duminică, 18 august 2024

Căruța Occidentului în fața propriului mormânt

În ultimele zile v-am tot dat cifre. Am făcut-o aproape obsesiv, astfel încât unii au ajuns să-mi spună că se pierd în atâtea cifre. N-am făcut-o pentru a frustra o parte a publicului care mă citește, ci pentru că e necesar să vedem cum stă situația la modul real. 

Există și o altă categorie de public, compusă din cei care au răbdare, rumegă informațiile, după care îmi trântesc concluzia: „Da, așa e, dar SUA își tipărește banii, are armata puternică, astfel încât nimic nu li se poate întâmpla!”. Oare așa să fie? Absolut toate imperiile lumii, toate puterile vremelnice, „își tipăreau banii” și aveau armata puternică. Dacă rețeta ar fi atât de simplă, încă am avea Imperiul Roman la frâiele lumii. Doar că treburile nu sunt atât de simple precum par. Armata puternică este o rezultantă a factorului economic funcțional și aflat în expansiune. E drept că te poți baza pe armată o perioadă pentru a-ți menține economia, dar aceasta este o chestiune cu cântec, sugerând atingerea limitelor economice. De-aici se ajunge iremediabil la picaje, blocări de finanțare a armatei și la o deteriorare iremediabilă a situației. 

Cifrele Occidentului sunt proaste. Ieri n-am mai dat cifrele specifice Uniunii Europene(publicate de Eurostat). Sunt dezamăgitoare: atât Germania cât și Franța sunt de cinci ani într-o stagnare obsedantă. Întrucât sunt economii mari, v-ați putea gândi că asta e totuși bine. Nu, nu e deloc bine întrucât fenomenul stagnării abia se mai reușește a fi scos, prin plastografiere ordinară, în statistici. În realitate e un picaj abrupt, la care s-a ajuns din diverse motive. Putem aduce argumentul energiei scumpe, al accidentelor apărute pe lanțul logistic s.a.m.d. Însă toate aceste elemente reprezintă doar chestiuni marginale, care nu ne dezvăluie esența problemei. În realitate totul se reduce la o cauză unică, abil evitată de autorități, anume disfuncționalitatea structurală a modului de viață occidental. Cu alte cuvinte, civilizația occidentală și-a atins limitele, neputând pune pe masă un model funcțional; astfel, încâtorice alt model devine posibil. 

Ce s-a întâmplat în Anglia, în momentul în care englezii au ieșit pe străzi pentru a protesta împotriva imigrației ilegale? Nu au fost bătuți măr doar de poliție, ci și de bandele de imigranți, constituite ad-hoc. Asta nu prea se arată la TV! În ciuda tensiunilor, sunt cât se poate de sigur că totul se va tranșa în favoarea imigranților. Atunci când ajungi să ai imigranți la vârful puterii politice, e clar că meciul e pierdut. 

Mă uit cu milă la suedezi. Ce idee credeți că le-a venit? Acordarea unei sume celor care nu s-au integrat în societatea suedeză(inclusiv celor care au cetățenie suedeză!!!) pentru a accepta să fie repatriați în țările lor de origine. Te apucă râsul de la atâta naivitate. Mai țineți minte când au făcut-o francezii cu țiganii de la noi? Ce-au realizat? Le-au dat ălora bani și, șase luni mai târziu, foștii „expulzați” s-au reîntors la „silvuple mesiu(sic!).

Suedezii vor să evite un „scenariu englez” în propria țară deoarece frustrarea e destul de mare și acolo. Nu mai vorbesc de cartierele în care poliția pur și simplu nu intră deoarece acolo ordinea e făcută de sharia. S-a ajuns la o asemenea stare de necrozare încât se caută cu disperare soluții. Care însă, lipsesc cu desăvârșire.

Cu toate că am fi tentați să dăm vina pe modificarea balanței populației, în realitate nu acesta este elementul hotărâtor. A existat imigrație și înainte de problemele actuale, însă atunci imigranții soseau în țările de adopție pentru a se căpătui, pentru a-și face o viață mai bună. Un imigrant, odată ajuns pe „tărâmul făgăduinței occidentale”, căuta să învețe rapid limba, să-și găsească o slujbă și să se integreze în societate. Era un model funcțional, pe care-l înțelegea și la care adera fără a-și pune vreo problemă. Aparent, același vector al bunăstării îi mână și pe actualii imigranți, doar că, odată ajunși aici, observă că e mult mai fiabil să schimbe ei societatea, nu să se schimbe ei după ea! De ce? Pentru că acea societate nu mai are vitalitate, nu mai are forța necesară impunerii unei direcții. În fapt, modelul de viață occidental e distrus, nu mai inspiră pe nimeni! De aceea localnicii dau vina pe imigranți. Doar că și imigranții sunt la fel de dezamăgiți când constată că nu au ajuns într-un „tărâm al făgăduinței”, astfel încât încearcă să schimbe modelul social, impunându-l pe cel tradițional al lor, pe care-l consideră bun. Doar că acel model este același care a contribuit la rămânerea în subdezvoltare a societăților din care ei provin. În timp ce, în secolul al XVIII-lea, gospodăria olandeză uitase complet de amenințările penuriei alimentare, căutând alte obiecte cu care să-și umple casa, în zona islamului se dădeau adevărate lupte ale foamei, societățile tribale rămânând pe atunci la un nivel mult sub cel din Evul Mediu. Implementarea capitalismului nu s-a reușit acolo, motiv pentru care întreg Orientul Apropiat a fost preluat de agenda marxistă, în diverse forme ale sale. Dar să nu deviem!

Revenind la societatea occidentală, constatăm liber că asistăm la o prăbușire a sa. Există explicații multiple. Eu mă vor referi în cele ce urmează la fenomenele economice care se observă cu ochiul liber. De exemplu, constatăm o scădere a inflației. Pare că agenda inflaționistă se apropie de sfârșit. Însă e importantă cauza: nu revenirea economică a condus la scăderea inflației, ci epuizarea treptată a banilor din economiile populației! Astfel s-a răcit cererea, motiv pentru care oferta a trebuit reajustată. Ce ne rezultă de aici? O previzibilă scădere în perioada următoare a activității investiționale și de afaceri. Adică stoparea noilor angajări și, în cel mai bun caz, rămânerea pe loc a veniturilor de natură salarială. Asta înseamnă penurie economică. 

Culmea, așa-zisa expansiune economică post-COVID a luat sfârșit fără absolut niciun beneficiu. De fapt nu a fost expansiune, ci o tentativă disperată de menținere pe linia de plutire. Efectul programelor de finanțare - realizate pe bază de împrumut - este finalizat, astfel încât acum stăm și ne uităm la cum crește prăpastia în fața noastră. Dar oare nu putem evita dezastrul? Răspunsul scurt e NU.

De fapt, întreaga forțare a fondurilor de dezvoltare post-COVID s-a concentrat pe evitarea dezastrului. În Europa(dar și-n SUA și-n restul sateliților) s-au eliberat sume de bani pentru implementarea „noii agende” care promitea un nou ciclu de creștere. Care era agenda? Energie verde, electrificarea transportului și AI. În principal, AI promitea o creștere extremă de productivitate a muncii, astfel încât ar fi trebuit să intrăm într-o nouă eră. Energia verde și schimbarea parcului auto ar fi generat un impuls industrial excepțional, în timp ce AI-ul conducea la o profitabilitate sporită ca efect al creșterii nemaivăzute a productivității. 

Ce s-a întâmplat în realitate? Împingerea în față a agendei, fără o analiză de bază, a făcut ca numeroase facilități energetice să fie închise. În plus, războiul din Ucraina și boicotul Europei la adresa Rusiei a dublat tembelismul agendei cu o creștere istorică a prețului energiei. Noile facilități verzi, în loc să contribuie la echilibrarea balanței energetice au dezechilibrat-o și mai mult deoarece s-a ajuns ca în zilele de vară să avem supraproducție, în timp ce în rest să ne confruntăm cu goluri energetice. Creșterea parcului de mașini electrice a contribuit la adâncirea golului întrucât acestea sunt încărcate seara, când ajunge omul acasă. Deci, din nou, o gaură energetică. Constatăm așadar că primul element al agendei a picat la modul dezastruos!

Însă, „buba mare” s-a petrecut pe teritoriul în care occidentul visa o nouă revoluție industrială, anume în transport. China a preluat din mers atât agenda verde cât și transportul electric deoarece ambele se potrivesc de minune modelului său de dezvoltare. Energia verde este necesară compensării situației total dezechilibrate pe care o are la intern, iar transportul electric e menit a depolua mega-orașele sale. Cu energia verde, dacă vă mai aduceți aminte, China a mai scufundat odată Europa, băgându-i în faliment pe producătorii nemți(și europeni) de echipamente verzi. Acum se repetă figura cu domeniul electric, unde China e principala putere a lumii, atât de mare încât nu mai poate fi atinsă! Astfel, industria auto europeană, care visa un business gigant din electrificarea transportului, se trezește dată la o parte cu brutalitate de chinezi. Americanii s-au îngrozit și au introdus taxe vamale de 100% la automobilele electrice chinezești. Pe care nici așa nu le vor putea opri! La europeni e mult mai complicat întrucât un atac la China se poate lăsa cu sancțiuni din partea cealaltă care ar putea arunca UE în haos. Așadar și electrificarea se dovedește a fi fost un pas greșit calculat(de fapt, la ce papagali avem la vârf, putem spune fără să respirăm că a fost un pas nu prost calculat, ci absolut necalculat).

Rămâne doar AI-ul, ultimul mohican. Poate vă gândiți că e un succes, doar vedem unde au ajuns cotațiile bursiere ale companiilor din domeniu. Realitatea însă e contrară. AI-ul nu a dovedit nimic. În afara certitudinii că modelele lingvistice scoase la mezat au fost antrenate cu ideologia stângistă în cuget și simțiri, altceva nu mai avem remarcabil de spus despre subiect. S-a spus că vom vedea o revoluție. de altfel, Microsoft se grăbește să introducă „tehnologia copiloților” în sistemul său de operare. Însă, în realitate, nu am văzut nicio creștere de productivitate! La fel cum digitalizarea nu a adus nimic în materie de productivitate, AI-ul, chiar mai rău, nu are nici măcar o performanță marginală. În schimb, am văzut creșteri teribile ale facturilor plătite de marile firme tehnologice la achiziția de hardware și, mai ales, la factura de energie electrică. Modelele AI sunt energofage și nu dovedesc aplicabilitate practică. De asemenea, „revoluțiile” constatate acolo nu sunt unele definitive, ele fiind acoperite rapid nu doar de concurență, ci chiar și de mișcarea open source. Așadar, avantajul descoperitorului, al „deschizătorului de drumuri”, nu e atât de mare pe cât a fost marketat.

Un studiu în ceea ce privește dinamica Open AI a relevat un comportament interesant al consumatorului. Oamenii s-au înregistrat masiv, au intrat de câteva ori în dialog cu modelul lingvistic, după care au lăsat-o moartă. Așadar, am avut un interes teribil la început, după care totul s-a oprit. De fapt am avut un comportament specific, similar celui dat de interacțiunea cu o jucărie: te joci puțin, după care îți vezi de treabă. 

Vedem așadar că întreaga agendă occidentală este picată. Mai mult, observăm cum China acoperă rapid avansurile tehnologice ale Occidentului, profitând, culmea, de agenda pe care Occidentul a creionat-o, dar pe care același Occident nu reușește să o pună la muncă în favoarea sa. La fel ca și China, Rusia face pași spre independența tehnologică, fiind în căutarea unui salt tehnologic diferit de agenda Occidentală(pe care nu e foarte sigur că-l va găsi). Chiar și în Orientul Apropiat apar modele sociale de bunăstare, bazate pe societatea și valorile lor tradiționale. În schimb, Occidentul pare a nu mai avea puterea decât să privească la propriul dezastru.

Nu știu dacă ați aflat, dar s-a produs o fisură majoră în „mașinăria occidentală” din spatele războiului din Ucraina. Germania a anunțat că nu mai oferă ajutoare ca efect al constrângerilor bugetare. Unii, mai cârcotași, spun că e efectul poveștii răspândite de CIA în legătură cu aruncarea în aer a conductelor Nord Stream de către Ucraina. Poate fi și asta, dar în mod sigur Germania a ajuns la fundul sacului. La fel și Franța și Anglia, dar cele două țări nu recunosc asta, fiind capabile să stea în joc până când se trezesc moarte(vorba Turcancei). SUA, de asemenea, nu știe pe unde să mai scoată cămașa, fiind intrată până la gât atât în rahatul din Ucraina cât și în cel din Gaza. Asta în timp ce se vede obligată să-și sacrifice piața bursieră pentru a-și putea finanța deficitul bugetar.

De ce am adus în față și situația conflictelor momentului? Pentru că și ele au fost văzute ca elemente ale unui mecanism menit a resuscita cadavrul economic occidental, dar sfârșesc prin a-i supune unui stres aproape fatal pe conspiratori. Întreaga bombă abil instrumentată le izbucnește în față și nu au habar cum să evite consecințele. 

Indiferent că împărtășiți sau nu viziunea mea, indiferent că mă faceți sau nu Putinist, v-am pus pe hârtie toate datele necesare formării unei opinii articulate. Nu trebuie să vă spun eu nimic: aveți cifrele, trageți singuri concluziile care se impun.

42 de comentarii:

  1. Ampla si Corecta Analiza, apreciez.

    RăspundețiȘtergere
  2. SUA, Rusia, China se pregătesc încă din 1946 pentru inversarea polilor magnetici. De aceea în anii '60 au fost introduși eurodolarii, și pe bancnota de un dolar găsiți data tranzitului solar din noiembrie 2019 al lui Mercur (Sars cu origine astrobiologica, modificat din laboratoare prin biologie cuantică). Toate conflictele au fost plănuite având în vedere data inversării polilor magnetici (resetarea astronomică). Va urma marea revoluție, activarea constelației Orion, apariția cometei, tehnologia bio-metalica, Nibiru-Mars, și marile surprize.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce mai înseamnă și "activarea" unei constelații?
      Voi, ăștia cu teorii ezoterice în cap, nu prea dețineți noțiunea termenilor... Atâta mai amestecați cuvintele tehnice, din diverse domenii, cu cele "vrăjitoresti", încât faceți un veritabil talmes-balmes în capul oamenilor normali care vor să citească textele voastre.

      Ștergere
    2. M-ai spart! Adică SUA, RUSIA și CHINA sunt pregătite pt. resetarea astronomică, zici tu.
      Perfect! Și care-i legătură cu ce spune DD, unde-i vorba de fenomene socio-economice, nu de alea astronomice? Adică el, DD, vorbește de prezentul palpabil și viitorul imediat, iar Sandokan de fenomene probabile sau improbabile, viitoare și, oricum, discutabile.

      Ștergere
    3. Catastrofa din oceanul Indian, 26 decembrie 2004, a fost cauzata de explozia magnetarului SGR 1806-20 (detectata abia pe 27 decembrie):

      https://slate.com/technology/2012/12/cosmic-blast-magnetar-explosion-rocked-earth-on-december-27-2004.html

      Ca exemplu. Pentru dovezile stiintifice ale efectelor asupra constelatiilor Taur si Orion ale undei galactice care a avut originea in Sagittarius A (coada Scorpionului) vezi Earth Under Fire a lui Dr. Paul LaViolette (doctorat in studiul undelor galactice). Intai, inversarea polilor magnetic galactici, apoi cei terestrii. Activare: eruptie de curenti de plasma Birkeland din Alnilam si Betelgeuse care vor ajunge in atmosfera noastra (in contextul geocentric, stelele sunt mult mai mici si orbiteaza mult mai aproape de pamant). Aceasta eruptie a mai fost inregistrata si in mitologia vedica, ca izvorand din Rohini (constelatia Hyades/Taur). Vezi si profetia Balak 212b, ziua a sasea, luna a sasea, ziua 25 a lunii (Elul 25, adica septembrie 28 anul acesta).

      Ștergere
    4. Tocmai asta am indicat, faptul că introducerea eurodolarilor în anii '60 a fost efectuată pentru a pregăti situația financiară actuala. Eurodolari = dolari printați de bănci europene, care au fost accesați de URSS și China și care au cauzat parțial (și încă o fac) inflația prețurilor la imobiliare și altele. Cercetați subiectul Tom Clancy's The Division 2, variola și dollar flu.

      Ștergere
  3. "Însă e importantă cauza: nu revenirea economică a condus la scăderea inflației, ci epuizarea treptată a banilor din economiile populației! "...observatie de nota 10.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Absolut de nota 10 observatia. Cand am intrat in plandemie in 2020 lumea mai avea un ban de rezerva, si-a putut cumpara medicatie de sprijin pentru sistemul imunitar, antibiotice pentru infectia bacteriana secundara etc. Vazand asta, stapanii au declansat erodarea veniturilor si acum la a doua plandemie lumea nu va mai avea rezerve. De ex., veniturile din arenda pe anul acesta, care ar fi fost un surplus pentru proprietarii pamantului aflati la oras, nu mai vin pentru ca arendasul spune ca "graul nu a putut fi vandut" (Ca sa vedeti ca e un plan al securistilor care ne conduc de pauperizare accelerata si omorare a populatiei.)

      Ștergere
  4. Cred ca Germania este cea care impinge in fata povestea ucrainianului beat care a dinamitat NS și nu CIA (care nu ar avea niciun interes sa o faca). Și da, Germania o face pt ca e clar ca a ajuns la fundul sacului și încearcă sa scape de povara finantarii Ucrainei.

    RăspundețiȘtergere
  5. nu vi se pare ciudat ca_china a profitat si de energia verde si de masinile electrice iar occidentul se duce la fund din cauza lor?.. amandoua nebuniile fiind initiate si sustinute chiar si acuma de occident
    sa fie papusarii asa de prosti?
    eu nu cred, pentru mine arata ca un plan
    un plan de distrugere din interior al occidentului
    si-l distrug exact cei care il conduc: papusarii
    pentru ca si-au mutat cuibul in china
    china care nu a renuntat niciodata la comunism, marea dragoste a satanistilor

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Perfect de acord! Vorba unui jurnalist american, Greg Hunter. "It's too stupid to be stupid" Occidentul a fost scos din priză. Agenda economică coincide și cu milenarismul iudaic. Edomul (Occidentul creștin )trebuie să cadă pentru ca Moschiach să se introneze. Fac pariu că următorul pas va fi reconstrucția Beth Amigdash (Al treilea Templu). Nu trebuie sa mă credeți pe mine, eu am auzit-o din gura mai multor rabini. Va recomand măcar Rabbi Joseph Mizrachi.

      Ștergere
  6. Ideologia și pseudo-știința în care trăim sunt mult mai complexe decât cifrele și războiul din Ucraina.

    Suedia era de neclintit în fața neoliberalismului. Sindicalismul marxist nu a amenințat nicăieri puterea Capitalului ca în Suedia iar pentru a-l slăbi, imigrația a fost o soluție.

    https://telegra.ph/A-Brief-History-of-Neoliberalism-02-14


    Consecința e că structura socială a țărilor ce au primit valuri de imigranți s-a schimbat, animozități etnice și drame personale apărând tocmai din contradicțiile sociale.

    Drama principală însă e că mâinii drepte a statului, cum numește Bourdieu nobilimea de stat (noii mandarini ai societății burgheze), nu-i pasă ce se întâmplă cu mâna stângă. Și nici nu vrea să știe sau să plătească prețul, fiind orbită de ideologie.

    Consumerismul devine secundar, ba chiar încetinit, principala obsesie fiind reglementarea piețelor și construirea pistelor de biciclete.

    Intervenționismul nu mai ține cont de nimic și se răspândește în toate aspectele vieții.
    Însă e un intervenționism paradoxal pentru că în realitate statul nu mai există în multe din sectoarele sociale (locuințe, radio-televiziune, școală, spital…) fiind înlocuit cu spiritul antreprenoriatului.

    Modelul încarnat de Will Smith în filmul “The Pursuit of Happyness” a devenit scenariul unic. Pravda nu mai tolerează oameni nefericiți și crede că societatea e formată doar de mici miliardari porniți în viață de la coada vacii.

    Intervenționismul, cu ajutorul unor indivizi crapuloși și corupți până în măduva oaselor, va truca știința, sportul (s-a văzut la Olimpiadă cum doar un singur tip de atlet e acceptat ca model pentru că e mai rentabil în vânzările de echipament sportiv, motiv pentru care e ajutat să treacă primul linia de finiș), va truca economia, graficele, sondajele…

    RăspundețiȘtergere
  7. Singura soluție , o nouă revoluție . Pardon . Război . Și tare mi că îl vor și face .

    RăspundețiȘtergere
  8. Un imperiu nu se prăbușește cât timp e în extindere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Presupuneti că Imperiul American e ..American. Din păcate nu e așa. Elita WASP a fost cooptata la jaf in schimbul mușchilor și industriei proletariatului american. SUA sunt doar un golem de care creatorii lui nu mai au nevoie.

      Ștergere
  9. Felicitări pentru analiza făcută la obiect și cu aprilie.Mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  10. Sistemul economic mondial este complet greșit, din temelii, fiindcă cei care vorbesc cu Diavolul și cu demonii i-au luat omului de rând peticul de pământ pe care trebuia să-și facă o casă și de pe care trebuia să se hrănească, să se îmbrace, să se încalțe și să se încălzească.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunteți singurul care ați menționat cauza dezastrului in care se află omenirea.

      Ștergere
  11. Parerea mea este ca acest dezastru se poate opri, doar ca nu se doreste acest lucru, si cand spun asta ma refer la planul Kalergi - Coudenhoven devenit pilonul pe care este construita Uniunea Europeana, plan care prevede distrugerea statelor nationale ale Europei, dar si a rasei albe, si drept dovada ca este asa, se vede in faptul ca s-a instituit Marele Premiu European cu numele de Kalergi, printre a carui laureati se afla si Merkel, aceea care a adus in Germania, intr-un singur an cca 1,5 milioane de venituri islamo-fasciste, toti tineri luati de pe campurile de lupta din Siria Irak Libia, Afganistan Pakistan, s.a.m.d. (sa nu uitam ca acelasi Premiu la primit si boul Joianis ( ma refer la sotul vacii Joiana, asta ca sa nu existe interpretari gresite)).
    Iar faptul ca se poate trai bine in concurvinajul de amestecaturi rasiale, il vedem in Elvetia, care desi raportat la populatie, are un procent de emigranti mult mai mare ca Germania, si totusi nu are nicio problema cu acestia, si nici populatia nu are nicio problema cu ei, si asta pentruca in Elvetia, strainul care beneficiaza de ajutor social de peste 3 luni, este dat afara din tara, fara nicio discutie, iar cei care inteleg sa lucreze, beneficiaza de niste salarii uriase, ca nici unde alt-undeva in Europa, asa ca prefera sa munceasca si sa traiasca ca un elvetian, pentru ca nu se fac discriminari salariale legate de cine ocupa locul de munca.
    Asa ca in Elvetia nu-i vezi stand carduri pe strazi agasand femeile, pentru ca Elvetia este un stat politienesc extrem de dur in care ordinea este impusa prin Lege de politisti, si cine nu se supune, este sanctionat financiar extrem de aspru,. ata de 2 x ca a 3-a oara, ...valea, marsh afara, ca locul tau nu este intre noi.
    Concluzia este ca se poate...dar nu se vrea, si asta ptr ca Mos Soros trebuie sa-si puna in aplicatie planul de distrugere a Europei ...plan aflat in plina desfasurare pe absolut toate palierele vietii sociale sau financiare. asta ca si cale de supravietuire a tarii intr-o Europa impinsa cu forta in razboiul aflat in desfasurare, dar mai ales impotriva haosul social model englezesc, dorit in tarile UE, pentru ca sub pretextul restabilirii ordinii, se trece la o tiranie fascista, foarte necesare acelora care vor sa impuna comunismul miliardarilor, in care zicea K. Schwab, "nimeni nu va mai avea nimica, dar toti vom fi fericiti". Pai credeti ca vilele si casele mari si frumoase se pot confisca altfel decat printr-o tiranie fascista in care bagi pumnul in gura aceluia care are curajul sa si-o deschida?
    Eh Elvetia este tara milionarilor si a oamenilor bogati, o tara in care se doreste stabilitate, si nimeni nu vrea sa-si deie proprietatea asa a pulea, doar pentru ca Mos Saros a avut o erectie mintala, si cum elvetienii si-au primit acasa pusca cu care si-au satisfacut serviciul militar...asa ca atentie sorosisti si neo-comunisti, cu elvetienii nu-i de joaca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pusca din casa elvețienilor e doar un obiect, FARA MUNITIE, care se distribuie doar în caz de război al Confederației.Cu totul alta e situația în Federația de peste Atlantic....

      Ștergere
    2. @Anonim18 august 2024 la 22:46
      Pusca din casa elvețienilor e doar un obiect, FARA MUNITIE,@

      GRESIT, total gresit, nu numai ca elvetienii au munitie cata vor, sau arme de care vor, dar fiecare comuna are si un poligon de tir, in care barbatii se intalnsc la o bere, si fac concursuri de tir cu munitie de razboi.

      Ștergere
  12. Degeaba doreste SUA si UE sa opreasca concureta Chinei in privinta masinilor electrice prin ridicarea taxelor vamale, ca iata, Ungaria tara UE aflata in centul Europei va construi in curand o linie de productie pentru masini electrice cu totul de la A la Z!
    Asa ca masinile electrice "unguresti" vor da KO-ul final acestei porcarii europene condusa dupa capul doamnei cUrsula!

    RăspundețiȘtergere
  13. Au facut lucruri rele si pregatesc altele si mai rele:
    – dictatura si vaccinare in numele „luptei impotriva pandemiei”
    – lipsuri in numele „luptei impotriva incalzirii globale”
    – foamete
    – crize de tot soiul
    – razboi mondial
    - instaurarea guvernului mondial
    De ce papusarii, prin uneltele lor, fac toate acestea?
    O fac cu un singur scop: instaurarea Antihristului! N-o fac pentru a strange averi, deoarece averile le au deja demult. N-o fac nici pentru a ajunge la putere, caci si pe aceasta o au.
    Nu vei deține nimic dar vei fi osândit!😆
    Vrei să știi ale cui sunt toate,cititorule?
    ". Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor.
    9. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie.
    10. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: "Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti". Matei cap 4

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Total adevărat!

      Ștergere
    2. John18 august 2024 la 16:13
      Sa nu uiti ca acel Diavol este Dumnezeul vremurilor noastre, si asta nu o zic eu ci o zice Biblia in Corinteni 4:4

      Ștergere
  14. Ți se pare că Imperiul american se extinde? Cred că greșești

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salomeea va cere - si-l va si primi - mereu pe tipsie:

      Capu' la Sfant!

      Insa doar pana la Instaurarea pe tot globul, a Legii Islamice Sharia!

      Ștergere
  15. S-a ajuns la o asemenea stare de necrozare încât se caută cu disperare soluții. Care însă, lipsesc cu desăvârșire."
    "În fapt, modelul de viață occidental e distrus, nu mai inspiră pe nimeni!"

    Nu exista forma de marxism care sa fie functionala si prospera.
    Este absolut normal ca si socialismul occidental sa se duca in cap si varand nevrand, prostalaii marxisti sa fie loviti in fata de realitate:
    The problem with socialism is that you eventually run out of other peoples' money!
    Margaret "Iron Lady" Thatcher

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Spui prostii!
      Marxismul este vesnic/etern!
      Restul: e trecator!

      Ștergere

    2. Anonim19 august 2024 la 11:39
      Si prostia e tot eterna. Marxismul este o boala mentala care afecteaza prostii, degeneratii si toate scursurile societatii.

      Ștergere
    3. Marxism înseamnă viziunea societății ca o permanentă luptă între clase/caste. E valabil în ambele sensuri.

      Că e folosit abundent cuvântul neo-marxism pentru a descrie politica actuală a Occidentului colectiv și în principal tefeleii Societății deschise, e altă poveste.
      Neo-marxism nu înseamnă marxism.

      Nu trebuie uitat că între toate triburile de maimuțe există o luptă milenară pentru teritoriu și resurse.

      Ștergere
  16. Este sau nu pe linga subiect dar cine a fost implicat din Romania in acte de coruptie si mita cu hunter biden? Acuma ca senilul este eliminat multi corupti de la noi vor iesi la iveala. Behind-the-news.co.za articole edificatoare zic aia pentru ca acolo am citit ca vestul stapinit democratic de doua familii Rothschild si Rockefeller a ajuns vestul la marginea prapastiei financiare care va veni. Dolaru se duce spre zero rapid ca si iuroul ala democratic zionist. De aia au apelat la vrajeala covid pentru aminarea decades decaderii. Totusi bitcoinul va supravietui peste miliarde de Morti subite.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Covid a fost doar preambulul indobitocirii in/de masa!

      Ștergere
    2. Nici Bitcoiu' nu este scutit de Moartea Subita!

      "Speranta moare ultima!"
      ... De fapt: ea s a si nascut moarta/un moroi=strigoi!

      Ștergere
  17. "Batuti de bande de imigranti": nu este o afirmatie sovinà?

    Oare o analizà a celor întâmplate în Anglia nu poate fi fàcutà cu sânge rece si pe baza (totusi!) a unui studiu psiho-social?

    Imigrantii nu furà niciun loc de muncà al autohtonilor, iar Europa chiar trebuie sa iasà din îngâmfarea de a fi o "rasà" albà.

    Amestecul intercultural este o sursà de prosperitate pentru orice stat. Sà ne gândim doar la Puskin, poetul natiunii ruse: strabunul lui a fost un african scos din sclavie de Tarinà. Trecem cu vederea nume celebre de artisti si presedinti ai Frantei imigranti sau nascuti în imigratie.

    Dacà elenii nu ar fi creat colonii în Europa, iar romanii nu ar fi colonizat-o militar, ce-ar fi fost astàzi Europa?

    Cât despre faptul ca societatea englezà chiar oferà sanse egale cetàtenilor nascuti pe teritoriul ei, este un aspect de làudat, nu de criticat. Avem totusi pretentii de la dvs, ca observator neutru. Interpretàrile pseudo-afective apartin domeniului literar, nu unei analize obiective.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă încerci o analiză psiho-socială pe baza imaginilor de la televizor atunci nu vei avea o analiză reală.

      Cum poți numi imigranți a doua sau a treia generație? Cum poți numi imigranți pe cei născuți în țara ta?

      Amestecul intercultural rămâne o iluzie și mult mai corect ar fi să iei în calcul procesul de aculturare.

      Dacă Freddie Mercury cânta pe limba neamului său, nu-l mai asculta nici dracu. Dacă Charles Aznavour cânta pe armenește, nu exista. Dacă Mihai Eminescu scria în limba tatălui său, atunci era poetul unora mai la nord.

      Nu poți explica fenomenul “interculturalității” prin cazuri individuale. Și nici nu poți include Anglia într-un eventual studiu atâta vreme cât nu înțelegi cine este aristocrația britanică.

      Fenomenul imigrației masive postbelice are un scop pe termen scurt și anume distrugerea sindicalismului.
      Consecințele sociale pe termen lung nu sunt problema elitei, a celor care îi aduc.
      În realitate, în Europa, integrarea sau interculturalitatea sunt proscrise, o animozitate inter-etnică fiind menținută artificial cu scopul de a obține o societate divizată și în criză continuă și, de ce nu, posibilitatea ca într-o zi să se întoarcă toți de unde au venit.

      Imigrația se vrea controlată, subordonată și utilizată în folosul unei elite.
      Imigrația a fost prima la vaccinat.

      Cât despre eforturile lor de integrare, doar tinerele imigrante reușesc profesional să iasă cu adevărat din comunitățile lor.

      Nu cred că trimiterea la greci și romani explică fenomenul actual. Si nici ceea ce vezi la televizor.
      Imigranții de azi nu sunt barbarii de ieri.

      Ștergere
    2. Mult prea putin "bine", raportat la tot "raul" facut prin "progres" si "civilizare"!
      Pana si putin peste 50% daca ar ajunge vreodata "binele", acesta ar fi egal tot cu zero!
      Tot efortul/chinul vietii, este in van/"ecranul" unei imaginatii bolnave!!

      Ștergere
    3. "Amestecul intercultural este o sursà de prosperitate pentru orice stat."
      Cum ramane atunci cu divide et impera?! Amestecul e o sursa de fragmentare si razboi social.

      Ștergere
  18. Domnule Diaconu, va urmaresc cu regularitate postarile. Au, intr -adevar, un aspect convingator dar ma tem ca e doar o aparenta. Dar nu de asta va scriu, intrebarea mea este: ce credeti dvs ca trebuie sa faca Romania in acest context? Care sint solutiile dvs. concrete? Ca de analize gen sa vorbim ca sa nu tacem sintem toti satui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce trebuie sa faca este sa nu mai stea capra cu pantalonii în vine.

      Ștergere
  19. Eu ma declar "anonimul X" si spun ca fara *munca/actiune cinstita* nu se obtine o Rezolvare de durata. In cele din urma, chiar si Razboiul este o "solutie". Alte abordari pot fi: moderatia la CHELTUIELI, ori smerenia la AROGANTA, ori efortul pe BUNE! Nu e loc pentru *PACALELI*. ... ???

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)