miercuri, 31 iulie 2024

A șasea revoluție industrială


Intrăm într-un nou val al evoluției tehnologice. Ceea ce se petrece acum este o revoluție în formare despre care doar intuim. Privind retrospectiv în trecut, putem identifica cinci revoluții industriale:
  • prima e cea în care s-au dezvoltat echipamentele mecanice
  • cea de-a doua este cea în care forța mecanică a fost amplificată de cea a aburului
  • a treia este cea în care s-a înlocuit aburul cu motorul termic
  • a patra apare odată cu electrificarea
  • a cincea este cea de explozie a microelectronicii și calculatoarelor

marți, 30 iulie 2024

Climatologia privită dintr-un unghi mult mai logic


Cearta marilor puteri, dincolo de atmosfera sumbră de război și permanenta amenințare cu o catastrofă, are și părțile ei bune: uneori lasă să răzbată adevărul care, altfel, ar fi mult mai ușor de îngropat. Pe vremea când Putin era băgat în toate „comitetele și comițiile” globaliste, ideologia climatică nu era contestată de nimeni. Doar pe la colțuri se mai spunea una-alta. Adevărul era anihilat din fașă, cercetătorii nealiniați erau lăsați fără finanțare, astfel încât doar minciuna oficială era cea care-și spunea povestea. Acum însă, diferențele de poziție fac necesare inclusiv studiile reale pentru a se asigura o poziționare strategică. Așa încep să apară elementele pe care le bănuiam, dar care erau interzise până acum marelui public. 

luni, 29 iulie 2024

Spectacolul cu bucluc și mâța-n sacul woke

Totul a început cu ... cenzura. A crede că organizatorii macabrului spectacol de la Paris n-au știut ce fac, este o prostie fără margini. În mod cât se poate de evident s-a dorit din start un spectacol satanic 100%, în care să fie călcate în picioare valorile majorității populației. Chiar dacă unii dintre oameni nu sunt creștini sau nu sunt deloc religioși, asta nu înseamnă că nu se supun unui cod moral rezultat din cele 10 porunci. Ar trebui să înțelegem că nu doar creștinii sunt ținta. Într-adevăr, așa-zisul spectacol a fost unul clar anti-creștin, însă ținta atacului n-au fost doar creștinii, ci toți cei care se consideră normali, în accepțiunea clasică a termenului. 

sâmbătă, 27 iulie 2024

Legenda americanului deștept și bancul evreiesc aplicabil lui Putin

În campania sa electorală, Trump susține sus și tare că va rezolva rapid  conflictul din Ucraina. Chestie care a făcut ca, instantaneu, să se creeze două tabere: cei care susțin că Trump va abandona proiectul american din Ucraina și cei care spun că, din contră, frezatul va aduce și mai mult conflict. Iar toată lumea se întreabă, pe bună dreptate, ce va face Trump? Întrebarea în sine e o prostie deoarece Trump știe un singur lucru, anume că habar n-are!

joi, 25 iulie 2024

Bărbatul cu fustă, femeia cu barbă și alte „normalități” ale lumii strâmbe în care trăim


A făcut ture de internet fotografiei individului în fustă, cadru didactic la Universitatea București. În ciuda celor care cred în „viralizarea” fotografiei ca efect a dezgustului românilor, părerea mea e că avem de-a face cu un fenomen absolut fabricat și abil instrumentat, bazat desigur și pe șocul omului normal. Era logică reacția din zona social media, dar ea a fost canalizată pentru a se obține „ceea ce trebuie” din punct de vedere ideologic.

marți, 23 iulie 2024

Un altfel de conflict


Că sunt vremuri ciudate n-o vedem doar din nebunia evenimentelor care se succed, ci și și din anumite evenimente care n-ar trebui să existe. Sunt nori negri deasupra Muntelui Athos, locul în care pacea a fost constanta timp de-atâta amar de vreme. Iată că nebunia lumii actuale lovește și acolo. Și de lovit lovește dur.

luni, 22 iulie 2024

Operațiunea Biden

Experimentul în care cea mai puternică națiune a lumii e condusă de o carcasă, aleasă în mod transparent, s-a sfârșit. Biden a fost retras din cursă aproape la fel ca și atunci când a fost introdus: fără să aibă habar! Ceea ce am trăit până acum nu a fost o realitate, ci un experiment în care, în politica mare a fost introdusă o umbră, manipulată pe față.

sâmbătă, 20 iulie 2024

Făcătura Crowdstrike și câteva învățăminte


Nu știu de ce atâta lume nu e suficient de atentă atunci când vine vorba despre evenimentele imediate. Așadar, am avut de-a face cu o cădere masivă a sistemelor Windows determinată de un update de securitate efectuat de Crowdstrike. Mulți au crezut că e vorba de un atac cibernetic la scară. Inclusiv subsemnatul. 

joi, 18 iulie 2024

Ideologia woke începe să moară accelerat


Biden s-a îmbolnăvit brusc de COVID. Asta i-a făcut pe americani să spere în retragerea sa din cursă. Inclusiv democrații recunosc că cea mai bună strategie electorală a lui Biden este retragerea. Absolut toate opțiunile sale sunt moarte, la fel ca personajul în sine. Nu vă gândiți că există vreo opoziție în ceea ce privește trimiterea la culcare a moșului de la Casa Albă. Inclusiv cei din echipa sa personală s-au plictisit să mai mimeze normalitatea în condițiile în care chiar și un oligofren înțelege care-i situația. Și-atunci de ce nu e retras? Răspunsul vă va surprinde: din cauza perplexității care paralizează întreaga „lume democrată”.

miercuri, 17 iulie 2024

JD Vance sau resuscitarea politicii lui Kissinger


Sunt mulți care încă își mai pun speranțe în Trump. E treaba lor, dar cel care-a dezamăgit o dată, va dezamăgi cu siguranță și a doua oară. Imaginați-vă ce înseamnă Trump pentru actuala situație din Israel. Omul, fiind complet pe dinafară, nu doar că-și va continua politica aberantă, dar va face și pași hotărâtori pentru aripa radicală a Templului. Și-atunci să te ții!

marți, 16 iulie 2024

Noul sistem sangvin al BRICS


V-am spus cu ceva timp în urmă că Arabia Saudită nu a mai reînnoit contractul cu SUA, astfel încât ceea ce am cunoscut ca petrodolar nu mai există decât ca efect al inerției. Vă atrag atenția asupra faptului că ceea ce se înțelege din petrodolar nu se referă strict la vânzarea petrolului doar pe dolari, ci și la ceea ce se petrece după aceea cu dolarii încasați pentru petrol, anume cumpărarea de datorie americană. Este un circuit sangvin financiar esențial dominației dolarului.

luni, 15 iulie 2024

Cum se fură (în) Ucraina(5)


După ce am publicat episodul 4 al serialului pe care-l citiți, am primit o informație importantă: în anul 2021, cu ocazia vizitei la Washington a lui Zelenskyi, Kubrakov a fost exclus în ultimul moment din delegația care urma să meargă în SUA. Media raportase atunci că înlocuirea s-a făcut din cauza corupției personajului, care însă ar avea spate puternic în Ucraina deoarece „știe să împartă corect”. Ce s-a întâmplat între timp de Kubrakov s-a transformat din coruptul suprem în partenerul Occidentului e lesne de intuit.

sâmbătă, 13 iulie 2024

Cum se fură (în) Ucraina(4)


Înainte de a începe noul episod vă voi spune că există o conspirație ciudată. Oamenii despre care vă vorbesc nu sunt foarte cunoscuți la noi, dar sunt legați de companii importante, personaje celebre , fac parte din ONG-uri globale, așadar au o suficientă expunere publică pentru a putea fi găsiți. Cu toate acestea, numele și legăturile lor au fost șterse din bazele de date din care îmi fac documentările. 

vineri, 12 iulie 2024

Cum se fură (în) Ucraina(3)


O zonă importantă de evaporare a banilor de ajutoare este cea a evaluării daunelor de război. Diverse organizații internaționale au tot felul de experți în Ucraina care evaluează și reevaluează daunele produse de război. Ați putea crede că activitatea este una inutilă și chiar așa e din punct de vedere logic: ce sens are să evaluezi daunele produse de război în condițiile în care războiul nu s-a terminat? Schema însă e una elaborată atent!

joi, 11 iulie 2024

Cum se fură (în) Ucraina?(2)


Dacă în episodul trecut l-am amintit pe Akhmetov, asta nu înseamnă că am epuizat fentele sale. Cei care plângeau din cauză că „bietul investitor” a pierdut Azovstal sunt probabil uimiți acum văzând de cât de repede și-a revenit, reinventându-se ca personaj central pe piața ucraineană de energie. Asta, vor spune respectivii, e un semn că pe om îl duce capul. De fapt nu capul e cel care-l conduce pe Akhmetov, ci, așa cum vom vedea, spatele său.

miercuri, 10 iulie 2024

Cum se fură (în) Ucraina?


Am pus mâna pe niște materiale care m-au lăsat mut. Ceea ce credem noi că este acolo, e de fapt o nimica toată pe lângă ceea ce se întâmplă în realitate. Frauda întrece orice imaginație, lucru care nu trebuie să vă mire dat fiind că teritoriul Ucrainei este locul de joacă al celor mai mari mafioți ai planetei. Și, după cum veți vedea în continuare, bandiții de joasă speță își dau mâna cu instituții pe care noi le considerăm onorabile pentru a o pune de un jafuri în serie. 

luni, 8 iulie 2024

Căderea din nori


În timp ce fraierii urmăresc așa-zisele livrări de arme către Rusia, evenimentele se petrec, de fapt, în sens invers. Doar că strategia de urmărire a narațiunii induse de ideologie obligă ca atenția să fie canalizată în direcția confirmării „tâlcului ideologic” și nu spre ceea ce se petrece de fapt. De aceea, probabilitatea ca întreaga lume să fie surprinsă de o nouă dezvoltare șocantă, este extrem de mare. 

vineri, 5 iulie 2024

Poveste de lux


Nu știu dacă ați aflat care e scandalul momentului. Nu, nu are legătură cu Ucraina, cu economia americană sau cu altceva cu adevărat flagrant ci cu ... gențile de lux. Cu toate că nu abordez astfel de subiecte, ceea ce se întâmplă zilele acestea mi se pare cât se poate de relevant pentru gradul de putreziciune în care ne aflăm. 

miercuri, 3 iulie 2024

Cum eșuează Imperiul?


În timp ce suntem bombardați cu tot felul de declarații bombastice, în zonele în care lucrurile ar trebui să meargă, apar fracturi dezastruoase. Dar lumea nu are timpul de lucrurile mărunte, precum dinamica datoriei americane, ci alege chestiunile bombastice, precum bursele de valori ajunse la dimensiuni care nu mai pot fi justificate nici măcar de logica basmelor. Am spus-o de mai multe ori, nu o să mă apuc să o repet. Oamenii se uită la prăjitura apetisantă din vitrină, chiar dacă aceasta este făcută din carton și ornată cu lipici și cremă de ghete. Imaginea contează.

marți, 2 iulie 2024

Știrile care contează


Mi se întâmplă deseori ca, în zilele în care nu postez ceva, să fiu „tras de mânecă” de cunoscuți sau de cititori. „Ași pățit ceva?”, „E vreo problemă?” sau „Mai bagă și tu ceva!” - sunt reacțiile pe care le primesc. Dincolo de faptul că, într-un anumit fel astfel de reacții te pot măguli, la mijloc poate fi o mare problemă. De ce simți nevoia să citești ceva sau pe cineva?