Căruța Occidentului în fața propriului mormânt

În ultimele zile v-am tot dat cifre. Am făcut-o aproape obsesiv, astfel încât unii au ajuns să-mi spună că se pierd în atâtea cifre. N-am făcut-o pentru a frustra o parte a publicului care mă citește, ci pentru că e necesar să vedem cum stă situația la modul real. 

Există și o altă categorie de public, compusă din cei care au răbdare, rumegă informațiile, după care îmi trântesc concluzia: „Da, așa e, dar SUA își tipărește banii, are armata puternică, astfel încât nimic nu li se poate întâmpla!”. Oare așa să fie? Absolut toate imperiile lumii, toate puterile vremelnice, „își tipăreau banii” și aveau armata puternică. Dacă rețeta ar fi atât de simplă, încă am avea Imperiul Roman la frâiele lumii. Doar că treburile nu sunt atât de simple precum par. Armata puternică este o rezultantă a factorului economic funcțional și aflat în expansiune. E drept că te poți baza pe armată o perioadă pentru a-ți menține economia, dar aceasta este o chestiune cu cântec, sugerând atingerea limitelor economice. De-aici se ajunge iremediabil la picaje, blocări de finanțare a armatei și la o deteriorare iremediabilă a situației. 

Cifrele Occidentului sunt proaste. Ieri n-am mai dat cifrele specifice Uniunii Europene(publicate de Eurostat). Sunt dezamăgitoare: atât Germania cât și Franța sunt de cinci ani într-o stagnare obsedantă. Întrucât sunt economii mari, v-ați putea gândi că asta e totuși bine. Nu, nu e deloc bine întrucât fenomenul stagnării abia se mai reușește a fi scos, prin plastografiere ordinară, în statistici. În realitate e un picaj abrupt, la care s-a ajuns din diverse motive. Putem aduce argumentul energiei scumpe, al accidentelor apărute pe lanțul logistic s.a.m.d. Însă toate aceste elemente reprezintă doar chestiuni marginale, care nu ne dezvăluie esența problemei. În realitate totul se reduce la o cauză unică, abil evitată de autorități, anume disfuncționalitatea structurală a modului de viață occidental. Cu alte cuvinte, civilizația occidentală și-a atins limitele, neputând pune pe masă un model funcțional; astfel, încâtorice alt model devine posibil. 

Ce s-a întâmplat în Anglia, în momentul în care englezii au ieșit pe străzi pentru a protesta împotriva imigrației ilegale? Nu au fost bătuți măr doar de poliție, ci și de bandele de imigranți, constituite ad-hoc. Asta nu prea se arată la TV! În ciuda tensiunilor, sunt cât se poate de sigur că totul se va tranșa în favoarea imigranților. Atunci când ajungi să ai imigranți la vârful puterii politice, e clar că meciul e pierdut. 

Mă uit cu milă la suedezi. Ce idee credeți că le-a venit? Acordarea unei sume celor care nu s-au integrat în societatea suedeză(inclusiv celor care au cetățenie suedeză!!!) pentru a accepta să fie repatriați în țările lor de origine. Te apucă râsul de la atâta naivitate. Mai țineți minte când au făcut-o francezii cu țiganii de la noi? Ce-au realizat? Le-au dat ălora bani și, șase luni mai târziu, foștii „expulzați” s-au reîntors la „silvuple mesiu”(sic!).

Suedezii vor să evite un „scenariu englez” în propria țară deoarece frustrarea e destul de mare și acolo. Nu mai vorbesc de cartierele în care poliția pur și simplu nu intră deoarece acolo ordinea e făcută de sharia. S-a ajuns la o asemenea stare de necrozare încât se caută cu disperare soluții. Care însă, lipsesc cu desăvârșire.

Cu toate că am fi tentați să dăm vina pe modificarea balanței populației, în realitate nu acesta este elementul hotărâtor. A existat imigrație și înainte de problemele actuale, însă atunci imigranții soseau în țările de adopție pentru a se căpătui, pentru a-și face o viață mai bună. Un imigrant, odată ajuns pe „tărâmul făgăduinței occidentale”, căuta să învețe rapid limba, să-și găsească o slujbă și să se integreze în societate. Era un model funcțional, pe care-l înțelegea și la care adera fără a-și pune vreo problemă. Aparent, același vector al bunăstării îi mână și pe actualii imigranți, doar că, odată ajunși aici, observă că e mult mai fiabil să schimbe ei societatea, nu să se schimbe ei după ea! De ce? Pentru că acea societate nu mai are vitalitate, nu mai are forța necesară impunerii unei direcții. În fapt, modelul de viață occidental e distrus, nu mai inspiră pe nimeni! De aceea localnicii dau vina pe imigranți. Doar că și imigranții sunt la fel de dezamăgiți când constată că nu au ajuns într-un „tărâm al făgăduinței”, astfel încât încearcă să schimbe modelul social, impunându-l pe cel tradițional al lor, pe care-l consideră bun. Doar că acel model este același care a contribuit la rămânerea în subdezvoltare a societăților din care ei provin. În timp ce, în secolul al XVIII-lea, gospodăria olandeză uitase complet de amenințările penuriei alimentare, căutând alte obiecte cu care să-și umple casa, în zona islamului se dădeau adevărate lupte ale foamei, societățile tribale rămânând pe atunci la un nivel mult sub cel din Evul Mediu. Implementarea capitalismului nu s-a reușit acolo, motiv pentru care întreg Orientul Apropiat a fost preluat de agenda marxistă, în diverse forme ale sale. Dar să nu deviem!

Revenind la societatea occidentală, constatăm liber că asistăm la o prăbușire a sa. Există explicații multiple. Eu mă vor referi în cele ce urmează la fenomenele economice care se observă cu ochiul liber. De exemplu, constatăm o scădere a inflației. Pare că agenda inflaționistă se apropie de sfârșit. Însă e importantă cauza: nu revenirea economică a condus la scăderea inflației, ci epuizarea treptată a banilor din economiile populației! Astfel s-a răcit cererea, motiv pentru care oferta a trebuit reajustată. Ce ne rezultă de aici? O previzibilă scădere în perioada următoare a activității investiționale și de afaceri. Adică stoparea noilor angajări și, în cel mai bun caz, rămânerea pe loc a veniturilor de natură salarială. Asta înseamnă penurie economică. 

Culmea, așa-zisa expansiune economică post-COVID a luat sfârșit fără absolut niciun beneficiu. De fapt nu a fost expansiune, ci o tentativă disperată de menținere pe linia de plutire. Efectul programelor de finanțare - realizate pe bază de împrumut - este finalizat, astfel încât acum stăm și ne uităm la cum crește prăpastia în fața noastră. Dar oare nu putem evita dezastrul? Răspunsul scurt e NU.

De fapt, întreaga forțare a fondurilor de dezvoltare post-COVID s-a concentrat pe evitarea dezastrului. În Europa(dar și-n SUA și-n restul sateliților) s-au eliberat sume de bani pentru implementarea „noii agende” care promitea un nou ciclu de creștere. Care era agenda? Energie verde, electrificarea transportului și AI. În principal, AI promitea o creștere extremă de productivitate a muncii, astfel încât ar fi trebuit să intrăm într-o nouă eră. Energia verde și schimbarea parcului auto ar fi generat un impuls industrial excepțional, în timp ce AI-ul conducea la o profitabilitate sporită ca efect al creșterii nemaivăzute a productivității. 

Ce s-a întâmplat în realitate? Împingerea în față a agendei, fără o analiză de bază, a făcut ca numeroase facilități energetice să fie închise. În plus, războiul din Ucraina și boicotul Europei la adresa Rusiei a dublat tembelismul agendei cu o creștere istorică a prețului energiei. Noile facilități verzi, în loc să contribuie la echilibrarea balanței energetice au dezechilibrat-o și mai mult deoarece s-a ajuns ca în zilele de vară să avem supraproducție, în timp ce în rest să ne confruntăm cu goluri energetice. Creșterea parcului de mașini electrice a contribuit la adâncirea golului întrucât acestea sunt încărcate seara, când ajunge omul acasă. Deci, din nou, o gaură energetică. Constatăm așadar că primul element al agendei a picat la modul dezastruos!

Însă, „buba mare” s-a petrecut pe teritoriul în care occidentul visa o nouă revoluție industrială, anume în transport. China a preluat din mers atât agenda verde cât și transportul electric deoarece ambele se potrivesc de minune modelului său de dezvoltare. Energia verde este necesară compensării situației total dezechilibrate pe care o are la intern, iar transportul electric e menit a depolua mega-orașele sale. Cu energia verde, dacă vă mai aduceți aminte, China a mai scufundat odată Europa, băgându-i în faliment pe producătorii nemți(și europeni) de echipamente verzi. Acum se repetă figura cu domeniul electric, unde China e principala putere a lumii, atât de mare încât nu mai poate fi atinsă! Astfel, industria auto europeană, care visa un business gigant din electrificarea transportului, se trezește dată la o parte cu brutalitate de chinezi. Americanii s-au îngrozit și au introdus taxe vamale de 100% la automobilele electrice chinezești. Pe care nici așa nu le vor putea opri! La europeni e mult mai complicat întrucât un atac la China se poate lăsa cu sancțiuni din partea cealaltă care ar putea arunca UE în haos. Așadar și electrificarea se dovedește a fi fost un pas greșit calculat(de fapt, la ce papagali avem la vârf, putem spune fără să respirăm că a fost un pas nu prost calculat, ci absolut necalculat).

Rămâne doar AI-ul, ultimul mohican. Poate vă gândiți că e un succes, doar vedem unde au ajuns cotațiile bursiere ale companiilor din domeniu. Realitatea însă e contrară. AI-ul nu a dovedit nimic. În afara certitudinii că modelele lingvistice scoase la mezat au fost antrenate cu ideologia stângistă în cuget și simțiri, altceva nu mai avem remarcabil de spus despre subiect. S-a spus că vom vedea o revoluție. de altfel, Microsoft se grăbește să introducă „tehnologia copiloților” în sistemul său de operare. Însă, în realitate, nu am văzut nicio creștere de productivitate! La fel cum digitalizarea nu a adus nimic în materie de productivitate, AI-ul, chiar mai rău, nu are nici măcar o performanță marginală. În schimb, am văzut creșteri teribile ale facturilor plătite de marile firme tehnologice la achiziția de hardware și, mai ales, la factura de energie electrică. Modelele AI sunt energofage și nu dovedesc aplicabilitate practică. De asemenea, „revoluțiile” constatate acolo nu sunt unele definitive, ele fiind acoperite rapid nu doar de concurență, ci chiar și de mișcarea open source. Așadar, avantajul descoperitorului, al „deschizătorului de drumuri”, nu e atât de mare pe cât a fost marketat.

Un studiu în ceea ce privește dinamica Open AI a relevat un comportament interesant al consumatorului. Oamenii s-au înregistrat masiv, au intrat de câteva ori în dialog cu modelul lingvistic, după care au lăsat-o moartă. Așadar, am avut un interes teribil la început, după care totul s-a oprit. De fapt am avut un comportament specific, similar celui dat de interacțiunea cu o jucărie: te joci puțin, după care îți vezi de treabă. 

Vedem așadar că întreaga agendă occidentală este picată. Mai mult, observăm cum China acoperă rapid avansurile tehnologice ale Occidentului, profitând, culmea, de agenda pe care Occidentul a creionat-o, dar pe care același Occident nu reușește să o pună la muncă în favoarea sa. La fel ca și China, Rusia face pași spre independența tehnologică, fiind în căutarea unui salt tehnologic diferit de agenda Occidentală(pe care nu e foarte sigur că-l va găsi). Chiar și în Orientul Apropiat apar modele sociale de bunăstare, bazate pe societatea și valorile lor tradiționale. În schimb, Occidentul pare a nu mai avea puterea decât să privească la propriul dezastru.

Nu știu dacă ați aflat, dar s-a produs o fisură majoră în „mașinăria occidentală” din spatele războiului din Ucraina. Germania a anunțat că nu mai oferă ajutoare ca efect al constrângerilor bugetare. Unii, mai cârcotași, spun că e efectul poveștii răspândite de CIA în legătură cu aruncarea în aer a conductelor Nord Stream de către Ucraina. Poate fi și asta, dar în mod sigur Germania a ajuns la fundul sacului. La fel și Franța și Anglia, dar cele două țări nu recunosc asta, fiind capabile să stea în joc până când se trezesc moarte(vorba Turcancei). SUA, de asemenea, nu știe pe unde să mai scoată cămașa, fiind intrată până la gât atât în rahatul din Ucraina cât și în cel din Gaza. Asta în timp ce se vede obligată să-și sacrifice piața bursieră pentru a-și putea finanța deficitul bugetar.

De ce am adus în față și situația conflictelor momentului? Pentru că și ele au fost văzute ca elemente ale unui mecanism menit a resuscita cadavrul economic occidental, dar sfârșesc prin a-i supune unui stres aproape fatal pe conspiratori. Întreaga bombă abil instrumentată le izbucnește în față și nu au habar cum să evite consecințele. 

Indiferent că împărtășiți sau nu viziunea mea, indiferent că mă faceți sau nu Putinist, v-am pus pe hârtie toate datele necesare formării unei opinii articulate. Nu trebuie să vă spun eu nimic: aveți cifrele, trageți singuri concluziile care se impun.