luni, 31 iulie 2023

Sub protecţia propagandei


Propaganda occidentală devine din ce în ce mai deşănţată şi mai lipsită de fundamente de la o zi la alta. Un exemplu tipic este declaraţia halucinantă a lui Blinken, conform căreia Ucraina a reuşit să-i îndepărteze pe ruşi de pe 50% din teritoriul pe care-l ocupau. În mod normal, într-o ţară şi într-o lume în care oamenii au capul pe umeri, cineva ar fi ieşit din public şi i-ar fi dat idiotului în cap cu hărţile măsluite ale melitarilor săi, hărţi în care înaintarea Ucrainei este de fapt un regres în est şi un extrem de volatil progres - de până în 2 km - în sud. Nu doar că nu s-a întâmplat asta, dar propaganda a luat-o ca pe un îndemn şi acum peste tot se vorbeşte despre „înaintarea Ucrainei” în condiţiile în care e vorba despre aceeaşi ciorbă reîncălzită în care satul Robotîne e „cucerit”, după care armata ucraineană care ocupă poziţiile de-acolo e chiseliţată de artileria rusă.

sâmbătă, 29 iulie 2023

Răzbunarea geopoliticii


Intrarea Chinei în cooperarea cu SUA a fost o mişcare diplomatică isteaţă a SUA. Fără doar şi poate, Kissinger a făcut o mişcare extrem de inspirată, rupând blocul China-URSS, în care oricum erau numeroase tensiuni date de dorinţa de primat al URSS. Frecându-şi mâinile fericit, Kissinger spunea atunci că „aşa cum acum am liniştit URSS prin intermediul Chinei, la fel vom linişti China prin intermediul URSS”.

vineri, 28 iulie 2023

Grecia este distrusă deliberat prin intermediul îndobitocirii şi climatologismului


Almiros este numele aeroportului militar din Nea Anchialos, o bază militară din apropiere de Volos. Incendiul izbucnit în apropierea acestei baze nu a mai putut fi oprit, iar autorităţile au ales detonarea controlată a depozitului de muniţie din interiorul bazei. Astfel s-a obţinut un efect vizual absolut identic cu exploziile din Ucraina. Imaginile sunt şocante pentru oricine deoarece e imposibil să înţelegi cum de nu poţi fi capabil să aperi de incendii o tabără militară. 

miercuri, 26 iulie 2023

Democraţie pe pâine


Am spus în mai multe rânduri că nu sunt un adept al democraţiei din cauza falsităţii acestui sistem. Doar că suntem prinşi în interiorul său şi, ca efect al educaţiei, ajungem să discutăm pornind de la falsele sale principii. Scriu acest articol ca reacţie la apariţia rublei digitale care, în scurt timp, se va dovedi un  artefact al democraţiei fără cusur. Nu vă grăbiţi să trageţi concluziile înainte de vreme. Citiţi mai întâi ce am de spus!

marți, 25 iulie 2023

Cum ne nenoroceşte „patriotismul” Securităţii


Dacă te apuci să discuţi cu un securist, imediat îşi va umple gura cu patriotismul de care dă dovadă el împreună cu superiorii(„Trăiţ!”), serviciul s.a.m.d. Văzând în ce zoaie se zbate ţara, te-ai aştepta ca respectivii indivizi să-ţi servească din plin ideologie internaţionalisto-leghebetistă, să-ţi împuieze capul cu slogane de gen s.a.m.d. Dar nu, când se apucă să peroreze, ai impresia că ai nimerit într-un club naţionalist radical. 

luni, 24 iulie 2023

Kissinger în China - o vizită surprinzătoare


La venerabila vârstă de 100 de ani, Kissinger face o călătorie de peste 14 ore pentru a ajunge în China. Călătoria este o veritabilă provocare nu doar logistică, ci şi medicală, omul având nevoie de condiţii speciale. Aparent Kissinger a mers acolo ca persoană privată, dar a fost primit la cel mai înalt nivel. Asta după ce, pentru ca Blinken să fie primit de Xi s-a ploconit întreaga diplomaţie americană. După ce Janet Yellen a avut o vizită penibilă şi, mai ales, după ce lui Lloyd Austin i-a fost refuzată întâlnirea chiar şi de către omologul său chinez. Cum SUA au pretenţia aplicării unor sancţiuni „mortale” Chinei, n-are cum să nu fie de bănuit cerbicia cu care oficialii americani cerşesc întâlniri cu oficialii chinezi. Dar, mai ales, e de remarcat modul în care reprezentanţii Imperiului Celest îi cam trimit la plimbare, considerându-i irelevanţi.

vineri, 21 iulie 2023

Banii. De ce nu-i ai?


De vreo două luni tot vreau să public articolul de faţă, dar am amânat deoarece subiectul e atât de popular şi provoacă atâtea explicaţii docte încât, sincer, mi-e groază de munca pe care-o s-o depun în medierea comentariilor. Dar cum tot sunt la stadiul de „reptil”, nu mi-e frică provocare. 

joi, 20 iulie 2023

Socialismul


O să încep azi câteva articole care se vor dovedi controversate pentru unii. Tema de început este socialismul şi, credeţi-mă, este una sensibilă. Fără doar şi poate, trecând prin experienţa socialistă, n-avem cum să nu facem comparaţii. Doar că sunt multe elemente subiective care deformează. Nu trebuie să uităm că mulţi dintre cei care fac asta, la modul inconştient, asociază socialismul cu tinereţea lor, iar societatea actuală cu bătrâneţea. E logic să li se pară mai „cool” viaţa de atunci, doar totul se petrecea când erau tineri. De asemenea, intervine uitarea: problemele se estompează în timp, rămânând doar amintirile plăcute.

miercuri, 19 iulie 2023

Geopolitica şi banii


Harta alăturată este una similară celei cu care Zbigniew Brzezinsky a îngrozit factorii de putere ai hegemonului american în cartea sa „The Grand Chessboard”. Aparent e o hartă banală: harta lumii întoarsă invers. Acum ştim bine că modul în care ţinem harta este unul absolut arbitrar, ca şi obsesia noastră de a considera că nordul are vreun primat. Nu mai vorbim că nordul şi sudul sunt, de fapt, simple convenţii. 

luni, 17 iulie 2023

Disperarea americanilor se întoarce asupra lor precum un bumerang


Trimiterea muniţiei cu fragmentaţie în Ucraina este, dincolo de orice aspect, un element de disperare din partea SUA şi a aşa-zisului Occident Colectiv. Absolut tot ceea ce au trimis acolo s-a dovedit inutil. Tancurile despre care spuneau că vor defila către Crimeea n-au fost capabile să înainteze nici măcar cu un kilometru înainte de a fi distruse. Bateriile Patriot, care ar fi urmat să intercepteze „tot ce mişcă pe cerul Ucrainei” n-au făcut altceva decât să ne arate că „împăratul e gol”. Ruşii s-au jucat efectiv cu bateriile antiaeriene americane, distrugându-le cu aceeaşi uşurinţă cu care un val face praf un castel de nisip. 

sâmbătă, 15 iulie 2023

Meta-eşecul


Pe la începuturile existenţei Snapchat, Facebook şi-a simţit ameninţată poziţia. Astfel, ca să le taie aripile concurenţilor, a adoptat o tehnică pe cât de rudiemntară, pe atât de eficientă: a copiat funcţionalităţile Snapchat. Snapchat isşise în evidenţă cu conceptul mesajele care se auto-distrug, o chestie teribilă pentru o anumită categorie a publicului. Ideea a fost imediat replicată în WhatApp şi Snap şi-a pierdut „elementul de unicitate”.

vineri, 14 iulie 2023

Socialismul produce dezastre bugetare


Nulitatea Nicuşor Dan anunţă cu surle şi trâmbiţe că urmează să achiziţioneze 20 de minicentrale termice pentru a asigura furnizarea optimă a agentului termic pentru aproximativ 16 300 de apartamente. Investiţia faraonică şi absolut inutilă nu va fi nimic altceva decât o nouă gaură dată bugetului Bucureştiului, fără a se rezolva mare lucru. De ce, o să vă explic în continuare.

joi, 13 iulie 2023

Este moneda BRICS ameninţată?


Foarte mulţi idioţi utili savurează spusele Ministrului de Externe al Indiei în ceea ce priveşte viitoarea monedă BRICS. „Gata, a zis indianul că nu e interesat, a picat moneda!” - îşi spun ei satisfăcuţi. În mod cât se poate de evident atitudinea nu trădează doar prostia în stare pură, ci şi slugărnicia la care se ajunge după ce eşti supus spălării creierului prin propagandă. 

miercuri, 12 iulie 2023

Cum stăm?


Acum mai bine de un an, pe rusi.org a apărut un articol extrem de interesant scris de locotenent colonelul în rezervă Alex Vershinin, expert în achiziţii pentru apărare şi în strategie industrială. Pentru fraierii care sunt gata să mă acuze că iar citez din ruşi, fac precizarea că rusi vine de la Royal United Services Institute, un think tank englezesc independent, fără absolut nicio legătură cu Rusia, care funcţionează de mai bine de douăzeci de ani, efectuând cercetări în domeniul apărării pentru interesele armatei britanice şi ale NATO. Ca să înţelegeţi şi mai bine cu cine avem de-a face, acelaşi think tank susţine că livrarea muniţiei cu fragmentaţie Ucrainei e justificată inclusiv moral!

marți, 11 iulie 2023

Sistemul


V-am spus din start că nu-mi plac indivizii cu certitudini. În general cei din categoria enunţată n-au habar de nimic, dar se bat în piept cu ideile lor. Unii, făcându-şi loc cu coatele, mai fac şi demonstraţii „docte” crezând că spun chestiuni interesantă, fără să-şi dea seama că multe dintre cele pe care le emit erau acum 10, 15 sau chiar 100 de ani de domeniul trecutului. Dar, mă rog, aşa se întâmplă atunci când nu realizezi că sub umbra certitudinilor se ascund carenţe imense care-i fac pe cei mai mulţi „deţinători ai adevărului” să băltească în penibil. 

Rămân surprins de numărul mare de experţi în khazari(prin secţiunea de comentarii a Telegramului e o adevărată inflaţie). Toţi se bagă care mai de care mai în faţă de parcă ar fi deţinătorii secretelor supreme. Bag mâna-n foc că dacă n-ar fi fost cartea lui Arthur Koestler nici naiba n-ar mai fi vorbit despre khazari. În ceea ce-i priveşte pe evrei, aici e catastrofă: absolut oricine se pricepe. Le-au studiat religia, au tradus singuri Tora şi Talmudul, spărgând secretele evreilor. Dacă însă îi întrebi ce limbă se vorbeşte în Israel, dau ochii peste cap. În ceea ce priveşte experţii în societăţi secrete, mişcări oculte, servicii secrete nici nu mai spun nimic deoarece e hiperinflaţie!

Să mergem mai departe. Când se punea vorba să se voteze „Referendumul pentru familie”, le-am spus unora de la ţară că ar fi cazul să iasă la vot. „Nu ieşim că e deja votat!” - mi-au spus ei cu îngâmfare. „O să vă lovească ăia, vă vor distruge copiii!” - le-am spus atunci. „N-ai să vezi aşa ceva în România!” - mi-au răspuns cu aceeaşi emfază. Aţi văzut legislaţia împinsă de Firea? Dar pe cea pe care-o împinge acum Pledoiu? Aţi văzut dezastrul din şcoli? Totul e în stadiu incipient. Când va începe se va intra cu buldozerul deoarece exact aşa s-a făcut peste tot. Fix aceeaşi strategie: de la state care aveau valori tradiţionale s-a ajuns la state-fantomă, complet eşuate, aflate sub stindardul multicolor în care libertatea a fost înlocuită cu tirania unei ideologii nefireşti. Ştiu, din nou îmi vor veni experţii să-mi explice cum e cu khazarii, cu evreii, cu societăţile secrete şi, de ce nu?, cu extratereştrii. Sunt tare curios dacă emitenţii acelor teorii sunt mulţumiţi cu ei înşişi. Atâtea certitudini nu-s decât o mască pentru golurile profunde, inclusiv cele sufleteşti.

„Şi-atunci cine e?” - vor întreba toţi la unison. „Cine e responsabil pentru toate acestea?”. E logic, e puţin probabil ca o asemenea anomalie să apară din senin, fără să aibă o cauză ascunsă. Aşadar, cine-i vinovatul? Ei  ine, iată răsounsul: e SISTEMULl!

Ce e sistemul? O să vă explic practic dacă-mi promiteţi că veţi face întocmai cum vă spun. Să începem. Luaţi o pauză. Scoateţi din priză absolut tot ce vă poate deranja şi opriţi absolut toate luminile. OK, lăsaţi frigiderul în priză ca să nu avem vorbe. Dacă sunteţi la muncă anunţaţi că lipsiţi o jumătate de oră, mergeţi undeva într-un parc şi opriţi-vă telefonul. Dacă nu puteţi, amânaţi experimentul pentru mai târziu, dar sub nicio formă nu citiţi mai departe. Aţi terminat? OK. Acum staţi aşa, relaxaţi-vă într-un loc plăcut şi gândiţi-vă la ce este sistemul. Gata, nu citiţi mai departe. Lăsaţi totul baltă şi faceţi ceea ce v-am spus.

luni, 10 iulie 2023

Începe calvarul

Printr-o serie de reglementări şi finanţări ciudate - obţinute cu generozitate şi în regim de urgenţă - Uniunea Europeană instituie cel mai aprig control din lume al spaţiului cibernetic. Nu, nu-i o glumă, e realitatea. Iar Uniunea Europeană este teritoriul de joacă sau, mai bine spus, poligonul de încercare a noului concept de normalitate a ceea ce reprezintă noua „libertate a cuvântului”.

sâmbătă, 8 iulie 2023

Noi şi puii animalelor


O căram de ceva vreme după mine, dar, cum să vă spun, niciodată nu prea-ţi vine să te apuci să deschizi o carte pentru copii. De primit am primit-o acum un an de la un prieten: „Ia-o, o să-ţi placă! Am cumpărat-o pentru ăsta mic, dar n-am mai putut s-o las din mâini până n-am terminat-o!”. Asta a fost caracterizarea care m-a făcut s-o tot car după mine. Dar, recunosc, de citit nu m-am apucat s-o citesc deoarece de fiecare dată aveam altceva „mai important” de citit. Noroc cu lungile zile de vară. Ce să faci cât e ziua de lungă? Dincolo de „pendulul” statului la soare asemeni unei reptile care caută că înghită toate razele posibile, urmat de cufundarea în apa revigorantă şi repetiţia leneşă a întregii operaţiuni, parcă-ţi vine să mai omori cu ceva timpul. Şi ce altceva poţi face decât să te delectezi în foşnetul paginilor până când aţipeşti pentru a te trezi la fiecare ţiuit mai puternic sau, cine ştie, atuncci când simţi că un praf de nisip îţi gâdilă deranjant piciorul.

vineri, 7 iulie 2023

Când realitatea ne arată minciuna, dar noi o ignorăm


La momentul falimentelor bancare din SUA, marile bănci de pe WallStreet au dat impresia că se bucură deoarece banii plecau din băncile mici, migrând spre cele mari. Probabil vă amintiţi întreg narativul. De altfel, la un moment dat lumea, inclusiv subsemnatul, a vorbit despre constituirea unui fond de depozit prin intermediul căruia marile bănci americane au plasat bani într-un depozit negarantat la First Republic Bank, din dorinţa disperată de a o salva. Atunci reprezentanţii băncilor mari au lăsat să se înţeleagă că se confruntă cu un tsunami de depozite care ies din băncile mici şi medii şi intră în bilanţurile lor, astfel încât fac asemenea mişcări pentru a reda încrederea în băncile ceva mai mici. 

joi, 6 iulie 2023

Cum sunt manipulate bursele?


Dacă ieri am discutat despre corporatocraţie, azi ne vom uita la mediul din care-şi trage seva sistemul descris. Bursa este, fără doar şi poate, mediul nativ al corporatocraţiei, iar banii care circulă pe-acolo sunt adevăratul sistem sanguin al „organismului” corporatist. O cotaţie mică la bursă echivalează cu o slăbiciune, una mare cu succesul. Dinamica, de asemenea, este esenţială. Degeaba ai o cotaţie mare dacă stagnezi. Trebuie să mergi în sus. 

miercuri, 5 iulie 2023

Corporatocraţia


Sunt extrem de mulţi cei care confundă capitalismul cu mediul corporatist din prezent. Dacă e să fim corecţi, confuzia nu-i atât de suspectă pe cât pare după ce înţelegi întreaga ecuaţie. Corporaţiile sunt o creaţie a capitalismului, astfel încât, a modul teoretic, n-au cum să fie altceva decât capitalism. Însă realitatea e cu totul alta.

marți, 4 iulie 2023

Transformarea sistemului financiar estic


Când vorbesc despre Xi sau despre Putin, idioţii au impresia că aceştia sunt nişte jupâni care fac totul după capul lor. Nu-i de mirare o asemenea prostie: când eşti supus unei propagande atroce precum cea occidentală ajungi să crezi inclusiv că vaca de pe câmp e duşmanul tău deoarece flatulează. Eroarea de percepţie devine de-a dreptul devastatoare în momentul în care idioţii constată că „dictatorii” reuşesc chestiuni geniale. Şi atunci devin pradă unei disonanţe cognitive deoarece pe de o parte nu pot accepta că aceştia ar fi deştepţi - doar sunt dictatori rudimenari - iar pe de altă parte nu pot accepta nici că acele chestiuni sunt opera vreunei echipe de conducere deoarece „dictatorii conduc de capul lor”. Şi uite-aşa se adâncesc în scenarii fanteziste calmate de desele „momente de ură” în care-şi exprimă dezacordul faţă de dictatorii aceia în timp ce-şi arată ataşamentul pentru dictatorii locali.

luni, 3 iulie 2023

Sistemul financiar de forţă şi tendinţele pe termen scurt ale lumii vestice


Mă întreabă mulţi motivul real pentru care lumea trece în barca BRICS. Între cei prinşi de propaganda sistemului, BRICS nici măcar nu există deoarece ştirile sunt cenzurate programatic în media occidentală, la fel ca şi cele reale despre Ucraina. O să încerc azi să vă explic fundamentele prin prisma unor oameni aflaţi în linia întâi a finanţelor. 

duminică, 2 iulie 2023

Puterea ultimă


După ce au dat un purcoi de bani pe F-35, norvegienii s-au trezit cu belele mai mari decât şi-au imaginat. În primul rând „complicăciunea” de avion american are probleme de funcţionare atât de mari încât norvegienii nu reuşesc să-şi asigure necesarul de personal calificat pentru întreţinere „ligheanelor zburătoare”. De aceea, de multe ori, sunt obligaţi să apeleze la suportul producătorului, care vine la pachet cu alte costuri cocoşătoare. Însă asta nu e totul. Recent, norvegienii au observat că F-35, după ce că e o rablă care mai mult stă decât merge, mai are şi o alt caracteristică proastă: spionează. Nici mai mult nici mai puţin, s-a observat că avionul-vedetă al americanilor colectează date despre piloţi şi le trimite în SUA. Spionaj pe faţă! În aceste condiţii orice om normal şi-ar pune problema dacă are sau nu sens să mai continue acel păgubos contract. În lumea de azi însă, imbecilitatea dusă la extrem face ca asemenea incidente catastrofale să fie trecută cu vederea. Simpla descoperire a unui comportament abuziv la un partener ar trebui să te facă să dai de pământ cu el. Aiurea, lumea s-a prostit înfiorător.