miercuri, 28 august 2024

Să înțelegem Africa în contextul geopolitic actual


Probabil sunteți puțin confuzi în ceea ce privește evenimentele din Africa. Dincolo de faptul că oricum e un continent neînțeles, există atâtea rescrieri ale granițelor încât efectiv te pierzi. Mai mult, chiar și pentru cei umblați, Africa se reduce la partea de nord, Sahara, mult necunoscut și Africa de Sud. Culmea, Africa e infinit mai mult și vă promit că, după materialul de azi, veți înțelege fenomenul în contextul său: geografic, economic, politic și geopolitic. 

Fără doar și poate aveți în minte imaginea sărăciei absolute în care trăiesc oamenii de acolo, a dezastrelor umanitare care s-au succedat, a foametei și a bolilor absolut înfiorătoare. Africa însă nu se reduce doar la asta. În primul rând trebuie să înțelegeți că avem de-a face cu un continent putred de bogat. Însă, așa cum comorile din legende sunt înconjurate de capcane, la fel e și Africa. Din nefericire pentru localnici, capcanele nu prea i-au ajutat de-a lungul istoriei, devenind de prea multe ori victime. Este desigur și o precaritate genetică - pentru asta unii mă vor califica rasist - dar determinantă în toată afacerea a fost, de-a lungul întregii istorii - diferența tehnologică și socială mult prea mare față de Bătrânul Continent. Vecinul belicos de la nord a invadat Africa din cele mai vechi timpuri, profitând de fragmentarea de-acolo și de lipsa de capacitate de organizare a localnicilor. Dar destul cu lamentările, să înțelegem geografia.

Intrăm abrupt în problemă cu prezentarea Sahelului. E vorba de banda distinctivă din harta atașată. Ce e Sahelul? E zona de tranziție, granița unde se termină zona tropicală, cu Sahara sa cea seacă, și începe tranziția către Ecuator. Vreme mai bună, pământ mai fertil, condiții mai bune de viață. Sahelul e realmente o arteră a Africii de la Est la Vest, un adevărat coridor economic deosebit de promițător. Aici există numeroase comori ale subsolului, nefiind nicio mirare că zona a stârnit un adevărat impuls colonial din partea hrăpăreților occidentali.

Începând cu sfârșitul secolului XIX, în Africa încep tot felul de „mișcări de eliberare”, iar după Al Doilea Război Mondial majoritatea Continentului își cunoaște independența. Doar că independența, în loc să aducă bunăstare a adus dezastre și mai mari. Tot felul de rudimentari s-au cocoțat la putere săvârșind masacre de care nici măcar foștii ocupanți n-ar fi fost capabili. Și totul a picat! A fost o mișcare abilă a foștilor colonizatori care, nefiind implicați în gestionarea teritoriilor respective, puteau veni acum ca „investitori”, extrăgând punctual bogăția care-i interesa și profitând de corupția structurilor cocoțate la putere. Iar pentru „garantarea investiției”, corpuri de armată conduse de statele-mamă „asigurau ordinea”.

Nu prea se cunoaște cu adevărat care era treaba cu prezența franceză și americană în Africa. Să vă expun un mic secret. Mali, cu o populație de 22 milioane are o armată de doar 10 000 de soldați! Nigerul, cu 25 de milioane de locuitori are, de asemena, maxim 10 000 de soldați. Burkina Faso, cu 22 de milioane de locuitori are o armată de 5 000 de soldați. Nu vi se pare ciudat? Ba da, dar realitatea e că formarea unei armate costă, iar acele state sunt voit ținute sărace, astfel încât nu-și pot permite decât armate „decorative”. Mai mult, atât francezii cât și americanii, au permis ca granițele acestor țări să devină „fluide”, fiind controlate de tot felul de triburi islamiste sângeroase. Din când în când, acei islamiști radicali sunt lăsați să dea câte o lovitură sângeroasă, numai bună - pe plan mondial - pentru „minutul de ură” declanșat de media occidentală, iar pe plan local pentru a demonstra eficacitatea armatelor occidentale(Legiunea Străină franceză și diversele structuri militarizate americane) care „apără gratis biata populație civilă”. În realitate, totul a fost un teatru ieftin, menit a asigura furtișagurile firmelor occidentale implementate acolo. Abia acum înțelegem contextul. Să mergem puțin mai departe introducând în ecuație ... Rusia.

Cu siguranță, când au auzit de Wagner, mulți s-au întrebat ce caută rușii acolo. În esență, rușii caută multe, dar, în special ... populație. În conformitate cu calculele strategilor ruși - bazate în mare pe teoria lui Adam Smith, pentru o dezvoltare modernă, auto-suficientă, e nevoie să controlezi o piață cu cel puțin 300 milioane de oameni. Posibil ca aceasta să fie cheia grupării geopolitice multipolare a viitorului. SUA, prin imigrație, își asigură permanent o populație de 350 milioane locuitori. China are deja mult peste această populație, iar modul în care se dezvoltă fluxurile interne, cercetarea și inovația, sunt de-a dreptul halucinante. 

Rusia, cu republicile din comunitatea sa economică, are doar 200 milioane de locuitori. Ucraina, cu cei 60 milioane de locuitori ar fi apropiat-o de numărul dorit. Doar că, prin operațiunea dementă a SUA, întreg teritoriul de acolo s-a transformat într-unul controlat de un nazism rudimentar pe care Rusia acum trebuie să-l curețe și pe care nu se mai poate baza. Strategii ruși actuali au abandonat „unirea slavilor de pretutindeni” deoarece se consideră că națiunile slave - cu mici excepții - au degenerat atât de mult încât nu mai merită să se investească în ele, ci trebuie lăsate să cadă împreună cu Occidentul. Și, văzându-se atacați în Ucraina, rușii au reacționat în Africa unde repun  pe tapet un program economico-militar agresiv din perioada URSS. 

Liniile directoare ale acestui program presupun transformarea Sahelului într-o zonă economică vibrantă prin activarea coridorului Est-Vest, din Portul Dakar în Portul Sudanului. Aceasta înseamnă investiții masive în construcția de șosele, autostrăzi, linii de tren s.a.m.d. O cantitate imensă de marfă ar urma să tranziteze pe-aici, aducând locuitorilor săi prosperitatea mult prea așteptată.  Proiectul ar fi trebuit să se implementeze în cooperare cu Algeria și, mai ales, Libia. De altfel, Gaddafi începuse un proiect gigant de irigare a Saharei pentru a extinde zona de savană din proximitatea Sahelului, proiect care i-ar fi eliberat o grămadă de pământ agricol necesar producției de alimente. Doar că, rămas singur și cu o Rusie încă ezitantă, Gaddafi a fost ucis ca un câine de francezi și americani, iar Libia făcută praf. Acum Libia își trăiește dezastrul, de care, în primul rând, se fac vinovați locuitorii săi care l-au trădat pe Gaddafi după ce le adusese prosperitate.

Atacată fiind în Ucraina, Rusia și-a reactivat „Proiectul African” prin eliminarea francezilor din Mali și Niger și implementarea, pe repede-înainte, a unui plan vizând securizarea statelor din Sahel și creșterea lor economică. Primul pas este acela de construcție a unei armate a Sahelului, proiect în care a fost implicat din plin Grupul Wagner. Acum, întreaga activitate pare că este supervizată de ... generalul Serghei Vladimirovici Surovikin. Da, ați citit bine, același personaj destituit cu ocazia rebeliunii Wagner se ocupă de crearea acestei armate esențiale. Sunt deja formate peste 20 de batalioane, dintre care vreo patru au fost instruite live în Ucraina. Poate mai țineți minte când propaganda occidentală vorbea despre „recrutarea” de către ruși a africanilor pentru lupta în Ucraina. De fapt e vorba de batalioane care sunt antrenate real, pe câmpul de luptă, întorcându-se în Africa deplin experimentate. Așa se face că, în acest moment, există acolo o forță redutabilă, gata să reinstituie ordinea. Și iată acum adevăratul motiv pentru care francezii au acceptat să se retragă atât de rapid din Niger, cu toate că inițial anunțaseră că n-o vor face. 

Mișcarea rușilor a terminat ordinea colonială stabilită de atâta amar de vreme în țările respective. E primul pas. Țările vecine, observând modificarea în bine a vieții, așteaptă cu nerăbdare să facă pasul spre pactul rusesc. Și-acum să facem puține calcule. Rusia oricum are o alianță cu Iranul, așa că i-ar putea adăuga pieței sale pe cei aproape 90 milioane de iranieni. N-o face știind că Iranul se va integra foarte bine în rândul țărilor Orientului Mijlociu, de care este infinit mai apropiat decât de Rusia. Mă rog, unii susțin că șiiții sunt mai degrabă apropiați de ortodocși decât de suniți, dar acestea sunt simple speculații. Fără doar și poate că, din punct de vedere geopolitic, Iranul intră în zona Orientului Mijlociu. În ceea ce privește Sahelul, dacă proiectul rușilor reușește, acolo e vorba de peste 300 milioane de oameni, astfel încât, alături de cei 200 milioane din spațiul ex sovietic, rezultă o piață imensă, care se poate integra extrem de bine. Experiența rușilor în extracție și mâna de lucru africană(care trebuie doar disciplinată puțin) poate genera o structură geopolitică extrem de interesantă. Rusia încearcă să atragă în structura pe care o creează atât Algeria cât și ceea ce a mai rămas din Libia. Și pare că va reuși. 

Mă opresc pe moment aici. Mai e de discutat și despre restul teritoriului african, dar o voi face într-un material ulterior. Pe moment sper că ați înțeles care-i treaba în Africa și de ce meciul de acolo e mult mai important decât cred unii. 

27 de comentarii:

  1. Rusia!
    Ce va mai inseamna Rusia fara Putin?
    Multi spun si asa este: Putin este un om providential.
    Dar, oare are un inlocuitor de un calibru asemanator cu al lui?
    Toti au un plan pana cand primesc un pumn in gura! - Mike Tyson.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rusia are înlocuitori de valoare dar un politician versat și totodată diplomat și echilibrat cum este Putin, greu de spus.

      Ștergere
  2. La orizontul anului 2100, capitalul uman
    al Africii, tineretul, va crește cu 181%, în timp
    ce populația Europei, în general îmbătrânită, va
    scădea cu 24%. Africa trece în prezent printr-un
    proces accelerat de urbanizare, cu provocările
    aferente. Creșterea ponderii clasei mijlocii
    africane, deși importantă, nu echilibrează încă
    celelalte tendințe demografice.

    ....
    În 2050, un sfert din populația lumii (25%) va trăi

    în Africa, iar ponderea demografică a Europei se
    va reduce la 8% (de 3 ori inferioară Africii). La
    sfârșitul sec. XXI, Africa va concentra aproape 40%
    din populația mondială (4 – 5 miliarde de locuitori),
    apropiindu-se de paritatea cu Asia, pe care o va
    depăși demografic cel mai târziu în 2120
    ....

    Africa Subsahariană este una dintre cele
    mai bogate regiuni din lume în resurse
    naturale. Continentul deține zăcăminte
    minerale semnificative de cărbune, petrol,
    gaz natural, uraniu, radiu, toriu, minereuri de
    fier, crom, cobalt, coltan, cupru, plumb, zinc,
    staniu, bauxită, titan, antimoniu, aur, platină,
    tantal, germaniu, litiu, fosfaţi şi diamante. O
    parte importantă a resurselor minerale necesare
    tranziției tehnologice și ecologice se găsesc în
    Africa.

    https://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2023/pdf_2023/strategie_africa_2023_ro.pdf

    RăspundețiȘtergere
  3. Răspunsuri
    1. Foarte corect.Chiar și 20 de copii per familie dacă fac nu vor schimba cu nimic hăul deficitului energetic în care ne pravalim.

      Cind vor stinge lumina în UE și NAmerica din necesitate nu va avea importanta citi copii ai.

      Ștergere
  4. Nea Dane, daca-l apreciezi asa de tare pe ziaristul rus Marat Chairulin, de ce nu precizezi și sursa? Ca te știu deranjat (si pe buna dreptate), când alții copie de la tine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lași impresia că aș fi plagiat/copiat de la el ceea ce nu e corect.

      Ștergere
    2. https://maratkhairullin.substack.com/p/the-african-front-parts-1-2

      Ștergere
    3. Nea Dane, ești foarte aproape.

      Ștergere
    4. Sunt mai multe surse comune utilizate. Uite un exemplu: https://www.researchgate.net/publication/230003201_Revisiting_the_Soviet_Moment_in_Sub-Saharan_Africa

      Ștergere
  5. Introducing..."revolutia industriala", revolutie facuta de englezi si occidentali, in general. Acum stiu ca sun a evreu, dar africanii, la fel ca si arabii sau oricine statea cu fundul pe resurse, ar fi calarit linistiti camila, sau gibonul, dupa caz, mult si bine pana sa apara occidentalul cel rau sa le fure zacamintele. Intre timp le-au furat, si camila a fost schimbata pe mercedes, vracii pe doctori si medicamente. Nu discutam detalii, pentru ca stim unde au ajuns lucrurile. Stim despre genocidul planuit care este pentru toata suflarea, indiferent ce calareste fiecare. Vorbim principii.

    Daca omul "alb" isi vedea de treaba si nu scormonea pamantul, nu cauta sa se uite acolo unde ochiul liber nu vede, nu se apuca sa priveasca la stele si sa zboare, lumea, chiar daca nemiloasa, poate ar fi fost un loc mai bun. Acum toata lumea vrea mercedes si sa se pise din drona.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu poți evolua decât până la LGBT, dupaia mergi in jos.
      Africa e in urma într-adevăr și acum se ridică. Când va fi sus, noi vom fi jos și vom emigra in Africa, nu în Europa și America de Nord.
      Întrebări fără răspuns despre Africa:

      https://x.com/AfricanHub_/status/1828152064767148267?t=fYQm8CKoScqeDUMJlXqAGw&s=19

      Ștergere
    2. Nu se ridica nici o Africa, nu mai fi naiv.
      Faptul ca nu este afectata de Globalizare este PENTRU CA EA CA SI ROMANIA SE AFLA DEJA LA FUNDUL SACULUI.
      Africa deja este unde VA TREBUI sa fie UE, America DeNord CÂT DE CURÂND, in ordinea asta, după care China( care I lăsată ultima).

      Ștergere
    3. Nu OMUL ALB, a vrut sa sara din căruță în mașină și în avion, si de la lumânare la becul electric ci omul alb f bogat.
      Pana acum bogatii au fost motorul progresului omenirii, a cunoașterii materialiste.
      Din nefericire insa aceasta etapa a luat sfârșit, si omenirea nu mai are nevoie de elitele de tot felul. Timpul lor a luat sfârșit!

      Mamona se va autodizolva. Entitatea și a jucat rolul cu brio dar e pe ducă cât de curând.

      DE DATA ASTA VOM FI NEVOITI SA FACEM UN SALT calitativ diferit de cele de pana acum, fara sa mai fie nevoie să
      slujim la doi stăpâni!

      Este scris!

      Amza

      Ștergere
    4. N-ai inteles nimic din comentariul meu. Duduia din video intreaba cum de 5000 unitati din moneda ei valoreaza doar o unitate din moneda occidentului cand ei, africanii, au tot aurul. Raspuns: valoarea banilor, fundamental, nu este data de aur si nici macar de resurse atat de mult precum ai crede. Este data de capacitatea omului de a face ceva concret cu acele resurse. Africanii, lasati in pace, prajesc muste ca sa manance proteine. Exagerez, dar am vazut-o si pe asta. Degeaba ai aur, petrol si cine stie ce metale rare in pamant, daca tu plimbi vaca pe acolo de zeci de mii de ani si nici nu stii ca traiesti. Duduia aia vorbeste superior de la acel microfon, pentru ca omul"alb" i-a creat un microfon, o cladire din care sa vorbeasca, chiar si hainele de pe ea.

      Treziti-va din marxismul asta mascat. Toti plangem de mila unei rase care se inmulteste ca sobolanul si face prapad orice societate functionala pe care i-o dai.

      Ștergere
    5. Copiază, nu copie... biata limbă română!

      Ștergere
    6. Anonim28 august 2024 la 21:56
      Absolut corect. Numai cine n-a avut de a face cu ei le-ar putea plange de mila vreodata. Omul alb nu trebuia sa le permita niciodata sa paraseasca Africa, iar orice tara care ii importa este sortita pieirii.

      Ștergere
    7. Corect! Africanii sînt imposibil de civilizat pt că au un IQ foarte mic și nu sînt în stare să păstreze/întrețină ceea ce au inventat/au construit cei de rasă albă.
      https://www.amren.com/news/2017/10/race-iq-evidence-arthur-jensen-philippe-rushton/

      https://www.amren.com/news/2017/12/why-race-matters-michael-levin-iq-review-jared-taylor/

      https://www.amren.com/news/2008/08/race_and_psycho/

      Ștergere
  6. Da, da! In mod sigur omul alb este vinovat de saracia africanilor si de faptul ca trei sferturi din continentul ala traieste in colibe de surcele si namol si ca sunt organizati in triburi de sulitasi ca in epoca bronzului, nu "precaritatea lor genetica".

    https://brainstats.com/en/average-iq
    https://www.worlddata.info/iq-by-country.php

    Daca nu era omul alb care sa "ii fure"... in mod sigur toata Africa era Wakanda!

    Vizionare placuta!
    https://youtu.be/kOkrYW3vF0o

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Epoca bronzului dar ei sunt "acasă". Noi trăim în artificial:

      https://youtu.be/kuttzlv9570?si=MuvuAgBoiBn0urAK

      Ștergere
    2. Nu sînt de acord. Africanii sînt imposibil de civilizat pt că au un IQ foarte mic și nu sînt în stare să păstreze/întrețină ceea ce au inventat/au construit cei de rasă albă.
      https://www.amren.com/news/2017/10/race-iq-evidence-arthur-jensen-philippe-rushton/

      https://www.amren.com/news/2017/12/why-race-matters-michael-levin-iq-review-jared-taylor/

      https://www.amren.com/news/2008/08/race_and_psycho/

      Ștergere
  7. Printre altele, în Africa se dezvoltă un nou tip de colonialism și anume colonialismul verde.

    Populațiile sunt expulzate din anumite teritorii pe motivul creării parcurilor naționale. Viața lor ancestrală încetează să mai existe, ba chiar e condamnată (vânătoarea devine braconaj).

    În felul ăsta, și mai ales prin excluderea acestor populații de la gestiunea noilor parcuri, multinaționalele pot exploata în liniște resursele.
    Deși scopul oficial al noilor parcuri îl reprezintă prezervarea naturii și speciilor prin crearea unui soi de sanctuar sub imboldul mitului unui Eden african, în realitatea se urmărește dominarea/exterminarea populațiilor.

    https://www.radiofrance.fr/franceculture/podcasts/le-cours-de-l-histoire/la-nature-confisquee-histoire-du-colonialisme-vert-7940115

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "în realitatea se urmărește dominarea/exterminarea populațiilor."

      te-ai uitat de exemplu la demografia unei tari extrem de bogate ca Nigeria si cum a explodat ea in ultimii 70-80 de ani?
      imi poti spune si mie ce a adus sau ce a facut o asemenea tara pentru umanitate?
      poti numi un nigerian a carui inventie a schimbat omenirea (in bine)?
      sau avem limbarita la tastatura si vorbim doar ca sa ne impunem ineptiile marxiste si sa ne auzim vocea?

      dar aici nu este vorba doar de Africa sau Nigeria.
      exact aceleasi intrebari raman valabile si pentru alte "mandre natiuni" ca Pakistan, Bangladesh, Indonezia, plus multe altele!

      de retinut: contrar imbecililor marxisti, in viata reala prin simplul motiv ca existi, nu inseamna ca ai si drepturi.
      traind pe o planeta cu spatiu limitat si cu resurse finite, daca rarirea mancatorilor si cacatorilor inutili nu functioneaza prin "metode umane" ca mancare chimizata, boli, vaccinuri, lgbt, veganism, etc, atunci se va ajunge in mod sigur si la "boom! shake the room"!


      si da, nu uitati ca astia cu rarirea populatiei sunt tocmai marxistii si toti stangistii, nu capitalistii libretarieni si liberali. votati cu incredere stanga!

      https://youtu.be/Ymi3umIo-sM

      Ștergere
    2. Nu prea stăpânești termenii.
      Ce spui tu e un discurs instigator la ură.

      Ștergere
    3. Ce-i Ilie, te-ai înscris la Ministerul Adevărului wokist ?!

      Ștergere
  8. Domnul Dan, de ce nu spuneti, cu subiect si predicat cine au fost "colonistii", ca n'au fost nici francezi si nici englezi, asa cum in Ardeal "colonistii" nu au fost ungurii ci austriecii (ungurii au fost doar functionari, o mare parte din ei fiind romani maghiarizati, in cea mai mare parte boieri care nu au vrut sa'si piarda favorurile, dar asta este o alta discutie). Cine au fost negustorii de sclavi in America si cine erau marii proprietari. Planul secatuirii si distrugerii Europei este realizat de aceeasi. Incepand cu distrugerea natalitatii si metisarea comunitatilor...

    RăspundețiȘtergere
  9. Sper sa aveti dreptate, chiar ar fi o mare realizare pentru africani.Cu siguranta ca prosperitatea ii va face pe multi africani sa inteleaga ca sunt norocosi si avantajati.Vor lasa la o parte conlictele tribale si vor pune osul la treaba.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)