marți, 31 iulie 2018

Soma

More doctors smoke Camels than any other cigarette” a fost sloganul unei generaţii. E vorba de o imensă campanie publicitară, începută la debutul unor studii asupra efectelor nocive ale fumatului şi derulată de RJ Reynolds timp de şase ani în SUA(1946-1952). Mesajul era cât se poate de transparent: „Băgaţi, fraţilor, în voi că e sănătos! Dacă până şi medicii se bat între ei pe mărcile de ţigări fumate, e aproape limpede că totul e sigur.” Între timp ştim bine cum au evoluat lucrurile şi, de la nebunia acceptării peste tot, s-a ajuns la tembelismul interzicerii şi suprataxării.

sâmbătă, 28 iulie 2018

Înlănţuiţi de iluzii

De multe ori mă întreb cât va mai dura toată minciuna asta, tot balonul fals în care ne place să ne bălăcim? De fiecare dată când realitatea ne contrazice ne refugiem în virtual, acolo unde totul e perfect, atât de perfect încât suntem dependenţi de el ca de un drog. Aici lucrurile sunt simple: ai un duşman îi frigi un perdaf radical, îl condamni la moarte cu un singur gest. Îi dai „block” şi gata, a dispărut pentru totdeauna din viaţa ta. O extincţie în masă e mai uşoară decât prepararea micului dejun, găsirea unei armate de urmăritori devotaţi ţine doar de abilitatea ta de a crea, repeta şi improviza slogane şi iluzii. Totul e permis.

vineri, 27 iulie 2018

Inevitabila confruntare

Avem nevoie de China pentru a domestici URSS aşa cum, în viitor, vom avea nevoie de URSS pentru a domestici China”. Sunt vorbele unuia dintre cei mai mari ticăloşi ai istoriei contemporane, Henry Kissinger, cel care, la începutul anilor 70, pregătea istorica vizită a lui Nixon în China. Gurile informate vorbesc despre un amestec destul de puternic al spionajului american în China încă din anii 50, pregătind separarea ideologică şi grăbind chiar conflictul dintre China şi URSS. Un conflict care-a slăbit puternic tabăra sovietică, i-a izolat pe ruşi în „strânsoarea anacondei” şi a contribuit definitiv la victoria definitivă a SUA. 

miercuri, 25 iulie 2018

De la „Puie Monta” la „Muie PSD”

Emigraţia este boala unei naţiuni. Ştii cât de bolnavă e o naţiune după numărul emigranţilor săi. Ţinând cont de această realitate crâncenă, am putea constata că România e mai bolnavă decât Siria. Este concluzia superficială pe care suntem tentaţi s-o punem privind doar parţial realităţile.

luni, 23 iulie 2018

Lista investiţiilor americane în România

Când vine vorba de interese, ambasadorul licuriciului o dă înainte, ca o moară stricată, cu „afectarea investiţiilor”. Putem spune că tovarăşul ambasador este cel mai mare susţinător al investiţiilor americane de-aici. Şi, întrucât avem o economie atât de vibrantă, m-am gândit că e necesar să facem o hartă a acestor investiţii, astfel încât neofiţii să nu mai fluiere în biserică.

vineri, 20 iulie 2018

Socialismul prezentului

Prăbuşirea Uniunii Sovietice n-a fost - aşa cum se crede - un eveniment brusc, petrecut peste noapte. Chiar dacă noi, alături de ceilalţi spectatori ai acelui moment, am fost luaţi pe nepregătite, simţind cumva că istoria se accelerează. În fapt, întreaga serie de evenimente a fost parte a unui plan extrem de bine articulat.

miercuri, 18 iulie 2018

Rădăcina ticăloşiilor

Aşa cum v-am spus, chiar şi în forma actuală, „legea offshore” este una care dezavantajează România din cel puţin două motive:
1. Nu este interesul nostru să începem exploatarea gazelor acum deoarece scopul real al extragerii lor este concurarea gazului rusesc în interesul exclusiv al ţărilor vestice;
2. Banii pe care-i primim sunt extrem de puţini dacă ne raportăm la schemele de taxare din ţările cu resurse(doar Brazilia e sub noi!).

Cu toate acestea, scandalul e în toi. Cei care cred că Plăvanul a chemat-o pe Dăncilă la Cotroceni pentru vreo ordonanţă legată de amnistie se înşală amarnic. În realitate scopul discuţiei este tot legea buclucaşă, pe care Plăvanul vrea s-o întoarcă pentru reducerea substanţială(eventual chiar eliminarea) grilei progresive de impozitare. De altfel, azi soseşte în România şefa diplomaţiei austriece, Karin Kneissl. Scopul oficial al vizitei, este eterna şi fascinanta „preocupare” pentru statul de drept şi progresele în combaterea corupţiei care, muică!, sunt atacate de noile legi ale justiţiei.

luni, 16 iulie 2018

O întâlnire istorică

Trump se vede cu Putin într-o întâlnire mult prea mult amânată. Aceasta ar putea fi principalul titlu al momentului în condiţiile în care, deep state-ul american a făcut tot posibilul pentru ca o asemenea întâlnire să nu aibă loc. Motivul? Se va juca un joc direct, cu cărţile pe masă. În ciuda fake news-urilor care au tot bombardat perioada premergătoare summit-ului ruso-american, o să încerc în cele ce urmează să creionez principalele elemente care vor sta la baza discuţiei dintre cei doi.

joi, 12 iulie 2018

Doar un simplu filtru

Există un individ de un comic dezarmant, pe care am putea să-l prezentăm copiilor ca model negativ de tipul „iată ce-ai putea să ajungi dacă vei continua să tratezi cartea cu superficialitate”. Se numeşte Câţu, îşi zice economist şi este parlamentar PNL. Face parte din grupul care, la un moment-dat, era considerat cel al „lupilor tineri” din economia autohtonă. Pe vremea aceea era extrem de bine înfipt la ING şi, de asemenea, prieten cu un alt reprezentant al acelui grup, Ionuţ Dumitru de la Raiffeisen.

marți, 10 iulie 2018

Despre furtişaguri şi alte minuni

Ieri s-a încercat o lovitură de stat. Destituirea Cicloapei chiar în ziua discuţiilor pe marginea Legii Offshore miroase rău a blat. Mai ales în condiţiile în care legea venise de la Senat cu nişte prevederi atât de laxe încât se reuşea vinderea pe gratis a întregii rezerve de gaz din Marea Neagră.

Nu ştiu ce s-a întâmplat, cum de-a scos Dragnea proiectul nou nouţ despre care n-a ştiut mai nimeni. Din punctul meu de vedere, de om aflat pe moment în afara oricărui cerc informaţional, sunt două variante. Prima este aceea că Dragnea l-a jucat pe Plăvan lăsându-l în fundul gol, cea de-a doua că, de fapt, a fost un blat în care cei prostiţi am fost chiar noi. O să le explic pe rând.

duminică, 8 iulie 2018

Pregăteşte-te să fii jefuit!

Te întreb simplu: cum te-ai simţi dacă cineva ţi-ar fura 1000 EUR? Ai sta imobil, ţi-ai spune că asta e soarta şi cu asta basta? Probabil te-ai duce la Poliţie să faci reclamaţia, doar e un jaf. Dar ce-ai face dacă, în drumul tău spre Poliţie, ai observa că toţi oamenii din cartierul tău se-ndreaptă spre Secţia de Poliţie? Cu siguranţă te-ar surprinde coincidenţa, dar cum ai reacţiona atunci când ai afla că fiecăruia dintre acei oameni li s-au furat câte 1000 EUR. Dar dacă-ai afla că acelaşi lucru se-ntâmplă peste tot în România, că toate secţiile de poliţie sunt asaltate de cetăţeni indignaţi că fiecăruia i s-au tras hoţeşte din buzunar câte 1000 EUR?

sâmbătă, 7 iulie 2018

Prima casă şi ultima iluzie

Cei care cred că am scăpat de dezastrul generat de băsescu se înşală. Plecarea ticălosului de la Cotroceni a lăsat în urmă un adevărat dezastru: servicii a căror putere s-a întins ilegal asupra întregii societăţi, o justiţie bolnavă, definitiv compromisă şi o economie distrusă, cu un inacceptabil grad de dependenţă de importuri. Sunt rele aproape iremediabile, care ne vor da de furcă mult timp de-acum înainte.

Vă voi aduce acum în atenţie un element de care aproape aţi uitat: programul guvernamental „Prima Casă”. A fost iniţiat de boc, umilul servant,  nulitatea absolută cocoţată la cârma guvernului. Aparent, programul permitea accesul tinerilor la o finanţare facilă pentru achiziţia unei locuinţe. Practic, programul a fost iniţiat pentru a avea doi câştigători: investitorii imobiliari confruntaţi cu spectrul falimentului de criza începută în 2008(mulţi dintre ei cu o puternică expunere politică) şi băncile, aflate oarecum în aceeaşi oală. Prin intermediul programului „Prima Casă”, băncile au fost impulsionate să acorde credite ipotecare persoanelor fizice, beneficiind de garantarea acestora de către stat într-un procent de 100%. Tradus, băncile dădeau credite şi-şi înregistrau profiturile, iar, în cazul în care clientul devenea rău platnic, statul era cel care închidea expunerea băncii şi se ocupa de recuperarea pagubelor. Să tot faci asemenea afaceri în care statul ocupă cu frenezie rolul de păgubit absolut!

joi, 5 iulie 2018

Ziua judecăţii

Într-adevăr, adoptarea Codului Penal e revoltătoare, Plăvane! E o ştire de-a dreptul zguduitoare şi, când spun asta, chiar nu spun vorbe mari. E o nenorocire care prevesteşte multe rele.

În primul şi-n primul rând, hoardele ţinute în frâu de protocoale, înţelegeri secrete, acoperiri ilegale şi alte tehnici dubioase, vor fi eliberate. Ştim, mulţi dintre ei nu-şi doresc asta deoarece scopul lor e fix slujirea lanţului de care sunt legaţi(oare de-asta o fi poreclit-o Liky pe Cicloapa „Slujirea”?). Odată distrus lanţul, se duce de râpă menirea lor, iar supravieţuirea în ceea ce se numeşte „sistem” devine problematică întrucât mulţi sunt prea proşti pentru a fi capabili de a lucra corect. Nu-i o jignire, chiar dacă sună dur. Observaţi-le luările de poziţie, interpretările aberante şi modul în care se deconspiră şi veţi deduce cu uşurinţă că uneltele actualului sistem nu au prea mulţi neuroni în dotare.

miercuri, 4 iulie 2018

Demascare

Dacă ai descoperit că te înşală nevasta sau amanta ţine bine minte ceea ce-ţi spun acum: ruşii sunt de vină. Dacă te doare capul, dacă suferi sau dacă, pur şi simplu, ai luat de undeva gripă, să fii convins că asta ţi se-ntâmplă de la ruşi.

Femeile care nu pot face copii, dar îşi doresc asta, cele ai căror bărbaţi sunt beţivi, cele frustrate sau obsedate, cele supărate sau doar stresate n-au nici cel mai mic habar că de la ruşi li se trag toate nenorocirile.

Copilul bolnav, cel care ia notă mică, cel bătut de smardoiul clasei, la fel ca şi cel care şi-a pierdut o jucărie la care ţinea, toţi aceştia au ceva în comun: problemele lor vin de la ruşi.

marți, 3 iulie 2018

Cui aparţin aceste servicii?

Ca să înţelegeţi cum merg treburile în ţara asta şi pentru cine luptă instituţiile de-aici o să vă readuc în atenţie un avertisment lansat de SRI zilele trecute. Cică au ei informaţii că Rusia ar încerca să anexeze Insula Şerpilor după modelul Crimeei, urmând ca, după aceea, să exploateze resursele adiacente zonei, prin încălcarea deciziei Curţii de la Haga. Ca să nu avem discuţii, vă dau mai jos pasajul din comunicatul serviciului:

luni, 2 iulie 2018

Semnele spălării creierului

Ştii că e ceva în neregulă cu tine, dar nu-ţi explici ce e. Urmăreşti ştirile cu înfrigurare, cauţi tot ce se poate găsi despre un subiect, trăieşti într-o continuă tensiune. Când nu se întâmplă nimic din ceea ce te-ai aştepta te-apuci să postezi pe unde apuci. Prietenii tăi sunt la fel ca tine. Vă simţiţi bine împreună, cu toate astea vezi totul cam ca prin ceaţă. Îţi sunt cunoscute aceste stări? E posibil să fii victima spălării creierului.

duminică, 1 iulie 2018

Apostolii fake news-ului

Nu-l suport deloc pe generalul izmană, acel individ sec, dar infatuat, care, prin comparaţie, l-ar face până şi pe Moş Teacă să pară academician. Chemat din nou de superiorii pe linie de „să trăiţi!” în prim planul politicii, izmană şi-a desenat după capul lui un plan de acţiune întru recâştigarea electoratului pierdut. Fie vorba între noi, de fapt el nu a fost niciodată în prim-planul politicii întrucât existenţa sa a fost una strict de şurubelniţă, sculă folosită de ticăloşii din spatele scenei.