marți, 16 aprilie 2024

De ce americanii vor să-i ia jucăriile lui Bibi și de ce el nu se lasă păcălit?


Să începem cu începutul. Am văzut un narativ victorios vehiculat de-a lungul și de-a latul mediei, cum că după „atacul mârșav” al Iranului întreg Occidentul s-a arătat solidar cu Israelul. Instantaneu m-am întrebat: „Unde-am mai auzit eu asta?”. M-am întrebat e un fel de-a spune pentru a explica traseul instinctului care mi-a aruncat instantaneu în față narativul americano-occidental despre „alinierea tuturor țărilor lumii împotriva Rusiei”, despre „resuscitarea NATO după ce a început conflictul” s.a.m.d.”. Vă mai amintiți? Vedeți, așa se întâmplă când faci marketing low cost după rețetă! Mai sunt unii ticăloși care își amintesc, asta în ciuda faptului că la manual spune că de amintit nu-și mai amintește nimeni! 

Bun, acum să trecem la evenimente. A atacat Iranul din senin? Desigur că răspunsul e negativ. Atacarea Ambasadei sale din Damasc a fost elementul declanșator pentru ceea ce am văzut. Și ce-am văzut a fost un spectacol care trebuie înțeles la adevărata sa dimensiune. Desigur, propaganda a început să turuie vrute și nevrute. O să vă întreb o chestie: dacă vrei cu adevărat să-ți distrugi un adversar, ataci direct sau anunți înainte? Iranul, în păstrarea unei tradiții pe care o să v-o explic imediat, a anunțat atacul cu 72 de ore înainte. Mai țineți minte momentul în care a fost ucis mișelește generalul Soleimani(cel invocat ritualic inclusiv acum, când a fost pornit atacul împotriva Israelului)? Cum a procedat Iranul? A anunțat SUA că urmează să retalieze, indicând inclusiv în ce zonă o va face. Iar când le-au dat bombele peste baza militară, bravii soldați americani abia au avut timp să se refugieze în bunker, după care mulți s-au cam dilit la propriu. Este așadar o tradiție de-a Iranienilor de a anunța atacul pentru ca cel atacat să știe exact de unde i se trage și care e cauza. Loviturile lor, din acest punct de vedere, trebuie văzute ca pe o sentință asumată și transparentă. 

Ceea ce am văzut în raport cu Israelul a fost chiar mai mult de-atât: a fost o defilare. E o iluzie să crezi că iranienii sunt atât de proști încât să creadă că, trimițând drone sau rachete balistice de generație veche, urmăresc să facă ceva cu ele. Toate au fost trimise pentru a epuiza apărarea, pentru ca Israelul să plătească fizic un cost usturător. E vorba, totuși, de 1.5 mld. $ păpați într-o noapte. „Lasă că-i tipăresc imediat” - spun unii. Ei bine, nici cu tipăritul ăsta nu mai e atât de simplu. Deja sunt mult prea mulți bani tipăriți, iar matematica le joacă feste americanilor. 

Cert este că, atât defilarea dronelor cât și rachetele balistice au avut scopul de a copleși apărarea israeliană și a aliaților acestei țări, făcându-i să se plătească un preț asimetric, de peste 12 ori mai mare decât costul estimat al armelor de atac iraniene. Vă imaginați că pentru a da jos o dronă-„Mobra” de maxim 5000 EUR, au fost ridicate avioane F-35 care au tras cu muniție de cel puțin 200 de ori mai scumpă? Parcă am retrăi la o scară mai mare nebunia crizei baloanelor meteorologice. 

De asemenea, punctele cheie unde trebuia să se vadă răzbunarea au fost atinse cu rachete de nouă generație. Este vorba de sediul secret de unde s-a proiectat operațiunea de bombardare a Ambasadei din Damasc și de baza aeriană de unde au decolat avioanele. În ciuda propagandei, țintele au fost atinse fără probleme și cu o precizie demnă de invidiat.

Iată momentul în care ne aflăm acum. Ce am mai văzut? Oarece declarații belicoase ale Israelului și două întruniri ale Consiliului de Război în care au fost disensiuni serioase în ceea ce privește răspunsul care ar trebui dat. După prima întâlnire se stabilise că urmează să se atace Iranul, dar în urma discuțiilor cu Biden operațiunile s-au stopat. Acesta este momentul cheie. De ce s-ar fi opus SUA? Nu pare ciudat?

De fapt nu e deloc ciudat, iar aici avem de-a face cu negocieri diplomatice ascunse. SUA, din punct de vedere geopolitic, are o problemă majoră: Europa. Deteriorarea masivă a nivelului de trai din Europa, picajul economic și gravele probleme interne riscă să explodeze. SUA, pentru a nu pierde Europa din mâini, trebuie să găsească urgent o sursă de energie care să livreze, chiar și la nivel de avarie, surse primare de energie. Rusia e scoasă din calcul nu doar ca efect a politicii legate de războiul din Ucraina ci și din cauză că rușii nu vor să mai investească în elemente de infrastructură pentru Europa. S-au reîntors la paradigma sovietică de vânzare de la granițele proprii sau prin proxy-uri energetice(vezi Turcia). Doar că SUA nu poate permite achiziții directe din Rusia deoarece i-ar pica întreaga retorică a sancțiunilor. 

După cum limpede puteți remarca, întreaga politică de până acum pentru Europa a fost un eșec de la cap la coadă. Iar asta se vede din ce în ce mai clar în exacerbarea sentimentului anti-american de pe Continent. Nu trebuie să fii mare expert pentru a realiza că întreg narativul susținut de SUA e picat. Lumea s-a săturat de americani ca de mere acre. De aceea, găsirea unei soluții e stringentă. Și cum Rusia nu e o soluție, singura variantă care le-a rămas americanilor în buzunar este ... Iranul. Există informații certe despre deschiderile portițelor diplomatice pentru discuții cu Iranul. Practic, prin anularea restricțiilor, SUA ar putea elibera către Europa un val de hidrocarburi ieftine care ar petici cât de cât structura energetică a Bătrânului Continent. Presimt că vă veți întreba instantaneu dacă nu cumva prin asta Iranul trădează Rusia. Evident că răspunsul e negativ. 

Cele mai mari investiții din zona hidrocarburilor iraniene sunt rusești. De altfel, deschiderea Iranului este o oportunitate teribilă inclusiv pentru Rusia. Motivul e cât se poate de simplu și ține de zilele  numărate ale lui Erdogan. Fără o succesiune certă și fără o personalitate puternică menită a prelua puterea din mâinile sultanului pentru a duce proiectul mai departe, întreaga politică a Turciei din ultima perioadă pare sortită eșecului. Investițiile americane în zona cârtițelor par va fi dat roade și, de aceea, Rusia este obligată să găsească alternative la Turcia. Iranul poate juca, în scurt timp, rolul de hub energetic dorit de Turcia.Mai mult, o eventuală conductă spre Europa nu are cum să treacă decât prin Siria fiind, se asemenea, controlată de Rusia. Cu alte cuvinte, Rusia are tot interesul ca Iranul să devină un hub energetic pentru Europa deoarece în acest fel poate influența direct atât Europa cât și Turcia. Fără suplimentările dinspre Rusia, Iranul singur nu poate oferi necesarul de energie și, de aceea, prin politici soft, rușii pot avea în continuare controlul. 

Cum bine observați, proxy-ul iranian convine ambelor părți. De aceea Bibi a fost oprit prin intermediul unei retorici imperative. Pentru SUA un război deschis Israel-Iran e un dezastru total deoarece nu-i pot face față. Iranul poate spulbera toate bazele militare americane și-i poate arunca pe americani în coada clasamentului puterii mondiale. Nu mai vorbesc despre consecințele tragice ale prăbușirii prețului petrolului, care pot conduce la colaps societatea Occidentală în întregul său. 

Însă o asemenea înțelegere ar fi un dezastru pentru Bibi. Un Iran cu bilet de voie pentru piața Occidentală înseamnă o răsturnare de situație cu consecințe catastrofale pentru el. Nu doar că se prăbușește, dar întreaga sa politică va fi sfâșiată de furia publică unde „investițiile” lui Soros se văd cât se poate de limpede. De aceea Netaniahu nu va închide conflictul. De altfel, prin prisma negocierilor despre care vă vorbeam, puteți înțelege și logica bombardării Ambasadei Iranului din  Damasc. Israelul actual își dorește cu disperare menținerea Iranului în conflict pentru a nu se putea semna o înțelegere SUA/Europa-Iran. Iată și de ce a fost nevoie de un al doilea Consiliu de Război în care să se decidă același lucru.

Este foarte interesant și modul în care Israelul va alege să atace Iranul. Pentru a se ajunge pe un drum fără întoarcere, Netaniahu va merge pe o cale radicală, reprezentată de bombardarea elementelor critice ale programului atomic iranian. Cu toate că acțiunea va conduce la un adevărat dezastru, e singurul as în mâna lui Netaniahu care poate face ca drumul pe care o vor lua evenimentele să fie unul fără întoarcere.

Probabil vă dați seama că, luând o asemenea decizie, Netaniahu se comportă ca un nebun. Credința sa este aceea că Iranul nu e chiar atât de puternic și că va fi învins de Israel împreună cu SUA. Doar că SUA nu poate să se alăture Israelului deoarece astfel ar obține o alianță Rusia-China-Iran, care va spulbera SUA din Orient. De fapt, problema lui Netaniahu este aceea că acum e un animal încolțit. Lupta fără succes împotriva Hamas, genocidul săvârșit și problemele generate de invadarea Gazei sunt pietre de moară legate de gâtul său. Nu-i puțin lucru să ai două trasee importante închise pentru oamenii de afaceri israelieni sau pentru cei care transportă în numele Israelului. Situația e din ce în ce mai complicată și, colac peste pupăză, de rezolvarea unei asemenea ecuații nerezolvabile depinde libertatea lui Netaniahu. El știe că orice scenariu care pune capăt conflictului de acolo se va lăsa cu intrarea sa în pușcărie. Treburile sunt coapte, dosarele sunt pe rol și-l așteaptă răbdătoare. Iată așadar sursa nebuniei lui Netaniahu, cea care-l face să se comporte asemenea unui animal hăituit. Intrând într-o situație infinit mai complexă decât cea curentă îi conferă lui Netaniahu o certitudine că va scăpa sau, dacă nu, că își va amâna mult timp de-acum înainte problemele complicate pe care le are. 

De partea cealaltă, actuala Administrație de la Casa Albă știe că trebuie să rezolve cu celeritate problema iraniană deoarece Trump nu va semna în veci o asemenea înțelegere, preferând mai degrabă să-i arunce pe europeni direct la cerșit la poarta lui Putin. Politica lui Trump - sau a conservatorilor tradiționali americani - va fi aceea de renunțare la NATO și, automat, la fantasmagoria NATO-socialistă europeană în favoarea AUKUS și, eventual, a integrării Japoniei și Coreei de Sud în această nouă organizație militară. Interesul este justificat de mutarea centrului de greutate al lumii în Asia, ceea ce face Europa absolut irelevantă. 

Până atunci însă ne vom concentra privirile către viitoarea mișcare a Israelului. Va fi lăsat Bibi fără jucării sau va reuși să le fure și să ia prin surprindere toată lumea prin deschiderea Pandorei iraniene? Asta e întrebarea critică a momentului! 

duminică, 14 aprilie 2024

Orientul a luat foc


Iranul a ripostat după ce ambasada sa din Damasc a fost bombardată de către israelieni. Mișcarea Iranului rimează însă teribil cu începutul conflictului din Ucraina. 

sâmbătă, 13 aprilie 2024

Fantasma chip-urilor americane


Am promis să vă vorbesc despre industria americană a chip-urilor. După cum probabil știți, Administrația Biden a început să arunce cu bani pentru dezvoltarea acestei industrii pe teritoriul american. Afirmația pe care am făcut-o a fost că întreaga așa-zisa investiție nu-s decât bani care se vor dovedi pierduți. 

joi, 11 aprilie 2024

Vulnerabilitatea supremă a SUA


V-am spus cu mai mult timp în urmă că, din punct de vedere financiar SUA intră într-o zonă fără ieșire. În mod normal, pentru a lupta împotriva inflației - doar e menirea  oficială standard a unei bănci centrale de azi - FED-ul trebuie să crească dobânda. Crescând dobânda însă, sare serviciul datoriei care pune presiune pe Buget. SUA, pur și simplu, nu-și mai pot permite să plătească dobânzile. De aceea politicienii caută să găsească soluții de scădere a dobânzilor. Și tot de aceea îl acuză pe Powell că e un tiran care crtește nejustificat dobânzile.

marți, 9 aprilie 2024

Când introduci teroarea ca argument


Aproape fiecare dimineață mi-o încep în fața unei pagini goale. O pagină impersonală, care nu spune nimic, se transformă treptat într-un mesaj despre cum văd eu lumea. Nu pretind că o văd bine, nu pretind că dețin adevărul absolut, ci îmi spun părerea, exact așa cum o face orice om.

duminică, 7 aprilie 2024

Autonomia tehnologică


De mult timp v-am vorbit despre scindarea tehnologică. Era cât se poate de logic că așa se va întâmpla, semnele ne arătau asta, dar toți mergeau pe ipoteza tâmpă a unei uniformizări perpetue. Nu, nu așa funcționează lucrurile! Chiar dacă e un element care uniformizează, care topește vechile valori, tehnologia este și ea o manifestare a culturii și civilizației. De aceea era cât se poate de normal ca, la un moment dat, apele să se separe. Că a venit mai repede sub efectul politicii americane aberante e un fapt. Certitudinea mea e că oricum ar fi venit. Era normal să se întâmple așa.

Amplitudinea mișcării devine, pe zi ce trece, una masivă. De exemplu, chinezii au început să elimine programatic sistemul de operare Windows începând de la bază, adică din învățământ. Și nu doar Windows-ul îl elimină, ci și arhitecturile occidentale. Un articol din Tom's Hardware detaliază modul în care școlile dintr-o localitate chineză au fost aprovizionate cu sisteme dezvoltate în jurul procesorului Loongson și dotate cu sistemul de operare UOS, o distribuție Linux dezvoltată local și optimizată extrem de bine. Ca idee, după ce m-am jucat puțin cu UOS vă pot spune că e un sistem matur și foarte  productiv nu doar în zona personală/SOHO, dar și în mediul corporate. 

Fără doar și poate avem de-a face cu o strategie pe termen lung. Eliminarea Windows din învățământ îl va elimina de peste tot. Mișcarea este una abilă și fără întoarcere, ceea ce pentru firma din Redmond este o veste extrem de proastă. Vă spun cât se poate de clar că, în mai puțin de o decadă, Windows-ul va dispărea total din lumea chineză. 

Mișcarea este una abilă și pentru producătorii interni care, bazându-se acum pe comenzi ferme, obțin banii necesari finanțării cercetării care va avea ca efect produse din ce în ce mai avansate. China beneficiază aici de avantajul pieței interne care-i permite să joace puternic. Și-o să înțelegeți imediat de ce.

Rusia încearcă din răsputeri să obțină autonomia tehnologică. O serie de proiecte dezvoltate au promisiuni foarte mari, dar există o problemă majoră cu care se confruntă: piața. Am citit mai multe materiale referitoare la pașii pe care îi urmează Ministerul Tehnologiei pentru obținerea respectivei independențe. Vicepreședintele Ministerului Industriei și Comerțului din Federația Rusă, Vasili Șpak, estima că, pentru dezvoltarea microelectronicii ruse este nevoie de o piață de aproximativ 400 milioane de oameni. Pentru aceasta, Federația Rusă are în vedere atragerea în prima fază - pe lângă republicile partenere din CEE - a unor țări precum Iran, Siria, Liban etc. A doua fază ar presupune extinderea în Arabia Saudită și Egipt, iar o a treia fază ar urma să includă și Turcia. Realizați, desigur, că aici e vorba de o grămadă de încrengături și compromisuri politice. Ceea ce face ca mișcarea de autonomie tehnologică rusească să fie mult mai dificilă decât cea din China.

Chiar dacă rușii au reușit mult mai repede să înlocuiască produsele software occidentale, tranziția lor către autonomie nu este completă întrucât o autonomie reală presupune stăpânirea fenomenului de la bază. În această privință, dimensiunea pieței este hotărâtoare. Dacă pentru chinezi sau indieni piața nu reprezintă o problemă, pentru ruși ea chiar este și de aceea un rol hotărâtor îl vor avea aceste micro-alianțe regionale. În fapt în asta constă multipolarismul: în capacitatea de a radia și a-ți lăsa amprenta pe zona ta de influență. 

Urmăresc îndeaproape ceea ce se face acolo pentru că e de-a dreptul fascinant. Rusia, ca efect al lenei impulsionate de globalism a întârziat nejustificat de mult investițiile în microelectronică, iar acum eforturile pe care trebuie să le facă sunt colosale. E o luptă dusă nu doar cu Occidentul, ci și cu China deoarece capitolul tehnologic este unul hotărâtor în viitoarea lume multipolară. 

Și, ca să înțelegeți cu adevărat fenomenul, vă voi spune că manifestări ale autonomiei tehnologice putem vedea inclusiv în Occident. Germania, de exemplu, nu mai lucrează la nivel guvernamental cu Windows, ci cu soluții bazate pe distribuții Linux locale și cu software open source. În acest caz, Germania vizează pe termen lung atragerea în autonomia sa tehnologică a întregului spațiu european, astfel încât să fie un jucător important în noua lume multipolară. Desigur, mișcările sale sunt timide ca efect al faptului că se află sub ocupație, însă instinctele arată că e oricând pregătită să facă pasul. 

Chiar dacă SUA și-ar dori un globalism tehnologic, ceea ce e cât se poate de clar este că viitorul apropiat este unul al autonomiilor regionale. Probabil vă veți întreba unde suntem noi în acest caz? Desigur, din nou, nu suntem nicăieri, iar noul val ne va lua din nou pe nepregătite.

sâmbătă, 6 aprilie 2024

Moș Teacă în acțiune


În 28 martie, în Insula Mare a Brăilei, la doar 8 kilometri de Brăila, o dronă a căzut provocând o explozie care a speriat populația. La fața locului, s-a produs un crater cu un diametru de patru metri. În ciuda desantului de pseudo-jurnaliști deplasați la fața locului, nu s-a transmis mai nimic important. Elementul esențial pe care trebuia să-l aflăm era cel legat de aparținătorul dronei. A cui a fost drona? A fost una de-a rușilor care s-a rătăcit la noi sau a fost una ucraineană? V-a spus cineva asta?

vineri, 5 aprilie 2024

De ce este România altfel?


Titlul articolului este, așa cum ați intuit, cel al unei cărți tâmpite, scrise de un pseudo istoric împins în sus de sistem pentru capacitățile sale de a manipula, de a maltratata adevărul și a-l prezenta distorsionat, astfel încât prostimea chiar să pună botul la narativ. În ceea ce privește cartea cu pricina, marea vină a românilor este identificată în faptul că nu se potrivesc(și nu s-au potrivit de-a lungul timpului) patului lui Procust, aceeași chestie care ne face să ne simțim acum vinovați că „nu avem o țară ca afară”. 

marți, 2 aprilie 2024

De ce e nevoie de un nou narativ în domeniul sănătății?


Știați de scandalul momentului? Evident că nu, cu toate că se petrece la vedere, sub ochii noștri. E vorba de COVID. Credeați că a trecut? Nicidecum. E mai prezent ca oricând și produce victime în cea mai dresată parte a societății. 

luni, 1 aprilie 2024

Drumul terorii


Mă uit la alegerile din Turcia și înțeleg ceea ce e de înțeles. Adică elementul despre care v-am mai povestit în treacăt și asupra căruia vreau să ne concentrăm astăzi. Ce s-a întâmplat în Turcia? Mai nimic. Erdogan a pierdut marile orașe. Iar pierderea marilor orașe înseamnă pierderea țării. Cu alte cuvinte, „narativul a luat fața realității”. 

sâmbătă, 30 martie 2024

Crocus, ultimele dezvăluiri

Ancheta rusească scoate la iveală elemente interesante. Din ceea ce spun rușii, MOSSAD cunoștea detalii despre  rădăcinile organizării mișcărilor teroriste pe teritoriul Rusiei încă de la începutul lunii martie. Au existat mai multe ședințe la nivel politic pentru a se decide dacă dau sau nu informațiile Rusiei. Într-un final au decis că este mai bine să le dea SUA

joi, 28 martie 2024

Rusia e doar o benzinărie!


În urmă cu puțin timp v-am povestit despre comanda record de petrol rusesc făcută de China. La momentul respectiv, pe baza datelor existente, părea că e vorba de un ajutor de-al Chinei care cumpără masiv de la ruși pentru a compensa comenzile în reducere ale Indiei. Doar că treburile sunt mult mai încurcate de-atât.

miercuri, 27 martie 2024

Cel mai mare dușman al Occidentului


Am urmărit de nenumărate ori clipul în care se dărâmă podul „Francis Scott Key” din Baltimore. Probabil l-ați văzut și ați fost surprinși de modul în care se prăbușește totul. E absolut incredibil: o lovitură bine aplicată face ca un element solid de infrastructură să pice precum un castel din cărți de joc. 

marți, 26 martie 2024

Rai vs iad?

Să începem cu câteva constatări de-a dreptul șocante. Prima este cea legată de concentrarea pieței americane de capital. Pentru cei care nu știu, acesta este un indicator al „polarizării pieței”, arătându-ne cât din capitalizare este concentrată în dreptul celor mai mari companii listate. În anii 90, primele zece companii listate cumulau doar 15% din capitalizarea totală a pieței. În 2023 valoarea respectivă a atins 28%. Practic s-a dublat!

luni, 25 martie 2024

O dramoletă electrică


Mă gândeam să schimb niște mașini și am mers în târg să văd ce opțiuni aș avea. Am constatat stupefiat că, de fiecare dată, dealerii scot prima dată la bătaie chestii de neales: ba hibrid, ba hibrid full, ba electric. Unii producători nici măcar nu mai au în ofertă altceva decât hibrid. Culmea asta se întâmplă inclusiv pe segmentul cel mai sensibil  la prețuri: clasa medie. Este, de departe, cea mai mare agresiune la adresa mobilității oamenilor. 

sâmbătă, 23 martie 2024

Bătălia pe banii pensionarilor

Într-o postare de pe Telegram am promis să revin asupra implicațiilor creșterii dobânzii cheie în Japonia. Cu toate că lumea și-ar dori să mă concentrez pe evenimentul terorist care acum stârnește interesul, vă invit să vă uitați acolo unde chiar contează. Lucrurile discrete și uneori de neînțeles pentru public se pot dovedi a mișca munții.

Banca Centrală a Japoniei - probabil cea mai mare anomalie financiară a planetei - și-a propus la un moment dat să ignore absolut totul continuându-și politica de dobândă negativă. Asta în condițiile în care este ombilical legată de dolar prin intermediul „investițiilor” sale în bondurile americane. De ce spun că este o anomalie financiară? Pentru că e imposibil ca tu, Bancă Centrală a unei economii de cinci ori mai mici decât cea a SUA, să devii principal creditor al SUA. Asta după ce ești practic singurul creditor al țării din care provii. O asemenea scamatorie e imposibil de explicat și de înțeles de către orice om cu toate țiglele pe casă. 

În acest context, creșterea dobânzii cheie e văzută de mulți ca o înfrângere a politicii absolut rupte de realitate a Băncii Japoniei. Doar că nu prea e așa. Sau, mai bine spus, treaba este mult mai adâncă și va lovi acolo unde doare cel mai tare. Iar fenomenul este cât se poate de interesant.

Japonia are cel mai mare fond de pensii al lumii, cu active de peste 1.5 trilioane $. Cel de-al doilea fond de pensii al lumii este cel al Norvegiei, urmat de cel al Coreei de Sud. Ca să înțelegeți despre ce valori vorbim, Fondul de Pensii al Norvegiei deține 1.5% din acțiunile de pe piețele de capital din întreaga lume. Cu alte cuvinte, un singur fond de pensii deține 1.5% din întreaga lume!

Dacă te uiți însă pe performanțele fondurilor de pensii, constați că acestea sunt dezastruoase.  Rata rentabilității investiției fondului de pensii japonez este de -4.78%, al celui norvegian de -7.93%, iar al celui Coreean de -8.28%! Toate negative într-o lume în care totul crește precum Făt Frumos!

Având în vedere declinul populației Japoniei și iminența unei crize a pensiilor, premierul Kishida a lansat inițiativa „Asset Income Doubling Plan” prin intermediul căreia încurajează japonezii să deschidă conturi suplimentare de investiții pentru pensie. Asta vine la pachet cu o legislație destul de strictă în ceea ce privește raportările financiare și transparența referitoare la randamentele planurilor de pensii. 

În ciuda declarațiilor, planul lui Kishida este însă altul, anume creșterea investițiilor pe piața locală de capital. De fapt, asta vine la pachet cu „indicații prețioase” privind modificarea alocărilor fondurilor de pensii. Astfel putem presupune pe bună dreptate că japonezii încep să se gândească serios la banii pensionarilor care băltesc în afara țării, în loc să fie un motor de creștere pentru Japonia. Modificarea dobânzii cheie a Băncii Japoniei trebuie văzută și în această cheie. deoarece, în acest mod, certificatele de datorie japoneză vor fi purtătoare ale unor dobânzi pozitive, ceea ce e încurajator pentru orice fond de pensii.   

Partea interesantă este că la același lucru se gândesc și ceilalți. Coreenii, la fel ca japonezii, au discuții cât se poate de serioase în ceea ce privește investițiile fondurilor de pensii pe piața locală. Nu e ciudat? Poate că da, poate că nu. 

Iată însă că mai avem o știre interesantă. Peste 90 dintre cei mai influenți CEO din Canada au semnat o scrisoare în care deplâng faptul că fondurile canadiene de pensii alocă doar 4% pieței canadiene de capital. Iar acum trebuie să înțelegeți că nimic nu este întâmplător. Dacă vă imaginați că așa, din senin, conducătorii celor mai mari companii canadiene s-au întâlnit pentru a discuta despre fondurile de pensii, sunteți în eroare. E clar o mișcare pe care fiecare țară o face cum poate pentru a „demonstra” că solicitarea vine de la „firul ierbii”.

De fapt, ceea ce vedem este un fenomen cât se poate de uniform la nivel global. Statele încep transparent să pună presiune pe fundurile de pensii pentru a investi pe propriile piețe de capital. Și, dacă nu se poate cu frumosul, se poate cu forța, prin intermediul legislației. Legislație care încă nu a apărut peste tot, dar se va generaliza, cu siguranță. 

Probabil vă întrebați de ce? Răspunsul e simplu: în fondurile de pensii sunt o groază de bani. Într-adevăr, politicienilor le sclipesc ochii la acei bani, la fel cum și factorilor locali de business le sclipesc ochii. Însă, în toată această mișcare mai e ceva, anume teama de picajul SUA, locul care concentrează cele mai mari investiții ale fondurilor de pensii. Fie că e vorba de instrumente cu venit fix(datorie americană) sau titluri ale pieței de capital, o mare parte a feliei e ocupată de fondurile străine de pensii. Care acum, la presiunea autorităților, dar și ca efect al dorinței de protecție, se vor reorienta către piața proprie. Asta înseamnă că o grămadă de capital va ieși de pe piața americană, iar consecințele le puteți lesne bănui. 

Iată așadar încă un element al puzzle-ului momentului, acela al căderii economiei dolaro-centrice. Pe moment posibil să nu se vadă schimbări spectaculoase deoarece asemenea ieșiri și realocări se fac destul de lent, dar putem intui că s-a cam dat startul cursei în care „scapă cine poate”. 

vineri, 22 martie 2024

Cum se distruge o lume?


Cu toate că sunt documentate situațiile, cu toate că există o groază de povești, zicale și proverbe, marile picajele istorice sunt în continuare mistere absolute. Avem nenumărate studii despre Imperiul Roman și, în ciuda numărului imens de resurse, nu putem spune clar cum a picat. Nici măcar nu avem o dată exactă. A fost un proces lin de erodare care s-a terminat atunci când oamenii au constatat că, de fapt, de-o bună bucată de timp, nu mai exista niciun Imperiu. Putem identifica anumite mecanisme și fenomene pe care istoria ni le-a evidențiat. Sunt multe și fiecare a contribuit cu câte puțin. Ceea ce e interesant e că fiecare în sine nu reprezenta o problemă, dar cumularea lor a făcut ca, în final, totul să se distrugă. 

joi, 21 martie 2024

Când toată „pandemia” se dovedește a fi fost doar un plan


Știu că pe unii îi voi plictisi, dar trebuie să le reamintesc tuturor celor care intră accidental pe aici că în timpul pandemiei am fost SINGURA persoană din spațiul autohton care a vorbit despre implicarea armatei SUA în inginerizarea vectorului viral al COVID. Iar de vorbit am vorbit cu probe, prezentând programele militare care au stat la baza dezvoltării virusului, finanțările extinse ale programelor de cercetare ale coronavirușilor transportați de liliecii din diverse zone ale lumii, hărțile laboratoarelor secrete de cercetare biologică s.a.m.d. Țin minte că încă de la primele articole mulți dintre prietenii mei, luând contact cu informațiile, mi-au spus că sunt mult prea șocante pentru a fi digerabile. 

miercuri, 20 martie 2024

De ce băsescu?


Am scris ieri câteva chestii pe Twitter și pe Facebook, dar simt nevoia să aprofundez subiectul. Mai ales că, stând la o discuție prelungită cu un prieten, am primit o întrebare cumva paradoxală: cum de-l desconsider atât de mult pe băsescu(scriindu-i inclusiv numele cu literă mică), în condițiile în care Plăvanul a făcut infinit mai mult rău României? Dintr-un anume punct de vedere omul are perfectă dreptate.

Cu siguranță Plăvanul e cel mai catastrofal conducător din istoria României. Niciun conducător de-al țării - nici măcar jigodia de Carol al II-lea - nu a făcut mai mult rău României decât Plăvanul. Întrucât toate jigodismele au fost făcute în tăcere, majoritatea nici măcar nu e conștientă de catastrofa abătută asupra țării. A reușit să-l frâneze doar Dragnea, însă, după ce l-a băgat la bulău, dezastrul produs României a devenit aproape imposibil de reparat. 

Ce-a făcut Plăvanul? Pentru propria-i comoditate a transformat România într-o cârpă cu care se șterge la fund orice neavenit din afară. Pentru a nu fi deranjat din confortul său zilnic a statutat jaful ca politică de stat. Ne-a împins inclusiv în anticamera războiului, făcându-ne să luptăm de partea unuia dintre dușmanii tradiționali ai României, anume Ucraina. Oamenii nu conștientizează că pământurile furate de la noi nu mai sunt la ruși, ci la ucraineni. În condițiile în care românii de acolo sunt tratați ca niște sub-oameni, fiindu-le încălcate drepturile fundamentale, Plăvanul și ciracii săi împing sfidător România în război de partea călăului. 

Românii nu au habar că Plăvanul și șleahta sa de jigodii au decis să plătească aproape 3 miliarde de dolari pentru extinderea bazelor militare americane din România. De asemenea, tot mafia cocoțată la putere a hotărât cumpărarea de arme scumpe și inutile de la americani, prin încălcarea repetată a legii offset-ului. Nu cred că exagerez deloc dacă afirm că, la ora actuală, corupția din domeniul achiziției de arme o depășește pe cea de dinaintea ambelor Războaie Mondiale. Nu e posibil să arunci bani pe niște avioane care fac umbră pământului degeaba, să plătești în avans niște alte avioane care urmează să-ți sosească peste 11-12 ani - când vor fi de mult ieșite din uz - sau să achiziționezi tancuri care în Ucraina s-au dovedit catastrofale. Despre Patriot ce să mai spun, doar vede toată lumea cum n-au făcut niciun purice acolo, fiind inactivate de către ruși fără probleme. 

De când Plăvanul e la putere datoria externă a României s-a dublat. Și nici nu e de mirare asta în condițiile în care se fură ca-n codru. Plăvanul a reușit să instituie în România un sistem atât de corupt încât a atins în perfecțiune corupția instituționalizată din țările dezvoltate. Nu-i puțin lucru să-i ajungi din urmă pe cei care și-au perfecționat tehnica de mascare a corupției secole la rând. Diferența e că, în timp ce acolo fură o elită de-a lor, aici în loc să fure o elită de-a noastră, fură tot ai lor! Iar asta e aproape în totalitate opera Plăvanului.

Ca să înțelegeți cât de anchilozați suntem ca națiune, nu trebuie să luăm la analizat decât ultimul său an de domnie. Ce a făcut Plăvanul? Și-a asigurat împreună cu nevasta excursii de lux în jurul lumii, făcând achiziții pe care niciun șef de stat actual nu și le permite. Apoi, vizând un post european, a plecat pe banii României într-o misiune a nimănui în Africa, chipurile pentru a crește vizibilitatea Uniunii Europene acolo. Păi dacă ăsta îi era targetul, nu ar fi trebuit să suporte Uniunea Europeană costurile de nabab ale nulității noastre? Unde s-a mai văzut așa ceva? Practic, prin acea excursie Plăvanul a produs o deturnare de fonduri care ar fi trebuit imediat anchetată de către procuratură. Doar că nu s-a întâmplat nimic! 

Acum, după ce i s-a dat cu flit de la UE, caută să ocupe un post la NATO. Și pentru asta face alte deplasări din banii statului român. Și, ca o bomboană pe colivă, și-a mai comandat și renovarea unui palat care să-i fie reședință după ce n-o mai fi președinte. Iar hachița asta de parvenit sfidător ne costă o „nimica” de 4 milioane EUR, bani pentru care covrigarul Ciolacu a semnat fără să crâcnească. 

Desigur, sunt numeroase „fapte de vitejie” care ne pot demonstra cu vârf și îndesat că această nulitate a reușit să jefuiască țara mai mult decât au făcut-o fanarioții luați împreună, dar și să ne bage în situații istorice mai complicate decât a făcut-o imbecilul de Carol al II-lea(pe-ale căror odrasle le sponsorizăm acum deoarece sunt „Casa Regală a României”; râd și curcile de noi: republică subvenționând casa regală!). Nu-i puțin lucru pentru o nulitate atât de mare.

Din acest punct de vedere, a-l desconsidera atât de mult pe băsescu pare nedrept. Până la urmă, jigodia aia bețivă nu a reușit în mod direct să facă atâta rău țării. Doar că e o problemă care trebuie înțeleasă. băsescu e cel care a făcut posibilă existența catastrofei Iohannis. Dacă n-ar fi fost băsescu și acțiunile sale nebunești, Plăvanul n-ar fi existat. Iată așadar că acest raport de cauzalitate îl pune pe marinar ca rădăcină esențială a întregului rău pe care-l trăim acum! băsescu este cel carte a cedat suveranitatea țării, care a permis penetrarea serviciilor, inclusiv prin numirea la vârf a unor membri aparținând altor puteri, astfel încât întreaga structură de securitate a statului să devină irelevantă. băsescu este cel care a făcut posibile abuzurile DNA și inimaginabilele amestecuri - care acum au devenit banale - ale serviciilor în justiție. 

Cu alte cuvinte, dacă n-ar fi existat băsesacu, probabil că tot răul și toată nebunia pe care-o trăim n-ar fi existat. De aceea marinarul bețiv trebuie trimis la groapa de gunoi a istoriei. Numele său ar trebui șters definitiv, iar perioada sa de domnie trecută sub tăcere deoarece e mult prea rușinoasă pentru noi. Despre asta este vorba!

marți, 19 martie 2024

O predicție sumbră!

În scurt timp contabilii vor dispărea ca meserie. Nu, nu-i o sperietură, ci o realitate. Dacă până acum meseria de contabil era una bănoasă, în doi-trei ani nu vor mai rezista decât maxim 1% dintre cei care acum practică această meserie. Este vorba de experții de top în fiscalitate care își vor câștiga banii din consultanță și expertiză juridică.

luni, 18 martie 2024

Rusia: punct și de la capăt!


S-au încheiat alegerile rusești în care occidentalii s-au comportat din nou ca niște pigmei. Ucrainenii au fost puși să atace pe teritoriul Rusiei, reușind să piardă în acea operațiune inutilă și nebunească mai bine de 1000 de oameni. Probabil cei care-au scăpat cu diverse infirmități vor fi premiați cu o sesiune foto cu o boarfă celebră, după modelul deja patentat de autoritățile de la Kiev.

sâmbătă, 16 martie 2024

Românii nu sunt o națiune, ci o profesie


Titlul este mai aproape de zicerea originală. Ceea ce a spus Medvedev este o reinterpretare și ar trebui să ne măgulească. Știu că veți rămâne surprinși de afirmația mea, dar chiar așa e. Cu toate că, din punctul de vedere al rușilor, e o insultă, pentru noi ar trebui să fie o dovadă de mândrie. 

Ca să înțelegeți mai bine despre ce e vorba, vă voi cita un pasaj dintr-o carte excepțională(pe care am mai prezentat-o pe blog), „Convorbiri cu Stalin” a lui Milovan Djillas. Este vorba despre tranzitul său prin România aflată sub ocupație sovietică:

„Am fost uluiți de atitudinea arogantă a reprezentanților sovietici. Mi-am amintit ce oripilați am fost la vorbele comandantului sovietic din Iași:

- Of, mizerabilul ăsta de Iași! Și mămăligarii ăștia de români! 

A repetat, de asemenea, vorba de duh a lui Ilia Ehrenburg și a lui Vîșinski, referitoare la corupția și hoția din România:

- Ăștia nu aparțin unei națiuni, ci unei profesii.”

De fapt care-i problema? Rușii sovietici erau disperați de faptul că, în ciuda a ceea ce doreau să facă aici, nu reușeau. Populația trecuse la furturi extinse din zona ocupantului, iar ei, pur și simplu, nu mai făceau față. Cu toate că își impuseseră marionetele aici, la nivelul de bază se întâlneau cu atitudinea aceea care ne-a făcut invincibili de-a lungul timpului: spune ca ei, dar fă ca tine.

De ce spun că ar trebui să fim mândri? Pentru că ceea ce spune Medvedev demonstrează un complex istoric pe care rușii îl au față de noi. Nu-i puțin lucru pentru o țară irelevantă, precum cea a noastră! Să stai în coasta unui imperiu precum cel sovietic care, în ciuda faptului că primise controlul a 90% din România, nu reușea să-și impună așa cum dorea politica de aici, e ceva extraordinar. 

Scăpând această zicere a co-etnicului său, cu dorința vădită de a jigni, Medvedev nu face decât să confirme că România a fost întotdeauna o piatră tare. Pe noi însă, vorbele lui Medvedev n-ar trebui să ne jignească, ci ar trebui să ne lumineze. Înaintașii noștri au știut să le facă zile fripte ocupanților, ceea ce noi acum nu prea mai știm. Faptul că, de-a lungul istoriei, în ciuda unor victorii uneori zdrobitoare, ocupanții nu au reușit să se stabilească aici și nici să-și impună obiceiurile decât marginal, ar trebui să ne facă mândri. Întotdeauna am știut să ne opunem și să ne conservăm esența. Asrta trebuie să vedem din declarația pe care Medvedev a vrut-o impertinentă și jignitoare.

Doar că, ceea ce ne spune el se întoarce fix împotriva sa. Nu, nu ați putut să faceți nimic atunci când erați ocupanții acestei țări! Ați jefuit prin SOVROM-uri, dar mămăligarii au știut să vă facă șederea de aici un iad. Pentru ca un colos precum Rusia să-și amintească experiența ratată de aici, asta înseamnă că eșecul le-a rămas întipărit în memorie. Și ce poți face atunci când viermele amintirii te roade obsedant? Înjuri! Înjuri pentru că armata ta a plecat de aici deoarece nu mai putea sta. Înjuri pentru că mămăligarii, la un moment dat, s-au trezit și-au spus „STOP! Nu mai avem să vă dăm niciun ban!”. Și multe altele pe care nu le-ați fi așteptat!

Toată tărășenia cu ieșirea lui Medvedev a fost iscată de veșnica problemă a Tezaurului. Faptul că Tezaurul(de fapt a ceea ce ne-a mai rămas din el!) nu ni s-a întors în țară ține de prostia noastră absolută. Încă de când ne-am edificat ca națiune am avut în capul țării, într-o cantitate covârșitoare, numai idioți incapabili să gândească în termeni de interes propriu. Trimiterea Tezaurului la ruși a fost o prostie sforăitoare. Trebuie însă să recunoaștem că o prostie și mai mare este reprezentată de aurul nostru de acum care cică are „casă sigură” la Londra. De asta s-a uitat, iar cel care a impus o lege de repatriere a aurului a fost băgat la zdup. Dar să ne întoarcem la Tezaurul dat la ruși. Cine-a decis acea imbecilitate de atunci? Brătianu împreună cu curvulița Maria și marioneta Ferdinand. E drept că apetitul deosebit al nesătulei regine avea să ne aducă o victorie zdrobitoare după Război, când a reușit să obosească până la epuizare la Paris toate delegațiile masculine care contau. Astfel, ca efect al tăvălelilor reginei nesătule,  Transilvania a revenit mai ușor la patria-mamă. Asta în ciuda „patrioților” precum Maniu care „demonstrau” pe-atunci în Parlamentul de la Budapesta cum că românii pot fi buni unguri. Episodul ăsta s-a uitat!

Să nu divagăm și să ne ocupăm de Tezaur! Așadar, prostia s-a făcut când s-a dat. Apoi, după ce se terminase Războiul, politicienii români au refuzat să discute cu autoritățile sovietice. Gestul gratuit și stupid s-a constituit în răzbunarea istorică de după al Doilea Război Mondial, când Stalin a luat Basarabia și a decis ruperea Bucovinei de Nord ca „pedeapsă și despăgubire pentru ocuparea ilegală a Basarabiei”. Puțini știu că după Revoluția din Octombrie, noile autorități sovietice aveau nevoie de recunoaștere internațională și ar fi făcut orice concesii pentru a semna anumite tratate. Noi, ca vecini, ar fi trebuit să dăm dovadă de ceva mai multă flexibilitate în gândire, să ne vedem interesul și să semnăm un tratat de bună vecinătate. Ni s-ar fi întors și aurul, iar Basarabia n-ar mai fi fost subiect de discuție. N-am făcut-o deoarece jigodiile vremelnice se  ghidau după obediențe, nu după interesul țării! Apoi a venit dezastrul Războiului, când am intrat de partea nemților, refuzând să ne menținem  neutralitatea. Nu avem cum să știm cum s-ar fi întors destinul dacă am fi rămas neutri. Ceea ce știm însă e că, la sfârșitul Războiului, am fost priviți ca niște caricaturi. Cu un fost rege deviant, condus de-o curvă aflată în slujba KGB-ului, cu un mult prea tânărul și prostovanul nou rege, devenit bătaia de joc a lui Stalin, România nu avea absolut nicio șansă. A avut un noroc istoric atunci când Horty s-a înors la 180 de grade, supărându-l pe Stalin care atunci declarat că „Transilvania va rămâne a românilor pentru totdeauna”.

În timpul ocupației sovietice, în 1956, „Tezaurul artistic” al României se întoarce în țară ca efect al unei acțiuni propagandistice decise la Moscova. Din acest paragraf ar trebui înțeles care e calea de recuperare a Tezaurului nostru. Restituirea se poate face doar dacă Rusia are un interes din asta. Doar că, de-a lungul timpului, o constanta cu care ne-am confruntat a fost nu obligatoriu aceea a refuzului rușilor, ci cea a renunțării noastre. Episodul în care lui Dumitru Prunariu(pe atunci ambasador în Rusia) i s-a interzis să mai discute despre Tezaur este cât se poate de relevant. Și, dacă vreți să cercetați, există multe alte dovezi ale refuzului autorităților noastre de a lua Tezaurul înapoi. Un episod interesant e relatat într-un serial în Cațavencii(citiți cât mai e disponibil episodul unu, episodul doi și episodul trei).

A crede că, brusc, pe oficialii noștri i-a prins așa, din senin, dorul de Tezaur e semn de nebunie. Însă a crede că, prin declarațiile sforăitoare făcute de nulitățile noastre de acum și susținute de nulitățile europene, vom reuși să ne recuperăm vreun sfanț de la ruși e semn de mare prostie! În primul și-n primul rând ar trebui refăcute comisiile istorice care au fost sabotate sistematic de ruși. Acelea sunt cele mai importante deoarece - chiar dacă pare pierdere de timp - sunt singurele care pot stabili traseul Tezaurului nostru. Din indiciile pe care le am, doar o mică parte a Tezaurului dus la ruși se mai află la Moscova. Cea mai mare parte a sa a fost transferată la Berlin ca plată a unei ipotetice datorii clamată de nemți pe vremea în care ocupaseră Bucureștiul. E un episod destul de tenebros, ocolit cu cerbicie de autorități. Dacă mai țineți minte, atunci când profesorul Radu Golban a dezvăluit datoria pe care Germania o are către România(ca efect al datoriilor comerciale ale statului lui Hitler), autoritățile de aici, în funcție cu cei de la Banca Națională, s-au grăbit să nege. Tot profesorul Golban a dezvăluit și câte ceva din traiectoria curioasă luată de Tezaurul nostru, dar, din nou, s-a pus batista pe țambal. 

Ceea ce sunt convins este că strategia actuală de recuperare a Tezaurului, în realitate nu are ca scop recuperarea în sine, ci agitarea spiritelor celor mai cretini dintre noi. De fapt, ceea ce se urmărește, este inflamarea prostimii pentru acceptarea achizițiilor de noi arme inutile, pe bani mulți și, eventual, împingerea noastră într-un război care nu ne aparține. Până una-alta, ar trebui să conștientizăm că Ucraina ocupă ilegal teritorii românești și că ține etnicii români într-o teroare absolută. Ceea ce i s-a întâmplat Mitropolitului Longhin Jar ar trebui să fie subiectul unei înghețări a relațiilor cu Ucraina. Doar că, în stilul slugarnic care ne caracterizează, punem batista pe țambal.   

E timpul să pun punct articolului de azi. În concluzie voi spune că e timpul să facem un recurs la memorie și să înțelegem modul în care noi, românii, am reușit nu doar să rezistăm ocupațiilor, dar și să le sădim ocupanților complexe istorice. Ceea ce mă nedumerește însă este motivul pentru care acum nu ne mai găsim resursele pentru a le face aceleași zile fripte ocupanților actuali. Ocupanți care în treizeci de ani au jefuit România mai mult decât au făcut-o otomanii și rușii de-a lungul întregii noastre istorii! Nu e o exagerare: doar la începutul acestui an datoria țării a mai sărit cu 5 miliarde de EUR! ȘI nimeni nu zice nimic!  

vineri, 15 martie 2024

Ce-o să se aleagă?


De la „Rusia nu trebuie umilită în Ucraina” la „Rusia nu trebuie să câștige în Ucraina”. Iată traseul comic al unui pigmeu care ba se crede de Gaulle, ba Napoleon. În general locul unor asemenea închipuiți este la instituțiile specializate, dar nebunia în care trăim ne arată limpede că a fi normal e nebunie și a fi nebun e normalitate. Deh, o lume cu fundu-n sus, atât la propriu cât și la figurat.

Luând de bune declarațiile lui Macron, ai fi tentat să crezi că trebuie să te pregătești pentru războiul total. De altfel, căprarii din presa autohtonă au dat startul declarațiilor bombastice și amenințărilor vehemente la adresa Rusiei. Nu e destul că un pigmeu amarnic precum Macron e penibil. Mai trebuia să răsară și un chiwawa sub forma unei națiuni eșuate din Estul Europei care să se pretindă luptătorul suprem împotriva ursului turbat. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. 

Situația e însă mult mai complexă decât ne-am fi imaginat și asta în ciuda spectacolului hilar la care suntem obligați să ne raportăm. Rusia de azi e în situația vânătorului care-și vede casa atacată de vulpi turbate. Desigur, pe cele care-l atacă direct le omoară, dar dilema lui e alta: oare nu cumva întreaga populație de vulpi e atinsă de turbare, motiv pentru care acțiunile sale trebuie să fie extinse? Poate că vi se pare o exagerare din partea mea, dar nu e deloc așa. Indiferent de cum ai privi lucrurile n-ai cum să nu constați că fix asta se întâmplă: Rusia e atacată feroce de lumea anormală. Iar replicile sale încearcă în van să mențină un anumit nivel de normalitate, lăsând în van deschise căile diplomației, ale rațiunii. Doar că nu mai există rațiune într-o lume irațională. 

Ieri, într-un comentariu, un cititor mi-a dat o referință foarte inspirată la cea mai recentă carte a lui Emmanuel Todd, La Défaite de l’Occident. Pentru cei care nu știu, Todd nu-i un neavenit, un individ care vrea să pozeze bombastic, ci un cercetător profund care încă de la începutul carierei sale s-a dovedit a fi strălucit. Studiind evoluția indicatorilor economici ai URSS, Todd a prevăzut căderea imperiului comunist încă din 1976, când avea doar 25 de ani! Iar diagnosticul pus atunci a fost unul de o precizie chirurgicală. 

În „La Défaite de l’Occident”, Todd vorbește despre iremediabila cădere a Occidentului care începe încă din anul 1965. Căderea URSS nu a făcut decât să mascheze traiectoria iremediabilă pe care era înscris Vestul. Iar totul nu este cauzat de vreo agresiune externă, ci de procesul de disoluție internă. 

Vectorul economic reprezentat de globalizare este unul primordial care face ca SUA să devină o națiune efectiv impotentă. Americanii i-au împins pe ucraineni în război cu Rusia, iar acum se află în imposibilitatea de a produce echipamentul și munițiile de care e nevoie pe front. Totul e cauzat de globalizare. Ruperea lumii în două face ca multe din zonele de unde-și procurau materii prime sau componente intermediare să pice, astfel încât liniile de producție stau așteptându-l pe Godot

Mult mai interesant însă e celălalt vector remarcat, anume cel ideologic, reprezentat de picajul protestantismului. „Protestantismul, cel care a impus valorile muncii și disciplinei sociale, a dat avânt Occidentului, in special lumii anglo-americane. Evaporarea protestantismului în SUA, Anglia și în toată lumea protestantă a făcut să dispară forța și specificitatea Occidentului. Variabila centrală este dinamica religioasă. După stadiul „activ” urmează stadiul ”zombie” și acum putem vorbi despre un stadiu ”zero” al religiei în Occident”. Stadiul activ este cel pe care-l cunoaștem, cu omul religios, trăindu-și sentimentul datoriei față de Dumnezeu și față de sine. Acest om e văzut săptămânal la biserică, e practicant și total integrat în spiritul comunitar. Stadiul de zombie este cel în care individul este rupt de comunitatea religioasă, dar continuă să respecte anumite tradiții(botez, căsătorie religioasă, înmormântare tradițională s.a.m.d.). Stadiul zombie este unul tranzitoriu, cel care pregătește ajungerea generație viitoare la nivelul zero, cel în care religia este eliminată. 

Fenomenul care se petrece este unul impresionant. Omul „eliberat”, „omul zero”, e unul care efectiv nu mai poate admira decât nimicul din care se revendică. Așa se ajunge, după cum bine spune Todd, la o „Americă definitiv căzută în nihilism și în divinizarea nimicului”. Căsătoriile dintre persoanele de același reprezintă, din punctul de vedere al lui Todd, simptomul specific al lumii zero, iremediabil eșuată.  

După cum putem vedea, Rusia parcurge drumul invers, căutând să-și regăsească rădăcinile ortodoxe și pe baza acestora să-și refacă destinul istoric. Ruptura dintre Rusia și Occident este, de data aceasta, una totală și absolută, fără nicio capacitate de reconciliere. De altfel vedem asta inclusiv în declarațiile lui Putin care-și îndeamnă oamenii „să-i lase în pace pe occidentali să se sinucidă prin intermediul ideologiei pe care o promovează”. Noi am trecut prin asta - spune Putin - și am văzut ce rău imens ne-a făcut. Iar de-aici putem să tragem concluzia că „a-i lăsa în pace” este cel mai mare rău pe care-l poate face un dușman al Occidentului. E ca și cum, sincigașului care e cu ștreangul de gât i-ai spune „eu tot nu te cred în stare să faci asta”.

Iată-ne în fața a trei căi pe care istoria ni le scoate pe tarabă. Calea tradițional-confucianistă a Chinei, calea nihilistă a Occidentlui și calea spirituală a Rusiei. Dacă vreți, la ora actuală Rusia propune cea de-a treia cale a organizării sociale. Nu e una deplin coerentă, sunt numeroase zone unde sunt ciocniri între „standardul imperfect occidental” care-a fost implementat parțial acolo și noua viziune. Sunt zone care baleiază între nihilismul occidental și structura confucianistă chinezească(tot nihilistă în esența sa). Dar, cu toate acestea, Rusia își desenează, ca de fiecare dată în istorie, propria cale. 

Înțelegând elementele descrise putem vedea mult mai limpede ceea ce se petrece acum. Halucinațiile lui Macron sunt perfect în linie cu nihilismul occidental care, neavând niciun punct de sprijin, orbecăie între diverse extreme, fascinat de formă, dar incapabil să înțeleagă fondul și, mai ales, pericolele cărora se expune. În lumea nihilist-occidentală o vorbă e o vorbă și-atât. Aceasta poate fi o declarație de război sau un text inept de-al Analenei Baerbock; în esență, pentru un occidental au aceeași valoare, adică zero. Altfel însă arată lucrurile din punctul de vedere al rușilor sau al chinezilor. Pentru ambele țări vorba are o greutate care e direct proporțională cu funcția gurii care-o rostește. 

Ceea ce însă devine clar este că orice declarație sau angajament de-al Occidentului nu mai valorează nimic. Și asta nu doar în ochii publicului de-acolo - care de mult și-a pierdut încrederea în politicienii săi. Liderii occidentali și-au pierdut încrederea la nivel diplomatic. Inclusiv ei între ei nu mai respectă ceea ce, cu câteva secunde înainte, susțineau cu înflăcărare. 

Iată de ce, văzând realitățile și cavalcada evenimentelor, nici măcar nu ne mai întrebăm când anume se va petrece căderea ci, mult mai mult, suntem curioși de „ce-o să se aleagă din toată tâmpenia asta?”. Toată lumea știe că de picat va pica, dar nimeni nu știe ce anume se va pune în locul nimicului care-a condus la dezastrul absolut de acum. 

joi, 14 martie 2024

Zidul care se ridică.


Au început să vină și datele statistice ale UE. Așa cum vă așteptați, acestea sunt atât de dezastruoase încât nu mai pot fi cosmetizate. Producția industrială a căzut cu 6.7% comparativ cu anul anterior, an care a fost dezastruos în comparație cu precedentul. Mai mult, observăm o accelerare a căderii dacă ne uităm că, în comparație cu luna precedentă, căderea a fost de 3.2%. Ce ne spune asta? Că în scurt timp Europa va rămâne fără absolut niciun fundament economic. 

miercuri, 13 martie 2024

Când SUA suferă de mania persecuției


Când am spus într-un articol trecut că SUA va trece de la rolul de hegemon la cel de comediant nu m-am gândit că asta se va întâmpla atât de repede. Mă rog, am trecut eu cam repede peste subiect fără să aprofundez deoarece dovezile sunt de-a dreptul covârșitoare.

luni, 11 martie 2024

Tabla de șah europeană la momentul confruntării diplomatice


Mai multe informații provenite din zone discrete spun că statul subteran al SUA s-a retras din Ucraina, preferând să lase leadership-ul Marii Britanii care caută să scoată cât mai mult din situația asta, repetându-se cumva Războiul Ruso-Turc. În sprijinul acestei ipoteze vine debarcarea vacii Nuland din Departamentul de Stat, dar și îndreptarea „interesului media” spre Europa atunci când vine vorba de reacțiile referitoare la ceea ce se petrece în Ucraina.

duminică, 10 martie 2024

Cum reușește SUA să-și deseneze o nouă carieră remarcabilă?


Indicele semiconductorilor($SOX) a depășit vârful din anul 2000. O similaritate stranie cu criza dotcom. Care similaritate nu este singura. Avântul companiilor tehnologice, iluzia AI-ului ”salvator și reconfigurator” al întregii lumi generează o realitate similară până la confuzie cu ceea ce se întâmpla în vârful DotCom.

joi, 7 martie 2024

Cum se schimbă fundamentele lumii


Ieri am promis că o să vă povestesc ceva mai multe despre lipsa de fundamente a strategiei occidentale. Pentru americani, strategia dezbinării e una cât se poate de clasică. De altfel, „strategia evitării” a fost o constantă a politicii lor externe. Motivul e cât se poate de simplu, anume menținerea statutului hegemonic. Până acum absolut totul a funcționat perfect, motiv pentru care cei mai mulți observatori se întreabă - poate pe bună dreptate - de ce nu ar funcționa și de-acum înainte?

miercuri, 6 martie 2024

Crăpăturile adânci încep să se vadă, iar sistemul ia apă


Aud din diverse surse că e deranj mare la NATO, la Pentagon și în agențiile americane. Motivul este cel legat de interceptarea convorbirii oficialilor militari germani. În ciuda comunicatelor și a articolelor ample care se alocă subiectului, în realitate toată lumea caută cu disperare să acopere realitatea, punând batista pe țambal.

marți, 5 martie 2024

Echivalențe


Acum ceva vreme șoferul meu i-a spus unui manager de la Logistică ceva legat de gestionarea parcului auto. Era nemulțumit că nu știu ce probleme apar. Mă rog, chestii minore cărora nu are sens să le dai atenție. Nu i-am dat atenție. 

luni, 4 martie 2024

Ceaiul(II)


Cum credeați că am sărit altfel decât intenționat peste ceaiul turcesc? Eram sigur că voi fi tras de mânecă și luat la întrebări! Dar nici să vă spun că mai urmează un episod nu mi-a venit, așa că, iată-mă! Acum să vă duc la prietenii turci.

Cu AI-ul la balamuc


De ceva vreme experimentăm și noi inteligența artificială, bazându-ne însă pe modele open source. Fac precizarea pentru a se înțelege că sunt suficient de familiar cu subiectul pentru a nu bate câmpii. În mare cam știu despre ce e vorba în „ecuație” astfel încât îmi pot da seama unde e utilă și unde nu. În ceea ce privește LLM-urile, acelea care-i fascinează pe novici, le cunosc în mare limitele și cam știu cum se șurubărește în jurul lor pentru a scoate ceva relevant de-acolo, dar și pentru a identifica bubele cu potențial periculos. 

Am auzit încă de la apariție despre Gemini, dar n-am fost interesat deoarece am considerat că nu aduce nimic nou față de Chat GPT, fiind mai degrabă o imitare a acestuia, scos la lumină de mașina de marketing a Google. Nici când a izbucnit scandalul cu „incapacitatea” Gemini de a genera o imagine cu un om alb nu m-a interesat subiectul deoarece intuiam care-i buba. M-am gândit însă că, întrucât au fost prinși cu mâța-n sac, cei de la Google își vor revizui serios motorul. Mai mult, intervenția lui Serghei Brim m-a făcut să cred că își vor repara urgent bubele pentru a fi cât de cât în linie cu produsele concurenței. 

Nu știu ce mi-a venit în dimineața asta și mi-am zis că ar fi cazul să experimentez puțin cu modelul lor lingvistic pentru a-l evalua. Am pornit de la un recent raport al Goldman care spune că petrolul rusesc se tranzacționează acum la discount zero întrucât toată nebunia cu plafonarea s-a prăbușit. Raportul e destul de consistent pentru a-i da crezare. Am întrebat Gemini ce părere are despre acest raport și, după o poliloghie, mi-a spus, între altele, că „afirmația Goldman este o simplificare excesivă a situației și este contestată de mulți experți”. După ce, printr-o serie de prompt-uri l-am dus într-o situație fără limită, punându-l să-mi dea referințe și citate, i-am fript întrebarea atașată, iar răspunsul este cel pe care-l puteți citi singuri: „Înțeleg îngrijorarea dumneavoastră și vă pot confirma că, din păcate, toate cele zece articole citate au fost generate de mine(sublinierile îi aparțin!). Cu alte cuvinte a mințit pentru a fabrica o realitate similară narativului.

V-am spus că am analizat suficient de bine fenomenul și am pierdut destul timp prompt-uind pe ChatGPT și pe alte modele lingvistice pentru a înțelege care-i problema. De fapt, chestiunea pe care Google nu vrea să o destăinuie este că Gemini e greșit din start întrucât încă din stadiul de antrenament a fost optimizat pentru manipularea realității și fabricarea de „dovezi” care să susțină narativul woke. În mod cât se poate de evident, întreaga făcătură este un junk tehnologic și toți banii băgați de Google în jucărie sunt, în realitate, pierduți. Chat GPT a menținut o oarecare distanță, iar modelul său lingvistic mai are o cât de cât legătură cu realitatea, în timp ce Gemini e o făcătură absolut aberantă. Mă rog, în perfect ton cu vremurile pe care le trăim. 

Mulți vor fi tentați să spună că toate vor rămâne așa, fără să genereze nicio problemă. Eu nu sunt de acord. Prima lege 0 de fapt axiomă! - a business-ului spune că trebuie să te adaptezi nevoilor clientului și să încerci să le îndeplinești. Așadar, pornești de la client și, în măsura în care îi satisfaci așteptările, ai succes. Nu încercați să mă contraziceți pentru că fix așa e. Unde e buba Google? A început de la ideologie pentru a încerca să o impună clientului. Va funcționa? Desigur, spălații pe creier vor deborda de fericire strigând în gura mare că așa e corect. Doar că, inclusiv acești talibani știu în sinea lor că nu e OK și, în momentul în care caută să facă ceva util pentru ei, vor folosi instrumentele oferite de concurență. De aceea spun că Gemini este un rateu destul de indigest pentru Google. 

De fapt treaba e mult mai adâncă. Piața instrumentelor alternative de căutare se diversifică. Marea majoritate e conectată la Google, dar se vede o erodare clară în rândul utilizatorilor „care dau tonul”. Cei care-s interesați de informațiile personale NU utilizează Google decât în situații limită și atunci cu setările făcute pe minim(sau printr-un motor de căutare proxy). De ce fac asta? Pentru că și restul motoarelor de căutare, unele chiar fără resurse, dau rezultate OK. Deja motoarele lingvistice dau rezultate ale căutărilor, iar trendul a fost intuit de Google. Indiferent de ce ați crede, Gemini a fost gândit, în realitate, ca o interfață de generație nouă pentru serviciile oferite de Google. Abia acum puteți înțelege de ce dezastrul Gemini este de fapt un dezastru pentru Google în ansamblul său. 

De la „Don't be evil”, Google a ajuns să identifice cu dracul gol. Însă de-aici îi va veni și căderea deoarece, indiferent de vremuri n-ai cum să reziști atâta amar de vreme cu capu-n nori, visând woke și pretinzând o realitate psihedelică pe care n-o vede nimeni. Părerea mea este că Gemini e cântecul de lebădă care ar trebui să ne sugereze sfârșitul lumii Google. Nu-i așa că nu vă vine să credeți? 

duminică, 3 martie 2024

Ceaiul


Mai depăn din când în când micile mele plăceri, pe cale să devină vicii. După ce v-am obosit cu cafeaua e timpul să trecem în alt registru, mult mai vast, anume ceaiul. Este probabil cea mai nedreptățită băutură, transformată de societatea de azi într-o ceva atât de impersonală încât, de fiecare dată când mi se oferă, refuz din start pentru că sunt sigur că va fi o porcărie. 

Nu vi se pare că realitatea e mult prea șocantă pentru a fi digerabilă?


Dacă vă voi spune că războiul din Ucraina nu are o relevanță militară, ci mai degrabă una metafizică, mă veți considera nebun? Dacă vă voi spune că targetul războiului este atât Estul cât și Vestul vă veți înrăi chiar mai mult? Dar dacă vă voi spune că același război metafizic se desfășoară și în Gaza, iar orchestratorii din umbră îi au ca țintă atât pe arabi cât și pe evrei? Nu-i așa că totul ar fi deosebit de șocant?

sâmbătă, 2 martie 2024

Sunt realist, nu pesimist!


Au fost mulți cei care mi-au spus că în articolul de joi am fost cam pesimist, că treburile nu stau chiar atât de rău și că un război total poate fi evitat. Cu toate că mi-ar plăcea să nu am dreptate, în momentul în care văd atâta inconștiență și infatuare la liderii vestici devin conștient că treburile n-au cum să meargă în altă direcție decât în cea a dezastrului. Rușii au semnalizat în mai multe rânduri că nu e de joacă, doar că inconștiența e imensă. 

vineri, 1 martie 2024

Mărțișor

Tare distrat sunt! În drum spre birou am realizat că sunt cozi la florării și atunci mi-a picat fisa: azi e 1 Martie! Așa am reușit să evit situația penibilă în care-aș fi intrat cu mâinile în buzunar dezamăgindu-le pe toate doamnele și domnișoarele din zonă. 

Personal consider 1 Martie o sărbătoare minunată. Faptul că azi toți românii dau flori femeilor mi se pare mai mult decât un gest minunat. E un manifest al normalității, un semn că încă n-am luat-o razna. E o sărbătoare fabuloasă în care, dincolo de primăvară, simțim că suntem oameni. 

Îmi pare rău că nu pot oferi câte o floare tuturor doamnelor și domnișoarelor care se află între urmăritorii mei. Aș face-o cu cea mai mare plăcere, doar că suntem „conectați” prin intermediul acestui mediu impersonal. Inițial am vrut să postez o imagine cu flori, cu mărțișoare, dar ar fi ceva mult prea fals. M-am gândit că singurul lucru pentru care sunteți aici e legat de scrisul meu și de ideile similare pe care le avem. 

De aceea prefer să postez articolul de față fără nicio imagine pentru a transmite în scris tuturor doamnelor și domnișoarelor prezente aici speranța mea într-o primăvară frumoasă care să marcheze răsăritul unei vieți așa cum ne-o dorim toți. 

Vă doresc un 1 Martie minunat, care să vă readucă pe buze zâmbetul și speranța. La mulți ani!

joi, 29 februarie 2024

În pragul catastrofei


Rusia a dat cel mai puternic mesaj de până acum ideii aberante a lui Macron de a trimite armatele statelor membre NATO în Ucraina. „Nici nu veți putea clipi” - a spus Putin, iar mulți au considerat zicerea o amenințare și atât. Doar că, așa cum veți vedea, e mult mai mult de-atât!

Rusia a început să deplaseze rachetele TOPOL-M spre diverse zone de lansare, sugerând că ceea ce a spus Putin nu e o simplă declarație. E un mesaj mai mult decât puternic. Topol-M e o rachetă intercontinentală de o precizie uluitoare, având o marjă de eroare de doar 200 de metri la un parcurs de peste 11 000 Km. Doar o asemenea rachetă poate trimite o țară precum Franța în epoca de piatră. Așadar, nu-i de joacă. În ceea ce privește capabilitățile de a fi oprită din drumul său, acestea sunt zero. Nimic nu o poate opri. Mai mult, în apropierea destinației, se separă în rachete individuale, fiecare cu ținta sa. Iar după detonare se așterne liniștea.

Este cât se poate de clar că Rusia a ajuns la capătul răbdării deoarece în cazul conflictului din Ucraina s-au depășit nu doar limitele diplomatice sau ale bunului simț, ci și orice alte limite pe care ni le-am putea imagina. Amestecul Occidentului în acel conflict local este deja de neacceptat. Imaginați-vă că Rusia ar începe să înarmeze statul Texas pentru a se putea rupe de SUA. Cum ar fi văzută asta? Cum ar reacționa SUA? E limpede pentru oricine că există limite care, în Ucraina,  acum sunt ignorate de NATO. Iar Putin nu face altceva decât să pună punctul pe i. 

Am văzut tot felul de analize care mai de care mai aberante. Toți așa-zișii analiști spun că declarația lui Macron este una vizând o ipotetică independență militară a Europei față de NATO. Prostie mai mare nici că există. A uita cine e Macron e o sfidare a rațiunii. Ca toți politicienii europeni, Macron e o marionetă întoarsă cu cheia de stăpânii săi aflați în spatele puterii SUA. De făcut Macron nu face absolut nimic de capul său. În aceste condiții, probabil vă întrebați de unde i-a venit ideea? Păi de unde să-i vină, de-acolo de unde-i vin toate ideile, din SUA. 

Aflu că într-o notă transmisă acum câteva luni Casei Albe, un think-tank influent a punctat că o salvare a frontului ucrainean nu poate veni decât prin implicarea „independentă” a altor țări în conflict. În acest fel, SUA va putea rămâne în continuare „arbitru”, obținând o echilibrare a frontului prin  implicarea directă a mai multor trupe și a echipamentului NATO. Doar că, de data aceasta jucăria nu mai merge. 

Iată motivul pentru care SUA și-a activat nu doar chelnerul de la Élysée, ci și întreaga forță propagandistică. Peste tot vezi viteji care propovăduiesc războiul împotriva Rusiei. Există o întrebare pe care omul simplu ar trebui să le-o pună tuturor acestor „radu tudor”, „mândruților” cetepiștilor s.a.m.d.: Dacă vă e atât de drag războiul, dacă vă e atât de dragă democrația și, mai ales, Ucraina, de ce nu sunteți acolo, vitejilor? Ce mai căutați pe-aici? Valea la război și gata! În ciuda faptului că e o încercare de a mai pune o picătură în pahar ca să vadă dacă se umple, acțiunea a fost una deosebit de prostească din partea SUA. 

Rusia și-a pus în alertă nu doar rachetele terestre, ci și submarinele nucleare care, probabil, vor lua poziții în apropierea coastelor americane, astfel încât amenințarea să fie cât se poate de transparentă. De ce? Strategia e simplă: Rusia va lovi nuclear, fără drept de apel, orice țară membră NATO care se implică în Ucraina. De asemenea, în cazul în care detectează semne că SUA decide să răspundă, submarinele rusești vor lovi din apropiere punctele strategice pentru a slăbi capacitatea americană de coordonare, dar și pentru a permite ICBM-urilor rusești să câștige un avantaj strategic. Practic este scenariul Sfârșitului Lumii. Din păcate la asta se ajunge atunci când te joci cu focul. 

Așa cum Ucraina a fost o agresiune nepermisă la care SUA a apelat pentru a-și menține rolul suprem în lume, la fel se întâmplă cu ipotetica implicare a armatelor. De data aceasta Rusia tratează totul extrem de serios și în litera strategiei sale de apărare. Să nu uităm că în tot conflictul din Ucraina Occidentul a început de la „nu ne implicăm”, continuând cu „acordăm doar echipamente de protecție”, pentru ca apoi să se ajungă la „dăm arme defensive”, urmat de „dăm arme ofensive” și de „dăm avioane, rachete cu rază lungă de acțiune etc.”. Jocul cu zăhărelul nu mai funcționează, iar semnalele de la Kremlin sunt cât se poate de clare. 

Partea ciudată într-un conflict nuclear e că nimeni nu crede în el. Absolut toți jucătorii știu că un asemena conflict e primul și ultimul pentru întreaga umanitate, astfel încât trebuie să existe responsabilitate în țările care dețin arme nucleare. Până acum, de-a lungul întregului conflict tăcut de după Războiul Mondial, întreaga lume a rămas pe linia de plutire ca efect al responsabilității părților. Ceea ce, într-un mod paradoxal, nu mai e valabil acum. S-a ajuns la o situație absolut aberantă întrucât marionete fără personalitate sunt împinse în față. Când „liderul lumii” e un moș ramolit care se scapă-n pantaloni și când toți ceilalți subordonați puși în linie la frâiele statelor europene sunt niște prostovani fără creier, n-ai cum să nu te aștepți la rezultate precum cel din prezent. 

Ceea ce semnalizează Moscova este determinarea sa de a nu mai accepta modificarea „liniilor roșii”. Practic răbdarea rușilor a ajuns la limită, iar tot ce se va întâmpla este, din păcate, la mâna ramoliților și proștilor pe care Occidentul îi are în funcțiile cheie. O situație absurdă care e pe cale să ne împingă într-un conflict absolut nebunesc și cu adevărat final pentru viața de pe Pământ.