Pendulul aberatiilor

Nici măcar nu a trecut un an de la excesele aberante în care ne-am scufundat că dorinţa pentru iraţional începe să se manifeste din nou. Probabil avem ceva în noi care ne împinge către lucruri nebuneşti. Sau, şi mai probabil, natura exclusiv speculativă din care pare a fi creat nemul nostru îşi pune inevitabil amprenta asupra tuturor reacţiilor pe care le avem. Nu ştiu ce să cred, dar tind să consider că, dacă am avea în consistenţa noastră ceva şi ceva mai multa raţiune am fi, în mod sigur, cu mult mai departe.

Mă uit cu stupoare la numărul mare al articolelor care readuc în discuţie creşterea preţurilor la imobilire. Cei mai mulţi consideră că aceest fenomen este cauzat de intrarea în vigoare a programului(bagabonţelei cf. lui Mazăre) Prima Casă. Mă şi văd reproiectat în lumea accea în care orice analfabet făcea bani doar din transferul unei proprietăţi, în care agenţii imobiliari puneau presiune pe o masă de clienţi abulici. O lume în care apartamentul infect dintr-un bloc în curs de dărâmare se transforma într-o investiţie sigură. Este oare acea perspectivă atât de apropiată pe cât speră unii? Eu cred că nu. Dacă aţi remarcat, creşterea preţurilor s-a făcut numai în anunţuri. Nu cred că există tranzacţii efectuate la noile preţuri, iar motivul pentru care ne confruntăm cu acest fenomen este extrem de simplu: mişcarea era necesară pentru ca evaluatorii să poată justifica anumite preţuri umflate. Între altele, un raport de evaluare trebuie să cuprindă şi câteva preţuri ale zonei, moment numai bun de speculat pentru a vinde o cutie de chibrituri fără valoare generosului stat care, inconştient, preferă să arunce nişte bani pe fereastră. Aşa cum am mai spus, nu cred că programul Prima Casă va face ceva mai mult decât transformarea unor imobile fără cumpărător în proprietăţi ale statului.

Al doilea exces pe care-l remarc este creşterea nejustificată a titlurilor Băncii Transilvania. A fost necesar numai un zvon pentru ca preţul să sară aberant. Nu vă voi aminti decât că în acest moment PER-ul pentru Banca Transilvania este de peste 21 (calculat pe baza preţului la zi şi a profitului bugetat). Cine poate fi atât de inconştint încât să plătească în condiţiile actuale un asemenea preţ? Presupunând că intenţiile NBG sunt clare, chiar poate cineva să-şi imagineze că o eventuală tranzacţie se va încheia la un preţ peste valoarea contabilă? Din câte ştiu, acţionarii BT nu au luat decizia vânzării acesteia când preţurile erau sus. Dacă se hotărăsc să vândă acum, înseamnă că o fac dintr-o jenă(să nu-i spunem disperare), fapt care în niciun caz nu justifică un preţ ridicat de achiziţie. Cu alte cuvinte, ne confruntăm cu un fenomen similar celor înregistrate pe SIF-uri atunci când se trezesc unii s-o mai pună de-o manipulare şi anunţă în presă creşterea (sau eliminarea) pragului de deţinere.

Sunt doar două exemple care scot în evidenţă modul nostru de reacţie. Această isterie care se activează nejustificat ne conduce la situaţii limită şi ne face să simţim mersul crizei cu o volatilitate mult mai mare. Ea ne trădează sentimentele, neliniştile şi lipsa raţiunii în momentele critice.

P.S. Mai am o dilemă: meşterii ăia care potcoveau puricii cu nouăzeci şi nouă de ocale mai trăiesc oare?