joi, 30 noiembrie 2023

Pe urmele mafiei


Probabil nu ați auzit despre Toripalimab. Este un medicament anti-cancer dezvoltat în China, care s-a dovedit a fi foarte eficient. Mă rog, nu despre eficiența medicamentului este vorba aici, ci despre un alt aspect care e simptomatic pentru un întreg sistem.

miercuri, 29 noiembrie 2023

Complexul Industrial de Cenzură și Control


În mare cam toți am înțeles faptul că există niște forțe care acționează în direcția cenzurării informațiilor. Cei care-și petrec timpul în linia întâi - așa cum sunt eu - nu au cum să nu simtă o apăsare stranie când vine vorba de „ceea ce e voie să spui și ceea ce nu e voie să spui”. De multe ori însă ajungi să te întrebi „De ce există ceva pe care nu e voie să-l spui?”. Care-i mecanismul din spatele cenzurii?

marți, 28 noiembrie 2023

Ai cui sunt banii din care ți se plătește salariul?


Rămân surprins când constat cum societatea este artificial ruptă în două pe teme care nu au absolut nicio miză. Problema salariului, mai precis a cui „proprietate” este, e una pe cât de sterilă, pe atât de gravă. Culmea, această problemă a stat la baza unor ideologii tembele. Să luăm așadar la analizat povestea.

luni, 27 noiembrie 2023

Zelenskyi a intrat la încălzire pentru scenariul Ceaușescu


Dosarul ucrainean devine unul din ce în ce mai dubios pentru întreg Occidentul Colectiv. După toată defilarea clovnilor occidentali pe la Kiev, după zeci, sute și mii de discursuri sforăitoare, după milioane de tone de minciuni, construcția se dărâmă. Narativul ucrainean se destramă de la o zi la alta. Tot mai mulți oameni se întreabă de ce trebuie ei să subvenționeze dezastrul de-acolo și, mai mult, se uită cu groază la ceea ce generic se numește „dosarul reconstrucției Ucrainei”.

duminică, 26 noiembrie 2023

De ce nu sunt bani?


Sunt foarte mulți „specialiști” care urlă în ceea ce privește impozitele și taxele, dar care, în același timp, propovăduiesc libertatea absolută și multe alte șabloane asimilate din lecturi incomplete. De aceea, pentru azi, aș vrea să înțelegem puțin ce e cu banii care ne zboară involuntar din buzunare pentru ca apoi să vedem limpede de ce România e o țară total eșuată, fără șanse să iasă din rahatul în care se află. Poate doar o revoltă generalizată ar putea produce ceva, dar după cum bine știm, credința în Feți Frumoși e specifică primilor ani ai vieții. Dacă i-ai depășit și credința în personajele de basm ți-a rămas intactă, probabil că ai o viață frumoasă în norișorul tău; discuția aceasta însă este cea pentru oamenii care au, totuși, picioarele pe pământ.

sâmbătă, 25 noiembrie 2023

Marea trecere


În articolul de ieri am încercat să prezint un aspect cu adevărat important, anume cel al autonomiei individuale, condiție obligatorie pentru împlinirea noastră ca oameni. Azi voi încerca să prezint conceptul într-un mod puțin extins, astfel încât să se poată înțelege cu adevărat cum ne găsim calea către sens. Discutarea subiectului este cumva ciudată deoarece nu există „o rețetă” pentru îndeplinirea acestui deziderat. Spre deosebire de activitățile noastre imediate, în care „foaia de parcurs”, „schema” sau „instrucțiunile de folosire” sunt instrumente care ajută, în cazul împlinirii calea este ceva ce ține de fiecare în parte. Eu nu pot arăta decât destinația, drumul fiind treaba fiecăruia.

vineri, 24 noiembrie 2023

Dan Diaconu Președinte!


De mai multe ori primesc comentarii sub forma impulsurilor de a candida. Și, până la urmă de ce nu? Iată o chestie care-mi susură plăcut în ureche: oare n-ar fi momentul „ă fac și eu ceva pentru țărișoara asta? N-ar fi cazul să-mi suflec mânecile și să arăt tuturor că-mi pasă? La ce bun să fac doar pentru mine când acum aș putea să fac pentru toată țara? Îmi pot dedica toate energiile mele pentru propășirea neamului românesc! A venit timpul, oameni buni! E timpul să-i dăm jos pe hoți și să instaurăm legea și dreptatea în țara asta!  Acum știți bine cine sunt, doar mă citiți de atâta timp. În cine altcineva ați putea avea mai multă încredere decât în subsemnatul? Dacă e cineva care să răstoarne bunăstarea peste biata noastră țară, atunci acela nu poate fi altcineva în afara mea! Iată, acum aveți pentru cine vota! Nu mai aveți scuze. Votați Dan Diaconu președinte!

joi, 23 noiembrie 2023

Cum i-a scăpat Occidentului printre degete găina cu ouă de aur?


Există o oarecare confuzie pe care am discutat-o ieri seară cu un amic. Acesta, la fel ca multă lume, susținea sus și tare că dezindustrializarea Occidentului este fenomenul care a pus capac dezvoltării sale, aruncând în brațele Chinei o imensă pleașcă. A fost așa? Ei bine, s-ar putea să fiți surprinși, dar lucrurile nu stau tocmai așa. 

miercuri, 22 noiembrie 2023

Cum va fi salvată căruța americană și ce se va alege de noi?


Olanda și-a repatriat întreaga rezervă de aur. A făcut-o discret, dar a făcut-o. Germania și-a repatriat o mare parte a rezervei sale de aur. N-a putut să o facă discret deoarece media aflată sub ocupație totală a făcut scandal. La fel și politicienii cu codițe. Astfel s-a ajuns până la Curtea Constituțională și abia apoi s-a putut face repatrierea. Dată fiind decizia Curții Constituționale, americanii - care-au gâfâit din greu pentru a produce aurul solicitat de nemți - au fost nevoiți să se supună și să livreze cantitățile solicitate.

luni, 20 noiembrie 2023

Ce războaie mai vin sau „trezierea sultanului ramolit”


Privind într-un context larg, putem observa la nivel mondial o întărâtare a hienelor financiare. De exemplu, constat că se pregătește terenul pentru un atac speculativ masiv asupra Japoniei. Dorința Băncii sale Centrale de a izola țara într-o bulă în care să continue actualul climat economic deranjează teribil ocupantul care nu prea găsește partenerti viabili dornici să participe la schema ponzi de finanțare a găurii negre americane. De aceea e posibil ca „stihiile dezlănțuite” ale piețelor controlate de „mâna moartă” să fie îndreptate precum șacalii spre o victimă care pare într-o postură fragilă. 

duminică, 19 noiembrie 2023

Avem și lucruri bune!


O să discut puțin mai dezlânat azi deoarece sunt sub impactul știrilor pozitive pe care le avem din fotbal. Nu-s mare amator, dar victoria de aseară e una care m-a bucurat. Motivul nu ține de rezultatul imediat, ci de câteva elemente care probabil au fost trecute cu vederea. 

sâmbătă, 18 noiembrie 2023

Cum e atacată SUA?


Când le spun multora că dezvoltarea științei și tehnologiei în China este atât de mare încât efectiv nu mai pot fi ajunși din urmă, cei mai mulți se uită la mine ca la un prost. China? Adică ăia care fac chinezării? Ce tâmpit poate crede așa ceva? 

vineri, 17 noiembrie 2023

The big picture


Lumea de azi ne obligă să privim fragmentar lucrurile. Un conflict aici, o tragedie în altă parte, un genocid printr-o zonă care trepidează s.a.m.d. Sunt evenimente către care media ne canalizează. Privim îngroziți la succesiunea evenimentelor care sunt mitraliate către noi și rămânem tributari unui mod superficial de a privi realitatea. Acum ne îngrozim de-o crimă, iar peste două minute comentăm nurii vreunei vedetuțe împinse în fața publicului ca să-și crească tariful, pentru ca cinci minute mai târziu să înjurăm guvernul și peste alte câteva minute să ne dorim nu știu ce model de telefon. 

joi, 16 noiembrie 2023

De ce nu functionează Patriot și care-i problema noastră reală?


În mod normal ar fi trebuit să vă vorbesc încă de ieri despre eșecul echipamentelor Patriot din Dobrogea. Echipamente luate pe mulți bani plătiți în avans, care încă nu au sosit în totalitate în țară și care, iată, ne demonstrează că investiția a fost proastă. De fapt, povestea e puțin mai complicată.

miercuri, 15 noiembrie 2023

Inovație și geopolitică


Într-un interviu acordat „The Economist”, Valeri Zalujnîi recunoștea faptul că avioanele F-16 pe care occidentalii le promit Ucrainei nu pot fi elemente menite a schimba desfășurarea conflictului, fiind nevoie de un element de noutate.  Ceva care să creeze o diferență tehnologică atât de mare încât armata adversă să fie efectiv incapabilă de reacție. OK, care-i acest element care poate face diferența?

marți, 14 noiembrie 2023

Care sunt centrele mondiale de putere


De foarte multe ori se vorbește despre puterea mondială ori la un mod reducționist, ori la un mod atât de detaliat încât nu se mai înțelege nimic. Unii cred că puterea e o chestiune extrem de simplistă, o unică piramidă pe care te cațeri, în timp ce alții cred că ne mișcăm într-un sistem brownian. Ambele viziuni sunt eronate deoarece nu țin cont de context.

luni, 13 noiembrie 2023

Un conflict la vârf în China


Am destul de puține date verificate în ceea ce privește articolul de azi, dar chiar și așa cred că subiectul merită abordat. Ideea e că, dată fiind sensibilitatea deosebită a evenimentelor despre care vom discuta, e destul de greu să se obțină acum alte date. Probabil ceea ce discutăm azi se va clarifica peste 30-40 de ani. Dar, în cazul în care intuim corect despre ce e vorba, rezultatele ne vor confirma sau infirma intuițiile mult mai repede. 

duminică, 12 noiembrie 2023

Lecții de hoție


Când e vorba de jaful României, avem o „întrecere socialistă” între rechinii internaționali care par a fo dat aici peste bancul virgin, plin de cărniță proaspătă, numai bună de halit! Orice agent extern, indiferent de cât de păduchios ar fi, găsește ceva de furat pe-aici, dar și trădători berechet care să-l ajute în îndeplinirea „măreței meniri”. 

vineri, 10 noiembrie 2023

Cum se clădește comunismul capitalist?

Dacă vreți să înțelegeți cum se desăvârșește societatea comunistă multilateral dezvoltată, trebuie să studiați graficul atașat. Nu cred că există o altă reprezentare mai clară care să explice ceea ce ni se întâmplă și care să arate de ce modelul comunist este unul eminamente falimentar. 

miercuri, 8 noiembrie 2023

WeWork și gustul amar al viitorului


Falimentul WeWork, înregistrat oficial ieri, marchează două elemente extrem de importante. Pe de o parte arată cât de fragile sunt așa-zisele rădăcini ale „economiei woke”, iar pe de altă parte se constituie într-un alt simptom al mega-crizei în care SUA trage întreg Occidentul Colectiv. 

luni, 6 noiembrie 2023

Nimic nu e veșnic


În ciuda bănuielilor mele, de data aceasta turcul a jucat dur. Extrem de dur. După ce a spus că Netaniahu e șters de pe lista sa și și-a rechemat ambasadorul de la Tel Aviv, Erdogan joacă dur rolul de sultan reîncarnat. Motiv pentru care, în regim de urgență, Blinken s-a anunțat la Ankara. Auzisem că nu i s-a răspuns decât în doi peri la solicitarea de întâlnire cu Erdogan. Mai precis, i s-a spus că nu se știe dacă președintele „are timpul necesar”, dar că „mai vedem până atunci”. Ce părere aveți, ați putea vedea o asemenea sfidare pe-aici pe la noi?

duminică, 5 noiembrie 2023

Până la limita timpului fiecăruia


În Grecia face furori o nouă modă: delațiunea. Statul grec, în disperarea sa de a controla până și cele mai insignifiante sume de bani, a venit cu o inovație de-a dreptul perversă: bonusarea celor care pârăsc posibilele cazuri de evaziune fiscală. Pentru aceasta s-a dezvoltat chiar și o aplicație pe telefon care să faciliteze transmiterea cu ușurință a delațiunilor și prin intermediul căreia să fie bonusați cei care stau la originea unei reclamații finalizate cu succes. Vi se pare suficient de distopic? Stați puțin.

sâmbătă, 4 noiembrie 2023

Clovni


Fără doar și poate, degenerarea sistemului hegemonic american devine din ce în ce mai vizibilă. Ascensiunea unui ramolit precum Biden este cea mai vizibilă parte a sa, dar același fenomen se întâmplă peste tot în zona păstorită de America. O putem vedea inclusiv la noi unde cuplul tragicomic Plăvanul-Ciolacu are toate frâiele puterii în condițiile în care niciunul dintre cei doi nu s-ar califica nici măcar într-un concurs pentru ocuparea postului de gunoier. E un semn al vremurilor, dar și un indicator al prostirii iremediabile a populației. Nu ai cum să pui asemenea specimene la vârf în condițiile în care la nivel de societate mai există vreo urmă de creier.

vineri, 3 noiembrie 2023

Căutând o direcție

Planificatorii din umbră ai societății atee și-au stabilit planurile surprinzător de laborios. Desigur, nu trebuie să vedem totul ca pe o conspirație. A existat un curent de gândire în direcția amintită, astfel încât s-a reușit ceea ce nimeni nu credea posibil, adică răsturnarea unei lumi normale și punerea în locul său a uneia strâmbe. 

miercuri, 1 noiembrie 2023

Cu genocidul la vedere


Wikileaks a publicat un document exploziv emis de Ministerul Informațiilor din Israel(atașat prezentei postări). Conform acestuia, Israelul urmărește o curățare etnică a Fâșiei Gaza, element de altfel bănuit de toți observatorii onești ai confruntării de acolo.