sâmbătă, 31 iulie 2021

Doar o simplă înțelegere

Astăzi aș avea o propunere pentru cei care mă contestă. Pentru cei care nu-s de acord cu ceea ce scriu, cu ceea ce cred, cu ceea ce fac. Mă adresez în primul rând vouă, cei care preferați să fiți surzi, în ciuda faptului că auziți foarte bine, cei care preferați să fiți orbi atunci când vi se spune că ceea ce vedeți limpede e de fapt altceva. Nu vreau acum să comentez atitudinea voastră. Mai mult, voi porni chiar de la presupozițiile voastre, cu toate că le consider aberante. Vom presupune așadar că eu sunt fix cel pe care-l zugrăviți voi atunci când vă referiți la mine: pro rus, înapoiat, medieval, conspiraționist s.a.m.d.

vineri, 30 iulie 2021

Ce suntem noi?


Indiferent la ce domeniu te-ai uita n-ai cum să nu constați dezastrul produs de actuala putere, cățărată prin fraudă în zona de comandă a țării. Pur și simplu nu există un singur domeniu care să nu fie cuprins de dezastru. Au ajuns șobolanii să sară pe oameni în centrul Bucureștiului. Te crucești. Nici prin cele mai sărace zone ale lumii nu se întâmplă așa ceva. La București însă se poate. Gunoiul e insuportabil. Pur și simplu totul pute. Dar lumea își vede de treabă liniștită. 

joi, 29 iulie 2021

Lupta mea și-a ta


Mă contactează o groază de oameni propunându-mi tot felul de poziții care mai de care mai „interesante”. Și, de fiecare dată, le pun aceeași întrebare: de ce? De ce simt ei nevoia să facă ceea ce fac și care este probabilitatea de a învinge.De-aici discuția deviază spre o zonă pe care eu unul am catalogat-o ca fiind irațională. Toți visează victorii zdrobitoare, toți ridică în slăvi „poporul care-i așteaptă ca pe eliberatori”. Și, de fiecare dată le explic un lucru banal, anume că lupta pe care o duc ei este pierdută de dinainte de a începe și că maximul pe care-l pot obține este un loc călduț prin Parlament unde ori vor fi maimuțe ori necunoscuți. Și că vor sfârși înjurați copios de cei pe care au promis că-i eliberează.

miercuri, 28 iulie 2021

Cum se execută un asasinat economic


De ceva vreme se discută o chestiune aparent incredibilă: OMV ar vrea să renunțe la Petrom. Petrom care este realmente găina cu ouă de aur a companiei. Din acest punct de vedere n-ar avea niciun sens. Însă, dacă e să privim lucrurile cu atenție, absolut totul nu doar că are logică, dar e și premeditat de multă vreme.

marți, 27 iulie 2021

Privatizarea ideologiei


Ieri am postat o alertă pe Telegram în care informam despre intenția marilor granguri tehnologici de a cataloga drept teroriști toți oamenii normali cu idei conservatoare. De fapt, așa cum aveam să aflu mai spre dimineață, știrea e mult mai crâncenă întrucât respectivele firme vor adăuga conținutul în baza de date a Global Internet Forum To Counter Terorrism(GIFCT)!

luni, 26 iulie 2021

Despre democrație cu sinceritate


În afaceri, când nu mai ai cerere îți schimbi produsul/serviciul sau mori. E simplu. La fel e și în viață. Nu mai găsești de lucru în domeniul tău, cauți în altă parte. La fel trebuie să fie și în politică. Dar chiar așa e - vor sări imediat câțiva inteligenți. Nu, nu e! În politică doar se mimează că ar fi. În fapt nu se petrece nimic.

sâmbătă, 24 iulie 2021

Cronica unei morți anunțate


Nimic nu e sigur pe lumea asta. Iată o idee pe care trebuie să o rețineți și de care trebuie să țineți cont permanent. Astăzi vă voi spune o istorie pe care, din păcate, n-o pot încheia, cu toate că deznodământul său ar fi trebuit să se petreacă ieri sau alaltăieri. La finalul articolului anterior vă promisesem că veți afla lucruri interesante. Veți afla ceva azi, dar nu ceea ce aș fi vrut să vă spun întrucât, așa cum veți constata, când te pui cu o forță prea mare n-ai absolut nicio șansă de câștig.

vineri, 23 iulie 2021

Aripile lui Pegasus


Ați auzit probabil la știri despre spyware-ul Pegasus care, între altele, ar fi spionat jurnaliști și ceva persoane importante. În zona gri e deja deranj mare legat de dezvăluiri, cu toate că e cât se poate de limpede că scurgerile de informații tot de pe acolo sunt. Însă sunt câteva chestiuni pe care poate că ar fi bine să le cunoașteți. Mai ales că acum sepune batista pe țambal pe repede-înainte.

joi, 22 iulie 2021

Nu suntem mai proști, mai ticăloși, mai nespălați sau mai corupți decât ei!


Ne-am obișnuit să ne auto-etichetăm în fel și chip. „Asta-i țara!”, „românul e prost”, „românul e hoț”, „suntem nespălați”, „România e coruptă” s.a.m.d. Vă sunt cunoscute toate aceste șabloane! La fel ca imbecilitatea „vreau o țară ca afară”, care, de altfel, a primit și-o melodie în tembela campanie de spălare a creierelor românilor. Ultima bagatelă pe care-o folosesc ticăloșii este pasarea vinei pe români pentru  așa-zisul eșec în lupta cu pandemia. În fapt, după cum vom vedea, tocmai comportamentul românilor a făcut ca țara să nu cunoască efectele cele mai grave prin care trec acum foștii campioni.

miercuri, 21 iulie 2021

Mai luați piciorul de pe accelerație!


Cam asta au transmis - deocamdată - Italia și Franța Comisiei Europene în ceea ce privește „Pactul Verde”. În ceea ce privește Franța n-aveam mari speranțe atâta timp cât fotoliul prezidențial e ocupat de un cretin păpușat precum Macron. Vă dați însă seama cât de groasă e situația în condițiile în care idiotul și-a aplecat urechea la solicitările industriei auto? În Franța e vorba de peste 400 000 de joburi care ar fi șterse ca efect al tranziției accelerate. 

marți, 20 iulie 2021

Cum stăm?

Relaxarea de vară e o operațiune menită a mai elibera supapa. Așa cum a fost anul trecut, la fel e și acum. Există însă o variabilă diferită în sistem: vaccinul. O variabilă care stă să explodeze din cauza fake news-urilor cu care-a fost gonflată. Se apropie momentul în care toți cei care-au pus botul la această farsă epocală vor simți efectul prostiei pe propria piele.

luni, 19 iulie 2021

Portretul unui asasin economic


Virgil Popescu, Ministrul Energiei, e un individ ultrapenal. Recent a fost obligat de Comisia Europeană să scoată din PNRR proiectul Romgaz-GSP Power. Pentru cei care nu știu, GSP Power se citește Gabriel Comănescu. Tot Virgil Popescu este individul care îndreaptă Romgaz spre groapă obligându-l să cumpere concesiunea Exxon, să investească într-o platformă pe care o va construi și exploata același Exxon. Schema e simplă: am o casă care trebuie renovată, i-o dau unuia gratis care apoi vine și-mi spune cumpără casa asta așa cum e, îmi plătești renovarea și apoi te las să stai în chirie în ea. Iar chiria e babană, întrucât casa e renovată. Chestiunea am explicat-o pe larg aici.

duminică, 18 iulie 2021

Fauci și COVID-ul


Jigodia de Fauci ieșit cu artileria grea la atac spunând că, la nivelul actual de dezinformare, lumea n-ar mai fi scăpat de variolă. Motivul ieșirii la rampă a dubiosului personaj ține strict de bani. Interesele majore ale granzilor farmaceutici sunt pentru continuarea irațională a vaccinării în condițiile în care realitatea a dovedit că vaccinarea în pandemie este un dezastru. Virusul a scăpat de sub control, generând tulpini noi tocmai ca efect al combinării vaccinului cu virusul la persoanele deja infectate. Cei din industrie știu asta și le convine de minune. Nu mai vorbesc că victimele vaccinului încep binișor să se apropie de victimele virusului, ceea ce pune serioase întrebări privind siguranța vaccinurilor actuale.

sâmbătă, 17 iulie 2021

Despre comunismul de azi


Toată lumea care-a trăit comunismul a înțeles imediat că ceea ce se petrece peste Ocean este o tranziție către un comunism pur și că Partidul Democrat nu se deosebește cu absolut nimic de PCUS. Occidentalii însă n-au habar despre ce e vorba. Fără experiența înrobitoare a comunismului n-ai cum să-ți dai seama ce se pune la cale. 

vineri, 16 iulie 2021

Pactul verde și înrobirea absolută


Nu știu dacă ați realizat, dar Comisia Europeană a trecut la fapte în ceea ce privește „Pactul Verde”. În ciuda faptului că întreaga problematică a așa-zisei „schimbări climatice” n-are absolut niciun suport științific - la fel ca și teoria genului sau alte aberații susținute oficial de tembelii supranaționali - s-a pornit înainte cu reglementările.

joi, 15 iulie 2021

Noua unanimitate


Și pe vremea comuniștilor se organizau „alegeri libere”. Mai mult, propaganda sistemului spunea că alegerile libere reprezintă baza societății. Așa că erai chemat periodic să alegi pe cine voiai tu de pe liste. Aparent treburile erau extrem de bine puse la punct în ceea ce privește evitarea fraudelor: vot secret, comisie, președinți etc. Teoretic treburile funcționau ca unse. Practic însă se știa de la Partid care trebuie să iasă. Și chiar dacă nu se știa, cine ar fi avut curaj să raporteze că „tovarășul” sau „tovarășa” n-au avut scoruri gigant? Cam nimeni. Pe partea cealaltă, nu puteai să dai că „tovarășa” are 100% întrucât marea majoritate a oamenilor probabil scriau măscări pe buletinul de vot. De votat, nici gând s-o voteze. Astfel încât se făcea un compromis: tovarășul și tovarășa erau aleși cu ...99.99%. Ăia care votaseră împotrivă își spuneau în barbă că ăla a fost votul lor. Însă, de fapt nici naiba nu stătea să numere voturile.

miercuri, 14 iulie 2021

Sarabanda paraziților


România se pregătește de confruntarea cu Rusia. Înțeleg că ăsta e motivul pentru care facem achiziții aberante de armament. Sincer să fiu e momentul să le dăm o lovitură fatală rușilor! Ei sunt în scădere, noi în creștere! Așa am înțeles.

marți, 13 iulie 2021

Cuba dă în fiert


Oameni ieșiți pe străzi și strigând în disperare împotriva dictaturii. Jigodia de Biden declarându-se solidar cu cerințele cubanezilor. Ar fi fost de mirare dacă ar fi avut altă opinie. Mai ales că „solidaritatea” sa e vârful aisbergului care demonstrează acțiunile subversive ale SUA. Povestea actualei „revoluții” cubaneze a început atunci când regimul Castro(Raul) a început așa-zisa relaxare. Aceasta a permis intrarea ca-n brânză a agenților de influență care, treptat și la vedere, au indus ideile toxice populației.

luni, 12 iulie 2021

Autodenunț

Dragă Feisbuc, onorată instanță, preasfânt grup de comunicare strategică, preacinstite Plăvan, onorați pluseriști și liberali(dacă n-oți fi tot aia) și, nu în ultimul rând mult prea înțeleaptă UMF Iași,

Subsemnatul, Diaconu Dan, domiciliat în București, Sectorul 1, zona zisă și „la fără șobolani”, prin prezenta doresc să vă semnalez faptul că eu, adică subsemnatul, am stat zeci de minute pe pagina de feisbuc a doctorului Răzvan Constantinescu, delectându-mă cu descrierile spumoase ale dumnealui la adresa imbecilităților de care are parte. Înțeleg că domnia sa se face vinovat de delict de opinie, că e un element care induce tineretului revoluționar al patriei sentimente care nu sunt la locul lor și de aceea mă simt obligat să formulez prezentul autodenunț. 

duminică, 11 iulie 2021

Manifest pentru sănătatea pământului


Dacă am fi corecți și verticali ar trebui să organizăm un proces al tuturor celor întâmplate din 2020 până în prezent. Cu toate că mulți dintre confrații noștri sunt brăzdați în zilele acestea de preocupări ceva mai prozaice, gen concediul la ol inclusiv(sic!), chestiunile pe care le-am trăit și le trăim sunt atât de grave încât, pur și simplu, nu mai pot fi trecute cu vederea. Știu, e duminică, n-aveți chef de treburi serioase, însă, cu toate acestea, insist să vă scot în față câteva aspecte pe care probabil le-ați uitat.

sâmbătă, 10 iulie 2021

Sâmbătă dimineața

- Și totuși, e experimental!

- E sigur, băi, prostule! O spune știința!

- Și atunci de ce e experimental? De ce nu are autorizație completă?

- D-aia, bă, că ești tu prost!

vineri, 9 iulie 2021

Lumea privită în față


M-am trezit în dimineața asta și am constatat că tot Plăvanul e președinte și tot Cîțu e premier. E efectiv un coșmar. Cum poți să ai doi asemenea prostovani incapabili cocoțați pe primele două poziții în stat? Știu, vă cruciți ca și mine. Eu însă nu reușesc să cred că ceea ce văd e real.

joi, 8 iulie 2021

Barometrul Afganistan


Undeva, la vreo zece kilometri de orașul antic Bagram, s-a aflat cea mai mare bază militară americană din Afganistan. Ca o ironie, la sud de bază americană se află fosta bază militară sovietică. Sunt două mărturii ale istoriei deturnate a Afganistanului: ba de ruși, ba de americani. Însă, de asemenea, ambele sunt monumente ale rezistenței poporului afgan care, doar prin determinarea sa, a reușit performanța de a-și alunga ocupanții prin sleirea lor. Nu-i lucru simplu, mai ales că ocupanții lor au fost, de fiecare dată, mari puteri ale momentului.

miercuri, 7 iulie 2021

Aur și alte gânduri


Vin vremuri primejdioase, lumea nu își mai poate continua viața de dinaintea pandemiei, iar în asemenea vremuri avem nevoie de rezerve, de acoperire și de siguranță” - a declarat Viktor Orban la o conferință de presă ținută împreună cu șeful Băncii Centrale a Ungariei. Rezervele despre care vorbea Orban sunt cele de aur. Ungaria se află la finalul repatrierii rezervelor proprii. Mai mult, țara a demarat un program ambițios de creștere a rezervelor de aur, ajungând să aibă aproape cât România(de zece ori mai mult decât la preluarea mandatului de către Orban). Asta face însă ca, raportat pe cap de locuitor, ungurii să aibă o „avere” dublă față de România. Iată un aspect important.

marți, 6 iulie 2021

Unde suntem și spre ce ne îndreptăm


În momentul în care au apărut primele creșteri ale prețurilor în zona materialelor de construcții(dacă nu mă înșel fierul pentru armături a crescut primul), oamenii din domeniu pe care-i cunosc mi-au spus că la mijloc e o speculație și că nu va dura mult. Cei mai apropiați de zona respectivă știau de la producători că prețurile vor urma să crească, astfel încât au cumpărat masiv la prețul mic și au făcut un profit bunicel. Pot spune însă că absolut toată lumea era ferm convinsă că acea creștere a fost doar temporară și prețul urma să-și revină. N-a fost așa. A urmat creșterea prețului la lemn. În unele cazuri s-a dublat. Mulți au pus-o tot pe seama unei speculații, cu toate că începea să miroasă altfel.

luni, 5 iulie 2021

Fără compromisuri


Încep prigonirile digitale în masă. Din nou Facebook închide orice cont care insistă să aibă o atitudine normală. La fel se petrec lucrurile și cu restul rețelelor sociale mari. De ce se întâmplă asta e simplu: sunt instrumente de programare în  . La fel e și cu youtube. Și, mult mai la fel(sic!) e cu Netflix care a început o spirală dementă a propagandei. O cantitate colosală a lumii digitale e progresistă, alegând anormalitatea în defavoarea firescului.

sâmbătă, 3 iulie 2021

Un exercițiu


Vă rog doar să faceți, împreună cu mine, un mic exercițiu, prin trecerea în revistă a câtorva chestiuni. E 3 iulie 2021. România se împrumută în draci. Nu se mai respectă legislația referitoare la pensii și alocații. Nu mai sunt bani. Deficitul de cont curent crește precum Făt Frumos. Iar accelerația sa e de-a dreptul dementă. Fondul de pensii se zbate într-un deficit înfiorător. Care va crește, astfel încât e nevoie de o scădere generalizată a pensiilor! Pe piața muncii e jale. Nu se mai găsește mai nimic de lucru. Și e abia începutul. Am pomenit de împrumuturi: acum s-a ajuns la 48% din PIB! E imens, mai ales că nu s-a făcut absolut nimic cu banii. De fapt s-au făcut multe. Izolete cumpărate la un preț care i-ar fi făcut pe cei de la Rolls Royce să se gândească dacă nu cumva e cazul să se reprofileze; ventilatoare luate la suprapreț și care n-au mai ajuns niciodată; linii de producție de măști cumpărate la preț de fabrici de avioane și care n-au funcționat niciodată. Mai vreți? Licitații făcute nu cu firme de apartament, ci cu unele de coteț, de pe unde urlă câinii din Giurgiu. Scheme de personal crescute cu toți fripturiștii „partidului”. Incompetenți cât vezi cu ochii: președinte retardat, prim-ministru drogato-cretin, miniștri cu grave deficiențe de înțelegere, ce mai, o târlă de proști. Peste tot incompetența și prostia au devenit norme.

vineri, 2 iulie 2021

Două evenimente care vor marca viitorul apropiat


Primul eveniment despre care vă vorbesc are legătură cu Trump. Probabil ați observat că a intrat într-un regim de campanie electorală. Este cel puțin ciudat, dat fiind faptul că Biden abia ce s-a instalat la Casa Albă. Este pentru prima dată în istoria SUA când, după o sesiune de alegeri, cel care a pierdut nu abandonează cursa. Și nu doar că nu abandonează, dar, mai mult, își menține bazinul electoral în priză. Pentru o strategie pe termen lung, operațiunea este absolut ineficientă. N-ai cum să ții oamenii în priză atâta timp. Poate fi o fanfaronadă specifică lui Trump. Ar fi însă destul de dubioasă. N-o să vă ascund - și probabil că mulți știți deja asta - că nu de puține ori s-a vorbit despre o forțare a revenirii lui Trump. 

joi, 1 iulie 2021

Verde murdar


După nebunia COVID se apropie cu pași repezi nebunia climatică. În ciuda faptului că absolut toată bodogăneala legată de așa-zisa încălzire globale n-are absolut niciun fundament științific, în ciuda faptului că absolut toate datele care „argumentează” teza sunt false, în epoca post-adevărului treaba merge înainte: peste tot vezi oficiali vorbind fără nicio rușine despre încălzire în condițiile în care mai aveam puțin și trebuia să mergem cu paltonul pe noi în luna iunie.