Transformarea sistemului financiar estic

Când vorbesc despre Xi sau despre Putin, idioţii au impresia că aceştia sunt nişte jupâni care fac totul după capul lor. Nu-i de mirare o asemenea prostie: când eşti supus unei propagande atroce precum cea occidentală ajungi să crezi inclusiv că vaca de pe câmp e duşmanul tău deoarece flatulează. Eroarea de percepţie devine de-a dreptul devastatoare în momentul în care idioţii constată că „dictatorii” reuşesc chestiuni geniale. Şi atunci devin pradă unei disonanţe cognitive deoarece pe de o parte nu pot accepta că aceştia ar fi deştepţi - doar sunt dictatori rudimenari - iar pe de altă parte nu pot accepta nici că acele chestiuni sunt opera vreunei echipe de conducere deoarece „dictatorii conduc de capul lor”. Şi uite-aşa se adâncesc în scenarii fanteziste calmate de desele „momente de ură” în care-şi exprimă dezacordul faţă de dictatorii aceia în timp ce-şi arată ataşamentul pentru dictatorii locali.

Realitatea de până acum ne arată că este mult mai posibil ca într-o aşa zisă democraţie un idiot senil precum Biden să ia decizii cruciale de capul său, fără a se consulta cu nimeni, în timp ce într-o aşa-zisă dictatură deciziile se iau în echipe, pe baza unei analize şi a unui consens. Mă rog, asta face parte din paradoxurile generate de o privire strâmbă a lumii în care trăim.

Introducerea a fost necesară pentru a înţelege că ceea ce se petrece acum în lumea BRICS nu e făcătură „combinată” de nişte ageamii care s-au hotărât s-o pună de-o monedă, ci de echipe extrem de competente şi pregătite, care trebuie să rezolve o grămadă de probleme. 

Ca să înţelegeţi complexitatea probemei, vă voi da un exemplu referindu-mă la Rusia. Pentru a-şi continua activitatea economică, Rusia cooperează cu „ţările prietene”, adică cele din est şi din „sudul global”. În principal Rusia îşi exportă produsele sale tradiţionale şi importă de pe acele pieţe alte produse pe care şi le doreşte. Mediul de schimb are nevoie de o unitate monetară de referinţă care, până de curând, era dolarul. Cum ruşii au fost atacaţi prin intermediul monezii transformate în armă, nu mai pot folosi dolarul. De aceea au încheiat convenţii bilaterale cu prietenii pentru ca plăţile să se facă în monede proprii. De exemplu Rusia exportă petrol şi gaz în Turcia, pe care turcii îl cumpără cu lire. Ruşii, la rândul lor, importă o grămadă de bunuri de larg consum din Turcia utilizând rubla. Aparent e un comerţ corect, rezultând un proces economic „rotund”. Doar că e o problemă: în raport cu marea majoritate a partenerilor săi comerciali, Rusia înregistrează excedente. La fel este şi cazul Chinei. Ei bine, ce faci cu problema asta?

Chinezii, care nu sunt încă subiect al sancţiunilor financiare americane, rezolvă problema prin stabilirea unui plafon în cadrul contractelor bilaterale. Astfel, în momentul în care s-a atins acel plafon, ţara care înregistrează deficit nu mai poate cumpăra în monedă proprie de la partener, ci în valută convertibilă(dolar, EUR, yuan etc.). Ruşii pot face şi ei aceeaşi chestie, utilizând yuanul ca suport. Însă, chiar dacă recunosc un primat al Chinei, dat de poziţia sa economică solidă,  nu se pot preda cu totul acesteia. În acel moment se pune problema la modul acut: „Ce faci?”. Nu poţi continua să acumulezi aşa-numita „valută slabă” a partenerilor comerciali deoarece în final devii tot captiv al americanilor întrucât aceştia oricând pot devaloriza o valută slabă prin crearea unei penurii de dolari pe acea piaţă. 

Dilema este rezolvată elegant de „geniul din spatele lui Putin”, anume academicianul Serghei Glaziev. Totul a fost expus în articolul intitulat „Rubla de aur 3.0”, publicat la sfârşitul anului trecut în Vedmosti. Soluţia pe care o vede Glaziev e cât se poate de simplă: din excedentele existente în băncile corespondente, Rusia trebuie să cumpere aur fizic de pe piaţa locală. Astfel se ajunge la un mecanism just de echilibrare. 

Din punct de vedere teoretic şi practic, Rusia are capacitatea de a trece la standardul aur fără nicio problemă. Mişcarea însă ar fi una care ar distorsiona teribil piaţa monetară mondială deoarece ar reface toate cotaţiile, majoritatea dintre ele false. Să luăm ca exemlu petrolul: în momentul în care SUA a renunţat la etalonul aur, preţul petrolului denominat în dolar era de 0,0831 uncii pe baril. În prezent acesta este de 0,036!! Ce s-a întâmplat între timp? SUA a trecut de la standardul aur la cel al petrodolarului. Multă vreme monarhiile din Golf au fost fericite crezându-se „stăpâne ale lumii” deoarece „aurul negru” le permitea să-şi satisfacă toate mofturile, mai ceva decât în O mie şi una de nopţi. Abia acum au conştientizat ţeapa imensă pe care şi-au luat-o şi, trezindu-se la realitate, s-au urcat cu speranţă în barca BRICS. 

O trecere unilaterală a Rusiei la etalonul aur ar conduce la un tsunami financiar care, într-adevăr, ar echivala cu răsturnarea mesei de joc. Cu toate că ar determina prăbuşirea SUA, ar avea ca efect inclusiv dărâmarea Chinei şi a celorlalţi parteneri ai săi. Aşa cum bine puteţi înţelege,când doar unul singur se află de partea corectă a istoriei, interesele celorlalţi s-ar putea să contrabalanseze puternic. Astfel, Rusia aflată pe o poziţie atât de radicală ar putea fi inclusiv izolată de partenerii săi tradiţionali şi ar face implozie. Iată motivul temporizării.

Pe de altă parte, o monedă a BRICS care e denominată în aur şi alte utilităţi ar fi o umbrelă necesară protecţiei întreagii „comunităţi proprii” de efectele adverse ale unei explozii despre care vă povesteam. Glaziev are în vedere o astfel de temporizare în planul său de trecere la „Rubla de aur 3.0”. În condiţia existenţei unei monede de schimb a  BRICS-ului, excedentele comerciale se pot mult mai simplu dilua în importurile realizate de la o terţă parte care, de altfel, ar fi fost imposibil de inclus într-un hăţiş de acorduri bilaterale. 

Aşadar, la următorul summitul din august al BRICS este aşteptat anunţul referitor la noua monedă. De altfel, mişcări preliminare deja se fac. Observăm că Argentina a plătit ultima rată către FMI în ... yuani, dând un semnal cât se poate de clar. În fapt, comportamentul Argentinei este o refinanţare în yuani a datoriei pe care-o are la FMI. 

Iată motivul vizitei în regim de urgenţă a lui Janet Yellen în China: SUA are nevoie de temporizare. Când spune că se duce pentru a stabili legături şi canale de comunicaţie, de fapt Yellen maschează. Merge cu jalba-n proţap pentru a-l ruga pe Xi să mai amâne puţin, lăsând SUA să joace încă o dată jocul său preferat de-a jandarmul mondial. Nu-mi dau seama cu ce „argumente” merge Janet Yellen la Xi, dar după eşecul lui Blinken probabil că avem de-a face cu o „îmbunătăţire” a ofertei. Cert este că noul sistem monetar al BRICS este extrem de deranjant pentru SUA care se vede rămasă-n fundul gol. 

Urmează să vedem ce se va stabili acolo. Chestiunea pe care ar trebui totuşi s-o remarcaţi este pelerinajul care se face la Beijing. Reţineţi că Xi este cel care primeşte diversele delegaţii, un semnal cât se poate de puternic de schimbare a polului de putere al lumii.