Un altfel de criză imobiliară

V-am povestit despre situația ciudată din SUA care, în final, ne va lovi pe toți. V-am povestit de-a lungul timpului despre supraevaluarea imobiliară care a funcționat ca politică de stat și care s-a răsfrânt asupra întregii lumi. Azi o să vă povestesc ceva mult mai interesant, anume o teribilă criză imobiliară care deja lovește SUA. Însă nu e vorba de o criză precum cele la care ați asistat. Cu toate că este una în toată regula, nu e de aceeași natură, lovind mult mai pervers. 

Despre ceea ce forțează marea prăbușire

În 2008 eram frustat de faptul că, în ciuda tuturor evidențelor, prețurile imobiliarelor creșteau aberant, iar isteții de atunci făceau mișto de mine. Le spuneam tuturor cunoscuților care erau disperați „să-și mai cumpere ceva” că prețurile sunt artificial umflate și că nu are cum să se meargă atât de mult în sus. După ce au apărut problemele pe piața americană, la noi imobilele creșteau și mai abitir. Țin minte că m-am întâlnit cu un amic, venit din SUA în disperare pentru a-și vinde vreo două apartamente pe care le avea aici. Văzând nebunia de la noi n-a mai vândut decât un singur apartament deoarece, spunea el, „e posibil ca România să nu aibă o criză imobiliară”. Ce se întâmplase? Optimismul excesiv din media îl făcuse să-și schimbe opiniile, cu toate că pe piața americană curgea sânge. După jumătate de an, schimbând cu el câteva opinii pe messenger, îmi spunea cât de mult regretă că s-a lăsat dus de „aberațiile din presa românească”.

Tranșarea meciului SUA vs China la capitolul excesului imobiliar

Citesc o analiză a celor de la Goldman referitoare la piața imobiliară chineză. În mare sunt cam aceleași poncife pe care le tot văd, actualizate cu cifre din statisticile recente și puse în context pentru a rezulta ceea ce și-ar dori SUA. În mare, cei de la Goldman remarcă rezultatul încetinirii tranzacțiilor de pe piața chineză. Cum nu prea se mai construiește, e clar că încep să apară deteriorări la nivelul producătorilor de materiale de construcție. Cei de la Goldman se opresc cu analiza lor la piața oțelului, unde se remarcă o încetinire teribilă a activității și o scădere bruscă de profitabilitate. Cea ce e corect deoarece rezultă din date publice. Doar că mai e ceva.

Canada este pe cale să fie invadată de realitate

V-am povestit în nenumărate rânduri despre aberațiile imobiliare ale Canadei. De fiecare dată când spuneam ceva, mi se răspundea că „cererea e solidă”, fiind ghidată de achizițiile chinezilor. Aceste miraje le-am mai văzut de multe ori în istorie. Credința oarbă într-o „perpetuă fântână de leac” nu face altceva decât să adoarmă spiritele, amânând confruntarea cu realitatea. Doar că lecția deja o cunoașteți: cu cât somnul rațiunii e mai lung, cu atât confruntarea cu realitatea e mai drastică. 

De unde va veni scânteia declanșatoare?

Știți cum poți vedea crăpăturile de narativ? Privind cu atenție la detalii. Imaginați-vă o petrecere luxoasă. Pur și simplu, mergeți pe stradă și vedeți o grădină șic în care servesc chelneri eleganți. Participanții coboară din limuzine ultra-luxoase, sunt îmbrăcați cu haine care au costat o avere, iar femeile își etalează bijuterii de-o rară eleganță. Te captivează întregul eveniment, doar că, după ce ești cucerit de priveliște începi să vezi detaliile care nu cadrează. În spatele grădinii e un câmp de porumb unde, din când în când, câte un participant se duce să se ușureze. Cum vine asta? Petrecere de lux în care participanții își fac nevoile ca la țară? Apoi vezi că rochiile acelea strălucitoare sunt făcute din hârtie și materiale ieftine, că se mai desfac și imediat apare o fătucă îmbrăcată în blugi care „repară”. Și-abia apoi realizezi că undeva se află niște camere de filmare și că totul e butaforie. Se toarnă un film. Nimic nu e real, doar iluzia care te-a făcut să crezi că ai ajuns lângă niște miliardari veritabili.

WeWork și gustul amar al viitorului

Falimentul WeWork, înregistrat oficial ieri, marchează două elemente extrem de importante. Pe de o parte arată cât de fragile sunt așa-zisele rădăcini ale „economiei woke”, iar pe de altă parte se constituie într-un alt simptom al mega-crizei în care SUA trage întreg Occidentul Colectiv. 

Proiectul 10.000

În anul 2005, în timp ce lumea era concentrată la evoluția a ceea ce acum cunoaștem ca cea mai mare bulă imobiliară din istoria Chinei, un secretar regional al PCU a avut o idee stranie. Aceea de a lua 10.000 de sate din cele 50.000 ale provinciei sale și a le transforma radical. Începutul anilor 2000 era o perioadă vibrantă în China, în care betonul se măsura în zeci de milioane de tone și în care orice sătuc avea propria sa fabrică de ciment, agregate s.a.m.d. Vă puteți lesne imagina ce atmosferă irespirabilă putea să fie în acele biete sătuce în care țăranii împărțeau două „clase sociale”: agricultorii săraci și muncitorii pauperi de la fabrica de ciment locală.

Imobiliarele şi războiul

De mai multă vreme se observă că „uriaşul cu picioare de lut” se clatină, doar că, beneficiind de finisajele moderne, monstrul nostru tot pozează într-un Făt Frumos tentant. E vorba de imobiliare, domeniu pe care l-am tot atacat pe blog, încă din perioada premergătoare crizei din 2008. Pe vremea aceea, când spuneam că imobiliarele sunt supraevaluate, aveam sentimentul că fluier în biserică. Toţi - cu doar două excepţii - anume Manole(Lucian Sârbu) şi AristotelCostel(cel rămas în anonimat şi de care mi-e foarte dor!) - se uitau urât la mine, de parcă făceam sacrilegii. 

Marea dezordine economică

În timp ce ne uităm la război, uităm să privim cifrele care, fără doar şi poate, sunt fundamente ale situaţiei explozive în care se află planeta. Ca urmare a acestei stări de fapt, acutizarea conflictelor este singura situaţie care le rămâne politicienilor la dispoziţie deoarece ea oferă calea risipelor chiar mai mai mari decât până acum, fără a exista consecinţe pentru încălcarea fără pic de bun simţ a normelor de bază  ale bunului simţ.

O criză mare cât casa

Ieri FED a crescut rata dobânzii doar cu 50 puncte de bază în condiţiile în care analiştii estimau o creştere cel puţin dublă. Iar întrebarea care-i vine oricui în minte este „cât se mai poate ţine mizeria sub preş?”. Oricine vede că inflaţia e imensă. Nu-ţi trebuie studii, nu-ţi trebuie analize complexe. Pur şi simplu ieşi din casă şi-ţi cumperi ceva. Orice! Indiferent de produs, preţul a crescut substanţial.  

Se poate ceva mai grande?

E bine și frumos să te oprești din drum și să te uiți la un faliment teribil precum cel al Evergrande. Este, de asemenea, extrem de interesant ca, după ce s-a dărâmat coșmelia, să te trezești vorbind și înfierând tovărășește. Într-un anume aspect, e uman. Dar altfel e fix o frecție la un picior de lemn. De ce e simplu: pentru că dacă aveai puțină minte vorbeai înainte de asta, nu după. 

Anatomia crizei care vine

Evergrande este prima criză majoră pe piața internațională care va fi provocată de China. La cum se manifestă autoritățile de acolo pare că întreaga problemă va fi tranșată în varianta dură, prin „tăierea cozii câinelui”. Ca să înțelegeți cât de dubioasă e situația, o să v-o expun schematic în continuare.

La mijloc avem compania Evergrande. Ea ridica imobilelele folosind trei surse de finanțare: avansurile clienților, împrumuturile bancare garantate cu imobilele aflate în construcție și emisiunile de obligațiuni. La un moment dat, Evergrande a accelerat întreaga structură pentru a-și mări cota de piață și profiturile. Uneori, chiar în lipsa avansurilor clienților, s-au împrumutat pentru a construi proiecte imobiliare cu vânzarea ulterioară. Însă, în acest gen de construcții piramidale, mai devreme sau mai târziu te lovește realitatea în moalele capului. În prima fază vânzările reale nu mai acoperă obligațiile de plată. Pentru a rostogoli datoria te împrumuți mai scump, pe piețe din ce în ce mai diversificate, accelerându-ți problemele. În final întreg jocul se oprește în momentul în care nu mai găsești pe nimeni dornic să te împrumute, iar întreaga mizerie iese la lumină. Față de prima fază, cea în care vânzările nu-ți mai acopereau rambursările, situația e infinit mai complicată deoarece o groază de bani au fost mâncați de structuri de creditare care mai de care mai alambicate și scumpe, astfel încât ceea ce a rămas ca garanție palpabilă e de câteva ori mai mic decât ceea ce e de dat. Mai mult, deținerile sunt puternic depreciate din punct de vedere al valorii și lichidității deoarece vorbim despre imobiliare aflate în stadii intermediare de execuție, al căror preț scade dramatic, mult sub valoarea reală.

Ce se întâmplă în astfel de cazuri? Păi situația devine simplă și în același timp complexă: fiecare ia ce poate! În primul rând obligațiunile nu sunt plătite. Apoi băncile execută garanțiile, adică imobilele. Clienții care au achitat avansurile și le pierd. Însă nu trebuie să uităm că sunt clienți care s-au împrumutat pentru a-și cumpăra proprietăți în imobilele respective, clienți care-și pierd banii, dar rămân cu datoria. Astfel situația devine una de-a dreptul dubioasă. Așa cum v-am spus într-un articol trecut, între perdanții Evergrande se numără mari bănci internaționale care acum își văd investițiile duse în praful chinezesc.

Modul în care China vrea să jongleze cu problema Evergrande este unul extrem de atipic: autoritățile centrale au trimis către cele regionale un ordin prin care îi obligă să se pregătească pentru un eventual faliment. Aceasta pentru a rezolva local nemulțumirile investitorilor domestici care-și văd agoniseala de-o viață transformată în ceață. Ținând cont de dimensiunea Evergrande, de riscul sistemic pe care-l reprezintă, în mod normal te-ai putea gândi că optim este să rezolvi problema centralizat. Diluarea la nivel regional este o premieră și rămâne să vedem cum va rezolva situația. 

Fără doar și poate, avem de-a face cu o repunere zgomotoasă pe poziție a economiei chineze. În mod normal o asemenea repoziționare i-ar reduce din putere însă, în momentul în care ești o putere ascendentă, minusurile se contorizează ca plusuri. Iar situația politică îi ajută teribil de bine. Să vă dau un exemplu.

Presa de limbă engleză a explodat controlat cu un așa-zis subiect bombă: „Pandora Papers”. Se vorbește despre cea mai mare scurgere de informații din istorie, în urma căreia s-ar dezvălui averi ascunse ale mai marilor lumii. Încă din primul moment, de când am aflat că dezvăluirea aparține Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigație(CIJI), o organizație care aparține lui Soros.  Așa cum mă așteptam, totul e o înșiruire de bășini mediatice. În primul rând, în așa-zisele dezvăluiri, nu există niciun american!!! Americanii pasămite sunt niște îngeri care n-ar face evaziuni în veci! Chiar dacă există ceva documente, în ceea ce privește relevanța lor, le-aș compara cu „geamantanul” de la TelDrum găsit într-o grădină. Ca să înțelegeți situația, hai să vedem cum demonstrează ăia că Putin a furat bani din Rusia: au găsit că Svetlana Krivonogikh a cumpărat în Monaco un apartament de peste 4 mil EUR! Tare asta! Să te gândești că Putin - care dacă-și pune în cap poate cere să i se cumpere întreg Principatul - se ascunde pentru 4 milioane amărâte ale așa-zisei amante mi se pare demn de râs. 

Problema Pandora Papers este aceea că încearcă - în stil Soros - să omoare regimurile care nu-i convin prin insinuări și intoxicări mediatice. Spre exemplu, dezvăluirile Pandora îl au ca victimă și pe Regele Iordaniei. De partea cui credeți că va trece el acum, mai ales în contextul în care în Orientul Apropiat se dă o luptă crâncenă pentru influență? Va mai rămâne el „aliatul fidel” al SUA - de unde vin dezvăluirile - sau se va gândi serios că e momentul s-o cotească. La fel se întâmplă și-n cazul liderilor pakistanezi care, aparent, au fost prinși în ofsaid. 

Dincolo de sumele ridicole care se vehiculează - spre exemplu, în cazul lui Blair e vorba de o taxă de timbru de vreo 300 000 lire - așa-zisa bombă sfârșește prin a deveni o flatulență puturoasă care, culmea, îi lovește și pe slugoii penibili. De exemplu, pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski!

Iată așadar cum, prin apariția acestor așa-zise dezvăluiri, liderii care pendulau între SUA și China par împinși cu forța chiar de către americani în tabăra Chinei. Americanii s-au bazat pe clasica lor formulă de destabilizare: arunci cu rahat în media internațională, după care îi pui pe ratații pe care-i ai agățați să urle prin presa locală și să joace rolul de dizidenți. E vechi jocul, nu cred că mai ține. În plus, liderii respectivi încă dețin controlul în zonele lor de influență, astfel încât e mai mult decât posibil să intre în mirajul cântecului de sirenă al Chinei. 

Ne desparte foarte puțin de declanșarea unei crize extrem de puternice. De altfel v-am și spus-o în mai multe rânduri în ultima perioadă. Problemele monetare ale SUA s-au adâncit, iar dezechilibrele structurale ale Chinei - acumulate în perioada în care trebuia să se bazeze exclusiv pe creșterea economică de minim 10% - încep să se rostogolească. Deja vedem fracturi majore atât în zona de bază - a materiilor prime - în zona logisticii și în cea a produselor finite. Peste tot e o micro-criză care, în lanț, dezechilibrează alte domenii. Sunt semne care ne indică iminența crizei care, de data aceasta va avea la cârmă China și nu SUA. S-a schimbat farul lumii!

Evergrande

Un dezvoltator imobiliar cu datorii de peste 300 mld. $ se zbate între viață și moarte. Unde se întâmplă asta? În SUA? Nicidecum! Se petrece de ceva vreme în China, iar subiectul pare a nu avea sfârșit în presă. Înainte însă de a trece mai departe o să vă întreb un lucru: v-ați fi imaginat până acum că o entitate din China poate învârti atâția bani?

Tiny minds

Cu ceva timp în urmă apăruse moda nașterii acasă care încă face furori. Nu știu dacă ați prins-o sau dacă ați băgat de seamă. În principal, susținătoarele nașterii acasă spuneau că e mai bine ca „micuțul” să vină pe lume în casa în care va trăi decât într-un spital impersonal. Și-apoi o groază de alte baliverne fără sens, dar atât de specific retoricii celor cărora li se spune „millennials”. 

Reset sau „The Great Reset”?

Până acum am avut crize generate de o disfuncționalitate înregistrată pe o anumit piață. „Criza petrolului”, „criza bancară”, „criza imobiliară” s.a.m.d. sunt câteva exemple pe care le-am tot auzit de-a lungul timpului. Tiparul e cât se poate de simplu: un anumit domeniu se umflă aiurea, apare nebunia irațională și, în final, când unora le vine mintea la cap, balonul se sparge cu consecințele de rigoare. Crize precum cea a bulbilor de lalea au tot fost pe pământ de când lumea. Lăcomia a declanșat comportamentele iraționale necesare transformării unei speculații într-o obsesie a masei.

Din nou imobiliarele

Ani de zile dobânzile joase au făcut posibilă perpetuarea unei clase de „investitori inteligenți”. Moda a început, cum era de așteptat, de peste Ocean, unde cetățeanul inteligent se împrumuta cu dobânzi mici pentru a cumpăra imobile în zonele bune, pe care apoi le închiria. Așa s-a ajuns la mari proprietari de imobile care trăiau pe spatele târlelor de „millennials” adepți ai „sharing economy”.

Vine!

Milionul de șomeri pe care-l avem acum este generat în condiții de aparentă normalitate. În principal, vinovată pentru actuala stare de fapt este căderea economiilor occidentale ca efect al crizei coronavirus. Combaterea valului negativ care ne-a venit dinspre vest s-a făcut prin metode prociclice: amânări de rate, garantare guvernamentală a datoriilor private s.a.m.d. Asta în condițiile în care un comportament normal era cel de impulsionare a business-ului intern prin deblocarea marilor ptroiecte: construcțiile de autostrăzi, reabilitarea liniilor ferate(un alt domeniu despre care nu se spune nimic și care, în perioada următoare, va contribui decisiv la rămânerea noastră în subdezvoltare), continuarea proiectului de extindere a sistemului de irigații s.a.m.d.

Luxul și imobiliarele

Un raport al Bain&Company estimează că industria bunurilor de lux va cunoaște o contracție de până la 35% anul acesta. În ceea ce privește revenirea la nivelul anului 2019, aceasta pare a se realiza abia prin 2023!

Într-un fel e logic. Turismul ajuta teribil de bine consumul de produse de lux. Numai dacă ne gândim la americanii ajunși la Paris, care cumpărau „vuitoane”(sic!) într-un „ritual” care devenise obligatoriu, și-avem o imagine asupra „combustibilului” care mișca piața segmentului menționat.

Imobiliarele în perspectiva crizei

Am primit numeroase întrebări despre impactul crizei actuale asupra imobiliarelor. În mare, pe piață sunt două variante vehiculate. Conform primei ipoteze, la ieșirea din starea de urgență vom avea o reluarea treptată a activității, șomajul va fi reabsorbit în piața muncii și, pe fondul revenirii treptate, vom avea o repornire rapidă a pieței imobiliare. Cea de-a doua ipoteză ne spune că, exact la fel ca-n orice criză, dezechilibrele se vor adânci, iar imobiliarele(și nu doar ele) vor scădea.

Crăpături

O să încep cu General Motors care, spus elegant, e cam în rahat. Pentru a-şi rezolva problemele s-a apucat să închidă ceva fabrici din SUA. Motivele sunt justificate din punct de vedere economic: acolo se plătesc cele mai mari salarii, iar vânzările nu-s grozave. Nu e doar justificată, ci şi stringentă întrucât cash flow-ul companiei arată de parcă ar fi manageriată de-un buticar analfabet.