoasă, anunțând sancționarea unilaterală cu tarife vamale de 25% a oricărei țări care cooperează cu Iranul. Va fi foarte interesantă impunerea acestor tarife Rusiei, mai ales la importurile de uraniu pe care SUA le face cu nesimțire de acolo. În ceea ce privește China, nu cred că amenințarea lui Trump va fi luată în serios, mai ales în condițiile în care oficialii chinezi au anunțat că Iranul este o linie roșie.
Nu trebuie însă să înclinăm artificial balanța într-o parte sau alta. Ceea ce e cert este că meciul se joacă, iar acum e la intensitate maximă. O atacare a Teheranului de către SUA cred că ar fi o eroare strategică întrucât, cu siguranță, va fi benefică regimului de-acolo. Însă și amânarea are povestea ei întrucât regimul de la Teheran pare hotărât în totalitate să meargă pe mâna eliminării totale a dolarului din tranzacțiile sale, asigurându-și alte proxy-uri monetare și o cale mai rapidă către scăderea prețurilor din țară.
Așadar, alianța SUA-Israel este prinsă într-o dilemă extrem de mare. Doar că, știind cum acționează Trump, tind să cred că războiul va începe în câteva zile. De asemenea, ceea ce consider cât se poate de clar este că, fără o scufundare a unui portavion american, nu cred că se va obține o calmare a lui Trump și o retragere a Americii acolo unde-i este locul.
Există câteva elemente pe care vi le voi aduce în atenție. Cu toate că am discutat în trecut, vă voi rezuma starea de fapt. Marile companii care au investit în AI au sperat - prin modelul lor de business - că pot monopoliza piața. AI nu e o tehnologie simplă, trebuie să ai specialiști. După ce dezvolți modelul și îl expui, trăiești din abonații care îl utilizează. Astfel, pe de o parte grosul îl iei tu, ca proprietar al modelului și apoi se îndestulează cel care are infrastructura de calcul(centrul de date), rezultând un flux economic interesant. Deținând monopolul asupra AI, toate datele trec prin centrele de date pe care tu, ca țară, le controlezi, astfel încât îți menții un primat mondial atât din punct de vedere al datelor cât și din punct de vedere informațional. Totul părea perfect OK, doar că ... s-a stins lumina.
Apariția modelelor AI chinezești, mult mai economice din punctul de vedere al consumului de resurse, dar la fel de precise precum cele americane(uneori chiar peste), au zguduit efectiv piața. La nivel de utilizator nu faci diferența între cele două modele. Și-aici vine cu adevărat interesantă povestea deoarece ne-am teleportat efectiv într-un vârtej tehnologic. Ați auzit de faptul că Doubao a atins 100 milioane utilizatori activi zilnici fără cheltuieli de marketing? Știu, n-aveți habar cine e Duobao. E modelul AI al celor de la ByteDance, proprietarii TikTok. În timp ce îi golesc pe americani de bani pentru TikTok-ul de acolo, ByteDance au găsit o „jucărie generalizată” care-i va scoate din nou în față. Mai vreți? Mai am. Ați auzit de Butterfly Effect? Probabil că nu. E startup-ul chinezesc care a dezvoltat Manus, specializat în dezvoltarea de agenți de inteligență artificială autonomi. Faptul că în testele de productivitate reală Manus a depășit agenții AI ai OpenAI i-a viralizat. Acum Meta urmează să scoată din buzunar câteva miliarde bune de dolari pentru achiziția Manus. Nu-i așa că tocmai ce era să spuneți că „sunt chinezării”?
Acum avem un tablou care ne formează baza pentru a înțelege ceea ce urmează. Primul element de care sunt absolut convins este că anul acesta toată lumea va vedea clar faptul că „speranța AI” a tehnocapitaliștilor e falsă. Nu, e cât se poate de clar că NU VOR PUTEA MONOPOLIZA DOMENIUL! Există suficient know how peste tot în lume astfel încât monopolizarea să fie imposibilă. Asta înseamnă că ceea ce am afirmat - anume ca fluxul „AI&Data Dollar” să fie imposibil să preia rolul fluxului Carry Trade - este cât se poate de real. Doar că întreg conceptul stă la baza uneia dintre cele mai mari bule bursiere din istorie care, zic eu, se va sparge anul acesta.
Opinia subsemnatului este contrazisă însă de figuri cheie din zona tehnologică. De exemplu, Eddie Wu, CEO-ul Alibaba a declarat că „este puțin probabil ca o bulă a inteligenței artificiale să apară în următorii trei ani, deoarece resursele de inteligență artificială vor rămâne insuficiente”. He Xiaopeng, CEO-ul XPeng spune: „nu cred că există în prezent o bulă a inteligenței artificiale. Tehnologia este încă într-un stadiu incipient și oferă oportunități semnificative pe termen lung”. Am ales opinii ale chinezilor pentru că ei sunt mai rezervați. Și, cu toate că inclusiv „opiniile rezervate” menționate par a mă contrazice, eu cred că, paradoxal, confirmă ceea ce susțin! Și-o să înțelegeți imediat de ce.
Mai țineți minte bula dotcom? Ce se întâmplase atunci? Orice pagină web de doi bani care implementa un joc stupid era văzută ca „tehnologie de viitor” și evaluată la milioane de dolari. O fraudă pe față, bună doar pentru fraieri. Ce s-a întâmplat atunci? A venit episodul „show me the money” și toate bulele flatulente ale Wall Street-ului au explodat lăsând un miros rânced. Privind prin prisma cifrelor și a imposibilității realizării indicatorilor promiși de marile companii, spun că fix asta urmează să se întâmple! Tot ceea ce este supraevaluat va trece prin furcile caudine ale evaluării unor „contabili cretini” care vor să vadă elementele reale, anume fluxul de numerar și capacitatea de a produce bani. Iar acei contabili nu se lasă vrăjiți de sintagme gen „tehnologia viitorului”, „baza noii finanțe a secolului XXI” s.a.m.d. Nu, ei știu doar operații cu cifre: adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri. Iar la final se uită dacă rezultatul e cu plus sau cu minus, subunitar sau supraunitar, chestii de clasa a cincea! Și, în spaima șmecherașilor Străzii, nu-s sensibili la nimic! V-ați întrebat de ce se grăbește OpenAI să introducă publicitate în ChatGPT?
Firmele americane bagă bani serioși în studii de frontieră sperând să ajungă la sfântul lor Graal, anume AGI. Musk promite AGI așa cum promitea conducerea autonomă pe la începuturile Tesla. Chinezii, în schimb, nu văd nicio bulă AI în condițiile în care ei sunt evaluați la sânge, pe baza profitabilității sau a progresului palpabil. În perioadele de început ale industrializării Chinei, Partidul Comunist s-a trezit peste noapte cu facilități excedentare. În perioada de impulsionare a investițiilor imobiliare s-au trezit cu orașe fantomă. Din fiecare eșec au învățat că nu e bine să te încingi așa cum o fac vesticii, ci să te menții cu picioarele pe pământ. Așa se face că acum investițiile statului chinez sunt infinit mai strict gestionate. Chiar și cele mai conservatoare fonduri de investiții occidentale au de învățat din metodologia statului chinez. Curg subvențiile, dar la fel curg și evaluările banilor băgați și studierea „efectului de pârghie” produs în economie. De aceea CEO-ul XPeng spune că sunt oportunități semnificative și, mai mult, că suntem undeva între 0 și 0,1! El vede gap-ul pe care-l are de acoperit în planul pe care și l-a propus. Și, cu siguranță, nu zboară după cai verzi pe pereți!
Astfel, pe măsura spargerii bulei AI, vom vedea o explozie de integrări și tehnologii noi. Nu e niciun paradox! Tehnologiile web s-au dezvoltat după spargerea bulei dotcom. La fel e și cu AI-ul. Cred că și-a atins vârful tehnologic, astfel încât acum trebuie implementat pe baze solide. Sub nicio formă actualul model - de inundare a rețelelor sociale cu texte scrise de AI, cu clipuri produse de modele „din ce în ce mai avansate” sau deep fake-ul - nu reprezintă modelul care va aduce bani. ByteDance lucrează puternic cu trei producători de telefoane pentru a concepe un telefon AI competent. Chinezii sunt orientați pe rezultat! Americanii încă visează la cai verzi pe pereții virtuali ai LLM-urilor!
Actuala criză care bate la ușă însă nu e singura! Lovitura năucitoare asupra fluturilor din capul tehno-capitaliștilor americani va veni din momentul democratizării totale a AI-ului, care cred că va fi făcută tot de chinezi. Sau de o țară vestică dinamică, dar rămasă în urmă în cursa nebună a centrelor de date. Ce înseamnă asta? După modelul Single Board Computer(SBC - adică un calculator întreg pe o placă de dimensiunea unui card) urmează să apară SBAI, adică single board AI. Ce va fi asta? O placă pe care vei avea implementat un LLM, cu care te vei juca așa cum te joci cu propriul computer. Actualul model AI, deservit de centre de date mega-costisitoare și energofage, este copiat după modelul mainframe al IBM-ului anilor 50-60. Așa cum atunci acel model s-a dovedit falimentar, la fel se va întâmpla și acum. Veți spune că halucinez, dar cererea pentru așa ceva e imensă, iar banii pe care-i faci din „actualizarea modelului” sunt mai mulți decât cei pe care-i face Microsoft din vânzarea de licențe Windows.
Bazele pentru înțelegerea a ceea cu urmează să vedem sunt extrem de simple și intuitive. AI-ul a ajuns deja la maturitate, mare lucru nu se poate vedea din punctul de vedere al „descoperirilor”. Poate doar simple rafinamente, șlefuiri, chestii de design s.a.m.d. Tehnologia deja e intrată în cotidian, adică în banal, așa cum e intrată „țeava de net”. E o rutină, adică ceva banal, plictisitor, dar de care poți beneficia. Exact așa cum o companie de retail își poate supraveghea în timp real magazinele din întreaga rețea, ceva similar e și cu AI-ul. Nimic spectaculos, doar tehnologie care trebuie implementată. Și care va fi implementată. Iar banii serioși se fac din soluții, din implementări.
Doar că, exact ca de fiecare dată, în zona „investiției” în AI(adică al bulei bursiere) au rămas strict prostovanii, așa cum se întâmplă de fiecare dată. Investitorii serioși au profitat de creștere, iar de rămas să culeagă cioburile au rămas pifanii. Buffett stă de un an pe un munte de cash, Michael Bury și-a închis fondul pentru a nu mai da socoteală tuturor năvlegilor s.a.m.d. Suntem foarte aproape de detonarea bombei: Regele AI a murit! Trăiască regele AI!
