Cum sunt manipulate bursele?

Dacă ieri am discutat despre corporatocraţie, azi ne vom uita la mediul din care-şi trage seva sistemul descris. Bursa este, fără doar şi poate, mediul nativ al corporatocraţiei, iar banii care circulă pe-acolo sunt adevăratul sistem sanguin al „organismului” corporatist. O cotaţie mică la bursă echivalează cu o slăbiciune, una mare cu succesul. Dinamica, de asemenea, este esenţială. Degeaba ai o cotaţie mare dacă stagnezi. Trebuie să mergi în sus. 

Studiind fenomenul, veţi înţelege că şi corporatocraţia este, la fel ca ideologiile, împărţită în două. Avem pe de-o parte corporatocraţia clasică, aceea care-a fabricat succesul Americii. Aceaste corporaţii au fost clădite pe baza ideologiilor clasice precum liberalismul, conservatorismul, marxismul s.a.m.d. Avem însă şi aşa-numiţii lupi tineri, neo-corporaţiile, cele care se rup de regulile şi limitările trecutului, reuşind să înghită paşii cu o viteză fulgerătoare. Cuvântul de bază în neo-corporaţiile momentului este „scalarea”, creşterea cât mai fulgerătoare, călcarea tuturor regulilor vechi în picioare. Nu întâmplător acest tip de corporaţii se bazează pe ideologiile prezentului: neoliberalism, neoconservatorism, neomarxism etc. Dacă vreţi o comparaţie plastică, am putea spune că în timp ce corporatismul clasic se aseamănă unei păduri de cedri, care are nevoie uneori de sute de ani pentru a-şi arăta frumuseţea, neocorporatismul ar fi echivalentul unei păduri de bambus. Bambusul, în realitate, e o iarbă, doar că are o structură tubulară tulpinii, care-l ajută să crească rapid pe verticală. Un bambus se ridică de câteva mii de ori mai rapid decât un cedru. De asemenea, chiar dacă e mai fragil, tulpina flexibilă îl ajută să facă faţă cu brio intemperiilor. Într-adevăr, un bambus nu va fi niciodată un cedru, dar pe cine interesează asta? În timp ce o pădure de bambuşi o întinzi în câţiva ani, pentru una de cedri ai nevoie de zeci sau chiar sute de ani. 

Nu cred că există vreo altă imagine mai relevantă despre diferenţa dintre cele două tipuri de corporaţii decât cea pe care am ataşat-o articolului de faţă. Despre ce e vorba? Sunt graficele evoluţiei indicilor DowJones şi Nasdaq din 1970 până în prezent. Diferenţele de randament sunt uluitoare, astfel încât, la prima vedere, avem absolut toate argumentele în favoarea „lupilor tineri”. Pentru a înţelege însă cum merg lucrurile trebuie să mergem mai în adâncul pieţelor pentru a vedea fluxurile financiare. Aşadar, de unde vin banii pentru burse?

Pentru piaţa americană, o cantitate impresionantă de bani vine din aşa-numitele scheme de pensionare. Ce sunt ele? Sunt conturi individuale de economisire pentru pensie. Avem două tipuri de asemenea conturi: cele pentru freelanceri sau cei care obţin venituri pe cont propriu(IRA) şi schemele de economisire prin intermediul angajatorilor, cele care se adresează angajaţilor full time, adică aşa-numitele 401(k). Există avantaje, precum scutirile de taxe care permit economisirea în vederea pensiei. Banii din aceste conturi pot fi investiţi în diverse scheme, majoritatea implicând piaţa de capital. OK, cam cât de mari sunt aceste fonduri? Hmm, iată iepurele din joben: IRA-urile au peste 12.5 trilioane de dolari, în timp ce 401(k) au peste 9.8 trilioane $!!! În total 22.3 trilioane, adică aproape cât un PIB american!!! Ţinând cont de faptul că întreaga capitalizare a companiilor listate pe pieţele americane este de 40 trilioane, ne rezultă că peste 50% dintre banii acestor pieţe sunt realizaţi de fondurile de pensii, adică de investitorii retail. 

Este logic ca acest tip de investitor să fie foarte sensibil la variaţiile preţului, iar când i se pune în faţă un grafic precum cel ataşat, realizaţi care e decizia de investiţii. Iată deci cu ce bani se înalţă neo-corporaţiile. E însă interesant de văzut cum de reuşesc să-şi mărească continuu cotaţiile. Care-i mecanismul prin care cresc atât de mult? Un investtor serios îşi pune mai degrabă astfel de probleme atunci când vine vorba de un grafic precum cel prezentat. Mai mult, dacă ne vom uita la fundamentele financiare, cu mici excepţii, marea majoritate a neo-corporaţiilor stau dezastruos, dar „pariază pe un viitor mai bun”. Mai mult, aceste companii de obicei nu plătesc dividende, investind în creştere. Hmm, e cam ciudat, nu-i aşa? 

Există însă şi-o operaţiune făcută de companiile tehnologice care e trecută sub tăcere. Anume răscumpărarea propriilor acţiuni. Este probabil una dintre cele mai criminale tipuri de operaţiuni financiare deoarece stă la baza creşterii artificiale a cotaţiilor companiilor tehnlogice. Hai să înţelegem pe deplin situaţia.

Doar în primul trimestru al anului în curs Apple a răscumpărat acţiuni în valoare de aproape 20 miliarde $, iar Microsoft în valoare de 5.5 miliarde $! Acestea nu sunt singurele răscumpărări, dar n-am mai stat să centralizez. Întreaga piaţă Nasdaq este mişcată de o mână de companii: cele grupate în celebrul FAANG(Facebook, Amazon, Apple, Netflix, Google) cărora li se adăugă Nvidia, Microsoft şi Tesla.   

În 2022, Google a răscumpărat acţiuni proprii în valoare de 60 miliarde $, Facebook şi-a răscumpărat acţiuni în valoare de 28 miliarde $, Apple a luat acţiuni proprii în valoare de peste 90 miliarde $, în timp ce Microsoft a cumpărat acţiuni MSFT în valoare de 28 miliarde $! Sunt sume colosale care mişcă pieţele. Lumea vede cum aceste companii cresc şi se aruncă la achiziţia respectivelor titluri cu capul înainte. 

Doar două exemple mi se par extrem de relevante: din 2013 până în prezent Microsoft şi-a răscumpărat acţiuni în valoare de peste 150 miliarde $ în timp ce Apple a ajuns la un incredibil 573,4 miliarde $! În cazul Microsoft răscumpărările reprezintă aproximativ 6% din capitalizarea bursieră actuală în timp ce la Apple s-a ajuns la un incredibil 16%, ceea ce e colosal deoarece, ca număr de acţiuni, reprezintă mai mult decât procentele prezentate deoarece multe dintre acţiuni au fost cumpărate la preţuri mai mici.

Cu asemenea portofolii generoase, companiile tehnologice pur şi simplu au capacitatea de a manipula piaţa, transformându-se în principalele forţe care ghidează preţul acţiunii proprii.  E limpede de înţeles de ce. Doar că, în realitate, totul e un joc fals, în care principalele oi de sacrificiu sunt cei care-şi amanetează viitorul în fantasmele neo-corporatiştilor. Asta deoarece, toţi acei bani pe care-i împing în acţiuni ajung, într-un final, în bonusuri grase ale structurilor birocratice din companiile respective şi în buzunarele celor aflaţi în spate. 

Şi-acum, ca să avem un termen de comparaţie, vă voi pune o întrebare: în condiţiile în care compniile de pe NYSE sunt supraevaluate, ce părere aveţi acum despre cele de pe NASDAQ?