Geopolitica şi banii

Harta alăturată este una similară celei cu care Zbigniew Brzezinsky a îngrozit factorii de putere ai hegemonului american în cartea sa „The Grand Chessboard”. Aparent e o hartă banală: harta lumii întoarsă invers. Acum ştim bine că modul în care ţinem harta este unul absolut arbitrar, ca şi obsesia noastră de a considera că nordul are vreun primat. Nu mai vorbim că nordul şi sudul sunt, de fapt, simple convenţii. 

Ce are special această hartă? Ne dă o imagine mai clară a universului nostru terestru. După cum se observă, Eurasia e centrul de greutate al lumii şi, mai mult, că Africa e de fapt o extensie a mega-continentului nostru. America de nord ne apare ca o zonă marginală a lumii, o provincie îndepărtată, iar America de Sud pare a continua linia Eurasiei+Africa. Dar nu asta e important, ci realitatea că cel care controlează Eurasia de fapt controlează lumea deoarece lumea e Eurasia. Dar cine controlează Eurasia? 

SUA şi-a subordonat de facto Europa şi zonele asiatice marginale(Japonia, Coreea de Sud etc.), practic extremităţile mega-continentului. Până acum, în interior, exista un soi de haos dominat vag la nivel regional de anumite puteri, dar, în principal, totul subordonat hegemoniei SUA. Ridicarea Chinei şi stabilizarea situaţiei în Rusia de după capitularea aberantă din 1989, au condus la cristalizarea unui nou centru de greutate al Eurasiei, coagulat în jurul celor două puteri. 

În acest context putem începe discuţia despre dedolarizare. Ce înseamnă dedolarizarea? Nu obligatoriu folosirea unei anumite monede, ci eliminarea dolarului din tranzacţiile între parteneri. La ora actuală tehnologia permite realizarea schimburilor nu doar prin intermediul unei monede-etalon ci, dacă e să extindem domeniul, inclusiv prin neutilizarea vreunei monede. Desigur, ceea ce vedem acum este o cale de mijloc presupunând utilizarea monedelor proprii în tranzacţiile bilaterale dintre părţi. 

Dedolarizarea presupune existenţa unor centre de putere, a unor organizaţii pe frameworkul cărora să se osifice un anumit mod de a efectua schimburile. Iar acestea există, fie că vorbim de BRICS+, OCS sau alte formate. Însă, dincolo de acronimele care ar putea fi derutante, avem realitatea. La ora actuală putem creiona o hartă a dedolarizării, pe care o vedeţi în imaginea ataşată. 

Harta e şocantă deoarece se vede clar cum „puterea Pământului” radiază dinspre Rusia şi China spre „extremitatea aparţinătoare” reprezentată de America de Sud. Teoretic am putea spune că lumea se împarte în două, doar că nu-i aşa. Zonele prinse de febra dedolarizării nu sunt doar bogate în resurse, ci controlează într-un mod covârşitor şi producţia lumii. Atunci când ai în controlul tău atât materia primă cât şi producţia, lumea devine terenul tău de joacă deoarece banul se învârte după regulile tale. 

Nu întâmplător, după începerea procesului masiv de dedolarizare, marile economii au început să joace cu deficite din ce în ce mai mari. De asemenea, cei care controlează materiile prime şi producţia ajung la excedente istorice. Până acum suveica se închidea în titlurile americane de trezorerie, după modelul petrodolarilor(noi cumpărăm de la voi în dolari, voi plasaţi dolarii în titlurile noastre de trezorerie). Acest sistem sanguin este şuntat de dedolarizare într-un mod pervers: acumulările de dolari ale marilor economii sunt deviate către ţări care au nevoi şi sunt importante din punct de vedere geopolitic. Astfel, în loc ca dolarul să se topească în titlurile americane de trezorerie, ajunge sub forma împrumuturilor către anumiţi parteneri geostrategic. Un exemplu: Arabia saudită oferă o finanţare mai mare Egiptului decât oferă FMI. Rusia a fost bancherul Turciei, ajutând-o printr-un acord bilateral să-şi echilibreze balanţa şi rupând-o de Vest. De asemenea, Arabia Saudită a făcut o investiţie de peste 30 mld. $ în industria de apărare a Turciei. Recent s-a consemnat unul dintre „tangourile” specifice „sultanului” Erdogan, o întoarcere la 180 de grade în ceea ce priveşte admiterea Suediei în NATO. Pentru acea declaraţie - care până la ratificarea de către Parlamentul turc rămâne o simplă declaraţie - sultanul a primit nu doar armamentul de care avea nevoie, dar şi o linie de finanţare fără condiţii de 15 miliarde de dolari de la FMI, promisă de Biden - ca parte a negocierilor - în cadrul Summitului NATO.

Interacţiunile sunt interesante. Ceea ce vedem este o altă faţă a dedolarizării, înseamnând nu doar refuzul monedei americane în comerţul care nu-i are ca parte, ci şi şuntarea circuitului sanguin tradiţional. Această modalitate de şuntare sunt echivalentul „tumorilor” în organismul canceros, care întârzie circuitul tradiţional şi-i consumă energia, producând dezastre financiare în tabăra emitenţilor de monedă. 

Deficitul de cont curent al SUA a ajuns la 4%, prognzat fiind ca anul viitor să crească la 5%. O situaţie debalansată a contului curent cunoaşte şi Anglia, dar cea mai disperată situaţie o are Uniunea Europeană. Efectul creşterii preţului la energie şi al „captivităţii” economice în care este prinsă se vede în graficul alăturat(linia albastră). După cum bine ştim, există mai multe metode de mascare a deficitului de cont curent. Când vine vorba despre jenanta situaţie în care se scufundă, europenii preferă să pună în faţă „perspectiva”, adică sursele regenerabile în care spun că investesc masiv pentru a-şi acoperi deficitele energetice.  Doar că treburile nu stau aşa cum marketează oficialii incompetenţi ai Uniunii Europene. Regenerabilele au prostul obicei de a-ţi da energie atunci când n-ai nevoie. Când e soare afară, absolut toate panourile pompează energie în sistem, ajungându-se la un vârf - cum s-a văzut deja de mai multe ori când energia din timpul zilei a ajuns să se vândă la preţuri negative, în timp ce noaptea am avut deficit. Aşadar, deficitul de cont curent care se tot adânceşte nu va contribui în niciun fel la un viitor de aur, ci se va prăbuşi într-un tsunami financiar al datoriilor nesustenabile. Iată motivul pentru care Germania cere din nou „restructurări” în condiţiile în care populaţia Europei deja a fost supusă unor măsuri de sărăcire generalizată. În aceste condiţii nulitatea Schlotz vine şi ne spune că soluţia bunăstării este „şi mai multă sărăcie”. Înainte de a trece mai departe fac precizarea că sursa graficului nu este una obscură ci, culmea, think-tank-ul de suflet al hegemonului, anume Council on Foreign Relations, iar urmând linkul veţi putea citi deosebit de interesantul studiu al lui Brad W. Setser.

Dar pentru că am vorbit despre „viitor”, ar mai trebui observat un aspect observat de Zoltan Pozsar într-un studiu de-al său deja celebru. Ceea ce constată analistul de origine maghiară este că Banca Centrală a Chinei caută să devină creditor de ultimă instanţă, asemănător FED-ului. „Însă, în timp ce liniile de swap ale FED au scopul de a susţine trecutul, liniile de swap ale PBoC au ca scop garantarea viitorului”. O remarcă excelentă care arată deplin diferenţele dintre puterea obosită a Occidentului şi puterea ascendentă a Estului. 

Întrebarea care se pune acum este dacă va fi sau nu o monedă a BRICS. Răspunsul este unul inevitabil: moneda BRICS deja există. Desigur, nu este sub forma unei entităţi de sine stătătoare, ci a uneia mascate. O să vă explic în continuare cum. China, India şi Emiratele Arabe Unite deja deţin CBDC-uri proprii. Arabia Saudită doreşte lansarea unui CBDC cu dublă emisiune împreună cu Emiratele Arabe Unite(Proiectul Aber). În cadrul aceluiaşi proiect intră şi decontarea petrolului arab în yuani, clădind din plin un petro-yuan. Rusia şi Brazilia lucrează la propriile CBDC-uri. De fapt, iată structura monedei BRICS. Infrastructura electronică a CBDC-urilor construite de diverşii participanţi deja oferă o monedă electronică de facto. Iar infrastructura despre care vă vorbesc e una care va permite viitoarei monezi a BRICS+ o ascensiune rapidă şi instrumente extrem de eficiente. Dacă vreţi, din punctul meu de vedere, moneda e ca şi existentă, doar că emiterea sa va strânge şi mai mult comerţul între statele membre. 

Mulţi au impresia că viitoarea monedă va fi un fel de EUR, cu circulaţie generalizată în statele membre. E fals! De fapt, pornind de aici trebuie înţeleasă declaraţia ministrului indian de externe în ceea ce priveşte „întărirea rupiei”.  Aşa cum am mai spus, moneda fizică a BRICS nu va fi una de circulaţie în interiorul statelor, ci una de schimb. Posibil, o perioadă va fi una de cont, similară EUR la începuturile sale, aceasta fiind o formă care o va menţine extrem de eficientă. Însă, spre deosebire de EUR, noua monedă va fi construită pe o infrastructură nouă, internalizată în ţările membre ale BRICS. Dacă EUR s-a format pe scheletul infrastructurii dolarului, moneda BRICS se va forma pe o infrastructură absolut nouă. E un dezavantaj aparent. Noua infrastructură este una modernă şi transparentă, care nu va mai avea nevoie de instituţii de transfer din secolul trecut precum SWIFT. 

Mă opresc aici. Ceea ce trebuie înţeles este că acum, întreg Occidentul este asemănător Imperiului Roman de Apus din vremea căderii sale din secolul al V-lea. Război, datorii, deficit, lăcomie, corupţie, colaps valutar şi, ca o bomboană pe colivă, un socialism care intră în forţă pe uşa din faţă având de data aceasta ideologia neomarxistă ca oglindă a timpurilor demente: un socialism care promite menţinerea averilor, dar şi „bunăstare absolută într-un egalitarism al robilor”, care astfel ajung „să nu deţină nimic, dar să fie mai bine”.

Însă, cum probabil intuiţi, nu moneda în sine este problema. Ceea ce observăm este o cerbicie a SUA din a-şi accepta statutul din ce în ce mai marginal, iar pentru aceasta face tot felul de acţiuni. Înrobirea Europei, războiul din Ucraina, tentativa de a rămâne în Orientul Mijlociu, permanentele încercări de destabilizare a BRICS, toate acestea sunt acţiuni menite a amâna inevitabilul, dar care, culmea, accelerează problemele. Războiul din Ucraina a dezarmat NATO, restricţiile financiare aplicate Rusiei au accelerat renunţarea la dolar, blocada hidrocarburilor ruseşti a crescut teribil cotaţiile energiei, tentativa de deturnare a Indiei rezultă în accidente pe lanţul logistic s.a.m.d. Fenomenele sunt vizibile şi, chiar dacă maşina de mâncat rahat a Occidentului prezintă totul precum se făcea odinioară la „Cântarea României”, deteriorarea extremă a economiei şi a nivelului de trai nu mai pot fi mascate. Iar deficitele lucrează. Întreaga cosmetizare se va răzbuna, transformând declinul Occidentului într-o prăbuşire bruscă şi fără echivalent în istorie.