America se trezeşte

La ora la care scriu acest articol, Camera Reprezentanților a respins planul fantezist al președintelui Bush. Ca o reacție firească, bursele cad pe un fond de isterie generalizată. Sunt mulți cei care se vor uita strâmb la mine, dar cred cu tărie că acest vot reprezintă o dovadă a capacității de regenerare a SUA. În mai multe rânduri am evidențiat faptul că acest plan reprezintă o măsură fantasmagorică din care nu se va alege nimic. Ei bine, Camera Reprezentanților şi-a luat în serios rolul, iar scorul la care s-au tranşat ostilităţile nu mai lasă loc de comentarii.

Prin acest refuz, americanii demonstrează că sunt gata să-şi asume criza şi să ia taurul de coarne. Ceea ce vom vedea în următoarea perioadă va fi un amplu program de curăţare a economiei, probabil unul extrem de radical, care va face numeroase victime. Însă, chiar dacă va urma o perioadă "sângeroasă", efectele asupra economiei vor fi benefice. Ceea ce este mai important legat de acest refuz este faptul că el marchează apusul epocii Bush, adică apusul a tot ceea ce s-a dovedit a fi un dezastru pentru SUA(când spun Bush, mă refer atât la tată cât şi la fiu). Crizele de tot felul, războaiele inutile, strategiile stângace şi dezastrul economic sunt caracteristicile guvernării Bush, ceea ce mă face să cred că "micul" George va rămâne în istorie ca cel mai prost preşedinte american.

Sunt convins de faptul că această criză nu este cea mai mare de la "The Great Depression" ci cea mai mare criză din istorie. Vom asista la numeroase scandaluri şi falimente răsunătoare. Mai mai că-mi vine să spun ca Diaconescu: "urmăriţi cu atenţie pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi".

Update:

Dow	10,365.45	-777.68	(-6.98%)
Nasdaq	1,983.73	-199.61	(-9.14%)
S&P 500	1,106.42	-106.59	(-8.79%)

Întrebări pentru Isărescu

Pentru că văd în ultima perioadă o disponibilitate specială pentru mass-media din partea lui Mugur Isărescu, m-am gândit la un set de întrebări pe care i l-aş pune dacă am sta faţă în faţă. Nu de alta, dar m-am plictisit să citesc răspunsuri la aceleaşi întrebări puse de jurnalişti care nu reuşesc să priceapă mai nimic. Aveţi mai jos lista întrebărilor la care BNR ar trebui să răspundă cît mai rapid întrucât, fiind o instituţie bugetară, are această obligaţie.

1. Întrucât BNR se declară adeptă a eficientizării muncii şi a reducerii costurilor, ce face cu atâţia angajaţi? Şi, mai mult, care sunt atribuţiunile clare ale angajaţilor actuali?

2. De ce angajaţii BNR au fost şi sunt "mai egali" decât restul salariaţilor în ceea ce priveşte creditele contractate?

3. Dacă sistemul bancar românesc este atât de solid, de ce există bănci în sistem care oferă la depozite bonificaţii mai mari decât dobânzile percepute de alte bănci pentru credite? Cât de gravă este foamea de lichiditate a acestor bănci ?

4. În cazul unui derapaj al băncilor locale şi al refuzului băncilor mamă de a-şi recapitaliza filialele, cine va fi responsabil pentru recapitalizarea acestora şi în ce condiţii?

Long way down

Am stat mult să mă gândesc dacă are sens să mai scriu despre SUA. Cred că este subiectul pe care l-am atacat cel mai des, aproape obsesiv. Dat fiind amploarea fenomenului care se petrece sub ochii noştri cred că a meritat. Cu toate că de fiecare dată îmi propun să nu mai atac subiectul elementele noi care apar mă împing să mai scriu câte o notiţă.

Ultimul element care a apărut a fost discursul preşedintelui Bush în care justifică necesitatea acordării celor 700 mld. $. L-am ascultat în direct şi am avut o clară senzaţie de deja vu. Dacă am suprapune discursul actual al lui Bush peste cel ţinut în primăvară(atunci când au fost injectaţi 500 mld.) am observa clar că nu este nicio diferenţă. Aceleaşi argumente, aceleaşi promisiuni, aceleaşi cereri.

Ceea ce mi se pare de-a dreptul sfidător este încercarea tuturor de a "duce cu zăhărelul" contribuabilul, de a manipula piaţa prin aruncarea unor capse cu efect de bombă. Orice om normal, în momentul în care aude de 700 de miliarde are o tresărire. Suma e imensă, iar la nivelul omului obişnuit, o asemenea sumă ar putea rezolva orice. Numai că, dacă ţinem cont de dimensiunea totală a pieţei "instrumentelor creative" construite pe suport ipotecar, ne dăm seama că cei 700 de miliarde nu reprezintă nimic, poate ceva mai puţin decât o picătură de apă aruncată într-un incendiu de proporţii.

Tot ceea ce se petrece acum este un megajoc la cacealma. Grav este faptul că, dincolo de acţiunile texanului de paie, este pusă în pericol însăşi ideea de capitalism. Iar implicarea unor oameni precum Buffet în salvarea căruţei se va dovedi mai mult decât greşită(oare cum va explica "oracolul" prostia pe care a făcut-o?).

Imo flash

Se vorbeşte mult în aceste zile despre piaţa imobiliară autohtonă. Luaţi pe nepregătite, jucătorii mioritici sunt panicaţi întrucât, până acum, au ascultat numai estimările intermediarilor. Iar cei care deveniseră peste noapte experţii pieţei s-au dovedit a fi nişte simpli cioflingari(o mai ţineţi minte pe duduia care prevedea relaxarea condiţiilor de creditare?). Era logic şi destul de uşor de intuit că o piaţă ca cea românească nu va creşte le infinit numai pe baza unor estimări scoase din burtă. Un lucru similar se întâmplă acum în ceea ce priveşte locuinţele noi. Cu toate că e de domeniul evidenţei faptul că numeroase imobile nou construite stau goale, iar altele care erau "promise" nu se mai finalizează, mai multe "voci autorizate" previzionează creşterea preţurilor pe acest segment. Evident, din nou sunt scoase din burtă statistici aiuritoare. Ca şi în cazul locuinţelor vechi, blocajul pieţei va conduce la scăderi galopante ale preţurilor.

Ceea ce merită studiat acum este situaţia din segmentul retail. Aici suntem în faţa unei bombe care va exploda cel mai probabil anul viitor şi este cauzată de inflaţia de proiecte din acest domeniu. Dacă în capitală încă nu s-a ajuns la "supraproducţie", situaţia din provincie este cu totul diferită. Marile investiţii din domeniu s-au făcut în oraşele cu peste 200 000 de locuitori şi au fost încurajate de succesul primelor dezvoltări. În acest fel, în marile oraşe există câte 2-3 hipermarketuri, cam tot atâtea supermarket-uri şi 1-2 mall-uri. Raportându-ne la puterea de cumpărare din aceste oraşe(mult inferioară capitalei) putem deduce că ceea ce s-a livrat depăşeşte de câteva ori necesarul. Pentru un client tipic de mall din Bucureşti, liniştea şi traficul redus din mall-urile provinciei par incredibile. Acelaşi trafic redus, dublat de preţurile piperate ale chiriilor au făcut ca mulţi dintre chiriaşii tipici ai mall-urilor să treacă la schimbarea strategiei. Aceasta se va reflecta direct în veniturile şi gradul de ocupare a spaţiilor din mall-uri şi galeriile comerciale. Cu toate că acum pare de neconceput, sunt sigur că anul viitor vom asista la primul faliment al unui mall.

Recesiunea europeană

Pe la începutul lunii stăteam plictisit printr-un aeroport spaniol citind Daily Mail, singurul ziar de limbă engleză disponibil acolo(din păcate, spaniola este încă o mare necunoscută pentru mine). Dincolo de articolele specifice tipului respectiv de publicaţie, mi-au reţinut atenţia două: unul referitor la pachetul de măsuri luat de cabinetul Brown pentru impulsionarea pieţei ipotecare engleze, iar celălalt conţinând o analiză privind posibilitatea intrării oficiale în recesiune a economiei britanice. Pachetul de legi referitor la piaţa imobiliară consta în câteva reduceri de taxe şi impozite pentru cei care cumpărau case până într-o anumită valoare(250 000 lire dacă nu mă înşel) şi trăda o gravă neputinţă a cabinetului britanic în faţa crizei imobiliare. În ceea ce priveşte cel de-al doilea articol, pot spune că am citit o analiză extrem de realistă a situaţiei economice a Regatului Unit, dublată de opiniile unor economişti eminenţi. Culmea, ideea care se desprindea era aceea că, indiferent de acţiunile guvernului, intrarea în recesiune este inevitabilă. O recesiune de lungă durată în care prima intrată oficial(dintre economiile mari) se pare că va fi Anglia(asta în ciuda faptului că totul a pornit de la fraţii de peste ocean).

Articolul m-a cam pus pe gânduri întrucât eram la sfârşitul unui concediu petrecut într-o Spanie care se confruntă cu o supraproducţie imobiliară. E greu să găseşti în interiorul oraşelor spaniole blocuri vechi în care să nu fie cel puţin 3-4 apartamente de vânzare. De asemenea, e destul de sinistru să vezi cum, în cartierele rezidenţiale apărute ca ciupercile după ploaie, rar găseşti mai mult de 2-3 proprietari. Imaginaţi-vă cât de aiurea e să locuieşti într-un cartier(cam cât jumătate din Drumul Taberei) în care ştii că nu mai sunt decât 3 familii. Iar această imagine conturează pe deplin dezastrul care pluteşte deasupra Spaniei. Dacă Anglia este mai înaintată decât Spania, înseamnă că problemele Albionului sunt mult mai adânci.

O altă economie europeană candidată clară la recesiune este Italia. Climatul economic este influenţat negativ de guvernarea inconştientă a unei drepte decrepite. Performaţa supremă a cabinetului Berlusconi poate fi văzută în întrega splendoare privind falimentul Alitalia, o companie pentru care anul trecut AirFrance-KLM înaintase o ofertă tentantă de preluare. Evident cel care s-a opus a fost "piticul atomic", iar urmarea o vedeţi acum. Extinzând cazul Alitalia asupra întregii economii italiene, vă puteţi da seama foarte uşor despre ceea ce urmează.

După aceste cazuri clare, în următorul eşalon sunt Franţa şi Germania. Până acum, dinspre aceste economii nu prea s-au auzit semnale de alarmă, cu toate că că au avut expuneri însemnate pe piaţa americană. Nu ştiu dacă până acum lucrurile au fost tranşate discret, dar cert este că un cutremur din aceste zone nu ar trebui să ne surprindă. Iar un cutremur aici va fi resimţit extrem de dur pe tot continentul.

Cel mai neluat în seamă eşalon este cel al statelor est-europene, acolo unde unii prognozează dezastre, iar oficialităţile se bat cu pumnii în piept crezând că păcăleala merge la infinit. În general, economiile est-europene au un necesar de finanţare exagerat, ceea ce conduce către o dependenţă de fluxurile externe. În perioadele sensibile(cum este cea actuală) finanţarea se găseşte din ce în ce mai dificil, ceea ce va duce la creşteri ale preţurilor şi devalorizarea galopantă a monedei naţionale.

Oricum am privi situaţia, lucrurile nu sunt deloc limpezi pentru Bătrânul Continent. În scurt timp vom vedea câteva falimente ale unor mari bănci europene urmate de reacţii în lanţ pe linia asigurătorilor. În mare, ceea ce am văzut în SUA se va întâmpla şi în Europa. Până acum problemele au fost ţinute sub control, dar căderea Lehman Brothers a fost picătura care a umplut paharul. Dacă veţi avea curiozitatea să urmăriţi expunerile băncilor europene pe Lehman veţi avea câteva surprize, iar cei care au capacitate analitică vor putea înţelege uşor sursa tensiunilor care se simt până la noi.

În tot acest tăvălug trebuie apreciat comportamentul de până acum al BCE care şi-a păstrat destule rezerve pentru a putea contracara eficient turbulenţele exagerate. Ceea ce este mai puţin explicabil este participarea acestei instituţii la inundarea pieţelor alături de FED şi Banca Angliei. Oricum, banii aruncaţi de BCE în aceste acţiuni au fost infinit mai puţini decât cei vehiculaţi peste Ocean.

Flood

Administraţia Bush intenţionează să arunce în piaţă încă 700 de miliarde de dolari, ceea ce va ridica nota de plată a crizei actuale la peste 1500 de miliarde de dolari. Având în vedere dimensiunea sumelor manipulate, Bush are nevoie de aprobarea Congresului pentru a-i putea da undă verde lui Paulson(secretarul Trezoreriei şi cel despre care se spune că ar sta la baza acestui plan de redresare).

Celor care au uitat, le reamintim că a mai existat un program similar la începutul acestui an, atunci când FED, în cooperare strânsă cu marile bănci naţionale, a inundat pieţele financiare cu 500 de miliarde de dolari. Aşa cum s-a întâmplat şi atunci, fluxul de bani a ajutat temporar, readucând pe linia de plutire bursele. Cu toate acestea, criza a revenit şi mai violent, lovind marile bănci de investiţii şi câţiva asigurători.

Coşmarul american este criza din 1929, iar spectrul ei isterizează atât politicienii cât şi masele. Posibilitatea intrării într-o criză similară este una dintre cele mai mari ameninţări posibile. Ceea ce este însă mai grav este faptul că autorităţile americane nu au învăţat nimic de la crizele anterioare. De fiecare dată a câştigat politicianismul ieftin. De fiecare dată s-a dorit mascarea crizei şi amânarea ei pentru mai târziu. Calendarul electoral a avut prioritate, ceea ce a permis dezvoltarea "subterană" a maladiei. Acum, când totul a ieşit la suprafaţă, este extrem de greu de luptat. Economia americană(şi, prin reflexie, cea mondială) este asemenea unui organism intrat în metastază. Băncile centrale încearcă să elimine tumorile dar, de fiecare dată, o nouă tumoră, mai mare şi mai dureroasă, apare acolo unde te aştepţi mai puţin.

Modalitatea "texană" de rezolvare a problemei, prin cumpărarea de active neperformante, transformă FED-ul într-un fel de mega-AVAS, proprietar peste un munte de hârtii fără valoare.

La ora actuală nu ştim dacă Bush(şi FED-ul) vor primi undă verde pentru a doua inundare masivă a pieţei. De asemenea, nu putem estima efectele mişcării. În tot acest context trebuie să ţinem cont de faptul că a trecut un an de probleme şi, psihologic, pieţele caută orice motiv pentru redresare. Aşa s-ar explica violenţa creşterilor de după naţionalizarea AIG. Personal cred că acum este un moment bun de exit pentru cei care nu au făcut-o încă. Probabil vom mai vedea creşteri câteva zile, dar asta nu înseamnă că problemele s-au rezolvat.

Se schimbă trendul?

Persoane apropiate AIG şi FED susţin că societatea de asigurări este foarte aproape de a obţine mult-dorita lichiditate de care are nevoie ca de oxigen. Aceste zvonuri au făcut ca principalii indecşi ai pieţei americane să se stabilizeze (la ora la care scriu acest articol, se înregistrează o creştere medie de aprox 1.4%). Acest "moment de relaxare" va avea probabil efecte similare şi pe celelalte pieţe(efectul de ecou). Deja am văzut opinii conform cărora ceea ce s-a întâmplat în aceste zile în SUA ar fi cea mai urâtă faţă a crizei sau, liber tradus, răul cel mai mare s-a produs.

Lucrurile nu stau tocmai aşa. Acest respiro se va dovedi de scurtă durată. Probabil o nouă veste ne va tăia răsuflarea, din nou se va spune că asta a fost ultima, iar toată spirala se va derula în acelaşi sens. Ceea ce vreau să spun este că încă nu asistăm la cele mai mici valori ale acţiunilor. Nici pe pieţele externe, nici pe piaţa noastră. Mă simt dator să repet faptul că aceasta este o criză structurală a cărei finalitate se poate dovedi tragică. Cei care vor să înţeleagă ceva mai bine care este psihologia perioadelor de criză trebuie să studieze graficul din perioada marii recesiuni (1929).

În ceea ce ne priveşte pe noi, lucrurile stau şi mai prost. Oricare vor fi deciziile marilor bănci centrale, România se va afla la marginea tablei, adică acolo unde, de obicei, se taie . Aceasta s-ar traduce printr-o diminuare dramatică a fluxurilor de numerar către noi, adică la o creştere a costului finanţării. Cred că în scurt timp, bravii noştri politicieni (sau birocraţi) vor înţelege cu adevărat sensul avertismentelor pe care le-au primit până acum.

Oricum, dacă ceea ce am amintit se va întâmpla, vom asista la o presiune extremă pe bănci. Corect ar fi ca guvernatorul să ne ofere o perspectivă clară privind soliditatea sistemului nostru bancar. Nu de alta, dar trebuie să ştim de ce unele bănci din sistem au o aşa mare foame de lichidităţi. Există oare vreun temei pentru care unele instituţii oferă dobânzi atât de mari la depozite? Este totuşi o perioadă grea şi cred că, mai mult decât oricând, avem nevoie de clarificări.

Sunt foarte mulţi cei care-mi adresează întrebări. Numai ieri am tăiat vreo 30-40 de comentarii în care mi se punea obsesiv întrebarea "ce e de făcut". Cu riscul de a avea cititori care se vor simţi dezamăgiţi, voi spune că cei care au înţeles ceea ce am scris pot lua deciziile necesare foarte uşor. Ceilalţi pot aştepta momentul în care voi transmite mesajul "în clar". Încă nu am ajuns în ceasul al 12-lea, dar ameninţarea este din ce în ce mai clară.


P.S. Pentru a ne descreţi fruntea vă dau un link către cea mai haioasă ştire a acestei perioade: Mikey Mouse a fost condamnat la moarte pentru că este instrumentul lui satan( http://u9.ro//w ).

Ziua de după

Săptămâna trecută anunţam intrarea într-o nouă etapă a crizei financiare. Sincer, nu mă gândeam că aceasta se va produce atât de rapid şi atât de violent. Dacă asupra lui Lehman Brothers existau ipoteze de mai bine de 7 luni(şi certitudini de aproximativ 2 luni), numele Merrill Lynch nu mai fusese rostit. Oricum, în acest moment aceste lucruri nu mai contează, cum nu mai contează nici faptul că FED-ul este cu mâinile şi picioarele legate. Criza oricum se adânceşte, iar ceea ce voi face în acest articol nu va fi decât să arăt implicaţiile pentru a înţelege ceea ce va urma.

AIG este următoarea ţintă a crizei financiare, iar injecţia de 20 mld de dolari(pe care a primit-o in extremis ieri) s-ar putea dovedi insuficientă. Necesarul de lichidităţi imediate ale AIG este de 40 mld. de dolari, bani pe care i-a solicitat de la FED. Întrucât FED este o instituţie sleită şi incapabilă să reacţioneze, mi-e greu să cred că AIG va găsi suport. Conform unei declaraţii a lui Kenneth Lewis(CEO Bank of America) "un eşec al AIG ar fi o problemă infint mai mare decât decesul Lehman Brothers". Intrarea AIG în dificultate nu însemnă decât dezvoltarea crizei şi pe piaţa asigurărilor, fenomen care fusese intuit încă de la începutul anului, iar cititorii acestui blog în mod sigur au fost alertaţi.

Ca să înţelegem mai bine cum se propagă criza americană, nu voi aminti decât că AXA SA, al doilea asigurător european, deţine peste 7% din acţiunile Lehman, ceea ce în mod sigur nu ne face să ne simţim confortabil. Cum Banca Centrală Europeana a injectat în piaţă aproximativ 30 mld. de euro(într-o singură zi!), ne putem da lesne seama că cerul începe să se precipite şi deasupra vechiului continent.

Ce va urma? Cel mai probabil vom vedea declaraţii belicoase, o stabilizare formală urmată de un nou cutremur. Aşa cum am spus de nenumărate ori, această criză e diferită. Total diferită de tot ce-aţi văzut până acum. Din păcate autorităţile n-au înţeles asta. Iar dacă au înţeles şi acţionează aşa, probabil vom afla lucruri extrem de interesante anul viitor.

Tunelul

În ultima perioadă Guvernatorul BNR este extrem de activ. Cred că în ultimele săptămâni a acordat mai multe interviuri decât în ultimii ani ceea ce, trebuie să recunoaştem, este o performanţă. Mai ales pentru o personalitate reprezentând un domeniu care ar trebui să fie mai degrabă discret...

Una dintre ideile care se desprind din multele interviuri acordate este aceea că "ritmul de creştere al creditării va încetini până la sfârşitul acestui an atât ca urmare a măsurilor luate de banca centrală, cât şi a efectului de bază favorabil". Mai pe româneşte, guvernatorul pare sigur că a găsit formula secretă de a stopa creditarea. Prin stoparea creditării se doreşte o reducere drastică a importului(a se citi consumului) ceea ce se speră că va reduce presiunea care începe să se exercite asupra leului.

În cursul anului trecut, deficitul comercial al României(vezi graficul) s-a stabilizat(a scăzut foarte uşor) în cursul lunii iunie, iar în luna iulie, atât importurile cât şi exporturile au scăzut, ecartul menţinându-se aproape constant. Începând cu luna august, deficitul s-a adâncit până prin noiembrie, iar în lunile decembrie 2007 şi ianuarie 2008 acesta a scăzut pe fondul scăderii importurilor(atât decembrie cât şi ianuarie sunt luni în care importurile scad puternic). Marea necunoscută a acestui moment este nivelul deficitului din august şi care, tind să cred că este în creştere. Dacă această ipoteză se adevereşte, înseamnă că ceea ce i-a speriat pe cei de la BNR este posibilitatea ca pattern-ul de anul trecut să nu se mai repete şi în acest an, ceea ce ar avea ca rezultat o creştere necontrolată a importurilor. Creşterea acestora, dublată de costuri din ce în ce mai mari la energie(în mare parte cauzate de fratele de la răsărit) nu poate avea ca efect decât o dinamitare a cursului. În principiu, un curs mai mare ar regla o parte din dezechilibrele cu care ne confruntăm şi ar întări exportatorii. Reversul acestui fenomen ar fi o presiune suplimentară pentru creşterea salariilor şi a pensiilor, fenomen care într-un an electoral are efectul unei canistre de benzină aruncate într-un incendiu.

Soluţia aleasă de BNR este cea mai facilă. Scumpirea şi restricţionarea creditului se doreşte a fi un panaceu care să calmeze pe moment spiritele(în mod sigur instutuţia lui Isărescu nu are în vedere un orizont mai mare de 3-4 luni).

Ceea ce cred că vrea cu adevărat BNR este păstrarea monedei la nivelele actuale. Sunt convins că, la ora actuală, Banca Naţională face tot ce poate pentru a evita intrarea în incapacitate de plată a unor noi debitori ai băncilor, în special a celor care anul trecut au luat credite cu grad mare de îndatorare şi care ar fi loviţi frontal de o nouă devalorizare a leului. Un nou val de restantanţieri după încă nedigerata criză a creditelor de nevoi personale negarantate poate avea efecte fatale asupra unor bănci care activează pe piaţa noastră.

Aşa cum am exprimat într-un articol anterior, mi-e greu să cred că lucrurile se vor petrece aşa. Există numeroase portiţe de scăpare. Sunt o groază de IFN-uri şi sucursale care nu prea ţin cont de îngrijorările BNR şi care, în cazul în care pot încheia o afacere în mod sigur o vor face. Ceea ce au omis oficialii să ia în consideraţie este faptul că, indiferent de nivelul actual al creditării, există numeroase persoane eligibile şi care încă nu au aplicat pentru un credit. Stoparea (a se citi încetinirea) creditării nu s-a făcut pentru că nu mai există potenţial pe piaţă ci tocmai pentru că potenţialul este foarte mare. Iar când potenţial există, experienţa arată că acesta este fructificat, chiar dacă există piedici.

Celor care citesc acest articol, nu vreau să le reamintesc decât că au trecut numai 10 ani de la una dintre cele mai negre perioade din istoria economică a ţării şi nimeni nu ne poate garanta că ceea ce s-a întâmplat atunci nu se va repeta. Trăim într-o perioadă de volatilităţi extreme în care este bine să fii vigilent. Şi pentru că până acum am trăit într-o lume a orbilor, intrarea în tunel este inevitabilă(cei care au bănuit că titlul are legătură cu Sabato pot merge cu raţionamentul mai departe).

Regulamentul BNR

Intrarea în vigoare a Regulamentului 11 al BNR a pus pe jar majoritatea executivilor din băncile româneşti. Principala îngrijorare a acestora este legată de noile limitări impuse activităţii de creditare a persoanelor fizice întrucât există temerea subţierii serioase a "caşcavalului" profitului pentru ultimul trimestru.

Pornită cu o voinţă revoluţionară(similară brigăzilor patriotice de la începuturile comunismului), noua ofensivă a BNR se va dovedi o furtună într-un pahar cu apă şi va avea efecte cât se poate de perverse pentru brava noastră bancă centrală.

Stress test-ul pentru creditele în lei poate fi evitat lejer prin oferirea unui credit cu o dobândă mai mică, creşterea acesteia la valoarea practicată de bancă realizându-se ulterior acordării creditului. În ceea ce priveşte creditarea în valută, stress test-ul devine ceva mai problematic deoarece condiţiile referitoare la cursul pe care trebuie să-l suporte clientul nu pot fi anulate de o diminuare a dobânzii iniţiale. În acest caz, cea mai probabilă metodă practicată va fi acordarea creditului în lei şi schimbarea valutei creditului după acordare. O asemenea procedură poate fi foarte uşor reglementată în normele interne ale unei bănci şi, în acest fel, stress testul pe valută nu mai are niciun efect.

Pincipala problemă vine de la cealaltă "piatră de moară" dezbătută intens în ultima perioadă, anume la veniturile care pot fi luate în considerare: "împrumutătorii analizează capacitatea de rambursare a clienţilor pe baza unui nivel al veniturilor considerate eligibile de către împrumutători care nu poate depăşi cu mai mult de 20% pe cel aferent anului anterior"(citat din regulament). Completarea din alineatul următor are un efect ucigător la acest sfârşit de an întrucât aceste venituri se stabilesc pe baza fişei fiscale, fişă pe care 99% dintre angajaţi probabil că nu o mai au(unii nu şi-au ridicat-o niciodată). Cum trimiterea clientului la Finanţe pentru "recuperarea" respectivului document echivalează cu pierderea lui este posibil ca, în ultimul trimestru al anului curent, să asistăm la puternică frânare a creditării persoanelor fizice, adică exact ceea ce doreşte BNR.

Segmentul înfometaţilor de credite va fi acaparat de băncile care acţionează în România ca sucursale ale băncilor mamă(gen ABN) şi care nu se supun reglementărilor BNR. Ceea ce va conduce la o situaţie similară cu cea de la începutul anului trecut când unele bănci(probabil preferatele) şi-au crescut serios cota de piaţă pe fondul acceptării noilor norme de către BNR. Numai că acum, avantajaţii vor fi cei scăpaţi din ograda BNR, ceea ce va face ca, din ce în ce mai multe bănci să prefere "evadarea". Nu ştiu de ce aş pune pariu că, în următoarea lună, cel puţin două bănci vor trimite notificare la BNR. Şi dacă ne gândim că nu mai există decât trei bănci cu acţionar majoritar românesc(CEC, Carpatica şi Banca Transilvania), există premisele să asistăm la o migrare masivă a băncilor comerciale către banca mamă, ceea ce va limita extrem de serios puterea BNR. Dacă se va întâmpla aşa, BNR va deveni o instituţie aproape neglijabilă şi nu-mi dau seama cine va răspunde pentru această gafă iremediabilă.

SUA - noua faţă a crizei

O întreagă lume a răsuflat uşurată la anunţul naţionalizării Fannie Mae şi Freddie Mac. Au fost voci frenetice care au anunţat chiar sfârşitul crizei şi începutul creşterii. Dacă vă mai amitiţi, într-un articol anterior aminteam în treacăt despre exuberanţa celor care, pe la începutul săptămânii trecute, erau gata să parieze pe o creştere generaliată a bursei autohtone. Cert este că, atât acolo cât şi aici, majoritatea jucătorilor şi-ar dori ca această criză să ia sfârşit dar, din păcate, lucrurile de-abia acum încep să-şi arate adevărata faţă.

În şedinţa de ieri, banca de investiţii Lehman Brothers a cunoscut o depreciere de peste 35% a preţului acţiunilor în urma eşecului negocierilor pentru o infuzie de capital din partea Băncii Coreene pentru Dezvoltare (Korea Development Bank). Oficialii Lehman Brothers au comunicat faptul că vor continua negocierile cu alţi potenţiali investitori, insă această declaraţie nu mai are niciun efect. Anticipând, putem spune că s-a intrat într-o nouă etapă a crizei care va afecta marile bănci de investiţii(atenţie, nu numai americane). Dacă până acum căderea pieţei ipotecare era privită mai mult ca un joc politicianist(dovada o reprezintă şi naţionalizarea celor două societăţi ipotecare), de data aceasta vorbim de sume mult superioare şi de pierderi necuantificabile având în vedere instrumentele financiare extrem de sofisticate utilizate de către băncile de investiţii. În această situaţie, autorităţile americane se văd legate de mâini şi de picioare(parcă estimarea aceasta am făcut-o prin februarie, dacă vă mai amintiţi). Cu un FED rămas fără gloanţe şi cu o cursă electorală din care rezultă clar lipsa de viziune economică a celor doi candidaţi, putem spune răspicat că, în viitorul apropiat, vom asista la dezvoltări extrem de urâte ale crizei.

Oricum, teza conform căreia asistăm la o mega-bubble pare a fi corectă. În cazul în care derapajele din industria financiară americană vor continua, criza se va propaga în fiecare sector de activitate fiind de aşteptat o volatilitate fără precedent a preţurilor. În cazul extrem în care teoria se confirmă este posibil să asistăm la o reaşezare pe baze cu totul noi a întregii economii mondiale.

Optimismul lui Isărescu

Într-un interviu acordat Mediafax, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a afirmat răspicat că România nu se află în faţa pericolului unei aterizări bruşte. Este pentru prima dată când o personalitate de acest nivel se pronunţă tranşant în această privinţă.

Isărescu îşi argumentează opiniile în principal pe deosebirile existente între economia noastră şi cea a celorlalte state incluse de analişti pe lista "neagră" a ţărilor aflate în pericol de aterizare bruscă(deosebirea fundamentală fiind aceea că respectivele state funcţionează în regim de consiliu monetar). La un anumit nivel, explicaţiile oferite pot părea logice însă, gravele dezechilibre din economia autohtonă nu pot susţine aceste afirmaţii. Dacă ne raportăm numai la deficitul extern pe care Isărescu îl vede la sfârşitul anului de "numai" 14%(la nivelul anului 2007) putem afirma cu uşurinţă că România se află într-o cursă cu obstacole pe marginea prăpastiei.

Despre aterizări

Nu, nu voi vorbi despre concediu, cu toate că a fost unul extraordinar. Prefer să mă întorc la economia noastră autohtonă care, din nou, ne induce în eroare cu creşteri economice greu de imaginat. Dacă ne-am limita strict la cifre, am putea crede că suntem în paradis. Că, până la urmă, toată tâmpenia asta de criză mondială nu are nicio treabă cu noi, iar cei care se uită strâmb la noi nu o fac decât din invidie. Cu toate că ceea ce am afirmat în fraza anterioară este o prostie, sunt mulţi oameni care apleacă urechea la asemenea teorii ieftine ale conspiraţiei.

Trecând la fapte, nu pot să nu constat cum o avalanşă de analize şi prognoze negative se îndreaptă către noi. Pe la sfârşitul lui august, Institutul Universităţii din Muenchen (CESifo) publica o analiză în care prognoza o încetinire puternică a creşterii economice a României pentru a doua jumătate a anului. În ceea ce priveşte inflaţia, aceeaşi instituţie prognoza la sfârşitul anului un nivel de 7% (BNR a prognozat că vom avea o inflaţie de 6.6%).

Parcă în ciuda acestei informaţii, la începutul săptămânii trecute ne-am trezit cu o creştere neaşteptată a bursei(şi cu titluri de-o şchioapă în presa de specialitate). Cu toate că nu avea nicio justificare, creşterea pare a fi avut ca fundament identificarea de către unii brokeri a unui "double bottom" în graficul indicelui BET . Nu voi mai aminti ca pattern-uri asemănătoare au mai apărut de câteva ori în cursul acestui an şi, de fiecare dată, trendul general de scădere a fost urmat cu stricteţe. Duşul rece a fost întărit de estimările agenţiilor Moody's şi Fitch. Moody's aprecia că, pe fondul situaţiei internaţionale şi a supraîncălzirii economiei, va fi extrem de greu de evitat o aterizare bruscă a economiei. De asemenea, cei de la Moody's apreciază că inflaţia va fi de ~8%. Analiştii Fitch ne clasează pe locul 5 in ceea ce priveşte vulnerabilitatea economiei naţionale(în clasament în care primele locuri sunt ocupate de Letonia, Croaţia, Lituania Turcia).

Trecând peste gradul de generalitate al observaţiilor instituţiilor enumerate, nu pot să nu remarc faptul că, dacă se ţine cont de imigraţia activă putem considera că lucrurile stau chiar mai prost decât se estimează. Pe fondul înrăutăţirii condiţiilor din statele occidentale ne putem confrunta în scurt timp cu o repatriere în masă ceea ce va conduce atât o diminuare a fluxului valutar către România cât şi la o presiune extremă pe piaţa muncii. Atât Spania cât şi Italia sunt state în care comunitatea românească a crescut exponenţial. Din păcate, aceste două ţări sunt victime sigure ale crizei mondiale. Cel mai probabil, la începutul anului viitor vom începe să simţim spectrul crizei, iar aterizarea este posibil să fie ceva mai dură decât s-a estimat.