Too big to fail

A trecut aproape un an de când falimentul Lehman Brothers transmitea o devastatoare undă de şoc spre piaţa financiară globală. Cu această ocazie se dovedea că, în spatele aparenţelor, coloşii financiari americani aveau picioare de lut. Confruntându-se cu o perspectivă sumbră FED-ul, trezoreria şi guvernul si-au concentrat toată energia în direcţia menţinerii şi restaurării sistemului prin orice mijloace. Bailout-uri, relaxări contabile, împrumuturi, naţionalizări, muşamalizări, pe scurt un întreg arsenal mai mult sau mai puţin convenţional menit a salva groapa cu pierderi a eminenţelor incompetente.

Justificarea deciziilor anti-economice a fost una simplă: aceste instituţii sunt prea mari pentru a pica. De ce? În afara unor sloganuri privind costurile mari pe care le-ar fi implicat falimentele(şi posibila reacţie în lanţ care ar rezulta în urma unui faliment de acest nivel), nimeni nu poate da un răspuns coerent. Cert este că asistăm de mai bine de un an la falimente masive ale unor bănci de talie mică şi medie(mediu în acest context înseamnă de anvergură regională), dar niciodată la un alt faliment al unei instituţii mari. Ceea ce a condus la un rezultat cel puţin hilar: băncile mari, principalele responsabile pentru criza financiară, nu numai că nu au păţit nimic, dar au devenit şi mai mari faţă de perioada de dinaintea crizei. Fără a face nimic, marile bănci au reuşit să elimine competitorii locali şi reginali sub atenta "supraveghere" a guvernului federal. Ceea ce rezultă din aceste acţiuni sunt construcţii economice pe cât de sordide pe atât de puternice, un fel de meta-sistem grupat în jurul unor instituţii gigant, funcţionând după reguli arbitrare. Am dat exemplul SUA pentru că era mai la-ndemână. Fenomenul însă există şi se dezvoltă peste tot în lume, fie că vorbim despre China, Japonia sau UE.

Too big to fail a devenit mai mult decât un concept. Este un model economic, noul model care a răsărit la umbra inconştienţei autorităţilor. Atunci când eşti prea mare pentru a crăpa îţi poţi permite orice, te dezvolţi sub impulsul propriilor legi deoarece acesta este nu numai dreptul ci şi menirea pe acest pământ. Avem de-a face cu un fel de neo-socialism grefat în miezul capitalismului. Un parazit care se dezvoltă rapid şi care tinde şă-şi multiplice modelul în absolut toate "celulele economiei". Aşa cum există bănci prea mari pentru a falimenta, la fel de bine vor exista instituţii/organizaţii în fiecare domeniu de activitate(recent francezii au aplicat acest model industriei auto). Şi toate acestea vor crea noua economie "too big", conducându-ne către un nou model al inconştienţei.

Experienţele de până acum au demonstrat că nu există modele infailibile şi că giganţii sunt mult mai vulnerabili decât furnicile. Concentrarea de coloşi anti-economici precum "marile bănci" ale momentului nu fac altceva decât să inducă un semnal economic fals şi să dezvolte în jurul lor modele la fel de proaste. Având în naivitatea şi prostia guvernelor un aliat, "microbul" care se propagă acum va deveni vizibil abia atunci când lucrurile vor fi cu adevărat scăpate de sub control, iar nota de plată va fi infinit mai mare.

Actuala criză ar fi putut fi un moment ideal pentru o corecţie profundă a sistemului. S-a refuzat acest lucru sub presiunea politicului. Este posibil să mai avem o şansă în această toamnă, dar modul în care se comportă statele dezvoltate trădează mai degrabă dorinţa unui blat planetar. Un blat pe care-l vor critica toţi, dar nu vor face nimic pentru a-l opri.

Peaked gas

Charter cities

Turismul in vremea crizei

Sunt unele domenii în care efectele crizei sunt, la prima vedere, ceva mai greu cuantificabile. Desigur, citisem ştirile conform cărora plajele spaniole au fost aproape goale în vara aceasta sau pe cele referitoare la mai apropiaţii "fraţi bulgari" care cunosc acum strania senzaţie a brizei falimentului în turism. Cu toate acestea, trăiam cu impresia că în turism avem de-a face cu manifestări marginale, cu efecte ale aceleiaşi dezvoltări imobiliare exaltate din anii trecuţi. Nu ascund faptul că, până să mă uit pe statisticile din domeniu, trăiam cu impresia că în turism unele segmente şi-au păstrat profitabilitatea, în timp ce altele au avut parte doar de căderi moderate. Destul de naiv, nu-i aşa?
 

O trecere în revistă a datelor puse la dispoziţie de World Tourism Organisation ne relevă însă faptul că lucrurile stau prost, iar perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare. În primele şase luni ale anului, numărul de turişti a fost, în medie, cu 8% mai mic decât în perioada similară a anului trecut. Primele semnale ale crizei au început să se manifeste în aprilie 2008, atunci când creşterea faţă de perioada anterioară a fost practic nulă. Operatorii au fost încurajaţi de o scurtă revenire în mai(creştere cu ~8% faţă de mai 2007), dar începând cu luna iunie creşterile au început să se diminueze. Trendul s-a cristalizat din august 2008, atunci când scăderile din ce în ce mai mari au devenit "refrenul" statisticilor. Fără doar şi poate, o componentă esenţială a fost diminuarea accentuată a turismului de business. În conformitate cu un studiu al Economist Intelligence Unit comandat de Amadeus, turiştii business vor face în 2009 călătorii mai puţine, mai scurte şi mai ieftine. Aceasta înseamnă că mulţi se vor orienta către segmentele inferioare din punct de vedere al luxului, ceea ce va creea o presiune suplimentară asupra segmentului de top. Dar poate cea mai mare ameninţare este reprezentată de evoluţia îngrijorătoare a numărului de îmbolnăviri cu AH1N1. Aceasta poate avea ca efect paralizarea turismului către numeroase destinaţii, ceea ce i-a făcut pe unii analişti să considere că evoluţiile acestui an vor fi mult mai slabe decât estimările iniţiale. Un element care pentru industria farmaceutică reprezintă o gură de oxigen(destul de ciudată, aş observa) se constituie într-un marş aproape mortuar pentru turism.
 

Probabil că tot ceea ce am prezentat până acum poate fi perceput ca o "simplă teorie". Trecând la "practică", pot spune că am rămas destul de uimit la citirea rezultatelor semestriale publicate de grupul Accor. Pentru cei care nu ştiu, Accor este unul dintre cele mai coerente grupuri din turism(eu îi consider cei mai buni).  Concentrat în jurul business-ului hotelier, unde acoperă absolut toate segmentele, grupul a reuşit să dezvolte/integreze business-uri adiţionale de succes, precum Carlson Wagonlit, Thalassa şi, mai cunoscutele, Ticket Restaurant.  Şi aceasta este numai partea vizibilă a conglomeratului întrucât, în spatele fiecărei activităţi se află o mulţime de alte business-uri secundare(logistică, transport, etc) fără vizibilitate externă, dar impecabil gândite şi integrate
 

Cu toată integrarea, coerenţa şi viziunea de care a dat dovadă, Accor a raportat pentru prima jumătate a anului curent pierderi nete de 150 milioane EUR. Aceasta în condiţiile în care managementul grupului este unul dintre cele mai performante din industrie. Pentru a motiva această afirmaţie vă voi aminti că Accor a implementat cu succes un program de reducere a costurilor încă de anul trecut, intuind greutăţile anului 2009. Dacă în 2007 climatul bun  din prima jumătate a anului, dublat de reducerea costurilor a generat un profit excelent pentru Accor, condiţiile total nefavorabile ale anului curent au lăsat fără replică managementul grupului, care se vede pus în faţa unei realităţi dure. Şi, pentru a contracara climatul nefavorabil, conducerea Accor a venit cu o propunere pe cât de surprinzătoare, pe atât de justă: separarea grupului în două părţi distincte. Astfel, în viitorul apropiat, activitatea hotelieră/turistcă se va dezvolta independent de cea de servicii corporate(tichete de masă). În urma acestei împărţiri, partea profitabilă a grupului(servicii corporate), va putea implementa strategii de creştere  pentru a deveni şi mai profitabilă. Rămâne de văzut modalitatea în care va fi susţinută activitatea de dezvoltare/expansiune a grupului hotelier, în condiţiile în care turismul pare a semnaliza încă un an slab.Şi, probabil, infinit mai grea va fi găsirea unei formule salvatoare care să readucă grupul hotelier pe profit. Cu toate că pare imposibil, eu am încredere în ei. Şi, după reacţia pieţei se pare că nu numai eu.

Ca o concluzie, putem observa că în turism climatul general este unul pesimist. În cazul continuării evoluţiei negative din domeniu(foarte probabilă), se vor creea premisele unor discounturi semnificative şi deosebit de interesante. Deocamdată, preţurile acţiunilor din domeniu nu au scăzut la nivelul la care mă aşteptam, dar probabilitatea ca în prima parte a anului viitor să asistăm la scăderi semnificative este foarte mare.

Incompetenţă şi recuperare

Într-un excelent editorial din Financial Times, John Kay reuşeşte aplicarea impecabilă a principiul lui Peter("într-o ierarhie, fiecare salariat are tendinţa de urca până la nivelul său de incompetenţă" ) la nivelul instituţiilor financiare. Ceea ce rezultă este atât o observaţie de mare fineţe cât şi, mai ales, o realitate cruntă: "Financial institutions diversify into their level of incompetence. They extend their scope into activities they understand less until they are tripped up by one they cannot do." Demonstraţia beneficiază de exemple din lumea reală, culminând cu reamintirea aberantului episod al luptei dintre RBS şi Barclays pentru adjudecarea ABN. Rezultatul îl ştiţi cu toţii şi nu mai insist.

Dincolo de hilarul principiului, aplicabilitatea sa în întreaga societate este de-a dreptul îngrijorătoare. Nu de puţine ori am vorbit aici despre prostie, evidenţiind mostre atât la nivelul managerilor, al politicienilor sau al birocraţilor. Prostia şi incompetenţa uneori se confundă, alteori se suplinesc reuşind, de fiecare dată, să-şi facă impecabil treaba. Oare principiul lui Peter este consecinţa traiectoriei noastre de dezvoltare sau este doar o caracteristică a societăţii umane? Este o întrebare care mă macină de ceva vreme şi căreia încă nu i-am găsit răspuns.

O mai ţine cineva minte pe Caly Fiorina? După o carieră de succes la AT&T(Executive Vice President), în 1999 a tras potul cel mare fiind numită CEO la Hewlett Packard. Toată lumea paria pe o carieră de succes şi pe o creştere organică a HP. Rezultatul a fost însă un dezastru. În 2002(sper să nu mă înşel) a forţat inutil preluarea Compaq, consecinţa acestei achiziţii fiind dramatică. Acţionarii HP constatând cum firma a ajuns aproape de sufocare, au luat cea mai bună decizie, înlocuind-o pe Carly Fiorina în 2005. 

Exemple ca acesta sunt nenumărate şi, ducând mai departe observaţia lui Kay, putem spune că forţa acestei recesiuni este dată de o acumulare letală de incompetenţă la toate nivelele. Probabil revenirea se va face simţită abia atunci când vom asista la o masivă şi vizibilă decantare în urma căreia incompetenţa va migra în jos, revenind la nivelul de competenţă. Deocamdată acest fenomen nu s-a produs decât în câteva locuri, şi acolo sub impulsul unor factori externi. Cred că în momentul în care acest fenomen se va generaliza, vom putea percepe semnale reale ale recuperării.

No comment

"Avand in vedere prevederile Ordonantei Guvernului nr. 39/1996 privind infiintarea si functionarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. II alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2009 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 39/1996 privind infiintarea si functionarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, ministrul finantelor publice emite urmatorul ordin:

Art. 1. - In baza art. II alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2009 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 39/1996 privind infiintarea si functionarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, se aproba Procedura de solicitare si punere la dispozitia Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar a unui imprumut din veniturile din privatizare, in situatii exceptionale in care resursele financiare ale Fondului sunt insuficiente pentru acoperirea platii compensatiilor aferente depozitelor garantate, cuprinsa in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.

Art. 2. - Directia generala de trezorerie si datorie publica va duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si intra in vigoare la data publicarii.

   Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Pogea

 " 
 [mulţumesc lui Marona pentru semnalarea apariţiei acestui ordin]

Fragmente ignorate

"Oceanul va creşte, desigur, va creşte
până când fiecare moleculă a lui
cât un ochi de cerb va fi
sau
cu mult mai mare
cât un trup de balenă va fi"

De fiecare dată când ne confruntăm cu tentaţia îndepărtării de realitate, raţiunea ne dă un semnal menit a ne readuce cu picioarele pe pământ. Ignorarea acestuia ne conduce către tărâmuri psihedelice, unde o tandră linişte şi o duioasă inconştienţă iau locul raţiunii. Realul însă îşi continuă curgerea, iar atunci când gap-ul devine periculos de mare, o mişcare corectivă puternică întrerupe brutal tentaţia iraţională. Este o situaţie similară cu cea a câinelui care e legat de căruţă. Dacă se opreşte din mers pentru a trage un pui de somn, funia îl readuce imediat la realitate arătându-i în modul cel mai clar cu putinţă care e direcţia.

Rememorând ceea ce s-a produs până acum, putem lesne observa că toate semnalele pe care le-am primit sunt doar percepţii. Peste tot se vorbeşte de recovery, dar nu se aminteşte faptul că până acum nu s-a făcut absolut nimic . S-a vorbit, s-au făcut comitete şi comiţii, dar practic nu s-a rezolvat nimic. Doar discursuri desuete al căror singur efect a fost probabil simţit de producătorii de promptere.

În cele ce urmează doresc doar să atrag atenţia asupta faptului că riscăm să deraiem din nou din cauză că ne rupem de realitatea fundamentală, acţionând mai degrabă sub impulsul percepţiilor. Situaţia economică este total diferită de lumea minunată creată de presă. Voi începe cu semnalarea unei realităţi comunicate de Fitch: încetinirea creşterii numărului de restanţe la creditele ipotecare este eclipsată de valorile din ce în ce mai mici ale creditelor restante care revin la normal. Valorile date publicităţii spun totul: dacă în perioada 200-2006 rata creditelor restante care reveneau la normal se situa la ~45%, în prezent indicatorul a căzut la 6.6%. Este simplu de intuit că, în aceste condiţii, restanţa reprezintă doar o "haltă" în drumul către default. Poate că aţi observat că numărul falimentelor bancare continuă să crească. Este vorba de instituţii care se sufocă sub presiunea restanţelor şi a activelor toxice(cu toate că separarea nu e corectă , am făcut-o pentru a delimita produsele financiare reale de cele ireale). Aceste bănci dau faliment, dar până acum nu au beneficiat de pachetele generoase de ajutoare din partea FED sau a Trezoreriei! Cu alte cuvinte, instituţiile care funcţionau cât de cât în realitate pică pentru ca "mumiile vii" care au provocat întreaga nebunie să poată trăi cuplate direct la ţeava cu dolarii produşi de tiparniţe.

Aspectul bancar este doar un element al întregului puzzle(ce-i drept este unul extrem de important din cauza conexiunilor pe care le are cu toată economia). Modelul de creştere de până acum a fost unul bazat pe o minnciună. Toată lumea a gravitat în jurul "naţiunii consumator"care, în acelaşi timp, era şi producătorul bunului cu cea mai mare căutare: banul. Numai că banul produs de SUA începe să-şi piardă din credibilitate, iar naţiunea consumator din putere. Criza ne-a scos la iveală o naţiune supra-îndatorată atât ca ţară cât şi ca individ, punând la îndoială întreg fundamentul economic. Care sunt perspectivele creşterii? Zero conform modelului actual. Pentru a putea creşte trebuie să dăm bani americanilor, dar aceştia nu şi-i mai pot permite. Pentru a-i putea accesa, ar trebui să le ştergem datoriile istorice, să resetăm cumva tot gunoiul care se încăpăţânează să rămână în scripte.

Perspectiva este cruntă şi dacă renunţăm la actualul model. Prinşi în capcana creşterii perpetue, ne-am dezvoltat capacităţi de producţie supradimensionate, am inventat modele aberante de business. Multă vreme, o bună parte din consumul casnic a fost predestinată gunoiului. Stimularea consumului a fost echivalentă cu stimularea economiei reale care s-a dezvoltat cu mult peste capacitatea reală de absorbţie a consumatorului. Aceste lucruri se văd cu ochiul liber acum, iar creşterea şomajului, continuarea presiunii deflaţioniste şi nivelul creditelor neperformante sunt consecinţe ale unui model falimentar.

Din punct de vedere al burselor, lucrurile nu stau grozav întrucât în ultima perioadă s-au tranzacţionat sentimente. Tehnic, peste tot în lume, indicatorii se află în zone de supracumpărare. Se aude că se livrează petrol în SUA, creşte isteric preţul acestuia. Publică o agenţie un studiu dubios despre necesarul de cupru al Chinei, se duc cotaţiile până la cer. Grav este că rămân acolo. Şi ca justificare a preţurilor înalte este adusă în discuţie terminarea crizei. Nu cred că greşim prea mult dacă spunem că am ajuns în momentul în care comerţul real a fost înlocuit cu comerţul cu recovery-ul. Le fel cum în Evul Mediu se dezvolta comerţul cu moaşte, aşa se dezvoltă acum un morbid balon al iluziei.

Vă propun un exerciţiu: eliminaţi din ştirile zilei toate acelea care se referă la percepţii şi citiţi-le numai pe cele care prezintă date reale. Veţi înţelege imediat că lucruriel stau cu totul altfel.

Despre curs

Săptămâna trecută am avut parte de două rapoarte/recomandări aparent contradictorii. Pe de o parte analiza Danske Bank, conform căreia leul este supraevaluat cu aproximativ 20%, iar pe de altă parte surprinzătorul mesaj venit dinspre Deutsche Bank conform căruia moneda naţională se va aprecia în următoarele 3 luni cu aproximativ 5.8%. Tradus în cifre ne-ar rezulta că Danske vede euro la 5 lei în timp ce DB la 4 lei. O diferenţă destul de mare pentru a putea fi considerată o "marjă de eroare".

Este într-adevăr aproape şocant să citeşti pe Bloomberg ceva de genul "Buy Romanian Leu on Growth View". Motivele care-i fac pe nemţi să se declare atât de optimişti sunt legate, conform declaraţiilor, de deficitul de cont curent aflat în contracţie vizibilă şi de împrumutul obţinut de la FMI. Destul de desuet pentru a putea fi considerat corect. Dacă e să ne referim numai la deficit, observăm că analiza este superficială întrucât corecţia s-a făcut exclusiv pe fondul reducerii consumului. Cauzele care au determinat explozia deficitului de cont curent nu au fost rezolvate, iar faptul că în acest an a scăzut nu înseamnă că anul viitor nu va creşte la fel de repede. În realitate cred că sunt trei motive principale pentru care DB a dat un semnal pozitiv pentru noi:
1. Predictibilitatea mişcărilor de susţinere a cursului. BNR va continua în mod sigur să susţină cursul până la alegeri. Mişcarea este lesne de înţeles, dar destul de dubioasă din punct de vedere al stabilităţii financiare.
2. Foamea de lei din octombrie. Octombrie este luna în care finanţele vor aspira cu sete de pe piaţă o cantitate imensă de lei, făcând uitat euro pentru o scurtă perioadă de timp. Este posibil ca în această perioadă să avem scăderi puternice de curs;
3. Intrarea DB pe piaţa românească. Nu vor intra de plăcere, ci pentru că trebuie. Deocamdată prin recomandarea pe care au dat-o doresc probabil să dea un semnal mai degrabă acţionarilor pentru a nu întâmpina rezistenţă la viitoarea mişcare pe care(de voie/de nevoie) o vor face. O să ofer mai multe detalii la momentul respectiv. Oricum, acesta cred că unul dintre cele mai importante motive ale anunţului.

În ceea ce priveşte diferenţele dintre cele două puncte de vedere, ele nu există. Danske Bank a constatat supra-aprecierea, iar aceasta nu înseamnă că vom asista imediat la corecţii. Probabil după alegeri vom avea ceva discuţii interesante pe această temă, dar până atunci mai avem destule evenimente cel puţin interesante.

Azi

E bine să ne reamintim. Asta în special pentru cei care se grăbesc să proclame moartea capitalismului...

The Ascent of Money

Partea 1:


Partea a 2-a:

The Bubble Lab

Vom explora în acest articol una din caracteristicile care ne diferenţiază net de celelalte specii: iraţionalul. Chiar dacă pare a fi un defect, partea iraţională din noi, cea responsabilă de acţiunile nebuneşti şi de lucrurile lipsite de logică cred că, până la urmă, este cea care ne face fascinanţi. De multe ori din ieşiri nebuneşti au rezultat lucruri fabuloase; încăpăţânarea iresponsabilă a unora a fost vinovată de realizarea unor capodopere sau descoperiri. Evident, acelasi irational este responsabil pentru evenimente macabre si paginile negre ale istoriei.

În mediul economic, iraţionalul este vinovat pentru perturbaţiile inexplicabile, iar latura sa radicală, exuberanţa iraţională, este principala vinovată pentru dezvoltarea "fenomenului bubble". Este vorba de un iraţional care acţionează pervers, la nivel de masă, creând o psihoză căreia aproape că nu i se poate rezista.

Ceea ce vedeţi în imaginea de mai jos este graficul uneia dintre cele mai vechi bule speculative: "tulip mania". Pentru cei care nu ştiu, întreaga tărăşenie s-a desfăşurat în Olanda,(1634-1637). Generatorul şi suportul a fost un element de lux al acelor vremuri: bulbul de lalea(o anumită specie a cărei reproducere era extrem de greoaie). Preţul acestuia a crescut aberant, reuşind să contagieze şi ţările din jurul Olandei. Evident, ca în cazul tuturor marilor himere ale istoriei, nebunia a început odată cu introducerea unui sistem de tranzacţionare gen future-ul actual, fără niciun suport viabil. Nu voi mai continua cu povestirea deoarece există pe net o groază de documentaţie.


Motivul pentru care am preferat acest grafic este unul cât se poate de simplu: absolut toate bulele speculative au aceeaşi dezvoltare, în patru faze:

1. Perioada de acumulare - este cea în care se remarcă o creştere lină a preţului(uneori avem parte de evoluţii laterale pe o perioada destul de lungă de timp). Cu toate că evenimentele se desfăşoară normal, începe să se manifeste un ataşament al unora pentru respectiva investiţie,

2. Pseudo-corecţia - o mişcare de corecţie care anulează câştigurile unei perioade destul de mari de timp. Punctul de minim al corecţiei este atins de obicei(nu este o regulă) la o valoare cu 25% mai mică decât maximul. Atunci când perioada de acumulare are o dezvoltare laterală, pseudo-corecţia lipseşte ca şi fază distinctă.

3. Perioada exponenţială - atraşi de corecţie şi de perspectivele unei reveniri, cumpărătorii se înghesuie pentru a prinde "zona de discount", provocând o creştere din ce în ce mai accelerată a preţului. În acest moment explodează iraţionalul! Cei care în perioada de acumulare "se ataşeră", văd cum calculele lor au devenit "realitate", investind şi mai mult cu certitudinea unor câştiguri fabuloase în viitor. Creşterea rapidă aduce în cursă participanţi neiniţiaţi, dornici de câştiguri facile. Perspectivele bune atrag finanţări masive pentru achiziţii. Preţurile cresc isteric şi creează impresia unei oferte care nu poate acoperi cererea.

4. Declinul - este o perioadă foarte scurtă, în care preţurile cad violent. De obicei apare după ce iniţiaţii reuşesc să-şi marcheze profitul. Pierderile sunt imense şi toată lumea se trezeşte din realitatea abulică.

Dacă veţi avea curiozitatea să studiaţi şi graficul altor bule speculative din istorie, veţi observa că absolut toate au urmat acelaşi acelaşi tipar. Cu toate acestea, de fiecare dată s-au găsit destui participanţi pentru generarea unor crize răsunătoare.

Din tot acest articol nu trebuie să trageţi decât o singură concluzie: atunci când întâlniţi pattern-ul exponenţial(corespunzător fazei a treia) staţi de-o parte. E mai sigur!

Comportamente atipice

Fiecare val major are în componenţă mişcări contrare sensului de mers. Studierea acestora scoate în evidenţă atât "perturbaţiile" mişcării principale cât şi specificitatea unor elemente greu sincronizabile. De obicei, re-sincronizarea "revoltaţilor" cere timp, iar mişcările de corelare se desfăşoară la amplitudini mult mai mari. Întorcându-ne la bursă vă voi aduce în atenţie două evoluţii contrare care au făcut carieră.

Volkswagen, producătorul care creştea spre maxime în timp ce titlurile concurenţilor se "zbăteau în sânge" pare a fi ajuns la momentul adevărului printr-o spectaculoasă cădere. După ce anul trecut a atins maximele absolute, anul acesta părea a fi intrat într-o cuminte evoluţie laterală. "Pacea" instaurată a fost însă perturbată violent de căderea începută în această lună. Hilar este faptul că atât creşterea cât şi căderea au avut aceeaşi cauză: Porsche. Anul trecut creşteau pentru că Porsche încercau să-i achiziţioneze cu orice preţ, iar anul acesta cad pentru că vor să achiziţioneze Porsche. Din toată această suveică ies multe miliarde în minus, bani efectiv aruncaţi pe fereastră. Titlurile VW par a se transforma într-un paradis al short-erilor întrucât, indiferent de viitoarele mişcări legate de Porsche, percepţia investitorilor rămâne negativă: continuarea preluării înseamnă risipă de bani, întreruperea sa înseamnă eşec.


O evoluţie mult mai interesantă este cea a pieţei chineze. Aici decuplarea de trendul principal s-a produs în noiembrie anul trecut când, contrar tuturor aşteptărilor, titlurile chinezeşti s-au înscris, aparent inexplicabil, pe un puternic trend ascendent. Astfel în martie, în timp ce pe toate pieţele se înregistrau minime, titlurile chinezeşti mergeau pe un puternic trend ascendent(corecţia din martie a pieţei chineze nu a contrazis trendul de creştere). Explicaţiile acestei evoluţii stau în planul de combatere a crizei implementat de guvernul chinez, mult mai credibil decât bâlbele unui final de mandat american. Luna august aduce însă şi piaţa chineză în zodia scăderilor violente. La ora actuală, SSEC se află periculos de aproape de EMA(200), iar o intrare sub această linie poate semnaliza un puternic trend descendent.

În graficul de mai jos aveţi evoluţia SSEC vs DOW. Privindu-l îmi persistă o întrebare firească: cine este de fapt decorelat: SSEC faţă de DOW sau DOW faţă de SSEC? Încercaţi să deplasaţi graficul DOW spre stânga cu ~4 luni şi veţi obţine o corelare aproape perfectă. Ciudat, nu-i aşa? Concluziile vă las să le trageţi singuri. :-)

Realitatea romanească

Dezvoltarea de până acum a crizei ne-a dat posibilitatea să înţelegem mai multe lucruri despre economia noastră, unele bune, iar altele extrem de îngrijorătoare. Având în vedere că suntem într-un moment de răscruce, am considerat utilă o trecere în revistă a acestor elemente pentru a ne putea face o imagine cât mai clară despre realitatea românească.

Poate că cea mai îmbucurătoare constatare este faptul că, în ciuda poziţiilor pesimiste ale unora, există economie şi în România. Mă refer la zona privată, acolo unde realităţile crizei au condus la mişcări rapide şi, la un moment dat, extrem de dureroase. Dacă ne gândim la modalitatea în care Dacia începuse restructurările la sfârşitul anului trecut sau de valul de concedieri efectuat până acum, putem constata lesne că, în general, în mediul privat s-a înţeles foarte bine natura crizei, firmele dând dovadă de un "instinct de conservare" foarte sănător. Aceasta a avut ca efect evitarea falimentării şi continuarea activităţii, chiar dacă la un nivel mai jos.

Un alt element îmbucurător pe care l-am remarcat a fost menţinerea remiterilor la un nivel ridicat. Cu toate că m-aş fi aşteptat la o prăbuşire a remiterilor pe fondul înrăutăţirii condiţiilor economice din Spania şi Italia, se pare că românii au fost mult mai bine pregătiţi pentru criză decât ne-am fi aşteptat. Oricum, cred că cei care se încadrează în categoria "căpşunarilor" sunt adevăraţii eroi ai României, cei care, prin munca lor şi prin ataşamentul faţă de ţară, au reuşit şi reuşesc să menţină economia românească pe linia de plutire.

Din păcate, elementele negative sunt cele dominante şi din cauza aceasta vom suferi ceva mai mult de pe urma crizei decât alţii. În primul rând statul se dovedeşte a fi incapabil de a desfăşura şi înţelege o activitate economică viabilă. Sufocat de un aparat birocratic ineficient şi excedentar, statul se dovedeşte a fi cel mai mare duşman al economiei reale. Refuzul restructurărilor de până acum a condus la o îndatorare inutilă. Poate cel mai mare duşman pe care-l văd este reprezentat ameninţarea cu creşterea fiscalităţii. Constat cu îngrijorare că s-au găsit "deştepţi" care constată că nivelul de taxare/impozitare din România este dintre cele mai joase din UE. Evident, este vorba de o prostie rezultată din necunoaşterea realităţilor economice autohtone. Asemenea opinii sunt periculoase deoarece pot conduce la creşterea fiscalităţii în detrimentul restructurării statului.

Un alt punct negativ este dat de politica BNR care, de fiecare dată, a preferat un joc duplicitar în anii electorali, menţinând forţat cursul. Observaţia Danske Bank cu privire la supraevaluarea cu 20% a monedei naţionale nu este decât vârful vizibil al problemei. Cursul "subvenţionat" de BNR menţine inutil anumite dezechilibre în economie. Experienţele din trecut arată că acest gen de acţiuni conduc invariabil la creşteri de curs radicale, ceea ce probabil vom simţi din ce în ce mai puternic după alegeri. Explicaţiile oficialilor BNR cu privire la "corecţia prea rapidă" a deficitului de cont curent pur şi simplu nu stau în picioare şi sunt contrazise de realitate. Dacă ar fi atât de sănătos cursul, de ce este nevoie de "perfuzia" zilnică din partea BNR?

Ultimul element pe care vreau să-l atac este cel al reformei electorale care se dovedeşte a fi o prioritate naţională. Aşa cum s-a observat, sesiunile numeroase de alegeri au un efect absolut pervers asupra economiei. Probabil ar fi benefică comasarea tuturor alegerilor într-un singur an, poate chiar într-o singură sesiune. Ceam mai bună soluţia ar fi desfăşurarea în acelaşi timp a alegerile locale, parlamentare, europene şi prezidenţiale. Ar costa mult mai puţin şi s-ar evita perioadele de provizorat precum cea prin care trecem acum.

Rezultate semestriale Raiffeisen

Făcând o lectură diagonală a raportului semestrial publicat de Raiffeisen International(disponibil aici) remarc o cădere în linie a indicatorilor instituţiei financiare austriece. Atat din punct de vedere al activelor(~ -7%) cât şi al pasivelor(~ -4%) se constată o diminuare clară. La capitolul profit consolidat lucrurile stau de-a dreptul dezastruos întrucât se înregistrează o diminuare a acestuia cu 86.2%. Incriminată pentru această situaţie este deteriorarea portofoliului de credite şi creşterea galopantă a provizioanelor(de peste patru ori, până la 969 milioane EUR), iar principalele responsabile pentru această situaţie sunt Rusia(252 mil. EUR), Ucraina(258 mil. EUR) şi Ungaria(83 mil. EUR). Mergând ceva mai adânc în analiză, observăm că din punct de vedere regional, cea mai profitabilă regiune este Europa de Sud-est(unde s-a înregistrat o scădere a profitului "doar" cu 54%), iar cea mai neprofitabilă este CSI(include şi Ucraina), unde s-a înregistrat o pierdere de 48 milioane EUR. Este de-a dreptul ciudat că în acest moment "perla coroanei" a devenit una dintre cele mai subdezvoltate zone din punct de vedere bancar, însă o explicaţie ar putea fi dată de faptul că aici criza încă nu s-a manifestat la adevărata intensitate. Nu vreau să fiu considerat pesimistul de serviciu, dar ceea ce surprinde în acest raport este nivelul mic al provizioanelor din Sud-Estul Europei, mai mic chiar decât cel din Europa Centrală, ceea ce pare paradoxal. Totuşi, dacă raportăm provizioanele la total active, Europa Centrală stă ceva mai bine decât zona sud-estică(0,0068 faţă de 0,0095), Iar CSI şi Rusia conduc detaşat(0,02%, respectiv 0,03%).

Cu toate că pentru moment situaţia arată încă verde, banca se bazează pe o revenire a economiilor în perioada imediat următoare, perspectivă pe care o consider optimistă. Situaţia din Rusia este departe de a fi rezolvată. La fel şi în Ucraina, iar în România abia după alegeri vom înţelege cu adevărat cum arată criza. Fără doar şi poate, expunerea puternică a Raiffeisen pe Europa Centrala şi de Est se va constitui în viitorul apropiat într-o adevărată provocare(ca să nu-i spun piatră de moară).

Poate cel mai ciudat pasaj din întreg raportul se referă la aprobarea primită din partea BNR(începând cu luna iulie a.c.) pentru utilizarea unui sistem intern de rating în calcularea riscului de credit(ştirea a fost publicată ieri de către Ziarul Financiar). Trecând peste faptul că BNR nu a făcut până acum vorbire despre această avizare, cred că ar fi interesant de aflat cum poate fi interpretat următorul pasaj: "Regulators generally reward this approach with lower capital requirements compared with the standartized approach".

În general analiştii au plasat rezultatele publicate la nivel "neutral", considerându-se că ele sunt în linie cu estimările şi cu realităţile pieţei. Cei mai pesimişti privind evoluţia viitoare sunt analiştii Citi care recomandă vânzarea: "We rate the stock 'high risk'. Our risk rating reflects the fact that Raiffeisen operates in the less-developed banking markets of Central and Eastern Europe, a number of which, such as Ukraine and Hungary, are facing severe economic difficulties. This is expected to lead to a significant deterioration in asset quality and have a negative impact on the bank's earnings". Cu toate că nu are legătură cu publicarea rezultatelor Raiffeisen, este interesantă şi atenţionarea lui Patriciu publicată în ziarul Adevărul: "Din păcate, Europa de Est este încă victima unei furtuni puternice, iar ochiul furtunii este sistemul bancar austriac. Noi trebuie să fim extrem de atenţi la ce se întâmplă în continuare".


P.S. Acţiunile Raiffeisen International par a fi marcat un maxim local. Unii indicatori par "încărcaţi" la maxim, iar cel mai probabil vom avea o evolutţie descendentă în perioada următoare. Pe graficul săptămânal este interesant de urmărit dacă MACD-ul va reuşi să treacă de zero(puţin probabil).

Povesti mecanice

Sfârşitul telenovelei nemţeşti ne creează oportunitatea unei noi treceri în revistă a mişcărilor înregistrate în industria auto. Ca o remarcă generală, putem spune că şi aici, ca dealtfel în toate domeniile de activitate, nu se întrevede momentan nicio schimbare radicală. Faptul că au mai fost ceva falimente, ajutoare de stat sau mici sincope nu înseamnă nimic. Industria auto este neschimbată, cu aceleaşi ineficienţe şi preţuri umflate.

Pe piaţa germană, cele două grupuri au ajuns într-un final(aşa cum intuiserăm aici şi aici) la o înţelegere: Volkswagen va plăti circa 3.3 mld. dolari pentru 42% din Porsche, punând piatra de temelie pentru o viitoare fuziune. Nu cred că am greşi prea mult dacă am considera că, prin această mişcare, Volkswagen a reuşit să cumpere cu peste 3 mld $ datoriile lui Porsche de peste 10 miliarde. Sumele care se învârt în jurul acestei tranzacţii sunt destul de mari, iar datoriile vor reprezenta clar o piatră de moară atârnată de gâtul recent renăscutului "Auto Union". Într-adevăr, pentru moment, Volkswagen are destui bani, dar viitorul este problematic. Dacă ne gândim numai că integrarea lui Porsche aduce un nou val de modele care concurează pe acelaşi segment supraaglomerat al automobilelor premium ne rezultă în mod logic faptul că vom mai asista la noi "dureri ale facerii". Oricum, noul conglomerat va mai avea multe hopuri de trecut, iar viitorul său nu cred că este atât de strălucit cum îl văd unii. Investitorii se pare că au înţeles bine acest lucru din moment ce acţiunile celor două companii evoluează în sens contrar: la Porsche preţurile cresc(fuziunea este văzută ca o salvare a sa) în timp ce la Volkswagen titlurile au intrat într-o depreciere masivă(privită din punctul de vedere al VW fuziunea este o piatră de moară).

La Opel lucrurile nu s-au stabilizat şi deocamdată nu se întrevede vreo ieşire. Soluţia cozii de topor ruseşti(am numit aici pe Magna International) a fost refuzată categoric de GM din cauză că, prin intermediul acestei preluări, ruşii ar fi reuşit să aibă acces la mai multe patente GM. Cum transferul de tehnologie către ruşi nu este şi nu va fi acceptat de către americani, soluţia blatului cu Putin a picat, aruncând politicienii de doi bani ai Germaniei acolo unde le este locul: în groapa cu ridicol. Oricum, bâlbele de până acum îşi vor pune agresiv amprenta asupra evoluţiei viitoare a Opel, nefiind exclusă posibilitatea intrării în faliment.

La GM lucrurile par a fi revenit cât de cât pe linia de plutire. Ieşit dintr-un faliment de complezenţă, constructorul pare a intra cu un nou suflu pe piaţă. Astfel a venit ideea vânzării de maşini prin eBay(site-ul este operaţional la http://gm.ebay.com). Soluţia nu pare rea întrucât va reduce cheltuielile cu reţeaua de dealeri, dar rămâne de văzut cum va evolua. O altă idee puternic marketată este cea a unui vehicul hibrid cu un consum estimat de sub 1 l/100km. Aceasta probabil pentru a demonstra Administraţiei Obama ataşamentul pentru noua orientare verde, cu toate că în spate se declară tranşant că nu va fi stopată producţia maşinilor mari.

Surprinzător, cel mai bine dintre constructorii americani stă Ford, câştigătorul absolut al programului "cash for clunkers"(un fel de rabla autohtonă). După obţinerea ajutorului de la stat, Ford a dovedit că este în continuare un constructor solid, iar divizia sa din Europa pare a evolua sub auspicii pozitive(lucru foarte bun şi pentru noi).

Ultimul mare constructor american, Chrysler este în continuare în stadiul de "redesenare" a strategiei. Cu Marchionne "întronat" şef, alianţa Fiat-Chrysler cred că va da lovitura. Cel puţin din punct de vedere strategic, lucrurile par coerente. Astfel, Chrysler va continua să producă ceea ce ştie cel mai bine, adică maşini mari, beneficiind de experienţa Fiat în domeniul motoarelor economice. Maşinile mici pentru piaţa americană vor fi cele furnizate de Fiat(pentru început Alfa Romeo, Fiat 500 şi posibil Lancia) şi asamblate în uzinele Chrysler din Canada. În cazul în care se va ieşi rapid din criză, putem spune că Marchionne a tras lozul câştigător întrucât punctul nevralgic al Fiat îl reprezenta accesul pe piaţa maşinilor mari. Cum probabil ştiţi, costul de fabricaţie al unei maşini mici este comparabil cu cel al unei maşini mari, dar preţurile de vânzare(şi evident profiturile) sunt net în favoarea maşinilor mari. Aceasta face ca, în cazul unei reveniri, Fiat să aibă "soluţia" pentru un segment în care era deficitar. În cazul în care criza va continua, strategul de la Fiat a găsit o soluţie de-a dreptul genială: o alianţă globală cu Tata Motors. Astfel, modelele low cost din Europa(atât cel anunţat de VW-Skoda cât şi Logan) vor fi concurate de anul viitor de micuţa şi ieftina Tata Nano! Iar colaborarea nu se opreşte doar în Europa, întrucât Fiat va facilita pătrunderea indiencei şi pe piaţa Sud-Americană, acolo unde are o prezenţă puternică. Genial!(dacă mă bănuiţi de partizanat în favoarea Fiat aveţi dreptate; anul acesta am obţinut din titlurile lor un profit de peste 70%!!!).

Ultimii pe listă sunt producătorii francezi care s-au făcut remarcaţi deocamdată numai prin ajutoarele primite de la stat. Aici pare a nu se fi mişcat chiar nimic, lucru care s-ar putea să-i coste în perspectiva unei continuări a climatului nefavorabil. În scurt timp, poziţia Logan va fi atacată dur atât de VW cât şi de Fiat(cu Nano), iar aceasta necesită o repoziţionare rapidă. Cu toate că ar putea invoca ghinionul, Carlos Goshn pare a fi omul nepotrivit pentru Renault. Până acum nu s-a remarcat decât prin eşecuri(Twingo, noua Laguna), iar capacitatea sa legendară de economisire şi optimizare a fost contracarată eficient de către sindicalişti şi politicieni. Situaţia este similară şi la PSA, unde iniţiativele au îngheţat în aşteptarea mesajului de terminare a crizei. Nu sunt noutăţi, nu s-a făcut nimic, totul e anchilozat. Poate doar o fuziune ar mai putea readuce lucrurile la normal, dar deocamdată nu prea se mai anunţă nimic(BMW se pare că a amuţit, iar Marchionne e ocupat cu Chrysler).

În concluzie, perioada de după "resuscitarea forţată" ne aduce în prim-plan o industrie auto aproape incapabilă de a se reinventa. Tehnologia care ar putea da un nou impuls industriei încă se lasă aşteptată, iar poziţia defensivă adoptată de către producători nu cred că este de bun augur. Dacă nu vor conştientiza că trebuie să se schimbe(şi să schimbe ceva), vor cunoaşte exact acelaşi destin implacabil al marilor eşecuri din istorie. Chiar dacă unii dintre ei par vii, aparatele încă sunt puse, iar o întrerupere poate avea efecte dezastruoase. Şi vremea "marii decontări" nu cred că e departe.

Eur/USD

După rally-ul început la sfârşitul lunii aprilie şi terminat în iunie, EUR/USD a intrat în evoluţie laterală. De-a lungul acestei ultime perioade semnalele venite dinspre pieţe au fost mixte, iar aceasta se poate vedea foarte clar pe grafic. Exista într-adevăr o incertitudine în piaţă, dar forţele care trag moneda europeană în jos par deocamdată ceva mai puternice.

MACD-ul se îndreaptă către zona de alarmă, iar RSI-ul pare a urma aceeaşi traiectorie. Ceea ce mi-a atras însă atenţia în mod deosebit a fost căderea preţului sub Tenkan-Sen şi re-apropierea de Kumo. În cursul lunii iulie am mai avut o intersectare a Tenkan-Sen cu Kijun-Sen şi o atingere a norului, dar euro şi-a revenit, graficul păstrându-se în zona pozitivă. Probabil săptămâna viitoare vom avea o imagine ceva mai clară. De data aceasta moneda europeană nu mai are spatiu de manevră prea mare; o nouă depreciere poate însemna confirmarea unui trend descendent(atenţie la SL). Dacă se va întâmpla aşa, rămâne de văzut. Momentan acestea sunt simple observaţii, neconfirmate încă. Oricum, situaţia actuală este cel puţin interesantă, în special dacă extindem studiul şi în contextul EUR/JPY, EUR/GBP(e totuşi duminică, asa că n-o mai întind) .
:-)

10 Trillion and Counting

Prostia ca ideologie

Franţa şi Germania cresc anemic în trimestrul doi. Plutonului fruntaş european i se alătură o ţară mică şi neînsemnată: Portugalia. Dacă pentru primele două creşterea înregistrată se datorează aproape exclusiv intervenţiilor masive şi brutale ale statului în economie, Portugalia chiar reprezintă o surpriză. Cu toate că nu este una din "favorizatele" UE, a reuşit aproape imposibilul: o creştere economică de 0.3%. Aceasta însă nu l-a făcut pe prim-ministrul Socrates să modifice prognoza de contracţie economică de 3.4%. De asemenea, nu a schiţat niciun moment vreo dorinţă de a ieşi în Praça do Comércio pentru a le explica marinarilor de pe Teju cum perspectivele economice sunt măreţe. Din contră, pe un ton calm a explicat că nici pe departe acesta nu este finalul crizei ci, cel mai probabil începutul sfârşitului crizei. De asemena, a anunţat că binefacerile acestei creşteri nu vor avea un impact imediat asupra pieţei muncii. Şi, pentru a prezenta tabloul complet vă voi amintri în treacăt că Jose Socrates are de înfruntat în luna septembrie o sesiune dură de alegeri. Cum probabil bănuiţi, campania electorală va fi dominată de subiectele economice.

Încercaţi să priviţi către România şi veţi înţelege imediat realitatea. Echipa aflată acum la putere a reuşit performanţa de a creşte gradul de îndatorare a ţării de trei ori pentru a plăti pomeni electorale unui aparat bugetar ineficient şi supradimensionat. Şi-au permis luxul de a ţine pe loc reformele un an de zile pentru a facilita realegerea lui Băsescu(nu este oare un preţ cam mare?). Până acum au fost transmise numai mesaje eronate, măsurile luate au fost ori aberante ori prost formulate(astfel încât au fost invalidate). Suntem la şapte luni de criză şi în continuare se vorbeşte cu nesimţire despre greaua moştenire. Aşa cum am spus de mai multe ori, neaplicarea la timp a unor măsuri se va răzbuna prin dezvoltarea unor fenomene mult mai radicale. Reamintiţi-vă de consecinţele ultimul an al lui Văcăroiu şi veţi înţelege ce ne aşteaptă.

Fără doar şi poate întrega situaţie în care ne aflăm acum are o singură cauză: prostia. Am văzut în ultima perioadă un melanj dubios de personaje tabloide cărora li s-a dat puterea deplină. Nu-mi dau seama cum s-a ajuns ca o adunătură pestriţă decupată din ziarul Libertatea să ajungă pe posturi cheie. Probabil că este reprezentativă pentru România, iar acesta este cel mai mare rău care ni se putea întâmpla. Suntem prizonierii prostiei parşive, o ideologie care ne sufocă zi de zi transformându-ne în personaje ale unui purgatoriu perpetuu. Din păcate acesta este marele adevăr şi nu văd nicio ieşire din această situaţie.

Conspiratia dolarului

Anuntul FED, ca de fiecare dată, a dat semnale mixe astfel încât fiecare poate să aleagă ce-i convine. Dacă piaţa americană a reacţionat violent în sus(mişcare care se va propaga cu siguranţă şi pe celelalte pieţe), TBond-urile au cunoscut o depreciere masiva ca urmare a anunţului că FED-ul va extinde numai perioada, nu şi cantitatea de bani pe care o aruncă pe respectivele hârtii. Evident, mişcarea a fost pusă pe seama semnelor de recuperare care apar la tot pasul, mai ceva ca ghioceii primăvara.

Dobânda a rămas neschimbată(0.25), semn clar că lucrurile încă nu stau roz. În continuare se speră că semestrul doi va consemna revenirea la mult așteptata creştere, dar aceasta nu rezultă decât din previziunile unora, nicidecum din date concrete.

Dacă trebuie să judecăm drept, vom observa că FED-ul are o sarcină ingrată. Trebuie să-i împace atât pe cei care se tem de deflaţie cât şi pe cei care se tem de inflaţie, atât pe cei care sunt speriaţi de colapsul dolarului cât şi pe cei care cred că hârtiile nu au moarte s.a.m.d. Cu toate că misiunea de ieri a fost una practic imposibilă cred că s-a reuşit cel mai bun compromis.

Ceea ce are FED-ul de făcut în continuare este extrem de complex întrucât economia rulează un scenariu absolut nou. Evitarea colapsului care s-ar fi putut produce anul trecut s-a făcut prin eliberarea unei mase imense de bani fără acoperire. Deocamdată respectivii bani nu şi-au făcut simţită intrarea, dar este o chestiune de timp până când noua bula se va umfla violent generând un puternic şoc inflaţionist. Bernanke speră să reuşească să retragă excesul de bani fără a influenţa prea mult economia, însă o asemenea operaţie este practic imposibilă în condiţiile în care recuperarea este încă doar în prognoze.

Marea reuşită a politicii americane constă în devierea discuţiei referitoare la înlocuirea dolarului. Deocamdată criticile venite dinspre emergenţi s-au temperat brusc şi aproape nimeni nu mai contestă rolul dolarului. Motivul este unul cât se poate de simplu: toţi au conştientizat că pierderile rezultate din căderea/înlocuirea monedei americane ar produce costuri imense şi destabilizări masive ale climatului economico-politic. Acest calcul pragmatic a readus statele lumii în jurul unei noi cauze comune: resuscitarea şi recredibilizarea dolarului. "Consensul" ne face pe toţi prizonieri într-o lume în care probabil dezechilibrele se vor rezolva din creion, iar excesele nu vor mai porni doar din SUA. Acum, când toată lumea a înţeles "mecanica producţiei monetare", respectarea regulilor şi a constrângerilor va fi facultativă, iar responsabilitatea cosmetizărilor va reveni FED-ului.

Vine crash-ul? Nicidecum! Ceea ce urmează este cash-ul şi veţi avea mai mulţi bani decât aţi visat vreodată. In FED we trust!

Din nou despre banci

Există în toată euforia mioritică o doză extrem de mare de iraţional. În urmă cu două săptămâni atrăgeam atenţia asupra aberantei creşteri a titlurilor Băncii Transilvania. Un zvon dădea ca sigură preluarea băncii, motiv pentru care speculanţii autohtoni s-au gândit că e rost de un profit grăsuţ într-un timp scurt. Chiar dacă că era de domeniul evidentului că o eventuală preluare nu s-ar fi putut face la un preţ mare, cotaţiile au crescut la un nivel de-a dreptul nesustenabil.

Rezultatele financiare publicate ieri vin să confirme temerile mele dezvăluind o realitate crudă: profitul Băncii Transilvania s-a prăbuşit, prevestind o posibilă intrare pe pierdere în perioada următoare. Dincolo de comunicatul de presă extrem de bine făcut(probabil cei de la PR ar trebui premiaţi) sau de cumpărarea simbolică a 15000 de acţiuni de către Robert Rekkers, consider că pentru Banca Transilvania începe o perioadă destul de dură. Politica de extindere agresivă, creditele laxe(creditul o oră, de două ori cât casa etc.) şi contextul nefavorabil încep să-şi arate colţii prin creşterea în volum a restanţelor şi, implicit, a cheltuielilor cu provizioanele. Contrar opiniilor unor neiniţiaţi, cheltuielile cu provizioanele nu sunt făcute de bănci pentru a evita impozitarea ci reprezintă o obligaţie a acestora reglementată de BNR(nu voi da mai multe detalii întrucât riscăm să ne îndepărtăm de subiectul articolului). Cert este că nivelul actual de preţ al titlurilor Băncii Transilvania este nejustificat de mare din punct de vedere fundamental.

Privind în contextul general, putem spune că rezultatele publicate ieri ne aduc în faţă o realitate la care trebuie să medităm. Băncile mai au mult de luptat până îşi vor rezolva toate problemele cu care se confruntă. Reamintesc faptul că BCR a raportat un procent îngrijorător de credite neperformante, iar situaţia sa nu este singulară. Cel mai probabil avem de-a face cu o problemă majoră la nivelul întregului sistem(sesizabilă în rapoartele datele publicităţii de BNR) şi care încă nu şi-a arătat adevăratul potenţial. Dacă până acum realitatea a fost cosmetizată de unele bănci prin operaţiuni de vânzare a unor pachete de credite neperformante către subsidiare sau vehicule din grup, mişcarea aceasta nu cred că va funcţiona la infinit. Mai ales în perioada de după alegeri când şomajul va depăşi 10%. În plus, până în prezent bancherii au refuzat să-şi optimizeze reţelele care, de cele mai multe ori, sunt supradimensionate şi pline de unităţi care nu produc nimic.

Cu toate că pot părea pesismist, recomand în continuare multă prudenţă la achiziţionarea acţiunilor băncilor sau a titlurilor care au în componenţă bănci. Cel puţin în această parte de lume lucrurile mai au mult până să se rezolve. Rusia şi Ucraina vor pune o presiune extrem de mare pe bănci, ceea ce ne va afecta şi pe noi. Pentru a vă face o idee voi aminti că numai în Rusia se estimează că nivelul creditelor neperformante va atinge 40%, iar acţionarii vor trebui să pompeze aproximativ 60 mld $ pentru a-şi menţine băncile pe linia de plutire.

Este adevărat că pe vremuri de criză sunt numeroase oportunităţi, dar adevăratul investitor va şti întotdeauna să nu cadă în capcana falselor chilipiruri. În general nu e bine să acţionezi în aceeaşi direcţie cu marea masa întrucât devii un candidat sigur la eşec.

O comparatie interesanta

După o recuperare vizibilă, indicele BDI(Baltic Dry Index) şi-a reluat căderea(graficulde mai jos), ajungând în acest moment la 2689. Indicele este reprezentativ pentru evoluţia comerţului internaţional de mărfuri şi poate fi considerat un indicator al "sănătăţii" economiei.

În imaginea de mai jos, aveţi evoluţia DOW pentru aceeaşi perioadă de timp. Este foarte interesant de observat modul în care cei doi indici se corelează, în sensul că, în ultima vreme, BDI a "prevestit" evoluţia DOW. Este normal să se întâmple aşa deoarece revigorarea economică depinde fundamental de reluarea schimburilor internaţionale de mărfuri. Cu toate că nu sunt un fan al analizei bazate pe corelaţii, asemănarea mi se pare destul de sugestivă. Dacă regula se va respecta în continuare vom afla în câteva şedinţe.

Arta razboiului

Fără doar şi poate, asistăm la începuturile unui război de proporţii pentru o piaţă enormă şi deosebit de profitabilă: întregul univers digital. Practic, acum sunt create toate condiţiile pentru o conflagraţie de proporţii care va face numeroase victime şi ale cărei arme pot fi atât de obscure încât nici nu ni le putem imagina. Pe de o parte gigantul Microsoft, stăpânul absolut al desktop-urilor, iar în cealaltă parte Google, regele căutărilor şi pretendentul la supremaţia net-ului. Este o luptă cum n-am mai văzut de mult timp, poate din epoca incipientă a net-ului.

În general războaiele din IT sunt o recrudescenţă a sângeroaselor bătălii din vechime: învingătorul ia tot, iar învinsul, dincolo de moarte, primeşte şi "biletul" dus către anonimat. Nu ştiu câţi îşi mai amintesc de Digital, firma înghiţită de un alt învins, Compaq, care, la rândul său, a intrat în componenţa HP. Mai ştie cineva că Digital a inventat noţinea de motor de căutare atunci când a lansat Altavista? Mai ştie cineva ceva despre SCO? Evident că nu! Toate acestea sunt istorii care, asemeni întâmplărilor de pe vremea faraonilor, au fost şterse din "cronici" pentru a păstra vie memoria învingătorilor.

Războiul dintre Google şi Microsoft nu avea cum să nu înceapă. Fiecare-şi doreşte şi partea celuilalt, iar pentru asta ar da orice. Putem spune că startul confruntărilor a fost dat de Google, cu mulţi ani în urmă, atunci când a venit cu ideea că totul se poate muta pe net. De-atunci a investit enorm în acest model, oferind soluţii inovative. Astfel colecţia de poze s-a mutat pe net, la fel ca şi cea de clipuri video. Pasul următor a fost email-ul, unde a dezvăluit cea mai reuşită şi novatoare soluţie de webmail, webmessenger-ul, Google Earth şi Maps, copiate cu insistenţă de concurenţi. Apogeul a fost, din punctul meu de vedere, Google Docs, un pachet office existent exclusiv pe net, o ameninţare netransparentă la adresa Gigantului din Redmond. Şi acesta a fost doar începutul. Puţini ştiu că, dacă ai o firmă, poţi beneficia gratis de aceste pachete personalizate; nu trebuie decât să-ţi faci o configurare a domeniului tău web şi primeşti gratuit email personalizat(web sau pop3), instant messenger şi pachet office, toate găzduite pe serverele Google. Fără bătaie de cap, fără cheltuieli de administrare şi fără viruşi. O soluţie elegantă pentru o firmă mică.

Evident, nici Microsoft n-a stat degeaba, dar de fiecare dată s-a limitat la replici. Au lansat şi ei Windows Live, Office Live sau MSN Earth, dar acestea par a fi investiţii inutile. Ultima încercare a lor se numeşte Bing, o relansare(a câta?) a motorului propriu de căutare. Tehnologic, acesta nu pare a fi diferit de bătrânul MSN Search, dar beneficiază de o creştere impresionantă, datorată atât parteneriatului cu Yahoo cât şi campaniei publicitare care înghite nu mai puţin de 100 milioane $/lună. Cu această mişcare Microsoft încearcă să atace violent Google, tocmai în zona din care-şi obţine grosul veniturilor. Şi pentru a învinge, beneficiază de sume practic nelimitate.

Google lucrează tăcut, dar extrem de subversiv. În primul trimestru al anului viitor urmează să lanseze Chrome OS, un sistem de operare menit să integreze puternic web-ul în desktop şi să rezolve problemele de securitate ale sistemelor de operare actuale. Iar pentru a-şi asigura vizibilitatea a început o campanie furibundă de parteneriate cu principalii producători de hardware. Numai că aceasta nu este totul. Un sistem de operare are nevoie de aplicaţii, iar pentru rezolvarea acestei probleme vor încerca "seducerea" comunităţii prin lansarea sa ca sistem open source(la sfarsitul acestui an). Impunerea unui nou sistem de operare este o mişcare extrem de riscantă, dar nu imposibilă în era netbook-urilor.

Voi încheia cu o istorie de care am amintit în treacăt la începutul articolului. În 1994, un tânăr inteligent deschidea publicului larg accesul la World Wide Web. Numele lui era Marc Andreessen, iar instrumentul magic se numea Netscape. Nu puţini sunt cei care-şi amintesc declaraţiile sale belicoase la adresa Microsoft(afirmaţia "Windows este o colecţie de drivere nefuncţionale şi pline de bug-uri" îi aparţine) şi "profeţiile" referitoare la sfărşitul companiei lui Bill Gates. Şi avea toate motivele să creadă că va fi aşa atât timp cât compania pe care o fondase crescuse exponenţial după listare. Contraofensiva lansată atunci de Microsoft s-a dovedit a fi letală pentru Netscape. Browserul a căzut de la 90% la sub 1%, iar Marc Andreessen aproape a fost dat uitării(oare ce procent din utilizatorii de Firefox ştiu că la originile sale stă Netscape?). Războiul actual va fi, în mod sigur, de o mult mai mare amploare decât cel de-atunci, iar Google este mult mai matur decât era Netscape atunci. Rămâne să vedem dacă învingătorul va fi bătrânul imperiu sau mai tânărul revoluţionar.

Doua grafice si cateva link-uri

Am adăugat două grafice(Dow & aur) cu ceva explicaţii. Rămâne de văzut dacă viitorul îmi va da dreptate.






Link-uri interesante:
- Începe jocul cu sume imense (http://www.reuters.com/)
- Deleveraging the US Economy (http://www.comstockfunds.com/)
- U.S. Bank Failures Rise to 72 (http://www.bloomberg.com/)

Update: Şi un articol excelent despre aur:

The green energy dream

Tratat de descompunere

Astăzi va fi o zi interesantă, marcată de multă tensiune şi aşteptare. În ultimele două zile stagnarea pieţelor americane s-a simţit puternic, pe fondul aşteptării veştilor cu privire la piaţa muncii. Zvonurile contradictorii au avut ca efect mişcări haotice ale pieţei, iar sentimentele investitorilor sunt dintre cele mai diverse. Astăzi e ziua cea mare în care vom afla dacă datele de pe piaţa muncii sunt proaste sau mai proaste. Evident, jurnaliştii au deja pregătită celebra sintagmă "better than expected", dar sincer nu ştiu cât timp va mai funcţiona. Realităţile străzii sunt total diferite de ceea ce se dă publicităţii, iar prognozele de creştere cred că sunt folosite mai degrabă pe post de drog.

Cu riscul de a fi considerat în continuare negativist, voi recapitula motivele pentru care recomand o atenţie maximă în perioada următoare. Chiar dacă unii care au mai reuşit să-şi mai peticească din pierderi au impresia că lucrurile vor creşte la infinit, cred că realitatea este cea pe care o percepem, nu cea indusă de jurnalele de ştiri sau de analizele bombastice date publicităţii cu insistenţă.

În primul rând remarc faptul că până acum nu s-a făcut nimic. Şi la ei, ca de altfel şi la noi, s-a vorbit foarte mult, s-au făcut comisii, analize şi cam atât. Inducerea ideii că dereglementarea pieţelor a permis tot dezastrul este falsă. Adevărul este că proasta reglementare este cea care a permis dezvoltarea exceselor(între altele, flash trading-ul a fost posibil din cauza reglementării).

Exuberanţa legată de încetinirea căderii PIB-ului o consider total nejustificată. Aşa cum am mai arătat, aceasta se datorează vitezelor diferite de cădere a importurilor şi exporturilor. De asemenea, a mai existat un actor important care a influenţat PIB-ul: executivul SUA care a cheltuit sume fabuloase. Consumul, care este elementul cheie în ecuaţia recuperării americane, şi-a continuat căderea, contractându-se cu 1.2%. În acelaşi timp, rata de economisire a crescut la 5.2%.

Profitul raportat de companii a fost într-adevăr îmbucurător, dar dacă ne raportăm la structura sa, imaginea iniţială capătă alte valenţe. Aceasta deoarece nu creşterea veniturilor sau îmbunătăţitrea afacerilor au determinat profitul, ci restructurările şi reducerile de costuri. În realitate veniturile s-au redus, indicând clar o contracţie a business-ului în general.

Bomba cea mai mare vine(cum altfel?) din sistemul financiar unde lucrurile sunt departe de a fi rezolvate. Câţiva analişti estimează că valoarea totală a derivativelor financiare este de un qudrillion(catralion, cum spuneam noi când eram mici). Într-adevăr, este vorba de o valoare teoretică şi destul de "exotic" calculată/estimată. Principala problemă nu este valoarea ca atare ci capacitatea de a produce pagube. Imaginaţi-vă că dacă 5% din această valoare ar reprezenta pierderi, ne-ar rezulta o valoare de 50 de trilioane, imposibil de acoperit de către cineva! Numai JP Morgan deţine derivative în valoare de aprox. 80 de trilioane, în timp ce "rentabilii" Goldman Sachs au cam jumătate, adică 39 trilioane. Vă mărturisesc sincer că numai când scriu aceste cifre mă trece un fior rece. În mod normal, rezolvarea problemei va fi dificilă chiar şi după ce lucrurile vor fi fost stabilizate în economia reală. Respectivele cifre trebuie "închise" cumva, iar asta se poate face prin hiperinflaţie sau prin reset(:-).

Ultimul element la care mă voi referi este piaţa muncii unde, indiferent de datele pe care le vom primi astăzi, lucrurile stau prost. SUA se confruntă cu una dintre cele mai severe rate de creştere a şomajului din istorie. Aceasta pune o amprentă puternică atât pe indicatorii macroeconomici cât şi pe comportamentul oamenilor. E greu de crezut că în contextul creşterii şomajului nu vor apărea fenomene conexe, gen creşterea delicvenţei. În aceste condiţii, stabilizarea pieţei imobiliare este încă un obiectiv îndepărtat şi, dacă nu se rezolvă problemele aici, cercul nebuniilor se reia, din ce în ce mai abrupt şi mai neiertător.

Update: Rezultatele publicate sunt "better than expected", în consecinţă all is up. Asta e... Se pare că zarurile au fost aruncate şi nimic nu se va schimba. Mergem înainte până la următorul hop!

Al doilea soc imobiliar

Cum timpul trece şi lucrurile par a se stabiliza, cred că a sosit momentul să vorbim de un alt ghimpe înfipt foarte adânc în inima băncilor. Este vorba despre imobilele comerciale, o problemă care nu s-a manifestat până acum, dar stă să explodeze. Dacă până acum prim-plan-ul crizei a fost ţinut de locuinţe, pe măsură ce economia americană se deteriorează(păstrându-ne pe teritoriul logicii, când ai minus în faţă înseamnă tot deteriorare), piaţa imobilelor comerciale începe să scârţâie din ce în ce mai puternic punând presiune pe bănci.

Au fost mulţi care şi-au imaginat că spaţiile comerciale şi birourile vor rezista la infinit, iar acum realitatea îi contrazice în modul cel mai brutal. Contracţia economică şi apetitul din ce în ce mai scăzut al americanului au condus la transformarea unor zone altădată prospere în adevărate cimitire ale civilizaţiei consumului. Dacă mai ţineţi minte, în articolul "Lecţia de toxicitate", am prezentat o hartă a activelor toxice americane şi a modului în care a fost umflat balonul. Ceea ce am văzut până acum a fost cauzat de rata mare de default pe piaţa mortgage şi a creditelor negarantate sau garantate cu bunuri(carduri de credit, credite auto etc.). Până în prezent, piaţa ipotecilor comerciale nu a cunoscut o deteriorare vizibilă, ceea ce a contribuit hotărâtor la menţinerea pe linia de plutire a băncilor. Fenomenul care se manifestă acum în SUA este unul de-a dreptul îngrijorător. Conform datelor furnizate de Real Capital Analytics, preţul proprietăţilor comerciale(retail/birouri) este în scădere severă(cel mai mic din ultimii trei ani); la fel şi numărul de tranzacţii. De-aici până la un nou cutremur pe întreg "lanţul de sofisticare" nu mai e decât un pas.

Ceea ce vedeţi în slideshow-ul ataşat sunt fotografii ale unor spatii comerciale părăsite din Florida. Zone care altă dată erau prospere, pline de cumpărători, în care chiriile atingeau niveluri inimaginabile zac acum în părăsire, degradare şi uitare. Un monument grotesc închinat excesului şi nebuniei.

Probabil fenomenul va lua amploare în perioada imediat următoare în SUA şi, la fel ca şi în cazul rezidenţialelor, şocul se va propaga peste tot în lume. Partea interesantă a problemei este în Asia unde, în momentul de faţă, ne confruntăm cu preţuri maxime atât pe segmentul retail cât şi office. Iar clădirile de birouri şi mall-urile cresc acolo precum puricii. Un nou balon, umflat până la refuz stă să bubuie, dar despre balonul asiatic vom discuta într-un articol viitor.

Ultimele miscari

Marele avantaj al semnării unui acord cu FMI este dat de faptul că primeşti la momentul potrivit un balon de oxigen şi asistenţă(ce-i drept cam îngustă) din partea unui organism specializat. Pentru noi, marele avantaj al acordului cu FMI este altul: din când în când vine câte un nene care se uită pe hârţoage, cere situaţii, discută cu oficialităţile şi finalizaează, ca la gădiniţă, cu tras de urechi sau x rigle la palmă. Cred că trebuie să recunoaştem că suntem total traşi înapoi de una dintre cele mai nenorocite trăsături naţionale: avem impresia că dacă ascundem praful sub preş am făcut curat. Incapabili să acţionăm, ne cufundăm într-o lentoare tâmpă şi aşteptăm ca lucrurile să se rezolve de la sine. Nerezolvându-se nimic începem să căutăm vinovaţi, să ţinem discursuri idioate şi să ne burzuluim la conspiraţia mondială.

Vizita delegaţiei FMI nu face altceva decât să confirme multe din cele dezbătute aici: căderea economică este severă, deficitul bugetar a scăpat de sub control, iar finanţele au nevoie de bani ca de aer. Măsurile luate până acum sunt egale cu zero. S-au preferat programe electoralo-fanteziste în locul unor restructurări masive. Se preferă în continuare cheltuirea inutilă de bani pentru susţinerea cursului în locul reformei. Aceste lucruri nu ţin la infinit, iar mai devreme sau mai târziu ne vor bubui în cap.

Am văzut ieri o mostră înfiorătoare de prostie. Erau nişte băieţi veseli care anunţau cu surle şi trâmbiţe că economia româniei va ieşi din criză în fix nouă luni. Motivaţia e halucinantă: au auzit ei că în SUA lucrurile stau bine, iar asta înseamnă că peste nouă luni vor sta şi la noi! Evident, e tipic românesc să ai impresia că după ce ai frecat menta până acum şi ai atacat criza din poziţia caprei va veni aşa o salvare de la sine.

Cum sunt un individ mai pragmatic aş avea o propunere care cred că ne-ar scăpa de mute belele: desfăşurarea tuturr alegerilor într-o singură sesiune. Omul oricum nu ştie pentru ce votează, ăia nu ştiu pentru ce candidează, dar cel puţin reducem o cheltuială şi mai anihilăm din fanfaronada şi chiloţăreala care tinde să intre în cotidian.

Viitorul nr. 1?

Am reuşit să parcurg diagonal situaţiile financiare ale BRD şi, ca o primă impresie, pot spune că sunt impresionat. Spre deosebire de BCR, actualul nr. 1 pe piaţa bancară autohtonă, BRD se prezintă surprinzător de solid pentru perioada actuală.

Anul acesta se observă o reducere uşoară a soldului creditelor faţă de anul trecut, ceea ce ne semnalizează o frânare puternică a creditării, normală pentru perioada actuală. Cum creşterea faţă de 30.06.2008 (11%) a fost făcută în perioada 30.06.2008-31.12.2008(cel mai probabil până în octombrie-noiembrie), rezultă că politica prudenţială a fost perfect adaptată crizei, iar produsele oferite şi target-ul de clienţi al băncii au fost foarte bine studiate.

O mişcare diferită s-a cunoscut pe partea de depozite, unde aproape întreaga creştere faţă de iunie 2008 s-a înregistrat în perioada 31.12.2008-30.06.2009.

Singurul element negativ, normal pentru această perioadă, este costul provizioanelor şi al creanţelor nerecuperabile care a cunoscut o creştere de ~ 270% faţă de anul trecut. În rest, pot spune că BRD a prezentat o fotografie a unei instituţii solide care a cunoscut până acum o dezvoltare echilibrată şi care are toate şansele ca peste ceva timp să devină numărul 1 pe piaţa autohtonă. Iar preţul de pe bursă nu reflectă în acest moment performanţele şi perspectivele acestei instituţii.

Recunosc faptul ca, în cursul zilei de ieri m-am speriat atunci când am văzut că rezultatele financiare nu se mai publică pe site, iar singurul element prezentat era comunicatul de presă. Aşa se face că deocamdată nu am făcut decât un tur diagonal prin documente. O să studiez ceva mai atent toate datele şi, dacă este cazul, voi reveni cu update-uri la acest material.

P.S. Să nu uit: am acţiuni la BRD. Mi se pare normal să fac această precizare, chiar dacă valoarea lor probabil reprezintă sub 0.01% din portofoliul propriu :-)

Scary Movie

De când a început criza sunt momente în care am impresia că ceea ce se întâmplă nu este altceva decât o parodie ieftină. Cu toate că evenimentele există şi sunt reale, succesiunea în care se desfăşoară, reacţiile aberante ale oficialilor şi repetarea unor greşeli din trecut par toate desprinse dintr-un film prost.

Bunăoară, sfârşitul săptămânii trecute ne-a adus un nou episod din serialul "better than expected": GDP Report. Aşa cum era de aşteptat, economia americană s-a contractat şi în al doilea trimestru. Faptul că unii analişti estimaseră o contracţie a PIB-ului cu 1.5% în timp ce raportarea oficială a dezvăluit o contracţie de "numai" 1% nu cred că reprezintă nicidecum un element pozitiv. Cu toate acestea, se pare că investitorii trăiesc o nouă beţie care-i face să uite pierderile din trecut. Altfel nu-mi pot explica reacţia iniţială de euforie a pieţelor, fenomen care nu reprezintă altceva decât o nouă materializare a fetei morgana. Normalizarea de la sfârşitul şedinţei a ţinut mai degrabă de o revenire a raţionalului în piaţă, după analiza la rece făcută de unii analişti şi/sau investitori. Realitatea din spatele scăderii de "numai" 1% este alta: exporturile au scăzut cu 7% în timp ce importurile s-au prăbuşit cu 15.1%. Vitezele diferite de cădere nu fac altceva decât să ne evidenţieze defazarea crizei. În timp ce America trece printr-o scădere severă de apetit(importuri), partenerii comerciali încă nu înregistrează aceeaşi apatie în acest domeniu, declinul consumului lor(exporturi americane) nefiind încă atât de accentuat. Pe măsură ce criza înaintează, fenomenele de limitare a consumului în celelalte ţări vor urma pattern-ul american, ceea ce, în mod sigur, va conduce la o prăbuşire a exporturilor americane. Atunci vom vedea o nouă contracţie, superioară celei de-acum.

În ceea ce priveşte optimismul pieţelor, am o veste proastă: e nejustificat. În faza actuală nu sunt decât două scenarii posibile, ambele la fel de păguboase. Conform primului scenariu(pe care am pariat încă din primăvară), urmează să avem de-a face cu o nouă testare a minimelor din martie pe fondul reintrării într-o deflaţie puternică. Conform celuilalt scenariu, în perioada imediat următoare banii pompaţi în piaţă vor genera presiuni inflaţioniste severe, soldându-se cu o creştere isterică şi generalizată a preţurilor (hiperinflaţie). Cele două scenarii nu sunt diferite întrucât, indiferent de desfăşurarea evenimentelor, până la urmă vom avea parte cu siguranţă şi de inflaţie.

Ceea ce urmează va putea fi intuit cu exactitate în perioada imediat următoare. Deocamdată nu recomand decât calm şi luciditate.

P.S. În "The New York Times" a fost publicat un articol despre o obscură societate de asigurări care, brusc, pare a fi o nouă cheie de boltă menită a mai dărâma un etaj din "lanţul sofisticării". Citiţi mai multe aici: http://www.nytimes.com.