La fiecare ieșire a sa, Bolojan ne privește cu uitătura aia a lui bovină acuzându-ne pe noi de deficitul bugetar. Păi cine e vinovat, javră, pentru starea dezastruoasă? Nu tot voi, care eliberați ca demenții bani către Ucraina și Republica Moldova? Ați uitat când Ciuleacu cerea ca ajutorul către Ucraina să fie scos din calculul deficitului bugetar? Nu vreau să intru într-o polemică excesivă deoarece sunt aspecte pe care deja le știți. Ceea ce vreau însă să vă demonstrez în cele ce urmează este că „frăția ticăloșilor pro-ioropieni” este infinit mai ticăloasă decât v-ați imaginat. Inclusiv „circul lui Grinianu” bănuiesc că este parte a spectacolului menit deturnării atenției prostimii și creionării unei false speranțe. Totul e calculat!
Vi se pare că Bolojan e îmbunat de „suferința” oamenilor? Aiurea, sunt iluzii. Faptul că face un fals gest de clemență „ajutând” cu o scădere insignifiantă e un gest la fel de inutil precum cei 50 de bani ai lui Ciucă. Doar că acei 50 de bani de-atunci se vor dovedi, în contextul mafiotului de la Oradia, o țintă imposibil de atins. Asta în condițiile în care s-a ajuns practic la o creștere accelerată cu 50% a combustibililor.
De fapt ce vrea să se ascundă? Un element simplu: modul prin care criza actuală poate fi rezolvată facil pentru români. De ce nu se dorește? Deoarece mafia de aici e perfect sincronizată cu cea de la Bruxelles, iar acolo, așa cum bine știți, prioritar este jugul care trebuie pus populației. Dar să lăsăm speculațiile de-o part și să vedem cum se poate rezolva facil situația. Concret!
Există o singură metodă eficientă, anume declararea stării de necesitate energetică. Ce presupune o astfel de stare? Un lucru simplu: România nu mai exportă carburant decât după ce își satisface nevoile interne și își asigură rezervele necesare la intern. Cu alte cuvinte, asta presupune ca, în primă fază, România să apeleze la rezervele sale pe care companiile au fost obligate să le facă, dar din care mai bine de jumătate se află în afara țării. Acela este petrol cumpărat la prețuri minime din punct de vedere istoric, ceea ce înseamnă că poate fi impus un preț de calcul la prețul de achiziție, nu unul la prețul pieței. Desigur, într-o funcționare normală a pieței, așa ceva nu poți face, dar într-o stare de necesitate, astfel de acțiuni sunt normale.
De asemenea, avem producția internă. Din nou, fiind vorba de o stare de necesitate, statul poate cere companiilor locale să calculeze prețurile bazându-se prețul de producție, la care să se adauge costurile și profiturile standard ale industriei. Cu alte cuvinte, petrolul din producția internă ar putea fi calculat gratuit(0$ pe baril, cum de fapt și e), la care însă s-ar plăti accizele normale, ca să nu spună Bolojan că-i este afectat deficitul bugetar. Un astfel de calcul ne scoate în evidență un paradox teribil pe care trebuie să-l înțelegeți înainte de a trece mai departe. Ei bine, aveți idee cât ar fi litrul de carburant dacă am calcula la un preț al barilului de petrol zero? Țineți-vă bine: cam 7 lei(maxim)!!! Din această sumă statul ia 1.21 TVA + 3.5 accize&taxe =4.71 RON, restul fiind costuri de procesare și profituri ale companiilor de pe lanț. Însă, după cum vedeți, grosul îl halește statul! Și-l halește de la noi!
Am ajuns așadar la un preț de 7 lei în care jigodia de Bolojan își încasează intacte toate taxele faraonice pe care le pune combustibilului! Doar că mai avem un element de luat în calcul. România produce doar 40% din petrolul necesar funcționării economiei. Asta înseamnă că 60% se face cu petrol importat. Aici vine din nou starea de necesitate care ne poate ajuta să facem un mix între prețul petrolului de pe piață și cel din rezervă. Astfel, dacă acum avem 100$ pe baril prețul internațional, iar rezerva noastră a fost achiziționată la un preț mediu de 60$, putem spune că avem un preț al barilului de 80$. Pe care putem să-l ponderăm la fiecare scădere a rezervei. La nivelul actual, probabil că prin acest mod de calcul, s-ar ajunge la un preț de 8,5 - 9 lei pe litru din această sursă. Îl luăm pe cel maxim și facem media ponderată pentru a calcula un preț real. Acesta va fi de 8,2 lei pe litru.
Așadar, cetățenii români ar putea beneficia într-un mod transparent de un preț de 8,2 lei pe litru practic imediat, singura condiție fiind aceea de a se declanșa starea de necesitate energetică și de a nu se mai exporta carburant extras sau direct importat de România. Ideea e că, în acest fel, s-ar putea stabili o cotă pentru cetățenii români de, să zicem 50/100 litri lunari, alimentat doar în rezervor și cu alte măsuri de siguranță pentru a se combate excesul. Iar pentru companii s-ar putea stabili același preț la cantități neplafonate, dar aliniat cu numărul de kilometri efectuat(pentru a se combate specula). Cetățenii străini ar putea alimenta doar la prețul pieței, adică prețul calculat la cotația internațională a petrolului. La fel și combustibilii destinați exporturilor după ce piața autohtonă este satisfăcută, vor fi calculați la cotația internațională. Ar fi singura strategie corectă în momentul de față care ar conserva inclusiv veniturile nesimțite ale statului din carburanți!!!
Acum vine întrebarea: de ce nu face Bolojan asta? Doar, în conformitate cu declarațiile sale, scăderea accizelor ar însemna o subțiere a veniturilor bugetare, punând presiune pe deficit. Păi dacă deficitul este cauza sa de căpătâi, de ce nu aplică metoda expusă și care ar putea conduce la o scădere a prețurilor fără a se umbla la accize. Paradoxal, Bolojan preferă să scadă accizele! Păi cum așa? E o întrebare critică. Iar răspunsul vine din adevărata sa misiune, care nu e una de „salvare a țărișoarei”, ci de punere a jugului pe români, în favoarea mafiei pe care o reprezintă. Dacă ar face așa ceva, profiturile companiilor petroliere, în principal a OMV Petrom, s-ar comprima deoarece nu s-ar mai introduce în calcul scamatoria pe care o fac cu „prețul internațional” al petrolului. În plus, nimeni nu știe care e statutul acelor rezerve românești care sunt în străinătate. Sau poate că se știe, dar sunt eu neinformat.
Nu mai vorbesc de faptul că o astfel de măsură, aplicată acum, în plină criză, ar putea da un imbold economiei autohtone aflate în stare de comă. Și, în plus, ar conserva teribil capacitatea statului de a-și încasa banii din accize deoarece consumul nu ar scădea.
Ce te faci însă când de la vârful UE vin „recomandări” similare celor din Pandemie: lucrul de acasă, scăderea transporturilor, orașe de 15 minute și alte aberații climatice? Și, mai ales, ce te faci când vezi că deja au apărut state care pun în aplicare un „regim pandemic”(vezi Egiptul) din cauza, chipurile, problemelor din Golf.
N-ai cum să nu-ți dai seama în mâna cui este conducerea României și, mai ales, n-ai cum să-i bănuiești doar de prostie. Cu siguranță mai e și o cantitate incomensurabilă de ticăloșie!
Poate vă gândiți că ar fi o problemă de cerere. Inclusiv eu v-am arătat atât proiectele funcționale - vezi chip-urile AI de la Google - dar și pe cele potențiale, precum diviziile de cercetare ale competitorilor. Culmea nici aici nu-s probleme!
Să recapitulăm, așadar: Nvidia are cele mai performante chip-uri și are cea mai mare cerere pentru produsele sale. Deci totul e frumos în paradis! Însă, culmea, mai e ceva! Ceva cu adevărat exploziv, dar care v-a fost arătat de subsemnatul în mai multe rânduri. Ceva neluat în considerare de mai nimeni.
În 2024, CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, în cadrul unui interviu din podcastul "Bg2 Pod", spunea următoarele:
„Quite frankly, the biggest issue we are now having is not a compute glut, but it's power — it's sort of the ability to get the builds done fast enough close to power. So, if you can't do that, you may actually have a bunch of chips sitting in inventory that I can't plug in. In fact, that is my problem today. It's not a supply issue of chips; it's actually the fact that I don't have warm shells to plug into.”(Sincer să fiu, cea mai mare problemă pe care o avem acum nu este un exces de putere de calcul, ci energia - este vorba de capacitatea de a finaliza construcțiile suficient de repede aproape de sursele de curent. Așadar, dacă nu poți face asta, s-ar putea să ai o mulțime de cipuri care stau în stoc și pe care să nu le poți folosi. De fapt, aceasta este problema mea astăzi. Nu este o problemă de aprovizionare cu cipuri; este faptul că nu am plăci alimentate în care să le pun la lucru).
Așadar, problema cea mai spinoasă este aceeași pe care v-o tot spun de un an încoace. E, într-adevăr, banală și pare a fi de-a dreptul frivolă. La urma urmei, ce mare treabă „să tragi o sârmă” prin care să alimentezi centrul de date? Doar conspiraționiștii ca mine pot vedea probleme aici, nu-i așa?
Ei bine, nu prea e așa. Satya Nadella nu a încetat declarațiile. Ba, mai mult, pe măsură ce anul se epuiza, declarațiile sale deveneau și mai acide. În noiembrie 2025 a declarat pe șleau că „Microsoft stă pe un munte de chip-uri Nvidia nefolosite”. În decembrie 2025 a stârnit emoție anunțul OpenAI din care rezulta că va folosi și alți furnizori de putere de calcul în afara Microsoft. Mulți au văzut-o ca pe o trădare a lui Sam Altman. Doar că Satya Nadella a clarificat situația: „Microsoft este nevoită uneori să refuze cererile de putere de calcul ale lui Sam Altman, deoarece, deși avem cipurile fizice, nu e disponibilă infrastructura electrică pentru a le pune în funcțiune”. Din nou povestea centrelor de date construite, funcționale, dar care nu pornesc deoarece nu există curent!
Nu e ciudat? În era „Elastic Computing”, în care aparent nicio cerere de putere de calcul nu e „prea mare”, aflăm că există cereri ale clienților care sunt refuzate ... din lipsă de energie electrică! Iată cuiul lui Pepelea în plenitudinea sa. Buturuga mică și banală care răstoarnă imensul car tehnologic al AI-ului.
Nadella e disperat să găsească energia electrică necesară pornirii centrelor proprii de date, motiv pentru care în planurile de investiții ale companiei nu se mai discută despre chip-uri, tehnologii IT avansate sau algoritmi de optimizare, ci despre ... cum să facă rost de curent. Iar compania pare hotărâtă să-și facă propria investiție în energie nucleară.
Ciudat, nu-i așa? Pentru astfel de proiecte ideale ar fi fost SMR-urile(Small Modular Reactors). Dar care-i stadiul acestora? Negru pe alb vă spun că în SUA NU EXISTĂ NICIUN SMR funcțional. Singura firmă care deține o certificare cu cântec pentru tehnologia proprie este NuScale. Însă primul lor proiect major - CFPP în Idaho - a fost anulat în 2023 din cauza costurilor ridicate! Le-a rămas o pâine de mâncat de la Nuclearelectrica din România care merge înainte cu cheltuirea nejustificată a unor bani publici pentru fantasma nesigură din Dâmbovița, denumită pompos RoPower! Alte proiecte? Amazon are un proiect cu XEnergy pentru dezvoltarea unui SMR în Washington, așa-numitul „Cascade Project”. Doar că termenul său de finalizare - pe hârtie - este ... 2030! În realitate, singurele SMR-uri funcționale din lume sunt: centrala plutitoare Akademik Lomonosov aparținând rușilor și reactorul HTR-PM(intrat în operare comercială în decembrie 2023) din China.
Înțelegeți singuri că situația este mai gravă decât pare. Realitatea din teren ne spune o altă poveste. Liniile de înaltă tensiune sunt deja îmbătrânite(40-50 de ani) și supra-aglomerate. Construirea altora necesită investiții imense pe care statul american nu le poate susține. De altfel, ritmul construcțiilor acestora a scăzut dramatic: de la 1700 mile pe an la sub 500!!! În plus, piața mondială este într-o teribilă criză a transformatoarelor de putere: livrarea unui transformator, de la un termen de 6-12 luni a ajuns la 3-4 ani din cauza politicilor tembele și a cererii susținute. Rețineți așadar că și în cazul în care „zâna cea bună” ți-ar face cadou centrala nucleară în ogradă, tot nu ai putea să o pornești din cauza crizei componentelor specifice, pentru care trebuie să te așezi la coadă și să aștepți vreo 3-4 ani.
Întrebarea esențială pe care nu vor să și-o pună așa-zișii „investitori în AI” este una teribil de banală: ce vor face marile companii care gestionează centrele de date cu chip-urile Nvidia achiziționate anul acesta și pe care, în cel mai fericit caz, le pot pune în funcțiune peste 2-3 ani? Termenul de epuizare morală al acestor chip-uri este de 12-16 luni, astfel încât e clar chiar și pentru un om fără creier că actualul stoc de chip-uri nu-i nimic altceva decât o cheltuială inutilă și prostească. Putem spune că Nvidia a „produs pe stoc”, exact ca industria lui nea Nicu(chiar dacă stocul e ograda altei companii, la nivel de economie situația e aceeași)!
Ia imaginați-vă că tocmai ați finalizat o hidrocentrală impunătoare, construită cu tehnologie ultra-modernă și care promite un randament de invidiat. Doar că există o „mică” problemă: râul pe care ai făcut hidrocentrala e secat de ani de zile! Și-atunci? Ei bine, în mare asta e problema centrelor de date americane sau europene. Sunt excepționale, dar n-au curent, deci nu pot funcționa!
Ecuația e cât se poate de simplă: fără energie electrică nu ai centre de date, deci nu ai putere de calcul. Fără să ai posibilitatea de a extinde centrele de date, nu mai dai comenzi de chip-uri și, în același timp, nu le mai poți susține companiilor AI nevoile în creștere de putere de calcul, obligându-le să stagneze. Înțelegeți acum de ce cei de la Nvidia erau disperați ca Trump să deschidă piața chineză? Doar că chinezii știu și ei, la fel de bine, care-i situația, motiv pentru care au interzis neoficial(prin recomandări) produsele americanilor deoarece China vrea să aibă suveranitatea completă în AI.
Tabloul e simplu: trebuie doar să-l privești pentru a-l înțelege. Iar capacitatea de a înțelege nu ține de vreo tehnologie complicată, ci de capacitatea de a înțelege elementele de bază ale infrastructurii energetice.
I-au sărit toți în cap amatorului de la Energie pentru că a spus adevărul, anume că plătim cel mai mare preț pe energie din Europa. Cum naiba să plătim atâta, au sărit trompetele, când realitatea din teren ne spune altceva? Pentru conformitate atașez și eu aici o poză, anume cea privind prețul energiei electrice în Europa. Graficul provine dintr-un raport al HEPI(Household Energy Price Index), un organism austriac deținut de reglementatorul pentru energie din Austria și de către cel din Ungaria(asocierea cu Austro-Ungaria e strict întâmplătoare). HEPI monitorizează prețurile pentru energie electrică și pentru gaz în întreaga Europă, folosind o metodologie cât se poate de clară și transparentă. Dacă sunteți interesați să cercetați singuri, găsiți mai multe detalii pe site-ul lor, https://www.energypriceindex.com/.
Ați auzit că a spus Georgescu ceva de genul că poate fi „1 leu litrul de banzină”? Wow! „Cum poți să spui o asemenera aberație?” - urlă propagandiștii. Iar dacă urlă propaganda înseamnă că-i doare.
N-aș vrea să vă demonstrez cum se poate ajunge la 1 leu litrul de benzină, dar aș vrea să facem ceva mai interesant. E un experiment care, cu siguranță, vă va demonstra niște treburi mult mai complexe și surprinzătoare. Pentru aceasta ar trebui să găsiți pe cineva care era suficient de matur pe vremea lui Ceaușescu. Nu foarte matur, dar să fi apucat și el să intre în câmpul muncii, astfel încât să aibe puțin habar de realitățile de-atunci. Deci, după ce îl identificați, întrebați-l(întrebați-o) din scurt: „Auzi, cât era metrul cub de gaz pe vremea lui Ceaușescu?”. După asta, întrebați pe rând de: kilowattul de energie electrică, de metrul cub de apă, de cât plătea chirie(cel mai probabil stătea într-un apartament de stat, deci plătea chirie). Întrebați-l de biletul de tren sau de autobuz dacă era navetist. După ce puneți toate întrebările acestea, vă rog să verificați dacă am dreptate cu ceea ce vă spun mai jos.
