Ciclul de descentralizare

Cei care-au trecut prin comunism au trăit pe propria piele ceea ce începe să se vadă acum în așa-zisul capitalism. Cei care-au trăit mai mult în comunism, știu bine că a existat o perioadă în care s-a trăit bine în acel regim. Apartamentele confort redus, cele pe care le vedem acum ca pe niște spații insalubre și de nelocuit, au reprezentat la vremea respectivă un upgrade locativ absolut de neimaginat. Gândiți-vă doar ce însemna pentru un om care trăia în bordei un apartament cu două camere, în care să existe și WC și bucătărie. Și care, în plus, să aibă apă curentă, gaze și electricitate. Cât avans înseamnă un asemenea apartament pentru un om care vine de la bordei? S-a făcut mult caz de casele demolate de Ceaușescu. Într-adevăr, pentru unii oameni a fost o nebunie să se mute din casa lor confortabilă într-un apartament înghesuit. Însă, pentru cei mai mulți oameni, ale căror case erau niște maghernițe care abia se țineau pe picioare, trecerea la apartament a reprezentat un avans al confortului efectiv de neimaginat. 

Însă toate aceste chestiuni au fost făcute printr-o modalitate magică de organizare: centralizarea. Concentrezi toată puterea în câteva mâini care canalizează resursa acolo unde este nevoie. Ceaușescu ținea bugetul cu o mână de fier, iar bugetul lui Ceaușescu era ceva impresionant față de fițuicile pe care lucrează acum politicienii noștri. În Bugetul lui Ceaușescu figura și nea Ghiță de la sculărie, le fel cum figura fiecare întreprindere, magazinaș, mic meseriaș s.a.m.d. Ei bine, în acel Buget perfect echilibrat, un capitol important era cel al rezervei pentru dezastru. În cazul în care într-un an nu erau dezastre naturale - care să consume resursa alocată - Ceaușescu schimba destinația acelor bani, canalizându-i spre construcția de blocuri. 

De ce vă explic toate aceste elemente? Pentru a înțelege forța centralizării. Ea însă vine la pachet și cu un teribil dezavantaj: fragilitatea. Și, din nou, fac apel la memorie. Cei care-au trăit tranziția știu bine că, dincolo de oportunități, perioada a fost una nefastă pentru cea mai mare parte a populației, obligată să trăiască frugal, într-o perioadă de deschidere și de revenire a produselor pe rafturile magazinelor. Descentralizarea care a urmat centralizării lui Ceaușescu a instaurat un mediu haotic, în care absolut nimic nu mai mergea. Coloșii care asigurau bunăstarea în comunism se prăbușeau unul după altul, lăsând fără loc de muncă și fără perspectivă milioane de oameni. 

Ce trebuie să înțelegem de-aici? Am văzut comunismul căzând zgomotos în fața capitalismului biruitor. Capitalismul ne-a predat lecția descentralizării, ca rețetă pentru reziliență. Hmm, oare am învățat ceva din asta? Ar fi trebuit, doar că am uitat un aspect, anume faptul că societatea capitalistă nu era una descentralizată, așa cum credeam noi. Și atunci când ne-a înghițit, a făcut-o  ca efect a modului său de acțiune care era ... centralizat. Aici vă cer puțină atenție ca să înțelegeți fenomenul: în  timp ce comunismul era caracterizat de o centralizare absolută, capitalismul occidental era construit în jurul unei centralizări naturale. Poate părea forțat termenul „natural”, dar veți înțelege imediat despre ce e vorba. 

Întreaga istorie capitalistă este una a acaparării care, în final, duce la centralizare. Gândiți-vă la Standard Oil, compania lui Rockefeller. Ajunsese să dețină 95% din piața mondială. Cum? Prin acaparări succesive, prin optimizări care-o făceau imbatabilă. Degeaba te apucai să faci același lucru - adică rafinare de petrol - întrucât Standard Oil își optimizase atât de bine procesele încât produsul final ieșea de câteva ori mai ieftin și la o calitate mult mai mare. 

Iată de ce vorbesc despre o „centralizare naturală”. În fapt, toată chestiunea se găsește codificată în esența sistemului în care trăim, anume elementul în jurul căruia gravitează totul, anume profitul. Maximizarea profitului vine la pachet cu optimizarea proceselor, cu maximizarea economiilor la fiecare nivel, astfel încât, în final să rezulte un profit mai ridicat. După ce ai terminat de optimizat procesele, creșterea profitului vine din scalare, astfel încât, la un moment-dat, în domeniul respectiv apare un monopol. Lupta sistemului occidental împotriva monopolurilor - începută în SUA cu Standard Oil - este mai degrabă o luptă politică, menită a împiedica o structură să devină prea puternică. Așa apare spargerea acelei structuri în două sau mai multe entități care concurează pe aceeași piață. Însă, chiar dacă nu mai avem de-a face cu un monopol, interacțiunea dintre entitățile care concurează pe aceeași piață ajunge la un moment de echilibru întrucât nu mai ai cum să iei din piață, dar trebuie să te menții optimizat. 

Cu alte cuvinte, revenind la subiectul articolului de azi, centralizarea monolitică tipică societăților comuniste a devenit victima centralizării flexibile, „naturale”, a capitalismului. Însă, în esență, tot despre o centralizare vorbim. Locul statului e luat de corporații gigantice, având bugete superioare multor state din lume. Acestea centralizează bucățile lor din monopol atât la nivel geografic, cât și la nivel structural, de proces. Rezultă astfel structuri optimizate care reușesc să producă o mulțime de bunuri la prețuri mici, imposibil de replicat de structuri care încep de la zero. De altfel, după cum bine vedeți, chiar și jucătorii porniți de la zero - startup-urile - își creionează conceptul până la nivelul de la MFP, după care, prin infuzii masive de capital, scalează accelerat business-ul pentru a putea intra direct în „zona greilor”. Altfel nu ai nicio șansă. 

Ceea ce trebuie reținut din toată expunerea de până acum este că, exact la fel ca și comunismul, capitalismul a reușit centralizarea cvasi-totală a economiei, îndeplinind profeția lui Marx. Doar că istoria - inclusiv cea recentă - ne învață că centralizarea vine la pachet cu o fragilitate extremă. Societățile noastre sunt ultra-centralizate. Totul, de la materie primă până la produs final aflat pe raftul magazinului, trece prin procese înlănțuite, ultra-optimizate și funcționând precum un ceasornic. Orice accident în lanțul de producție-distribuție poate face ca întreg castelul de cărți de joc să se prăbușească. Desigur, există variante de backup, strategii de compensare a fiecărei posibile probleme care se întâlnește de-a lungul lanțului, însă acestea sunt egale cu zero atunci când se produce o turbulență majoră. 

Actuala stare de fapt pe care-o vedem la nivel mondial este una care pune între paranteze centralizarea excesivă pe care-o vedem și-o trăim. De la atacarea „monștrilor sacri” de către nou-veniții de aiurea într-o neo-migrație dirijată și până la turbulențele induse de noile realități geopolitice, toate sunt elemente menite a pune probleme serioase monoliților centralizați. Chiar dacă actualul sistem nu a intrat în concurență cu un alt sistem(deoarece nu mai există altul), capacitatea sa de a rămâne în picioare este cu atât mai problematică întrucât nu are anticorpii necesari luptei împotriva unui dușman atât de difuz. Centralizarea are de luptat cu haosul din sistem generat tocmai de contestarea centralizării. Abandonul dolarului - element care se vede din ce în ce mai accentuat - este parte a unei turbulențe care induce o descentralizare a sistemului. Lumea multipolară e similară luptei împotriva monopolului începută în SUA ca efect al concentrării puterii în mâna lui Rockefeller. Cu toate că unii urlă turbați - sub impulsul propagandei - în esență și de-monopolizarea este tot o armă de-a capitalismului pentru a se auto-conserva. Iar poziția Chinei și a Rusiei, cu toate că la prima vedere nu pare, este o poziție menită a întări capitalismul, nicidecum de a-l slăbi, Știu că pare paradoxal ca o țară eminamente comunistă și una fostă regină a comunismului să iasă la război tocmai pentru salvarea capitalismului. Însă multipolaritatea pe care-o propun rușii și chinezii este echivalentul spargerii unui monopol. Desigur, e vorba de monopolul puterii americane, dar de la poziția monopolistă a puterii derivă și monopolul economic. Iar monopolul economic, așa cum se vede acum la vârful puterii americane, conduce inevitabil spre instaurarea comunismului. 

Cu toate că pare paradoxal, lupta chinezilor și a rușilor de acum va face să renască tocmai acel capitalism adevărat care a ridicat SUA la nivel de mare putere mondială. Cu toate că vine la pachet cu destructurarea întregii ordini pe care o avem în prezent, răsturnarea de situație va face să renască acea concurență reală care rezultă din descentralizare. Există însă și un pericol în tot acest proces, anume acela ca întreaga structură monopolistă a lumii să joace în tabăra ruso-chineză. Unii spun că e imposibil, dar dacă privim de aproape vedem o altă situație. Când îi contrazicea pe americani, Putin făcea apel la „ceea ce au de zis marile companii”. De altfel, după cum se vede, marile companii sunt lovite marginal din relația cu Rusia și asta nu pentru că Rusia le atacă. Recent, un reprezentat de vârf al armatorilor greci spunea că lumea ar trebui să le fie recunoscătoare lor deoarece, dacă n-ar fi transportat petrolul rusesc, acum ar fi fost prețuri ale petrolului de 3-4 ori mai mari. 

Există așadar și o posibilitate destul de mare de blat. Chiar și așa însă, resetarea puterii mondiale va reseta întreg sistemul economic, ducând la un nou „haos” al descentralizării. Multipolaritatea presupune o regândire a întregii structuri de producție-distribuție astfel încât, la fel ca-n estul Europei anilor 90, în prima fază totul va fi dat peste cap. Absolut toate fenomenele pe care le-am cunoscut atunci se vor vedea cu ochiul liber: hiperinflație, creșteri aberante de prețuri, sărăcire accelerată, dar și oportunități numeroase pe fondul deteriorării puterii statului. 

60 de minute de fake

Biden e ramolit, Kamala e prostă ca noaptea. Încep cu elementele care-s reale, pe care le vede toată lumea, dar care sunt manipulate cu disperare. Până la eșecul confruntării cu Trump, Biden era prezentat ca un bătrânel sprinten, ager la minte, numai bun să mai ia încă un mandat. Orice eșec de-al său era ascuns și fiecare reușită era preamărită. Ce însemna reușită? Chestii banale, gen mers singur până la capătul coridorului, încheiat de citit un paragraf de pe prompter s.a.m.d. Totul s-a prăbușit după confruntarea cu Trump. Cu toată disperarea establishment-ului a devenit clar că oamenii chiar nu mai pot fi păcăliți indiferent de capacitatea propagandei.

Din nou am fost aleși ca „sandbox” pentru o operațiune din SUA

Mai țineți minte mizeria cu „Ciclonul Ashley”? Timp de câteva zile infractorii de la ANMH, împreună cu televiziunile, au mâncat un rahat monstruos legat de ceea ce ar urma să se întâmple. Practic, iadul pe pământ urma să se prăvălească peste România. Ce am avut în realitate? Precipitații normale în contextul toamnei. Absolut nimic deosebit. Mizeria mi-a puțit din start a „poligon de încercare” însă nu înțelegeam ce anume testau și, mai ales, pentru ce. Ei bine, iată că negura începe să se destrame.

Invazia proștilor

O să încep cu decizia Curții Constituționale de interzicere a unei candidaturi pe motiv că Șoșoacă a fost la o recepție la Ambasada Rusiei. Și, mă rog, alte motive la fel de puerile. Așa cum am mai spus-o în multe rânduri, decizia respectivă arată o prostie enormă a acelor indivizi. Însă, de asemenea, prin acea decizie, cei ca mine sunt considerați cetățeni de mâna a doua în țara asta. Brusc, un segment important de români e scos în afara legii.

Fenomenele care vestesc apusul

Există câteva semne clare ale decăderii unui sistem, vizibile la nivel istoric. Absolut toate marile imperii, toate marile sisteme social-politice, au trecut prin aceiași pași, ajungând în aceeași situație în urma căreia a venit șahul și apoi matul. Exact asta se întâmplă la ora actuală în lume. În cele ce urmează vom analiza semnele pe care vi le aduc în atenție, astfel încât să se poată înțelege logic de ce susțin că suntem într-un moment premergător prăbușirii unui sistem. Iar despre ce înțeleg prin sistem vom vorbi spre finalul postării.

Regimul ayatollahilor

În Iran, pentru a putea candida la funcția supremă în stat, trebuie să treci „testul ayatollah-ului”. Nu-i un test în sine, ci este vorba de dreptul de veto al ayatollah-ului în cazul în care consideră că un anumit candidat nu este potrivit. Poate vi se pare ceva exagerat, dar dacă vom căuta justificarea, vom înțelege că Revoluția Islamică a proclamat un regim islamic unitar, astfel încât puterea ayatollahului este una cât se poate de justificată din acest punct de vedere. Fiind o societate monolitică în care instituția ayatollahului a fost acceptată de cetățeni, dreptul de veto al liderului religios suprem este cât se poate de justificat.

Dacă e să lupt pentru ceva

Am trăit atâtea situații imbecile de-a lungul timpului încât niciun abuz nu mi se mai pare excesiv. A existat un moment zero după care orice bruma de normalitate care mai exista a fost spulberată în mod barbar, introducându-se dictatura anormalului, a imbecilității, a prostiei absolute, a strâmbului, a diformului s.a.m.d. Cu toate că încerc să creionez o imagine printr-o repetiție obsesivă, simt că, pentru a descrie coșmarul în care trăim, cuvintele nu mai au putere.

Pușcăria digitală

Începi să-ți vinzi libertatea în momentul în care te apuci să externalizezi altcuiva ceea ce-ți aparține. Când dai banii unui fond de investiții să ți-i administreze ei, devii jucător după regulile lor. Când pui banii la bancă, ajungi să depinzi de bancheri, ești nevoit să-i rogi frumos pentru a-ți retrage proprii bani. Și așa mai departe! Înțelegeți despre ce e vorba.

Se pregătește suveranismul, cea mai mare țeapă globalistă

O să-mi iau multe înjurături pentru postarea de față, dar, ca de fiecare dată, sunt pregătit. M-am obișnuit să fiu înjurat când pun logica și rațiunea înaintea sentimentelor. Însă, cei care mă înjură știu bine(sau, cel puțin, au sentimentul) că, până la urmă, cei care vor avea de suferit vor fi ei. Așa se întâmplă de fiecare dată cu cei care se lasă copleșiți de sentimente, amânând de fiecare dată momentul analizei la rece. Până la urmă te lovește realitatea și te doare!

Cei care cred că învârt lumea

Este o incredibilă blocadă informațională pe care o vedem în legătură cu evenimentele din Israel. Cu toate că a trecut destul de mult de la bombardarea Israelului de către Iran, în afara propagandei nimic nu prea mai scapă. În general, în timpul unui conflict, nu mă apuc să caut surse secrete deoarece acestea sunt inaccesibile. Fracturile din zona secretă apar ceva mai târziu, când conflictul s-a maturizat și există dezertări de-o parte sau de cealaltă. De aceea, cele mai importante surse la debutul unui conflict nu-s cele secrete, ci cele diplomatice. Acestea sunt singurele care te pot ajuta să-ți faci o idee extrem de clară despre vectorii care fundamentează acel conflict. Ei bine, în ceea ce privește actualul conflict având Israelul în centru, inclusiv sursele diplomatice au amuțit.

Ciudatele cărări ale istoriei

Ceea ce este prezentat drept istorie este fals. O știți deja, a devenit un loc comun. Doar că, în ciuda faptului că putem pica de acord că trăim într-o falsitate profundă, multă lume nu știe unde poate găsi adevărul. Și asta chiar dacă datele le avem sub ochii proprii. Trebuie doar să scuturăm puțin praful și avem posibilitatea să aflăm adevărul. Sau să ne apropiem de el.

Schimbarea doctrinei nucleare a Rusiei

Ieri, Putin a anunțat schimbarea doctrinei nucleare. Este cea mai masivă modificare operată și, în același timp, cea mai mare amenințare împotriva dușmanilor Rusiei. Prin noua inițiativă Rusia sugerează că a ajuns la capătul răbdării în ceea ce privește jocul proxy făcut de SUA și NATO în Ucraina. Abia acum înțelegem disensiunile grave care s-au manifestat la vârful puterii americane, între nulitățile din echipa Biden(Sullivan, Kirby etc.) și Pentagon. 

Ce anume ține piețele sus?

Nu vreau să vă plictisesc cu cifre, dar vă spun încă de la început că încep să înțeleg negura din capul lui Powell. Revăzând conferința de presă a acestuia, am constatat că omul e departe de imaginea de până acum a șefilor FED. Mai țineți minte vremurile în care aceștia coborau din turnul de sticlă și lansau câteva formulări voit ambigue pentru ca lumea să aibă din ce-și face presupuneri? Frumusețea a venit atunci când și ai noștri căutau să stăpânească un limbaj similar. Dar să nu ne abatem.

Până când?

Ascultându-l pe Powell ai putea crede că trăim în lumi diferite. Una mizerabilă și aflată în colaps, care se vede cu ochiul liber pe străzile americane, căreia i se opune una strălucitoare, cu oameni fericiți și o expansiune economică de invidiat, adică cea pe care ne-o transmite Powell. Cine are dreptate?

E fals să crezi că și de data aceasta va fi la fel

Știți care-i misterul anului pe care-l trăim? V-am povestit de atâtea ori despre ciclurile istorice care se concentrează acum, despre picajele și excesele care se văd cu ochiul liber, despre dezechilibrele absolut imposibil de crezut și despre atâtea alte probleme vizibile cu ochiul liber. Când le expun, arătând cu degetul spre SUA, idioții utili mă fac pro-rus. Alții care mă citesc, îmi reproșează că aceleași acțiuni - sau unele similare - se petrec și dincolo de cortină, spunându-mi că, „uite, tu te uiți doar într-o parte, n-ai ochi și pentru problemele celorlalți. Nu cumva e un blat?”. 

Necesitatea separării tehnologice

Iată că ceea ce am numit „marea separare tehnologică” ajunge să devină nu doar un trend într-o lume multipolară, ci o necesitate. Episodul pagerelor explozive este unul care se va dovedi de cotitură. Practic, luptătorii Hezbollah făcuseră un pas tehnologic înapoi pentru a nu le fi ascultate telefoanele și de aceea achiziționaseră pagere. Doar că acele pagere se bănuiește că aveau, în zona bateriei, un exploziv, care a fost activat la momentul oportun.

Intrăm în zodia ruletei rusești

Cei care cred că păcăliciul de la Kiev spune ceva din capul său, se înșală amarnic. Respectivul idiot util este bun doar să-și joace rolul și să-și tragă banii din prestație. Inclusiv corupția sa - care e subiect real și public - e o parte a scenariului pe care-l joacă pentru a acoperi spatele celor care-l păpușează. Spun toate acestea pentru a le fi clar tuturor că, atunci când Zelenskyi a cerut arme cu rază lungă de acțiune pentru a lovi Rusia, în fapt n-a făcut-o el, ci puterile din spate care-l manipulează. Așadar, declarația lui Zelenskyi nu a fost altceva decât recitarea unui comunicat occidental de escaladare a conflictului.

De ce există trădare?

Pentru unii e o întrebare la care nu au răspuns. Știu că trădarea există, că „e în firea lucrurilor”, dar, cu toate acestea, nu-și pot explica de ce există. Și e chiar greu de înțeles, mai ales într-o țară ca a noastră, unde trădarea este deja parte a „bunelor maniere” în politică. 

„Agresiunea” Chinei asupra Taiwanului

Propaganda occidentală este efectiv aberantă atunci când vorbește despre așa-zisa agresiune a Chinei față de Taiwan. Prostovanii care habar nu au de istorie, înghit pe nemestecate șabloanele cu care sunt bombardați, în condițiile în care realitățile de la fața locului stau absolut diferit. 

Ramolismentul producătorilor auto occidentali

Mulți se întreabă, cu stupoare, care-i motivul pentru care producătorii auto occidentali au ajuns atât de rău în groapă. Cum e posibil ca firme care în urmă cu doar câțiva ani dădeau ora exactă în industrie să ajungă acum precum boschetarii? Vi se pare normal ca firme cu tradiție mai mare de un secol să ajungă să se plângă de niște necunoscuți din China, apăruți peste noapte? OK, putem vorbi de subvenții mai mult sau mai puțin ascunse, dar spuneți-mi oare ce șanse ar avea un automobil produs în Burkina Faso, cu toate subvențiile acordate acolo, să îngenuncheze Europa? E primul element pe care trebuie să-l înțelegeți. Despre celelalte vom vorbi în continuare.

Trei știri care vestesc schimbări sistemice

Sunt trei știri pe care nu le veți vedea promovate în mass media, dar care anunță timpuri noi. E o vreme a separării apelor, o vreme în care, pentru unii alianțele se fac și se sedimentează rapid, în timp ce alții simt cum pământul le fuge de sub picioare. Să le luăm pe rând.

Intrarea în zona fără alternativă

Este panică majoră în cabinetele occidentale deoarece Ucraina se află în apropierea unui deznodământ tragic. Probabil nu ați aflat, dar armata rusă a atacat pe ÎNTREAGA linie a frontului, perfect coordonat, sufocând unitățile ucrainene de primă linie. Strategia de atac a Kursk-ului se dovedește astfel una falimentară. Ceea ce trebuie să înțelegeți este că întreaga socoteală a fost făcută la recomandarea comandamentului occidental care lucrează în Ucraina. Doar că mai e un element despre care nu se vorbește: atacul a fost un element al „războiului algoritmic”, acel minunat sistem AI despre care americanii spuneau că e aproape la fel de eficient ca o armă nucleară. Acum se vede cu vârf și îndesat cât de eficient a fost. Ucraina și aliații săi occidentali sunt într-o situație care, în șah, poartă denumirea „zugzwang”: momentul în care adversarul, indiferent ce piesă ar mișca, o mișcă în defavoarea sa.

Va fi QE!

Efectul ultimului pachet de sancțiuni financiare impus de SUA, chiar s-a simțit în Rusia. Dacă până acum sancțiunile au fost ocolite destul de ușor, de data aceasta s-a întâmplat un element de-a dreptul șocant: afacerile rusești s-au trezit că au un scurt-circuit în relația cu China din cauză că băncile chinezești au blocat conexiunile. De ce? De teama de a nu pica sub sancțiunile americane. Este unul dintre numeroasele episoade în care observatorii aflați mai degrabă de partea Rusiei simt frustrări în ceea ce privește „trădarea chineză”. Au sau nu motive de frustrare?

La aniversare

 

Credeți sau nu, azi se împlinesc 17 ani de când fac blogul. Era cât pe ce să uit! 

Le mulțumesc tuturor celor care mă citesc, dar, în special, celor care sunt alături de mine de-atunci, din 2007! Wow, o grămadă de vreme.

Care va fi soluția „salvatoare” pentru SUA?

V-am tot vorbit în ultima perioadă despre jena financiară a SUA, despre rateurile masive ale Trezoreriei și despre retragerile treptate din lista de clienți pentru cumpărarea datoriei americane. Adevărul e că situația e atât de transparentă încât se vede tot. Imensul gol patronat de „stăpânul american” e mai dihai decât „hainele cele noi ale împăratului”. Astfel încât lumea nici măcar nu se mai preface: se uită, scuipă-n piept și-și face cruce întrucât așa ceva nu s-a mai văzut până acum. E drept, dacă n-ar fi masa de proști care să se minuneze, împăratul ar fi ajuns de mult acolo unde-i e locul, adică la boschete. Proștii sunt „garanția lui de bunăstare”.

Creierul cel nou al împăratului

SUA este oficial în recesiune, dar nu o recunoaște. Semnele, după cum veți vedea, sunt însă cât se poate de clare. Nu vă luați după pompele media care, așa cum știm bine, atunci când e haosul mai mare se entuziasmează prezentând câtă „ordine și deciuplină” e în lume! Să trecem așadar la datele brute și brutale!

Despre ceea ce forțează marea prăbușire

În 2008 eram frustat de faptul că, în ciuda tuturor evidențelor, prețurile imobiliarelor creșteau aberant, iar isteții de atunci făceau mișto de mine. Le spuneam tuturor cunoscuților care erau disperați „să-și mai cumpere ceva” că prețurile sunt artificial umflate și că nu are cum să se meargă atât de mult în sus. După ce au apărut problemele pe piața americană, la noi imobilele creșteau și mai abitir. Țin minte că m-am întâlnit cu un amic, venit din SUA în disperare pentru a-și vinde vreo două apartamente pe care le avea aici. Văzând nebunia de la noi n-a mai vândut decât un singur apartament deoarece, spunea el, „e posibil ca România să nu aibă o criză imobiliară”. Ce se întâmplase? Optimismul excesiv din media îl făcuse să-și schimbe opiniile, cu toate că pe piața americană curgea sânge. După jumătate de an, schimbând cu el câteva opinii pe messenger, îmi spunea cât de mult regretă că s-a lăsat dus de „aberațiile din presa românească”.

De ce criza actuală are potențial terminal?

Scânteia de la bursa americană este este echivalentul doar a unui mic băț de chibrit într-un incendiu devastator. Poate că unii cred că folosesc o figură de stil, dar să știți că aceasta-i realitatea. Într-adevăr, în momentul în care la omul obișnuit ajunge știrea conform căreia Nvidia a scăzut cu o sumă mai mare decât întreaga economie a Greciei sau a Ungariei, ceva nu se mai leagă. Despre câți bani poate fi vorba, dacă o simplă speculație ajunge să valoreze mai mult decât țări cu aproximativ 10 milioane de locuitori? Iar când spui că un asemenea dezastru e ca un băț de chibrit, atunci chiar că totul se blochează pentru omul normal.

Începe?

Cred că da. O analiză tehnică ne arată că, la stadiul în care s-a ajuns, o corecție de 50% a piețelor este cel puțin necesară. Formațiunea double top este în formare, motiv pentru care a atras, pe moment, shorterii cei mai radicali. Desigur, confirmarea formațiunii se va face în momentul în care S&P va sparge pragul de 5100, ceea ce va antrena o depreciere de manual, cel puțin în prima fază.

Nu vreau să fac speculații în avans, dar vă spun cât se poate de clar că există numeroase condiții îndeplinite pentru un asemenea scenariu. „Marele tablou” arată destul de dezastruos(de altfel am tot dat de-a lungul timpului o grămadă de dovezi!). Vedem scăderi puternice pe crypto. De ce? Pentru că apetitul pentru risc s-a dus. Criptomonedele au fost teritoriul celei mai mari nebunii din ultimul secol(de fapt din istorie), iar închiderea acestui capitol poate marca sfârșitul istoriei lor. Ca să nu folosesc totuși cuvinte mari, voi spune că și piața crypto se va duce în jos cu un factor destul de mare de amplificare față de piața acțiunilor. Dacă cei care urmăresc piața crypto au motive de satisfacție văzând că prognozele de depreciere se îndeplinesc, pentru cei care urmăresc piața aurului sunt semne de frustrare. De ce se depreciază? În principal, mișcarea este cauzată de presupunerea că rata dobânzii de intervenție nu va fi diminuată sau diminuarea nu va fi la nivelul așteptat. Aici va fi interesant de văzut ce se va petrece la ședința FED întrucât încă putem avea surprize, iar aceste surprize ar putea ghida piețele spre minime istorice.

Realitățile economice, așa cum tot răgușesc spunând, sunt extrem de precare. Vedem, scăderi pe piața gazului și a petrolului. De ce? Dacă analizăm fundamentele de pe Continent rămânem interziși. Depozitele de gaze nu sunt umplute, asta înseamnă că cererea ar trebui să crească. Dar nu crește. La fel și petrolul. Care-i povestea? Sunt două. În primul rând suntem într-o deteriorare cât se poate de vizibilă în ceea ce privește sistemul economic, iar cel de-al doilea factor e dat de „ajungerea la fundul sacului” a guvernelor de pretutindeni. În Germania, până și Volkswagen a început să facă planuri de închidere a fabricilor. De ce spun „până și Wolkswagen”? Dincolo de parteneriatul semnat cu sindicatele în care se specifică faptul că nu vor concedia pe nimeni în Germania până în 2029, sindicatele mai au și un reprezentant permanent în Consiliul de Administrație al companiei(să mai spună cineva că ăsta nu e socialism!). Nemții suferă intens deoarece cunosc o deteriorare gravă a segmentului de piață din China unde efectiv nu mai fac față concurenței. Dacă până în urmă cu doar câțiva ani automobilele europene dădeau trendul pieței de acolo, acum occidentalii sunt scoși din joc. Motivele sunt multiple: prețuri mari, inovație minimă, calitate discutabilă. Pe o piață în care producătorii locali se bat să aducă îmbunătățiri substanțiale la nivelul confortului și al eficienței, să vii cu mașini de care e doar brandul și istoria nu mai merge. Fac o paranteză pentru a vă spune că am văzut o demonstrație cu o suspensie adaptivă propusă de BYD care efectiv m-a lăsat mască: indiferent de nivelul deformărilor suprafeței de rulare, la nivelul habitaclului nu se simte nimic!

Pentru situația pieței auto, europenii dau vina pe chinezi, doar că nu chinezii sunt problema, ci propria lor subdezvoltare, rămânere în urmă. La occidentali, doar pentru a stabili culorile în care se pot livra mașinile se fac echipe de zeci de oameni. Astfel prețul unei mașini noi explodează. În plus, abandonarea motorului termic, cel în care europenii au și cunoștințe aprofundate și o tradiție de un secol, este cea mai mare prostie strategică, una care se va lăsa cu înfundarea definitivă a industriei europene. Aceeași prostie a fost făcută și pe piața de energie, unde chinezii și-au alocat titlul de lideri mondiali ca efect al „capcanei regenerabilelor” în care europenii au căzut prostește. Panourile solare sunt un junk tehnologic cu care China a epuizat Europa. Și dacă acum a epuizat-o financiar, stați să vedeți peste un deceniu, când actualele panouri vor ieși din uz și nu se vor găsi soluții pentru stocarea lor! La fel stă treaba și cu mașinile electrice. Cele scoase din uz umplu câmpurile deoarece recuperarea materialelor de pe ele este atât de complicată încât pentru un business de procesare a deșeurilor devine imposibilă. 

Mulți privesc cu satisfacție schema de creștere a tarifelor vamale pentru mașinile chinezești. Nu-i va opri și, așa cum i-au bătut măr pe europeni în China, la fel îi vor bate și acasă. Meciul pe care-l vedeți acum este unul similar până la congruență cu „Războiul Ceasurilor” din anii 60-70, atunci când japonezii i-au scos din joc pe producătorii elvețieni de ceasuri. Dacă însă atunci criza a fost una la nivelul unui stat, criza auto de acum va fi una la nivel continental sau chiar mondial. Singura șansă a europenilor este gruparea tuturor producătorilor auto într-o singură entitate și restructurarea drastică a managementului de la A la Z.

Iar industria auto este doar vârful aisbergului. Adevărul este că suntem la un nivel atât de precar încât corecția care va veni ne va traumatiza doar prin simplul fapt că ne va arăta adevărul despre noi. Sunt hălci întregi din industrie care vor pica doar ca efect al rescrierii domeniului. Chinezii scot produsele atât de ieftin deoarece controlează procesul de la materia primă până la produsul finit. Occidentalii au început să arunce cu banii din momentul în care au adoptat în masă modelul externalizării. De aceea chinezul produce ieftin și bun(atunci când produce prost o face las prețuri derizorii!), în timp ce occidentalul produce scump și prost. 

Să revenim însă la subiectul zilei deoarece vom avea suficient timp să povestim despre gravele erori economice care duc Occidentul în râpa istoriei. Până una-alta situația se va tranșa pe piețele de acțiuni. Realitatea pe care puțini o cunosc este aceea că întreaga falsitate a piețelor occidentale, întreg nivelul absolut nebunesc la care s-a ajuns, este cauzat de un factor ascuns cu abilitate: concentrarea acționariatului. În realitate bursele sunt doar praf în ochi întrucât acționariatul marilor companii este extrem de concentrat, însă trecând prin numeroase filtre, care joacă rolul de „creatoare de ceață”. Pentru a nu se cunoaște adevăratul proprietar, acționariatul firmelor occidentale este fragmentat, împărțit într-o grămadă de vehicule de investiții, bănci, fonduri, instituții speculative, unele acționare la celelalte s.a.m.d. Acesta este motivul real pentru care prețurile nu au căzut. Însă, chiar și în condițiile în care free float-ul real este mic, șmecheria este că prețurile sunt formate de cei care tranzacționează acele cantități mici. Iar aceștia se trezesc acum descoperiți și aruncă deținerile în disperare. Tăvălugul va conduce la deprecieri masive ale cotațiilor, deprecieri pe care proprietarii din spate nu le vor contracara deoarece efectiv nu-i interesează asta. Însă, efectul la nivelul societății va fi unul devastator având în vedere că sunt fonduri de pensii sau structuri investiționale ale persoanelor fizice sau ale companiilor mici. 

Personal cred că deja ne aflăm în anticamera dezastrului. Așa cum deja am spus, mai avem nevoie de o confirmare, dar sunt ferm convins că aceasta va veni înainte de ședința FED. Suntem cu ochii-n patru!

Reportaj din casa de nebuni

În general, în cele mai crâncene episoade ale unei recesiuni, oamenii sunt atât de disperați încât nu mai înțeleg „cât mai poate scădea?”. Treburile devin, la un moment dat, fără niciun sens. Scăderea continuă chiar dacă e evident că prețurile sunt mult sub valoarea reală. Și totul continuă să scadă. Inexplicabil, absurd, dar continuă să scadă, cele mai bune vești fiind cele de stagnare a scăderii. Dar toate aceste elemente sunt evenimente care echilibrează fostele excese.

Jaful și sărăcirea României sau prețul inimaginabil al „traiului decent” de azi

Tot aud și văd ode obscene ridicate Occidentului în general și Uniunii Europene în special. Propagandiștii frenetici repetă aceeași mantră a bunăstării pe care ne-a adus-o nouă impersonala Uniune Europeană. Și, în același ritm, ni se reamintește cât de înapoiați eram pe vremea lui Ceaușescu și cum ne-am dezvoltat acum. Doar că treburile nu stau așa cum spun ticăloșii, iar dacă ne vom apuca să aplicăm „dreapta măsură” vom ajunge la niște concluzii interesante. 

Din nou despre marea separare tehnologică

În urmă cu mai bine de 10 ani vorbeam despre separarea tehnologică și ce anume va presupune aceasta. Mulți îmi spuneau atunci că sunt nebun. După care a venit la putere Trump și a simțit că-i fuge pământul de sub picioare când a aflat de programul „Made in China”, inițiat de Xi Jinping. Așa că a început să dea lovituri furioase companiilor tehnologice chineze. Atunci am repetat că se va produce o separare tehnologică, timp în care aceiași deștepți spuneau că, iată, vorbesc vorbe-n vânt întrucât China e pe cale de a fi distrusă de politicile lui Trump.

Între timp, practic printr-o lovitură de stat, Trump a fost înlăturat de la Casa Albă. Însă politica SUA față de China a rămas neschimbată. Ba, mai mult, chiar s-a accentuat. Rezultatul? Un  fiasco! Pentru a înțelege, vă voi face un rezumat. Conform inițiativei „Made in China”, țelul era ca în industriile cheie selectate, Imperiul Celest să fie prima sau între primele cinci țări la nivel mondial. Care-s industriile? Vi le enumăr acum: IT, robotică, energie verde/transport verde, echipamente aerospațiale, tehnologie maritimă, tehnologie feroviară, echipamente de putere, materiale noi, medicină și agricultură. În toate aceste domenii, înainte de 2015 China era un imitator al celor mari. Unde se află acum? În majoritatea domeniilor pe primul loc. Iar sancțiunile pare că au ajutat! 

N-o să stau să analizez fiecare caz în parte deoarece vreau să vă prezint o situație mult mai interesantă. Dar pentru aceasta trebuie să ne uităm și la cealaltă „putere revoltată”, Rusia. Aici treburile păreau mult mai abrupte. Sectorul tehnologic rusesc era în pom, dependent aproape total de Occident. De aceea, la momentul sancțiunilor, treburile au devenit crâncene întrucât rușii erau total dependenți - atât hardware cât și software - de Occident. Sancțiunile i-au lovit în moalele capului, iar de salvat i-au salvat două elemente: în primul rând „nebunii” care continuaseră să studieze fenomenul tehnologic în esența sa, ba chiar să inoveze în domeniu, fără a fi sprijiniți de nimeni, iar de partea cealaltă importurile paralele(care au avut un procent covârșitor). După eforturi imense, Rusia a reușit să se autonomizeze din punct de vedere software 100%, iar din punct de vedere hardware undeva la 60%, cu mențiunea că acum orice restricție n-o mai afectează. Însă cu totul altceva e de urmărit aici. 

Fotografia de moment e următoarea: Occidentul încă este liderul incontestabil pe plan tehnologic, însă nu va putea face față asaltului Chinei. Deja sunt vreo 3-4 producători care sunt extrem de aproape de realizarea litografelor UV, astfel încât China va fi total autonomă din punct de vedere tehnologic. Aici vorbesc despre tehnologia actuală de producție a circuitelor integrate, însă merită amintit și proiectul de utilizare a unui accelerator de particule pentru litografiere, proiect care va duce microelectronica în zone de nevisat până în urmă cu câțiva ani. Ceea ce vreau să subliniez este că Occidentul urmează să fie depășit de China deoarece stăpânirea tehnologiei actuale nu mai e atât de grea precum în trecut. Marea majoritate a informațiilor există, astfel încât, pur și simplu, oricine vrea, până la urmă face saltul. 

Ceea ce mulți ar fi așteptat, nu s-a văzut încă. Probabil vă întrebați ce? În contextul sancțiunilor, cei mai mulți s-ar fi așteptat ca China să sară în ajutorul aliatului rus. Doar au anunțat-o în atâtea rânduri, iar întâlnirile dintre Putin și Xi sunt dintre cele mai cordiale. De ce nu s-a întâmplat asta? Înainte de a vă da răspunsul vă voi spune doar că sunt o groază de firme chinezești importante - de exemplu Xiaomi - care și-au întrerupt relațiile comerciale cu Rusia de teama sancțiunilor. Ce se întâmplă?

La prima vedere vom putea spune că rusului îi este tras covorul de sub picioare de către chinezi. Doar că ați uitat un element esențial: i-ați văzut pe ruși solicitându-le chinezilor ajutorul? Tot ceea ce se petrece în relațiile comerciale din domeniul microelectronic între China și Rusia este o continuare a relațiilor de dinainte de sancțiuni. Rușii nu au cerut ajutorul nimănui? De ce? Pentru că nu vor să se afle la remorca unei alte puteri. Ceea ce s-a întâmplat cu domeniul tehnologic după confruntarea din Ucraina a fost un duș rece din care au înțeles că, în lumea de azi, ori ești autonom tehnologic ori nu mai ești! Așa că au început să-și reia producția internă. 

O să râdeți: au făcut un litograf, dar care e capabil sa lucreze în tehnologia de ... 350 nm. Dumnezeule, Samsung și TSMC atacă tehnologia de 1 nm, ce realizare e asta? Pare o glumă bună. Știți cum se spune? Bun, prost, atâta timp cât îmi ține de foame și e făcut de mine e excelent! Cam ăsta ar fi răspunsul rușilor care-și propun, de exemplu, ca până în 2030 să ajungă la autosuficiență în tehnologia de ... 14 nm. Adică de 14 ori mai înapoiați decât vor fi occidentalii în maxim 2 ani. Asta dacă rușilor le merge treaba. Despre ce e vorba, totuși??

De fapt rușii nu urmăresc un rol de lideri în tehnologia occidentală. Știu că nu au nicio șansă pe această iterație întrucât au început-o prost și nu de acum, ci din anii 80!  Dar, de asemenea, știu și că dacă nu ești capabil să stăpânești cât de cât această tehnologie ești pierdut. De aceea, în domeniul microelectronicii autosuficiența în domeniul de 20 nm este cât se poate de benefică. Da, știu, nu vor concura niciodată cu Huawei, Apple, Samsung la telefoane, dar dacă au nevoie de echipamente militare sau de tehnologie digitală de comunicație își pot fi auto-suficienți în tehnologie de 20nm. Chiar dacă asta înseamnă tehnologie de (ante)penultimă  generație. 

Însă domeniul în care excelează rușii este ceea ce aș numi „cealaltă tehnologie”. Care-i aia? Ei bine, cea care urmează, care încă n-a ieșit la vedere și la al căruyi start s-au așezat deja. Să vă dau un exemplu: recent, au ieșit la lumină cu un magnet 2D. E o tehnologie care e de-a dreptul demențială: un magnet care atrage doar obiectele perfect aliniate în plan cu el, fără a atrage nimic de deasupra sau de dedesubtul său. Primele descoperiri în domeniu au fost făcute prin 2017, dar rușii vin deja cu o tehnologie care poate produce la scară magneți 2D!!! Vi se pare o jucărie? Păi nu e întrucât o asemenea „jucărie” va sta la baza unor generații de circuite integrate care ar putea funcționa în tehnologie la nivel atomic. Acum vi se mai pare o jucărie? Nu mai vorbesc despre capacitatea ca, prin utilizarea unor asemenea magneți, să scalezi computerele cuantice. 

Dar vă voi mai spune și altceva. Rușii progresează teribil într-un domeniu care poate părea arhaic, dar care nu și-a spus ultimul cuvânt în dezvoltarea omenirii: cel analogic. Simt cumva un zâmbet sarcastic? N-ar trebui! Să vă spun povestea: la Universitatea din Samara a fost prezentat un „computer fotonic”. Totul se învârte în jurul unui procesor fotonic construit experimental la universitatea menționată, iar testele reale ar urma să fie finalizate până la sfârșitul acestui an. Care-i relevanța mașinăriei? Păi, ca să vă dau un exemplu, este capabilă să recunoască forme cu o acuratețe sporită și cu o viteză de câteva sute de ori mai mare decât actualele sisteme bazate pe AI(rețele neuronale). Vi se mai pare o bagatelă? E o tehnologie analogică, portată în lumea digitală și capabilă să interfațeze cu aceasta. Aplicată cum trebuie ar putea oferi un „boost” teribil întregii zone AI! Domeniul analogic a fost lăsat în urmă de digital, dar vă spun că nu și-a spus ultimul cuvânt, iar limitele sale, pur și simplu, nu există! Analogicul este o iterație lăsată neterminată din punct de vedere tehnologic și care e preluată de ruși din mers. 

Am amintit doar despre calculul cuantic, probabil singurul domeniu de viitor în care cele trei puteri ale lumii concurează umăr la umăr. Însă am ținut să vă fac un altfel de tablou pentru a înțelege cam pe unde ne situăm și ce anume ne va aduce ceea ce eu am numit „separarea tehnologică”. Așadar, care-i harta de moment?

Occidentul este puterea retardată/defenerată, cea căreia îi este furat de sub picioare domeniul tehnologic actual de către China. De ce se întâmplă asta? Pentru că Imperiul Celest are determinarea și nebunia s-o facă. Rusia, de partea cealaltă, iterează pe analogic, fiind foarte aproape de o explozie aici. Vă spun că dacă reușește în domeniul comunicațiilor, va fi ceva atât de revoluționar încât tehnologia actuală ar fi precum calculatoarele-furnal ale anilor 60 puse-n fața unui laptop performant al prezentului! Cu alte cuvinte, Rusia se dezvoltă într-o altă direcție, încercând doar să țină pasul cu actuala iterație tehnologică digitală. 

Ceea ce am spus până acum ne poate duce la ideea că Occidentul e mort? Într-o proporție de 60% da! Singura șansă a Occidentului ar fi dezvoltarea de la zero a unei tehnologii noi. E posibil așa ceva? Dacă ținem cont că absolut toată nebunia tehnologică pe care o trăim acum a fost gândită în anii 50, iar de-atunci toate energiile au mers strict spre ducerea ei la îndeplinire, aș spune că nu. Dar cine știe ce surpriză ne poate aștepta după colț? Vom mai vedea. 

Să înțelegem Africa în contextul geopolitic actual(2)

Dacă ieri am înțeles care-i miza Africii de la Est la Vest, e timpul să înțelegem și cealaltă axă, anume cea Nord-Sud. Sunt două axe extrem de importante care vor forma viitoarea osatură a continentului-vedetă al viitorului. Nu-s vorbe mari. Vă spun încă de pe acum că, încă din timpul vieții noastre, vom vedea o Africă dezvoltată vibrant, pe modelul Asiei. 

Cereri Telegram (aprobare FLASH)

Cei care doresc să primească accept pentru a comenta pe canalul meu de telegram, sunt rugați să posteze un comentariu cu USERUL de Telegram. Atenție, e necesar ca userul respectiv să fie „în așteptare” pe canalul meu. 

Să înțelegem Africa în contextul geopolitic actual

Probabil sunteți puțin confuzi în ceea ce privește evenimentele din Africa. Dincolo de faptul că oricum e un continent neînțeles, există atâtea rescrieri ale granițelor încât efectiv te pierzi. Mai mult, chiar și pentru cei umblați, Africa se reduce la partea de nord, Sahara, mult necunoscut și Africa de Sud. Culmea, Africa e infinit mai mult și vă promit că, după materialul de azi, veți înțelege fenomenul în contextul său: geografic, economic, politic și geopolitic. 

Dosarul Durov

Surse din Rusia susțin că arestarea lui Pavel Durov a fost ordonată de SUA care dorește să aibă acces la profilurile celor aproape 1 miliard de utilizatori ai platformei. Mai mult, așa cum veți vedea puțin mai târziu, atacul nu este unul strict asupra Telegram, ci asupra TON, criptomoneda lansată pe platforma Telegram. Motivul este cât se poate de simplu: raportat la numărul de utilizatori, TON are capacitatea de a exploda ca monedă universală independentă, detronând Bitcoin-ul care-i un proiect al CIA/NSA. 

Cel mai mare atac la intimitatea noastră

Arestarea lui Pavel Durov este cel mai mare atentat la viața privată. Nu, nu e absolut nicio exagerare în ceea ce spun. Nu-mi dau seama ce-a căutat Durov în Franța - în condițiile în care nu cred că-i erau necunoscute acuzațiile care i se aduc -  dar cert este că acum se află într-un centru de detenție și absolut toată infrastructura pe care a construit-o este în pericol.

Tranșarea meciului SUA vs China la capitolul excesului imobiliar

Citesc o analiză a celor de la Goldman referitoare la piața imobiliară chineză. În mare sunt cam aceleași poncife pe care le tot văd, actualizate cu cifre din statisticile recente și puse în context pentru a rezulta ceea ce și-ar dori SUA. În mare, cei de la Goldman remarcă rezultatul încetinirii tranzacțiilor de pe piața chineză. Cum nu prea se mai construiește, e clar că încep să apară deteriorări la nivelul producătorilor de materiale de construcție. Cei de la Goldman se opresc cu analiza lor la piața oțelului, unde se remarcă o încetinire teribilă a activității și o scădere bruscă de profitabilitate. Cea ce e corect deoarece rezultă din date publice. Doar că mai e ceva.

Războiul - faza pe arme

Ceea ce se petrece pe frontul din Ucraina nu mai reprezintă o simplă confruntare. Este, mai degrabă, un test de stres în ceea ce privește armamentul a două armate care, cu toate că s-au înarmat până-n dinți, nu s-au confruntat direct pe câmpul de luptă. Astfel, fiecare dintre cele două armate și-au dezvoltat armele în urma unor studii mai mult teoretice. Apariția „sinucigașului ucrainean”, capabil să se arunce absolut gratuit într-o aventură din care  nu are cum să scape - un comportament deviant avut și-n ultimul Război Mondial - a făcut posibilă confruntarea dintre sistemele vestice și cele rusești. Calculele inițiale făcute de strategii americani spuneau că Rusia va fi făcută praf cu sistemele vestice de generație inferioară deoarece armata lor ar fi subdezvoltată și nedotată cu echipamente de vârf.

Aceasta e lumea în care trăim și, cunoscând-o, te va cuprinde disperarea!

O poveste frumoasă ne spune că Vestul este liderul lumii deoarece se bazează pe un sistem de putere(democrația) care se auto-regenerează prin intermediul proceselor sale care garantează schimbarea perpetuă a vârfului puterii. Astfel Occidentul reușește obținerea unei stabilități de invidiat. Pentru a-și întări valoarea viziunii proprii, Vestul apelează la un soi de critică a istoriei, argumentând că tiraniile sfârșesc pradă propriului sistem birocratic anchilozat, incapabil să reacționeze și care ajunge în final la auto-demolare. De aceea, în timp ce arată cu degetul spre dictaturi, prezicându-le sfârșitul, Vestul se mândrește cu propriile-i idealuri democratice „care-l fac infailibil”. Culmea, într-o oarecare măsură, Occidentul are dreptate. Care-i acea măsură, vă va surprinde.

Ipoteza Kursk

A fost atacul asupra Kursk ultimul act al dramoletei ucrainene? Sincer, nu putem ști încă. E prematur. Au fost mai multe ipoteze legate de acest atac stupid. Prima susține varianta tactică, anume că Ucraina a atacat în Kursk unde i-a prins pe ruși cu pantalonii în vine pentru a-i forța să-și mute trupe din Harkov și Donbas, astfel încât să mute războiul de pe teritoriul lor pe cel rusesc și să recucerească pozițiile luate de ruși în Ucraina. O altă ipoteză este aceea că au atacat strict pentru PR. Și, desigur, mai e ipoteza tâmpită înaintată de generalul ăla „Neica-Nimeni Bălăceanu”, cum că au atacat acolo pentru a-i înconjura pe rușii din Donbas. Și cam atât. Niciuna însă nu ține. Dacă doreau PR nu aduceau 25 000 de soldați(câți sunt acum în Kursk!), iar dacă doreau să-i oblige pe ruși să mute trupele din Harkov și Donbas, nu-și mutau ei soldații de-acolo! Despre ipoteza generalului Coate-Goale n-are sens să discutăm întrucât nu suntem cretini pentru a discuta așa ceva. Și-atunci? Ei bine, aici vine a patra ipoteză care aparține subsemnatului. Dar înainte de a v-o expune, trebuie să înțelegem ce-i cu acest atac-surpriză.

Căruța Occidentului în fața propriului mormânt

În ultimele zile v-am tot dat cifre. Am făcut-o aproape obsesiv, astfel încât unii au ajuns să-mi spună că se pierd în atâtea cifre. N-am făcut-o pentru a frustra o parte a publicului care mă citește, ci pentru că e necesar să vedem cum stă situația la modul real. 

Spectatori și actori fără voie în teatrul proștilor

În articolul dedicat fenomenelor generate de Yen Carry Trade, îmi exprimam îndoiala că în urma creșterii dobânzii, operate de Banca Japoniei, se va prăbuși SUA, dar tot atunci spuneam că „avem de-a face cu un al doilea glonț tras în animalul hăituit(primul glonț fiind reprezentat de falimentele bancare de anul trecut)”. Cu toate că am avut dreptate, cineva ar putea să-mi reproșeze că am fost mult mai pesimist decât „mi-ar permite legea”. Realitățile pieței ne spun o cu totul altă poveste.

Epopeea lui Dotcom

Ministrul Justiției din Noua Zeelandă a semnat ordinul de extrădare a lui Kim Dotcom în SUA. Înainte de a analiza motivele pentru care s-a ajuns aici, ar trebui să pornim de la câteva elemente cunoscute și logice. În primul rând, Kim Dotcom nu este și nu a fost cetățean american, nu a avut nicio firmă în SUA și nu s-a aflat niciodată, în niciun fel, sub jurisdicția acestei țări. În aceste condiții nu există absolut niciun motiv pentru care acesta să fie „extrădat”!

Mulți aduc în discuție activitatea serviciului său Mega Upload, cel vânat de industria filmului de la Hollywood. Spun aceștia că Dotcom ar fi încălcat legea copyright-ului și astfel ar fi prejudiciat companiile americane. De altfel aceasta este și acuzația autorităților americane. Doar că întreaga chestiune e o prostie fără margini! Kim Dotcom nu a încălcat niciodată legea copyright-ului. El a pus la dispoziția utilizatorului un spațiu de stocare de pe care să se poată partaja cu ușurință materialele încărcate. Care era problema acestui serviciu? În principal ușurința și rapiditatea sa. Nu Kim Dotcom încărca materialele aflate sub protecția legii copyrightului, ci utilizatorii serviciului său. Iar dacă un deținător de drept de autor se adresa serviciului, acesta ștergea materialul incriminat. Mai mult, Megaupload le-a oferit deținătorilor de drepturi de copyright acces direct la serverele sale pentru ștergerea fișierelor incriminate! Același lucru se întâmplă și în prezent cu restul serviciilor de partajare rămase pe piață. Doar că aceste servicii nu sunt atât de populare pentru a intra în vizorul americanilor.

Ca să înțelegeți, la momentul său de vârf Megaupload era al treisprezecelea site ca popularitate, având cam 4% din traficul internet de la acea vreme. O afacere în creștere care aducea o groază de bani fondatorilor săi. 

După ce i-au prăduit compania, blocându-i domeniul și declanșând un jihad împotriva sa - inclusiv o invazie pe proprietatea sa, o arestare ca-n filme, cu elicoptere și un impresionant dispozitiv de poliție - a început lupta juridică. Ceea ce trebuie să realizați este că SUA - prin intermediul sclavilor săi din Noua Zeelandă - a pierdut absolut toate bătăliile juridice împotriva lui Kim Dotcom întrucât omul nu încălca nicio prevedere legală a țării sale, Noua Zeeleandă.

Procesul împotriva Megaupload a fost unul cu cântec, executându-se presiuni teribile asupra celor patru fondatori. Doi dintre ei - Bram van der Kolk și Mathias Ortmann, programatorii aplicațiilor - au pledat vinovați într-o înțelegere cu procuratura din Noua Zeelandă pentru a fi încarcerați acolo și a evita extrădarea în SUA. Au obținut condamnări de 30 și 31 de luni de închisoare absolut de pomană. Finn Batato, cel care a fost șeful marketingului Megaupload, a fost inițial hăituit, după care SUA au retras cererea de extrădare deoarece a fost diagnosticat cu cancer, murind în 2022. Singurul rămas în lupta juridică a fost Kim Dotcom.

Spre disperarea nulităților americane, Kim Dotcom și-a refăcut serviciul, acum activând sub numele Mega.io. Noul serviciu permite partajarea în continuare a fișierelor, doar că de data aceasta partajarea se face mult mai deștept: la încărcare utilizatorul setează o parola, fișierul e criptat pe dispozitivul utilizatorului și abia apoi încărcat pe serverele Mega. Astfel, Kim Dotcom nu mai poate fi acuzat de „complicitate”, iar activitatea se desfășoară ca și înainte. Mai mult, spre disperarea americanilor, acum serverele Mega oferă servicii de VPN, teleconferință și stocare bazându-se pe conceptul de zero-knowledge encryption, care la Mega chiar funcționează!

Dacă e  să fim corecți, ar trebui să înțelegem că, în realitate, Kim Dotcom a fost un vizionar, intuind mișcarea către cloud. Serviciile sale au fost unele de pionierat. În prezent compania sa oferă un mix de servicii centrate pe securitate și probabil că, din nou, Kim Dotcom deranjează teribil. Dar nu aici e problema!

Esențială pentru pornirea din nou a luptei împotriva lui Kim Dotcom este contribuția sa consistentă la Wikileaks. Întrucât i s-a făcut o nedreptate teribilă, distrugându-i un serviciu a cărui monetizare abia începuse, acesta este un critic vehement al SUA. De aceea, permanent, el s-a poziționat frontal împotriva SUA și a ideologiei tembele pe care-o promovează. În ceea ce privește suportul acordat Wikileaks, este suficient să amintim că Dotcom a facilitatea plecarea din Anglia a lui Julian Assang(care a fost ținut absolut aiurea în pușcărie de serviciile oculte americane) și că, în prezent, este cel mai mare donator al acestei organizații! Țineți minte ce ticăloșii a dezvăluit Wikileaks despre armata SUA și înțelegeți că, de fapt, miza așa-zisei extrădări este strict una de răzbunare.

Culmea, americanii și-au și găsit clovnul perfect pentru această extrădare, în persoana lui Paul Goldsmith, actualul Ministru al Justiției din Noua Zeelandă. Însă, ordinul semnat de ministru nu poate fi pus imediat în aplicare deoarece avocații lui Dotcom urmează să îl conteste la Curtea Supremă a Noii Zeelande. Nu-mi dau seama care va fi parcursul juridic, dar e clar că germano-finlandezul Dotcom va avea parte de zile grele.

E limpede că trebuie să se opună cu orice preț extrădării întrucât, dacă va ajunge în panarama aia de țară - unde așa-zisa justiție l-a pus pe Trump să-i plătească uneia 20 milioane de dolari doar pentru că aia a spus că a fost agresată de Trump în preistorie - are toate șansele să obțină 10 000 de ani de pușcărie.

Doar că rămâne dilema de la început: de ce un individ care n-a avut absolut nicio atingere cu țara aia de doi bani trebuie extrădat acolo? Aceeași întrebare le-ar trebui pusă și nulităților de la noi, care l-au „extrădat” pe cetățeanul român Marcel Lazăr(„Micul fum”/„Guccifer”), trimițându-l direct spre o pușcărie americană în care a fost supus abuzurilor atât fizice cât, mai ales, psihice. Experiența pare a fi fost atât de traumatizantă pentru acesta încât nu poate să vorbească despre subiect. 

Tot ceea ce am înșirat aici are o singură concluzie: noțiunea de justiție e o iluzie peste tot în lume. Nu vă bazați pe ea pentru că, efectiv, nu există decât ca înșelătorie pentru proști! Chair dacă ajungi la un moment dat să câștigi lupta, asta nu înseamnă că vei avea vreodată o șansă de a câștiga războiul!

Paradoxurile economiei ruse

Ultimul pachet de sancțiuni economice îndreptat împotriva Rusiei face parte dintr-o strategie tipică războiului hibrid dus de SUA. Ca efect al pachetului de sancțiuni, s-au „paradit” la extrem legăturile dintre băncile rusești și contrapartidele lor din Turcia și China, astfel încât efectul imediat a fost cel al prăbușirii pieței valutare rusești. Termenul poate părea dur, dar trebuie înțeles la adevărata sa valoare: Rusia nu mai are o piață valutară deoarece, ca efect al sancțiunilor, nu are ce să tranzacționeze și, mai ales, cu cine să tranzacționeze. Nu înseamnă că Rusia nu mai deține devize occidentale, ci că este imposibilă pe moment organizarea unei piețe de tranzacționare a acestora. Astfel, cursul devine extrem de arbitrar și supus unor evenimente imediate, fără posibilitatea existenței unor instrumente de atenuare a volatilității.

Vine nota de plată pentru toți cei care cred în vise, fantasme și alte scorneli

Nu o să citiți cele de mai jos pe nicăieri și tocmai de aceea e normal să insist asupra lor. Așa că intrăm abrupt în problemă, mai ales că sunt multe aspecte care trebuie amintite. Așadar, în luna iulie s-a înregistrat un record al deficitului bugetar din SUA: 244 miliarde de dolari! Istoric, este al doilea ca mărime, recordul anterior înregistrându-se în 2021, în valoare de 306 miliarde $! Însă, pentru deficitul din 2021 există o explicație care ține de FED. Acum treburile stau total diferit.

Semnificația olimpiadei pariziene

La o primă vedere, Olimpiada organizată la Paris a fost un mega-spectacol al bătăii de joc. Show-urile de început și sfârșit au fost niște mizerii menite a ofensa creștinii, iar „limbajul toleranței” cu care și-au umplut gurile organizatorii a fost o scamatorie din registrul „pacea e război”. De altfel, cei care s-au antrenat pentru vremurile pe care le trăim știu bine să interpreteze în termeni opuși poveștile rostite de la tribuna mainstream. Exact ca-n vremea URSS!

O să insist puțin mai mult pe această dimensiune imediată a Olimpiadei. Bătaia de joc nu poate fi scoasă din context și trebuie să ne oprim asupra sa. Facem abstracție, pe moment, de spectacolele discutabile pentru a privi îndeaproape elementele care nu pot fi trecute cu vederea:

• organizarea a fost dezastruoasă, fapt reclamat în repetate rânduri de membrii echipelor participante. De altfel s-a văzut că absolut totul a fost organizat la repezeală, la costuri cât mai mici și cu grave carențe care s-au văzut inclusiv în bâlbele TV;
• Cazarea a fost o bătaie de joc la adresa sportivilor. Paturile de carton, salteaua din burete penal și așternuturile de calitatea cea mai penală i-au făcut pe mulți să caute alternative mai bune. A fost un vârf de vânzări de saltele și lenjerii de pat în Paris! Însă a fost pentru cele mai bogate echipe, nu și pentru amărâții care au trebuit să se împace cu „burețelul și cârpița”. Unii chiar au protestat preferând să doarmă în iarbă sau pe bănci.
• Spațiile de cazare nu au avut aer condiționat, toaletele au fost mai mult defecte, rezultând un miros greu de descris. Meniurile servite la restaurantele din zonă erau de nemâncat, pline de viermi, insecte și alte mizerii ale ideologiei stângiste la putere. În ceea ce privește Parisul, oamenii simpli s-au plâns de faptul că mâncarea a fost groaznică, ajungându-se ca la restaurantele care-ți iau un ochi din cap pe un meniu liliputan să se servească cele mai penale conserve;
• Sportivii au fost nevoiți să concureze în condiții greu de imaginat. Au fost obligați să înoate în Sena, în care pluteau căcații(la propriu); este o bătaie de joc greu de înghițit de oricine. 
• Arbitrajul, în general, a fost sub orice critică, urmărindu-se strict scopul ideologic. Noi am simțit-o pe pielea noastră la gimnastică unde am carotați doar pentru „idealul” de a fi pe podium trei individe de culoare. Însă incidentul nostru nu a fost unul izolat: peste tot sportivii s-au lovit de decizii controversate. De altfel, întreaga montare a fost una menită a ajuta echipa SUA să-și mențină „supremația olimpică” prin orice mijloace. Asta deoarece SUA e stăpânul de necontestat la Noii Lumi, iar stăpânul trebuie să fie primul în toate.
• Medaliile au fost de-a dreptul urâte și de o calitate îndoielnică. Aliajul din care au fost făcute a început să oxideze și, pentru a devia discuțiile, responsabilii au declarat că vor schimba fără probleme orice medalie care prezintă semne de degradare. Asta după ce făcuseră un spectacol prezentând „aliajul secret” din care sunt făcute medaliile. Într-adevăr, e un mare secret să faci o mizerie care să ruginească la nici câteva zile de la decernare! 
• Spectatorii care au dat un ochi din cap pe bilete scumpe la deschidere au putut admira pe parcursul întregului așa-zis spectacol o fântână arteziană care le obtura vederea scenei.

Nu sunt singurele probleme, e doar o selecție menită a se înțelege că bătaia de joc pare a fi fost leitmotivul actualei ediții a Olimpiadei. Însă elementul trece în rolul secundar dacă înțelegem „mesajul” transmis. O să încep descrierea a ceea ce s-a vrut să se transmită prin atragerea atenției asupra unui element cheie: a fost cea de-a treizeci și treia ediție a Olimpiadei, cel mai probabil ultima. Simbolismul cifrei, interpretat în cheia forțelor care au stat în spatele Organizării Olimpiadei, ne spune că alta nu va mai exista. Sau, dacă va mai exista, va exista ca primă ediție după „reset”. Rețineți aspectul pentru că e important.

În ceea ce privește spectacolele, atât cel de deschidere cât și cel de închidere, au transmis mesaje fără perdea, fără a mai fi nevoie să se ascundă nimic. Este o premieră a istoriei: forțele oculte, conspiratoare, ies la suprafață în toată mizeria lor, expunându-ne adevărata față. De ce fac asta? Pentru că au reușit „transmutarea conștiințelor”. Masa de manevră - pe care o controlează prin îndobitocire încă de pe băncile grădiniței - a ajuns la dimensiunea critică astfel încât acum își pot expune fără probleme fața reală. Astfel dracii ies din porci și se plimbă la vedere prin lume, iar spălații pe creier afirmă hipnotizați, în gura mare, că aceea e calea, adevărul și viața, că „urâtul e frumos, că ticălosul e un sfânt, că minciuna a e adevărul sau că moartea e viața”. Spectacolul ne-a arătat limpede că s-a produs declicul, cel în care mizeria iese la suprafață în toată plenitudinea sa, maculând totul, sfidând, călcându-ne în picioare, supunându-se, abuzându-ne. E roata căderii pusă pe măcinat conștiințele care se încăpățânează să rămână normale, în nebunia obsedantă a lumii de azi și a celei care va urma.

Imaginile apocaliptice proiectate și jucate au scopul lor, dorind să transmită ideea înfricoșătoare pentru orice creștin: „da, zile din urmă vin acum, profețiile sunt adevărate cu o singură diferență, anume aceea că puterea nu va fi a Celui pe care-l așteptați voi, ci a noastră, a celor care avem puterea să facem orice, inclusiv să declanșăm apocalipsa în versiunea noastră”.

De altfel, spectacolul final - aparent ceva mai curățat de mizeriile grotescului show de deschidere - a fost cu atât mai tulburător pentru că s-a transmis deschis ideologia care vine peste noi. Statuia Victoriei din Samotrace(Νίκη τῆς Σαμοθράκης), plimbată în prim-plan are multiple semnificații. În primul rând aspectul său e cel care trebuie înțeles: fără cap și fără mâini, pare a semnifica, mai degrabă, o înfrângere, ceva gen „victoria voastră nu există”, asta în timp ce, în planul secund, spectrele negre, urâte, diforme, care se plimbă în voie, contrastând puternic cu Niki, sugerează victoria forțelor întunericului. „Lumea e a noastră, par a transmite transparent, iar voi nu aveți altceva de făcut decât să capitulați sau să muriți. Capitulând veți deveni unii ca noi, iar murind veți fi nu anihilați, ci transformați în noi” . Un mesaj puternic, fără echivoc, nelăsând loc niciunei speranțe într-o posibilă cale de salvare. 

Totul e întărit de începutul spectacolului, cel în care „Călătorul de aur” coboară pe pământ, asemeni lui Lucifer, îngerul căzut. Pentru a nu lăsa loc niciunui echivoc, acesta coboară în poziția spânzuratului din cărțile de tarot(vezi imaginea atașată). Asupra simbolului am mai atras atenția în perioada atacului terorist de la Moscova, atunci când afișul trupei care trebuia să cânte reproducea, culmea, același simbol. Interesant, nu-i așa? 

De altfel, un ochi atent ar fi putut observa mesajele transmise inclusiv prin intermediul unor echipe, mai precis al costumațiilor acestora sau a unor gesturi aparent nevinovate care reproduceau simboluri extrem de strict țintite. 

Deci, despre ce-a fost vorba la Olimpiadă? În niciun caz despre sport. Am avut un mega-spectacol ocult în care s-a transmis fără niciun ocoliș „ceea ce urmează”. Nimic n-a fost întâmplător. Nici măcar bătaia de joc despre care am vorbit la începutul articolul. S-a transmis clar că este începutul unei lumi în care abuzul poate fi făcut fără nicio problemă, că idealurile democratice atât de marketate n-au fost decât pretexte pentru a ușura ieșirea la suprafață a mizeriei, a nămolului urât mirositor al subsolurilor conștiinței. Iată, pe scurt, ceea ce ni s-a spus că urmează. Și urmează repede întrucât „ei sunt cei care au controlul absolut”.