Să înțelegem Africa în contextul geopolitic actual

Probabil sunteți puțin confuzi în ceea ce privește evenimentele din Africa. Dincolo de faptul că oricum e un continent neînțeles, există atâtea rescrieri ale granițelor încât efectiv te pierzi. Mai mult, chiar și pentru cei umblați, Africa se reduce la partea de nord, Sahara, mult necunoscut și Africa de Sud. Culmea, Africa e infinit mai mult și vă promit că, după materialul de azi, veți înțelege fenomenul în contextul său: geografic, economic, politic și geopolitic. 

Fără doar și poate aveți în minte imaginea sărăciei absolute în care trăiesc oamenii de acolo, a dezastrelor umanitare care s-au succedat, a foametei și a bolilor absolut înfiorătoare. Africa însă nu se reduce doar la asta. În primul rând trebuie să înțelegeți că avem de-a face cu un continent putred de bogat. Însă, așa cum comorile din legende sunt înconjurate de capcane, la fel e și Africa. Din nefericire pentru localnici, capcanele nu prea i-au ajutat de-a lungul istoriei, devenind de prea multe ori victime. Este desigur și o precaritate genetică - pentru asta unii mă vor califica rasist - dar determinantă în toată afacerea a fost, de-a lungul întregii istorii - diferența tehnologică și socială mult prea mare față de Bătrânul Continent. Vecinul belicos de la nord a invadat Africa din cele mai vechi timpuri, profitând de fragmentarea de-acolo și de lipsa de capacitate de organizare a localnicilor. Dar destul cu lamentările, să înțelegem geografia.

Intrăm abrupt în problemă cu prezentarea Sahelului. E vorba de banda distinctivă din harta atașată. Ce e Sahelul? E zona de tranziție, granița unde se termină zona tropicală, cu Sahara sa cea seacă, și începe tranziția către Ecuator. Vreme mai bună, pământ mai fertil, condiții mai bune de viață. Sahelul e realmente o arteră a Africii de la Est la Vest, un adevărat coridor economic deosebit de promițător. Aici există numeroase comori ale subsolului, nefiind nicio mirare că zona a stârnit un adevărat impuls colonial din partea hrăpăreților occidentali.

Începând cu sfârșitul secolului XIX, în Africa încep tot felul de „mișcări de eliberare”, iar după Al Doilea Război Mondial majoritatea Continentului își cunoaște independența. Doar că independența, în loc să aducă bunăstare a adus dezastre și mai mari. Tot felul de rudimentari s-au cocoțat la putere săvârșind masacre de care nici măcar foștii ocupanți n-ar fi fost capabili. Și totul a picat! A fost o mișcare abilă a foștilor colonizatori care, nefiind implicați în gestionarea teritoriilor respective, puteau veni acum ca „investitori”, extrăgând punctual bogăția care-i interesa și profitând de corupția structurilor cocoțate la putere. Iar pentru „garantarea investiției”, corpuri de armată conduse de statele-mamă „asigurau ordinea”.

Nu prea se cunoaște cu adevărat care era treaba cu prezența franceză și americană în Africa. Să vă expun un mic secret. Mali, cu o populație de 22 milioane are o armată de doar 10 000 de soldați! Nigerul, cu 25 de milioane de locuitori are, de asemena, maxim 10 000 de soldați. Burkina Faso, cu 22 de milioane de locuitori are o armată de 5 000 de soldați. Nu vi se pare ciudat? Ba da, dar realitatea e că formarea unei armate costă, iar acele state sunt voit ținute sărace, astfel încât nu-și pot permite decât armate „decorative”. Mai mult, atât francezii cât și americanii, au permis ca granițele acestor țări să devină „fluide”, fiind controlate de tot felul de triburi islamiste sângeroase. Din când în când, acei islamiști radicali sunt lăsați să dea câte o lovitură sângeroasă, numai bună - pe plan mondial - pentru „minutul de ură” declanșat de media occidentală, iar pe plan local pentru a demonstra eficacitatea armatelor occidentale(Legiunea Străină franceză și diversele structuri militarizate americane) care „apără gratis biata populație civilă”. În realitate, totul a fost un teatru ieftin, menit a asigura furtișagurile firmelor occidentale implementate acolo. Abia acum înțelegem contextul. Să mergem puțin mai departe introducând în ecuație ... Rusia.

Cu siguranță, când au auzit de Wagner, mulți s-au întrebat ce caută rușii acolo. În esență, rușii caută multe, dar, în special ... populație. În conformitate cu calculele strategilor ruși - bazate în mare pe teoria lui Adam Smith, pentru o dezvoltare modernă, auto-suficientă, e nevoie să controlezi o piață cu cel puțin 300 milioane de oameni. Posibil ca aceasta să fie cheia grupării geopolitice multipolare a viitorului. SUA, prin imigrație, își asigură permanent o populație de 350 milioane locuitori. China are deja mult peste această populație, iar modul în care se dezvoltă fluxurile interne, cercetarea și inovația, sunt de-a dreptul halucinante. 

Rusia, cu republicile din comunitatea sa economică, are doar 200 milioane de locuitori. Ucraina, cu cei 60 milioane de locuitori ar fi apropiat-o de numărul dorit. Doar că, prin operațiunea dementă a SUA, întreg teritoriul de acolo s-a transformat într-unul controlat de un nazism rudimentar pe care Rusia acum trebuie să-l curețe și pe care nu se mai poate baza. Strategii ruși actuali au abandonat „unirea slavilor de pretutindeni” deoarece se consideră că națiunile slave - cu mici excepții - au degenerat atât de mult încât nu mai merită să se investească în ele, ci trebuie lăsate să cadă împreună cu Occidentul. Și, văzându-se atacați în Ucraina, rușii au reacționat în Africa unde repun  pe tapet un program economico-militar agresiv din perioada URSS. 

Liniile directoare ale acestui program presupun transformarea Sahelului într-o zonă economică vibrantă prin activarea coridorului Est-Vest, din Portul Dakar în Portul Sudanului. Aceasta înseamnă investiții masive în construcția de șosele, autostrăzi, linii de tren s.a.m.d. O cantitate imensă de marfă ar urma să tranziteze pe-aici, aducând locuitorilor săi prosperitatea mult prea așteptată.  Proiectul ar fi trebuit să se implementeze în cooperare cu Algeria și, mai ales, Libia. De altfel, Gaddafi începuse un proiect gigant de irigare a Saharei pentru a extinde zona de savană din proximitatea Sahelului, proiect care i-ar fi eliberat o grămadă de pământ agricol necesar producției de alimente. Doar că, rămas singur și cu o Rusie încă ezitantă, Gaddafi a fost ucis ca un câine de francezi și americani, iar Libia făcută praf. Acum Libia își trăiește dezastrul, de care, în primul rând, se fac vinovați locuitorii săi care l-au trădat pe Gaddafi după ce le adusese prosperitate.

Atacată fiind în Ucraina, Rusia și-a reactivat „Proiectul African” prin eliminarea francezilor din Mali și Niger și implementarea, pe repede-înainte, a unui plan vizând securizarea statelor din Sahel și creșterea lor economică. Primul pas este acela de construcție a unei armate a Sahelului, proiect în care a fost implicat din plin Grupul Wagner. Acum, întreaga activitate pare că este supervizată de ... generalul Serghei Vladimirovici Surovikin. Da, ați citit bine, același personaj destituit cu ocazia rebeliunii Wagner se ocupă de crearea acestei armate esențiale. Sunt deja formate peste 20 de batalioane, dintre care vreo patru au fost instruite live în Ucraina. Poate mai țineți minte când propaganda occidentală vorbea despre „recrutarea” de către ruși a africanilor pentru lupta în Ucraina. De fapt e vorba de batalioane care sunt antrenate real, pe câmpul de luptă, întorcându-se în Africa deplin experimentate. Așa se face că, în acest moment, există acolo o forță redutabilă, gata să reinstituie ordinea. Și iată acum adevăratul motiv pentru care francezii au acceptat să se retragă atât de rapid din Niger, cu toate că inițial anunțaseră că n-o vor face. 

Mișcarea rușilor a terminat ordinea colonială stabilită de atâta amar de vreme în țările respective. E primul pas. Țările vecine, observând modificarea în bine a vieții, așteaptă cu nerăbdare să facă pasul spre pactul rusesc. Și-acum să facem puține calcule. Rusia oricum are o alianță cu Iranul, așa că i-ar putea adăuga pieței sale pe cei aproape 90 milioane de iranieni. N-o face știind că Iranul se va integra foarte bine în rândul țărilor Orientului Mijlociu, de care este infinit mai apropiat decât de Rusia. Mă rog, unii susțin că șiiții sunt mai degrabă apropiați de ortodocși decât de suniți, dar acestea sunt simple speculații. Fără doar și poate că, din punct de vedere geopolitic, Iranul intră în zona Orientului Mijlociu. În ceea ce privește Sahelul, dacă proiectul rușilor reușește, acolo e vorba de peste 300 milioane de oameni, astfel încât, alături de cei 200 milioane din spațiul ex sovietic, rezultă o piață imensă, care se poate integra extrem de bine. Experiența rușilor în extracție și mâna de lucru africană(care trebuie doar disciplinată puțin) poate genera o structură geopolitică extrem de interesantă. Rusia încearcă să atragă în structura pe care o creează atât Algeria cât și ceea ce a mai rămas din Libia. Și pare că va reuși. 

Mă opresc pe moment aici. Mai e de discutat și despre restul teritoriului african, dar o voi face într-un material ulterior. Pe moment sper că ați înțeles care-i treaba în Africa și de ce meciul de acolo e mult mai important decât cred unii.